Decizia nr. 775/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr.775/R/2012
Ședința publică din data de 21 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin D. G. a F. P. M., împotriva sentinței civile nr. 1905 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., precum și pe pârâții intimați L. „. F. S. M., C. LOCAL S. M. și P. O. S. M., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 9 februarie 2012 reclamantul intimat a înregistrat la dosar întâmpinare.
Văzând că părțile au solicitat judecata în lipsă, Curtea constată că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
D. examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1905/(...), pronunțată de Tribunalul Maramureșîn dosar nr. (...), s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasiveinvocată de Ministerul Finanțelor Publice.
S-a admis acțiunea civilă formulată de S. L. din Î. M., în numele membrilor de sindicat: D. V., C. C., B. O., L. A., S. M., O. B., G. G., P. T., N. M., V. M., S. A., B. S., S. D., M. I., M. M., T. F., C. L., N. B., P. M., P. D., T. M., B. R., M. R., R. C., M. G. M., S. O., S. R., P. Ana, R. D., L. M., S. I., G. R., T. M., S. C., M. F., A. A. R., D. E., Rad J., P. O., L. F., S. M., T. L., F. L., G. D., A. C., O. D., V. V., I. C., C. E., V. N., P. V., B. Ana, T. E., A. Ana, T. I., B. Ion, T. M., O. M., P. N., O. I., V. M., B. A., F. I., M. I., G. I., M. I., F. M., Z. I., în contradictoriu cu pârâții: L. „. F. S. M., C. Local S. M., I. P. S. M., Ministerul Finanțelor Publice și în consecință :
A fost obligat L. „ R. F. S. M. la:
1) calcularea indemnizației de concediu de odihnă aferent anului școlar 2009-2010 în cuantumul integral, fără aplicarea diminuării cu 25% prevăzute de L. 1., în conformitate cu prevederile legale în vigoare cu 10 zile anterior plecării în concediu
2) plata diferențelor dintre indemnizația astfel calculată și cea efectiv încasată pentru concediul aferent anului școlar 2009-2010 actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local S. M., I. P. S. M. și Ministerul
Finanțelor Publice la asigurarea sumelor necesare pentru plata diferențelor bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor Publice instanța a reținut că Ministerul Finanțelor Publice, în virtutea dispozițiilor art. 19 din L. nr. 500/2002, are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară. Întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice, se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea, ceea ce justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că sindicatul se prezintă în numele membrilor de sindicat menționați în tabelul de la dosar, care au început efectuarea concediilor de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, după cum rezultă din adeverința depusă la f. 14-15 data intrării în concediu, respectiv la (...).
În acest sens, potrivit deciziei nr. 20 din dosarul nr. 20/2011 a Înaltei
Curți de C. și Justiție dată în interesul legii se stabilește că art. 1 din L. nr.1. raportat la art. 150 (fost 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din L. nr.
128/97 cu modificările ulterioare și art. 7 din H.G. 250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică…. sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic auxiliar din unitățile de învățământ preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anilor 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 1. respectiv 3 iulie 2010.
Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de dreptul la concediul de odihnă potrivit art. 103 lit. 1 din L. nr. 128/97 modificată și completată.
Potrivit art. 145 al. 3 Codul muncii „Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu";.
D. adeverințele depuse, sus menționate rezultă că indemnizația de concediu a fost calculată și plătită cu o reducere de 25% începând cu (...), după intrarea salariaților în concediu.
Potrivit art. 28 al. 4 din Contractul Colectiv de M. la N. I. Ș. J. M.
2008-2009 coroborate cu art. 29 din Contractul Colectiv de M. U. la N. de R. Î. 2007-2008 „pe durata concediului de odihnă salariații vor primi o indemnizație ce reprezintă media zilnică a veniturilor din ultimele trei luni anterioare lunii în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu
Indemnizația de concediu nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă.
