Decizia nr. 452/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ NR. 452/R/2012
Ședința n 02 februarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T.
JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de către pârâta SC C. N. DE T. A. R. T. SA împotriva sentinței civile nr. 1401 din 17 martie 2011, pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată D. B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2012, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru datele de 17 ianuarie 2012, 19 ianuarie 2012, 26 ianuarie
2012 și apoi pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul București în data de (...), reclamantul S. P. N. T., în numele și pentru membra de sindicat D. B., a chemat în judecată pârâta S. C. N. de T. A. R. T. S. solicitând obligarea pârâtei la plata sporului de 25% din salariul minim brut pentru condiții speciale, pentru perioada (...)-(...).
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că membrii de sindicat în numele cărora a formulat acțiunea sunt angajații pârâtei în funcțiile de însoțitor de bord și însoțitor de bord sef de cabină, funcții care potrivit art. 43 din Codul Aerian fac parte din categoria personalului aeronavigant.
S-a mai arătat că prin C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006-2007, s-a reglementat, prin art. 41 alin. l lit. a, dreptul salariaților de a primi sporuri pentru condiții speciale, respectiv un spor de 25% din salariul de bază minim brut al salariatului. De asemenea, din art. 42 din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, rezultă obligația angajatorului de a acorda acest spor, obligație pe care acesta nu si-a îndeplinit-o, deși a fost semnatar al acestui contract.
Pârâta, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția lipsei calității procesuale active, arătând că reclamantul nu a făcut dovada, odată cu depunerea acțiunii, a reprezentativității sale, respectiv nu a dovedit nici una dintre cele trei condiții esențiale prevăzute de art. 18 alin.3 si art. 17 alin. l lit. c din Legea nr.
130/1996.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii întrucât prevederile din Contractele colective de muncă arată că sporurile pentru condiții speciale, condiții periculoase, grele sau penibile se acordă doar la locul de muncă unde aceste sporuri nu sunt cuprinse în salariul de bază brut al salariatului. Or, așa cum rezultă din contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii (...)/(...) ele au fost deja incluse în salariul de bază brut al angajaților săi.
Prin Sentința civilă nr. 1023/(...), Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale în ceea ce o privește pe membra de sindicat D. B. și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea T.ui C., unde cauza a fost înregistrată la data de (...).
Prin precizarea de acțiune depusă la data de (...) reclamanta, prin reprezentant, a solicitat obligarea pârâtei la plata sporului de 25% de la data de
(...) si până la pronunțarea hotărârii (f.49).
Prin sentința civilă nr. 1401/(...), pronunțata de Tribunalul Cluj in dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității de reprezentant a reclamantului invocată de către pârâtă.
S-a admis acțiunea formulată de către reclamantul S. P. N. T., în numele și pentru membra de sindicat D. B., în contradictoriu cu pârâta S. C. N. de T. A. R. T. S. și în consecință, a fost obligată pârâta să acorde membrei de sindicat sporul de condiții speciale de 25% pentru perioada iulie 2006 - (...).
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Sub aspectul excepției lipsei calității de reprezentant al reclamantului invocată de către societatea pârâtă, instanța a considerat că este neîntemeiată deoarece condiția reprezentativității este cerută doar în cazul în care organizația sindicală participă la negocierea contractelor colective de muncă potrivit dispozițiilor art.28 alin.2 din Codul M. și art.17 din Legea nr.130/1996. De altfel, Curtea Constituțională, prin D. nr. 1194/(...), a respins excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor art.222 și art.282 din Codul M. și art.73-75 și art.77 din Legea nr. 168/1999, reținând că în exercitarea atribuțiilor lor sindicatele pot introduce acțiuni în justiție fără a avea nevoie de un mandat expres din partea salariaților și fără a fi necesară dovedirea îndeplinirii condițiilor de reprezentativitate
Prin Adeverința nr. 3216/1/(...), emisă de către pârâtă, se arată că cea reprezentantă de către reclamant este încadrată în muncă pe o perioadă determinată de la data de (...) până la data de (...) în funcția de însoțitor de bord în cadrul Direcției Operațiuni de zbor. Din această adeverință, rezultă că începând cu data de (...), contractul de muncă al acesteia a fost modificat în sensul că urmează să-și desfășoare activitatea pe o perioadă nedeterminată motiv pentru care a încheiat cu aceasta contract individual de muncă (f.8, 105-
116).
