Decizia nr. 5001/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 5001/R/2012
Ședința din 03 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D.
G. : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1348 din 14 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M., și pe pârâtul intimat C. N. "V. L." B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate reclamantului intimat și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de recurs pârâții recurenți au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 C.pr.civ.
De asemenea, se constată că la data de 27 noiembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat S. L. din Î. M. a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii pronunțată de Tribunalul Maramureș, precum și judecarea cauzei și în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1348 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul S. L. D. I. M. în contradictoriu cu pârâții C. N. „. L. B. M., C. Local B. M., P. municipiului B. M.
A fost obligat pârâtul C. N. „. L. B. M. să acorde membrei de sindicat B. V. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea Ordonanței G.ului nr.
1., pentru perioada (...) -(...), actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. Local B. M. și P. municipiului B. M. să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin dispozițiile OG nr. 1., privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare acoeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin L. nr. 2., principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 1., privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 1., așa cum a fost probată prin L. nr. 2., reducând majorările salariale stabilite de P.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1. noiembrie 2008, publicată în M.O. al R., partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de P. încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art. 115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din L. fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora „în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, G.ul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 1., prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 2. de aprobare a OG nr. 1..
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 8. iunie 2009, publicată în
Monitorul Oficial - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 1..
Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
Cum modificările aduse OG nr. 1., prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3 , fraza a II-a din L. nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de G. OG nr.
1., așa cum aceasta fusese aprobată prin L. nr. 2., tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 1. privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin L. nr. 2..
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material saumoral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C. E. a D. O., care prevede că, „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de „., în sensul art. 1 din
Protocolul nr. 1 la C., cuprinde atât „bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005- IX).
Or, reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2., poate pretinde cel puțin o „speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
Mai mult decât atât, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantului cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la C.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie „legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra R., hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de G. și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de P.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din C., s-a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva R.- hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva R.).
În conformitate cu această practică se impune ca reclamantei să i se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 1., așa cum a fost aprobată prin L. nr. 2..
De altfel, prin decizia nr. 3., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat că dispozițiile Ordonanței G.ului nr. 1., astfel cum a fost aprobată și modificată prin L. nr. 2., ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțelede urgență ale G.ului nr. 1., nr. 151/2008 și nr. 1/2009, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariile efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții C. Local B. M., P.municipiului B. M.
Prin recursul declarat de pârâtul P. M. B. M. s-a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.
În memoriul de recurs s-au redat dispozițiile art. 77 și 21 din L. nr.
215/2001 a administrației publice locale, republicată
Prin recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL M. B. M. s-a solicitatmodificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului pentru lipsa capacității și calității procesuale pasive.
În motivarea recursului s-a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 41 coroborate cu prevederile art. 26 alin. 1 din Decretul 31/1954 și art. 21 din L.
215/2001, republicată, C. Local nu are personalitate juridică și nici buget propriu, situație în care nu poate sta în judecata în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor drepturi bănești.
Invocându-se dispozițiile art. 20 și 23 din L. 215/2001 s-a precizat că nici
C. Local al municipiului B. M. și nici P. municipiului B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
Referitor la a doua excepție s-a precizat că a fost chemat în judecată, așa cum arată reclamantul, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. D. că, potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4 lit. a din L. nr.215/2001, republicată, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art.63 alin.1 lit.c, exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al municipiului B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. municipiului B. M., deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond, acțiunea este inadmisibilă, C. Local al municipiului B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 noiembrie 2012 reclamantul S. L. din Î. M. a solicitat respingerea recursurilor formulate de pârâți și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță, ca fiind temeinică și legală.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Curtea constată că criticile formulate de recurenți nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepțiilor lipsei calității și capacității procesuale pasive.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform dispozițiilor art.167 alin. din L. nr.84/1995 statuează că finanțarea de bază (care include și cheltuielile de personal) a unităților de învățământ de stat este asigurată prin bugetul local al unității administrativ- teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale
„veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
De asemenea, art. 13 alin.1 din OUG nr.32/2001 stabilește că „Începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigura din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror raza acestea își desfășoară activitatea.";
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În cauza dedusă judecății, calitatea și capacitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. B. M., rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
P. M. B. M. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiul, , art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Aceleași argumente atrag netemeinicia criticilor formulate și de către pârâtul P. M. B. M. sub aspectul incidenței excepției lipsei calității procesuale pasive.
Mai mult, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la asigurarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți. Or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că fiecare dintre pârâții recurenți are atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale.
Simpla neprevedere în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale ale membrilor de sindicat pentru care reclamantul a formulat acțiunea nu poate determina sistarea plății acestor drepturi, ordonatorii de credite având obligația de a respecta dispozițiile legale care reglementează drepturile salariaților la elaborarea bugetelor instituțiilor pe care le finanțează.
Faptul că pârâții nu au calitate de angajatori ai membrilor de sindicat reprezentați de reclamant nu are nicio relevanță, întrucât au fost chemați înjudecată în calitate de ordonatori de credite ai angajatorului membrilor de sindicat, reclamantul solicitând obligarea la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin întâmpinare, Curtea observă că această excepție a fost soluționată la fondul cauzei în sensul admiterii, context în care reiterarea acesteia în recurs este lipsită de interes.
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1
și art. 304 pct. 9 C.proc.civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. Local B. M., P. municipiului B. M. împotriva sentinței civile nr. 1348 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
G., C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...)
Jud.fond: H. D. M.
| ← Decizia nr. 2642/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3723/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
