Decizia nr. 1752/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1752/2012
Ședința ta de 23 aprilie 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: S. D.
GREFIER: A. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile nr. 6539 din 05 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. (...), privind și pe pârâta intimată SC C. SRL Z., având ca obiect contestație decizie suspendare contract de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC C. SRL Z., avocat I. D., lipsă fiind reclamantul recurent B. I.,
Recursul a fost declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta pârâtei intimate SC C.
SRL învederează instanței faptul că are cunoștință că reclamantul recurent are angajat avocat în prezenta cauză, respectiv pe doamna T. L. D., sens în care solicită lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea acesteia să se prezintă în instanță.
La apelul nominal făcut la a doua strigare se prezintă reprezentanta reclamantului recurent B. I., avocat T. L. D. și reprezentanta pârâtei intimate
SC C. SRL Z., avocat I. D.
Reprezentanta reclamantului recurent B. I. depune la dosar împuternicirea avocațială, concluzii scrise, copia plângerii penale formulată de către reclamantul recurent împreună cu Florian Teofil și Florian I. și înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul Sălaj, precum și două extrase de pe portalul instanțelor de judecată referitoare la dosarele nr. (...) și (...), învederând instanței că sunt spețe identice ca și cea din prezentul dosar. De asemenea, mai depune la dosar dovada achitării onorariului avocațial.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială
și întâmpinare, din care un exemplar îl înmânează reprezentantei reclamantului recurent. Arată că plângerea penală formulată de către reclamantul recurent împreună cu celelalte două persoane nu prezintă relevanță în prezenta cauză și, de altfel, nici soluțiile pronunțate în dosarele nr. (...) și (...), de către Curtea de A.
C.
Atât reprezentanta reclamantului recurent, cât și reprezentanta pârâtei intimate arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului - recurent B. I. solicită admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii atacate cu reținere și, rejudecând cauza, să se dispună admiterea contestației așa cum a fost formulată.În subsidiar solicită trimiterea cauzei, ca urmare a casării, spre rejudecare instanței de fond.
În susținere, arată că plângerea/contestația nu a fost formulată tardiv, dimpotrivă a fost formulată înlăuntrul termenului de 45 de zile, calculat de la data încălcării dreptului reclamantului și a menținerii deciziei de suspendare, iar în speță sunt aplicabile prevederile art. 211 din Legea dialogului social 62/2011. De asemenea apreciază că hotărârea primei instanțe nu este motivată în fapt și în drept, întrucât motivarea hotărârii trebuie să fie expresă, cu indicarea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților ori mijloacele lor de apărare. În speță, temeiul juridic invocat de instanță pentru admiterea excepției de tardivitate este C. muncii fără a fi identificat însă articolul strict și expres care se referă la tardivitate.
Susține pe larg motivele invocate în memoriul de recurs și concluziile scrise depuse la dosar. S. obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată la fond și în recurs.
Reprezentanta pârâtei intimate SC C. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, cu obligarea reclamantului recurent la plata cheltuielilor de judecată, susținând pe larg motivele invocate în întâmpinarea depusă la dosar.
Apreciază că orice argument care tinde să contrazică dispozițiile exprese, imperative ale art. 211 din Legea 62/2011 apare ca fiind inadmisibil și fără sens. Niciuna din criticile invocate, în ceea ce privește tardivitatea, nu sunt în măsură a complini decăderea reclamantului recurent din dreptul său de a mai ataca decizia de desfacere a contractului individual de muncă, acest drept fiind exercitat cu depășirea termenului de 45 de zile reglementat în mod expres și imperativ de art. 211 din Legea 62/2011.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin cererea sa contestatorul B. I. a solicitatinstanței să constate nulitatea Deciziei nr. 66/(...) și a Deciziei nr. 61/(...), emise de societatea pârâtă, ca lipsite de obiect și abuzive; să oblige pârâta la repunerea reclamantului în situația anterioară emiterii deciziei de suspendare, in condiții identice celor existente la data emiterii deciziei suspendare; să oblige pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu contravaloarea salariului și celorlalte drepturi, de care ar fi beneficiat reclamantul, în calitate de salariat al societății, pe perioada cuprinsă între data de (...) și până la data reluării activității; să oblige pârâta la plata de daune morale, echivalente valoric cu suma salariilor, de la data suspendării și până la data reluării activității și la plata cheltuielilor de judecată.
La data de (...), prin sentința civilă nr. 6., pronunțată de Tribunalul Sălaj îndosar nr. (...), s-a respins ca tardiv introdusă contestația formulată decontestatorul B. I. împotriva deciziei de suspendare nr.66 din (...) și a deciziei nr.
61 din (...) emise de către intimata S. C. S. Z.
A fost obligată contestatorul la 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Hotărârea pronunțată se fundamentează pe următoarele considerente:
În prezenta cauză contestatorul atacă actele emise de către intimata S. C.
