Decizia nr. 4673/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
S. I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr. 4673/R/2012
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta C. C. SA B. - S. C. CF C. împotriva sentinței civile nr. 1. din 22 iunie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) privind și pe intimata reclamantă A. E. având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1. din 22 iunie 2012 pronunțate de T. B.-N. în dosar nr. (...) s-a admis excepția lipsei calității de mandatar a S. L. S. L8 B.
S-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește pretențiile reclamantei privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada februarie 2009-aprilie 2010, invocată de pârâta C. N. DE C. F. „. S. B. - S. C. R. DE E., Î. ȘI R. CF C..
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. E. împotriva pârâtelor C. N. DE C. F. „. S. B. și C. N. DE C. F. „. S. B. - S. C. R. DE
E., Î. ȘI R. CF C. și în consecință:
- au fost obligate pârâtele să plătească reclamantului următoarele drepturi bănești, sume indexate cu rata inflației de la data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective: salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010 , echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de
„. feroviarilor";, P. și C. pentru anii 2009 și P. 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtelor la plata contravalorii bonurilor de masă neeliberate pentru perioada februarie 2009-noiembrie 2011, echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat x 8,72 lei valoarea nominală a unui tichet de masă ca neîntemeiată
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune invocată, în condițiile art. 137 C.pr.civ., tribunalul a reținut următoarele: Acțiunea s-a formulat la data de (...).
Pretențiile în privința cărora se reclamă neconforma sesizare sunt : plata salariului suplimentar pentru anul 2008 și a contravalorii tichetelor de masă pentru intervalul perioada februarie 2009 - aprilie 2010. Contrar aserțiunilor pârâtei tribunalul statuează că raportând data de la curge curge termenul de prescripție la momentul sesizării instanței, întrucât toate drepturile solicitate prin acțiunea dedusă judecății au natura juridică a unor drepturi salariale, caz în care termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani conform art.268 lit.c Codul muncii republicat, acțiunea este în termen legal formulată. Conflictul de muncă supus cercetării judecătorești este unul individual, ivit între reclamant, ca fost salariat și pârâte, prin care se urmărește valorificarea unui interes personal și nu unul colectiv al tuturor salariaților din unitate, așa încât dreptul material la acțiune nu este susceptibil a fi prescris în termenul de 6 luni stipulat în art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, invocat de pârâte. T. consideră că și drepturile în discuție se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu, așa încât este aplicabil același termen de prescripție de 3 ani, ca și-n cazul salariului suplimentar și a oricăror drepturi salariale.
Examinând fondul pretențiile s-a reținut că reclamanta A. E. este salariatul pârâtelor în intervalul de timp pentru care reclamă achitarea drepturilor salariale enumerate în acțiune (salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010; ajutorul material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. feroviarului pentru anul 2009 și P. 2010; contravaloarea tichetelor de masă neacordate din luna februarie
2009), după cum rezultă din contractul individual de muncă depus în copie la dosar, împrejurare confirmată de pârâte prin apărările formulate, recunoscut fiind și caracterul ireproșabil al muncii depuse, respectiv încadrarea angajatului în criteriile impuse de acordurile colective care condiționează acordarea drepturilor bănești litigioase. După cum rezultă din tabelul atașat la dosar nr. (...) (f.636-642), ce a fost acvirat pe cale scurtă prezentului, reclamantul nu a mandatat corespunzător organizația sindicală al cărui membru este să promoveze prezenta acțiune.
