Decizia nr. 4699/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 4699/R/2012
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S.-C. B. JUDECĂTORI: I.-R. M.
C. M. GREFIER: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva sentinței civile nr. 7462 din 28 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. și pe pârâta intimată G. „. P., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, av. G. P., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care
Reprezentanta reclamantului intimat arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursurilor și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, fără cheltuieli de judecată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin Sentința civilă nr. 7462 din 28 iunie 2012 a T.ui C., pronunțată în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată din oficiu, raportat la pretențiile aferente perioadei (...) - (...).
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul S. L. AL Î. P. C., în numele și pentru membrii de sindicat P. M., B. M. și F. S. - L. în contradictoriu cu pârâții G. „. P. C.-N., C. LOCAL AL M. C.-N. și P. M. C.-N.
A fost obligată pârâta de rândul 1 G. „. P., în calitate de angajator pentru cei reprezentați de reclamant, la calcularea si plata diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite reclamantei în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G. nr. 1., începând cu data de 01 februarie 2009, până la data de 31 decembrie 2009 pentru membrii de sindicat P. M., B. M. și începând cu data de (...), până la 31 decembrie 2009 pentru membrul de sindicat F. S. - L., actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Au fost obligați pârâții C. Local al M. C.-N. și P. M. C.-N. să aloce fondurile necesare plății drepturilor bănești.
A fost respinsă cererea privind pretențiile aferente perioadei (...) - (...) ca fiind prescris dreptul material la acțiune.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile aferente perioadei (...) - (...) ridicată din oficiu, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 283 alin.1 lit. c din L. 53/2003 (Codul muncii), „cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat (...)";.
În cauză s-a solicitat obligarea și la plata diferențelor salariale aferente perioadei (...) - (...) actualizate cu coeficientul de inflație, însă raportat la data scadenței sumelor pretinse cu titlu de diferențe salariale și la data înregistrării cererii, instanța reține că a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani.
Totodată, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului prescripției, astfel că pe baza probelor administrate in cauza, instanța a constatat ca este prescris dreptul material la acțiune privind sumele reprezentând diferențe salariale aferente perioadei (...) - (...). Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat în cauză, s-a constatat următoarele:
Reclamanții P. M., B. M. și F. S. L. au avut calitatea lor de cadre cu funcții didactice și didactice auxiliare în perioada (...)-(...), respectiv (...) - (...), astfel cum rezultă din adeverințele eliberate de angajatori.
Asupra cadrului legislativ care reglementează materia, instanța reține că prin dispozițiile O. nr.1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art.1 alin.1 lit.b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie
2007.
Ordonanța nr.1. a fost aprobată cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr.2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie
-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O. nr.1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., fiind reduse majorările salariale stabilite de P. .
Prin decizia nr. 1221/(...) publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 1..
După declararea neconstituționalității OUG nr. 1. a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O. nr.151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în M.O.
- partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care a fost modificată denumirea O. nr. 1., prin art. I pct.2 și 3 și au fost reduse în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a O. nr. 1. .
Dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea
Constituțională la data de 2 iunie 2009, publicată în M.O. - P. I, nr.464/6 iulie 2009.
Totodată, prin D. nr. 9. iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din O. nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din O. nr. 4. au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C.. Instanța reține că întrucât modificările aduse O. nr. 1. prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din O. nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr. 47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte .
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr. 1., astfel cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent O. nr.1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin L. nr. 2..
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții P. M. C.-N. și C. LOCAL AL
M. C.-N., solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii civileformulată de reclamant.
În dezvoltarea motivelor de recurs pârâții arată că soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, hotărârea fiind pronunțată cu încălcarea prevederilor legale incidente în materie, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Potrivit petitelor cuprinse în cererea de chemare în judecata - calculul și plata diferențelor de drepturi salariale, apreciază întemeiata excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității deliberative - C. Local al M. C.-N. având în vedere ca, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 63 alin. 4 lit. b, P. municipiului C.-N.
„. proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";. Din cele menționate P. municipiului C.-
N. nu poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Instituția pârâtă poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale condiționat de împrejurarea că sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate în mod corect și să fi fost virate în contul bugetului local, având în vedere faptul că, aceste sume provin de la bugetul de stat, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.167 din L. nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de labugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
De asemenea, precizează că, față de prevederile art. 50 alin. 2 lit. a din L. nr. 273/2006, Direcția Generală a Finanțelor P.e asigură repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, în termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în M. O. al R., P. I. Din coroborarea textelor legale la care a făcut referire mai sus, rezultă că, pentru ca instituția sa să poată aloca fonduri pentru cheltuieli de personal este imperios necesar ca aceste sume să fi fost prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2010 - acesta pe de-o parte, iar pe de altă parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin .6 din L. nr. 273/2006.
Pe de altă parte, învederează instanței faptul că bugetul pe anul 2010 a fost aprobat prin HCL nr. 3., însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2010, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin D. a directorului Direcției Generale a Finanțelor P.e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
De asemenea, reiterează poziția de la fond prin care a arătat instanței că, prin art.2 și 3 din O. nr. 31/2009 aprobat prin L. nr. 2. și a O. nr. 4. aprobată prin L. nr. 3., a fost abrogată O. nr. nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și în anul 2009 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin L. nr. 2..
Ulterior, prin art.48 alin.1 pct. 16 din L. cadrun330/2009 publicată în M.
O. nr. 762/(...) a prevăzut abrogarea, la data intrării în vigoare a legii, a prevederilor O. nr. nr. 1., aprobata cu modificări prin L. nr. 2..
În concluzie, față de cele mai sus arătate, pârâta solicită instanței, în conformitate cu dispozițiile art.312 C.pr.civ., admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii civile formulate de reclamanți, față de pârâții-recurenți.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilorlegale incidente, Curtea reține că recursurile sunt nefondate, având în vedereconsiderentele ce vor fi expuse în continuare:
Prin acțiunea dedusă judecății în fața primei instanțe, reclamantele au solicitat obligarea unității școlare pârâte la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferențele neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr.
2..
De asemenea s-a solicitat obligarea pârâților C. Local al M. C.-N. și P. M.
C.-N. la alocarea sumelor necesare plății.
Potrivit prevederilor art. 167 din L. nr. 84/1995, în vigoare în perioada pentru care se solicită acordarea drepturilor salariale, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prinbugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
De asemenea potrivit dispozițiilor art. 16 din H.G. nr. 2192/2004,
„finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Prin urmare bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, reprezintă sursa de finanțare a acesteia, unitatea școlară fiind cea căreia îi revine obligația, în limita sumelor alocate, de plată directă în raport cu salariații săi - membrii de sindicat.
Atribuțiile C. Local reies din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr.
215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
P. are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și calitatea de reprezentant al unității administrativ teritoriale, potrivit art. 62 alin. 1 din același act normativ.
În plus, conform art. 4 alin. 1 din HG nr. 1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 „consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege, fiind obligatoriu ca cele de natură salarială să fie plătite înaintea oricăror alte obligații ale angajatorului, în raport de prevederile art.156 din Codul muncii.
Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat, a fondurilor necesare achitării drepturilor de natură salarială solicitate de reclamante nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii principali de credite, în elaborarea bugetelor instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opus dreptului de natură salarială al reclamantelor care are caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Având în vedere atribuțiile recurenților în privința finanțării unităților de învățământ, anterior menționate, se constată a fi neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin motivele de recurs.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că prin D. nr. 3 din (...), publicată în M.
O., P. I, nr. 350 din (...), pronunțată în Dosarul nr. 2/2011 de S. U. ale Înaltei Curți de C. și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Legii nr. 2. de aprobare a O. G. nr. 1., privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 personalului din învățământ, s-a stabilit că, deciziile Curții
Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale G. nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile O. G. nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Dezlegarea data problemelor de drept judecate în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin. 3 teza II C.pr.civ..
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, nefiind incident nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 c.pr.civ., în temeiul art. 312 alin.1 c.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate, urmând a fi menținută ca legală și temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de P. M. C.-N. și C. LOCAL AL M. C.-N. împotriva Sentinței civile nr. 7462 din 28 iunie 2012 a T.ui C.,pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S.-C. B. I.-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.I.R.M/Dact.S.M
2 ex./(...)
Jud. fond: R.-M. V.
← Sentința nr. 77/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 862/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|