Decizia nr. 3640/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
Dosar nr. (...)
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
D. CIVILĂ Nr. 3640/R/2012
Ședința publică din data de 18 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul A. R. împotriva sentinței civile nr. 3. din 1 martie 2012 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...), privind și pe intimata reclamantă C. L. prin P., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la nr. de mai sus pe rolul T. B. N., reclamanta C. L. - prin P., a chemat în judecată pe pârâtul A. R., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la restituirea sumei de 11.413 lei, reprezentând drepturi bănești, acordate în baza contractului colectiv de muncă aprobat prin H. C. Local L. nr.34/(...).
În drept au fost invocate dispozițiile art. 256 alin.1 din Codul muncii.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că data nașterii dreptului la acțiune este data acordării acelor drepturi salariale, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii arătând că sporurile acordate prin contractul colectiv de muncă sunt negociate și acordate în mod legal.
Prin sentința civilă nr. 3./(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăudîn dosar nr. (...), s-a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului laacțiune invocată de pârâtul A. R.
S-a admis ca fiind întemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta
C. L., prin P., împotriva pârâtului A. R. și, în consecință, a fost obligatpârâtul să restituie suma de 11.413 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 250 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut următoarele:
În baza Contractului colectiv de muncă aprobat prin H. C. Local L. nr.34/(...), încheiat între Consiliul Local al C. L. și Sindicatul Administrației P.e Locale Valea Bîrgăului (depus la dosar la filele 13-32), personalului contractual angajat la P. C. L., deci și pârâtului (în calitate de angajat al reclamantei în funcția de referent), începând cu 1 martie 2007, pe lângă drepturile bănești prevăzute de dispozițiile legale ce reglementează salarizarea personalului contractual din instituțiile publice, i s-au acordat sporuri, în cuantumul solicitat de reclamantă, respectiv: spor de fidelitate și loialitate față de instituție, spor de calculator, spor de mobilitate, spor de relații cu publicul, prima pentru sărbătorile de P. și C. indemnizația pentru norma de hrană, toate aceste drepturi cumulate pentru perioada 1 martie
2007- 31 decembrie 2008, așa cum rezultă din anexa privind drepturile bănești (f.69), nefiind contestată acordarea, respectiv încasarea lor de către pârât.
Cu ocazia controlului de audit financiar efectuat de Curtea de C. a R.
- C. de C. a județului B.-N. la P. C. L. s-a constatat că salariaților din cadrul primăriei le-au fost acordate nelegal, în cursul anilor 2007- 2008, anumite sume de bani, ocazie cu care prin D. nr.8/2009 s-a dispus recalcularea drepturilor salariale, prin eliminarea tuturor sporurilor, primelor și indemnizațiilor acordate nelegal în baza contractului colectiv de muncă, stabilirea întinderii prejudiciului produs bugetului primăriei prin efectuarea acestor plăți nelegale, asigurarea măsurilor de recuperare, efectuarea regularizărilor, întocmirea și depunerea declarațiilor rectificative.
C. și Consiliul Local L. - prin primar au înțeles să conteste aspectele consemnate în Procesul verbal de constatare înregistrat sub nr. 2956/2009 la persoana auditată și măsurile dispuse prin actele încheiate de reprezentanții C. de C. B.-N., inițial formulând contestație la Curtea de Conturi a României (contestație respinsă prin Î. nr. VI.19/(...) a Curții de C. a R.), apoi o acțiune în contencios administrativ, iar, prin sentința civilă nr.107/CA/2010, T. B.-N. a admis acțiunea și a anulat în parte decizia nr.8/2009 emisă de C. de C. B.-N. U. recursului declarat de Curtea de Conturi a României B., Curtea de apel C. prin decizia civilă nr.1654/2011 a modificat în tot sentința pronunțată de T. B.-N., respingând acțiunea ca nefondată.