În ceea ce privește salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, potrivit art. 32 alin. 1 din CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-2010 (f. 663-674,684-702) respectiv art. 30 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la (...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 (f.353-
357 din dosarul acvirat) pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, angajații vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Salariul suplimentar constituie un drept salarial, fondul necesar pentru acordarea acestuia constituindu-se din fondul de salarii. P. art. 236 alin. 4 Codul muncii, în forma sa în vigoare pentru perioada în discuție, text preluat de art.229 alin. 4 din noul Cod al muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. E. contractului colectiv este obligatorie pentru părți, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, contractele colective de muncă neputând conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celuistabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, principii instituite atât de L. nr. 1. rep.( art. 8 alin. 3, art.11 alin. 1, art.30 alin.1), cât și de L. nr. 6. a dialogului social ( art. 132 alin.3, art. 133, art. 148 alin.1), cea din urmă abrogând prin art. 224 lit. d pe cea dintâi. Ca atare, față de dispozițiile legale ce reglementează drepturile salariaților la salarizare, respectiv obligațiile corelative ale angajatorului, precum și caracterele și efectele contractelor colective de muncă legal încheiate, tribunalul a constatat că reclamantul, în calitate de salariat al pârâtelor, este îndreptățit să primească salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului pentru care se recunoaște dreptul având calitatea de salariat, condiție impusă de prevederea contractuală de care se prevalează, inclusiv la data de 31 decembrie a fiecărui an. S. datorate suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței obligației.
Nu poate fi reținută apărarea pârâtei, conform căreia plata salariului suplimentar constituie o facultate și nu o obligație, aceasta fiind condiționată de existența fondurilor bănești cu această destinație. Prevederea cuprinsă în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și a celui la nivel de grup de unități din transportul feroviar privitoare la plata salariului suplimentar menționează faptul că salariații vor primi un salariu suplimentar, ceea ce înseamnă că s-a instituit în fapt obligația angajatorului și nu facultatea acestuia de a plăti acest salariu. Dacă se dorea ca plata să constituie o simplă facultate, lăsată la aprecierea angajatorului în funcție de fondurile de care dispune, s-ar fi menționat că salariații vor putea primi un astfel de salariu. Or, în condițiile în care norma este una imperativă, condiționarea recunoașterii dreptului și acordării acestuia de existența de fonduri, nu poate fi acceptată. Atâta timp cât prin contractul colectiv de muncă s-a prevăzut obligația constituirii fondului, pârâta trebuia să îndeplinească această obligație, respectiv să constituie lunar fondul din care să acorde salariaților drepturile ce decurg din contractul colectiv de muncă aplicabil.
Ca atare, această solicitare a reclamantului întemeiată pe dispozițiile acordurilor colective de muncă la nivel de unitate și grup de unități se impune a fi satisfăcută, urmând a fi achitat salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anilor 2008,2009 și 2010.
Referitor la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de C., P., Z.feroviarului pentru anul 2009 și P. 2010 , conform prevederilor acelorași contractecolective,art. 65 din același CCM pe anii 2007-2008 și din CCM pe anii 2009-
2010, respectiv art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 ale cărui efecte sunt prelungite până la
(...) prin actul adițional înregistrat la M. SDS sub nr. 629/2010 , cu ocazia fiecăreia dintre cele trei sărbători se acordă salariaților un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, ajutor de care beneficiază cei care în cursul anului respectiv nu au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, au fost sancționați pentru consum de băuturi alcoolice sau la data acordării ajutorului se aflau în concediu fără plată pentru o perioadă de 1 an. R. a îndeplinit toate aceste condiții după cum a rezultat din datele comunicate de angajator. Cu toate acestea drepturile litigioase nu au fost acordate, susținându-se în esență că prin actele adiționale la contractele colective de muncă, cele cu 939/(...), nr. 1718/2010 și 2317/2010, respectiv ultim alineat al art. 65 din CCM pe anii 2009-2010 ce stipulează că în anul 2009 și 2010 nu se acordă aceste drepturi, obligația angajatorului nu mai există. Teza este însă greșită întrucât pe de o parte inexistența obligațieipresupunea inserarea clauzei modificatoare corespunzătoare în sensul desființării dreptului, nu a prorogării termenului de realizare a acestuia, respectiv îndeplinire a obligației angajatorului după expirarea anului 2009, respectiv 2010 ( partenerii social stabilesc că în anul 2009 și în anul 2010 „nu se acordă";ajutorul material, ceea ce presupune temporizarea executării clauzei contractuale și nu anihilarea executării obligației contractuale). Pe de altă parte în tot acest interval de timp sunt incidente prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., care la art. 71 prevedea, în mod necondiționat, dreptul salariaților la plata ajutorului material cu ocazia sărbătorilor de P., C., Z. F., cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare. D. fiind prioritatea în aplicare a contractului colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, tribunalul a constatat că reclamanta, ce nu se găsește în nici una dintre ipotezele de excludere de la plata ajutorului, satisfăcând cerința muncii ireproșabile impusă de prevederea contractuală citată, este îndreptățit în baza contractelor colective de muncă la plata ajutorului solicitat, cu atât mai mult cu cât ea este formulată după epuizarea intervalului de timp în care la nivel de unitate s-a decis practic suspendarea acordării. Nici posibilitățile financiare la care se face trimitere în apărările formulate nu sunt relevante pentru existența și executarea obligațiilor. Dacă s-a instituit obligația de acordare a drepturilor solicitate, pârâtele trebuia să le îndeplinească și să acorde reclamantei toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil.
