Decizia nr. 4188/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4188/R/2012
Ședința din 08 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : L. D.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 5. din 31 martie 2011, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată F. R., având ca obiect drepturi bănești diminuare salariu cu 25%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul prevederilor art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod proc. civ., din lipsa părților, la data de 12 septembrie 2011, rămânând în nelucrare mai mult de un an din vina părților, situație în care Curtea, din oficiu, a dispus repunerea pe rol a cauzei pentru a se constata în speță incidența perimării.
Raportat la această situație, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 248, art. 252 pct. 1 și 2 Cod proc. civilă, invocă excepția perimării prezentului recurs și reține cauza în pronunțare asupra excepției.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosar nr. (...), s-a respins excepțialipsei calității procesuale pasive a pârâtei P. municipiului B.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul/a F.
R., împotriva pârâtei P. municipiului B.
A fost obligat reclamantul/a să plătească pârâtei suma de 310 lei cheltuieli de judecată.
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Examinând, cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive tribunalul a reținut că aceasta nu este întemeiată.
Este adevărat că potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, republicată, personalitatea juridică aparține unităților administrativ-teritoriale, adică orașelor, comunelor, municipiilor. T., conform art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură funcțională cu activitate permanentă, fiind aparatul de specialitate al primarului.
Însă, este de observat faptul că pretențiile reclamantei s-au îndreptat împotriva angajatorului. Or, angajator este P. municipiului B., aspect reieșit dinrăspunsul la adresa formulată și din contractul individual de muncă atașat, situație în care această entitate ce are organe proprii de conducere, pârâta justifică legitimare procesuală pasivă, în temeiul dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod procedură civilă. Întrucât acestei entități i s-a recunoscut dreptul să încheie contract individual de muncă, aceasta justifică legitimare procesuală pasivă în cauzele în care este chemată în judecată în calitate de angajator.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive nu este întemeiată, impunându-se respingerea acesteia.
Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamantul/a este angajat/ă a pârâtei pe postul de paznic, conform contractului individual de muncă, actului adițional la acesta și celorlalte înscrisuri depuse la dosar, activitatea sa fiind remunerată conform legii de salarizare a personalului bugetar, iar pârâta a pus în aplicare prevederile legii nr.118/2010 privind reducerea salariilor cu 25% pentru perioada (...) - (...).
Prin acțiunea formulată, reclamantul/a a înțeles să solicite plata drepturilor salariale cuvenite conform contractului individual de muncă cu începere de la data introducerii acțiunii, deci și pentru viitor. Față de obiectul sesizării, tribunalul va analiza legalitatea măsurii diminuării salariale atât din perspectiva Legii nr. 118/2010 aplicabilă pe perioada (...) - (...), cât și din perspectiva Legii nr. 285/2010, aplicabilă pe întreg anul 2011.
Prin art. 1 din Legea nr. 118/2010, intrată în vigoare din data de 3 iulie
2010, cuantumul brut al salariului reclamantului, ca și al tuturor persoanelor dinsistemul bugetar, s-au diminuat cu 25%. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Legea nr.
118/2010, măsura diminuării drepturilor salariale ale personalului bugetar arecaracter temporar, fiind aplicabilă în intervalul 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010.
Dispozițiile Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar au fost suspuse controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională reținând prin deciziile nr. 872/(...) și nr. 874/(...) constituționalitatea prevederilor ce instituie diminuarea temporară a drepturilor salariale.
Diminuarea drepturilor salariale cuvenite lunar reclamantului/ei constituie fără îndoială o modificare unilaterală a contractului individual de muncă, modificare ce este însă posibilă, independent de voința părților, atunci când intervine ca urmare a modificării unor prevederi legale imperative.
Salariul reclamantului/ei angajat într-o unitate bugetară este stabilit prin lege, nefiind negociat între părțile contractante, cuantumul salariului înscris în contractul individual de muncă fiind cel anume reglementat prin lege la data încheierii contractului, iar nu cel convenit de reclamant cu angajatorul, care nici nu i-ar fi putut acorda un salariu în alt cuantum decât cel legal, astfel că salariul poate suferi modificări tot în temeiul legii, în sensul creșterii sau micșorării cuantumului său, ori de câte ori intervine vreo modificare legislativă, fără ca pentru aceasta să fie necesar consimțământul angajatorului și/sau al salariatului.
Măsura diminuării drepturilor salariale constituie o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, aspect reținut de altfel și de instanța constituțională în cuprinsul deciziilor nr. 872/010 și nr. 874/2010, măsură care, pentru a fi justificată, trebuie să îndeplinească anumite cerințe și anume: să fie prevăzută de lege; să fie necesară într-o societate democratică; să se impună pentru motivele prevăzute de art. 53 din Constituție (apărarea securității naționale, a ordinii, sănătății sau moralei publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav); săfie proporțională cu situația care a determinat-o; să se aplice nediscriminatoriu și să nu aducă atingere însăși substanței dreptului sau libertății.
