Decizia nr. 5006/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 5006/R/2012
Ședința 03 decembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘED.TE : D. G. JUDECĂTOR : L. D. JUDECĂTOR : S. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții C. LOCAL AL C. T. și P. C. T. împotriva sentinței civile nr. 7300 din 25 iunie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. AL Î. P. C. și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. T., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri, iar la a doua strigare a cauzei, la apelul nominal, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat S. L. al Î. P. C., avocat G. P., lipsă fiind reprezentanta pârâților recurenți și reprezentantul pârâtei intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentanta reclamantului intimat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 7300 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a C.UI LOCAL AL C. T. și excepția lipsei calității procesuale pasive a P.UI C. T., ca neîntemeiate.
A fost admisă acțiunea formulată de către ul S. L. D. I. P. C., în numele membrilor de sindicat N. M. A., B. D. M., H. S. A., O. G., C. D. R., S. A. A., G. C. D., M. I., B. A. S. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. T., C. LOCAL AL C. T. și P. C. T. și în consecință:
A fost obligată pârâta Ș. CU C. I-V. T., în calitate de angajator, la calcularea și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 2., reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 2. pentru aprobarea O. G.ului nr. 15/2008, începând cu (...) și până la (...), sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL C. T. și P. C. T. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Asupra excepțiilor lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. local al comunei T. și primarul comunei T., instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 16 din HG 2192/2004, art. 167 al. 3 din L. 84/1995, art. 23 alin.
1 și 36 al. 4 din L. nr. 215/2001.
Pârâtul C. Local al comunei T. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. comunei T. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că, în fapt, potrivit adeverinței de la fila 4,membrii de sindicat reprezentați de reclamant au avut calitatea de angajați ai pârâților de rândul 1, 2 și 3 în perioada pentru care au fost solicitate drepturile salariale, ocupând funcții didactice ori didactice auxiliare.
Astfel, membrii de sindicat N. M. A., B. D. M., H. S. A., O. G., C. D. R., S. A. A., G. C. D., M. I., B. A. S. au fost angajați ai pârâtei S. CU C. I-V. T. în perioada (...) - (...), ocupând funcții de profesor, institutor și educator.
În drept, instanța a reținut că, prin dispozițiile O. nr.15/2008 privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008 aprobată cu modificări prin L. nr.2., legiuitorul a stabilit o evaluare a coeficientului de multiplicare 400,00, astfel încât, într-un anumit interval de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 50% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Ulterior, prin O. nr. 1. privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ în anul 2008 au fost modificate unele prevederi ale O. nr.15/2008, așa cum a fost aprobată prin L. nr.2., fiind reduse majorările salariale stabilite de P. .
Prin D. nr. 1221/(...) a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O. nr.1., Curtea Constituțională stabilind că ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite G.ului, sub controlul P.ului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, însă adoptarea de către G. a O. de urgență nr. 1. nu a fost motivată de necesitatea reglementării într-un domeniu în care legiuitorul primar nu a intervenit, ci, dimpotrivă, de contracararea unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. A mai reținut Curtea și încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, deoarece afectează drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivelul de trai decent, astfel cum sunt consfințite în prevederile constituționale ale art. 41 și art. 47 alin. (1). Prin conținutul lor, acestea sunt drepturi complexe care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață, care să asigure un trai civilizat și decent cetățenilor.
După declararea neconstituționalității OUG nr. 1. a fost emisă o nouă ordonanță de urgență, respectiv O. nr.151/2008, care, prin art. I pct.2 și 3 a redus în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr.2. de aprobare a O. nr.15/2008 .
Dispozițiile art. I pct.2 și 3 din OUG 151/2008 au fost la rândul lor declarate neconstituționale prin decizia nr. 842 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 2 iunie 2009, Curtea reținând aceleași argumente care au stat la baza constatării neconstituționalității O. nr.1., statuând că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptată de P. încalcă art.1 alin.4, art.61 alin.1 și art.115 alin.4 din legea fundamentală, o asemenea măsură fiind contrară dispozițiilor art.115 alin.6 din Constituție, coroborate cu cele ale art.41 și art.47 alin.1 din legea fundamentală .
Totodată, prin D. nr.989/30 iunie 2009 Curtea Constituțională a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din O. nr.151/2008, concomitent cu constatarea neconstituționalității art.2 și 3 din O. nr.1/2009, privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar .
Cu toate acestea, atât prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.1/2009, cât și prin dispozițiile art.2 și 3 din O. nr.31/2009 și dispozițiile art.2 din O. nr.41/2009 au fost aduse modificări unor prevederi introduse prin art. I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008, prevederi constatate neconstituționale de către Curtea C.. Instanța a reținut că întrucât modificările aduse O. nr.15/2008 prin dispozițiile art.I pct.2 și 3 din O. nr.151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept în temeiul art. 31 alin.3, fraza a II-a din L. nr.47/1992, nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către
Curtea C. a neconstituționalității modificărilor aduse de G. O. nr.15/2008, astfel cum aceasta fusese aprobată prin L. nr.2., tribunalul a considerat că în prezent O. nr.15/2008, privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul
2008 și 2009 personalului din învățământ sunt în vigoare și aplicabile, ordonanța fiind aprobată prin L. nr.2..
Mai mult, instanța a reținut forța obligatorie a Deciziei nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-a stabilit că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgenta ale G.ului nr. 1., nr. 151/008 și nr. 1/2009 dispozițiile OG nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobata și modificata prin L. nr. 2., constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 01 octombrie 2008 și pana la data de 31 decembrie 2009.
De asemenea, a mai reținut instanța că, potrivit art.169 alin.1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art.157 alin.2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat, atrăgând răspunderea civilă contractuală a angajatorului.
Obligația principală a pârâților de rândul 1, 2 și 3 față de membrii de sindicat reprezentați de reclamant, pe parcursul derulării relațiilor de muncă, a fost cea de plată a salariului, orice reținere din salariu putând fi operată doar în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, iar în speță nu s-a putut reține existența vreunei astfel de situații.
Prin urmare, având în vedere prejudiciul material suferit de către cei reprezentați de reclamant prin neplata salariului, astfel cum era prevăzut delegea în vigoare în momentul în care aceștia au prestat munca, s-a impus admiterea acțiunii, în conformitate cu art. 154, art. 156 și art. 157 al. 2 Codul muncii.
Totodată, în speță fiind incidente principiile răspunderii civile contractuale, potrivit cărora se impune repararea integrală a prejudiciului produs, tribunalul a reținut că sumele datorate se impun a fi actualizate cu indicele de inflație aplicabil la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții C. local al comunei T. și
P. comunei T., solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii pe cale de excepție a acțiunii promovată de reclamant, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului pârâtul a arătat că hotărârea recurata a fost dată cu aplicarea greșită întrucât C. Local al C. T. nu are calitate procesuala pasivă în litigiul de față, deoarece potrivit dispozițiilor Legii nr.128/1997 și ale art. 167 din
L. 84/1995, respectiv alin.2 lit.a din L. 273/2006 aceasta instituție poate doar aloca fonduri pentru cheltuielile de personal, numai dacă aceste sume au fost prevăzute în bugetul de stat pe de o parte, iar pe de alta parte din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor cu personalul angajat să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local.
În condițiile în care drepturile salariale ale reclamanților nu sunt finanțate din bugetul local, aceștia nu justifica, în privința C.ui Local și al P. C. T., îndreptățirea de a sta ca pârâți în acest proces în ceea ce privește petitul privind obligarea instituțiilor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, obiect al prezentei cauze.
Apreciază ca fondurile necesare plății drepturilor salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii 21/2008 pentru perioada (...) - (...) în speța pentru o perioada de 4 luni de zile - pot fi alocate exclusiv de la bugetul de stat, fiind deci necesar ca o acțiune în acest scop sa fie promovată și în contradictoriu cu autoritățile centrale cu competente în acest domeniu, respectiv M. F.
Cu alte cuvinte, aceste cheltuieli de personal reprezintă cheltuieli descentralizate la nivelul unităților administrativ teritoriale, potrivit Legii cadru a descentralizării nr. 195/2006.
Ceea ce apreciază că nu s-a înțeles de către instanța fondului este că doar finanțarea complementara, care asigură cheltuieli de capital, cheltuieli sociale și alte cheltuieli asociate procesului de învățământ, se asigura din bugetele locale și din alte surse ,potrivit alin.4 din lege. Restul cheltuielilor bugetare de drepturi salariale se stabilesc și se aloca la nivel central.