S-a reținut în considerentele deciziei că acordarea unor sume de bani cu ignorarea dispozițiilor legale creează un prejudiciu în patrimoniul autorității publice, astfel că decizia nr. 8/2009 emisă de C. de C. a județului B.-N. în vederea recuperării acestui prejudiciu este legală și temeinică iar soluția dată se întemeiază și pe verificarea pe cale incidentală a legalității Hotărârii C. Local L. nr. 33 și 34 din (...) de aprobare a acordului colectiv și a contractului colectiv de muncă. Totodată, s-a reținut că sporurile, indemnizațiile și primele acordate prin contractul colectiv personalului contractual și funcționarilor publici ai P. comunei L. sunt nelegale întrucât autoritatea publică nu putea să instituie alte indemnizații, premii și sporuri decât cele stabilite prin lege, respectiv conform Legii 188/1999 și O. nr.1. (f.63-68).
H. dată de instanța de contencios administrativ nu a fost dată în contradictoriu cu pârâtul, dar dezlegarea curții sub aspectul nedatorării sumelor subzistă prin prisma reglementărilor legale incidente.
Prin urmare, s-a promovat prezenta acțiune în răspundere patrimonială, reclamanta C. L. - prin P. solicitând obligarea pârâtului la restituirea sumei apreciată ca fiind nelegal acordată.
Sub aspectul excepției prescripției dreptului la acțiune instanța a reținut că obiectul acțiunii constă în restituirea unor drepturi de natură salarială pretins necuvenite, iar dreptul la acțiune având un obiect patrimonial este prescriptibil extinctiv, astfel că devin incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii republicat (fostul articol 283 alin.1 lit.c). Dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii stabilesc un termen de prescripție de 3 ani pentru formularea cererilor care au ca obiect soluționarea conflictelor de muncă constând în plata unor drepturi salariale ori despăgubiri bănești către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator. În cauză, termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune, curge de la data la care prin hotărâre judecătorească irevocabilă (a Curții de A. C.) s-a statuat asupra legalității și temeiniciei deciziei C. de C. a județului B.-N. nr. 8/2009, respectiv de la data de 2 mai 2011 și nu de la momentul plății lor, așa cum s-a invocat în apărare.
Până la acest moment, văzând sentința tribunalului mai înainte citată, se consideră că a funcționat o aparență de legalitate a acordării și încasării drepturilor în discuție, iar consolidarea îndreptățirii reclamantei la promovarea prezentei acțiuni a avut loc la data tranșării cu caracter irevocabil a problemei juridice supusă cercetării judecătorești.
Procedura de recuperare a prejudiciului declanșată de reclamantă este similară celei ce guvernează instituția răspunderii patrimoniale, astfel că obligația de a restitui sumele încasate necuvenit independent de culpa sa în producerea prejudiciului instituie termenul de 3 ani, astfel că reclamanta a acționat în termen legal pentru realizarea dreptului său, motiv pentru care excepția invocată urmează a fi respinsă.
Cât privește fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor legale în vigoare în anul 2008, respectiv art. 7 alin. 2 din L. nr. 130/1996, republicată și art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă constituie legea părților, numai dacă sunt încheiate cu respectarea condițiilor legale, putând fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de lege.
În conformitate cu aceste dispoziții legale, s-a constatat că, în speță, contractul colectiv de muncă care a prevăzut drepturile a căror restituire se solicită și de care a beneficiat și pârâtul în perioada 1 martie 2007- 31 decembrie 2008, nu s-a încheiat cu respectarea cerințelor legale, dar nici nu a fost contestat în fața vreunei instanțe judecătorești de nicio parte interesată drept pentru care acestea au putere de lege pentru părțile contractante și a căror respectare în condițiile nedeclarării nulității acestora, este garantată de dispozițiile art.41(5) din Constituția R..
Numai că instanța de judecată poate cenzura pe cale incidentală clauzele contractului colectiv de muncă, respectiv concordanța acestora cu legea aplicabilă.