Toate aceste condiții sunt îndeplinite. Astfel, măsura diminuării drepturilorsalariale este prevăzută în art. 1 din Legea nr. 118/2010, s-a impus pentru apărarea securității naționale, așa cum rezultă din expunerea de motive a G., securitate privită din perspectiva componentei sale sociale și economice și nu militare, pentru a nu fi afectată ființa statului. Măsura restrângerii vizează exercițiul dreptului, iar nu substanța acestuia și este determinată de o situație de criză financiară mondială care ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării, și implicit, securitatea națională. Tocmai pentru a nu fi afectată substanța dreptului s-a instituit caracterul temporar al diminuării salariale. Măsura restrictivă instituită se aplică nediscriminatoriu destinatarilor săi - angajați ai autorităților și instituțiilor publice, este temporară (privește perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010), este rezonabilă și proporțională cu situația care a determinat-o.
Astfel, din perspectiva reglementărilor constituționale și europene, nu se poate reține o eventuală discriminare a reclamantului, ca salariat în sectorul bugetar față de angajatul din sectorul privat, întrucât pentru a exista o încălcare a principiului nediscriminării consacrat de P. 12 al C. europene și art. 14 din Convenția europeană, este necesar ca diferența de tratament să aibă loc între persoane aflate în aceeași situație, ori în situație analogă sau comparabilă. Așa cum rezultă din cuprinsul Legii nr. 118/2010, dispozițiile sale privesc întreg personalul bugetar și nu numai anumite categorii profesionale.
Angajații din sectorul public nu se află în aceeași situație juridică cu cei dinmediul privat. Cei care sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator, în funcție de veniturile, alțiindicatori economici ori domeniul de activitate în care funcționează angajatorul.
În sectorul public angajatorul este, întotdeauna, statul, prin diferitele sale entități de la nivel central sau local. Aceste entități ce au calitatea de angajator trebuie să țină seama de faptul că în sectorul public salariile sunt stabilite în baza legii, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual să acorde anumite sume de bani, acesta neavând competența de a acorda drepturi salariale numai în baza și în temeiul unei manifestări discreționare de voință. Însă, atunci când legea diminuează cuantumul salariilor, contractul individual de muncă nu trebuie renegociat prin întâlnirea voinței concordante a celor doi cocontractanți pentru a se aplica noile prevederi legale, așa cum nu se produce nici vreo negociere între părți în situația majorării salariilor din sectorul public, angajatorii trebuind să pună în aplicare legea adoptată în domeniu.
Toate aceste considerente demonstrează că angajatorul public prin natura cheltuielilor angajate în legătură cu plata drepturilor salariale, respectiv cheltuieli bugetare, și prin temeiul stabilirii sistemului de salarizare, respectiv legea, nu este în aceeași situație cu cel privat și nici măcar într-o situație analogă și comparabilă, astfel încât unei situații de fapt diferite îi corespunde un tratament juridic diferențiat.
Referitor la prevederile art.40 alin.2 lit. c Codul muncii invocată expres de reclamant/ă ca temei juridic al acțiunii, tribunalul observă că acest text legal, ce reglementează una dintre obligațiile angajatorului, prevede că acesta trebuie săacorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă încheiate, însă această dispoziție legală nu poate atrage o soluție de admitere a acțiunii pentru că, după cum s-a explicat anterior, angajatorii din sectorul public pot și trebuie să acorde cu titlu de drepturi salariale doar ceea ce este reglementat prin lege, neputând negocia cu salariații acordarea unor drepturi salariale mai mari ori mici prin contractul individual de muncă, drepturi ce ar fi situate în afara cadrului legal în materia salarizării personalului bugetar.
În baza considerentelor anterior evocate, reținând că măsura diminuării drepturilor salariale poate fi dispusă prin lege fără a fi necesară manifestarea de voință a angajatorului și a salariatului, că ea este prevăzută într-o lege clară, previzibilă, este justificată de necesitatea asigurării securității naționale pe fondul crizei economice mondiale, este proporțională cu situația care a determinat-o, este temporară, iar pârâta în mod judicios a pus în aplicare prevederile art. 1 din Legea nr. 118/2010 pentru perioada 3 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, după 01 ianuarie 2011 sunt aplicabile în domeniul salarizării personalului bugetar prevederile legii nr.285/2010, tribunalul a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamant/ă.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, a fost obligat reclamantul/a să plătească pârâtei suma de 310 lei cheltuieli de judecată reprezentând jumătate din onorariul avocațial potrivit înscrisului justificativ atașat la dosar, deoarece față de soluția adoptată privind fondul cauzei reclamantul/a este în culpă procesuală. S-a acordat doar jumătate din contravaloarea onorariului avocațial întrucât, pe de o parte, excepția invocată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată, aceasta constituind apărarea principală a acesteia, iar pe de altă parte, suma la plata căreia fost obligat reclamantul/a este rezonabilă ținând cont de obiectul litigiului și de apărările invocate prin întâmpinare cu privire la fondul cauzei ce au fost destul de concise.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta P. municipiului B.,solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
Intimatul reclamant, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-aprezentat în instanță pentru a-și susține poziția procesuală.
Recursul este perimat.
La termenul de judecată din data de (...), Curtea a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ., reținând că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat la dezbateri și nici nu au solicitat judecata în lipsă.
Cum ulterior acestei suspendări, pricina a rămas în nelucrare, din motive imputabile părților mai mult de 1 an, în temeiul dispozițiilor art. 248 și art. 252 al. 1 și 2 C. proc. civ., urmează a se constata perimarea prezentului recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimarea recursului declarat de pârâta P. M. B. împotriva sentinței civile nr. 597 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
L. D. S. D. D. G. C. M.
Red.DG/dact.MS
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 1035/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 750/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