În consecință pârâtele au fost obligate să plătească reclamantei ajutorul material pentru sărbătoarea P.lui, Zilei feroviarului și C.ului din anii 2009 și P.
2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare. S. datorate de pârâte suportă riscul devalorizării, astfel că pentru repararea în totalitate a prejudiciului în acord cu prevederile Codului muncii, s-a impus actualizarea cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații
și până la data plății efective.
În privința plății contravalorii tichetelor de masă, pretenția a fost însă neîntemeiată.
Chiar dacă dreptul pretins este stipulat în cuprinsul contractelor colective de muncă la nivel de angajator la art. 77, cât timp prevederea contractuală face trimitere expresă la conformitatea cu legea, stabilind că beneficiul se acordă „în conformitate cu prevederile legale"; și potrivit art. 1 alin. (1) din L. nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, "salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator", a rezultat neechivoc că acordarea tichetelor de masă nu constituie o obligație legală pentru angajator. În acest sens este de altfel și decizia nr. 14/2008 dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru considerentele de fapt și drept expuse, având în vedere și art. 40 din
Codul muncii, respectiv art. 155 și 157 din același cod în forma sa în vigoare la momentul la care trebuiau acordate drepturile în discuție, respectiv art. 40,160 și162 din noul cod al muncii, acțiunea precizată a fost admisă în parte în limitele expuse .
Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.
Împotriva acestei sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta C. N. de
C. F. C. S. B., reprezentată de S. C. CF C., solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9
C.pr.civ. și art. 3041 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, inclusiv a capetelor de cerere privind plata pentru anii 2008- 2009 și 2010 a câte unui salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, cât și plata pentru anii 2009 și 2010 a ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Z. F., de P. și de C. În motivarea recursului s-a arătat faptul că prin acordarea salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009 s-a depășit fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al C. C. S., iar R.ele de C. F. nu pot acorda ajutoare materiale din propria inițiativă, întrucât nu au resurse financiare, acestea fiind stabilite prin hotărâre de G. Prin O.U.G. nr. 79/2001, aprobată cu modificări prin L. nr. 5., s-au stabilit măsuri pentru nerespectarea obiectivelor stabilite agenților economici monitorizați, privind fondul de salariu și numărul mediu de angajați, C. C. S. fiind agent economic monitorizat, în sensul prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 79/2001 Tot în motivarea recursului au fost invocate prevederile art. 11 alin. 3 din O.U.G. nr. 79/2001, art. 7 alin. 1 din O.U.G. nr. 79/2008, prin care a fost abrogată O.U.G. nr. 79/2001, precum și prevederile H.G. nr. 142/2005 și ale H.G. nr. 50/2006, concluzionându-se în sensul că pentru agenții economici monitorizați s-a prevăzut, prin aceste acte normative, fondul de salarii și numărul mediu de personal, precum și reducerile efective de personal defalcate pe trimestre, la nivelul fiecărui minister și autoritate publică centrală. În același scop s-a prevăzut că drepturile salariale ocazionale prevăzute în Contractele colective de muncă sau, după caz, în contractele individuale de muncă, încheiate la nivelul agenților economici monitorizați, reprezentând prima de vacanță, prima acordată cu ocazia sărbătorilor de P., etc., se vor plăti astfel încât, cumulat de la începutul fiecărui an, să reprezinte pe primele trimestre ale anilor respectivi cel mult 65% și, respectiv, cel mult 35% în trimestrul IV din suma anuală corespunzătoare bonusurilor cuprinse în fondul de salarii aprobate. S-a invocat, totodată, imposibilitatea executării obligației contractuale asumate de angajator, dată fiind incidența teoriei impreviziunii, impreviziune