Potrivit art. 41 alin.l lit.a din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006-2007 înregistrat la M. M., S. S. si F. cu nr. 3., salariații din cadrul societății pârâte au dreptul de a primi un spor pentru condiții speciale în cuantum de 25% din salariul de bază minim brut, acest spor făcând parte din categoria sporurilor minime ce se acordă în condițiile stipulate de părți în contract. Aceleași drepturi rezultă și din art. 42 alin.l lit.a din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2007-2008.
La data de (...) instanța i-a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei copia contractului individual de muncă al celei reprezentate sau actul adițional prin care s-a stabilit acordarea sporului pentru condiții speciale, dovada achitării acestuia prin semnarea unui document contabil si calculul comparativ privind drepturile salariale care să ia în considerare drepturile cuvenite cu titlu de spor pentru condiții speciale, însă pârâta nu s-a conformat în totalitatedispozițiilor instanței (f.78,103-116). Mai mult, din copiile fisei individuale privind-o pe cea reprezentată, nu rezultă că acesteia i s-au achitat sporul pentru condiții speciale, fiindu-i acordate următoarele sporuri: spor zbor total, spor zbor uscat noaptea, spor zbor mare zi, spor zbor mare noapte, spor condiții nocive si spor pentru orele suplimentare (f.59-63).
Potrivit art. 239, art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii și art. 9, art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat respectul contract colectiv de muncă, și aceasta indiferent de data angajării salariatului sau de afilierea lui la o organizație sindicală din unitate.
Această mențiune este, de altfel, inserată și în cuprinsul C. C. de M. încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, art. 3 stabilind că prevederile acestuia „produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitatului acestora";. De asemenea, art. 123 prevede în mod neechivoc, în aplicarea art. 13 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, faptul că acest contract colectiv de muncă produce efecte în toate unitățile nominalizate în Anexa nr. 5, precum și în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe.
Pârâta se află printre unitățile menționate în anexa 5 la contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2005-2006 cărora li se aplică prevederile acestuia.
Or, atâta vreme cât societatea pârâtă are ca obiect principal activitatea de transporturi - aspect necontestat în cursul procesului - rezultă că îi sunt aplicabile clauzele CCMRT. În acest sens, aplicabilitatea contractelor colective la nivel de ramură nu este condiționată de existența obligației de încheiere a unui contract colectiv de muncă la nivel de unitate (raportat la numărul de angajați), ci, dimpotrivă, art. 247 din Codul muncii stabilește că dacă nu există un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau de grup de angajatori, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Nu este adevărată susținerea pârâtei cum că acest spor a fost inclus in salariul de încadrare lunar negociat deoarece așa cum s-a arătat mai sus, aceasta nu a dovedit acest lucru, iar în conformitate cu prev.art. 41 alin.3 din Codul M. , prin modificarea salariului angajatului ar fi fost necesară încheierea unui nou contract individual de muncă sau a unui act adițional la acesta, fapt care nu a fost dovedit.
Mai mult, la data de (...) între reprezentanții salariaților și cei ai societății pârâte s-a încheiat un protocol, prin care părțile au convenit că sporul de 25% pentru condiții speciale de muncă, prevăzut de art.41 alin.1 lit.a din C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, urmează a fi plătit în funcție de posibilitățile financiare cu încadrarea strictă în bugetul de venituri și cheltuieli rectificat. În acest context trebuie remarcat că pârâta nu depus la dosarul cauzei bugetele de venituri și cheltuieli aprobate sau rectificate din care să rezulte încadrarea sau nu în limitele bugetului a sumelor de bani pretinse de cea reprezentată de către reclamant.
Pe de altă parte chiar pârâta recunoaște, prin răspunsul la petiția reclamantului înregistrată la S. G. sub nr. 3459/ (...), că doar începând cu data de (...) sporul pentru condiții speciale este inclus în salariul de încadrare lunar negociat conform art.47 pct.1 din C. C. de M. pentru anul 2008-2009 (f.27).
Articolul 243 alin.l din Codul M. prevede obligativitatea executării contractului colectiv de muncă pentru părțile semnatare, aceasta fiind o excepție de la principiul relativității efectelor contractului. De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care săstabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior.