S. la data de 4 iulie 2011.
Cum contestația a fost depusă la data de 29 septembrie 2011, a fost depășit termenul legal de 45 zile stipulat de C. muncii, contestația fiind tardiv introdusă.
Dat fiind faptul că în privința primului capăt de cerere contestația este tardiv introdusă, iar celelalte capete de cerere sunt accesorii primului capăt de cerere, contestația în integralitatea ei va fi respinsă ca tardiv introdusă.
F. de cele ce preced, instanța a respins ca tardiv introdusă contestația. În baza art. 274 Cod de procedură civilă a obligat contestatorul la plata 5.000 lei cheltuieli de judecată către intimată, ca pe unul care a căzut în pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. I., solicitândadmiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea contestației așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului a arătat că instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția tardivității introducerii contestației împotriva deciziei nr. Deciziei nr.
66/(...) și a Deciziei nr. 61/(...), raportat la dispozițiile C. muncii, respectiv latermenul de 30 zile de contestare a unui act unilateral de modificare a unui contract individual de muncă. În mod contradictoriu, în motivarea sentinței, instanța s-a prevalat de dispozițiile art. 211 din Legea nr. 62/2011, lit. a), respectiv de un termen de 45 zile, calculat de la data luării la cunoștință a măsurii dispuse.
Instanța de judecată nu a făcut o analiză temeinică a plângerii și s-a limitat la aplicarea superficială a unui text de lege fără a-l corobora cu probele dosarului și situația de fapt dedusă judecății. Intre suspendarea unui contract de muncă pe perioada cercetării disciplinare și cercetarea disciplinară efectivă trebuie să existe o strânsă corelație, pentru ca aceste instituții să aibă eficiență și să nu fie dezgolite de conținut.
Din conținutul și interpretarea art. 211 din Legea nr. 62/2011 rezultă în mod clar și fără echivoc că dreptul de a contesta o măsură se naște de la data încălcării dreptului pretins, în termen de 45 de zile de când cel interesat a luat cunoștință.
Măsura angajatorului nu putea fi contestată în termenul de 45 de zile, calculat de la (...), pretins de instanță, întrucât cercetarea disciplinară putea fi începută și chiar epuizată în ultima zi în care era în termen (respective a 60-a zi). Așadar, în speță, în cea de-a 60 a zi s-a născut abuzul invocat și de la această dată curge termenul de contestare.
Momentul de la care curge termenul de atacare a unei decizii desuspendare a CIM, nu este cel de la data emiterii deciziei de suspendare,întrucât, în cauză, motivele pentru care s-a contestat decizia de suspendare nu au existat în momentul emiterii acestei decizii, decât ulterior.
Prin decizia de numire a C. de cercetare disciplinară, angajatorul a dispus ca această C. să-și desfășoare activitatea într-un termen de 60 zile, astfel că, doar după împlinirea acestui termen, s-a născut interesul de a ataca decizia de suspendare.
La admiterea excepției tardivității instanța nu a luat în considerare faptul că obiectul plângerii este acela că deciziile sunt lipsite de obiect și abuzive, neefectuându-se nici un act de cercetare, astfel că dreptul și interesul la acțiune s-a născut doar expirarea termenului prevăzut art. 4 alin (3) din decizia de constituire a comisiei de cercetare disciplinară, astfel că doar începând cu (...) curge termenul de prescripție. F. de această dată, în termen legal a procedat la contestarea celor două decizii în instanță respectiv la data de (...).
Consideră că a se menține hotărârea atacată ar crea un precedent deosebit de periculos în care un angajator, în mod discreționar ar putea să suspende contractul unui angajat, de câte ori dorește, pe o perioadă mai mare de 45 de zile pentru efectuarea cercetării disciplinare, perioadă în care angajatul, dacă ar face contestație aceasta i-ar fi respinsă ca prematură, iar la expirarea acestui termen orice contestație ar face ar fi considerată tardivă, fiind astfel în prezenta unuidezechilibru major în ce privește drepturile și obligațiile angajatorului și angajatului. Mai mult, i-ar fi încălcat accesul la justiție.
Apreciază recurentul că în mod greșit și nelegal instanța de fond a respins ca tardivă contestația împotriva deciziei nr. 61/(...), privind numirea și constituirea comisiei de cercetare disciplinară, întrucât legea nu prevede în mod expres vreun termen de contestare a deciziei prin care se numește o comisie de efectuare a cercetării disciplinare.
Hotărârea este criticată și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, subliniindu-se că acestea nu au fost dovedite prin actele depuse la dosar, respectiv nu există nicio corelație între împuternicirea avocațială și documentele fiscale depuse.
