Decizia nr. 6/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 6/R/2012
Ședința ianuarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G.
JUDECĂTOR : S. D.
JUDECĂTOR : L. D.
GREFIER : C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de către reclamanta S. M. și de către pârâta SC OMV P. SA, împotriva sentinței civile nr. 278 din 20 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei S. M., avocat Pop O. D., în substituirea domnului avocat P. P., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că această cauză a fost repusă pe rol la solicitarea reclamantei recurente.
De asemenea, se constată că la data de 27 decembrie 2011, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă SC OMV P. SA a depus la dosar un script la care a anexat copii ale mai multor înscrisuri, pe care le consideră concludente pentru dovedirea netemeiniciei pretențiilor reclamantei.
Reprezentanta reclamantei recurente apreciază că cererea de suspendare a executării sentinței atacate formulată de către pârâta recurentă SC OMV P. SA este lipsită de obiect și că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Curtea respinge cererea de suspendare a executării hotărârii ca rămasă fără obiect, deoarece la acest termen urmează să soluționeze cele două recursuri.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, și rejudecând pe fond să se dispună obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite cu titlu de contravaloarea unei cote de 4.000 mc de gaze naturale pentru anul 2006, sumă pe care o solicită actualizată cu indicele de inflație aplicabil de la data nașterii dreptului subiectiv și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând diferența dintre plățile compensatorii cuvenite conform planului social P. și a art. 50 din CCM P. și sumele efectiv acordate prin decizia/acordul de încetare a contractului individual de muncă, sumă pe care o solicită a fi reactualizată cu indicele de inflație aplicabil de la data nașterii dreptului subiectiv și până la data plății efective, susținând pe larg motivele expuse în scris prin memoriul de recurs depus la dosar. S. obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la recursul declarat de pârâta recurentă, reprezentanta reclamantei recurente solicită respingerea acestuia ca netemeinic.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 278 din (...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta S. P. S. B. și în consecință pârâta a fost obligată la plata în favoarea reclamantei a sumei de 340 lei reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă pentru anul 2005, sumă care va fi actualizată prin aplicarea indicelui de inflație la data plății.
Pârâta a fost obligată la plata sumelor reprezentând contravaloarea cotei de gaze naturale pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
S-a respins cererea privind plata cotei de gaze naturale pentru anul
2006 și cererea privind plata sumei solicitate în baza art. 4 din P. S. al S. P.
și art. 50 din C. C. de M. la nivel de unitate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei până la data de (...), așa cum rezultă din înscrierile din
Carnetul de muncă si a îndeplinit funcția de vânzător magazin, iar apoi ospătar , până la data desfacerii contractului individual de muncă în temeiul art. 65 din Codul muncii (f.11-13 din dosar nr. (...) al T.ui Hunedoara).
Prin Decizia nr. 140/(...), reclamantei i s-a desfăcut C. individual de muncă în temeiul art. 65-67 si art. 73-75 din Codul Muncii (f.31-33 din dosar nr. (...) al T.ui Hunedoara).
Pretențiile reclamantei decurg din încetarea C.ui individual de muncă, nefiind drepturi salariale ci drepturi bănești rezultate ca urmare a concedierii . În această situație, acțiunea trebuia promovată în termen de
30 de zile de la disponibilizare conform art. 283 lit. a Codul Muncii.
În situația în care se interpretează că pretențiile reclamantei decurg din aplicarea dispozițiilor C.ui C. de M. termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 283 lit. e din Codul Muncii , respectiv de 6 luni de la data nașterii dreptului material la acțiune care înseamnă data concedierii. Și în acest caz termenul de prescripție era împlinit la data promovării acțiunii .
Aceste aspecte rezultă și din dispozițiile art. 42 din C. C. de M. la nivel național care le definește ca „ alte venituri „ pentru a se face distincție între drepturile salariale și acestea .
Pe fondul cauzei s-a arătat că prin aplicarea P. S. negociat cu F.S.L.I., prin acordarea indemnizațiilor de concediere, calculate ca drepturi bănești ce exclud aplicarea celorlalte dispoziții din C., reclamantului nu i se mai cuvin alte drepturi bănești decât cele acordate cu ocazia concedierii P. S. exclude aplicarea dispozițiilor comune din C.C.M . astfel încât sumele pretinse de reclamantă prin prezenta acțiune nu mai sunt datorate.
Termenele pentru depunerea unei acțiuni în justiție în domeniul raporturilor de muncă sunt reglementate de dispozițiile art. 283 Codul
Muncii.