Față de cele ce preced, ținând seama de faptul că executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părții aflate în culpă, conform art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996, modificată și completată, instanța în temeiul art.283 și următoarele din Codul M., a admis acțiunea așa cum a fost precizată a dispus obligarea pârâtei să acorde membrei de sindicat sporul de condiții speciale de 25% pentru perioada iulie 2006-(...).
Conform art. 161 alin. 4 raportat la art. 78 alin. 1 din Codul muncii, s-a dispus actualizarea sumelor datorate, în funcție de coeficientul de inflație până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. C. N. de T. A. R. - T. S.,solicitând casarea sentinței recurate, în sensul admiterii excepției lipsei calității de reprezentant a S. P. N. T., cu consecința respingerii cererii de chemare în judecata ca fiind introdusa de o persoana lipsita de calitate de reprezentant, iar în subsidiar, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului recurenta critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele:
1. Nelegalitatea hotărârii recurate cu privire la soluționarea excepției lipsei calității de reprezentant a S. P. N. T., recurenta considerând că instanța de fond a soluționat această excepție cu aplicarea si interpretarea greșita a legii.
În acest sens recurenta susține că în mod greșit instanța de fond a reținut
"ca în exercitarea atribuțiilor lor sindicatele pot introduce acțiuni în justiție fara a avea nevoie de un mandat expres din partea salariaților".
Potrivit Legii nr. 54/2003 privind sindicatele, organizațiile sindicale apăra drepturile membrilor lor decurgând din legislația muncii, contractele colective si individuale de munca, etc, putând astfel formula acțiuni in justiție in numele membrilor lor. Insa, după cum rezulta din dispozițiile art. 222 din Codul M., sindicatele pot iniția acțiuni in justiție si îi pot reprezenta pe membrii lor in cadrul conflictelor de drepturi doar la solicitarea acestora.
Sub acest aspect, susține recurenta ca S. P. N. T. nu a făcut dovada calității de reprezentant care presupune un mandat special acordat in condițiile art. 67 C.p.c.
Pentru soluționarea excepției ridicate instanța ar fi trebuit sa pună in vedere S. P. N. T. sa depună la dosarul cauzei mandatul special acordat de D. B. acestui sindicat pentru a formula cererea de chemare în judecată împotriva T. sau orice alt înscris din care să rezulte temeiul în baza căruia partea adversa are dreptul de a sta în judecată, fie ca acesta este un text legal sau un mandat special din partea intimatei reclamante D. B.
În raport de dispozițiile art. 222 din Codul M., reprezentantul intimatei reclamante D. B., nu a dovedit existenta acordului acesteia cu privire la formularea si promovarea in fata instanțelor de judecata a cererii de chemare in judecata. In consecința, solicită casarea hotărârii recurate si rejudecând cauza să se admită excepția lipsei calității de reprezentant a S. P. N. T. si respingerea cererii de chemare in judecata ca fiind formulata de o persoana fara calitate de reprezentant.
2. Nelegalitatea si netemeinicia hotărârii recurate sub aspectul soluționării fondului cauzei.
- Nelegalitatea si netemeinicia hotărârii recurate in raport de prevederile C. colectiv de munca la nivel de ramura (CCMRT) si prevederile Contractelor C.e de
M. la nivel de U. T. pe anii (...)/2008 si 2. (C. T.), ce reglementează modalitățile și condițiile de acordare a drepturilor bănești.
Arată recurenta ca, potrivit dispozițiilor art. 47 alin. 1 lit. (a) din CCMRT
2006-2007 si dispozițiilor art. 42 alin. 1 lit. (a) coroborat cu art. 42 alin. 3 din CCMRT 2008/2010, sporurile pentru condiții speciale, periculoase, grele sau penibile de munca se acorda doar la locurile de munca unde aceste sporuri nu sunt cuprinse in salariul de baza brut al salariatului.
Or, astfel cum rezulta din prevederile art. 47 din C. T. 2., art. 46 alin. 1 din
C. T. 2. și respectiv, art. 46 alin 1 din C. T. 2., sporurile specifice acordate de societatea T. constând in spor pentru condiții speciale de munca, spor pentru condiții periculoase de munca, spor pentru condiții deosebite de munca, spor de casca, de complexitate, etc, au fost deja incluse in salariul de baza brut al angajaților T..
Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România enumera în art. 46 lit. (b) sporurile specifice activității de zbor, datorate condițiilor speciale de muncă existente în mediul aerian, menționând expres în această categorie sporul pentru condiții speciale de munca.
