Decizia nr. 4109/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă

Dosar nr. (...)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr.4109/R/2012

Ședința publică din data de 2 octombrie 2012

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr. 3038 din 14 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj în dosar nr. (...) privind și pe intimata pârâtă S. C. SA B., SC. C. SA B. reprezentată prin administrator judiciar B. B. R. S. și S. C. (fostă E.) - S. Z., având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 1 octombrie 2012 intimata a înregistrat la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului

Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurentului de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3038/(...), pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarnr. (...), s-au respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes, excepțiiinvocate de parata S. C. S. B., prin administrator judiciar B. B. R. S.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a paratelor S. C. S.

B., prin administrator judiciar B. B. R. S. și S. C. S. S. Z., excepție invocată din oficiu de către instanță, și s-a respins în consecință acțiunea formulată de reclamantul P. V., având ca obiect constatarea faptul că activitatea desfășurată de reclamant în perioada (...)-(...) se încadrează în condiții speciale de muncă și în consecință paratele să procedeze la rectificarea declarațiilor nominale în acest sens, și să constate faptul că activitatea desfășurată de reclamant în perioada (...)-(...) este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă și să elibereze o adeverință în acest sens.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Excepția inadmisibilității nu este fondată deoarece nu există un fine de neprimire care să facă că acțiunea reclamantei să devină inadmisibilă pentru acest motiv.

Excepția lipsei de interes nu este fondată deoarece prin acțiunea promovată, reclamantul urmărește un interes legitim, respectiv acela de asimilare a perioadei anterioare anului 2001 ca fiind desfășurată în condiții speciale.

Așa cum rezultă din mențiunile efectuate în carnetul de muncă, reclamantul a fost angajat S. E. SA., în perioada (...)-(...).

La data de 22 octombrie 2004, între S. E. S.A și S. C. SA s-a încheiat protocolul înregistrat la D. pentru Muncă, Familie și Solidaritate Socială S. sub nr. 97/(...) prin care părțile au convenit preluarea de către SC C. SA a salariaților S. E. SA.

Prin același protocol, SC C. SA s-a obligat să se substituie S. E. S.A în toate drepturile și obligațiile față de angajații astfel preluați, așa cum acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă nr. 9., precum și în contractul individual de muncă.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 2588/(...) a T.ui S., irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia civilă nr.811/ (...), S. E. S.A a fost radiată din evidențele registrului comerțului, încetându-și astfel ființa ca persoană juridică.

Prin urmare, așa cum a arătat și reclamantul ulterior promovării acțiunii, pârâtele nu sunt continuatoarele S. E. S., însă acestea și-au asumat prin convenție drepturi și obligați care decurg din contractele de muncă

(colectiv și individual) exclusiv în privința foștilor angajați ai societății radiate care au devenit angajații săi.

Activitatea desfășurată de reclamant în perioada (...)-(...) a fost încadrată în grupa I de muncă.

Reclamantul solicită încadrarea activității din această din urmă perioadă la condiții speciale.

Cu privire la procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, instanța a reținut următoarele:

In baza L. nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistenta socială și în conformitate cu prevederile art. 2 din Decretul-lege nr.

68/1990 pentru înlăturarea unor inechități în salarizarea personalului, M. Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și C. Naționala pentru Protecția Muncii au emis Ordinul nr. 50/1990, prin care se precizează locurile de munca, activitățile și categoriile de personal care lucrează în condiții deosebite, ce se încadrează în grupele I și II de munca în vederea pensionării.

Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat începând cu data intrării în vigoare a

L. nr. 19/2000, iar acest ultim act normativ suprimă clasificarea privind încadrarea locurilor de muncă pe grupe și constituie o nouă clasificare a acestora în condiții normale, deosebite sau speciale.

Conform art. 20, "în sensul prezentei legi, locurile de munca în condiții speciale sunt cele din: a) unitățile miniere, pentru personalul care își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de munca în luna respectiva; b) activitățile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I și II de expunere la radiații; c) aviația civilă, pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; d) activitatea artistică desfășurată în profesiile prevăzute în anexa nr. 2.";

S-a reținut că, în conformitate cu prevederile HG nr. 261/2001 și HG nr.

1., metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții deosebite,respectiv speciale, cuprinde o serie de etape, redate în mod exhaustiv în hotărârea instanței de fond, care însă au fost parcurse doar parțial, nefiind finalizate, aspect imputabil sindicatului care nu a înțeles să acționeze în temeiul art. 3 alin.3 din H.G. nr. 1., respectiv să solicite inspectoratului teritorial de muncă verificarea locurilor de muncă pentru întocmirea procesului verbal care se constituie într-un document obligatoriu la dosarul care se înaintează Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale.