Potrivit art. 283 lit. a Codul Muncii termenul este de 30 de zile de la data când a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului privind încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă .
Așa cum se poate observa din conținutul acțiunii introductive a reclamantei, atât capetele de cerere cât și motivarea acțiunii vizează plata unor sume de bani, fără nici o referire la disponibilizarea reclamantei, orila modalitatea de executare sau încetare a contractului individual de muncă al acesteia. Apreciem că acest text de lege nu este incident în cauză și excepția invocată de pârâtă sub acest aspect nu este fondată .
Potrivit art. 283 lit. „e"; Codul Muncii termenul pentru promovarea unei acțiunii în justiție este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării C.C.M . ori a unor clauze din acesta .
Reclamanta a solicitat plata sumelor de bani cu titlu aprovizionare toamnă - iarnă , drepturi definite în art. 170 alin 1 din CCM la nivel de ramură ca o „ suplimentare a drepturilor salariale „ .
Sumele de bani pretinse de reclamantă reprezintă drepturi salariale, aspect ce rezultă din definirea acestora în contractul colectiv de muncă, modul de calcul și de acordare și prin faptul că acestea sunt supuse tuturor reținerilor aplicabile drepturilor salariale. În acest sens s-a pronunțat și M. E. și F. prin adresa de răspuns la solicitarea pârâtei din (...) prin care a stabilit natura sumelor ca drepturi salariale și faptul că acestea sunt supuse impozitării .
Art. 283 lit. „e „ Codul Muncii vizează dreptul la acțiune în cazul neexecutării C. sau a unor clauze din acesta, fără a face referire la plata unor sume de bani ce au natura drepturilor salariale întrucât acestea sunt enumerate , indiferent de unde ar proveni în dispozițiile art. 283 lit. c Codul Muncii la rubrica „ drepturi salariale sau despăgubiri „
Potrivit art. 155 Codul Muncii salariul cuprinde : salariul de bază , indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri. Aceste alte adaosuri se regăsesc fie în legislație fie în C. colective de muncă încheiate de părți și vizează acele sume de bani datorate de angajator , angajatului ca urmare a desfășurării activității și stimulării acestuia și care urmează același regim de plată ca al salariului, în final totalizând ceea ce se numește drepturi salariale.
Dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile salariale erau datorate conform art. 166 Codul Muncii. Prin urmare sumele de bani pretinse de reclamantă reprezintă drepturi salariale, conform definiției însușită de părți ce rezultă din acest C.C.M .
În această situație în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 lit.
„e";, ci dispozițiile art. 283 lit. „c"; Codul Muncii, iar reclamanta are posibilitatea de a promova acțiunea în justiție în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul în care solicită drepturi salariale sau despăgubiri, conform acestui ultim text de lege invocat .
Prin urmare excepția invocată de pârâtă privind incidența dispozițiilor art. 283 lit. e Codul Muncii, a fost respinsă ca nefondată .
Dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut în luna noiembrie a anului 2005, respectiv 2006, iar față de data înregistrării acțiunii aceasta se încadrează în termenul prevăzut de art. 283 lit. „c"; Codul Muncii Reclamanta a fost salariata pârâtei până în data de (...), contractul său individual de muncă încetând ca urmare a desființării postului ocupat și a disponibilizărilor colective efectuate de pârâtă.
Prin decizia de disponibilizare reclamantei i s-au calculat salariile compensatorii prevăzute în art. 50 din C. completate cu prevederile planului social. Din conținutul acestei decizii nu rezultă că reclamantei i s-au acordat și alte sume ce ar reprezenta plăți restante .
Potrivit art.170 din C. la nivelul de ramură, cu ocazia unor evenimente anuale: Paști, Ziua Petrolistului, Crăciun și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă - iarnă, salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum minim de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului .
Din adresa nr. 313/(...) și adresa nr.713/(...) rezultă că salariul minim pe
S. P. SA a fost de 5.500.000 ROL/persoană pentru anul 2005 și 650 lei/persoană pentru anul 2006
Pârâta nu a făcut dovada că începând cu luna noiembrie 2005 sau în cursul anului 2006 a plătit această sumă de bani reclamantei. De altfel nu a făcut această dovadă nici pe parcursul soluționării acestei cauze.
În lipsa acestor dovezi instanța a apreciat ca întemeiată în parte acțiunea reclamantei, a fost admisă ca atare și pârâta fiind obligată la plata sumelor datorate cu titlu de supliment salarial reprezentând aprovizionarea de toamnă- iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură pe anul 2005.
