Decizia nr. 4487/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4487/R/2012
Ședința publică din data de 30 octombrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta D. G. împotriva sentinței civile nr. 931 din 25 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe intimata pârâtă S. N. E. S. B. M., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul reclamantei recurente - avocat R. Ș. și reprezentanta pârâtei intimate - avocat R. M., ambii din cadrul Baroului M..
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanții părților arată că nu au cereri în probațiune.
Nefiind formulate cereri în probațiune, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului de maniera în care a fost formulat și pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată la fond. R. la excepția nulității recursului invocate de intimată apreciază că aceasta nu este incidentă în speță, solicitând respingerea ei.
Reprezentanta intimatei pune concluzii de respingere a recursului, arătând că în temeiul art. 301, 302/1, 303 și 306 C.proc.civ. recursul este nul întrucât motivele invocate nu se asociază considerentelor de nelegalitate, iar sub aspectul caracterului nefondat al recursului dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de concediere nu sunt cele prevăzute de art. 75 cum în mod greșit a arătat contestatoarea, ci ale art. 73 din L. nr. 53/2003.
Solicită cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar o notă de cheltuieli.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 931/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureș îndosar nr. (...), s-a respins excepția nulității absolute a deciziei de concediere nr.1/(...) emisă de SC N. E. S., invocată de contestatoarea D. G. G.
S-a respins pe fond contestația formulată de contestatoarea D. G. G., împotriva deciziei de concediere nr. 1/(...) emisă de intimata SC N. E. S. în contradictoriu cu această intimată ca nefondată.
A fost obligată contestatoarea să plătească intimatei 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Între părți au existat raporturi juridice potrivit contractului individual de muncă, pe perioadă nedeterminată, începând cu (...), contestatoarea având meseria de maistru confecții cod GR 3. cu un salariu de bază lunar de 1500 lei, iar prin actul adițional nr. 1/(...) s-a dispus majorarea salariului la 2100 lei, iar prin actul adițional nr.380/(...) s-a majorat salariul la 3000 lei.
Potrivit deciziei de concediere nr. 1/(...) s-a dispus în baza art. 65 din L. nr.53/2003 Codul muncii încetarea contractului individual de muncă la data de
(...), dată la care expiră preavizul de 20 zile lucrătoare acordat conform art.73 din
L. nr. 53/2003.
Potrivit art. 73 alin.1 Codul muncii înainte de modificarea prin L. nr. 4. „. concediate în temeiul art.61 lit.c și d), al art.65 și 66 beneficiază de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare";. Decizia de sancționare a fost emisă la (...) comunicată la (...), termenul de preaviz curge de la (...) și se împlinește la (...), dată la care expiră preavizul de 15 zile lucrătoare potrivit art. 73 din L. nr. 53/2003 Codul muncii, așa cum s-a reținut corect în decizie.
Faptul că se menționează în decizie un preaviz de 20 zile lucrătoare, prevăzut de L. nr. 4., publicată în Monitorul Oficial nr. 225/(...), care a intrat în vigoare conform art. IV la 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, aceste dispoziții nu retroactivează. Intimata a procedat legal acordând termenul de preaviz de 15 zile lucrătoare, sub incidența art. 73 din L. nr. 53/2003, considerente pentru care s-a considerat ca fiind nefondată cererea de constatare a nulității absolute a deciziei de concediere.
Pe fond, contestatoarea a deținut inițial postul de maistru confecții potrivit contractului individual de muncă, apoi prin decizia nr. 110/(...), odată cu numirea d-lui R. V. F. în calitate de șef al atelierului confecții textile, i-a fost revocată funcția de șef al atelierului de confecții textile, fiind trecută pe postul de responsabil CTC, aducându-i-se la cunoștință noile atribuții conform fișei postului, pe care contestatoarea și le-a însușit, necontestând această măsură de numire pe noul post, recunoaște că nu i-au fost afectate drepturile salariale, recunoaște faptul că i s-a adus la cunoștință faptul că în cadrul societății se desființează postul de responsabil CTC ca urmare a reorganizării activității și i s-a adus la cunoștință că este disponibil un post de confecționer, post pe care contestatoarea nu l-a ocupat (a se vedea interogatoriul filele 48-49).
