Decizia nr. 1486/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 1486/R/2012
Ședința publică din 26 martie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : S. D.
JUDECĂTOR : L. D.
JUDECĂTOR : D. G.
GREFIER : S.- D. G.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamanții A. Ș. L., B. A., B. C. F., I. V., M. N. R., N. I., O.-P. C., O. I., P. G., R. V., R. G., R. I. M., T. C. I., și, respectiv de pârâta S. N. DE T. F. DE M. M. SA împotriva sentinței civile nr. 5971 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de
Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 19 martie 2012, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că la data de (...), prin sentința civilă nr. 5., pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...), s-a admis în parte acțiuneaformulată de reclamanții A. Ș.-L., B. A., B. C.-F., I. V., M. N.-R., N. I., O.-P. C., O. I., P. G., R. V., R. G., R. I. - M., T. C.-I., în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA și în consecință, a fost obligată pârâta să le plătească reclamanților ajutorul material de P. 2009-2010, prima de Z. F. 2009 și câte două salarii compensatorii fiecărui reclamant, sume actualizate în raport de rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la data plății efective.
S-a respins ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata salariilor suplimentare aferente anilor 2008-2010, a ajutoarelor materiale de C. 2009-2010, a primei de Z. F. aferentă anului 2010 și a cheltuielilor de judecată.
Hotărârea se fundamentează pe următoarele considerente:
Reclamanții au fost angajați cu contract individual de muncă ai pârâtei
(f.21-98).
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
În consecință, părțile semnatare ale contractului au stabilit posibilitatea acordării acestui salariu, iar dacă din cauze obiective acesta nu a putut fi acordat, angajatorul nu poate fi obligat la plată în lipsa unei obligații asumate sau prevăzute de lege.
Prin urmare, cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar aferent anilor 2008, 2009 și 2010, este nefondată, fiind respinsă în consecință.
În privința cererilor reclamanților privind obligarea pârâtei la plata ajutoarelor materiale de P. și C. și a premiului pentru Z. F., instanța a reținut faptul că, potrivit prevederilor art. 67 din C. pentru anii 2007, 2008 (f.7) și art. 64 din C. pentru anii 2009, 2010, salariații aveau dreptul la acordarea acestor ajutoare și premii până la data de (...), când a fost înregistrat la D. B. C. aferent anului 2009-2010 și în cuprinsul căruia părțile semnatare au convenit suspendarea acordării drepturilor solicitate până la data de (...).
A. acestor drepturi a fost din nou suspendată începând din data de (...), când a fost înregistrat la D. B., C. pe anii 2010, 2011, tot în baza acordului de voință al părților semnatare.
Nu s-a solicitat eventuala constatare a nulității acestor clauze de suspendare cuprinse în contractele colective de muncă.
Prin urmare, acordarea drepturilor solicitate de reclamanți a fost suspendată în perioada (...) - (...) și (...) - până în prezent.
Pentru restul perioadelor sunt aplicabile prevederile art. 236, alin. 4 Codul muncii, potrivit cărora contractul colectiv de muncă încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților și ale art. 40, alin. 2, lit. c, din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile care decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractul individual de muncă.
Prin urmare, instanța a admis cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata ajutorului material de P., pentru anii 2009, 2010 (P. 2009 - (...), P. 2010 - (...)) și a primei de Z. F. 2009 ((...)), dar a respins ca nefondate cererile privind obligarea pârâtei la plata ajutoarelor materiale de C. pentru anii 2009,
2010 și a primei de Z. F. aferentă anului 2010.
În privința cererii reclamanților privind obligarea pârâtei la plata a 6 salarii compensatorii cu ocazia disponibilizării, instanța a reținut faptul că pârâta a recunoscut că reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestora și chiar a plătit 4 din aceste salarii (f.168-201). Prin urmare, instanța a obligat pârâta să plătească reclamanților diferența de două salarii compensatorii.
În temeiul art. 269 (1) din Codul muncii, instanța a obligat pârâta să le plătească reclamanților, drepturilor acordate actualizate cu rata inflației și dobânda legală calculată de la data scadenței plății și până la plata efectivă.
Având în vedere prevederile art. 55, alin. (2), lit.j^1 din Codul fiscal (L. nr.
571/2003), instanța a obligat pârâta să calculeze sumele cuvenite reclamanților în sume brute.
Instanța a respins ca nefondată cererea reclamanților privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată deoarece nu s-a făcut dovada că aceștia au suportat astfel de cheltuieli.