Aceste sume reprezintă drepturi salariale și sunt supuse impozitării și celorlalte rețineri aplicabile drepturilor salariale, aspect confirmat și de răspunsul M. E. și F. adresat pârâtei la data de (...). Prin urmare sumele datorate vor fi supuse tuturor reținerilor legale întocmai ca și drepturile salariale .
Este nefondată susținerea pârâtei privind faptul că aplicarea P. S. negociat cu F.S.L.I. pentru acordarea indemnizațiilor pentru concediere ar exclude aplicarea celorlalte dispoziții din C. Calcularea indemnizației de concediere este ulterioară nașterii dreptului reclamantei de a beneficia de suplimentele salariale acordate în baza C. pentru anii anteriori încetării contractului său individual de muncă. Sumele datorate în baza art. 170 din C. la nivel de ramură nu au legătură cu drepturile negociate și cuprinse în P. S. și nici cu indemnizațiile de concediere ce decurg din acesta .
Potrivit art. 238 alin 1 Codul Muncii și art. 8 alin 2 din Legea nr.
130/1996 contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aspect confirmat de Curtea Constituțională prin D. nr. 5. și 294 /. .
Aceste drepturi erau datorate de angajator angajatului său începând cu luna următoare datei scadenței, inclusiv la data scadenței și a lunii următoare acesteia, contractului individual de muncă era înființă și nu se punea problema disponibilizării salariatului și nici a calculării indemnizației de disponibilizare.
Reclamanta nu a beneficiat de suma datorată la data scadenței sale, ceea ce i-a creat acestuia un prejudiciu rezultat din rata de inflație pentru perioada trecută de la data scadenței până la data plății efective. Acest prejudiciu este cert și dovedit prin indicii de inflație publicați de instituțiile de specialitate, motiv pentru care pârâta a fost obligată să plătească reclamantului și diferența de bani rezultată ca urmare a creșterii indicelui de inflație pe perioada de la data scadenței plății și până la plata efectivă .
Reactualizarea sumei se va realiza doar cu privire la suma netă datorată reclamantei, respectiv la suma ce rezultă după aplicarea reținerilor pe salarii.
Cu privire la al doilea capăt de cerere, prin C. C. de M. la nivel de ramură, s-a stabilit acordarea în favoarea angajaților societății, suplimentar, a contravalorii unei cote de 2.500 - 4.000 mc. gaze naturale anual sau prin includerea în salariul de bază al angajatului a sumei convenite. Cantitatea de gaze naturale urma să se stabilească de fiecare agent economic, prin negociere cu salariații.
Aceste prevederi sunt aplicabile salariaților S. P. conform prev. art. 238 alin. 1 Codul Muncii, art. 8 alin. 2 și art. 11 din Legea nr. 130/1996, precum
și prevederile C. la nivel de ramură.
În aplicarea acestei prevederi, pârâta S. P. a emis adresa nr. 3834/(...) către toate Sucursalele din țară prin care a arătat că începând cu (...) se vaproceda la renegocierea salariului individual de muncă al angajaților, salariu ce va cuprinde și sumele prevăzute de art. 178 din C., dar și sumele compensatorii prevăzute de H. 8..
Sumele astfel stabilite și negociate nu au fost efectiv acordate, aspect ce rezultă din înscrierile efectuate în carnetul de muncă al reclamantei - pozițiile
39 - 55 (f.11-13 din dosar nr.(...) al T.ui Hunedoara).
După anul 1997 pârâta a declarat că nu a mai acordat separat aceste drepturi, dar a menținut suma odată acordată în salariul de bază al angajatului și, ori de câte ori salariul a fost majorat prin efectul legii sau prin negociere, suma acordată în 1997 a fost supusă aceleiași majorări. Cu toate acestea nu a dovedit în nici un fel modul de calcul a salariului de bază și cuantumul sumelor suplimentare, cu titlu de contravaloare cotă gaz, incluse în acest salariu,cu atât mai mult cu cât această sumă se acorda o dată pe an,în luna octombrie.
Instanța a considerat că s-au încălcat clauzele contractului colectiv la nivel de ramură și cel la nivel de unitate cu privire la salarizare și alte drepturi ce decurg din raporturile de muncă, dispozițiile art.154 și următoarele din Codul Muncii referitoare la salariu care arată că salariul cuprinde salariul de bază,indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri. Procedând astfel s-au încălcat și prevederile art.159 din Codul Muncii cu privire la salariul de bază minim brut pe țară, modul în care salariul de bază trebuie să se raporteze la acesta și obligația angajatorului de a aduce la cunoștința salariaților cuantumul acestuia.
