Decizia nr. 4321/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4321/R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC A. I. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 774 din 27 aprilie 2012, pronunțată de Tribunalul
Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat B. T. A., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul intimat personal și asistat de av. D. I., lipsă fiind reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța prin care s-a achitat onorariul avocațial, o adeverință eliberată de pârâta recurentă din care rezultă că reclamantul a fost reangajat și întâmpinare, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele arătate în întâmpinare. Cu cheltuieli de judecată conform chitanței de la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul T. M. sub nr.8025/100/(...), contestatorul B. TUDOREL A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata
S. I., anularea deciziei nr. 2133/(...) de desfacere a contractului de muncă, obligarea intimatei la reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și la plata drepturilor salariale ce se cuvin acestuia pentru perioada cuprinsă între data desfacerii unilaterale a contractului individual de muncă și efectiva reîncadrare, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației, s-a susținut că, la data de (...), a avut loc un control din partea intimatei, la remiza pompierilor, comisia de control stabilind că reclamantul a părăsit locul de muncă fără aprobarea șefului ierarhic și că au fost identificate băuturi alcoolice la locul de muncă.
Contestatorul a mai arătat că cele consemnate de comisia de control nu corespund realității, acesta fiind și motivul pentru care acesta a refuzat să semneze decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
S-a mai susținut că intimata nu i-a dat posibilitatea contestatorului să-și susțină nevinovăția, iar apărările invocate de acesta nu au fost luate în seamă.
Astfel, s-a arătat că, în postul pe care l-a deținut la intimată, contestatorul avea obligația de a verifica în permanență perimetrul și obiectivele care sunt vulnerabile pentru declanșarea unui incendiu, astfel că nu a putut sta în remiză, deoarece aceasta ar fi însemnat o încălcare a atribuțiilor de serviciu.
În ceea ce privește băuturile alcoolice, s-a menționat că acestea nu au fost identificate în dulapul contestatorului, ci în dulapul altor colegi.
Contestatorul a susținut astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă a fost dispusă fără respectarea dispozițiilor art. 250, 251 și 252 Codul muncii, astfel că decizia contestată este lovită de nulitate absolută.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea contestației ca nefonda- tă, arătând că reclamantul a fost angajatul ei ca pompier începând din data de
(...), în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 509907/(...), iar la data de (...), în urma unui control având ca scop verificarea activității angajaților, a constatat că acest salariat lipsea de la post, fapt consemnat în raportul 288/(...).
S-a mai arătat că activitatea desfășurată de reclamant viza siguranța bunurilor societății și a angajaților, astfel că absența acestuia de la locul de muncă a constituit un real factor de risc, măsura desfacerii contractului individual de muncă fiind una întemeiată.
În probațiune, la judecarea fondului cauzei, s-au depus la dosar înscrisuri
și s-a audiat un martor.
Prin sentința civilă nr. 774/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș, s-a admis contestația formulată de contestatorul B. T. A. în contradictoriu cu intimata S. I., în consecință, a fost anulată decizia nr. 2133/(...) emisă deintimată, privind desfacerea contractului individual de muncă al contestatorului, s-a dispus reîncadrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, intimata fiind obligată să-i plătească acestuia toate drepturile salariale de care ar fi beneficiat, începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și efectiva reîncadrare, precum și suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit contractului individual de muncă nr. 509907/(...) reclamantul și-a început activitatea de pompier, ca angajat al pârâtei S. I., la data de (...).
Prin decizia nr. 2133 din (...) reclamantul a fost concediat, în temeiul art. 61 lit. 1 din Codul muncii, cu începere de la data de (...).
În considerentele deciziei de concediere se reține că, la data de (...), reclamantul a părăsit locul de muncă în timpul programului fără aprobarea șefului ierarhic și s-au identificat băuturi alcoolice în incinta remizei de pompieri.
S-a menționat că a fost efectuată cercetarea disciplinară prealabilă în data de (...), iar în baza declarației date de reclamant, nr. 7403/(...), nu au fost invocate motive obiective în sensul disculpării angajatului.
Potrivit art. 251 al. 1 și 2 Codul muncii, "sub sancțiunea nulității absolute, nicio măsură, cu excepția celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
(2) În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cer- cetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii";.