Prin urmare, sporul pentru condiții speciale de munca este in înțelesul
Legii nr. 223/2007 un spor specific activității de zbor care așa cum rezulta din prevederile suscitate, C. T. (...)/(...), este inclus in salariul de baza al personalului aeronavigant.
Totodată, C. T. 2. prevede in mod expres in art. 47 alin. 1 lit. (h) ca sporul pentru condiții speciale de munca de 25% este inclus in salariul de baza lunar negociat. Potrivit art. 151 din C. T. 2. drepturile salariaților prevăzute in contract se aplica începând cu data de (...).
Având in vedere cele de mai sus, rezulta ca potrivit C. T. (...)/2008 si C. T.
2., sporurile specifice pentru personalul aeronavigant acordate de societatea T., inclusiv sporul pentru condiții speciale de munca, au fost deja incluse in salariul de baza brut al angajaților T..
În consecință este neîntemeiata cererea intimatei de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de spor pentru condiții speciale, întrucât în caz contrar s-ar ajunge la obligarea T. la o dubla plata a sporului pentru condiții speciale de munca.
- A mai susținut recurenta că instanța de fond a reținut greșit situația de fapt si a apreciat in consecința apărările paratei cu privire la includerea sporului pentru condiții speciale in salariul de baza brut al reclamantei.
Astfel, in mod greșit instanța de fond a reținut ca includerea sporului pentru condiții speciale (25%) in salariul de baza brut al intimatei reclamante a fost rezultatul negocierilor individuale astfel încât sa fie necesara existenta unui act adițional la contractul individual de munca al reclamantei care sa reflecte in mod expres aceasta modificare a salariului.
In realitate aceasta modificare a salariului prin includerea sporului pentru condiții speciale in salariul de baza al reclamantei a fost rezultatul negocierilor colective, si nu individuale, majorări care au avut ca urmare creșterea drepturilor salariale primite de salariați inclusiv de reclamanta după cum rezulta si din înscrisurile depuse la dosar.
In aceste condiții nu era necesar încheierea unui act adițional la contractul individual de munca, astfel cum prevede art. 17 alin.4 din Codul M..
De altfel este irelevant încheierea actului adițional la contractul individual de munca câtă vreme din probatoriul administrat in cauza rezulta ca reclamanta a beneficiat efectiv de drepturi salariale majorate, aceasta majorare fiindconsecința includerii sporului de 25% pentru condiții speciale in salariul de baza al reclamantei.
In consecința, având in vedere ca toate clauzele contractelor colective de munca produc efecte pentru toți salariații din unitate, contractele colective de munca constituie legea părților, că, potrivit dispozițiilor art. 42 pct. 3 din CCMRT, sporurile pentru condiții speciale se acorda doar la locurile de munca unde acestea nu sunt cuprinse in salariul de baza brut al salariatului, precum si faptul ca, in speța dedusa judecății, aceste sporuri au fost cuprinse in salariul personalului aeronavigant, solicită a se constata ca hotărârea recurată este nelegala din acest punct de vedere.
- Nelegalitatea si netemeinicia hotărârii recurate in raport de conținutul fisei individuale a intimatei reclamante din care rezulta ca sporul pentru condiții speciale a fost inclus in salariul de baza.
Susține recurenta că potrivit fisei individuale depusa la dosarul cauzei rezulta ca intimata reclamanta a beneficiat de sporul pentru condiții speciale de munca (25%), pentru perioada solicitata prin cererea de chemare in judecata, acest spor fiind inclus in salariul de încadrare lunar negociat.
Posibilitatea includerii unor sporuri in salariul de încadrare lunar negociat este prevăzuta atât de dispozițiile art. 42 alin. 4 din CCM T., de dispozițiile art. 41 alin. 1 din C. C. de M. la nivel național pe anii 2007-2010 cat si de dispozițiile art. 42 lit. b din Legea 223/2007.
Potrivit CCM T., sporurile specifice pentru personalul aeronavigant acordate de societatea T., inclusiv sporul pentru condiții speciale de munca, au fost deja incluse in salariul de baza brut al angajaților T..
Potrivit prevederilor art. 47 alin. 2 din C. T., singurele sporuri care se adăuga la salariul de baza lunar si care se regăsesc in mod distinct in fisa individuala a intimatului reclamant sunt sporul pentru vechime in munca si sporul pentru condiții nocive de munca si, acolo unde e cazul, sporul pentru lucru in timpul nopții si sporul pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru.
