Decizia nr. 4573/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4573/R/2012
Ședința 05 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : S. D. JUDECĂTOR : D. G. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 9. din 23 mai 2012, pronunțată de T. B.-N. în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată Ș. E. R., și pe pârâții intimați P. DE PE L. CURTEA DE APEL CLUJ, P. DE PE L. T. B.-N., MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN D. G. A F. P. B.-N., C. N. PENTRU C. D., având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtului recurent Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a pârâților intimați P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B.-N., consilier juridic M. V. A., lipsă fiind reclamanta intimată, reprezentantul pârâtului intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N. și reprezentantul pârâtului intimat C. N. pentru C. D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantei intimate și pârâților intimați și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 17 septembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat P. de pe lângă C. de A. C. a depus la dosar note de ședință prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, se constată că în cursul acestei zile de 05 noiembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul intimat Ministerul Finanțelor
Publice prin D. G. a F. P. B. N. a transmis prin fax la dosar întâmpinare.
Reprezentanta pârâtului recurent și a pârâților intimați P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B.-N. depune la dosar delegații și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, C. declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent și a pârâților intimați P. de pe lângă C. de
A. C. și P. de pe lângă T. B.-N. solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, pentru motivele arătate în scris prin memoriul de recurs depus la dosar.
C. reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.900 din 23 mai 2010, pronunțată de Tribunalul
Bistrița Năsăud în dosarul nr.(...), a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamata Ș. E. R., împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, P. de pe lângă C. de A. C., P. de pe lângă T. B.-N., Ministerul Finanțelor
Publice în contradictoriu și cu pârâtul C. N. pentru C. D., și în consecință:
- au fost obligați pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B.-N. să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească reclamantei diferențele salariale dintre indemnizația reclamantei și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT, fără funcții de conducere, pe perioada 5 martie 2009 - 11 noiembrie
2009, actualizate cu indicele de inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective;
- a fost obligat pârâtul P. de pe lângă T. B.-N. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei;
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei formulată împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție și P. de pe lângă C. de A. C. având obiect obligarea acestor pârâți la efectuarea cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce ordonatorilor de credite sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în cauză a fost invocatăexcepția lipsei calității procesuale pasive a M.ui F. P.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată de reclamantă pentru a fi obligat la alocarea de fonduri bănești.
Drepturile salariale ale reclamantei se suportă din bugetul de stat, administrat de Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în virtutea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice și nu în calitate de ordonator principal de credite.
Ministerul Finanțelor Publice a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de instituție publică cu rol de sinteză în activitatea privind finanțele publice, în temeiul căreia exercită anumite funcții specifice referitoare la derularea procedurii bugetare (întocmirea proiectului bugetului de stat, executarea și încheierea exercițiului bugetar), astfel încât excepția lipsei calității sale procesuale pasive nu este întemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește fondul cauzei tribunalul a reținut faptul că reclamanta a fost numită în funcția de procuror la data de 1 februarie 1993 și din data de 1 mai 1999 îndeplinește funcția de procuror șef secție judiciară în cadrul parchetului de pe lângă tribunalul B. N.., prestând activitate de procuror până în prezent.
Teza obligativității respectării deciziei C.i Constituționale nr. 821/2008 cu consecința respingerii pretențiilor pe acest temei nu poate fi împărtășită.
Obiectul acțiunii reclamantei îl reprezintă acordarea unor despăgubiri echivalente cu prejudiciul material suferit prin discriminare. D. nu s-a solicitat instanței să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege
și nici să le înlocuiască cu alte norme. Prin acțiune s-au cerut despăgubiri potrivit dreptului comun al muncii (art. 253 raportat la art. 278 alin. 2 și art. 1din Codul muncii, republicat, conform art. 1 alin. 5 raportat la art. 21 alin. 1-3 din Constituție).
Ca atare, dreptul la acțiunea în despăgubiri nu poate fi îngrădit de nicio decizie a C.i Constituționale. În ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite, instanța apreciază că, doar prin analogie, ca simplu reper, este aplicabil cuantumul recunoscut altor persoane aflate în situație comparabilă cu reclamanta (dar refuzată în mod discriminatoriu acesteia), întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri a reclamantei.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât conform art. 4 din Noul Cod Civil, instanțele române sunt obligate în mod imperativ să facă aplicarea prioritară și peremptorie a dispozițiilor P.ui nr. 12 la C. europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art. 20 din Constituție, în sensul verificării existenței unui act de discriminare, indiferent de natura lui.
