Decizia nr. 4652/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4652/R/2012
Ședința din 12 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. SA B. - S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 4743 din 04 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat P. A. D., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente S. N. de T. F. de C. SA B. - S. de T. F. de C. C., consilier juridic
B. M., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar delegație și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii atacate și reținând cauza spre rejudecare respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea ca temeinică și legală a Deciziei de concediere nr. 1A./(...), susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 4743 din (...) a T.ui C., pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul P. A. D. în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. DE C. S. B. - S. DE T. F. DE C. C. și s-a dispus anularea deciziei de concediere nr.1 A. din (...) emisă de către pârâtă.
S-a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei.
A fost obligată pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul,începând cu data emiterii deciziei și până la reîncadrarea efectivă, cu dobânda legală calculată de la data scadenței până la data plății efective.
A fost respins petitul privind plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Decizia nr. 1A. din (...) (f.6), ca urmare a concedierilor colective operate in cadrul pârâtei conform programului de restructurare și reorganizare a acesteia nr. 1/137/(...) (fila 28-49) și notificării nr. 1/(...) (f.22-27), s-a dispus concedierea reclamantului de pe postul de revizor tehnic de vagoane din cadrul R. C. / Divizia Exploatare / Revizii V. /R. de V. C. / P. R. Dej, începând cu data de (...), reținându-se ca motiv al concedierii situația economico-financiară a societății menționată în Programul de restructurare și reorganizare. S-au indicat criteriile prioritare pentru stabilirea ordinii persoanelor concediate și anume: cumulul de funcții respectiv cumulul pensiei cu salariul, calitatea de asociat la alte societăți comerciale, îndeplinirea condițiilor de vârstă, standard și stagiu de cotizare pentru pensionare, îndeplinirea condițiilor de pensionare la cerere.
Potrivit art. 69 alin. 3 din Codul Muncii, criteriile avute în vedere la stabilirea ordinii de prioritate în vederea concedierii colective, prevăzută de lege sau în contractele colective de muncă se aplică numai după evaluarea realizării obiectivelor de performanță.
Conform art. 76 din Codul Muncii, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritate menționate în art. 69 alin. 2 lit. d din Codul Muncii.
Prin urmare, criteriile prevăzute de art. 69 alin. 2 lit. d Codul Muncii se aplică numai subsecvent aplicării criteriului competenței profesionale, stabilit ca urmare a evaluării obiectivelor de performanță. Este lipsită de relevanță împrejurare că pârâta nu a stabilit prin C. C. de M. procedura realizării evaluării obiectivelor de performanță. De altfel ,din cuprinsul C.C.M. aplicabil la nivelul pârâtei rezultă asumarea de către aceasta a obligației de a stabili criteriile de apreciere a competenței profesionale în vederea concedierii colective și ca atare pârâta nu își poate invoca propria culpă în acest sens deoarece, prevederile art. 69 alin. 3 din Codul Muncii stabilesc dreptul salariatului de a fi în primul rând evaluat profesional atunci când se pune problema concedierii colective, scopul acestei prevederi legale fiind înlăturarea arbitrariului și prin urmare, protecția drepturilor sale.
În cazul concedierii reclamantului se constată că nu a operat nicio evaluare a competenței sale profesionale și nicio comparație între competența sa profesională și cea a celorlalți revizori, având în vedere că prin A. nr. 12/(...) președintele sindicatului a informat conducerea societății pârâte că reclamantul, alături de alte 5 persoane propuse pentru concediere, are pregătire și experiență profesională și pot fi scoși de pe lista de concedieri colective, urmând a fi înlocuiți cu personal enumerat într-un tabel anexă.
Prin urmare, încălcându-se prevederile art. 69 alin. 3 din Codul Muncii, decizia de concediere a fost lovită de nulitate absolută. Conform art. 78 din Codul Muncii, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege a fost lovită de nulitate absolută.