În termen legal, au declarat recurs, pe de o parte, reclamanții A. Ș. L., B. A., B. C. F., I. V., M. N. R., N. I., O.-P. C., O. I., P. G., R. V., R. G., R. I. M., T. C. I., iar pe de alta parte, pârâta S. N. de T. F. de M. ";. M. S.
Pr in recursul propr iu, recl amanț ii au solicitat admiterea acestuia, cu consecința modificării sentinței, în sensul admiterii în întregime a pretențiilor deduse judecății.
În susținerea cererii, aceștia învederează că acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008-2010 se fundamentează pe prevederile art. 30 din
CCM la nivel de grup de uniotăți. A. acestui drept nu constituie o facultate a angajatorului, ci o obligație, în acest sens fiind dispozițiile art. 31 din același CCM.
Nu prezintă relevanță situația financiară a recurentei, întrucât drepturile salariale pretinse au fost stabilite de comun acord, acord ce a devenit legea părților, în accepțiunea art. 7 din legea nr. 130/1996.
Lipsa fondurilor financiare nu poate afecta dreptul in sine, ci este un aspect care poate impieta eventual, executarea acestora, dar in nici un caz nu îl poate înlătura si nu ii poate afecta existenta.
Astfel, prima instanța nu s-a pronunțat asupra dreptului dedus judecății ci asupra situației de fapt a paratei, privind solvabilitatea sau insolvabilitatea acesteia.
Potrivit prevederilor art. 236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de munca încheiate cu respectarea condițiilor legale constituie legea părților.
Existenta dreptului la salariul suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, este garantata si de art.30 din L. nr.130/1996 raportat la art.41 alin.5 din Constituție.
Singurele condiții pentru acordarea acestui salariu sunt, ca anul pentru care se solicita salariul sa fi expirat, iar salariatul sa fi desfășurat activitate in cursul acelui an calendaristic si sa nu fi fost sancționat disciplinar.
Dispozițiile contractuale ale art. 30 au un caracter imperativ si nu sunt condiționate de situația economico-financiara a paratei. Incumba angajatorului obligația de a lua masurile necesare in vederea constituirii fondului de salarii, deoarece potrivit art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, acesta este obligat sa acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca.
Acesta nu se poate sustrage de la obligația sa, invocând lipsa fondurilor bănești.
Valabilitatea contractului colectiv de munca la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a fost prelungită pentru 48 luni, prin actul adițional înregistrat sub nr. 370/(...), aspect care însă a fost omis de către instanța de fond.
Prin dispozițiile art. 64 al. 1 și 2 din CCM la nivel de unitate pe anii 2009-
2010 s-a stabilit doar suspendarea acordării drepturilor. Acest prevederi nu pot avea semnificația data de prima instanța, in sensul in care, aceste drepturi patrimoniale, cert stabilite in CCM atât la nivel de unitate cat si la nivel de grup de unități, nu vor mai fi acordate.
Suspendarea acordării drepturilor nu este echivalenta cu renunțarea la drept, care trebuie sa fie expresa, iar suspendarea fara termen a unui drept salarial este inadmisibila in condițiile in care poate conduce chiar la pierderea dreptului, prin prescripție, iar conform art.38 din Codul muncii, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Așadar, salariații nu pot renunța la drepturile lor, nici chiar prin negociere sau tranzacție, s-au printr-o suspendare cu efecte echivalente pierderii dreptului.
Cu privire la plata ajutoarelor materiale de C., Z. F. și P., pentru anii 2009 si 2010, arată că acesta a fost solicitat in baza art. 71 din CCM la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2010, căruia nu i se poate opune contractul colectiv de munca încheiat la nivelul paratei pentru anii 2010-2011 si înregistrat la D. B. sub nr.1713 din (...) deoarece aduce atingere drepturilor salariaților de a beneficia de ajutoare materiale si de premii cu consecința încălcării principiului edictat de art. 38 si art.164 Codul Muncii, care enunța interzicerea renunțării salariatului la drepturile ce-i sunt recunoscute, prima instanța n-a ținut cont de ele.
C. colectiv de munca la nivel de unitate pe anii 2010-2011, nu este aplicabil deoarece stabilește o clauza prohibitiva in contradicție cu dispozițiileart.71 din C. C. de munca la N. de G. de U. din T.ul F. pe anii 2006-2008, aplicabil si in perioada 2009-2010, conform actului adițional nr.370/(...), fiind astfel încălcate prevederile art. 38 alin. l Codul muncii si art.8 alin.2 din L. nr.130/1996, CCM la N. de G. de U. fiind încheiat la nivel superior fata de CCM
2009-2010 la nivel de unitate.