În cauza de față, actele de discriminare s-au produs prin acte unilaterale interne de salarizare.
În concluzie, acțiunea dedusă judecății de reclamantă este admisibilă, mai ales prin prisma dispozițiilor art. 6 paragraful 1 al C.i europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care garantează „dreptul la acces la instanță";. D. instanța română trebuie să dea dovadă de o jurisdicție deplină, fiind obligată să aplice competența sa de a analiza toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei (în acest sens Hotărârile Terra Woningen B.V. contra Olandei și Rotaru contra României).
Ca atare, instanțelor de judecată le revine deplina competență de a face aplicarea principiului egalității în drepturi, în situațiile concrete supuse judecății, și de a aplica prevederile art. 5 din Codul muncii, precum și dispozițiile prevalente ale art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale împreună cu cele ale P.ui nr. 12 la aceasta, aceste instanțe nefiind condiționate de Curtea Constituțională, pentru a putea pronunța hotărâri în sensul aplicării principiului egalității în drepturi. Competența instanței de contencios constituțional se rezumă doar la soluționarea unor aspecte de drept
(stabilirea compatibilității doar cu Constituția a unor acte normative, potrivit art. 2 din L. nr. 47/1992, republicată), iar nu la interpretarea și aplicarea legilor și convențiilor internaționale în cauzele deduse judecății (această competență revenind exclusiv instanțelor de judecată, potrivit art. 126 alin. 1 și alin. 3 din Constituție).
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantei, instanța a cercetat situația în care se află reclamanta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform D. 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare
(aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în
Jurnalul Oficial al Comunităților E. nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantei la personalul salarizat în baza OUG nr. 2., având vechime de peste 6 ani în funcția de procuror.
Prin O. nr. 2. a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin. 1 din O. nr. 2. și a art. II din L. nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției N.e Anticorupție și celor din cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. li se acordă o salarizare corespunzătoare P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin O. nr. 2., este de remarcat faptul că, potrivit art. 3 alin. 1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art. 86 din L. nr. 303/2004, republicată), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, prima dată, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția
„sine qua non"; pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art. 44 alin. 1 lit. c din L. nr. 303/2004, republicată). De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nicio relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al M.ui J.i, Școlii N.e de G. și I. N. de C., funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art. 87 din L. nr. 303/2004, republicată), și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza O. nr. 27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
Apoi, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr. 2., pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Ș. N. de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art. 11 alin. 2 și 3, art. 16 din OUG nr. 2., lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt. 13 și 10 din anexa ordonanței. Însă toți care dețin o funcție judiciară, de judecător, asistent judiciar sau procuror, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. crt. 28 din anexa ordonanței).
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de O. nr.
2., acest element explicit sau implicit, după caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor D. și D., a fost în mod privilegiat eliminată corelația obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art. 44 alin. 1 lit. c din L. nr. 303/2004, republicată) corespunzătoare acestui nivel, ci dispunde o vechime de doar 6 ani (potrivit art. 87 alin. 2 și art. 75 alin. 4 din L. nr.
304/2004, republicată).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte niveluri, nemairespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul D. și D. li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesară acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr. 2., este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul D. și D.) se recunoaște această salarizare majorată, deși acestora nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul D. și D. funcționează efectiv în aparatul propriu al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art. 5 alin. 1 din O. nr. 43/2002 și art. 4 alin. 3 din
L. nr. 508/2004). De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu Î. C. de C. și J.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că D. și D. sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin. 1 din OUG nr. 43/2002 și art. 1 din L. nr. 508/2004.
Se impune a se arăta și faptul că apartenența procurorilor D. și D. la aceste structuri este doar temporară, conform art. 87 alin. 9 și art. 75 alin. 11 din L. nr.
304/2004, republicată, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din D. și D. are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul D. și D. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de D. și D.) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
În aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul D. și D. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr. 2., care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor D. și D.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin D. nr. V., cu forța obligatorie dispusă de art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, următoarele:
„folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial";, iar „distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din C. pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice";.
D., instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. Întocmai acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul D. și D., care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza O. nr. 2.), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 160 din Codul muncii, republicat). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 159 din Codul muncii, republicat) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Așadar, reclamanta este discriminată în sensul art. 14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr.
12 la această C., întrucât i-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul căaparține unei anumite categorii socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii evident discriminatorii.