În consecință, odată ce sporul pentru condiții speciale de munca este inclus in salariul de baza brut al salariaților, acest spor nu se mai evidențiază distinct in fisa individuala a intimatului.
Potrivit C. T. 2. se prevede in mod expres ca sporul de 25% pentru condiții speciale este inclus in salariul de baza al salariaților, iar C. T. 2. se aplica începând cu data de (...). (astfel cum se precizează in art. 151 din C. T. 2.).
Plata sporului pentru condiții speciale rezulta din majorările salariale evidențiate in fisa individuala. Astfel din fisa individuala, la rubrica "T. R.", rezulta ca intimata reclamanta a beneficiat de drepturi salariale majorate.
Cu privire la acest aspect, recurenta prezintă salariul brut al reclamantei pe o perioada de 6 luni anterioara datei de (...), respectiv pe perioada (...)-(...), si pe perioade de câte 6 luni ulterioare datei de (...) (respectiv pe perioadele (...)-(...), (...)-(...), (...)-(...)), din care rezulta ca salariul brut al intimatei reclamante a crescut, susținând că rezultă din acestea ca intimata a beneficiat de majorarea drepturilor salariale, aceasta majorare fiind consecința includerii in salariul de baza. S. mediu lunar:oct 07-mart 08 - 2.372 lei; apr-sept 08 - 2.984 lei; oct 08- mart (...) lei; apr-sept 09 - 3.338 lei.
- Mai arată recurenta că în mod neîntemeiat a reținut instanța că din Adresa nr. 3459/(...)/04.0 rezultă ca sporul pentru condiții speciale de 25% este inclus in salariul de încadrare lunar negociat doar începând cu data de (...). Aceasta adresa arata ca sporul pentru condiții speciale este inclus in salariul de încadrare lunar negociat "conform art. 47 pct. 1 din C. C. de M. pentru anul
2008-2009", ori, din prevederile art. 151 din C. 2008-2009 rezultă că perioada cecade sub incidenta prevederilor C. 2008-2009 cu privire la drepturile solicitate începe la data de (...), si nu de la data (...).
Subliniază recurenta că intimata reclamanta a beneficiat de plata sporului pentru condiții speciale de munca, prin includerea acestui in salariul de baza brut lunar, astfel că este neîntemeiata cererea acesteia de obligare a pârâtei la plata unor sume de bani cu titlu de spor pentru condiții speciale.
- Nelegalitatea si netemeinicia hotărârii instanței de fond în raport de prevederile contractelor colective de munca ce instituie o limitare a acordării sporurilor în funcție de bugetul de venituri si cheltuieli.
Potrivit dispozițiilor 46 alin. (5) din CCM T. 2007-2008 respectiv 2008-
2009, "toate elementele salariului brut lunar se vor încadra în limita fondului de salarii alocat prin B. de venituri si cheltuieli al companiei".
Considerentele instanței de fond referitoare la ineficacitatea prevederilor 46 alin. (5) din CCM T. 2007-2008 respectiv 2008-2009 sunt lipsite de un suport juridic pertinent.
C. colectiv de munca trebuia interpretat si aplicat din perspectiva ambelor părți contractante, nu doar a salariaților. Din punctul de vedere al recurentei, dispozițiile din art. 46 alin. (5) din CCM T. instituie o veritabila condiție contractuala de care depinde acordarea sporului in discuție. Aceasta condiție este expresa și neechivoca, fiind supusa principiului forței obligatorii a convenției colective de munca.
Salariații pârâtei, prin intermediul organismelor reprezentative, au participat la negocierea bugetului de venituri si cheltuieli al T. prin stabilirea si identificarea surselor bugetare care sa permită plata salariilor si a celorlalte drepturi cuvenite angajaților, si, totodată, au agreat asupra clauzelor contractului colectiv de munca, atât la nivel de ramura, cat si la nivel de unitate, inclusiv in ceea ce privește limitarea posibilității de acordare a sporurilor in funcție de bugetul de venituri si cheltuieli.