Criteriile disciplinare invocate de către pârâtă în cuprinsul întâmpinării nu pot fi luate în considerare, acestea nefiind enumerate în cadrul deciziei de concediere și, mai mult, existența unor sancțiuni în sarcina reclamantului nu au fost dovedite de pârâtă.
Mai mult aspectele invocate de către reclamant în cuprinsul acțiunii introductive de instanță au fost confirmate în mare parte de către pârâtă prin răspunsurile la interogatoriu.
Instanța a apreciat că decizia de concediere este motivată, fiind indicată situația economico-financiară precară a societății, indicatorii economici fiind menționați în programul de restructurare și reorganizare a pârâtei la care decizia face trimitere.
Pentru aceste considerente, în baza art.208 și următoarele din Legea nt.62/2011 coroborate cu prevederile art. 65, 66, 69, 76, 78-80 din Codul Muncii, instanța a admis în parte acțiunea, a dispus anularea deciziei de concediere nr.1A. din (...) emisă de către pârâtă, a dispus reîncadrarea reclamantului în postul deținut anterior emiterii deciziei, a obligat pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate de care ar fi beneficiat reclamantul începând cu data emiterii deciziei și până la reîncadrarea efectivă.
Instanța a respins capătul de cerere privind plata daunelor morale, întrucât reclamantul nu a dovedit suferințele morale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE C. S. B.
- S. DE T. F. DE C. C., solicitând casarea hotărârii atacate și respingerea contestației împotriva deciziei de concediere.
În motivarea recursului pârâta a arătat că faptul că postul ocupat de contestator a fost efectiv desființat rezultă din situația privind numărul și structura personalului existent la subunitatea la care a fost angajat, respectiv R. de V. C. - P. R. Dej, conform statelor de funcții din (...) și din (...), înainte de începerea procesului de reorganizare și restructurare a unității cât și după finalizarea acestui proces.
Astfel la data de (...) la subunitatea R. de V. C. - P. R. Dej erau prevăzute un număr de 33 posturi normate, dar în urma reorganizării și restructurării unității, P. R. Dej a fost desființat, neexistând nici un post prevăzut în statul de funcții de la data de (...).
S-a precizat că în conformitate cu prevederile C.ui colectiv de munca pe anul 2011-2012, la aplicarea efectiva a reducerii de personal s-a avut în vedere atât competenta profesionala cât și disciplina în munca a salariaților din cadrul formațiilor de lucru care urmau să-și reducă activitatea.
În mod greșit instanța de fond a reținut ca unitatea nu a respectat prevederile art. 69 alin. 2 lit. d din Codul muncii și nu a efectuat nici o evaluare a competențelor profesionale ale contestatorului și nicio comparație între competența sa profesională și a celorlalți revizori.
Procedura de evaluare s-a efectuat în unitate conform prevederilor noului Regulament Intern al R. A., în care au fost stabilite „Criteriile și procedurile de evaluare profesionale"; doar începând din data de 4 august 2011, când procedura de evaluare a fost aprobată prin H. AGA nr. 9/(...), astfel că la data în care s-a dispus desfacerea contractului de muncă nu a existat o procedură de evaluare profesională a persoanelor concediate, ci au fost respectate doar criteriile prevăzute în C. colectiv de muncă pe 2011-2012.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs și a apărărilorformulate, Curtea reține următoarele:
Potrivit prevederilor art. 76 lit. c din Codul muncii republicat, în cazul concedierilor colective, decizia de concediere trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d) din același act normativ.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, la art. 4 din decizia de concediere contestată (filele 6-7 dosar fond) sunt indicate următoarele criterii avute în vedere pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere, în baza legii și/sau a contractelor colective de muncă: a) salariații care sunt asociați la alte societăți comerciale cu capital privat sau mixt; b) salariații care au alt loc de muncă sau cumulează pensia cu salariul; c) salariații care îndeplinesc condițiile de pensionare la limita de vârstă; d) persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare la cererea lor.