Din analiza înscrisurilor depuse în probațiune (contract de prelucrare încheiat între intimată și societatea FOP S.p.A din Italia, adresa societății FOP S.p.A. din Italia privind ca începând cu (...) controlul calității să fie efectuat doar de beneficiar rezultă fără echivoc faptul că nu se impunea menținerea în organigrama societății a unui post de responsabil CTC, acest post fiind suprimat din structura angajatorului în condițiile în care societatea nu mai avea ca și atribuție efectuarea controlului de calitate a produselor executate.
În ceea ce privește caracterul real și serios al cauzei care a determinat concedierea este suficient ca angajatorul să urmărească eficientizarea propriei activități în scopul utilizării cu randament maxim a resurselor umane și financiare, fiind atributul exclusiv al angajatorului de a hotărî asupra modalității în care își desfășoară activitatea.
Desființarea postului reclamantei a fost luată în vederea eficientizării activității societății și pentru optimizarea costurilor.
Contestatoarea mai invocă faptul că decizia este semnată de o persoană neabilitată R. V. F., însă această persoană are procură specială autentificată de la administratorul societății care-i conferă putere deplină în vederea „angajării și salarizării personalului pentru societate, de asemenea, mandatarul este în drept să ia orice fel de hotărâri va crede de cuviință privind personalul societății";, astfel că susținerea a fost apreciată ca nefondată.
În considerarea celor de mai sus tribunalul a reținut că decizia de concediere este temeinică și legală, motiv pentru care a respins contestația ca nefondată.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată contestatoarea să plătească intimatei 1200 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta D. G., solicitândadmiterea recursului și modificarea sentinței T.ui M. în sensul admiterii contestației formulate raportat la prevederile art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
În motivarea recursului recurenta a arătat că prin decizia de concediere atacată intimata a hotărât desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei recurente, optând pentru acordarea unui preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Astfel cum reiese din actele depuse la dosarul cauzei decizia de desfacere a contractului de munca a fost comunicată reclamantei la data de (...).
Termenul de preaviz de 20 de zile lucrătoare expira la data de (...).
Tot în cuprinsul deciziei de sancționare se reține faptul că se desface contractul de muncă începând cu data de (...).
Ori, este lesne de observat faptul că intimata nu și-a respectat propria decizie, în sensul că aceasta a hotărât ca termenul de preaviz să fie de 20 de zile lucrătoare, iar, în pofida acestui fapt, înțelege să desfacă contractul de muncă al reclamantei mai repede cu 5 zile față de termenul la care se termina preavizul.
Având în vedere cele de mai sus, consideră decizia ca fiind nelegală, lovită de nulitate, iar sentința atacată dată cu încălcarea prevederilor legale în materie.
Intimata pârâtă SC N. E. S., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat nulitatea recursului, arătând că din coroborarea dispozițiilor art. 301, art. 3021, art. 303 și art. 306 cod procedură civilă rezultă că, în condițiile în care nu sunt indicate motive de nelegalitate, iar instanța de recurs este în imposibilitate de a le încadra în unul sau mai multe motive strict reglementate de art. 304 pct. 1-9 cod proc. civ., astfel că recursul este lovit de nulitate.
A susținut intimata că, deși recurenta își subsumează criticile dispozițiilor art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, acestea nu sunt susținute în drept prin indicarea normelor de drept încălcate sau greșit aplicate.
Simpla prezentare a motivelor de netemeinicie, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate, face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că potrivit art. 73 alin. 1 din Codul muncii, în forma în vigoare la data de (...), termenul legal de preaviz era de 15 zile lucrătoare, chiar dacă se încearcă, printr-un mix de dispoziții legale, unele din vechea formă a legii, iar altele din forma modificată prin L. nr. 4., a se acredita ideea că am fi în prezența obligativității acordării unui preaviz de 20 de zile lucrătoare.
Examinând cauza în limitele motivelor de recurs invocate și în raport de apărările formulate, Curtea de A. reține următoarele:
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimată, Curtea constată că excepția este nefondată, având în vedere că în cauză, în raport de faptul că hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a apelului, sunt incidente prevederile art. 3041 cod procedură civilă care prevede că „recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele";. Referitor la recursul declarat, Curtea constată că recurenta critică sentința doar sub aspectul modului de soluționare a motivului de nulitate a deciziei de concediere invocat privitor la nerespectarea prevederilor art. 75 alin. 1 din codul muncii prin care este reglementată durata preavizului. Sub aspectul acestor critici Curtea reține că potrivit prevederilor art. 74 alin. 1 lit. b din codul muncii decizia de concediere trebuie să cuprindă în mod obligatoriu durata preavizului, iar conform art. 73 alin. 1 din codul muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei de concediere contestate în cauză, durata minimă a preavizului este de 15 zile lucrătoare. În decizia de concediere nr. 1/(...) societatea pârâtă a menționat durata preavizului ca fiind de 20 de zile lucrătoare, menționând totodată că acest preaviz a fost acordat în conformitate cu dispozițiile art. 73 din Codul muncii. În mod corect a reținut instanța de fond că la data emiterii deciziei de concediere art. 73 din codul muncii prevedea dreptul persoanelor concediate conform art. 65 din codul muncii la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare. Totodată, din actele dosarului de fond se reține că decizia de concediere a fost comunicată recurentei contestatoare prin poștă la data de (...), fiind necontestat de către recurentă faptul că a beneficiat efectiv de zilele de preaviz până la data de (...) menționată în decizie ca dată a încetării contractului de muncă, respectiv ca dată la care expiră preavizul. Contrar susținerilor recurentei, Curtea constată însă că în intervalul (...)- (...) au fost 17 zile lucrătoare și nu doar 15 zile, astfel încât se reține că reclamanta a beneficiat efectiv de un număr de 17 zile lucrătoare preaviz. Într-adevăr, în condițiile în care art. 73 din codul muncii reglementa o durată minimă a preavizului de 15 zile, în raport de prevederile art. 11 și art. 238 din codul muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei), se reține că părțile pot conveni acordarea unui preaviz cu o durată mai mare decât durata minimă prevăzută de lege. Chiar așa fiind, Curtea reține însă că neacordarea faptică de către pârâta angajator a unui număr de 20 zile lucrătoare de preaviz (cum s-a menționat în decizie), ci doar a unui număr de 17 zile, nu este de natură a atrage nulitatea deciziei de concediere, neputându-se reține că prin acest fapt au fost încălcate dispoziții imperative ale legii. Potrivit denumirii sale preavizul reprezintă o înștiințare prealabilă prin care se aduce la cunoștința salariatului că urmează să fie concediat. Pe durata preavizului salariatul trebuie să-și continue activitatea, primind salariul pentru munca prestată. Curtea reține astfel că neacordarea efectivă a încă unui număr de 3 zile de preaviz de către angajator nu poate avea drept consecință nulitatea deciziei de concediere, ci poate eventual îndreptăți reclamanta la a primi despăgubiri egale cu salariul de care ar fi beneficiat pentru cele 3 zile de preaviz. Pentru considerentele expuse, Curtea constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, urmează să îl respingă ca atare. În temeiul dispozițiilor art. 274 cod procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, recurenta va fi obligată la plata sumei de 1817,47 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat, taxe expediție Cargus și cheltuieli de deplasare, justificate cu înscrisurile depuse la dosar până la pronunțare (filele 29-32). PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta D. G. împotriva sentinței nr. 931 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține. Obligă pe numita recurentă să plătească intimatei S. N. E. S. suma de 1817,48 lei cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 30 octombrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. G. N. N. Red.GLT/dact.MS 2 ex./(...) Jud.fond: M.C.
| ← Decizia nr. 2039/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2702/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