Instanța a mai reținut că pârâta SC C. SA și sucursala Z. nu sunt succesoare în drepturi și obligații a SC E. SA deoarece au dobândit de la această societate, cu titlul particular și onest o serie de active și nu a intervenit o transmisiune de patrimoniu între cele două societăți.

Mai mult decât atât, pârâtele nu dețin arhive în baza în baza cărora să poată da curs solicitărilor reclamantului în cazul în care s-ar fi admis acțiunea.

În aceste circumstanțe acțiunea reclamantului apare ca fiind îndreptată împotriva unor pârâte fără calitate procesuală pasivă, urmând a fi respinsă în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, instanța a respins excepțiile inadmisibilității și a lipsei de interes și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și a respins în consecință acțiunea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. V., solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, admiterea cererii așa cum a fost formulată, modificarea în totalitate a sentinței civile recurate, cu consecința admiterii cererii de chemareîn judecată.

Invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1

C.proc.civ., recurentul susține că sentința este lovită de nulitate deoarece a fost pronunțata de o instanța ce nu a fost alcătuita potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004.

Distinct de cerința de forma, privind semnarea sentinței intr-un litigiu de munca, de către asistenții judiciari, legea ii obliga totodată si la consemnarea opiniilor acestora in cuprinsul considerentelor hotărârii, cu particularitatea ca eventualele opinii separate, se motivează obligatoriu. Ca atare, indiferent ca opiniile acestora sunt convergente sau divergente, fata de opinia judecătorului ce intra in compunerea completului in litigiile de munca, opiniile asistenților judiciari trebuie obligatoriu menționate in hotărâre.

Semnarea de către aceștia a respectivei hotărâri, nu echivalează cu consemnarea opiniei lor in hotărâre, deoarece daca ar fi avut in vedere un asemenea raționament legiuitorul, nu s-ar mai fi referit expres in alinatul 2 al art.55, la consemnarea opiniei in hotărâre distinct de semnare, or, legea trebuie interpretata in sensul aplicării ei, iar nu in sensul neaplicării".

Lipsa opiniei asistenților judiciari sau a mențiunii exprese ca aceștia au participat la deliberare si achiesează la opinia magistratului judecător, echivalează cu lipsa oricărei probațiuni in legătura cu respectarea normei speciale privind compunerea specializata a completului, in etapa procesuala a deliberării .

O astfel de cerința nu poate fi suplinita prin semnăturile olografe ale asistenților judiciari din cadrul sentinței, aspect ce rezulta din iconomia art. 55 alin. 2 care-i obliga deopotrivă si la consemnarea opiniei.

In cauza de fata, motivarea sentinței, nu cuprinde opinia fiecărui asistent judiciar.

Prin urmare, lipsa opiniilor asistenților judiciar din cuprinsul sentinței recurate, atrage nulitatea necondiționata de producerea unei vătămăriprocesuale a hotărârii recurate, deoarece face imposibila exercitarea controlului judiciar cu privire la compunerea completului de judecata in etapa deliberării.

Compunerea instanței de judecata este reglementata de normele procesuale de ordine publica si constituie o garanție instituita prin legea procesuala naționala in scopul apărării dreptului de acces la un tribunal stabilit de lege, independent si imparțial, care este, in opinia instanței europene de contencios al drepturilor omului, o componenta esențiala a sistemului de garanții instituit prin art. 6 parag. 1 al Convenției, pentru ca orice persoana care este parte intr-un proces civil sau penal sa beneficieze de un proces echitabil.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., reclamantul a arătat ca a fost angajat al unității parate, în perioada (...)-(...), pe funcția de trefilator, pompier, in secția de laminare-emailare și în cadrul Serv.

Pompieri, în perioada (...)-(...) a fost încadrat in grupa I de munca in procent de

100 %, datorita condițiilor grele de munca aspect probat cu carnetul de munca si adeverința nr. 102/(...) emisa de angajator.

Precizează ca pe toata perioada in care a avut calitatea de angajat a lucrat in aceleași condiții grele determinate de specificul laminarii si trefilării metalelor neferoase in cadrul cărora se manifesta factori de risc de îmbolnăvire din cauza noxelor peste limita maxima admisă.