Tocmai pentru acest motiv, doar odată cu negocierea contractelor colective de muncă la nivel de unitate în perioada 2005 - 2006, a fost stipulat expres, în art. 176 ,că „ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin C. 1.
C. colective de muncă încheiate de către societatea pârâtă cu reprezentanții salariaților au fost valabile un an, fiind prelungite succesiv prin acte adiționale. Potrivit dispozițiilor art.243 din Codul Muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți, iar neîndeplinirea obligațiilor asumate atrage răspunderea părților ce se fac vinovate de aceasta.
Coroborând aceste date, rezultă că reclamanta nu a beneficiat de contravaloarea unei cantități de gaze naturale aferentă anului 2005, negociată în anul 1997, prin includerea sa în salariul de bază ,așa cum a declarat angajatorul, iar această cantitate deși a rămas neschimbată sub aspectul limitei minime și maxime privind volumul și-a modificat prețul de mai multe ori , modificare care nu se regăsește în mod distinct în salariul stabilit și înscris în carnetul de muncă al acesteia ori în statul de plată aferent lunii octombrie sau noiembrie 2005.
Pentru motivele invocate instanța a apreciat că cererea reclamantei este fondată în parte, dreptul pretins pentru anul 2005 nefiind acordat și ca atare în temeiul art.283 și urm. din Codul Muncii, va admite în parte acțiunea acestuia. Drept urmare o va obliga pe pârâtă să-i achite acesteia suma reprezentând valoarea cotei de gaze naturale pentru anul 2005,actualizată cu rata inflației la data plății întrucât reclamanta a suferit un prejudiciu prin creșterea indicelui de inflație a monedei naționale
S-a admis doar în parte acțiunea reclamantei întrucât, contractul individual de muncă al acesteia a încetat la data de (...) și ca atare pe acest an nu i se cuvin drepturile solicitate aferente petitelor 1 și 2 din acțiunea introductivă așa cum a fost precizată.
Cu privire la indemnizația de concediere aceasta i-a fost acordată în totalitate, conform prevederilor art.50 din C. colectiv de muncă, completate cuprevederile P. social, prin raportarea la salariul mediu brut din anul 2004, anume acel de 1400 lei, din care s-au scăzut impozitele și contribuțiile către bugetele asigurărilor sociale de stat (f.32-33, 45-51 din dosar (...) al T.ui Hunedoara).
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs ambele părți.
Prin recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA, s-a solicitat suspendarea executării sentinței atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată și cu privire la capetele de cerere care au fost admise de prima instanță, respectiv acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă aferente anului 2005 și a contravalorii cotei de gaze naturale pe anul 2005, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurilor judiciare din fața instanței de fond și de recurs.
În motivarea recursului, s-a invocat excepția prescripției ambelor drepturi solicitate prin acțiune, susținându-se că drepturile pretinse și reglementate în capitolul referitor la protecția socială a salariatului din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni conform art.281 alin.1 lit. e Codul muncii.
S-a invocat sub aspectul ambelor drepturi solicitate prin acțiune excepția lipsei calității procesuale active motivată de inexistența dreptului subiectiv pretins de reclamanți, sens în care s-a arătat că absența negocierilor patronat sindicat cu privire la cuantumul drepturilor solicitate dovedește includerea sa în salariul de bată.
În fine, s-a susținut că reclamanții tind să se îmbogățească fără justă cauză prin solicitarea unor drepturi care le-au fost acordate anterior, fiind incluse în salariu în anul 1997.
Recursul pârâtei este nefondat.
Întrucât, conform art. 137 C.proc.civ., excepțiile procesuale se soluționează prioritar față de aspectele relative la fondul cauzei, se va analiza în primul rând motivul de recurs referitor la prescrierea acțiunii, respectiv termenul în care trebuia formulată acțiunea.
Art. 283 alin. (1) din Codul muncii prevede că „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de munca consta în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților fata de angajator; e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia";.
Potrivit alineatului 2 al aceleiași norme citate, „În toate situațiile, altele decât cele prevăzute la alin. (1), termenul este de 3 ani de la data nașterii dreptului.";
De asemenea, conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 130/1996, prin contractul colectiv de muncă „se stabilesc clauze privind condițiile de munca, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de munca";, dispoziții similare conținând și art. 236 alin.(1) din Codul muncii.
