Decizia nr. 744/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ NR. 744/R/2012
Ședința februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. G. JUDECĂTOR : S. D. JUDECĂTOR : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 6. din 11 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr. (...), privind și pe reclamanta intimată M. V., și pe pârâtul intimat C. L. - PRIN P., având ca obiect contestație act dispoziție de imputare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că această cauză a fost repusă pe rol la solicitarea pârâtului recurent.
De asemenea, se constată că la data de 17 februarie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, pârâtul recurent a depus la dosar motivele de recurs prin care solicită și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu art. 242 alin. ultim C.pr.civ.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 306 alin. 1 C.pr.civ. invocă excepția nulității recursului prin prisma depunerii tardive a motivelor de recurs, potrivit dispozițiilor art. 301 C.pr.civ. și art. 215 din Legea nr. 62/2011, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată pârâtului recurent P. comunei L. la data de 18 aprilie 2011, conform dovezii de primire și a procesului verbal de predare, aflat la fila 38 din dosarul tribunalului, iar motivele de recurs au fost depuse la data de 17 februarie 2012 și reține cauza în pronunțare asupra excepției nulității.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.674/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta M. V. în contradictoriu cu pârâții P. comunei L., C.
L., prin primar, și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 517/(...) numai în privința contestatoarei.
Au fost obligați intimații să plătească contestatoarei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că contestatorea în anul 2009 și-a desfășurat activitatea în cadrului aparatului propriu de specialitate al P. comunei L. în categoria personalului contractual potrivitînscrisului comunicat de intimat, pe baza unui contract individual de muncă
(f.20).
Prin dispoziția atacată nr.517/08 decembrie 2010 emisă de intimatul P. comunei L. s-a dispus imputarea sumelor acordate nelegal funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al P. comunei L., care au fost constatate de Curtea de Conturi a României - C. de C. a județului B.-N., în decizia nr.31/2010, potrivit anexei nr.1 ce face parte integrantă din dispoziție, iar art.2 prevede că pentru recuperarea acestor sume se va emite un angajament de plată pentru fiecare funcționar public și personal contractual în parte nominalizat în anexa nr.1 din dispoziție. Trebuie reliefat faptul că la baza întocmirii dispoziției atacate în considerente intimatul P. comunei L. a avut în vedere procesul verbal de constatare al C. de C. a R. - C. de C. a județului B.-N. nr.2978/2010, precum și decizia nr.31/2010 emisă de D. C. de C. a județului B.-N. și s-a reținut, în drept, ca fiind aplicabile prevederile art.84 lit. b și art.85 din legea nr.188/199 privind statutul funcționarilor publici, art.272 alin.1, art273 și art.275 din Codul muncii.
Conform potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nici oreținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar conform art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Potrivit dispozițiilor art. 270 Codul muncii salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătura cu munca lor. De asemenea, art.272 din același cod prevede că salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Din analizarea acestor dispoziții legale aplicabile în speță pentru că contestatorul/rea a fost salariat în anul 2009 la intimat, rezultă faptul că în situația în care un salariat angajat la un angajator în baza unui contract individual de muncă, a încasat de la acesta o sumă de bani despre care ulterior se consideră că nu era datorată, este necesar ca angajatorul să se adreseze cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe normele răspunderii civile contractuale împotriva salariatului, adresată instanței competente, în afară de cazul în care părțile de comun acord ajung la o înțelegere să soluționeze litigiul pe cale amiabilă.
Nici o dispoziție legală a Codului muncii aflat în vigoare în prezent, spre deosebire de cel anterior, nu permite angajatorului să emită un act juridic unilateral prin care să impute salariatului sume pe care acesta le-ar fi încasat pe nedrept, situație în care dispoziția atacată, aflându-se în contradicție cu prevederile legale anterior evocate ale Codului muncii, care reglementează răspunderea civilă patrimonială a salariaților față de angajator, este lovită de nulitatea absolută parțială în ce privește personalul contractual angajat în baza unui contract individual de muncă, pentru că fiind un act juridic unilateral emis de angajator a încălcat condițiile imperativ prevăzute de lege în vederea restituirii sumelor de bani pretins nedatorate încasate de salariat.
Dispoziția atacată este un act unilateral al P. comunei L. fiind un act de imputare, în conținutul său angajatorul exprimându-și manifest voința de a imputa personalului contractual anumite sume de bani, stabilite prin actul de control al organelor teritoriale ale C. de C. neavând relevanță împrejurarea că a fost sau nu pusă în executare de către angajator.