In activitatea desfășurata au existat noxe profesionale, așa cum sunt definite de H. nr. 1. 2003 privind metodologia si criteriile de încadrare a persoanelor in locuri de munca in condiții speciale, noxe evidențiate in documentele anexate si dovedite cu probele ce urmează a fi administrate in prezenta cauza.

Ca urmare a expunerii îndelungate la acțiunea noxelor peste limitele maxime admise a fost afectata semnificativ starea de sănătate a majorității salariaților, așa cum rezulta din documentele medicale anexate, si din Tabelul Nominal cu salariații înregistrați cu boli profesionale fiind astfel îndeplinite criteriile prevăzute de HG nr. 1. art. 2 alin. l lit. d) si e).

Pornind de la aceasta stare de fapt, angajatorul trebuia sa finalizeze procedura prevăzuta de HG nr. 1., si sa depună dosarul cu documentele prevăzute la art. 5 alin. 3 lit. a-e la C. pentru acordarea avizelor de încadrare in condiții speciale.

Activitatea desfășurata este prevăzuta expres si in Anexa nr. 1 la L. 2., intitulata Lista cuprinzând locurile de munca încadrate in condiții speciale, respectiv pct. 24, 25, 28 lit. c, 30 lit. f și d.

La Anexa nr. 3 la L. 2., sunt incluse unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor si criteriilor de încadrare in condiții speciale, în conformitate cu prevederile HG nr. 1., iar la punctul 48 este trecuta si parata, Societatea Comerciala C. - S.

Raportat la criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de munca în condiții speciale din art. 2 al.(1) din HG nr. 1., reclamantul precizează ca la dosarul cauzei au fost depuse documente care atesta îndeplinirea acestora

(dovada încadrării locului de munca în grupa I, existenta factorilor de risc ca urmare a produselor toxice utilizate in procesul de prelucrare a metalelor neferoase din cupru, tabelul cu bolile profesionale si alte documente medicale care atesta diagnosticul de boala profesionala, buletine de analiza cu rezultatele noxelor, etc.)

Susține recurentul că pârâtele au calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, întrucât prin protocolul încheiat între S. E. S.A și S. C. SA,înregistrat la D. pentru Muncă, Familie și Solidaritate Socială S. sub nr.

97/(...), acestea au convenit preluarea de către SC C. SA a salariaților S. E. SA.

Prin același protocol, SC C. SA s-a obligat să se substituie S. E. S. în toate drepturile și obligațiile față de angajații astfel preluați, așa cum acestea au fost asumate prin contractul colectiv de muncă nr. 9., precum și în contractul individual de muncă.

Prin urmare pârâtele și-au asumat prin convenție drepturi care decurg din contractele de muncă (colectiv și individual), exclusiv în privința foștilor angajați ai societății radiate care au devenit angajații acesteia.

Potrivit art. 169 din Codul Muncii, protecția drepturilor salariaților este garantată și în cazul în care se produce un transfer al întreprinderii, al unităților sau al unor părți ale acesteia către un alt angajator, drepturile și obligațiile cedentului fiind transferate integral cesionarului, acest articol fiind o transpunere în legislația națională a Directivei nr. 2001/2003 a Consiliului

Europei.

În conformitate cu normele tehnice de aplicare a L. nr. 2. angajatorul sau deținătorul arhivei este obligat să elibereze o adeverință cu drepturile salariale și în condițiile în care în urma reorganizării, avut loc o preluare parțială a patrimoniului.

Obligația legală a pârâtelor de a emite adeverințe la solicitarea angajaților rezultă din texte legale, respectiv art. 34 al. 5 din Codul muncii, art. 126 al. 2 din HG nr. 257/2011, de aprobare a normelor metodologice de aplicare a prevederilor L. nr. 2., art. 3 din OUG nr. 4/2005, normele tehnice de aplicare ale L. nr. 2..

Mai mult, împrejurarea că SC C. SA se obligă să preia drepturile și obligațiile foștilor angajați ai SC E. SA și că este actualul deținător al arhivei rezultă și din Raportul final de radiere a SC E. SA, publicat în Monitorul Oficial nr. 5529/(...), partea IV, respectiv practica judiciara în materie.

Menționează că au fost eliberate adeverințe foștilor angajați de către S.

Z., care este deținătoarea arhivei.

Pe fond, solicită admiterea acțiunii astfel a fost formulată, arătând că exista probe care atesta faptul ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de actele normative in vigoare pentru încadrarea activității desfășurate în condiții speciale.