Totodată, potrivit Protocolului încheiat in data (...) intre reprezentanții salariaților si T., care face parte integranta din C. T. se prevede ca "In cadrul rundei de negociere a C. C. de M. 2. din ședința de azi (...), părțile au convenit asupra modului de repartizare a fondului de salarii bugetar pe anul 2008 pe categorii de personal, după cum urmează: Pentru personalul din aeronavigant însoțitor de bord, creșterea fondului de salarii mediu lunar brut al acestei categorii de personal, realizat pe trim. IV 2007, se majorează cu un procent de
20% de la data de (...). "
Așadar si sub acest aspect, soluția instanței de fond este neîntemeiata având în vedere că urmare a acestui protocol personalul aeronavigant, inclusiv reclamanta a beneficiat de majorări salariale. In plus C. T. 2. prevede in mod expres ca sporul e inclus si ca drepturile se acorda de la data de (...), acordarea efectiva a acestor drepturi rezultând din fisa individuala a intimatei reclamante depusa la dosarul cauzei.
In ceea ce privește bugetul de venituri si cheltuieli, învederează că in conformitate cu dispozițiile OG nr. 45/1997 privind înființarea SC C. N. de T. A. R. - T. SA, al cărei capital majoritar este deținut de statul roman prin intermediul M. T., bugetul este stabilit prin intermediul unor acte normative, fiind evidențiat atât in cadrul bugetului de stat, cat si al M. T..
In consecința, de vreme ce drepturile bănești reprezentând sporuri specifice au fost acordate in deplina concordanta cu prevederile legale si contractuale anterior amintite, consideră că este neîntemeiata o cerere ulterioara de acordare a unor sporuri peste limita bugetului aprobat si pentru o perioada pentru care s- au plătit deja aceste sporuri prin includerea lor in salariul brut de baza al intimatei.
În drept, recurenta a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilorlegale aplicabile Curtea de A. reține următoarele:
- Critica privind lipsa dovezii calității de reprezentant a S. P. N. T. este nefondată, având în vedere faptul că prin înscrisurile depuse la dosar în primă instanță s-a făcut dovada că reclamanta este membră a sindicatului menționat, iar potrivit prevederilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 (în vigoare la data promovării acțiunii ce face obiectul cauzei de față) „Organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandatexpres din partea celui în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată";.
Prin urmare, norma citată prezumă acordul membrilor de sindicat la formularea acțiunii, nefiind necesară exprimarea acordului expres decât pentru renunțarea sau opoziția la judecată.
Pe de altă parte, Curtea constată că pe parcursul judecării cauzei în primă instanță reclamanta și-a exercitat drepturile prin avocat ales, conform delegației depuse la fila 45 dosar fond, aspect de natură a confirma acordul acesteia cu privire la promovarea și susținerea acțiunii vizând obligarea pârâtei la plata sporului de 25% pentru condiții speciale.
- Referitor la susținerile recurentei în sensul că sporul pentru condiții speciale de 25 % a fost inclus în salariu de bază brut al salariatei reclamante
Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 2 din contractele colective de muncă la nivel de ramură transporturi, aplicabile în perioada supusă analizei, salariul cuprinde: salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Între sporurile minime ce se acordă în condițiile aceluiași contract la salariul de bază minim brut al salariaților este menționat, alături și distinct de sporul pentru condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de bază minim brut al salariatului, și sporul pentru condiții speciale
25%; (art. 41 alin. 1 lit. a, respectiv art. 42 alin. 1 lit. a).
La alin. 3 al art. 41 , respectiv al art. 42, se stipulează că menționatele sporuri se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază brut al salariatului, fiind admis ca părțile să negocieze includerea unora dintre aceste sporuri în salariul de bază al salariatului.
Potrivit dispozițiilor art. 47 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate T.
2., salariul brut lunar pentru personalul aeronavigant din cadrul societății cuprinde salariul de baza lunar la care se adaugă sporul de vechime, iar la suma obținută se adaugă sporul de nocivitate și cuantumul indemnizației pe tronson de cursă internă. La art. 46 alin. 1 din CCM T. 2. se prevede că salariul brut lunar pentru personalul aeronavigant cuprinde salariul de baza lunar la care se adaugă sporul de vechime, sporul de nocivitate și cuantumul indemnizației de cursă internă, iar art. 46 alin 1 din CCM T. 2. prevede că salariul brut lunar pentru personalul aeronavigant cuprinde salariul de baza lunar la care se adaugă sporul de vechime și alte indemnizații și sporuri.