Drept urmare, contractul colectiv de muncă cuprinde dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 283 alin. (1) lit. a) - d) din Codul muncii a reglementat termene speciale distincte deprescripție. D. s-ar accepta susținerile recurentei, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Pentru aceste considerente, și reținând și faptul că rațiunea instituirii termenului de 6 luni o constituie încheierea pe o perioadă determinată a contractului colectiv de muncă, Curtea apreciază că în mod judicios prima instanță a reținut că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, acesta fiind un termen special față de cel prevăzut de art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii.
În consecință, întrucât acțiunea reclamantei a fost înregistrată în (...) și se referă la obligarea pârâtei la plata unor sume de bani reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate, aferente anului 2005, în mod corect prima instanță a respins excepția prescripției invocată de recurentă.
În privința fondului, Curtea constată că art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii prevede că angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractele colective de muncă. Prin C. C. de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2000 înregistrat la M. sub nr. 53346/06/(...), prelungit prin acte adiționale succesive, actul adițional nr.430/(...) și CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze încheiat pe anul 2006, înregistrat la M. sub nr. 288/02/(...) a cărui aplicare s-a prelungit prin actul adițional nr.
397/(...) pe o perioadă de minim un an de la data înregistrării, s-a prevăzut, la articolul 176, că salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaus, în sumă fixă în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, fiecare adaus fiind în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor acestui contract.
Potrivit art. 241 alin. 1 din Codul muncii și art. 11 din Legea nr.
130/1996 privind C. colectiv de muncă, clauzele contractelor colective produc efecte pentru toți salariații angajatorului, pentru toți salariații din grupul de angajatori, pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul.
Chiar dacă la nivel de S. ". S. există un contract colectiv de muncă, legal încheiat între partenerii sociali P. SA și F. P., aplicabil, care nu cuprinde clauzele de natura celor solicitate de reclamanți, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, deoarece potrivit articolului 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin C. colective de muncă încheiate la nivel superior, respectiv la nivel de ramură (în speță).
În consecință, reclamanta este îndreptățită să primească drepturile bănești solicitate, care sunt reglementate prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ca obligații pure și simple ale angajatorului, nedepinzând de derularea unor negocieri.
Recurenta nu a contestat existența dreptului solicitat, ci chiar îl recunoaște, însă susține că ar fi fost inclus în salariul de bază în anul 1997.
Pârâta nu a făcut dovada achitării dreptului cuvenit pentru anul 2006.
Pârâta nu a probat nici faptul că începând cu data de (...) suplimentările solicitate ar fi fost incluse în salariu de bază, conform art.168 alin.3 din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul unității "P.";, întrucât nu a depus la dosar un act adițional în acest sens, așa cum prevedea chiar textul art.168 alin.3, din CCM la nivel P. pentru anul 1997.
Din actele depuse în probațiune în dosarul de fond, rezultă că în fapt, aceste indexări și majorări au fost înregistrate anual de mai multe ori,neexistând vreun motiv de a considera că acea creștere salarială din anul 1997 ar corespunde includerii în salariul de bază a suplimentării în discuție. Or, având în vedere că înscrierile din carnetele de muncă ale reclamanților nu constată cu precizie creșteri salariale ca urmare a includerii suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, Curtea consideră că nu a fost făcută proba de către angajator a susținerilor pe care își fundamentează apărarea.
Un număr de sporuri și adaosuri la salariul de bază al angajaților acestei unități au fost prevăzute în contractele colective de muncă, P. formulând constant apărări prin care invocă includerea acestor drepturi în salariul de bază, instanțele fiind confruntate cu un mare număr de diverse astfel de litigii, astfel încât, dată fiind deja notorietatea acestei apărări a pârâtei, nu se poate accepta fără un suport probatoriu afirmația că a inclus în salariul de bază dreptul solicitat prin primul capăt de cerere din prezenta acțiune.
De asemenea, este în sarcina angajatorului să probeze că invocatele creșteri salariale au fost efectuate în executarea stipulației art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, și aceasta nu doar printr-o adresă internă, a cărei punere în practică nu a fost dovedită, ci prin evidențierea prin mijloace specifice (expertiza, înscrieri neechivoce în carnetul de muncă, acte adiționale la contractul colectiv de muncă) a efectuării acestei includeri în salariul de bază.