Chiar dacă parata angajatoare a demarat in buna parte procedura, nu a finalizat-o din motive necunoscute și neimputabile salariaților. Instanța este competentă să se pronunțe fie și în legătură cu încadrarea în grupe de muncă, competența rezultată din normele constituționale ce reglementează drepturile și interesele legitime ale cetățenilor, deoarece activitatea concretă fiind o stare de fapt poate fi dovedita cu orice mijloc de probă. Mai mult, atât activitatea desfășurata, cat si unitatea parata SC C. SA, este înscrisa in anexele la L. nr.

2..

Prin restricționarea accesului la justiție și la un proces echitabil pe motiv ca nu a fost finalizata o procedura prealabila s-ar încălca dispozițiile art. 6 din CEDO cât și dispozițiile art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție.

Prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor reclamantul s-ar afla în imposibilitatea de a proba existența dreptului pretins.

Potrivit art. 171-180 Codul Muncii, angajatorul fiind cel care veghează la protejarea sănătății și securității salariaților, parata nu a dovedit cu niciun înscris, deși sarcina probei îi incumbă, că a făcut o corectă informare, consultare și nominalizare sau că eventualele măsuri luate pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă sunt de natură să înlăture încadrarea într- o grupă superioară de muncă.

Precizează totodată ca încadrarea într-o grupă superioară de muncă, impune obligativitatea existenței buletinelor de determinare a noxelor, înscrisuri care de altfel se regăsesc la dosarul cauzei.

După pronunțarea Deciziei nr. 87/1999 a Curții Constituționale, nu exista nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, în ceea ce privește beneficiul grupelor superioare de muncă.

Referitor la excepția lipsei de interes, recurentul a susținut că interesul său în ceea ce privește capătul de cerere prin care solicită asimilarea perioadei anterioare anului 2001 stagiului de cotizare în condiții speciale este legitim, personal, născut și actual. Prejudiciul la care s-ar expune dacă nu ar solicita și considerarea perioadei anterioare anului 2001 ca fiind desfășurata în condiții speciale ar rezulta din faptul ca încadrarea din grupa 1 de munca, s-ar transforma în grupa a II-a (condiții deosebite) conform noilor modificări intervenite în legislația muncii.

Nu este legal și nici moral ca un salariat sa fie decăzut ulterior dintr-un drept câștigat, atâta timp cat condițiile de munca au rămas neschimbate. Acest capăt de cerere se justifica și prin faptul ca în situația în care perioada anterioara anului 2001 nu este asimilata ca fiind desfășurata in condiții speciale, limita de vârsta de pensionare, în privința reclamantului ar fi semnificativ afectata în sensul măririi acesteia. În cauza de fata interesul său este legitim așa cum de altfel a reținut și instanța de fond.

Recurentul a precizat totodată ca prin cererea de chemare în judecata a solicitat în probațiune încuviințarea probei cu expertiza tehnica în domeniul protecției muncii, pentru a se stabili daca în raport cu activitatea efectiv prestata și nivelul noxelor la care a fost expus, locul lui de munca poate fi încadrat în condiții speciale, proba care nu a fost pusa în discuția părților.

De asemenea, acesta a mai arătat că solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece instanța de fond, a invocat din oficiu și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor, fără a o pune în discuția părților și fără a cerceta fondul cauzei, fiind astfel pus în imposibilitatea probării dreptului pretins.

In situația în care instanța de recurs va aprecia ca nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune casarea cu trimitere spre rejudecare, in baza art. 304 ind. 1 C.proc.civ., solicită cercetarea cauzei sub toate aspectele.

În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 1, pct. 9, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă și celelalte acte normative la care a făcut trimitere.

Intimata pârâtă SC C. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea reține că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Criticile formulate prin raportare la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 C.proc.civ. sunt nefondate, deoarece completul care a soluționat în primă instanță prezenta cauză având ca obiect un conflict de muncă, în mod corect și în concordanță cu prevederile art. 55 alin. 1 din L. nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, acesta a fost constituit dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari.

În ce privește nulitatea hotărârii atacate, argumentată de faptul că opinia asistenților judiciari nu a fost consemnată în hotărâre, Curtea reține că dispozițiile art. 55 alin. 2 din L. nr. 304/2004 stabilesc că „Asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre, iar opinia separată se motivează";.

Din conținutul acestei prevederi rezultă că atunci când opinia asistenților judiciari coincide cu aceea a judecătorului cauzei, nu este necesară menționarea distinctă în minută și, apoi, în dispozitivul sentinței a opiniei acestora, fiind evident că semnarea minutei ce cuprinde soluția fără opinie separată de către aceștia alături de judecător, demonstrează că soluția reflectă și propria lor opinie.