În ceea ce privește plățile compensatorii, reclamanții recurenți precizează că în mod eronat s-a dispus de către prima instanță obligarea intimatei la plata a câte două salarii compensatorii, în condițiile în care societatea a recunoscut că datorează aceste drepturi, respectiv a plătit 4 dintre aceste salarii, dar cu toate acestea cuantumul achitat este inferior celui datorat conform art. 80 al. 1 din CCM la nivel de ramură transporturi, care prevede o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.
În cauză a formulat recurs și pârâta S. N. de T. F. de M. ";. M. S. care asolicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În susținerea recursului arată recurenta că la data de (...) a fost încheiat procesul verbal pentru discuțiile purtate în perioada 02-(...) în vederea încheierii unui nou Contract colectiv de munca al S. C. M. SA.
Salariații, angajați ai S. C. M. SA, au fost reprezentați de F. N. F. M. C. -
F., F. M. de locomotivă din România FMLR și F. Sindicatelor Ramurii Vagoane.
Procesul verbal încheiat la data de (...) a condus la încheierea unui nou
Contract C. de M. al S. C. M. S. pentru anul 2., înregistrat la D. de M. și P. S. a
M. B. sub nr. 2584/(...).
Potrivit art.64 alin.1 si 2 din C. C. de M. pe anul 2. drepturile pe care le solicită reclamanții sunt suspendate pentru anul 2009, urmând a fi acordate conform celor stabilite de părțile semnatare.
Prin urmare, pentru anul 2009, salariații, prin reprezentanții lor, au fost de acord și au semnat documentul prin care nu se acorda ajutoare materiale salariaților cu ocazia Paștelui și premieri de Z. F.
Prin actul adițional la C. C. de muncă încheiat la nivel de societate pe anii
2009-2010, părțile semnatare ale contractului au stabilit suspendarea acestor drepturi pe anul 2010.
In ceea ce privește C. C. de M. unic la nivel de R. T. pe anii 2008-2010, recurenta pârâtă învederează că pe rolul C. de A. B. se afla dosarul nr.(...), cu termen la data de (...), având ca obiect completare dispozitiv dosar nr.(...), in sensul constatării nulității C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, dosar în care S. C. M. S. are calitatea de intervenient în interes propriu.
Având în vedere că Asociația Patronală la nivel de grup de unități din transportul feroviar, al cărei membru fondator este și S. C. M. S., nu a fost invitată la negocierea C. C. de M. U. la N. de R. T. pe anii 2008-2010, negându-i- se exercițiul dreptului, consideră că negocierea contractului colectiv de muncă s- a făcut cu nerespectarea limitelor și condițiilor prevăzute de L. nr.130/1996, conform art.8 alin.1 și în baza art.24 alin.1 din aceeași lege și ca acest contract colectiv de munca este lovit de nulitate.
In ceea ce privește plata celor 2 salarii compensatorii, menționează că acestea au fost plătite la data de (...) și (...).
Astfel pentru A. S. L., B. A., B. C. F., I. V., M. N. R., O. P. C., O. I., P. G., R. V., R. G., R. I. M. s-au plătit ultimele două tranșe conform OP nr.1140 din 18 noiembrie 2011 în sumă de 130.660,00 lei și OP nr.1149 din 06 decembrie 2011 în sumă de 130.460,00 lei.
Pentru N. I. și T. C. I. s-au plătit ultimele două tranșe, potrivit OP nr.1142 din 18 noiembrie 2011 în sumă de 2.820,00 lei și OP nr.11S1 din 05 decembrie
2011 în sumă de 2.820,00 lei;
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art.2921, art.3041 si art.304 pct. 8, 9 C.pr.civ.
Recurenții reclamanți au depus întâmpinare la recursul declarat de parata
S. N. de T. F. de M. "C. M." S.A, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Aceștia au reiterat aspectele evidențiate prin propriul recurs, subliniind totodată că plățile compensatorii trebuie să se raporteze la suma de 670 lei lunar. Or, societatea a făcut dovada achitării cu acest titlu doar a unor sume inferioare.
În probațiune s-au depus înscrisuri.
Trecând la analizarea sentinței recurate prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale în vigoare, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 30 alin 1 si 3 din Contractele colective de muncă aplicabile la nivelul paratei pentru anii 2007-2008 și 2009-2010: ";pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.(…) Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la suta din fondul de salarii realizat lunar.";
De asemenea, conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din contractele colective de muncă menționate anterior „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6";.
Față de conținutul clauzei menționate anterior, se constată că în mod corect instanța de fond a reținut că este obligatorie acordarea acestor drepturi, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi.