Indemnizația de concediu se acordă salariatului cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu.";
Așadar, s-a apreciat că acțiunea este întemeiată în virtutea dispozițiilor legale sus menționate fiind admisă potrivit dispozitivului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice, prin D. G. a F. P. M., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii de obligare a M. F. P. la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de S. L. din Î. M..
În motivarea recursului recurentul a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, arătând că nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Potrivit art. 8 din L. nr. 69/2010 a responsabilității fiscal-bugetare Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscal-bugetară.
Același act normativ prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar cu ocazia rectificărilor bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Menționează recurentul că rolul esențial în procesul bugetar și în execuția bugetară revine G., respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr.
500/2002 privind finanțele publice, Parlamentul fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește ca, acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum și supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
In asemenea condiții, admiterea cererii formulate împotriva M. F. P. ar echivala cu obligarea acestuia la plata din bugetul propriu a unor sume reprezentând drepturi salariale acordate unor persoane si care nu se număra printre angajații M. F. P., încălcându-se astfel prevederile art.14 din
L. nr.500/2002 privind finanțele publice.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si in același timp imposibila deoarece, aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art. 34 alin. 1 din L. nr.500/2002, iar Ministerul Finanțelor Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
Recurentul a invocat și D. nr.10/(...) a Înaltei Curți de C. și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de (...), intimatul S. L. din Î. M. asolicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și adispozițiilor legale incidente Curtea de A. reține că recursul este fondat, avândîn vedere următoarele considerente:
Prin sentința pronunțată instanța de fond a obligat pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate, reținând că în cauză legitimarea procesuală pasivă a acestui pârât este conferită de dispozițiile art. 19 din L. nr. 500/2002 în virtutea cărora pârâtul are atribuții de a pregăti proiectele legilor de rectificare bugetară și că, întrucât sumele alocate unităților de învățământ nu sunt suficiente pentru punerea în executare a hotărârilor judecătorești, Ministerul
Finanțelor Publice alocă fondurile necesare efectuării plății, astfel încât, deși nu este implicat direct în raporturi juridice se impune chemarea sa în judecată pentru opozabilitatea hotărârii, pentru a se putea executa hotărârea.
Raportat la considerentele reținute de instanța de fond în soluționarea acțiunii formulate de reclamant împotriva pârâtului recurent Ministerul
Finanțelor Publice, Curtea de A. reține că prin D. nr. 10 din 19 septembrie
2011, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, publicată în
Monitorul Oficial nr. 786 din 4 noiembrie 2011, Înalta Curte de Casație și
Justiție, a statuat cu caracter obligatoriu conform art.3307 alin.4 C.pr.civ., următoarele: "În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege."; În considerentele acestei decizii Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că „Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, în considerarea celor ce succedă. Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială ori a ajutoarelor financiare și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă fie în baza raportului juridic de muncă, fie în baza dispozițiilor Legii nr. 3.. Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia. Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de 19 lit. a), g), h) și i) din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de 3 alin. (1)pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare. În plus, art. 3 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie. În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat. Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului. În consecință, dispozițiile analizate ale 19 din L. nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din Ordonanța G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi interpretate în sensul că reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine M. F. P. în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice, cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sau la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar. În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă."; Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, iar în prezenta cauză Ministerul Finanțelor Publice are calitate de pârât, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice se urmărește aceeași finalitate ca și prin cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, Curtea de A. constată că sunt pe deplin aplicabile statuările obligatorii ale instanței supreme din D. menționată referitoare la rolul M. F. P. în procesul de execuție bugetară și căile de urmat de salariați pentru executarea creanțelor și cu privire la faptul că pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea de A. va admite recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice și va modifica în parte hotărârea, în sensulcă va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtului recurent ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1905 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în numele membrilor de sindicat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI G.-L. T. I. T. D. C. G. G. N. N. Red.GLT/dact.MS/3 ex./(...) Jud.fond: M.C.
| ← Decizia nr. 19/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 993/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