În speță, într-adevăr minuta ce cuprinde soluția recurată a fost semnată alături de judecător și de către cei doi asistenți judiciari, fără a se menționa și existența unei opinii, ceea ce înseamnă că nu au existat, între aceștia, diferențe de opinie care să impună menționarea distinctă a opiniei asistenților judiciari.

Existența semnăturii asistenților judiciari alături de cea a judecătorului, sub soluția menționată în minută, constituie dovada certă că opinia asistenților judiciari a coincis cu cea a judecătorului, astfel încât din semnarea minutei sub soluția menționată rezultă că aceasta le aparține tuturor acelora care au înțeles să o semneze, respectiv atât judecătorului, cât și celor doi asistenți judiciari.

Indicarea distinctă a opiniei, urmată de motivarea acesteia, este necesară numai atunci când opinia asistenților judiciari nu ar coincide, în totul sau în parte, cu aceea a judecătorului. Într-o asemenea situație, menționarea separată a opiniei și apoi motivarea acesteia reprezintă modalități procedurale ce permit a se cunoaște că între opinia judecătorului și aceea a unuia sau a ambilor asistenți judiciari, au existat diferențe, precum și justificarea legală a opiniei asistenților judiciari.

Curtea apreciază că nu se poate reține că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate, astfel încât nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ., căruia i se subsumează criticile din cererea de recurs.

Sub aspectul criticilor formulate de recurent prin raportare la capătul de cerere privind activitatea desfășurată în perioada (...)-(...) Curtea reține următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat în principal să se constate că în perioada (...)-(...) a desfășurat activitate la locul de muncă ce se încadrează în condiții speciale, iar pârâta să fie obligată să elibereze o adeverință care să ateste perioada lucrată în condiții speciale.

Raportat la prima dintre solicitările menționate mai sus instanța de fond a analizat aspectele privitoare la modul în care au fost respectate dispozițiile legale ce au instituit procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă speciale, reținând în acest context că procedura prevăzută de lege în acest sens nu a fost finalizată.

În raport de această situație, Curtea apreciază că se impune analiza cu prioritate a aspectelor referitoare la îndeplinirea procedurii prevăzute de actele normative care reglementează procedura specială de încadrare a locurilor de muncă în condiții de muncă speciale și, respectiv, a criticilor formulate de recurent care vizează aceste aspecte.

Potrivit mențiunilor din carnetul de muncă al reclamantului (f. 10-29 dosar fond), acesta a fost angajat al SC E. SA Z. (fosta Întreprindere de C. E. E. Z.), în calitate de trefilator, începând cu data de (...) până la data de (...), iar apoi în calitate de pompier până la data de (...), când i-a încetat contractul individual de muncă în temeiul art. 55 lit. b din Codul Muncii, iar începând cu data de (...), reclamantul a fost angajat cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul societății intimate SC C. SA B. - S. Z.

În considerentele sentinței, prima instanță a prezentat exhaustiv întreaga evoluție legislativă privitoare la încadrarea locurilor de muncă în grupe de muncă, în condiții deosebite și apoi condiții speciale, context în care a expus pe larg care sunt etapele obligatorii în cadrul metodologiei de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, astfel cum au fost enumerate la art. 3 și urm. din HG nr. 1., precum și demersurile care trebuiau făcute de către sindicatele reprezentative sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii, în situația în care angajatorul nu a urmat procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale.

Curtea reține că, prin dispozițiile HG nr. 1. adoptată în temeiul art. 20 din L. nr. 19/2000, legiuitorul a stabilit în primul rând criteriile ce se impuneau a fi întrunite în mod cumulativ pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale.

Chiar dacă ar fi fost întrunite toate aceste criterii, urma a fi îndeplinită o procedură obligatorie, stabilită prin dispozițiile art. 3 și urm. din HG nr. 1., care cuprindea mai multe etape, și anume: nominalizarea locurilor de muncă; solicitarea de verificare a activităților, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratelor teritoriale de muncă; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal; efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele sau cu reprezentanții angajaților și efectuarea expertizei medicale.

Parcurgerea acestor etape era condiționată de rezultatul verificării de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă, confirmată prin proces-verbal și era urmată de depunerea de către angajator a unui dosar la C. pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul M.ui Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, care acorda avizul final.

Curtea apreciază că nu este posibilă încadrarea direct de către instanță a unor locuri de muncă în condiții speciale, cu ignorarea procedurii obligatorii și a competențelor instituite în sarcina altor instituții ale statului, prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 3 - 6 din HG nr. 1..