Prevederile art. 164 din Codul muncii au caracter imperativ, astfel că în ceea ce privește personalul contractual, din care face parte și contestatorul/rea, reținerile salariale cu titlu de daune sunt posibile numai dacă sunt constatate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, ceea ce nu este cazul în speță. Angajamentul de plată constituie un act lăsat la libera apreciere a angajatului, astfel că printr-o dispoziție angajatorul nu poate institui în sarcina angajatului o obligație de asumare a unui asemenea angajament. Ca atare, în ipoteza în care salariatul acceptă caracterul nelegal al sumelor de care a beneficiat și este de acord să le restituie de bunăvoie, prin reținere din salariu, nimic nu îl împiedică să-și asume un angajament benevol de plată.
Având în vedere considerentele anterior reliefate, tribunalul în temeiul art.284 Codul muncii, a admis ca fiind întemeiată contestația formulată, iar în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr.517/(...) în privința acestui contestator/e care are calitatea de personal contractual salariat.
Față de această soluție, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de nelegalitate și netemeinicie a dispoziției atacate, invocate doar în subsidiar de contestator.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat intimații, care se află în culpă procesuală față de soluția admiterii contestației, să plătească contestatorului/rei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat potrivit chitanței justificative anexate la dosar.
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.796/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița
Năsăud în dosarul nr.(...), a fost admisă ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantul G. L. în contradictoriu cu pârâții P. comunei L., C. L., prin primar, și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a dispoziției nr. 517/(...) numai în privința reclamantului G. L..
Au fost obligați pârâții P. comunei L., C. L., prin primar să plătească în solidar reclamantului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că activitatea reclamantului se desfășoară în cadrul aparatului de specialitate al P. comunei L., reclamantul făcând parte din personalul contractual, așa cum rezultă din adresa nr. 1148/(...) depusă la dosar (f. 21).
Prin decizia nr. 31/2010 a C. de C. a județului B.-N. s-a constatat că funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al P. comunei L. li s-au acordat nelegal anumite sume de bani.
Urmare acestui act, P. comunei L. a emis dispoziția nr. 517 din (...) prin care a dispus imputarea sumelor acordate nelegal persoanelor prevăzute în anexa 1, parte integrantă a dispoziției.
În același timp, s-a stabilit că pentru recuperarea sumelor se va
„emite"; angajament de plată pentru fiecare beneficiar al sumelor nelegal acordate.
Odată cu dispoziția emisă, reclamantului i s-a comunicat și un tabel intitulat „centralizator rețineri sume acordate nelegal funcționarilor publici și personalului contractul pe anul 2., în cuprinsul căruia sunt materializatetoate drepturile salariale de care a beneficiat reclamantul pe timp de 1 an calendaristic.
Dispoziția a fost comunicată reclamantului sub semnătură, aceasta împreună cu anexele fiind primită de reclamant la data de (...), conform dovezii de comunicare nr. 3959/(...) depusă la dosar (f. 33).
Raportat la momentul comunicării actului atacat și la cel al promovării prezentei acțiuni, se constată că acțiunea s-a promovat în termenul legal de
30 de zile.
În privința personalului contractual o asemenea dispoziție, prin care se decide imputarea unor sume stabilite de organele C. de C. a județului B.- N. ca fiind nelegal acordate este lovită de nulitate absolută, deoarece potrivit dispozițiilor art. 164 alin. 1 din Codul muncii, nicio reținere din salariu nu poate fi operată în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar conform art. 164 alin. 2 din Codul muncii, reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărârejudecătorească definitivă și irevocabilă.
Așadar, după intrarea în vigoare a Codului muncii (martie 2003) răspunderea salariaților pentru pagube materiale produse angajatorului poate fi stabilită numai prin promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială, conform art. 270 și următoarele din Codul muncii, iar nu prin emiterea unei dispoziții de imputare.
Instituția deciziei de imputare ca temei al reținerilor salariale a rămas reglementată în privința funcționarilor publici, conform art. 85 alin. 1 din
Legea nr. 188/1999, republicată, situație în care este aplicabilă desigur norma specială și nu cea generală din Codul muncii.
Dispoziția atacată este un act unilateral al P. comunei L., un act de imputare, în conținutul său angajatorul exprimându-și manifest voința de a imputa personalului contractual anumite sume de bani, stabilite prin actul de control al organelor teritoriale ale C. de C. și materializate în privința reclamantului în actul intitulat „centralizator rețineri sume acordate nelegal funcționarilor publici și personalului contractul pe anul 2., neavând relevanță împrejurarea că a fost sau nu pusă în executare de către angajator.