Existența discriminării directe a reclamantei rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin D. nr. 2. (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție); art. 14 din C. europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv P. nr. 12 la această C. (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită, ratificată prin L. nr. 7., (care garantează dreptul la o salarizare echitabilă); art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 159 alin. 3, art. 170 și art. 160 raportat la art. 1 din L. nr. 53/2003, republicată, (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc., care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio-profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste ale personalului salarizat în baza O. nr. 2. și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii D. și D.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din C. nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii D. și D. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute deocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și pentru cele penale care se încadrează în categoria infracțiunilor de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc., ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza O. nr. 2. are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Pe de altă parte, este total impropriu și injust a considera că procurorii ce instrumentează cauze de corupție al căror prejudiciu este, de exemplu, 100 euro, sunt supuși unor presiuni și pericole „mai mari față de cei care soluționează o cerere de restituire a unor case naționalizate, în baza Legii nr. 10/2001 cu o valoare de peste 1.000.000 euro, un litigiu de reorganizare judiciară cu o valoare foarte mare, un litigiu fiscal, etc. Chiar și în domeniul cauzelor penale, nu se poate pune semnul egalității între un litigiu privind o infracțiune de corupție cu un prejudiciu mic, față de o infracțiune contra vieții sau economico-financiară cu un prejudiciu imens. Activitatea judiciară desfășurată de personalul judiciar este caracterizată în mod constant de riscuri profesionale sporite la adresa persoanei reclamantelor, a familiilor acestora și a bunurilor lor, precum și de o suprasolicitare neuropsihică evidentă. Activitatea judiciară vizează tranșarea unor conflicte judiciare cu implicații deosebite, cum ar fi conflictele sociale extinse și foarte tensionate inerente conflictelor de muncă (concedieri colective, greve, etc.), cauzele penale cu fapte de periculozitate mărită și consecințe deosebite, litigiile patrimoniale cu valori ridicate etc. Aceste împrejurări atrag un cortegiu de nemulțumiri, adversități, șicane și presiuni la adresa celor care desfășoară activități judiciare.
De asemenea, nu se poate spune că litigiile aflate pe rolul Î. C. de C. și J. care sunt lucrate anterior pe fond, apel, de către celelalte instanțe, au un grad de complexitate sporit față de soluționarea lor în alte grade de jurisdicție.
Dacă legiuitorul ar fi prevăzut că pentru a beneficia de asimilarea salarială superioară, în speță, este necesară o calificare superioară, un volum de muncă ridicat, s-ar fi justificat diferența de tratament, dar aceste condiții nu au fost prevăzute de legiuitor pentru procurorii D. sau D.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art. 19 pct. 3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În baza acestor considerente, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 27 alin. 1 din O.G nr. 137/2000 coroborate cu art. 253 Codul muncii, republicat, ceea ce face ca acțiunea reclamantei să fie întemeiată pentru perioada în litigiu 5martie 2009 - 11 noiembrie 2009, dar nu și în ceea ce privește funcția de conducere.
Aceasta deoarece funcția de conducere reprezintă doar o posibilitate , reclamanta nefăcând dovada certă că ar fi ocupat o funcție de conducere dacă ar fi fost numită procuror la DNA sau DIICOT și, pe de altă parte, nu se poate stabili care este funcția de conducere din cadrul DNA , DIICOT sau din cadrul P. de pe lângă Î. similară cu cea ocupată de reclamantă, ierarhia funcțiilor și salarizarea acestora fiind diferită.
Pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei, instanța a aplicat, doar prin analogie, prevederile art. 11 alin. 1 din O. nr.
27/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege, ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 253 Codul muncii, republicat, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Ca atare, în privința reclamantei se impune obligarea ordonatorilor de credite pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B.-N. să plătească diferențele salariale dintre indemnizația primită și cea a procurorilor de la DNA și
DIICOT pentru perioada 5 martie 2009- (...) .
Cererea reclamantei de actualizare a prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, este întemeiată, ținând cont și de prevederile art. 1530 din Noul cod civil și art. 166 alin. 4 din Codul muncii, republicat, potrivit cărora creditorul este îndreptățit la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea drepturilor solicitate, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminării.
Actualizarea se va efectua începând cu data nașterii dreptului de a cere plata drepturilor salariale și până la data plății efective.
Cererea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce ordonatorilor de credite sumele de bani necesare plății drepturilor salariale cuvenite acestora nu este întemeiată.
Potrivit art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare: „Creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă";.
