Decizia nr. 64/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ NR. 64/R/2012
Ședința publică din data de 11 ianuarie 2012
Instanța constituită din:
PREȘED.TE: C. M. JUDECĂTORI: S.-C. B.
I.-R. M.
G.: G. C.
S-au luat în examinare recursurile declarat de pârâții C. LOCAL B. M., P. M. B. M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. G. A F. P. M. împotriva sentinței civile nr. 1575 din 16 septembrie 2011 pronunțată de
Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...), privind și pe reclamantul intimat S. L. D. Î. M. și pe pârâta intimată Ș. CU C. I-V. „. I. C. B. M., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, la data de 20 decembrie 2011, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate și judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că și prin cererile de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă, cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1575 din 16 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr. (...) s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților M. F. P., C. Local B. M. și P. municipiului B. M.
S-a admis acțiunea formulată de reclamantul S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâții Ș. CU C. I-V. „. I. C. B. M., C. LOCAL B. M., P. O. B.
M. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Pârâta Ș. cu clasele I-V. „A. I. C. B. M. a fost obligată să plătească membrilor de sindicat reprezentați de reclamant B. M., A. F. C., B. M., B. D., B. I. Z., B. M. C., B. M. L., C. A. M., C. I. M., D. T., D. D. M., D. F., F. I., G. L. C., H. G., H. A. D., H. I., H. M., I. M., I. C. L., K. M. R., M. M., M. I., M. M. M. N., M. M., M. N. S., P. V., P. R. C., P. T. G., RAD I., R. I. V., R. M. G., S. R., S. D. și U. P. O. diferența dintre drepturile salariale cuvenite pentru luna noiembrie 2009, diminuate cu 15,5% prin aplicarea L. nr. 3. doar începând cu data de (...) și drepturile salariale efectiv încasate pentru această lună, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Pârâții C. local B. M., P. municipiului B. M. și Ministerul Finanțelor
Publice au fost obligați să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a pronunța această sentință tribunalul a reținut referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului P. M. B. M. și a pârâtului C. Local B. M. că potrivit art. 1 din H.G. 538/2001 „ începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Art. 167 al. 3 din L. 84/1995 Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din L. nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art.23 al.1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local B. M. a fost chemat în judecată ca pârât datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active invocate de P. municipiului B. M. și C. Local B. M.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că membrii de sindicat reprezentați în cauză sunt angajați ai pârâtei unitatea școlară.
Potrivit adeverințelor emise de aceasta, în luna noiembrie 2009 au fost reduse cheltuielile de personal cu 15,5%, respectiv total salarii brute, pentru întreg personalul angajat al unității de învățământ.
Potrivit art. 10 alin. 1 din L. nr. 3., în vederea încadrării în constrângerile bugetare determinate de situația de criză economică, în perioada octombrie - decembrie 2009, conducătorii autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare, au obligația de a diminua cheltuielile de personal, în medie cu 15,5% lunar, prin aplicarea uneia dintre măsurile enumerate.
În conformitate cu dispozițiile art. 12 din L. nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și art. 78 din Constituția R., legea se publică în Monitorul Oficial al R. și intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei.
L. nr. 3. a fost publicată în Monitorul Oficial la data de (...) și, în lipsa unei mențiuni privind intrarea în vigoare la o altă dată, a intrat în vigoare la
12 noiembrie 2009, dată de la care își produce efectele.
Prin urmare, pentru luna noiembrie 2009 procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proporțional cu perioada din această lună în care legea se aplică, iar nu raportat la întreaga lună.
Potrivit art. 15 din Constituția R., legea civilă produce efecte numai pentru viitor, respectiv de la data intrării sale în vigoare, neputând afecta drepturile dobândite anterior.
Drepturile salariale aferente muncii prestate de membrii de sindicat reprezentanți de reclamant până la data de 12 noiembrie 2009 s-au născut sub imperiul legii anterioare și nu pot fi afectate de reducerile prevăzute de L. nr. 3..
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâții MINISTERUL FINANȚELOR
PUBLICE, C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M.