Referitor la fondul cauzei, învederează recurentul că decizia de suspendarea contractului individual de muncă este lovită de nulitate absolută, prin prisma faptului că în cauză nu s-a desfășurat nici o cercetarea disciplinară. Or, măsura suspendării contractului individual de muncă este condiționată sine-qua-non de îndeplinirea de către angajator a obligației prevăzute de art. 52 lit. a din C.
Muncii, respectiv aceea de efectuare a cercetării disciplinare.
Deși s-a dispus suspendarea și înființarea unei comisii disciplinare, recurentul nu a fost niciodată convocat în scris pentru a i se pune în vedere eventualele abateri săvârșite, încălcându-i-se, astfel, dreptul la apărare.
Comisia de disciplină nu a fost legal constituită, întrucât în componența acesteia se regăsesc două persoane - Doșa V. și Olah Mircea care nu erau angajații societății intimate la data respectivă.
Caracterul abuz al suspendării rezidă și din faptul că în nici una din cele două decizii contestate nu este indicată vreo faptă pentru care recurentul urma să fie cercetat.
Mai mult, efectuarea cercetării disciplinare prealabile nu poate fi dispusă pentru o perioadă nedeterminată.
Apărările societății intimate sunt străine de natura prezentei cauze, invocându-se fapte așa zis penale, ulterioare emiterii deciziei de suspendare, însăși plângerea penală fiind înaintată doar ca o încercare formală de motivarea a abuzului săvârșit prin neefectuarea cercetării disciplinare.
În ceea ce privește daunele morale, recurentul menționează că acestea sunt pe deplin justificate, având în vederea că, pe lângă faptul că deține o funcțiede conducere importantă în cadrul societății, acesta deține și calitatea de asociat semnificativ al acestei societății, fiind fondatorul acesteia în urmă cu 20 de ani, contribuind prin munca și aportul său propriu la dezvoltarea acestei societății, în prezent fiind o societate de prim rang in județul S., obținând în anul 2010 locul I pe ramura sa de activitate - construcții, din partea Camerei de C. și I. S.
Prin abuzurile asociatului majoritar și al administratorului S. C. S., imaginea și prestigiul recurentului, de care se bucura in fata celor peste 120 de angajați ai societății, a fost profund afectată, pe termen lung, iar în fața partenerilor de afaceri credibilitatea acestuia a fost extrem de afectată de conduita abuzivă a angajatorului, fiind foarte greu de remontat.
De altfel, abuzul angajatorului împotriva angajatului continuă, astfel că la data de (...) acesta a emis o nouă decizie de suspendare, prin care s-a dispus suspendarea suspendării, respectiv s-a dispus măsura suspendării cu privire la un contract de muncă ce era deja supendat, aplicând cumulativ două sancțiuni de suspendare. A., angajatorul a înfăptuit un "abuz în formă continuată" cu grave prejudicii de imagine pentru recurent, abuz de drept manifestat de către angajator prin exercitarea drepturilor sale în scopul vădit de a-l vătăma și păgubi în mod excesiv și nerezonabil, contrar bunei credințe.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, art. 3041 Cod de procedură civilă.
Recurentul reclamant a depus la dosarul cauzei „Concluzii scrise"; (f. 20-23),prin care a reiterat motivele expuse în memoriul de recurs.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta S. C. S. Z. a solicitat respingerearecursului ca nefondat și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată în recurs.
În privința excepției tardivității, consideră intimata că în mod corect aceasta a fost reținută de către instanța de fond, în contextul în care termenul de
45 de zile instituit prin dispozițiile art. 211 din legea nr. 62/2011 a fost depășit.
Contrar afirmațiilor recurentului, termenul de decădere evocat curge exclusiv de la data comunicării decizie de suspendare. Or, recurentul a semnat personal decizia la data de (...).
Nu prezintă relevanță data începerii sau finalizării cercetării disciplinare. Decizia nr. 61/(...), care privește constituirea comisiei de disciplină, nu poate fi atacată. De asemenea, nu se regăsește nici o reglementare legală care să impună angajatorului să desemneze membrii unei comisii de disciplină exclusiv din rândul angajaților societății.
Referitor la fondul cauzei, arată că deciziile contestate sunt legale și temeinice.
Consideră că dispozițiile legale privind suspendarea contractului individual de muncă al recurentului au fost respectate, în sensul că a fost înființată o comisie de cercetare disciplinară anterior emiterii acesteia.
Din perspectiva prevederilor art. 52 al. 2 din C. Muncii, acțiunea recurentului reclamant este prematură. Motivarea primei instanțe privind respingerea excepției prematurității este eronată, în contextul în care societatea intimată nu a susținut niciodată că dreptul reclamantului recurent de a fi repus în situația anterioară nu ar exista, ci s-a subliniat doar că acest drept se poate solicita doar după o eventuală constatare a nevinovăției acestuia.