Potrivit art. 2 și 3 din același act normativ, atunci când executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituțiile debitoare sunt obligate ca, în termen de 6 luni de la primirea somațiilor de plată, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligațiile stabilite prin titlurile executorii, iar după acest termen, creditorii vor putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau altor dispoziții legale aplicabile în materie.
Prin art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002 se instituie în sarcina ordonatorilor principali de credite bugetare o obligație legală de diligență prin asigurarea, în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Îndeplinirea acestei obligații se poate realiza, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, și prin virări de credite bugetare care, prin derogare de la prevederile art. 47 din L. nr. 500/2002, privindfinanțele publice și ale art. 49 din L. nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, se pot efectua pe tot parcursul anului.
În măsura în care executarea sumelor stabilite prin titluri executorii nu se poate realiza din resursele financiare existente în bugetele aprobate ordonatorilor principali de credite, din capitolul de cheltuieli destinat executării titlurilor executorii și nici prin virări de credite bugetare, debitorul obligației de plată, ca instituție publică finanțată din bugetul de stat are obligația de a solicita, fie suplimentarea creditelor bugetare aprobate pentru exercițiul bugetar curent, fie de a include aceste cheltuieli în proiectul de buget pentru exercițiul bugetar viitor.
În lipsa parcurgerii procedurii bugetare Ministerul Finanțelor Publice nu poate fi obligat direct la alocarea fondurilor bugetare necesare.
În condițiile în care ordonatorii de credite sunt obligați la plata drepturilor salariale aceștia se vor îndrepta, în vederea realizării obligației stabilită în sarcina sa prin hotărâre judecătorească irevocabilă, împotriva M.ui F. P. nu pentru alocare de fonduri, ci pentru aprobarea proiectului de rectificare bugetară ori pentru includerea sumelor stabilite prin titlurile executorii în proiectele de buget pentru exercițiul bugetar viitor.
Întrucât drepturile reclamantei au fost recunoscute pe o perioadă în care era în vigoare D. nr. 92/1976, abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, tribunalul a dispus obligarea P. de pe lângă T. B.-N., entitate care a deținut carnetul de muncă al reclamantei să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul său de muncă, despăgubirile acordate fiind asimilate sub aspectul naturii juridice cu salariul.
Dat fiind faptul că pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă C. de A. C. nu dețin și nici nu au deținut carnetul de muncă al reclamantei, nu au făcut vreodată înscrieri în acesta, în sarcina acestora nu poate fi instituită obligația efectuării cuvenitelor mențiuni ca urmare a recunoașterii dreptului la despăgubiri pentru discriminarea reținută.
Așa cum rezultă din cuprinsul acțiunii introductive, chemarea în judecată a
C. N. al D. s-a făcut în considerarea prevederilor art. 27 alin. 3 din OG nr.
137/2000, republicată, conform cărora judecarea cererii de acordare de despăgubiri se face cu citarea obligatorie a C..
În baza considerentelor relevate și a dispozițiilor legale invocate, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; a admis în parte acțiunea reclamantei și în consecință a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C. și P. de pe lângă T. B.-N. să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească reclamantei diferențele salariale dintre indemnizația reclamantei și cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT pe perioada (...) - (...), actualizate cu indicele de inflației de la data nașterii dreptului până la data plății efective; a obligat pârâtul P. de pe lângă T. B.-N. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei; a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei de obligare a pârâtului Ministerul
Finanțelor Publice să aloce ordonatorilor de credite sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamantei; a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și P. de pe lângă C. de A. C. să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței și respingerea acțiunii.
În motivarea recursului, s-a invocat D. nr.821/2008 a C.i Constituționale prin care s-a statuat asupra imposibilității instanțelor de judecată de a anula actele normative, aplicând alte norme generală neavute în vedere de legiuitor.
În speță, OUG nr.2. reglementează expres o altă grilă de salarizare în favoarea procurorilor încadrați la DNA sau DIICOT iar aplicarea acesteia în favoarea reclamantelor ar semnifica o imixtiune a instanței de judecată în puterile legiuitorului .
Au fost formulate și critici specifice cu privire la cererile accesorii.
Pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. a F. P. B. N. a depusîntâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.
Pârâtul intimat P. de pe lângă C. de A. C. a depus la dosar note de ședință prin care solicită admiterea recursului, casarea sentinței, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că reclamanta nu a participat lainterviul organizat în vederea selectării în structurile DNA și DIICOT, condiție obligatorie conform art. 74 din L. nr. 304/2004.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate, C. de A. va admiterecursurile pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 75 alin. 4 și 5 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară:
„(4) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției de I. a I. de C. O. și T. procurorii trebuie să aibă o bună pregătire profesională, o conduita morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani in funcția de procuror sau judecător și să fi fost
declarați admiși în urma interviului organizat de comisia constituită în acest scop.