Ca atare, nefiind probată includerea adaosului în salariul de bază, chiar în ipoteza în care contractele colective de muncă ulterioare anului 1997, încheiate la nivel de unitate, nu au mai prevăzut acordarea acestei suplimentări, obligativitatea acordării ei a subzistat față de dispozițiile din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură. Nu poate fi agreată interpretarea dată de intimata pârâtă acestor dispoziții ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, ca instituind doar o invitație la negociere în cadrul demersurilor pentru încheierea contractelor colective de muncă la nivel inferior, iar nu un drept în sine. Textul art. 176 alin. 1 din contract colectiv de muncă la nivelul ramurii prevede imperativ că „salariații vor beneficia de (…) o suplimentare a drepturilor salariale";, la alin. 3 stipulându-se nu o condiție de care să depindă nașterea dreptului, cum consideră recurenta, ci modalitatea de executare efectivă a obligației.
Având în vedere dispozițiile art.287 din Codul Muncii, care prevăd că, sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, faptul că pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale suplimentare reprezentând suplimentări salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă solicitate de reclamanți, în calitate de angajați și la data promovării acțiunii, Curtea constată că reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de drepturile suplimentare salariale solicitate.
Actul adițional din 2008 la contractul colectiv de muncă nu poate produce efecte pentru o perioadă anterioară încheierii sale, decât cu încălcarea principiului neretroactivității care este aplicabil și în privința clauzelor interpretative din contractul colectiv de muncă.
În acest sens, art. 31 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă stabilește că:
„(1) Clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
(2) Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților.";
Așadar, nu există un temei legal pentru întinderea efectelor acestei clauze contractuale asupra unei perioade anterioare încheierii actului adițional.
Referitor la cererea de acordare a contravalorii cotei de gaz de 4000 mc/anul 2005, Curtea constată că sunt valabile aceleași considerente ca în cazul primului petit, situația fiind similară: dreptul la acordarea contravalorii unei cote de gaz este prevăzut în contractul colectiv de muncă la nivel atât de ramură, cât și de unitate, fiind stipulat în anul 1997 că începând cu 0(...) ajutorul material reprezentând c/valoarea a 4.000 mc de gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază, urmând ca modalitatea concretă de calcul să facă obiectul unui act adițional.
În mod corespunzător, ca în cazul suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, nu s-a făcut proba acestei includeri; ea a fost doar afirmată, însă de la dosar lipsesc probele specifice cu care intimatul ar fi putut, dacă această includere ar fi avut loc efectiv, să o dovedească.
Curtea apreciază că nu se poate suplini sarcina probatorie a angajatorului prin stipulații ulterioare în contractele colective de muncă prin care să se ateste achitarea drepturilor salariale în litigiu în modalitatea includerii în salariul de bază, față de prevederile art. 38 și 165 Codul muncii, care stipulează interzicerea renunțării la drepturi și cu precizarea distinctă a celor salariale, din partea salariaților. Ca atare, chiar o recunoaștere ulterioară din partea sindicatului că s-au achitat anumite drepturi salariale nu este de natură a înlătura obligația angajatorului de a-și proba concret îndeplinirea obligațiilor ce îi incumbă în cadrul raporturilor juridice de muncă, sub aspectul plății drepturilor salariale.
Curtea observă, de asemenea, că motivele de recurs referitoare la excepția lipsei calității procesuale active și la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei sunt bazate tot pe considerente asupra fondului cauzei.
Astfel, pe de o parte este evidentă calitatea reclamantei de salariată a pârâtei, ceea ce îi conferă legitimare procesuală în acțiunea având ca obiect plata unor drepturi salariale, iar pe de altă parte realizarea unei îmbogățiri fără justă cauză implică un beneficiu necuvenit reclamantei, aspect însă nefondat, după cum s-a arătat anterior.
Față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 al.1 Cod de procedură civilă va respinge recursul pârâtei ca nefondat.
Prin recursul declarat de reclamanta S. M. s-a solicitat modificareasentinței în sensul obligării pârâtei la plata contravalorii de 4000 mc de gaze naturale pentru anul 2006 și la plata sumelor reprezentând diferența dintre plățile compensatorii cuvenite conform planului social P. și a art.50 din CCM P. și sumele efectiv acordate prin decizia/acordul de încetare a contractului individual de muncă, suma actualizate cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat că reclamanta este îndreptățită, conform art.178 din CCM la unul de grup de unități din Industria Petrolieră, să beneficieze de cota de gaz și în anul 2006, raporturile de muncă încetând la data de (...).
Se susține că plățile compensatorii prevăzute de art.50 din CCM se cumulează cu cele stabilite prin P. social după cum prevede chiar art.50.
În privința modului de calcul a plăților compensatorii, se susține că baza de calcul este asigurată de salariul stabilit prin pct.4 din planul social- versiunea finală din (...) și nu cel de 1400 lei.
Recursul este întemeiat în parte.
Potrivit dispozițiilor art. 67 din Codul muncii, salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Astfel cum rezultă din decizia nr. 140/(...), contractul individual de muncă al reclamantei a încetat în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul muncii, acesta primind, conform dispozițiilor art.50 din C. colectiv de muncă, completate cu prevederile P. S., o indemnizație de concediere în sumă netă de
15947 lei.
Conform art. 50 alin. (1) din C. colectiv de muncă al S. pe anul 2006, la
concedierea din motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indemnizație mini mă de concediere, după cum urmează: de la 6 luni-3 ani - 1 salariu medii nete; de la 3-10 ani - 2 salarii medii nete, de la 10 la 15 ani - 3 salarii medii nete și peste 15 ani, patru salarii medii nete.
Potrivit alin. (2) din același articol, în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile acordate efectiv urmând a fi stabilite prin negociere cu F. P.
Conform ultimului alineat, prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile P. social însușit de părți.
Analizând aceste prevederi contractuale, Curtea reține că acestea nu ridică probleme deosebite de interpretare, părțile stabilind cu claritate că salariații S. sunt îndreptățiți la acordarea unei indemnizații/compensații în caz de concediere pentru care doar limita minimă este prevăzută în acest articol, cuantumul ce va fi acordat efectiv urmând a fi stabilit prin negociere cu F. P.
În acest sens, la pct. 4 din P. S.-anexă a contratului colectiv de muncă cu valabilitate până la data de (...), punct intitulat „Pachete financiare";, partenerii sociali au stabilit că, în funcție de vechimea în P., angajații vor primi următoarele pachete: 0,5-5 ani - 8 salarii; 5-15 ani - 12 salarii; peste 15 ani -
15 salarii.
S-a mai prevăzut la același articol că pentru anul 2005 salariul ce va fi luat în calcul va fi salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
În ceea ce privește ultimul alineat al art.50 din C. colectiv de muncă, Curtea reține că prevederile acestui articol au fost într-adevăr completate cu
cele ale P. social însușit de părți, chiar în sensul precizat de către recurent prin cererea de recurs formulată, fiind adăugate dispozițiilor privind limita minimă a indemnizației de concediere, cele privind cuantumul efectiv al compensațiilor ce vor fi primite de către salariații ce vor fi concediați.
Se reține astfel că prevederile C.ui colectiv de muncă pe anul 2006, astfel cum au fost stabilite de către părți, exclud orice posibilitate de interpretare în
sensul acord ăr ii cu mul ate a celor „ dou ă inde mn iz aț ii de conce d iere"; pretinse decătre reclamant prin acțiunea formulată.
De altfel, pe lângă faptul că o cumulare a compensației prevăzute la art.50 din C. colectiv de muncă al S. cu cea prevăzută la pct. 4 din P. S. excede oricărei logici de interpretare a prevederilor contractuale și cu siguranță nu corespunde voinței partenerilor sociali ce au stabilit aceste dispoziții, o asemenea solicitare ar aduce atingere și principiului consensualității și bunei- credințe ce trebuie să guverneze relațiile de muncă, conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Codul muncii. Aceasta pentru că nu se pot acorda două compensații, de aceeași natură, pentru aceeași concediere.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că reclamanta putea beneficia doar de indemnizația de concediere stabilită conform pct. 4 din P. S., ce a completat dispozițiile de protecție minimală ale art. 50 din C. colectiv de muncă.
În ceea ce privește cuantumul indemnizației stabilite conform pct. 4 din
P. S., ce constituie o anexă la contractul colectiv de muncă, fiind înregistrat la
D., Curtea reține că acesta în mod corect a fost stabilit și plătit de către angajator.
Soluția instanței de fond este corectă întrucât la pct. 4 din P. social- anexă la contractul colectiv de muncă (înregistrat sub nr. 2643/(...)) s-a prevăzut modul de stabilire a bazei de calcul în raport cu care se calculează indemnizația de concediere, în sensul că, pentru anul 2005, salariul ce va fi luat în calcul va fi salariul mediu brut din P. pe baza celui din 2004 (majorat în anii următori direct proporțional, cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă).