Recurentul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a apreciat că nu are calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, prin prisma faptului că acesta nu are raporturi juridice cu reclamanții.
Rolul esențial in procesul bugetar și în execuția bugetara revine G., respectiv P. potrivit art. 17 alin. 1 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, P. fiind acela care adopta legile bugetare anuale si legile de rectificare elaborate de G.
Reglementând rolul G. la art.18 din aceeași lege, stabilește că acesta asigura însăși elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale si transmiterea acestora spre adoptare P., precum si supunerea spre adoptare P. a proiectelor legilor de rectificare bugetara si a contului general anual de execuție.
Obligarea M. F. P. la alocarea sumelor solicitate de reclamanți este lipsita de suport legal si în același timp imposibila, deoarece aceste sume trebuie propuse de către ordonatorii principali de credite conform art.34 alin.1 din L. nr.500/2002 privind finanțele publice, iar Ministerul Finanțelor
Publice sa fie autorizat in acest sens de către legiuitor.
A fost invocată D. nr. 10/(...) prin care Înalta Curte de Casație și
Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Drepturile pretinse de reclamanți s-au născut în baza contractului colectiv de muncă la nivelul I. Ș. J. M. în care Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de parte, iar potrivit art. 167 alin. 3 din L. nr. 84/1995 finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ.
Efectele raporturilor de muncă stabilite între angajat și angajator se concretizează în obligații de ambele părți, iar una dintre obligațiile angajatorului este plata salariului angajatului pentru munca prestată.
Întrucât dreptul la salariu este un drept constituțional, diminuarea sa se constituie într-o restrângere a exercițiului dreptului la muncă, măsură ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din
Constituție.
Potrivit art. 8 din L. nr. 69/2010 a responsabilității fiscale - bugetare,
„Guvernul și fiecare ordonator de credite, precum și orice entitate responsabilă de elaborarea politicilor și acordurilor salariale din sectorul public trebuie să se asigure că toate aceste politici și acorduri salariale sunt în concordanță cu principiile responsabilității fiscale, regulile fiscale, precum și cu obiectivele și limitele din strategia fiscal-bugetară";.
Același act normativ prevede că totalul cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat nu poate fi majorat pe parcursul anului bugetar, cu ocazia rectificărilor bugetare.
În rectificările bugetare se are în vedere la alocarea sumelor către bugete și scăderea veniturilor și creșterea deficitului bugetar.
Orice rectificare a bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor fondurilor speciale. Precum și utilizarea sumelor reținute în conformitate cu prevederile art. 21 alin. 4 din L. nr. 500/2002, cumodificările și completările ulterioare, trebuie să aibă în vedere concluziile raportului semestrial privind situația economică și bugetară publicată și opinia C.ui fiscal cu privire la aceasta.
Cheltuielile totale ale bugetului general consolidat, excluzând asistența financiară din partea U. Europene și altor donatori, pot di suplimentare cu ocazia rectificărilor bugetare numai pentru plata serviciului datoriei publice și plata contribuției R. la bugetul U. E.
Astfel, conform dispozițiilor legii și a controlului de constituționalitate drepturile salariale au fost corect stabilite.
Recurenții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. au invocat excepția lipseicapacității procesuale pasive și excepția lipsei calității procesuale pasive și au solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului au arătat în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale că în conformitate cu art.41 coroborat cu prev. art.26 alin.1 din Decretul 31/1954 și art.21 din L. 215/2001, consiliul local nu are personalitate juridică și buget propriu, situație în care nu poate sta în judecată în nume propriu, într-un litigiu având ca obiect plata unor despăgubiri bănești.
C. local este, potrivit art.23 din L. nr.215/2001, republicată, autoritatea administrației publice locale , în speță a M. B. M., o autoritate cu caracter deliberativ în problemele de interes local, iar primarul este autoritatea administrației publice locale cu caracter de execuție.
În consecință, C. local al mun. B. M. și P. mun, B. M. sunt autoritățile unității administrativ-teritoriale - Municipiul B. M., care nu au personalitate juridică proprie, nu au capacitate și nici patrimoniu.