În ceea ce privește sintagma inserată în conținutul clauzei „poate primi un salariu suplimentar"; ce ar putea conduce la concluzia că acordarea acestuia este facultativă, Curtea apreciază că interpretând sistematic dispozițiile art. 30 alin. (1) și (3), 31 și anexa 6 din Contractele colective de muncă menționate anterior, rezultă că plata salariului suplimentar este condiționată numai de respectarea criteriilor de acordare, respectiv de „. ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic"; conform pct.1 din anexa 6, criteriu care este nuanțat la pct.2 în sensul că se prevede expres că salariații care au fost sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile sau cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu beneficiază de salariul suplimentar.
De asemenea, interpretarea clauzei evocată anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din L. nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, ori prin CCM la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 a cărui valabilitate a fost prelungită prin A. adițional înregistrat sub nr. 370/(...), la art. 30 alin. 1 s-a prevăzut că „salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar";, rezultând astfel fără îndoială obligativitatea acordării acestor drepturi.
Prin art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 (f.38 fond) aplicabil și la nivelul unitățiipârâte (f.39 fond) s-a stabilit dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. și de un premiu pentru Z. F.
Acordul colectiv menționat se aplică conform art.4 de la data înregistrării respectiv (...), producând efecte timp de 24 de luni.
Prin actul adițional nr.370/(...), aplicabilitatea acestui contract colectiv a fost extinsă la 48 de luni de la data înregistrării, ceea ce are semnificație că produce efecte de la (...) până la (...), așadar și pentru anul 2009 și 2010.
CCM la nivel de unitate pentru anii 2009 - 2010 fost înregistrat la sub nr.
2584 la data de (...), iar conform dispozițiilor art. 24 alin. 3 din L. nr. 130/1996 contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării.
Conform art.25 alin.3 din L. nr.130/1996 „contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării";, ceea ce ilustrează principiul neretroactivității normei civile.
În același sens, sunt ineficiente juridic procesele verbale din (...) și din (...), invocate de pârâtă ca temei al neacordării drepturilor pretinse atât datorită neînregistrării lor, contrar art.25 din L. nr.130/1996, cât și pentru încălcarea principiului neretroactivității, drepturile la care se renunță fiind exigibile la momentul încheierii proceselor verbale.
Este irelevant că procesele verbale au fost semnate de sindicatele la caresunt afiliați reclamanții deoarece mandatul acordat nu îngăduie renunțarea la un drept, fiind de esența activității sindicale apărarea drepturilor membrilor de sindicat inconciliabilă cu acte de renunțare care nu sunt permise nici la nivel personal (art.38 Codul muncii).
În fine, natura juridică a sumelor pretinse prin acțiune este cea a unor drepturi salariale, fiind un adaos anual la salariul de bază, conform art. 11 alin.
1 lit. b din CCM, așadar un element al salariului, chiar dacă este inclus în acordul colectiv în capitolul privind protecția salariatului, fiind evident în raport de drepturile reglementate de C. VI din CCM (bilete de tratament, asistență medicală, indemnizații de concediere, de incapacitate temporară de muncă, de deces, etc., decurgând din executarea contractului individual de muncă), că face parte din conceptul de pachet de drepturi salariale, reprezentând un avantaj pecuniar acordat pe parcursul și ca efect al derulării raporturilor de muncă.
În consecință, acordarea acestor drepturi salariale constituie un drept, și nu o facultate a angajatorului, având în vedere că din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții al art. 71 din CCM la nivel de grup de unități (cu forță juridică superioară celui la nivel de unitate) rezultă așadar caracterul pur și simplu al acestor drepturi.
Ceea ce poate stabili unilateral Consiliul de A. este doar cuantumul premierii, la nivelul/cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, ceea ce nu poate fi asimilat necesității acordului său la însăși nașterea dreptului.
Prin urmare, drepturile salariale sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, iar conform art. 11 alin. (1) lit. b) din L. nr.
130/1996 privind contractul colectiv de muncă și art. 241 alin. (1) lit. b) din Codul muncii, acest contract produce efecte față de toți salariații încadrați la angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
În acest context, Curtea înlătură apărarea referitoare la faptul că părțile au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde în anii 2009 și 2010.
Această clauză nu produce efecte deoarece dispozițiile art. 238 alin. (1) din Codul muncii și ale art. 8 alin. (2) din L. nr. 130/1996 conțin prevederea conform căreia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior".
Drepturile salariale stabilite prin contracte colective de muncă ce se impun cu forța obligatorie garantată constituțional au același regim juridic aplicabil drepturilor salariale stabilite prin acte normative, salariatul neputând renunța la aceste drepturi, indiferent de sorgintea lor contractuală sau legală.