Prevederile art. 164 din Codul muncii au caracter prohibitiv, astfel că în ceea ce privește personalul contractual, din care face parte și reclamantul, reținerile salariale cu titlu de daune sunt posibile numai dacă sunt constatate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Angajamentul de plată constituie un act lăsat la libera apreciere a angajatului, astfel că printr-o dispoziție angajatorul nu poate institui în sarcina angajatului o obligație de asumare a unui asemenea angajament.
Ca atare, în ipoteza în care salariatul acceptă caracterul nelegal al sumelor de care a beneficiat și este de acord să le restituie de bunăvoie, prin reținere din salariu, nimic nu îl împiedică să-și asume un angajament benevol de plată. În caz contrar, o asemenea obligație nu poate fi stabilită în sarcina sa, ci angajatorul se va adresa instanței de judecată pentru a obține o hotărâre judecătorească de obligare a salariatului la plata sumelor plătite nelegal de angajator.
Având în vedere că în prezent răspunderea materială a salariatului poate fi stabilită numai prin promovarea unei acțiuni în răspundere patrimonială și nu pe calea emiterii unei dispoziții de imputare, tribunalul în baza art. 164 din Codul muncii a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției atacate, respectiv numai în privința reclamantului, dat fiind faptulcă dispoziția este generică, ea privind toți funcționarii publici și întregul personal contractual din aparatul de specialitate al P. comunei L. care au beneficiat de anumite sume de bani, apreciate de organele C. de C. ca fiind nelegal acordate.
Existența acestui motiv de nulitate face ca analiza celorlalte aspecte de nelegalitate și netemeinicie invocate să nu se mai impună.
În baza art. 274 C.proc.civ., reținând culpa procesuală a pârâților, tribunalul i-a obligat în solidar să plătească reclamantului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța nr. 187/(...) depusă în copie la dosar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. C. L. solicitândmodificarea sau casarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În memoriul de recurs s-au redat considerentele reținute de instanța de fond în hotărârea recurată.
Intimata prin întâmpinare a solicitat, în principal, constatarea nulitățiirecursului și, în subsidiar, respingerea lui ca nefondat.
Recurentul a depus în (...) (data poștei pe plicul din dosarul nr.(...)) unînscris în care a dezvoltat motivele de recurs împotriva hotărârii instanței de fond.
Examinând hotărârea în raport de excepția invocată, Curtea de A. constată următoarele:
Referitor la memoriul de recurs depus inițial, se reține că în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.1 Cod procedură civilă „. este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal";, iar conform art. 306 Cod procedură civilă:
„ (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
(2) Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată sa le pună în dezbaterea părților";.
În speță, deși pârâtul a declarat recurs în termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii, nu a indicat niciun motiv concret de nelegalitate a hotărârii atacate, rezumându-se să prezinte dispozitivul și unele considerente ale sentinței, fără însă a aduce în mod concret vreo critică stării de fapt și de drept reținute, a-i conferi o altă semnificație raportată la starea de fapt sau a o include într-un raționament judiciar care să permită adoptarea unei concluzii diferite.
În consecință, Curtea consideră că pârâtul nu s-a conformat obligației prevăzute de art.303 alin.1 Cod procedură civilă de a-și motiva recursul
";prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs";, fiind lipsită de relevanță în raport de dispozițiile legale citate, simpla menționare a unor dispoziții legale, care nu fac posibilă identificarea unui motiv de recurs, excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare fiind întemeiată.
În ceea ce privește memoriul de recurs depus la data de (...), se reține că în conformitate cu prevederilor art. 215 din Legea nr. 62/2011, termenul de recurs este de 10 zile de la data comunicării hotărârii.
În speță, sentința recurată i-a fost comunicată pârâtului recurent la data de 18 aprilie 2011, conform dovezii de comunicare (f. 37 dosar fond), iar motivele de recurs au fost depuse la data de (...), cu depășirea termenului legal de motivare a prezentului recurs.
Drept urmare, excepția nulității recursului prin prisma depunerii tardive a motivelor de recurs, invocată din oficiu, este întemeiată.
În raport de aceste dispoziții legale, constatând și că nu există motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu, în condițiile art.306 alin.2
Cod procedură civilă, Curtea de A. va constata nulitatea recursului declarat de pârâtă.
În temeiul art.274 C.pr.civ. instanța va obliga recurentul, ca parte aflată în culpă procesuală, să plătească intimatei suma de 150 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat (fila 11).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Constată nulitatea recursului declarat de pârâtul P. C. L. împotriva sentinței civile nr. 674 din (...) a T.ui B. N., pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei M. V. suma de 150 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. G. S. D. L. D.
GREFIER C. M.
Red.S.D./S.M.D.
2 ex./(...) Jud.fond.M. B.
| ← Decizia nr. 2945/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1993/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