Astfel, angajatorul în mod corect a calculat indemnizația reclamantei, concediată în anul 2006, conform pct. 4 din P. S., luând în calcul salariul mediu brut din P. pe anul 2005, neputând fi reținute susținerile recurentului formulate prin acțiune și cererea de recurs, în sensul că baza de calcul a indemnizației de concediere trebuia să o constituie salariul mediu brut conform versiunii finale a P. S., întrucât din prevederile enunțate anterior rezultă că voința părților a fost ca la stabilirea acestor compensații să fie luate în considerare veniturile salariale medii brute pe anul anterior acordării compensației pentru concediere.
Potrivit adresei nr.313/(...) a S., salariul mediu brut pentru anul 2005 a fost de 14000000 R.
În consecință, în mod corect valorile indemnizațiilor de concediere pentru salariații ale căror contracte au încetat în anul 2006 au fost stabilite de către intimată prin luarea în considerare, ca bază de calcul, a salariului de 1582 lei
(la salariul mediu brut menționat anterior adăugându-se procentul de majorare a salariilor pentru anul 2005).
Curtea reține astfel, că nu au fost încălcate de către angajator dispozițiile art. 7 din C. colectiv de muncă, indemnizația acordată recurentului neputând fi considerată ca fiind cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, întrucât astfel cum s-a precizat anterior, salariații P. nu beneficiau de două drepturi distincte de compensație pentru concediere, ci de un singur drept, care a fost prevăzut inițial într-o limită minimă de protecție a salariaților și care, ulterior, a fost completat, în sensul stabilirii efective a modului de calcul a acesteia.
Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor art.38 din Codul muncii, întrucât recurentul nu a fost pus în situația de a renunța la un drept care să-i fie recunoscut de lege, prin neacordarea unor compensații cumulate.
Intimata a respectat dispozițiilor art.7 și 8 din Legea nr.130/1996 și ale art.243 din Codul muncii, întrucât intimata a executat prevederile contractuale privind indemnizațiile cuvenite salariaților concediați, astfel cum acestea au fost negociate de către partenerii sociali.
Nu se poate reține în cauză nici incidența art.7 alin.3 din C. colectiv de muncă, care are în vedere situațiile în care, în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, intervin reglementări legale mai favorabile, acestea vor face parte de drept din contract, întrucât recurenta nu a dovedit existența unor dispoziții legale care să prevadă acordarea unor compensații la concediere în cuantum mai avantajos.
Se mai reține și că indemnizațiile compensatorii acordate în caz de concediere au doar rolul de protecție a salariatului, de compensare a lipsirii acestuia de drepturi salariale pe o anumită perioadă de timp, până la obținerea unui nou loc de muncă, nu de despăgubire a acestuia. Astfel, atât timp cât salariatul a fost de acord cu măsura concedierii, necontestând-o în termenele legale, fiind exclusă culpa ambelor părți în ceea ce privește desființarea locului de muncă, care să presupună repararea integrală a prejudiciului suferit, respectiv plata salariilor de care ar fi beneficiat angajatul în situația în care nu s-ar fi dispus încetarea contractului său de muncă, partenerii sociali nu pot fi obligați să ia ca bază de calcul a compensațiilor salariile pe care acesta le realiza la momentul concedierii.
Totuși în ceea ce privește motivul de recurs referitor la întinderea dreptului de acordare a contravalorii cotei de gaz, Curtea constată ca fiind fondate criticile aduse de recurentă în sensul că acestea se impun a fi acordate și pentru anul 2006, proporțional cu perioada efectiv lucrată, respectiv până la data de (...).
Acordarea ulterior încetării raporturilor de muncă a acestor drepturi, nu mai are nici o justificare, în condițiile în care temeinicia acordării acestora se fundamentează exclusiv pe contractul individual de muncă.
Față de considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 al. 1 și 3
C.proc.civ. va admite în parte recursul reclamantei și va modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârât să achite reclamantei contravaloarea cotei de gaz pentru perioada (...)-(...).
În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâta va fi obligată să plătească reclamantei suma de 600 de lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, constând în onorariu avocațial (chitanță anexată după fila 29).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC OMV P. SA
Admite în parte recursul declarat de reclamanta S. M. împotriva sentinței civile nr. 278 din (...) a T.ui C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că obligă pârâta să plătească reclamantei contravaloarea cotei de gaz aferentă perioadei (...) - (...) precum și suma de 600 de lei, cheltuieli de judecată parțiale la fond.
Obligă pe pârâta SC OMV P. SA să plătească reclamantei suma de 600 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
D. G. S. D. L. D. C. M.
Red.SD Dact.SMD/3ex. (...)
| ← Decizia nr. 977/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 245/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