În speță, prima instanță a reținut că decizia de concediere menționează efectuarea cercetării disciplinare la data de (...), însă din înscrisurile depuse înprobațiune de către pârâta angajatoare și din declarația martorului Coc C. - fila
39 dosar de fond, nu rezultă că s-ar fi realizat o cercetare disciplinară conform prevederilor art. 251 Codul muncii, anterior concedierii reclamantului.
Prin decizia nr. 6 din (...), Coc C. - șef serviciu pentru situații de urgență la societatea intimată-a fost desemnat ca și comisie de cercetare disciplinară prealabilă, începând cu data de (...), pentru abaterile disciplinare săvârșite și constatate în cadrul departamentului P.S.I. al S. I..
Din depoziția acestuia, în calitate de martor, prima instanță a reținut că, urmare a controlului efectuat, în ziua următoare, din proprie inițiativă, a luat notă explicativă reclamantului și totodată l-a sfătuit să ia legătura cu șeful serviciului personal, cu recomandarea că, dacă se pune problema desfacerii con- tractului individual de muncă, este mai bine să-și dea demisia.
În declarația sa, martorul a mai arătat că, de la angajare și până la acest moment, nu a avut niciodată probleme cu reclamantul, în sensul lipsei de la serviciu sau a consumului de băuturi alcoolice.
În declarația sa, reclamantul a afirmat că nu a părăsit locul de muncă, că se afla în incinta societății, ca spațiu de desfășurare a atribuțiilor sale de serviciu, locul efectiv de muncă nefiind doar remiza de pompieri, ci întreg perimetrul ce aparține societății intimate.
Prima instanță a mai reținut că, din probele administrate, rezultă cu certitudine că reclamantul a fost sancționat disciplinar fără ca în prealabil să se efectueze o cercetare disciplinară în concordanță cu prevederile art. 251 Codul muncii și, în consecință, în baza art. 78 Codul muncii, a dispus admiterea contestației reclamantului și anularea deciziei de concediere nr. 2133/(...).
În baza art. 80 al. 1 și 2 Codul muncii, instanța a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii, cu obligarea intimatei angajatoare la plata unei despăgubiri egale cu toate drepturile salariale de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă și efectiva reîncadrare.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., intimata a fost obligată și la plata către contestator a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1.500 lei, reprezentând onorar de avocat justificat cu chitanța depusă la fila nr.25 din dosarul de fond.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S. I., considerând-o ca fiindnelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Având în vedere că societatea recurentă a luat la cunoștință, pe diverse căi, că activitatea departamentului de prevenire și stingere a incendiilor lasă de dorit, s-a dispus efectuarea unui control tematic, pentru a se lua la cunoștință în mod nemijlocit despre aspectele sesizate.
Astfel, la data de 5 august 2011, societatea care asigură paza societății, împreună cu 5 angajați ai recurentei, au efectuat acest control, în urma căruia, printre altele, s-a constat că intimatul nu se afla în interiorul remizei de pompieri și s-au găsit sticle de alcool, saltele de burete pentru dormit și o serie de bunuri pregătite pentru sustragere: plăci de burete, piulițe, capsatoare, holtzșuruburi etc..
Din ansamblul probator administrat, recurenta consideră că rezultă fără putință de tăgadă starea de fapt existentă la acel moment. Practic, din raportul scris al societății de pază, coroborat cu declarațiile martorilor oculari a reieșit că toți pompierii care erau la lucru în acea seara au consumat băuturi alcoolice și că intimatul nu se afla în remiza la momentul efectuării controlului deoarece plecase până acasă.
Se mai arată de către recurentă că intimatul nu a procedat la administrarea unor probe contrare stării de fapt care a condus la desfacerea disciplinară a contractului său individual de muncă, probabil pentru că nimenidintre cei prezenți nu ar fi declarat că acesta nu a consumat băuturi alcoolice sau că nu a părăsit în mod nejustificat locul de muncă.
Cu toate acestea, se arată că instanța de fond a reținut o stare de fapt neconforma cu realitatea, prin trunchierea declarațiilor martorilor și greșita coroborare a probelor administrate.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut ca motiv al anulării deciziei de concediere lipsa efectuării cercetării disciplinare prealabile, cu toate că în fapt singurul viciu susceptibil de a afecta procedura disciplinară a fost necomunicarea convocării salariatului la efectuarea propriu-zisă a cercetării disciplinare, dintr-o eroare a salariaților societății.
Recurenta consideră că această abordare a primei instanțe este excesiv de formalistă și criticabilă deoarece contestatorul a dat o declarație în fața salariatului Coc C., în data de 10 august 2011, deci la 5 zile după constatarea abaterii disciplinare, dându-i-se așadar șansa de a-și justifica absența nemotivată de la locul de muncă.
Se mai arată că instanța a devenit avocatul părții, considerând că acestuia i-au fost vătămate în mod grav drepturile materiale și procesuale, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de concediere.
În opinia recurentei, acest punct de vedere nu poate subzista, deoarece formalitatea convocării scrise a fost complinită prin convocarea verbală și mai ales, prin prezența contestatorului în fața comisiei și prin declarația pe care acesta a înțeles să o scrie.
Se mai apreciază că, dacă, la acel moment, contestatorul ar fi considerat că îi sunt încălcate drepturile sale, ar fi putut refuza să se prezinte, să dea declarații ori ar fi putut cere o perioadă de timp mai îndelungată pentru a-și pregăti apărarea, dar aceasta este opțiunea subiectivă a contestatorului și nu a altei persoane și cu atât mai puțin a instanței de judecată.
Pe de altă parte, recurenta a mai arătat că Legea nr.53/2003 prevede o serie de cauze de nulitate absolută a unei decizii de sancționare, nulitate ce nu poate fi înlăturată decât prin desființarea actului vătămător. Lipsa convocării în formă scrisă la cercetarea disciplinară prealabilă nu se regăsește între aceste cauze de nulitate absolută, de unde se deduce că ar fi o nulitate relativă, a cărei vătămare trebuia dovedită sau poate fi acoperită.
Or, în speță, se susține că intimatul a fost convocat pentru un termen ce coincide celui legal, în formă verbală, și orice vătămare pentru lipsa formei a fost acoperită prin prezența și declarația sa.
Cu alte cuvinte, recurenta arată că, având o comisie de cercetare disciplinată prealabilă legal constituită încă din anul 2008, care a convocat angajatul, i-a luat declarația acestuia în scris și ulterior a formulat un referat ce conține o propunere de sancționare, adresat conducerii unității care, la rândul ei, a emis o decizie de sancționare ce corespunde formalismului prescris de legislația în materie, acestea dovedesc pe deplin „. recurentei în fața legii și a regulilor aplicabile, ce nu poate fi înfrântă printr-o interpretare trunchiată și colată a probelor existente la dosarul cauzei.";
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, 312 și 274
Cod.proc.civilă.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul B. T. A. a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând recursul formulat de pârâta S. „. I. S., prin prisma motivelor derecurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta estenefondat pentru următoarele considerente:
Deși intimatul-reclamant, prin acțiunea formulată, a invocat și aspecte ce țin de temeinicia deciziei de concediere contestate, analizarea acestora nu se putea face de către instanță decât după verificarea respectării de către angajator a procedurii de concediere prevăzute de lege, ori acesta a susținut și faptul că angajatorul nu i-a dat posibilitatea de a-și susține nevinovăția, iar apărările sale nu au fost luate în seamă.
Analizând, potrivit disp.art.78 din Codul muncii, respectarea de către angajator a procedurii de concediere, prevăzută de către legiuitor sub sancțiunea nulității absolute, prioritar față de motivele de netemeinicie a actului unilateral contestat, instanța nu s-a transformat defel în avocatul reclamantului, ci a cenzurat decizia supusă jurisdicției muncii, verificând dacă garanțiile de care beneficia salariatul în cursul cercetării disciplinare au fost asigurate conform dispozițiilor legale în materie.
Curtea reține că, în faza cercetării disciplinare prealabile a salariaților, legiuitorul a prezumat vătămarea drepturilor acestora în cazul nerespectării disp.art.251 din Codul muncii.
Conform acestui articol:"; (1) Sub sancțiunea nulității absolute, nici o măsură…nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile. (2) În vederea desfășurării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. (4) In cursul cercetării disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa susțină toate apărările in favoarea sa si să ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivațiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.";
Coroborând dispozițiile imperative ale alin.2, privind stabilirea de către angajator a obiectului cercetării în cuprinsul actului de convocare, cu cele ale alin.4 din acest articol, privind dreptul salariatului de a-și formula toate apărările, susținerile și a oferi toate probele pe care le consideră necesare în legătură obiectul cercetării, legiuitorul a avut în vedere stabilirea/fixarea certă, în scris, a faptelor ce fac obiectul cercetării, ca o garanție a apărării drepturilor salariatului împotriva eventualelor acte abuzive ale angajatorului, față de care acesta se află într-o poziție de subordonare, permițând acestuia pregătirea efectivă a apărării în raport cu faptele menționate în convocator.
Convocarea verbală, invocată prin cererea de recurs, pe lângă faptul că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, nu permite instanței verificarea modului în care angajatorul și-a îndeplinit îndatoririle de a aduce la cunoștința salariatului faptele ce urmează a fi cercetate, cu respectarea dreptului acestuia la apărare, astfel încât convocarea în scris a salariatului nu trebuie privită ca fiind un formalism excesiv și inutil, cu atât mai mult cu cât respectarea dispozițiilor art.251 alin.2 din Codul muncii, imperativ prevăzute de lege, presupun din partea angajatorului doar un minim efort material și de timp.
În cauză a fost depus la dosar un convocator scris, ce nu cuprinde însă obiectul cercetării disciplinare și, mai mult, acesta nu a fost în mod legal comunicat angajatului, astfel cum recunoaște și recurenta prin motivele de recurs formulate.
Faptul că intimatul a dat o declarație privind fapta pe care angajatorul o consideră ca fiind abatere disciplinară, fără a fi informat în prealabil în scris, conform cerințelor legii, care este obiectul pentru care este cercetat disciplinar, nu poate fi considerată ca fiind o notă explicativă dată de către salariat în condițiile respectării dreptului acestuia la apărare.
Curtea mai reține însă că, în speță, nu numai că salariatul nu a fost convocat în scris conform dispozițiilor mai sus menționate, dar, analizând înscrisurile pe care angajatorul era obligat să le depună pentru a proba legalitatea măsurii de concediere contestate, acestuia revenindu-i sarcina probei, conform disp.art.272 Codul muncii, practic în cauză nu s-a dovedit că ar fi avut loc o reală cercetare disciplinară a intimatului, fiind depus la dosar doar raportul înregistrat sub nr.288/(...) la S. „. S. S.-care nu poate însă avea decât valoarea încunoștințării conducerii societății cu privire la faptele constatate, în scopul ca aceasta să dispună începerea cercetării disciplinare-, declarația dată de reclamant la data de (...), un raport de completare neînregistrat la societate, convocatorul nr.740/(...)-necomunicat salariatului-și procesul-verbal nr.7501/(...) din care rezultă că singurul act de cercetare efectuat a fost declarația intimatului-dată în condițiile unei convocări nelegale.
În ceea ce privește decizia nr. 6 din (...), prin care unul dintre salariații societății, respectiv domnul Coc C., a fost numit";. și C. de C. D. P., cu toate drepturile și îndatoririle ce decurg din aplicarea prevederilor Codului Muncii în materia cercetării prealabile.";, pe lângă faptul că data certă a acestei decizii nu poate fi verificată de către instanță, întrucât nu poartă nicio mențiune de înregistrare la societate, aceasta nu poate acoperi în cauză încălcarea dispozițiilor legale constatată în prezenta cauză în ceea ce privește cercetarea disciplinară ce trebuia efectuată în cazul intimatului.
În consecință, în mod corect în temeiul dispozițiilor art.78 și 251 din Codul muncii, prima instanță a constatat că decizia de concediere nr. 2133/(...) emisă de către recurentă este lovită de nulitate absolută, astfel încât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 Cod.proc.civilă.
Constatând că în cauză actul unilateral contestat este lovit de nulitate absolută, în mod corect prima instanță a reținut ca fiind de prisos analizarea celorlalte motive de netemeinicie a deciziei de concediere, a căror cenzurare presupunea în mod necesar constatarea prealabilă a respectării tuturor condițiilor de legalitate a acesteia, astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art.304 pct.7 Cod.proc.civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. „. I. S. și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. A. I. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 774 din (...) a T. M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
G.
G. C.
Red.C.M.;
Tehnored.: C.M./M.S.;
2 ex./(...);
Jud.fond: Tribunalul Maramureș V.C.;
| ← Decizia nr. 2610/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 130/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