În ceea ce privește excepția calității procesuale pasive a C.ui local al mun. B. M., arată că acesta a fost chemat în judecată, în calitate de finanțator al unităților de învățământ. D. că, potrivit disp.art.63 alin.4 lit.a din L. 215/2001, primarul în exercitarea atribuțiilor prevăzute la art.63 alin.1 lit.c exercită funcția de ordonator principal de credite, iar nu consiliul local care îndeplinește alte atribuții date în competența sa. C. local al mun. B. M. nu este și nici nu poate fi reprezentat de către P. mun. B. are, deoarece cele două autorități au atribuții distincte.
Pe fond arată că acțiunea este inadmisibilă, deoarece C. local al mun.
B. M. este o autoritate deliberativă, fără personalitate juridică, fără patrimoniu astfel că nu poate să își asume obligații pecuniare.
De asemenea, unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane juridice sau fizice în condițiile legii.
Prin întâmpinarea formulată S. L. din Î. M. a solicitat respingerearecursului și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilorformulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor
Publice, Curtea apreciază raportat la conținutul cererii deduse judecății în fața instanței de fond, că cererea de chemare în judecată a acestui pârât are un caracter accesoriu în raport de petitul principal formulat în contradictoriu cu angajatorul prin care se solicită plata drepturilor de natură salarială.
Prin atragerea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice în proces se urmărește obligarea acestuia la alocarea către pârâtul din cererea principală a fondurilor necesare pentru plata drepturilor de natură salarială solicitate. Prin urmare, reclamanții nu au invocat existența unui raport obligațional direct cu pârâtul recurent, ci au avut în vedere raporturile care subzistă între pârâta - unitatea de învățământ, ca instituție bugetară și Ministerul
Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite.
Însă calitatea de ordonator principal de credite a M. F. P., în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu generează o obligație implicită de alocare a fondurilor necesare către instituțiile bugetare, în sarcina cărora s-au instituit obligații de plată, sau după caz, de alocare, a unor drepturi salariale. Cu alte cuvinte, atribuțiile M. F. P. în domeniul finanțelor publice nu conțin o obligație de garanție sau de despăgubire, astfel că între acest pârât și instituțiile bugetare pârâte nu există un raport juridic obligațional.
Între instituțiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială și Ministerul Finanțelor Publice există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituțiile respective nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligației ce îi incumbă în baza raportului juridic de muncă.
Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor
Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a, g, h și i din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin.
1 pct. 6-8, 11 și 13 din Hotărârea G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.
În plus, art. 3 din O. G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.
În mod corelativ, obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor Ordonanței G. nr. 2., cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.
Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetulpropriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.
În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, prin D. nr. 10 din 19 septembrie 2011, în soluționarea unui recurs în interesul legii, stabilind că: „În aplicarea dispozițiilor art. 60 din codul de procedură civilă raportat la 19 din L. nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. nr. 2. privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de nr. 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar, nu îndeplinește cerințele prevăzute de textul de lege";.
Potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din C.pr.civ. decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțele de judecată. Chiar dacă decizia în interesul legii privește cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva M. F. P., care are un caracter incidental, Curtea apreciază că efectele acesteia se impun a fi extinse și în cazul cererilor accesorii, respectiv în situațiile în care Ministerul Finanțelor Publice este chemat în judecată ca pârât, tocmai datorită finalității identice a celor două tipuri de cereri. Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1, 3 C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. În ceea ce privește recursurile declarate de pârâții C. Local al M. B. M. și P. M. B. M., se constată că criticile formulate de aceștia nu au vizat fondul pretențiilor deduse judecății, aceștia înțelegând să critice hotărârea tribunalului doar prin invocarea excepțiilor lipsei calității și capacității procesuale pasive, în privința cărora Curtea apreciază că argumentația pe care se fundamentează nu este întemeiată, iar în concret, prin raportare la normele legale incidente, excepțiile nu pot fi primite. Astfel, se observă că dispozițiile art. 104 alin. 2 din L. nr. 1/2011 statuează că finanțarea de bază a unităților de învățământ de stat, care include și cheltuielile cu salariile, este asigurată prin bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe a cărui rază își desfășoară activitatea, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat. Conform art. 5 alin. 1 lit. b din L. nr. 273/2006 privind finanțele publice locale „veniturile bugetare locale se constituie din: sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat";. Drept urmare, sursa din care se plătesc drepturile salariale rămâne tot bugetul local al unității administrativ-teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată. În cauza dedusă judecății, calitatea și capacitatea procesuală pasivă a recurentului pârât C. Local al M. B. M. rezidă din dispozițiile art. 36 alin. 4lit. a din L. nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și potrivit art. 36 alin. 6 pct. 1 asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, potrivit art. 16 din HG nr. 2192/2004 de aprobare a N. metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat „. unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 13 din OUG nr. 32/2001, aprobată prin L. nr. 3., începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea. P. M. B. M. își justifică, de asemenea, calitatea și capacitatea procesuală pasivă, prin prisma faptului că a fost chemat în judecată în calitate de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din L. nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv municipiului, art. 62 alin. 1 din L. administrației publice locale prevăzând expres că „primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate. Așadar, criticile aduse de pârâți hotărârii atacate sunt nefondate, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de (...) s-a solicitat obligarea pârâților recurenți doar la alocarea către unitatea școlară a sumelor necesare plății drepturilor pretinse, iar nu la plata acestor sume direct către reclamanți, or, din ansamblul dispozițiilor legale incidente în materie rezultă faptul că fiecare dintre cei doi pârâți recurenți are pe segmentul lui de activitate atribuții specifice în ceea ce privește alocarea sumelor reprezentând drepturi salariale. În consecință, Curtea observă că pârâții nu au fost chemați în judecată în calitate de angajatori, însă prevederile din legile speciale privitoare la finanțarea învățământului preuniversitar de stat, care sunt de strictă interpretare, justifică legitimarea procesuală a primarului și consiliului local în prezentul litigiu. Ținând seama de aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții pârâți C. Local al M. B. M. și P. M. B. M., în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L. D E C I D E : Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin D. M. împotriva sentinței civile nr. 1575 din (...) a T.ui M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge acțiunea formulată de S. L. D. Î. M. în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE. Menține restul dispozițiilor din sentință. Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL M. B. M. și P. M. B. M. împotriva aceleiași sentințe. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din 11 ianuarie 2012. PREȘED.TE JUDECĂTORI C. MĂNĂSTIREAN S.-C. B. I.-R. M. Cu opinie parțial separată G. G. C. Red.SCB Dact.SzM/2ex. (...) Jud. fond:C. V. Motivarea opiniei parțial separate a judecătorului C. M. Consider că recursul formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, este nefondat, pentru următoarele considerente: Drepturile salariale ale personalului din învățământ se asigură din surse bugetare, așa cum o indică art. 167 alin (1) din L. învățământului nr. 84/1995, republicată, unde se prevede că: „unitățile de învățământpreuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii";. Potrivit art.40 din H.G. nr.2192/2004, după aprobarea legii bugetuluide stat, consiliul județean și C. General al M. B., prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora. Conform art.3 alin.3 din H.G. nr.1618/2009, repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate prin legea bugetului de stat pentru anul 2010, pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului B. se face prin decizie a directorului Direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare. Astfel, consider că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plataacestor drepturi din fonduri bugetare, nu se poate reține că în cursul aplicării acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri. Astfel, M. F. P. îi revin atribuții însemnate în ceea ce privește chiar alocarea și fundamentarea fondurilor necesare unităților de învățământ, înbaza legilor în vigoare, astfel încât în mod corect prima instanță a obligat acest pârât la asigurarea sumelor necesare plății drepturilor bănești solicitate de către reclamanți prin acțiune. Mai consider că, deși în anul 2011 a fost pronunțat un recurs în interesul legii privind cererea de chemare în garanție a M. F. P. formulată de către instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar ori la ajutorulfinanciar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3., efectele acestei decizii pronunțate în interesul legii nu poate fi extins și situațiilor în care M. F. P. are calitatea de pârât în cadrul acțiunilor ce au ca obiect obligarea acestuia la alocarea de fonduri sau asigurarea finanțării necesare plății drepturilor salariale pentru personalul din sectorul bugetar. Astfel, prin decizia nr.10/2011 a Î. C. de C. și Justiție, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de C. de conducere al C. de A. S., stabilindu-se că: În aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportat la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200" o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002
În primul rând, consider că, astfel cum rezultă din considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent săjudece recursul în interesul legii- a luat în examinare recursurile în interesul legii formulate de C. de conducere al C. de A. S. și de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție privind „…interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L. { H. "lnk:L(...)%20500%2.%200"
o "L. nr. 500/2002 - Parlamentul României" | 500/2002} privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și art. 1-4 din O. G. { H. "lnk:O(...)%2022%2.%200" o "O. nr. 2. - Guvernul României" | 2.} privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și completările ulterioare, referitor la chemarea în garanție a M. F. P. în litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială personalului bugetar.";
De asemenea, la punctul 2 al deciziei, denumit „. jurisprudențial";, s-au reținut următoarele: „Prin recursurile în interesul legii se ara tă că în practica
judiciară nu există un punct de vede re unitar cu privir e la cererile de
chemare în garanție a M. F. P. formulate de instituțiile publice angajatoaresau ordonatorii de credite cu privire la drepturile salariale ale personaluluidin sectorul bugetar ori la ajutorul financiar prevăzut în favoarea cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar de L. { H. "lnk:L(...)%20315%2.%200" o "L. nr. 3. - Parlamentul României" | 3. privind stimularea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic, necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul preuniversitar.";
„ 3.1. Unele instanțe de judecată au admis cererile de chemare în garanție formulate de instituțiile publice angajatoare sau ordonatorii de credite, reținând că, în temeiul dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă, poate fi chemată în garanție persoana împotriva căreia se poate îndrepta cel căzut în pretenții, iar potrivit dispozițiilor art. 19 din L. nr.
500/2002, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (1) pct. 6 din Hotărârea G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea M. F. P., cu modificările și completările ulterioare, acest minister coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea G. cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
În ceea ce privește „Problema de drept care a generat practica neunitară"; s-a arătat, la pct.1 din decizie, că: „Recursurile în interesul legii
vizează aceeași pro blemă de drept referitoare la interpretarea și aplicarea
dispozițiilor art. 60 din Codul de procedură civilă raportate la art. 19 din L.
nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările
ulterioare, și art. 1 -4 din O. G. nr. 2. privind executarea obli gațiilor de plată
ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările și
completările ulterioare, cu privire la chemarea în garanție a M. F. P. în
litigiile vizând acordarea unor drepturi de natură salarială perso nalului
bugetar sau a ajutorului financiar prevăzut de L. nr. 3. pri vind stimularea
achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic,
necesare îmbunătățirii calității activității didactice, în învățământul
preuniversitar.";
Consider astfel că, doar analizând cele reținute prin decizie cu privire
la problemele de drept asupra cărora instanțele au pronunțat soluții diferite,
se reține că acest re curs în interesul leg ii nu putea s oluțion a decât cerere a
cu care a fost invest ită legal, respectiv doar chestiunea cererii de chemare în
g ar anț ie a M. F. P. formulate în litigiile vizând acordarea unor drepturi de
natură salarială sau a ajutoarelor financiare acordate personalului bugetar .
De altfel, conform art.3305 d in Codul d e procedur ă c iv il ă, r ecursul în
in teresul leg ii es te ad mis ib il do ar d ac ă s e f ace dov ad a c ă pro ble mele de drep t
c are f or me az ă ob iec tul judec ăț ii au f ost s oluț ion ate în mod d if er it pr in ho tăr âr i
irevocabile.
În al doilea rând, consider că asemenea litigii vizând acordarea unor
drep tur i de n atur ă s al ar ial ă person alulu i buge tar, respec tiv p erson al d id ac tic,
person al d in s is te mul s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i
publ ic i, se judec ă în tr -un c adru procesu al în care M in is terul F in anțelor Publ ice
are calitatea de pârât, solicitându-se de c ătre recl aman ț i obl ig are a aces tu ia l a
aloc are a f ondurilor neces are pl ăț ii drep tur ilor s al ar iale sol ic itate pr in aces te
acț iun i, s au l a as ig ur are a f in anț ăr ii nec es are, de aprox imati v 7 an i de z ile,
invocându-se în principal preveder ile L. nr. 500/2002 pr iv ind f in anțele
publice, cu modificările și completările ulterioare, dar și cele ale Ordonanțe i
G. nr. 2., mai ales p r in excepț iile l ipse i c al ităț ii procesu ale p as ive invoc ate de
c ătre aces t min is ter.
Au fost pronunțate în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, în acest cadru procesual, mii de soluții irevocabile de către instanțele judecătorești specializate în conflicte de muncă și în contencios administrativ din întreaga țară, parte dintre aceste hotărâri judecătorești fiind deja executate, iar unele eșalonate la plată.
Consider c ă, în to ată ace as tă per io ad ă, prob ab il în ur ma pr ac tic ii
cons tan te a ins tanțel or judec ătoreș ti de o bl ig are a aces tu i min is ter l a aloc are a
de fonduri, niciunul dintre cei pe care legea i-a investit cu legitimare
procesu al ă de a exer c ita recursul în in tere sul leg ii, respec tiv pr ocurorul gener al
al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie ș i coleg iile de
conducere ale curț ilo r de apel nu au cons tat at c ă ace as tă probl e mă de drep t ar
f i f ost soluț ion ată d if er it de c ătre ins tanțe le judec ătoreș ti, nef iind pro mov at un
recurs în interesul legii în acest sens.
Po tr iv it ar t.329 al in. 1 d in Codul de procedur ă c iv il ă, as tf el cu m a f ost
modificat prin L. nr.219/2005, P. general al P arche tulu i de pe l âng ă În al ta
Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie, d in of ic iu s au l a cerere a min is trulu i jus tiț ie i ș i
coleg iile de conducere ale curț ilor de apel, au drep tul, pe n tru a as igur a
in terpre tare a ș i apl ic are a un itar ă a leg ii p e în t reg ter itor iul R. s ă ce ar ă Î. C. de
C. ș i Jus tiț ie s ă s e pronunțe asupr a ches tiun ilor de drep t c are au f ost
soluț ion ate d if erit de c ătre ins tanțele jude c ătoreș ti.
Astfel cum s-a statuat în doctrina de drept procesual civil, rațiunea recursului în interesul legii rezidă în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, ori nu se poate ajunge la atingerea acestui scop în condițiile în care o problemă de drept cum este cea din speță, în ipoteza în care ar fi fost soluționată diferit de către instanțe prin hotărâri irevocabile, ar fi dezlegată printr-un astfel de recurs după trecerea a peste 7 ani de zile și după pronunțarea a mii de soluții de către curțile de apel din întreaga țară în acest sens.
Însăși denumirea acestei instituții este în acest sens relevantă, astfel încât recursul trebuie exercitat în interesul legii, ori acest interes nu poate fi decât în sensul ca o asemenea cale de atac, în care se acționează doar pentru respectarea legii, „numai pentru frumusețea principiilor";, cum se precizează în doctrină, să nu poate fi exercitată după un timp foarte îndelungat, în care justițiabilii unei țări au perceput o practică constantă a instanțelor judecătorești în problema de drept incidentă în speță, întemeindu-și acțiunile în justiție având în vedere și această jurisprudență.
În al treilea rând, începând cu anul 2005, P. general al Parchetului de pe
l âng ă În al ta Cur te d e C as aț ie ș i Jus tiț ie ș i, ul ter ior, coleg iile de conducere ale
curț ilor de apel au ses iz at În al t a Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie cu pronunțare a
unor dec iz ii în in teresul leg ii pr iv ind drep tur i de n atur ă s al ar ial ă al e
personalului bugetar, respectiv personal didactic, personal din sistemul
s an itar, person al d in s is te mul jus tiț ie i, f uncțion ar i publ ic i, î n care au fost
ataș ate ș i ex amin ate ho tăr âr i judec ător eș ti d in în tre ag a ț ar ă în c are, în
c al itate de p âr ât în cerer ile de aloc are a f ondurilor neces are pl ăț ii drep tur ilor
s al ar iale f igur a M in is terul F in anțelor Pu bl ice, invoc ându -se prevederile L. nr.
500/2002 și cele a le Ordon anțe i G. nr . 2., f ăr ă a se con s tata vreod at ă
soluț ion are a d if erită a unor ase mene a cer er i de c ătre ins tanțel e judec ătoreș ti,
dec i n ic i neces itate a ses iz ăr ii ins tanțe i su pre me cu pronunț are a unu i recurs în
interesul legii în acest sens.
În al ta Cur te de C as aț ie ș i Jus tiț ie a pro nunț at, în ur ma unor ase mene a
ses iz ăr i pr iv ind dr ep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale perso n alulu i buge tar,
respectiv personal didactic, personal din sistemul sanitar, personal din
s is te mul jus tiț ie i, f uncț ion ar i publ ic i, ur măto arele dec iz ii: n r.23/(...) (dosar
nr.31/2005), nr.12/(...) (dosar nr.30/2006), nr.36/(...)( dosar nr.4/2007),nr.21/(...)(dosar nr.5/2008), nr.23/(...)(dosar nr.6/2008),nr.24/(...)(dosar nr.7/2007), nr.46/(...)(dosar nr.27/2008), nr.41/(...),nr.33/(...)(dos ar nr.20/200 9), nr.28/(...)(dos ar nr.5/2009) ș i
nr.37/(...)(dos ar nr.2 3/2009), av ând în f iec are d in tre aces te dos are ataș ate
ho tăr âr i judec ătoreș ti pr in c are se cere a ș i ch iar er a obl ig at M in is ter ul
F in anțelor Publ ice l a aloc are de f onduri, f ăr ă a se cons tata în toț i aceș ti an i o
pr ac tic ă neun itar ă a ins tanțelor judec ător eș ti în aces t sens, ce e a ce nu per mite
în prezen t ex tindere a ef ectulu i recursul u i în in teresul leg ii soluț ion at pr in
dec iz ia nr.11/2010 ș i asupr a unor ase me ne a cerer i de che mar e în judec ată.
În al p atrule a r ând, în acț iun ile pr iv ind dr ep tur i de n atur ă s al ar ial ă ale
person alulu i d in s is te mul jus tiț ie i, încep ând cu anul 2005, P arche tul de pe
l âng ă În al ta Cur te d e C as aț ie ș i Jus tiț ie, pr in procurorul gene r al ș i C.le de A.
au figurat în c al itate de p âr âț i, al ătur i de M in is terul F in anțelor Publ ice, ul timu l
f iind che mat s ă aloc e f ondurile neces ar e pl ăț ii drep tur ilor b ăneș ti sol ic itate,
formulându-se ch iar ap ăr ăr i f aț ă de exce pț ia l ipse i c al ităț ii pr ocesu ale p as ive
invoc ată în aces te c auze de c ătre M in is terul F in anțelor Publ ice, în te me iul L.
nr. 500/2002, as tf el înc ât es te cer t c ă ace ș tia au cunoscu t pr ac tic a ins tanțelor
judec ătoreș ti d in ț ar ă în cee a ce pr iveș te ace as tă proble mă d e drep t ș i nu au
cons ider at neces ar, în to ată ace as tă pe r io ad ă, s ă ses izeze În al ta Cur te d e
C as aț ie ș i Jus tiț ie c u pronunț are a unu i recurs în in teresul leg ii în ace as tă
chestiune, astfel încât nu se poate pune problema extinderii efectelor deciziei
nr.10/2011 a Î. C. d e C. ș i Jus tiț ie asupr a aces te ia.
Pentru toate aceste considerente, consider că se impunea respingerearecursului formulat de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
C. M.
Judecător,
| ← Decizia nr. 275/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 77/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