Tot în același sens sunt și prevederile art. 24 lit. c din L. cadru a descentralizării nr. 195/2006 care statuează ca autoritățile administrației publice locale de la nivelul comunelor și orașelor exercita competente partajate cu autoritățile administrației publice centrale în ceea ce privește învățământul preuniversitar de stat cu excepția învățământului special.
Prin urmare, în domeniul drepturilor bănești deduse judecății, legea stabilește competența autorităților centrale în concordanță cu principiile descentralizării, în virtutea cărora transferul de competente de la autoritățile centrale către autoritățile locale se face concomitent cu asigurarea fondurilor (resurselor financiare) necesare exercitării acestora, exercitarea competentelor urmând a se face numai după transmiterea acestor resurse financiare necesare, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din L. cadru a descentralizării nr. 195/2006.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de A. reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 167 din L. nr. 84/1995 (act normativ în vigoare în perioada pentru care se solicită drepturile bănești) finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat (care include și cheltuielile de personal) este asigurată prinbugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
În același sens sunt și dispozițiile art. 104 din L. nr. 1/2011 a educației naționale, care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Conform art. 5 alin. (1) lit. b) din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
În conformitate cu dispozițiile art.16 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";.
Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
În mod corect a reținut instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al comunei T., având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 36 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001, acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația.
De asemenea, în ceea privește recurentul P. al comunei T., Curtea constată că acesta a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. (4) lit. a) din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din HG nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale în a cărora rază acesta își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Conform prevederilor art. 33 din H.G. nr. 2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit. c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, iar pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului B. aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelulcosturilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
În raport de prevederile legale menționate mai sus se constată că recurenții are atribuții chiar în procesul de stabilire a fondurilor ce se impun a fi alocate învățământului, astfel că nu se poate reține că nu au calitate procesuală pasivă în cererea reclamantului de obligare la alocarea sumelor de bani necesare plății drepturilor salariale solicitate prin prezenta acțiune.
Unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator al cadrelor didactice reprezentate în cauză, are obligația de a efectua plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
Este de menționat că tribunalul nu a obligat pârâții recurenți la plata drepturilor salariale solicitate din veniturile proprii ale unității administrativ teritoriale, ci la alocarea fondurilor necesare din bugetul local, fondurile din care se constituie bugetul local, respectiv destinația acestor fonduri, fiind cea prevăzută de lege.
Pe de altă parte, salariații sunt îndreptățiți la acordarea tuturor drepturilor conferite de lege. F. că angajatorul nu a solicitat plata sumelor necesare plății drepturilor solicitate prin acțiune (drepturi necontestate prin motivele de recurs formulate) în cadrul demersurilor administrative ce premerg plata drepturilor salariale, nu poate fi imputat cadrelor didactice reprezentate de către sindicat și nici nu se poate constitui într-un motiv temeinic de respingere a acțiunii față de pârâții recurenți, întrucât sursa din care trebuie plătite drepturile bănești acordate prin sentință rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, fiind în sarcina pârâților să facă demersurile pentru a obține alocarea sumelor necesare de la bugetul de stat.
Referitor la susținerile din recurs în sensul că era necesară promovarea acțiunii în contradictoriu și cu Ministerul Finanțelor Publice, respectiv a M. Î.,
Curtea reține că prin decizia nr. 10/(...) pronunțată de Înalta Curte de Casație și
Justiție, în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din Ordonanța G.ului nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege.
Deși obiectul recursului în interesul legii l-a constituit cererea de chemare în garanție formulată împotriva M. F. P., având ca obiect alocarea de fonduri sau rectificări bugetare, Curtea constată că în considerentele deciziei menționate anterior instanța supremă a statuat că nu se poate formula cerere de chemare în garanție tocmai pentru că pretențiile menționate anterior nu pot forma obiectul „unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță";, așa cum se invocă că trebuiaformulată o acțiune în prezenta cauză. De asemenea, pentru identitate de rațiune, considerentele reținute de instanța supremă cu privire la Ministerul
Finanțelor Publice sunt valabile și pentru M. Î..
Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții C. local al comunei T. și P. comunei T. împotriva sentinței civile nr. 7300 din (...) a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 03 decembrie 2012.
PREȘED.TE, JUDECĂTORI,
D. G. L. D. S. D.
GREFIER, C. M.
Red.L.D./Dact.S.M.
2 ex./ (...) Jud.fond: A. M. I.
| ← Decizia nr. 3623/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 26/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