Nu prezintă relevanță faptul că nu s-a constatat nulitatea absolută a clauzei de suspendare a drepturilor pentru anii 2009-2010, câtă vreme o astfel de clauză este ineficientă prin prisma prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități. Or, această cauză de ineficiență poate fi reținută de către instanță și pe cale incidentală.
Referitor la cele 6 salarii compensatorii, Curtea constată că temeiul acordării acestora îl constituie dispozițiile art.60 alin.8 din CCM pe anii 2011- 2012 încheiat la nivelul societății. Potrivit art. 60 al. 8 din CCM pe anii 2011-2012 încheiat la nivel de unitate s-a statuat că „La desfacerea contractului individual de munca ca urmare a aplicării masurilor de concediere colectiva, salariaților C. M. li se vor acorda sume in bani in conformitate cu art.80 alin.2, lit. a din C. C. de M. U. la N. de R. T., dar fără a depăși lunar suma prevăzuta in art.1 din H.G. nr.1193/2010."; Prin dispozițiile art. 80 al. 1 din contractul colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2011, părțile au convenit ca la desfacerea contractului individual de munca din inițiativa angajatorului, salariații să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestata, si o plata compensatorie in valoare de minimum 6 salarii de baza brute negociate". Conform al. 2 al aceluiași articol, prevederile alin. 1 sunt aplicabile atunci când desfacerea contractului individual de munca a intervenit din următoarele motive: a) unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel in cauza, ca urmare a reorganizării" Potrivit art.3 alin. 1 din același contract "clauzele prezentului contract colectiv de munca unic la nivel de ramura transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați in unitățile de transporturi si activități conexe din tara, indiferent de structura capitalului acestora. " CCM la nivel de ramură transporturi și-a încetat efectele la finele anului 2010, astfel că pentru anul 2011 - perioadă în care reclamanții au fost concediați - produc efecte exclusiv clauzele cuprinse în CCM la nivel de unitate, deci inclusiv art. 60 al. 8 . Art. 1 din H.G. nr.1193/2010 a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată este de 670 lei lunar. Coroborând dispozițiile legale menționate, se constată că pentru anul 2011, acordarea celor 6 salarii compensatorii este justificată, însă nu în limita solicitată de reclamanți, deoarece aceasta depășește cuantumul lunar al salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, ci în limita sumei de 670 lei. Reclamanții au interpretat trunchiat dispozițiile art. 60 al. 8 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, omițând să aibă în vedere odată cu formularea pretențiilor deduse judecății, că pentru anul 2011, spre deosebire de anul 2010, cuantumul plăților compensatorii a fost limitat, stabilindu-se în mod expres că acestea nu pot depăși lunar suma prevăzuta in art.1 din H.G. nr.1193/2010, respectiv 670 lei. Cum documentația de la dosar confirmă faptul că anterior promovării acțiunii, societatea recurentă a plătit reclamanților 4 din cele 6 salarii compensatorii în limita sumei de 670 lei lunar, în concordanță cu dispozițiile art. 60 al. 8 din CCM la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, solicitarea acestoracu privire la acordarea celor 4 salarii compensatorii raportat la salariul de baza brut negociat nu este fondată. Este adevărat că în recurs, societatea recurentă a susținut că a achitat reclamanților și celelalte 2 salarii compensatorii datorate, sens în care a depus ordinele de plată aferente(f. 14-30), însă Curtea găsește lipsit de relevanță acest aspect și nu consideră că se impune modificarea sentinței de la fond prin care societatea a fost obligată să achite reclamanților cele 2 salarii compensatorii, întrucât această plată a fost făcută ulterior pronunțării sentinței atacate, astfel că aceasta are natura unei executări a sentinței. Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 312 al. 1,3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite în parte recursul reclamanților, potrivit dispozitivului și va respinge ca nefondat recursul societății pârâte, potrivit dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod de procedură civilă. Fără cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite în parte recursul declarat de reclamanții A. Ș. L., B. A., B. C. F., I. V., M. N. R., N. I., O.-P. C., O. I., P. G., R. V., R. G., R. I. M., T. C. I., împotriva sentinței civile nr. 5971 din (...) a T.ui S. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta S. N. DE T. F. DE M. ";. M. S. să plătească fiecărui reclamant, pe lângă drepturile acordate prin hotărârea atacată, și următoarele drepturi: salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010; ajutorul material de C. pentru anii 2009 și 2010 și prima de Z. F. pentru anul 2010. Menține celelalte dispoziții. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă împotriva aceleiași hotărâri. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI S. D. L. D. D. G. GREFIER S. - D. G. Red. /dact./ DG 2 ex./(...) Jud.fond: N.C.C.
| ← Decizia nr. 750/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3008/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
