Decizia nr. 4689/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 4689/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S.-C. B.
JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC F. C. S. împotriva sentinței civile nr. 795 din 2 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamanta intimată C. I. și pe pârâta intimată SC N. I. S., având ca obiect contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei recurente, consilier juridic C. G., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 13 noiembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantei intimate întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei recurente depune la dosar delegație de reprezentare
și în probațiune copii ale dispozițiilor de plată către reclamanta intimată și un înscris intitulat „Protocol";, arătând că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei recurente solicită admiterea recursului modificarea sentinței atacate în sensul respingerii în întregime a acțiunii și menținerii deciziei de concediere, pentru motivele expuse pe larg în memoriul de recurs pe care le susține și oral, arătând în esență că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale raportat la starea de fapt dovedită, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 795 din 2 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a admis în parte cererea formulată de contestatoarea C. I. împotriva intimatelor SC F. C. S. și SC N. I. S.
S-a anulat în parte Decizia nr. 12 din (...) emisă de intimata SC F. C. S. în ceea ce privește sancțiunea aplicată.
S-a dispus înlocuirea sancțiunii concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
S-a obligat intimata SC F. C. S. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, diminuată cu reducerea salariului de bază mai susmenționată.
S-a dispus reintegrarea contestatoarei pe postul deținut anterior în baza contractului individual de muncă nr. 50295/(...).
S-a respins cererea reclamantei C. I. privind obligarea pârâtei SC N. I. S. la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea începând de la data de (...).
S-a respins cererea reclamantei privind constatarea raportului de muncă pretins stabilit între ea, în calitate de angajat și intimata SC N. I. S., în calitate de angajator, pentru perioadele (...)-(...) și (...)-(...).
S-a respins cererea reclamantei referitoare la înscrierea acestor perioade în carnetul său de muncă și la obligarea pârâtei SC N. I. S. la plata contribuțiilor aferente datorate bugetului de stat.
S-a respins cererea reclamantei de rectificare a înscrierilor de la pozițiile
4,5 și 14 din carnetul său de muncă.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei SC N. I. S. la plata salariilor aferente lunilor decembrie 2009, ianuarie și februarie 2010.
Pârâta SC N. I. S. a fost obligată să plătească reclamantei suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii
2007 și 2008, raportat la contractul individual de muncă nr. 35458 din (...).
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei SC N. I. S. la compensarea în bani a concediului neefectuat în perioada (...)-(...).
S-au compensat în tot cheltuielile de judecată ale părților.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că potrivit contractului individual de muncă nr. 33793/(...) reclamanta a fost angajata pârâtei SC F. C. S., începând cu data de (...), pe postul de vânzător, desfășurându-și activitatea la magazinul mixt din R. de S.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 54/(...) semnătura și scrierea numelui aflată deasupra semnăturii pe contractul individual de muncă nr. 33793/(...) aparțin contestatoarei.
Conform înscrisului înregistrat la I. T. de M. M. sub nr. 6193/(...), contractul individual de muncă nr. 33793/(...) a încetat la data de (...) prin acordul părților, în baza art. 55 lit. b Codul muncii.
Reclamanta a tăgăduit semnătura de la rubrica „. angajat"; și de pe acest înscris, însă raportul de expertiză criminalistică a conchis că semnătura îi aparține reclamantei.
Instanța a constatat că între reclamantă și pârâta SC F. C. S. a existat raport de muncă în perioada (...)-(...).
La data de (...) între reclamanta C. I. și pârâta SC N. I. S. s-a încheiat contractul individual de muncă înregistrat la ITM M. sub nr. 35458 în temeiul căruia cea dintâi cerea să desfășoare activitate de vânzător, în calitate de salariată a secundei, începând cu data de (...).
Reclamanta a contestat și semnătura de pe acest contract, însă prin raportul de expertiză criminalistică nr. 54/(...) s-a stabilit că semnătura de la rubrica „. îi aparținea reclamantei.
Acest contract individual de muncă a încetat în baza acordului părților la data de (...), așa cum a reieșit din înscrisul înregistrat la ITM M. sub nr. 7/(...) care, conform concluziilor expertizei criminalistice „probabil"; a fost semnat de reclamanta.
În condițiile în care reclamanta nu a pretins că ar fi cumulat două funcții de vânzătoare la cele două firme pârâte, încheierea la data de (...) a unui nou contract individual de muncă cu pârâta SC F. C. S. (înregistrat la ITM M. sub nr.
50295/(...)) a condus la prezumția că anteriorul contract individual de muncă, nr. 35458/(...), încheiat cu pârâta SC N. I. S. încetase mai înainte de data de (...).
Conform înscrisului înregistrat la ITM M. sub nr. 50295/(...), începând din data de (...) reclamanta a devenit din nou salariata pârâtei SC N. I. S., tot pe postul de vânzătoare în M. M. din R. de S.
Și acest contract individual de muncă a fost contestat inițial, reclamanta tăgăduindu-și semnătura de la rubrica „., însă, după concluziile raportului de expertiză nr. 115 din 19 iulie 2011 (f. 141) care a indicat probabilitatea că acest înscris să fi fost semnat de reclamantă, aceasta și-a schimbat poziția procesuală, în ședința din (...) afirmând că, potrivit acestui contract nr. 50295/(...), ultimul ei angajator a fost SC F. C. S., nu SC N. I. S.
Această recunoaștere a încheierii contractului individual de muncă nr.
50295/(...) se coroborează cu concluziile raportului de expertiză din (...) și, în consecință, instanța a constatat că, în perioada (...)-(...), reclamanta a fost angajata pârâtei SC N. I. S., iar din data de (...) a fost salariata SC F. C. S.
Având în vedere cele de mai sus, raportat la încheierea valabilă a celor trei contracte de muncă, instanța a respins cererea reclamantei de a se constata, pentru perioada (...)-(...) și (...)-(...), calitatea ei de angajată a societății pârâte SC N. I. S.
În ce privește perioada (...)-(...), instanța a constatat că reclamanta nu a dovedit raportul de muncă pretins născut între ea și SC N. I. S., declarația martorului H. I. neputându-se corobora cu nicio altă probă administrată în cauză.
Mai mult, obiectivitatea acestui martor poate fi pusă sub semnul îndoielii, în condițiile în care a fost administrator al ambelor societăți pârâte, al SC N. I. S. încă din 1999, demisionând doar la (...) după inventarul anual din februarie
2010, dar prin mărturia sa și-a declinat orice responsabilitate în ce privește administrarea acestor societăți.
Ca urmare, instanța a respins cererea reclamantei de constatare a raportului de muncă cu SC N. I. S. pe perioada (...)-(...), ca nefondată.
Instanța a respins și capetele de cerere accesorii petitului de constatare a raporturilor de muncă ale reclamantei cu SC N. I. S. pe perioadele (...)-(...) și (...)- (...), respectiv înscrierea corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtei SC N. I. S. la plata contribuțiilor de stat, ca și consecință a respingerii petitului principal.
S-a reținut că înscrierile din carnetul de muncă al reclamantei de la poz. 4,
5 și 15 corespund contractelor individuale de muncă nr. 33793/(...) și 50295/(...) încheiate cu pârâta SC F. C. S., fapt pentru care s-a respins cererea de rectificare a înscrierilor amintite.
De asemenea, instanța a respins și cererea reclamantei de obligare a pârâtei SC N. I. S. la plata salariilor pe lunile decembrie 2009, ianuarie 2010 și februarie 2010, având în vedere că această societate nu a avut calitatea de angajator al reclamantei în lunile decembrie 2009-februarie 2010, căci, potrivit contractului 50295/(...), de la (...) reclamanta presta activitate pentru angajatorul SC F. C. S., iar un eventual cumul de funcții nu s-a pretins și nici dovedit.
Prin Decizia nr. 12/(...) reclamantei i s-a aplicat sancțiunea concedierii conform art. 61 lit. a din Codul muncii pentru faptul că în perioada (...)-(...), înainte de a preda monetarul persoanei care ridica banii, a sustras din sumele încasate din comercializarea zilnică a produselor, precum și mărfuri fără plata acestora; a dat marfă anumitor persoane fără a încasa contravaloarea acestora.
S-a mai menționat că aceste fapte au fost înregistrate cu sistemul de supraveghere video instalat în societate, iar cu ocazia cercetării disciplinare prealabile reclamanta a recunoscut că a luat marfă fără plata pe loc a prețului, afirmând că a plătit ulterior, iar asupra celorlalte abateri disciplinare nu s-a pronunțat.
Angajatorul a constatat că astfel s-a produs o lipsă în gestiune de
127.464,315 lei, faptele reclamantei constituind încălcări ale pct. 2 și 4 din anexa regulamentului intern.
Conform pct. 2 și 4 din anexa regulamentului de ordine interioară al pârâtei angajatoare SC F. C. S., constituie abateri disciplinare furtul sau tentativa de furt și producerea, în orice mod (intenție sau culpă) de pagubă în avutul societății.
În ce privește sustragerea de bani de către reclamantă din sumele obținute prin vânzarea produselor avute în gestiunea sa în calitate de vânzătoare în M. M. din R. de Sus, instanța a constatat că această faptă nu a fost dovedită.
Din înregistrările camerei de supraveghere amplasate în incinta magazinului nu a rezultat că reclamanta și-a însușit pe nedrept banii obținuți din vânzările zilnice, acțiune care, de altminteri, ar constitui latura obiectivă a unei alte infracțiuni decât furtul.
Pe de altă parte, aceeași faptă concretă comisă de un salariat la locul său de muncă poate aduce atingere atât ordinii sociale la nivelul valorilor majore apărate de legea penală, cât și a ordinii disciplinare din unitatea respectivă. Cum însă între obiectele lezate, în afara deosebirii lor de natură specifică, subzistă și o deosebire graduală sub aspectul periculozității lor sociale, angajatorul, de îndată ce a luat cunoștință de săvârșirea de către salariatul său a unei fapte ce întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni avea obligația de a sesiza organul de urmărire penală competent și, o dată cu introducerea plângerii, putea să suspende salariatul din funcție, iar în raport de soluția pronunțată urma fie reluarea raportului de muncă, fie concedierea lui.
Referitor la celelalte două fapte, luarea de mărfuri din magazin fără plata prețului imediată și vânzarea de produse unor clienți fără a percepe totodată prețul acestora, instanța a reținut că atât în cursul cercetării disciplinare, cât și în cursul judecății, reclamanta a recunoscut că a procedat astfel, precizând că se instituise o practică în acest sens cu acordul tacit al angajatorului, care accepta a se vinde marfă „pe datorie"; sau „pe cont";, clienții datori, inclusiv vânzătoarele, fiind consemnate într-un caiet.
Martora Bota M., colegă de serviciu cu reclamanta, ocupând tot postul de vânzătoare în M. M. din R. de Sus, a confirmat faptul că vindeau marfă pe datorie și notau clienții într-un caiet, dar a precizat că angajatorul nu era de acord cu această deprindere.
Martora Surduc V. a relatat că „din câte știe"; vânzătoarele nu aveau voie să vândă marfă pe datorie sau „pe cont";.
Așa cum a reieșit și din depozițiile martorilor și din procesele-verbale de control și inventariere întocmite la începutul anului 2010 s-a procedat la inventarierea mărfurilor aflate în gestiunea vânzătoarei C. I. și Bota M..
Reclamanta C. I. a confirmat efectuarea inventarului mărfurilor din gestiunea ei, dar a susținut nelegalitatea acesteia deoarece a fost realizat de pârâta SC N. I. S., iar nu de angajatorul SC F. C. S.
Însă, așa cum a rezultat din actul adițional nr. 24/(...) pârâta SC F. C. S. s- a înființat prin asocierea pârâtei SC N. I. S. cu persoana fizică R.covan I..
Asociatul S.C. N. I. S. a închiriat de la S. C. de C. C. R. de Sus spațiul comercial „M. M. și Bufet"; din R. de Sus pentru a desfășura activitate de comerț cu amănuntul, așa cum a rezultat din contractul depus la filele 213-215 dosar.
Atât marfa, cât și spațiul comercial magazin mixt aparțineau pârâtei SC N. I. S., dar vânzătoarele erau angajatele SC F. C. S., aspect necontestat în final de reclamantă.
În urma inventarierii din (...) s-au constatat o lipsă în gestiunea celor două vânzătoare, aferente perioadei (...)-(...), în cuantum de 11.731,90 lei.
Procesul verbal de control și inventariere a fost însușit de reclamantă prin semnătură.
Minusul din gestiune a fost consemnat și în lista de inventariere întocmită la (...) semnată de reclamantă la rubrica gestionar.
Așadar, instanța a reținut că reclamanta a recunoscut parțial faptele reținute ca abateri disciplinare în sarcina sa, respectiv atât faptul că a luat marfă din magazin pentru sine, urmând a plăti prețul la o altă dată, precum și
„vânzarea pe datorie"; către alți clienți, iar inventarul efectuat pentru perioada
(...)-(...) confirmă lipsuri în gestiunea acesteia.
Ca urmare, instanța a reținut că decizia de sancționare nr. 12/(...) a fost parțial întemeiată sub aspectul existenței abaterilor disciplinare susmenționate prevăzute la pct. 4 din anexa Regulamentului de ordine interioară a angajatorului
SC F. C. S., a săvârșirii lor de către reclamantă și a vinovăției acesteia.
Însă, sub aspectul sancțiunii aplicate, instanța a apreciat că sancțiunea concedierii a fost disproporționată raportat la gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite prin prisma împrejurărilor în care acestea au fost comise, ale gradului de vinovăție a reclamantei și a lipsei altor sancțiuni disciplinare.
Astfel, instanța a reținut că reclamanta a motivat gestul de lua produse din magazin fără a le plăti pe loc prin lipsa banilor la acel moment, angajatorul fiind restant la plata salariilor pe trei luni, iar pârâta SC F. C. S. nu a combătut această apărare a salariatei.
Apoi, din declarațiile martorelor audiate a rezultat că, deși nu-și dăduse acordul, angajatorul „tolera"; practica vânzătoarelor de a vinde marfă „pe cont"; sau „datorie";.
Față de cele arătate, în temeiul art. 266 și 264 al. 1 lit. e Codul muncii în vigoare la data sancționării reclamantei, instanța a admis în parte cererea și a anulat Decizia nr. 12/(...) sub aspectul sancțiunii aplicate, înlocuind sancțiunea concedierii cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu
10%.
În baza art. 78 Codul muncii, instanța a dispus reintegrarea, iar pârâta obligată la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând de la data de (...) până la reintegrarea efectivă.
Instanța a respins cererea privind obligarea pârâtei SC N. I. S. la plata despăgubirii menționate, având în vedere lipsa calității acesteia de angajator al reclamantei C.
Apoi, referitor la capătul de cerere având ca obiect plata concediului de odihnă, instanța a reținut că, potrivit art. 141 al. 4 Codul muncii, compensarea în bani a concediului de odihna neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.
Cum contractul individual de muncă nr. 35458 din (...) încheiat cu pârâta
SC N. I. S. a încetat la data de (...), iar aceasta nu a făcut dovada efectuării de către reclamantă a concediilor de odihnă aferente anilor 2007 și 2008 și nici a compensării în bani a acestora, instanța a obligat pârâta SC N. I. S. să-i plătească reclamantei suma reprezentând compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2007 și 2008.
Instanța a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei SC N. I. S. la compensarea în bani a concediului neefectuat în perioada (...)-(...), dat fiind faptul că, în acest interval de timp, reclamanta a fost angajata pârâtei SC F. C. S., nu a pârâtei SC N. I. S.
În baza art. 276 Cod procedură civilă, instanța a compensat în tot cheltuielile de judecată ale părților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC F. C. S. solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul respingerii în întregime a cererii contestatoarei intimate și a menținerii deciziei nr.12/(...) așa cum a fost emisă cu privire la dispunerea și menținerea concedierii cu consecința exonerării recurentei de la obligația reintegrării pe postul deținut anterior și plata drepturilor bănești acordate de instanța de fond.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea este în parte netemeinică și nelegală fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.
Cu privire la abaterea constând în sustragerea de bani s-a arătat că în perioada (...) - (...) la unitatea comercială "M. M." din R. de Sus gestionată de contestatoarea intimată, cu ocazia efectuării a două inventare prima pentru perioada (...) - (...) și a doua pentru perioada (...) - (...) s-au constatat lipsuri foarte mari de 65.240 lei respectiv 37.932 lei.
Procesele verbale de inventariere întocmite cu ocazia efectuării celor două inventare prin care s-au constatat lipsurile au fost semnate fără obiecțiuni de către C. I.
Această stare de fapt a făcut ca patronul celor două societăți SC F. C. S. și SC N. I. S. - dl. R.covan I. - pentru a descoperi cauza acestor lipsuri să contracteze cu o firmă specializată și autorizată, fără știrea personalului și să monteze la unitatea "M. M." camere de supraveghere și înregistrare video pentru perioada 04.01.- (...).
Cu această ocazie s-a înregistrat prin camerele de supraveghere în mod foarte clar că, C. I. în mai multe zile din perioada supravegheată la sfârșitul programului, din banii încasați pe vânzarea zilnică după ce foarte prudentă (cum se poate vedea pe înregistrare) se asigura să nu fie nimeni în magazin sau să intre cineva, punea în poșetă o parte din bani fără ca nici măcar să-i numere în majoritatea cazurilor și doar restul lăsa în sertar și îi preda pe bază de monetar persoanei împuternicite de societate să ridice de la magazin încasările zilnice.
Aceste imagini cu toate că se văd clar pe înregistrarea (CD-ul) care s-a depus la dosar nu au fost cu nimic combătute, contestatoarea refuzând chiar să le vizioneze la propunerea instanței în ședința publică din data de (...)d, ar cu toate acestea instanța fără o explicație plauzibilă s-a reținut că sustragerea de bani, însușirea pe nedrept nu a fost dovedită.
Prin probele administrate și potrivit dispozițiilor legale privind activitatea gestionară (Legea 22/1969) toți banii rezultați din încasările zilnice trebuiau predați de către contestatoare zilnic, pe bază de monetar la persoana împuternicită de către societate care se prezenta la sfârșitul programului pentru ridicarea banilor și nu să pună o parte din aceștia în poșetă.
Urmare imaginilor surprinse (înregistrate de camerele video în perioada supravegheată) patronul societății, potrivit dispozițiilor Legii 22/1969 a dispus efectuarea unui inventar al gestiunii M.ui M., inventar care a cuprins perioada de gestiune (...) - (...).
Cu ocazia acestui inventar efectuat potrivit dispozițiilor legale, în prezența comisiei și a celor două vânzătoare (gestionare) s-a constatat pentru o perioadă scurtă o lipsă de 11.731 lei - deci nu se poate afirma că sustragerea unor sume și punerea acestora în poșetă, iar apoi predarea numai a unei părți din încasări nu este o abatere dovedită care s-a concretizat prin lipsă în gestiune.
Lipsa în gestiune nu poate fi contestată având în vedere că pentru stocul de marfă și valoarea acesteia ca punct de pornire la valorificarea rezultatului inventarului sa pornit de la stocul de marfă faptic de 54.792,41 lei existent în magazin la data de (...) necontestat de gestionari nici la aceea dată și nici cu ocazia inventarului pentru perioada (...) - (...) situație confirmată prin semnătura acestora pe actele depuse la dosar și prin declarația de inventar din data de (...)cu toate că, contestatoarea inițial alături de altele din dosarul cauzei (contracte de muncă) nu a recunoscut nici acest înscris prin poziția nesinceră care o caracterizează, dar prin expertiza grafologică atât față de acesta cât și față de celelalte acte s-a stabilit că îi aparține semnătura iar față de declarația de inventar s-a stabilit că a fost scris și semnat de către C. I.
De asemenea și toate celelalte acte întocmite și cu ocazia inventarului pentru perioada (...) - (...) au fost semnate fără obiecțiuni de către contestatoare.
Astfel, nu se poate susține că lipsa nu este reală, iar sustragerile de bani și marfă înregistrate nu au produs lipsă.
Cu privire la abaterea disciplinară reținută în decizia de concediere și anume faptul că contestatoarea lua mărfuri din gestiunea magazinului fără să le plătească și a dat marfă anumitor persoane fără a încasa c/v acestora se arată că chiar dacă contestatoarea nu și-ar fi încasat salariul timp de 3 luni sens în care nu a adus nici o dovadă instanța de judecată nu poate autoriza atitudine a acesteia de a lua marfă din gestiune în contul salariului aceasta fiind nelegală.
Afirmația că nu a luat salariul pe timp de 3 luni nu este reală. Dacă această situație nu a fost combătută în fața instanței de fond se datorează faptului că a considerat că, chiar dacă așa ar fi stat lucrurile nu justifica cu nimic faptele săvârșite și să ducă la diminuarea sau neantrenarea răspunderii disciplinare.
Prin probele administrate s-a dovedit fără posibilitate de tăgadă că, contestatoarea nu a avut acordul de a lua sau da marfă pe cont sau datorie.
Edificator în acest sens a fost și declarația lui C. I. în dosar (...) al T.ui M. unde arată că nu a existat nici o înțelegere verbală sau de altă natură cu patronul firmei în sensul de a lua produse alimentare din magazin urmând să le achite din salariu sau de a da pe datorie.
Faptul că, contestatoarea, câteodată a mai dat marfă pe cont sau datorie, iar aflându-se ulterior acest lucru i s-a atras atenția să nu se mai repete nu împiedică angajatorul să aplice sancțiunea disciplinară în situația în care s-au săvârșit din nou fapte care așa cum s-a dovedit nu a avut acordul angajatorului, gestionarul, fiind obligat în desfășurarea activității de comerț să cunoască și să respecte normele legale cu privire la comercializarea mărfurilor care nu permit vânzarea pe cont sau datorie.
Un alt aspect neluat în considerare de instanța de fond cu privire la aprecierea acestor fapte constă în următoarele: contestatoarea nu a putut și nu a prezentat nici o situație cu sumele și numele persoanelor la care în perioada inventariată (...) - (...) a dat "pe datorie", .. pe cont".
Din imaginile înregistrate cu camerele de supraveghere se poate reține clar că în momentul luării de marfă din gestiune sau darea la alte persoane mai ales membrilor de familie contestatoarea nu îi evidențiază nicăieri.
Prin procesul verbal de control și inventariere a gestiunii M. M. din data de
(...) care a cuprins perioada de gestionare (...) - (...) lipsa înregistrată de 11.731,90 nu a cuprins suma de 12.558,60 declarată la inventar de gestionare ca reprezentând c/v mărfurilor date pe conturi, pe datorie la clienți față de care s-au angajat să o încaseze lucru ce nu s-a realizat nici până în prezent.
Așadar, lipsa de 11.731,90 lei nu a fost și nici nu poate fi justificată ca fiind c/v mărfii luată și dată pe cont fără acceptul angajatorului și justifică pe deplin faptul că a fost produs prin faptele o parte recunoscute, iar altele înregistrate săvârșite de contestatoare.
Regulamentul de ordine interioară a societății prevede sancțiunea cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru producerea în orice mod
(intenție sau culpă) de pagubă în avutul societății.
Ori în situația în care contestatoarea prin faptele săvârșite, o parte recunoscute iar altele dovedite cu înregistrările video, fapte care au avut ca și consecință producerea unei pagube de 11.731,90 lei (recunoscută prin semnarea procesului verbal de inventariere) și care nu cuprinde suma declarată că ar reprezenta contravaloarea unor produse date pe conturi în condițiile arătate fără acordul angajatorului dar și aceasta nerecuperată nici până în prezent a fost greșită aprecierea instanței că faptele săvârșite nu ar fi de o gravitate care atrage sancțiunea concedierii și această persoană ar putea să mai continue activitatea să prezinte credibilitate și să dispună în continuare de patrimoniul angajatorului.
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 13 noiembrie 2012 (f.13-16)reclamanta C. I. a solicitat respingerea recursului formulat, cu menținereadispozițiilor sentinței atacate, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 12 din 24 februarie 2010 emisă de pârâta recurentă SC F. C. S. și contestată în prezenta cauză, reclamanta a fost sancționată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă în temeiul art. 61 lit. a din Codul muncii.
Prin sentința recurată, s-a reținut că decizia de concediere este parțial întemeiată, și anume în ceea ce privește existența a două abateri disciplinare constând în luarea de mărfuri din magazin fără a plăti prețul acestora și în vânzarea de marfă unor clienți fără a încasa contravaloarea lor, însă, sub aspectul sancțiunii aplicate, instanța a apreciat că măsura concedierii a fost disproporționată raportat la: gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite, împrejurările în care acestea au fost comise, gradul de vinovăție a reclamantei și lipsa altor sancțiuni disciplinare, motiv pentru care a dispus înlocuirea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă cu cea a reducerii salariului de bază pe o perioadă de 3 luni cu 10%.
Curtea constată că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond cu privire la faptul că sancțiunea ce a fost aplicată prin decizia atacată ar fi prea severă în raport cu gravitatea celor două abateri disciplinare reținute, astfel încât criticile formulate de societatea recurentă față de statuarea instanței de fond se constată a fi fondată.
Astfel, se impun a fi avute în vedere criteriile de stabilire a sancțiunii disciplinare, expres prevăzute de dispozițiile art. 266 din Codul muncii (în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate), potrivit cărora: "Angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se in vedere următoarele: a) împrejurările in care fapta a fost săvârșită; b) gradul de vinovăție a salariatului; c) consecințele abaterii disciplinare; d) comportarea generală în serviciu a salariatului; e) eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.".
Se constată că cele două abateri disciplinare constând în luarea de mărfuri din magazin fără a plăti prețul acestora și în vânzarea de marfă unor clienți fără a încasa contravaloarea lor, recunoscute de reclamantă prin nota explicativă depusă la fila 25 din dosarul de fond și prin concluziile scrise depuse în fața instanței de fond, constituie fapte grave care sunt de natură să producă prejudicii materiale angajatorului și să perturbe activitatea acestuia, întrucât au fost comise de către reclamantă cu ocazia exercitării atribuțiilor principale ale postului pe care a fost angajată, și anume acela de vânzător.
Reclamanta își desfășura activitatea în cadrul unei societăți având ca obiect de activitate comerțul, or, prin cele două fapte comise în calitate de vânzător, acesta a încălcat flagrant una dintre obligațiile specifice funcției ocupate, și anume aceea de în casa prețul pentru fiecare din produse vândute, ceea ce este de natură să influențeze negativ activitatea angajatorului.
Sub aspectul laturii subiective, este exclusă simpla culpă în exercitarea obligațiilor asumate la data inițierii raporturilor de muncă, deoarece faptele au fost comise de către reclamantă cu intenție directă, ceea ce denotă caracterul grav a abaterilor, ce nu mai fac posibilă continuarea activității reclamantei pe postul de vânzător în cadrul societății.
Chiar și în situația în care s-ar fi probat susținerea reclamantei în sensul că nu a încasat salariul timp de 3 luni, această împrejurare nu este de natură să înlăture caracterul culpabil al faptei de lua mărfuri din magazin fără plata imediată a acestora și nu constituie o justificare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, acesta nefiind un demers legal în vederea recuperării unor drepturi salariale restante.
În condițiile în care nu există nici o dispoziție scrisă a conducerii societății care să confirma îndreptățirea salariaților de a vinde marfă clienților „pe datorie";, iar cele două martore audiate în fața primei instanțe au arătat că patronul nu tolera asemenea practici, se constată că fiind nefondate apărările intimatei reclamante în sensul că ar fi avut acordul verbal al administratorului societății de a vinde marfă doar cu menționarea contravalorii într-un caiet.
Așadar, rezultă că în speță individualizarea sancțiunii de către angajator, la data emiterii deciziei de concediere disciplinară, s-a făcut corect în raport de circumstanțele reale în care s-au săvârșit faptele.
În această situație, în care aplicarea sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă apare ca judicioasă și proporțională cu gravitatea faptelor reținute în sarcina reclamantei, Curtea apreciază că în mod nejustificat prin sentința recurată s-a admis în parte contestația formulată de salariat și s-a aplicat o sancțiune disciplinară mai ușoară, motiv pentru care va fi menținută sancțiunea concedierii disciplinare dispusă prin decizia contestată, cu consecința respingerii contestației formulată împotriva acesteia.
Față de această soluție nu se mai impune analizarea celorlalte critici din cererea de recurs cu privire la temeinicia celei de-a treia fapte reținută în sarcina reclamantei, constând în luarea de bani din încasări, deoarece abaterile disciplinare mai sus analizate au fost suficiente pentru aplicarea celei mai grave dintre sancțiunile disciplinare.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 C.proc.civ. va admite recursul declarat de pârâta SC
F. C. S. împotriva sentinței tribunalului, pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge în întregime contestația formulată de reclamantă în contradictoriu cu această pârâtă.
Vor fi menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMLELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de pârâta SC F. C. S. împotriva sentinței civile nr.
795 din (...) a T.ui M., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime contestația formulată de reclamanta C. I. în contradictoriu cu pârâta SC F. C. S.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
G. G. C.
Red. S.C.B. Dact.V.R./2ex. (...)
Jud.fond: B. G.
| ← Decizia nr. 172/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2281/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