care nu-i este imputabilă angajatorului și care este exoneratoare de răspundere. Fondul de salarii al companiei este limitat și din această cauză recurentele sunt în imposibilitatea de a acorda pentru anii 2007, 2008 și 2009 salariul suplimentar. Referitor la pretențiile reclamantei privind plata salariului suplimentar pentru anul 2008-2009 și 2010, precum și a ajutorului material aferent sărbătorilor de Z. F., de P. și C. pentru anii 2009, 2010, acestea sunt neîntemeiate și nejustificate, întrucât pentru anul 2009 și 2010 obligația recurentei de a plăti ajutoarele materiale mai sus menționate, nu există. În data de (...) a fost înregistrat la M. M., F. și P. S., C. nr. (...), care, potrivit art. 2 alin. 2 are valabilitate de un an de la data înregistrării sale, adică, din (...) și până în (...). P. art. 65 alin. ultim din C. al C. C. S. pe anul 2009, 2010, în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F. Totodată, la (...), s-a înregistrat la autoritatea competentă actul adițional nr. 1718/(...) la C. colectiv pe anul 2009, 2010, relevante dina cest act fiind art. 32 și art. 65, art. 32 prevăzând că „pentru anul 2010 salariul suplimentar prevăzut la paragrafele 1, 2, 3 nu se acordă";, iar art. 65 ultimul aliniat precizând că „pentru anul 2009, 2010 nu se acordă ajutoare materiale cu ocazia sărbătorilor de P., C. și Z. F.. Or, aceste motive sunt de ordine publică, deoarece instanța nu poate trece peste voința părților, decât cu încălcarea forței obligatorii a Convenției. Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale incidente Curtea constată că recursul este nefondat, având învedere următoarele considerente: Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, potrivit art. 32 alin.1 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei pe anul 2007-2008, înregistrat sub nr. 1631/(...) și, respectiv, din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei pe anul 2009-2010, înregistrat sub nr. 2591/(...) „pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv";. P. prevederilor art. 243 alin. 1 din Codul muncii (în forma în vigoare în perioada de referință), executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar conform dispozițiilor art. 241 alin. 1 lit. b din Codul muncii (în forma în vigoare în aceeași perioadă), efectele clauzelor contractului colectiv de muncă se întind pentru toți salariații angajatorului pentru contractele încheiate la nivel de unitate. În mod corect a reținut instanța de fond că acordarea salariului suplimentar constituie o obligație, și nu o facultate a angajatorului, contractul colectiv de muncă precizând în mod expres cum și din ce fonduri se plătesc aceste drepturi. Art. 32 alin. 3 precizează că: „Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri. Ca atare, în raport de dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, incidente pentru perioada anilor 2008-2009, salariații reclamanți sunt îndreptățiți să primească salariul suplimentar pentru perioada mai sus menționată, în care au prestat efectiv activitate. Nici prevederile din OUG nr.79/2001 privind întărirea disciplinei economico financiare și OUG nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, nu pot avea drept efect respingerea ca nefondate a pretențiilor deduse judecății pentru că, pe de o parte, primul act normativ era în vigoare la data negocierii și intrării în vigoare a contractului colectiv de muncă pe anul 2007-2008, iar OUG nr.79/2008 era în vigoare la data încheierii și înregistrării C.ui colectiv de muncă pe anul 2009-2010, situație în care se presupune că părțile contractante au avut în vedere în momentul negocierii și semnării contractelor aceste acte normative, iar pe de altă parte, aceasta soluție ar lasă practic fără conținut drepturile și obligațiile asumate de părți prin contractele colective de muncă ce sunt obligatorii potrivit dispozițiilor legale anterior evocate. Critica recurentei potrivit căreia obligația sa de a achita drepturile pretinse era condiționată de încadrarea în buget este nefondată, deoarece în C. colectiv