Potrivit acelorași dispoziții, pentru personalul aeronavigant, salariul debază lunar este compus din salariul de încadrare lunar negociat, conform funcției deținute la bord pe tip de aeronavă, care include sporurile specifice încadrăriilocului de muncă, la care se adaugă cuantumul indemnizației pentru ora de zbor.
În contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2006-2007, sunt reglementate la art. 48 sporurile acordate în companie, distinct sporurile la salariul negociat și sporurile la salariul de bază. De asemenea, la art. 47 din CCM unitate 2007-2008 sunt enumerate sporurile incluse în salariul de încadrarelunar negociat și sporurile care se adaugă la salariul de bază lunar. Curtea constată că între aceste sporuri nu este menționat și sporul pentru condiții speciale, pretins de reclamantă, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentei în sensul că acest spor a fost inclus în salariul de bază al personalului aeronavigant.
Această concluzie este confirmată și de prevederile contractului individual de muncă al reclamantei (filele 105-116 dosar fond), contract în care la pct. J S., la lit. a privind „salariul de bază"; se menționează că pentru personalul aeronavigant salariul de bază se compune din salariul de încadrare negociat, conform funcției deținute la bord pe tip de aeronavă, care include sporurile specifice încadrării locului de muncă, la care se adaugă cuantumul indemnizației pentru ora de zbor. S. și indemnizațiile specifice încadrării locurilor de muncă adăugate la salariul de încadrare negociat sunt enumerate la pct. J lit. b), respectiv: spor de tehnicitate, indemnizația pentru ora de zbor, spor de ecran, spor de cască, spor pentru condiții periculoase, sporul pentru condiții grele de muncă, sporul pentru complexitatea muncii (pentru auditori), astfel că este lesne de observat că între aceste sporuri nu se regăsește și sporul pentru condiții speciale.
Mai mult decât atât, însăși pârâta prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a arătat că prin protocolul încheiat la data de (...) părțile au agreat ca, după aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli să se negocieze posibilitatea acordării, în funcție de posibilitățile financiare, pentru personalul aeronavigant, a sporului pentru condiții speciale prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, aspect care confirmă faptul că acest spor nu a fost inclus în salariul de bază.
Împrejurarea că sporul pentru condiții speciale este inclus între sporurile specifice prevăzute la art. 42 din Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România nu este de natură să conducă la o altă concluzie, câtă vreme sporul pretins de reclamantă, astfel cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, nu a fost, în fapt, inclus în salariul de bază și nu a fost plătit efectiv acestei categorii de personal, care ar fi trebuit să beneficieze de el, conform contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
Referitor la prevederile C. colectiv de muncă la nivel de unitate T. 2008-
2009 Curtea reține că potrivit art. 47 alin. 1 lit. (h) din acest contract sporul pentru condiții speciale de munca de 25% este inclus in salariul de încadrare lunar negociat pentru personalul aeronavigant și personalul aeronautic tehnic.
Sub aspectul datei de la care produce efecte această clauză Curtea reține că potrivit prevederilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă „. colective de munca se aplică de la data înregistrării. Părțile pot conveni ca data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioara zilei de înregistrare a contractului.
Din înscrisurile depuse în recurs (filele 37-39) Curtea reține că C. colectiv de muncă la nivel de unitate T. 2008-2009 a fost înregistrat la D. I. la data de (...), astfel că, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, acest contract colectiv de muncă produce efecte începând cu această dată.
În consecință, chiar dacă în contractul colectiv de muncă s-a menționat expres la art. 151 că drepturile salariaților prevăzute în contract se aplică începând cu data de (...), Curtea reține că în cauză nu s-a făcut dovada aplicării retroactive a clauzei din contract privind includerea sporului ce face obiectul cauzei în salariul de bază lunar, începând cu data de (...).
Situația prezentată de recurentă privind evoluția salariului reclamantei intimate în care se menționează o creștere a salariului mediu lunar al reclamantei în perioada aprilie - septembrie 2008, raportat la perioadaanterioară, nu poate forma convingerea instanței în sensul aplicării retroactive a clauzei contractuale menționate, întrucât recurenta a prezentat evoluția salariului brut lunar al reclamantei, salariu care include pe lângă salariul de baza lunar și alte sporuri și indemnizații, astfel că încasarea unui salariu mediu mai mare nu poate conduce la concluzia că aceasta este consecința majorării salariului de încadrare lunar negociat.