De asemenea, societatea intimată a expus pe larg cauzele disensiunilor apărute între asociați și care au generat emiterea celor două decizii contestate.
În drept, se invocă dispozițiile art. 312, art. 264-267 Cod de procedură civilă și art. 52 din C. Muncii.
Nu au fost administrate probe noi.
Recursul este fondat.
Curtea observă că prima instanță s-a limitat să admită excepția tardivității contestației prin raportare la termenul de 45 zile la data emiterii deciziilor contestate - decizia nr.66/(...) și decizia nr. 61/(...). Dincolo de faptul că în cazul deciziei de suspendare termenul legal menționat este instituit de dispozițiile art. 211 din Legea nr. 62/2011, iar nu de dispozițiile generice ale C. Muncii, cum eronat a reținut instanța de fond, Curtea mai constată că aceasta a soluționat cauza fără a stabili cu claritate limitele cadrului procesual, respectiv obiectul cauzei cu care a fost învestită.
Este adevărat că recurentul reclamant a indicat punctual care sunt solicitările cu care a sesizat instanța, însă încadrarea acestora nu se face în abstract, ci prin raportare la susținerile părții care le formulează, respectiv prin prisma motivelor pe care aceasta își fundamentează cererea.
Or, în cauză, motivele de fapt susținute prin acțiunea introductivă conduc la ideea că, în realitate, partea reclamantă nu a urmărit să se constate nulitatea deciziei de suspendare a contractului individual de muncă nr. 66/(...)(f. 4 dosar fond), ci încetarea acesteia.
A., în expunerea de motive din acțiunea introductivă, reclamantul recurent a subliniat caracterul abuziv și nelegal al măsurii suspendării contractuluiindividual de muncă, în lipsa efectuării cercetării disciplinare potrivit dispozițiilor legale, învederând textual că „deși au trecut 60 zile de la data suspendării mă găsesc în situația de a fi suspendat fără motiv, fără a fi începută cercetarea disciplinară, fiind lipsit de dreptul la muncă și remunerația aferentă";.
Prin urmare ceea ce îl nemulțumește pe reclamantul recurent este faptul că măsura suspendării continuă să producă efecte, deși termenul de efectuare a cercetării disciplinare a fost depășit, fără ca aceasta să se fi efectuat.
Cu toate acestea, prin petitul cererii deduse judecății, reclamantul recurent a solicitat să se constate nulitatea decizie de suspendare.
Or, în acest context, instanța era ținută să dea dovadă de rol activ, respectiv să pună în discuție aspectele legate de clarificarea obiectului acestei solicitări, câtă vreme petitul acțiunii privea un aspect de drept - nulitatea, iar motivele pe care aceasta se sprijină privesc o altă problemă de drept - încetarea.
Cu toate că a fost învestit și cu solicitarea de constatare a nulității Deciziei nr. 61/(...)(f. 5 dosar fond) privitoare la constituirea comisiei de cercetare disciplinară, T. nu a analizat acest petit, limitându-se în a reține incidența excepției tardivității, raportându-se la același termen de 45 zile, deși legiuitorul a prevăzut expres un astfel de termen doar în cazul deciziei de aplicare a unei sancțiuni disciplinare, iar nu și privitor la actele emise în cursul cercetării disciplinare.
Prin urmare, Curtea constată că motivarea unei hotărâri judecătorești, în condițiile în care nu sunt analizate raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, nu se circumscrie exigentelor art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă cu privire la elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
Mai mult, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, în condițiile în care aceasta constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Având în vedere considerentele expuse și constatând că prima instanță a soluționat cauza fără a intra în cercetarea fondului, în baza art. 312 al. 1, 4 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În conformitate cu dispozițiile art. 315 Cod de procedură civilă, în rejudecare, instanța va solicita lămuriri, urmând să pună în discuție care sunt pretențiile părții reclamante privitor la decizia de suspendare a contractului individual de muncă nr. 66/(...), respectiv dacă aceasta dorește să se constate nulitatea acestei decizii sau încetarea ei.
Reținând că decizia de constituire a comisiei disciplinare nr. 61/(...) este un act emis în cadrul procedurii cercetării disciplinare, instanța va pune în discuție admisibilitatea atacării pe cale separată a acestei măsuri sau doar în contextul în care cercetarea disciplinară este finalizată printr-o decizie emisă în acest sens.
De asemenea, la soluționarea cauzei va avea în vedere motivele de recurs, respectiv apărările formulate prin întâmpinare.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul B. I. împotriva sentinței civile numărul 6539 din (...) a T. S., pronunțată în dosarul numărul (...), pe care o casează în tot și, în consecință, trimite cauza spre rejudecare T. S.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
GREFIER
L. D. D. G.
S. D.
A. B.
Red. /dact./ DG
2 ex./(...) Jud.fond: N.C.C.
| ← Decizia nr. 2615/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3159/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