(5) La interviu poat e participa orice pr ocuror care îndeplinește condițiile
prevăzute la alin. (4).";
De asemenea, potrivit art. 87 alin. 2 și 3 din același act normativ:
„(2) Pentru a fi numiți în cadrul Direcției N.e Anticorupție, procurorii trebuie sa aibă o buna pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, o vechime de cel puțin 6 ani în funcția de procuror sau judecător și să fi fost
declarați ad miși în urma unui interviu organizat de comisia constituită în acest scop.
(3) La interviu poat e participa orice pr ocuror care îndeplinește condițiile
prevăzute la alin. (2).";
Prin urmare, cum reclamanta îndeplinea condiția de vechime minimă de 6 ani ca procuror, avea posibilitatea de a se prezenta la interviu pentru ocuparea unui post în structura DNA sau DIICOT, beneficiind de un sistem de salarizare mai avantajos.
Or, reclamanta nu a uzat de această posibilitate, astfel încât nu este îndreptățită să beneficieze de o altă încadrare salarială decât cea corespunzătoare gradului profesional deținut și a instanței la care își desfășoară activitatea, prin invocarea unei diferențe de tratament în raport de procurorii încadrați la DNA și DIICOT.
De asemenea, C. reține că prin H. C. pronunțată în cauza C-310/10 a fost respinsă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare solicitată de C. de A. B. în dosarul nr.5569.(...), reținându-se că un eventual tratament discriminatoriu în materie de remunerare între magistrați, în considerarea statutului de care beneficiază procurorii din cadrul DNA și DIICOT nu intră în domeniul de aplicare al D. 2. a C. din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și nici în cel al D. 2000/78/CE a C. din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Astfel, art. 19 din Tratatul privind funcționarea Uniunii E. (ex-art. 13 din Tratatul de instituire a C. E.), în temeiul căruia au fost adoptate directivele menționate, reglementează competențele Uniunii E. în materia politicilor antidiscriminare și nu menționează, printre criteriile de discriminare enumerate la alin. 1, categoria socio-profesională sau locul de muncă. Pe cale de consecință, acest articol nu poate constitui temei juridic pentru adoptarea unor măsuri legislative ale Uniunii E. de combatere a unor astfel de discriminări.
Prin deciziile nr.818, (...) ale C.i Constituționale s-a statuat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din O. G. nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând ca sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Prin D. nr.5730/(...), Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în raport de dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.2. și de dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.43/2002, DNA și DIICOT sunt structuri cu personalitate distinctă, iar procurorii din cadrul acestor structuri sunt salarizați potrivit anexei la OG nr.2., iar în stabilirea indemnizațiilor acestora se are în vedere criteriul naturii cauzelor pe care le instrumentează și anume combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, precum și a corupției.
În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și mai ales a atribuțiilor pe care le au diferite categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care beneficiază aceste persoane, drepturi care sunt legate indisolubil de rolul, răspunderea, complexitatea și de privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art.16 din
Constituție și de reglementările internaționale.
De asemenea, prin D. nr.1325/(...), Curtea Constituțională a constatat că înțelesul dispozițiilor OG nr.137/2000, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor.
În raport de aceste dezlegări obligatorii nu se poate reține discriminarea reclamantei pe criteriul socio-profesional în raport de procurorii DNA și DIICOT prin instituirea în favoarea acestora din urmă a unei politici salariale diferite în considerarea domeniului lor de activitate, cu atât mai mult cu cât instanțele naționale nu au posibilitatea să cenzureze oportunitatea soluțiilor legislative alese de legiuitor.
Pentru considerentele expuse anterior, C. de A., reținând așa cum s-a arătat anterior și că reclamanta nu a întreprins vreun demers pentru dobândirea statutului care îi conferă o salarizare superioară, va admite recursul, va modifica în parte hotărârea în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., în sensul respingerii acțiunii reclamantei, fiind menținută soluția de respingere dată unor capete accesorii de cerere.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D.DE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 900 din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte, în sensulcă respinge ca nefondată acțiunea civilă formulată de reclamanta Ș. E. R. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, P. de pe lângă C. de A. C., P. de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud, și C. N. pentru C. D..
Menține restul dispozițiilor. D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. D. D. G. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex. /(...) Jud.fond. B. R.
| ← Decizia nr. 4/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1356/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