Din probele administrate în cauză Curtea constată însă că intimata nu a făcut nicio dovadă cu privire la aplicarea corectă a criteriilor de stabilire a ordinii de priorități și de departajare între salariați, prevăzute la art. 4 din decizia contestată și nici dacă vreunul dintre criteriile respective este aplicabil în cazul contestatorului.
În raport de cerința legală instituită de art. 76 din Codul muncii republicat
Curtea reține că nu este suficient ca aceste criterii să fie formal indicate în decizie, doar pentru a se îndeplini aparent o cerință legală impusă de textul de lege, ci este necesar ca aceste criterii de stabilire a ordinii de prioritate în cazul concedierilor colective să fie riguros și efectiv aplicate, pentru o selectare clară și reală a salariaților ce trebuie concediați în cadrul unei asemenea proceduri, cel puțin unul dintre aceste criterii trebuind să fie aplicabile salariaților concediați.
Curtea constată că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond intimata a susținut că, în ceea ce privește criteriile de disponibilizare, conform adresei nr.11Ad/a/129 col 2011 a serviciului Resurse Umane, Organizare a R. A., pe lângă criteriile stabilite la art.65 alin.7 din C. C. de muncă pe anii 2., la baza concedierilor colective au stat și criteriile privind starea disciplinară și competența salariaților.
Având în vedere însă că menționarea criteriilor de stabilire a ordinii de priorități în cazul concedierilor colective este reglementată de art.76 lit. c Codul muncii ca o condiție obligatorie de legalitate a deciziei de concediere, Curtea reține că nu este posibilă completarea ulterioară a altor criterii, a căror incidență de altfel nici nu a fost dovedită în privința contestatorului.
În acest sens, Curtea reține că nu s-a făcut proba unei evaluări profesionale a reclamantului în vederea stabilirii nivelului său de competență, după cum nu s-a dovedit de către pârâtă, căreia îi revine sarcina probei, că reclamantul a fost sancționat disciplinar.
Raportat la aspectul invocat de pârâtă recurs în sensul că R. de V. Dej a fost efectiv desființată, Curtea constată că pe de o parte acest aspect nu a fost menționat în decizia de concediere (și nu poate fi astfel invocat direct în fața instanței de judecată conform art. 79 din Codul muncii), iar pe de altă parte din
Statul de funcții al R. de V. C. valabil de la data de (...) (filele 20-21 dosar fond), rezultă că în cadrul R. de vagoane C. - R. tehnică tranzit și sosire erau 6 posturi de lăcătuș montator agregate, iar în cadrul P.ui de revizie Dej erau 13 posturi de lăcătuș montator agregate. Din statul de funcții al R. de V. C. valabil de la data de (...) (filele 16-18 dosar fond) rezultă într-adevăr că P. de R. Dej nu mai există, însă în cadrul R. de V. C. R. tehnică tranzit și sosire sunt menționate 16 posturi de lăcătuș montator agregate, cu 10 mai mult decât în statul de funcții anterior concedierii reclamantului.
În raport de această situație este evident că în cauză era necesar ca intimata să facă dovada modului de aplicare a criteriilor de selecție a personalului, respectiv a faptului că reclamantul s-ar afla în vreuna din situațiile limitativ prevăzute la art. 4 din decizia de concediere.
Prin urmare, fără a contesta realitatea desființării unor locuri de muncă de natura celui ocupat de reclamant și cauza serioasă a acestei măsuri, Curtea reține că pârâta nu a justificat în raport de criteriile de concediere enunțate în decizie (art.4) selectarea reclamantului pentru concediere.
În consecință, întrucât în cauză nu s-a făcut dovada că în cazul contestatorului este aplicabil vreunul din criteriile pentru stabilirea ordinii de prioritate, acestea fiind formal indicate în decizie, Curtea constată criticile formulate de recurent sub acest aspect ca fiind fondate, astfel că sentința atacată apare ca fiind nelegală și netemeinică în ceea privește modul de soluționare a contestației împotriva deciziei de concediere.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE C. S. B.
- S. DE T. F. DE C. C. împotriva sentinței civile nr. 4743 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: E. B.
← Decizia nr. 134/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 258/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|