de muncă părțile nu au inserat nici o clauză în care să limiteze sau condiționeze acordarea acestui drept în raport de acest aspect. Având în vederea natura obligației recurentelor, cuantumul despăgubirilor pe care trebuie să le plătească angajaților, se constată că în cauză nu-și găsesc aplicabilitatea nici susținerile din cererea de recurs privitoare la teoria impreviziunii, astfel că forța obligatorie a contractelor se impune și în speța de față. Se constată că deși formulează aceste apărări, recurenta nu descrie o veritabilă situație de impreviziune, aceasta fiind definită în doctrină ca marcată de prejudiciul pe care îl suferă una din părțile contractante ca urmare adezechilibrului grav de valoare care intervine între prestațiile sale și contraprestațiile celeilalte părți. Or, nu se invocă faptul că ar fi dezechilibrate prestațiile reciproce ale părților, ci faptul că pentru recurentă obligația care îi revine în cadrul contractului sinalagmatic a devenit prea oneroasă în raport de situația sa economică dificilă. Practic, s-ar putea invoca impreviziunea dacă nu ar mai exista corespondență între prestațiile părților, or nu se invocă un atare caz. Faptul că una din părți întâmpină dificultăți bănești nu constituie o suficientă motivare pentru a solicita exonerarea de răspundere contractuală, principiul pacta sunt servanda fiind consacrat în Codul muncii prin dispozițiile art. 159, 160, 162, 229 (fostele art. 154, 155, 157, 236). În plus, în raport de susținerile recurentei, se poate reține că, cel puțin la data încheierii C.ui colectiv de muncă pe anul 2009-2010, situația economică dificilă invocată exista, nefiind o împrejurare apărută pe parcursul derulării acestui contract, astfel încât este înlăturată una din condițiile ce trebuie să existe prin ipoteză pentru a se putea invoca impreviziunea. Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de P. și C. și a premierii de Z. F. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grupă de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres în norma citată, nefiind o vocație a salariatului. Aspectele invocate de către recurentă prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursul formulat. De asemenea, caracterul pur și simplu al drepturilor pretinse prin acțiune înlătură pretinsa incidență a necesității aprobării anterioare sau ulterioare a bugetelor de venituri și cheltuieli, neputând fi acceptată, în raport de claritatea normelor din acordul colectiv, o interpretare cuprinzând o condiție implicită a existenței unor resurse financiare suplimentare. Cu privire la suspendarea acordării premiului ocazionat de Z. C. 2009, a ajutorului material de C. 2009 și de P. 2009, convenită de parteneri de analog social prin procesul verbal din (...) și actul adițional la CCM 2009-2010, Curtea subliniază că, potrivit principiilor cuprinse în art. 241 codul muncii( în forma în vigoare la data încheierii contractelor), contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități nu i se poate opune actele adiționale la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității pârâte pentru anul 2009-2010, acestea având o forță juridică inferioară. Curtea subliniază că temeiul acordării drepturilor pretinse prin acțiune rezidă în contractul colectiv de muncă menționat la nivel de grup de unități, de la care nu poate deroga contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul inferior, conform art. 238 Codul muncii. În consecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă raportat la art. 304 ind.1 C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C. N. DE C. F. „. S. B. - S. C. C. C. împotriva sentinței civile nr. 1. din (...) a T.ui B.-N. pronunțată în dosar nr. (...) pe care o menține. Decizia este irevocabilă. D. și pronunțată în ședința publică din 13 noiembrie 2012. PREȘEDINTE JUDECĂTORI I. T. D. C. G. G.-L. T. GREFIER N. N. Red./dact. D.C.G./V.R./2ex (...) Jud. fond C. N.
← Decizia nr. 1866/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4294/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|