Așadar, Curtea reține că și pentru perioada aprilie 2008-(...) sunt incidente reclamantei prevederile C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, având în vedere că, atât timp cât nu a fost înregistrat, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2008-2009 nu a produs efecte.
Pentru perioada ulterioară datei de (...), data înregistrării C. colectiv de muncă la nivel de unitate 2008-2009, Curtea apreciază că produc efecte prevederile art. 47 alin. 1 lit. (h) din C. colectiv de muncă la nivel de unitate T.
2008-2009 potrivit cărora sporul pentru condiții speciale de muncă de 25% este inclus în salariul de baza lunar negociat.
Cum prin acțiunea introductivă reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe prevederile C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi 2008-2010, Curtea apreciază că acțiunea reclamantei este neîntemeiată pentru perioada (...) - (...), având în vedere că potrivit prevederilor art. 42 alin. 1 lit. (a) coroborat cu art. 42 alin. 3 din acest contract, sporurile pentru condiții speciale, periculoase, grele sau penibile de munca se acorda doar la locurile de munca unde aceste sporuri nu sunt cuprinse în salariul de baza brut al salariatului, însă din prevederile art. 47 alin. 1 lit. (h) din C. colectiv de muncă la nivel de unitate T. 2008-2009 rezultă că sporul pentru condiții speciale de munca de 25% este inclus în salariul de baza lunar negociat.
În raport de temeiul acțiunii reclamantei Curtea reține că instanța nu a fost învestită cu analiza modalității de executare a acestei clauze din C. colectiv de muncă la nivel de unitate T. 2008-2009, pentru perioada ulterioară înregistrării acestui contract.
- Curtea apreciază ca fiind nefondat motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă raportat la prevederile art. 46 alin. (5) din CCM T. 2007-2008, respectiv
2008-2009, potrivit cărora "toate elementele salariului brut lunar se vor încadra în limita fondului de salarii alocat prin B. de venituri si cheltuieli al companiei".
Curtea nu poate reține interpretarea recurentei în sensul că această clauză instituie o veritabilă condiție contractuală de care depinde acordarea sporului pretins de reclamantă, întrucât interpretarea clauzei evocate anterior nu poate fi realizată decât prin prisma dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Ori prin C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi nu s-a prevăzut o asemenea condiționare a acordării sporului pentru condiții speciale de
25%, singura condiție impusă prin contractul colectiv încheiat la nivel superior fiind aceea ca acest spor să nu fi fost inclus în salariul de bază brut al salariatului.
De asemenea, potrivit art. 3 din C. colectiv la nivel de ramură transporturi „(1) Clauzele prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.";
Prin urmare, este lipsit de relevantă faptul că bugetul pârâtei angajator, companie cu capital majoritar de stat, este stabilit prin acte normative, fiind evidențiat atât în cadrul bugetului de stat, cât și al M. T., întrucât în condițiile în care părțile au negociat și stabilit acordarea drepturilor salariale cu respectareadispozițiilor art. 3 alin. 3 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură, salariații cărora li se aplică menționatul contract colectiv sunt îndrituiți a pretinde realizarea dreptului lor și, deci, executarea obligației corelative ce revine angajatorului.
În raport de considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 312 alin. 1-3 cod procedură civilă, cu referire la art. 3041 cod procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă și va modifica în parte sentința atacată în sensul că pârâta va fi obligată să acorde reclamantei sporul de condiții speciale de 25% doar pentru perioada iulie 2006 - 26 august 2008. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă, având în vedere limitele admiterii recursului și făcând și aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă, în sensul reducerii onorariului avocatului recurentei în raport de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat, Curtea va obliga intimata, ca parte căzută în pretenții, să plătească recurentei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN N. LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta S. C. N. DE T. A. R. T. S. împotriva sentinței civile nr. 1401 din 17 martie 2011 a T.ui C. pronunțată în dosar numărul (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul S. P. N. T., în numele și pentru membru de sindicat D. B., în contradictoriu cu pârâta S. C. N. DE T. A. R. T. S.A și în consecință obligă pârâta să acorde reclamantei sporul de condiții speciale de 25% pentru perioada 01 iulie 2006 - (...). Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Obligă pe intimata S. C. N. DE T. A. R. T. S.A să plătească recurentei suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. GREFIER A. B. Red.GLT/dact.MS/3 ex. Jud.fond: E.Belean
← Decizia nr. 2167/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2903/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|