În acest context, nu se poate reține în cauză o încălcare a dispozițiilor art. 21 din Constituție sau a prevederilor art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, deoarece contrar susținerilor recurentului, instanța nu a fost chemată să se pronunțe cu privire la o simplă situație de fapt și nici cu privire la existența unor drepturi deja recunoscute de lege în favoarea sa, ci acesta a urmărit crearea în favoarea sa a unei noi situații juridice printr-o procedură ce intră în sfera de competență a altor instituții ale statului.

Curtea apreciază că ceea ce prezintă relevanță în cauza de față nu este culpa - angajatorului sau a celorlalte entități cărora legea le recunoaște anumite atribuții în această procedură - în neefectuarea demersurilor prevăzute de lege pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, ci împrejurarea că locurile de muncă din cadrul fostei SC E. SA (pentru perioada

1 aprilie 2001 și până la data încetării raporturilor de muncă cu această societate), precum și cel din cadrul SC C. pentru perioada în litigiu (...) - (...), nu au fost încadrate ca fiind în condiții speciale prin parcurgerea tuturor acestor etape, împrejurare cunoscută de către recurent, acesta arătând în mod repetat faptul că angajatorul său nu a finalizat această procedură, în vederea încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale.

Așadar, o cerere de constatare a desfășurării activității într-un interval de timp determinat la un loc de muncă în condiții speciale, fără ca anterior locul de muncă respectiv să fi fost încadrat în condiții speciale potrivit procedurii obligatorii descrise mai sus nu poate fi primită.

Cum intenția legiuitorului a fost aceea de a crea prin intermediul HG nr.

1. o procedură obligatorie, în cadrul căreia sunt conferite drepturi și obligații doar anumitor instituții în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, și de a nu lăsă la latitudinea fiecăruia dintre salariați inițiativa de a solicita recunoașterea condițiilor de muncă în care își desfășoară activitatea, soluția care se impunea în cauză este aceea a respingerii acțiunii.

Așa fiind, Curtea reține că în mod corect a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant, motiv pentru care Curtea apreciază ca fiind superfluă analiza celorlalte motive de recurs, implicit a celor privitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor.

Curtea constată ca fiind legală soluția tribunalului și în ceea ce privește respingerea cererii de obligare a pârâtelor la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 în care activitatea reclamantului în cadrul fostei SC E. SA a fost încadrată în grupa I de muncă.

Astfel, reclamantul și-a întemeiat această pretenție pe dispozițiile L. nr.

2. privind sistemul unitar de pensii publice, care într-adevăr în cuprinsul art. 30 alin. 4, prevede că „Este asimilată stagiului de cotizare în condiții speciale de muncă, prevăzut la alin. (1) lit. b), perioada anterioară datei de 1 aprilie

2001, în care salariații au desfășurat activități de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materialelor prime nucleare, în locurile de muncă încadrate conform legislației anterioare în grupele I și II de muncă și care, potrivit art. 20 alin. (1) lit. b) din L. nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, sunt încadrate în condiții speciale de muncă";, iar la art. 123 alin. 1 din HG nr. 257/2011 privind normele de aplicare a L. nr. 2. s-a menționat că

„Se asimilează stagiilor de cotizare în condiții speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asigurații au desfășurat activități dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiții speciale din cadrul unităților prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activități încadrate, potrivit legislației anterioare acestei date, în grupa I de muncă";.

Însă, Curtea reține că această asimilare nu se poate efectua de către angajatori sau de către deținătorii arhivelor foștilor angajatori, cum este cazul pârâtelor, ci doar ca urmare a formulării unei cereri de pensionare întemeiată pe dispozițiile L. nr. 2., atribuția angajatorilor fiind doar aceea de a elibera adeverința tip cuprinsă în anexa nr. 12 din HG nr. 257/2011 în care se menționează perioada desfășurată în grupa I de muncă.

Ca atare, se constată că în condițiile date, asimilarea este realizată doar de casele județene de pensii, odată cu emiterea deciziilor de pensionare, în măsura în care condițiile acestei asimilări ar fi îndeplinite.

Ținând seama de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE L.

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P. V. împotriva sentinței civile nr.3038 din (...) a T.ui S., pronunțată în dosar nr.(...), pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

I. T. D. C. G. G.-L. T.

N. N.

GREFIER

Red.GLT/dact.MS

2 ex./(...) Jud.fond: N.C.C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia nr. 4109/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă