Decizia nr. 4325/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ N. 4325/R/2012
Ședința publică din data de 17 octombrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: C. M.
JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1180 din 26 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., Ș. CU C. I-V. „. I. B. M. - S. G. CU P. N. (...)A M., C. LOCAL B. M., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1180 din 26 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins cererea de chemare în garanție a M.UI F. P. formulată de pârâtul P. M. B. M., ca inadmisibilă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul P. municipiului B. M. prin întâmpinare.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul
P. M. B. M. prin întâmpinare.
S-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. împotriva pârâților Ș. CU C. I-V. „. I. B. M. - S. G. CU P. N. (...)A M., C. LOCAL B. M. și P. M. B. M.
Pârâta a fost obligată Ș. cu clasele I-V. „A. I. B. M.-S. G. cu program normal nr. 35 B. M. să acorde membrilor de sindicat: B. C., C. S., C. A., S. V., P. M. prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu (conform art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al J. M. 2008-2009), aferentă concediului de odihnă din anul 2009
(respectiv pentru anul școlar 2008/2009), actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plătii.
C. Local B. M. și P. municipiului B. M. au fost obligați să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de P.
M. B. M., conform art. 63 alin.4 lit. a și b din Legea nr. 215/2001 primarul este ordonator principal de credite și întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supunea spre aprobare consiliului local, așadar are calitate procesuală pasivă, excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de P. municipiului B. M., tribunalul a reținut că excepția este neîntemeiată, întrucât potrivit art. 268 (1) lit. c Codul muncii termenul de prescripție este de 3 ani întrucât vizează plata unor drepturi salariale neacordate izvorâte din contractul individual de muncă, iar acțiunea a fost înregistrată la (...) în interiorul termenului de prescripție. Ca atare, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de P. municipiului B. M., tribunalul a reținut că este inadmisibilă potrivit deciziei nr. 10/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în interesul legii.
Potrivit art.11 alin.1 lit.a, c și d din Legea nr. 130/1996 a contractelor colective de muncă, în vigoare în perioada pentru care s-a solicitat drepturile bănești, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte „. toți salariații din unitate, în cazul contractelor colective de muncă încheiate la acest nivel";, „. toți salariați încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă";, respectiv „. toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, în cazul contractelor colective de muncă la nivel-național";, iar, potrivit art. 8 alin.2 din același act normativ, „contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior";.
Art. 48 alin.2 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic prevede că sunt supuse negocierii unele drepturi salariale suplimentare și materiale, în afara salariului de bază și a sporului de vechime.
Prevederile oricărui contract colectiv de muncă la nivel superior sunt considerate niveluri minime de la care începe negocierea contractelor de muncă la nivelurile inferioare, astfel încât contractele colective de muncă la nivel național sau la nivel de ramură constituie izvor de drept la încheierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate, acestea din urmă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit art.37 lit.g) din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură-învățământ pentru anii 2003-2004, părțile contractante au convenit ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, urmând ca prima să se acorde o dată cu indemnizația de concediu.
Prin art. 36 lit.g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. pentru anii 2008-2009 s-a stipulat că „toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu indemnizația de concediu";.
Acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. M. la data de (...) și a fost în vigoare până la data de (...).
Reclamantul a dovedit prin adeverința depusă în probațiune că membrii de sindicat sunt încadrați la unitatea școlară pârâtă și nu au beneficiat de prima de vacanță pentru perioada solicitată.
Față de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 36 lit. g din
Contractul colectiv de muncă unic la nivelul I. Ș. al județului M. pentru anii
2008-2009, instanța a admis cererea precizată și obligat unitatea școlară lacalculul și plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu, aferentă concediului de odihnă din anul 2009
(respectiv pentru anul școlar 2008/2009), actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății .
Instanța a obligat pârâții C. Local B. M. și P. municipiului B. M., să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. M. B. M. prin care a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, fiind incident art. 304 pct.9
C.proc.civ.
Prin acțiune reclamantul a solicitat acordarea membrilor de sindicat a primei de vacanță aferentă anului școlar 2008 - 2009.
Pentru fiecare an școlar, M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a stabilit structura fiecărui an școlar. S. anului școlar 2008-2009, stabilită prin O.
M. nr.4721/9 iulie 2008: - cursurile vor începe luni, 15 septembrie 2008 și se vor încheia, sâmbătă, 13 iunie 2009, însumând 35 de săptămâni; S. anului școlar
2009-2010 - cursurile vor începe luni, 14 septembrie 2009 și se vor încheia vineri
11 iunie 2010. S. anului școlar 2010- 2011, stabilită prin O. nr. 4.. Art.2 Anul
școlar 2010 -2011 începe pe data de 01 septembrie 2010 și se încheie pe data de
31 august 2011.
Având în vedere faptul că drepturile de natură salariale au fost solicitate pentru anul școlar 2008 - 2009, raportat la actele normative mai sus invocate, consideră faptul că cel de al treilea ( 3 ) an școlar s-a încheiat în data de 11 iunie
2010.
Raportat la data introducerii acțiunii, respectiv (...), consideră că, excepția prescripției dreptului material la acțiune trebuia să fie admisă, cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
Prin întâmpinare reclamantul intimat S. L. din Î. M. (f.16-17)a solicitatrespingerea recursului astfel formulat și menținerea sentinței atacate.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 din Codul muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu) „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „în toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a considerat ca nefiind prescrise pretențiile aferente anului școlar 2008-2009 și a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii.
Este adevărat că acordarea primei de vacanță se face anual, însă aceasta nu putea fi solicitată la începutul anului școlar, în speță 15 septembrie 2008, ci doar începând cu data plecării în concediu, respectiv încheierea anului școlar, moment de la care începe să curgă și termenul de prescripție.
Văzând că pentru anul școlar 2008 - 2009, prima de vacanța a fost datorată cel mai devreme doar de la data de 13 iunie 2009 - data închiderii anului școlar, Curtea constată că nu sunt prescrise pretențiile solicitate de reclamanți, întrucât acțiunea a fost înregistrată doar la data de (...), așadar cu respectarea termenului de prescripție de 3 ani.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de recurent, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1180 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2012.
PREȘED.TE JUDECĂTORI
C. M. S.-C. B. I.-R. M.
G. G. C.
Red.S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond C. M.
← Decizia nr. 4041/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Încheierea nr. 23/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|