Decizia nr. 48/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 48/RC/2012
Ședința publică din data de 29 mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECATOR: I. T. JUDECĂTOE: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatoarea S. BIA F. SRL împotriva deciziei civile nr. 2. din 28 iunie 2011 a Curții de A. C. pronunțate în dosar nr. (...), privind și pe intimatul M. V. E., având ca obiect contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea contestatoarei de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 2./(...), pronunțată de Curtea de A. C. în dosar nr. (...)*, s-a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S. BIA F. S. împotriva sentinței civile nr. 1379/(...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), care a fost menținută.
Motivând decizia, instanța de recurs a reținut că „în cauză și înscrisul nr.01/(...), intitulat „comunicare";, constituie un veritabil act de concediere, prin acesta menționându-se că: „Pentru absențele nemotivate, respectiv neprezentarea la serviciu până la data prezentei, dl. M. E. va fi sancționat conform Codului muncii, art.264 alin.1 lit.f) cu desfacerea contractului de muncă. Conform art.268 alin.3 din Codul muncii, decizia de desfacere a contractului de muncă va avea efect de la data primirii, respectiv (...), iar în caz de refuz de primire, de la data notificării de către curierul poștal. Prezenta decizie poate fi contestată în termen de 30 de zile calendaristice la Tribunalul Cluj.";.
Acest act unilateral al angajatorului a atras din partea contestatorului conduita previzibilă și legală de a-l contesta, solicitând proteguirea drepturilor sale pretins a fi încălcate instanței de judecată, înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art.283 alin.1 lit.a) din Codul muncii, respectiv la data de (...).
Faptul că recurenta a mai emis ulterior și decizia nr.12/(...), prin care a dispus concedierea reclamantului începând cu data de (...), nu poate avea astfel nicio relevanță în ceea ce privește termenul de contestare a măsurii concedierii, întrucât la data emiterii acesteia contractul de muncă al intimatului încetase prin decizia anterioară, intitulată „comunicare";.
De altfel, această nouă decizie, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, eludează în totalitate prevederile imperative privind mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă un act de concediere, prevăzând doar că încetează contractul individual de muncă al intimatului, începând cu data de
(...), conform art.61 lit.a) din Codul muncii,
„Având în vedere cererea angajatului pentru încetarea raporturilor juridice de muncă prin acordul părților, cererea de demisie a salariatului, alte temeiuri de drept( art.65, 61 a, art.56)……";
Această decizie mai cuprinde și paragraful: „Ținând cont de (se vor menționa motivele de desfacere a contractului din inițiativa unității)…desfacerea contractului de muncă disciplinar………..";.
Curtea reține astfel că, nici coroborând mențiunile celor două decizii de concediere, ceea ce oricum nu ar fi permis, tocmai pentru considerentele expuse mai sus, nu s-ar putea concluziona că ar fi fost respectată vreuna dintre prevederile esențiale ale art.268 alin.2 din Codul muncii, respectiv motivele de fapt și de drept pentru care s-a dispus concedierea, atribuțiile din fișa postului și din regulamentul intern ce au fost încălcate de către salariat, motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea prealabilă, mențiuni care trebuiau cuprinse în decizie sub sancțiunea nulității absolute.
Se mai reține că lipsa acestor mențiuni nu poate fi complinită cu alte probe sau trimiterea la alte înscrisuri, ce nu au fost comunicate contestatorului împreună cu decizia de concediere, iar conform dispozițiilor art.77 din Codul muncii, în cazul unui conflict de muncă angajatorul nu poate invoca în fața instanței alte motive de fapt sau de drept decât cele precizate în decizia de concediere.
Astfel cum a reținut și Curtea Constituțională prin deciziile nr.383/2005, nr.319/2007, condițiile de formă și conținut ale actului prin care angajatorul aplică o sancțiune disciplinară sunt impuse de lege pentru a preveni eventualele abuzuri din partea angajatorilor, față de care salariatul se află în raporturi de subordonare, pentru a-l informa concret și complet pe angajat cu privire la faptele, motivele și temeiurile de drept pentru care se aplică sancțiunea, precum și pentru ca instanța să aibă suficiente elemente de verificare a legalității și temeiniciei măsurii dispuse.
Obligativitatea cuprinderii acestor date chiar în decizia de sancționare oferă salariatului garanția că angajatorul nu va invoca în fața instanței alte motive de fapt și de drept decât cele precizate în acest act.
Având în vedere aceste motive de nelegalitate a deciziilor contestate în cauză, s-a reținut ca fiind de prisos analizarea motivelor ce privesc temeinicia măsurii disciplinare dispuse de către angajator.
În data de (...), S. BIA F. S. a formulat contestație în anulare împotrivaacestei decizii, solicitând, în baza prevederilor art. 318 C.pr.civ., anularea Deciziei civile nr. 2. pronunțată de Curtea de A. C. și, pe cale de consecință, admiterea recursului formulat, admiterea excepției tardivității formulării contestației la decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, sens în care se va dispune modificarea Sentinței civile nr. 1. a T. C. în sensul respingerii acțiunii introductive, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în ambele faze procesuale.
În motivarea contestației contestatoarea a susținut că instanța de recurs a omis a se pronunța asupra excepției invocate privind tardivitatea formulării contestației la decizia de desfacere a contractului individual de muncă raportat atât la comunicarea nr. 1., cât și la D. nr. 1., critică pe care a adus-o hotărârii primei instanțe sub forma unui motiv distinct de recurs.
Menționează contestatoarea că: - acțiunea introductivă a fost înregistrată la (...) și a vizat alte pretenții decât contestarea vreunei decizii de desfacere a contractului individual de muncă; - la (...) și respectiv la (...) se emit două acte, primul denumit "C.", iar cel de-al doilea "Decizie", prin care se ia hotărârea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al reclamantului; - la (...) și (...), cele două documente sînt comunicate sub semnătură reclamantului, existînd la dosar dovezile de comunicare prin agent de curierat; - la (...), adică la aproape 6 luni după data comunicării deciziei de desfacere a C., rec1amantul înțelege să formuleze petite privind contestația la desfacerea contractului individual de muncă, sens în care la acel termen depune o precizare în scris a acțiunii sale.
În condițiile în care termenul la care s-a formulat petitul prin care se contestă legalitatea deciziei nr. 1/(...), reluată sub forma deciziei nr. 12/(...), este mult peste limita maximă a acestui termen, așa cum este el stabilit la art. 283, lit. a și b, Codul muncii în vigoare la acel moment, apreciază că este evidentă tardivitatea formulării contestației la decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
Excepția invocată expres și sub forma primului motiv de recurs, a rămas neanalizată și nesoluționată, în cadrul deciziei instanței de recurs. D. instanța reține în considerentele deciziei că pe calea recursului s-a invocat această excepție, omite a se mai pronunța în vreun fel asupra acesteia.
Mai mult, în considerentele deciziei instanța de recurs reține că "acest act unilateral al angajatorului a atras din partea contestatorului conduita previzibilă și legală de a-l contesta, ... , înlăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 283, alin. 1, lit. a, Codul muncii, respectiv la (...)".
Instanța arată că decizia previzibilă de a contesta sancțiunea de desfacere a contractului individual de muncă s-ar fi manifestat în limitele termenului, respectiv la (...). Ori, o asemenea observație este evident eronată, astfel că dacă am interpreta că implicit instanța ar fi analizat excepția și ar fi apreciat-o ca neîntemeiată (fără a dispune explicit respingerea ei), atunci ne aflăm sub incidența prev. art. 318, alin. 1, teza I, dezlegarea dată de instanță recursului fiind rezultatul unei greșeli materiale.
Aceasta întrucât la data de (...) a fost introdusă acțiunea de către reclamant, având ca obiect pretenții salariale (drepturi salariale pretinse pentru curse efectuate) și restituirea cărții de muncă. În nici un caz instanța nu putea reține că la (...), reclamantul ar fi contestat decizia de desfacere a contractului individual de muncă, deoarece la acea dată o asemenea decizie nu exista.
Procedura cercetării prealabile și decizia în sine de aplicare a sancțiunii desfacerii contractului individual de muncă s-a luat o lună mai târziu de către angajator, astfel că nici cea mai "liberală" interpretare a momentului la care reclamantul ar fi decis să conteste sancțiunea disciplinară luată de angajator la (...), nu poate duce la data de (...).
Din cuprinsul dosarului, se observă că primul termen de judecată în cauză a fost (...), dată la care deja era comunicată decizia de desfacere a contractului individual de muncă, în ambele forme în care ea a fost emisă de către pârâtă (comunicarea din (...) și D. nr. 12/(...)). La acest termen, reclamantul și-a menținut acțiunea în forma introductivă, fără a face nici o referire la desfacerea disciplinară a contractului său de muncă.
În intervalul (...) - (...), s-au parcurs 4 termene de judecată la care nu s-a adus nici o precizare a acțiunii în sensul că s-ar contesta decizia de desfacere a contractului individual de muncă. Prin precizarea depusă la termenul din (...), pentru prima oară, reclamantul solicită anularea deciziei nr. 1/(...), cu petite subsidiare privind repunerea părților în situația anterioară, la plata de despăgubiri, etc. Nicăieri, în tot cuprinsul cercetării judecătorești, contestatorul nu a contestat vreodată comunicarea la datele rezultate din dovezile de comunicare, a acestei modalități de primire a actelor.
Ori, raportat la data de (...) când acțiunea este precizată și completată în sensul contestării sancțiunii aplicate la (...), este evident că: la (...), reclamantul nu putea să formuleze contestație împotriva deciziei emise o lună mai târziu, la (...) și la (...), când instanța de fond a fost investită cu contestarea deciziei de sancționare, aceasta era tardivă.
Dacă instanța de recurs ar fi analizat corect și complet pretențiile deduse judecății, coroborate cu momentele procedurale și calendaristice la care s-au definit petitele cu care a fost investită instanța de judecată, ar fi calificat ca tardivă contestația și, implicit, ar fi respins acțiunea, admițând recursul. Dacă, însă, instanța a apreciat contestația ca fiind în termen pentru că ar fi fost introdusă la (...), consideră că instanța a analizat prin prisma unei erori materiale evidente excepția și recursul, de vreme ce la (...) nici nu putea fi vorba de contestarea unei decizii emise o lună mai târziu.
Referitor la termenul de promovare a prezentei contestații în anulare, contestaoarea precizează că sunt incidente precederile art. 319 alin. 2 teza I Cod proc. Civilă, menționând că la data de (...), i s-a comunicat somația de plată în cadrul dosarului de executare silită nr. 432/2012 al B.E.J. M. Romeo Stolnean.
Intimatul reclamant M. V., deși legal citat, nu s-a prezentat în instanță șinu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală cu privire la contestația în anulare formulată.
Examinând actele și lucrările dosarului Curtea reține următoarele:
Primul motiv al contestației în anulare, prin care se invocă omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra excepției invocate privind tardivitatea formulării contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Instanța de recurs a fost învestită cu recursul formulat de pârâtă împotriva sentinței T. prin care a fost admisă contestația formulată de reclamantul M. V. E. împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă și s-a constatat nulitatea acestei decizii.
Prin recursul formulat recurenta a invocat, ca un prim motiv de recurs, excepția privind tardivitatea formulării de către reclamant a contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.
Astfel cum este lesne de observat din considerentele deciziei contestate, instanța de recurs a analizat acest motiv de recurs, apreciind că reclamantul a formulat contestația în termenul prevăzut de art. 283 lit. a din codul muncii.
Respingând recursul, instanța de recurs a respins implicit toate motivele de recurs invocate de parte, fără a fi necesar în aceste condiții ca în dispozitivul deciziei să se menționeze în mod distinct soluția de respingere a motivului de recurs prin care s-a invocat tardivitatea formulării contestației împotriva deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
În ce privește greșeala materială invocată de contestatoare ca fiind comisă de instanța de recurs și care ar fi condus la greșita respingere a excepției tardivității contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă înregistrată la data de 9 aprilie 2009 reclamantul a arătat că are contract individual de muncă încheiat cu S. BIA F. SRL, fiind angajat în calitate de șofer și că în data de (...), întrucât nu a putut onora o cursă în Italia, angajatorul i-a solicitat să predea cheile camionului.
Reclamantul a precizat în acțiunea sa că în ziua de 15 martie 2009 fiind zi de salariu, nu a primit salariul cuvenit, precizând că nu a primit nici preaviz de 15 zile conform legii și contractului de muncă.
Ulterior, respectiv la data de (...) angajatorul a emis înscrisul nr. 01/(...), intitulat „comunicare";, înscris calificat de instanța de recurs ca fiind un veritabil act de concediere, iar la data de (...) a emis decizia nr. 1. de desfacere a contractului individual de muncă al reclamantului, acte care au fost comunicate salariatului anterior primului termen de judecată stabilit în dosarul nr. (...) pentru data de 21 mai 2009, aspect necontestat de către reclamantul intimat.
Contrar susținerilor contestatoarei, din consemnările din încheierea de ședință din data de 21 mai 2009, Curtea constată că în ședința publică din data de (...) reclamantul M. V. E. a precizat că înțelege să conteste decizia de desfacere a contractului individual de muncă.
În consecință, reținând că potrivit susținerilor recurentei contestatoare
„comunicarea"; menționată și decizia desfacere a contractului individual de muncă au fost comunicate reclamantului la data de 8 mai 2009 și, respectiv 12 mai 2009, Curtea constată că prin precizarea făcută în ședința publică din data de 21 mai 2009 reclamantul a contestat în termenul legal, respectiv în termenul prevăzut de art. 283 lit. a din codul muncii anterior republicării, decizia de concediere.
Motivul prevăzut de art. 318 teza I cod proc. civ. - dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale - are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut dreptconsecință pronunțarea unei soluții greșite.
În consecință, chiar dacă instanța de recurs, în analiza excepției tardivității formulării contestației împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, s-a raportat în mod eronat la data promovării acțiunii, având în vedere aspectele reținute anterior, Curtea constată că soluția pronunțată asupra acestei excepții este corectă, astfel încât nici din această perspectivă contestația în anulare nu este fondată.
Pentru considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 318 - 321 cod procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S. BIA F. S.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S. BIA F. S. împotriva deciziei civile nr. 2. din (...) a Curții de A. C. pronunțată în dosar nr.
(...)* pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 mai 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
GREFIER N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...)
| ← Decizia nr. 3159/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 767/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