Așa cum rezultă din art. 12 din L. nr. 130/1996, republicată, contractele colective de muncă se puteau încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauzereferitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Aceste prevederi legale instituie o interdicție referitoare la negocierea colectivă, interdicție care impune ca în cadrul negocierilor colective din cadrul instituțiilor bugetare, materializate sub forma contractelor colective de muncă, să fie excluse drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu atât mai mult cu cât sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat se stabilește prin lege (chiar dacă cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative), în concordanță cu dispozițiile art.157 alin.2 Codul muncii.
Salarizarea personalului contractual din sectorul bugetar a fost reglementată în perioada anilor 2008 - 2009 de OUG nr. 2. ( în prezent abrogată prin L. nr. 3., aplicabilă din 1 ianuarie 2010), act normativ care a abrogat expres dispozițiile privitoare la salarizare cuprinse în L. nr.
154/2008, de O. nr. 1. și de H. nr. 2., și care reglementau drepturile salariale cuvenite personalului din sectorul bugetar, drepturi stabilite prin lege.
Actele normative invocate nu reglementează dreptul personalului bugetar la plata sporurilor și indemnizațiilor prevăzute în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul P. comunei L., respectiv plata sporului de fidelitate și loialitate față de instituție, mobilitate, pentru lucru sistematic cu publicul și calculator sau la plata vreunei indemnizații pentru ținută decentă sau pentru hrană ori la premierea pentru sărbătoarea Paștelui și Crăciunului, chiar dacă pârâtul nu a beneficiat de toate aceste sporuri.
Acordarea unor sume de bani cu ignorarea dispozițiilor legale creează un prejudiciu în patrimoniul autorității publice, astfel că se impune restituirea acestora.
Din interpretarea dispozițiilor art. 254 din L. 53/2003 cu modificările
și completările ulterioare (art.270 anterior republicării), art.256 din aceeași lege (art.272anterior republicării) și art.169 alin.1 și 2 instanța a concluzionat că în situația în care un salariat angajat în baza unui contract individual de muncă a încasat de la angajator o sumă de bani nedatorată este necesar ca angajatorul să se adreseze instanței cu o cerere de chemare în judecată întemeiată pe normele răspunderii civile contractuale.
Împrejurarea constatată justifică întrutotul concluzia la care a ajuns atât Curtea de C. cu ocazia auditării instituției, cât și instanța de contencios administrativ prin hotărârea judecătorească irevocabilă pronunțată.
Având în vedere faptul că drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă nu au fost legal stabilite întrucât încalcă dispozițiile legilor de salarizare ale personalului din sistemul bugetar, fapt ce contravine prevederilor Legii nr. 130/1996, republicată, și ale legilor de salarizare a personalului bugetar, instanța a considerat că nu poate fi reținută apărarea pârâtului potrivit căreia o atare acțiune ar fi condiționată de epuizarea unui litigiu distinct și prealabil vizând anularea clauzelor contractului colectiv contrare legii, verificarea neconformității cu legea fiind posibilă a fi realizată pe cale incidentală de către instanța de judecată.
Prin urmare, având în vedere considerentele arătate, constatând că în perioada 1 martie 2007 - 31 decembrie 2008 pârâtul a beneficiat de drepturi salariale care exced cadrului legal, putând fi stabilite numai prin lege, caracterizate ca nedatorate de angajator și necuvenite angajatului, tribunalul a admis acțiunea promovată.
În baza art. 274 C.pr.civ., a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul A. R., solicitând, întemeiul art. 303 alin. 6 C.pr.civ. coroborat cu prevederile art. 3 alin. 3
C.pr.civ., art. 312 alin. 2-3 C.pr.civ., raportat la prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., modificarea hotărârii atacate în întregime, în sensul respingerii ca nelegale și netemeinice a acțiunii reclamantei. Cu cheltuieli de judecată. În motivarea recursului recurentul critică hotărârea sub aspectul modului de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune, considerând că instanța de fond a apreciat în mod greșit că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut concomitent cu rămânerea irevocabilă a hotărârii date în privința controlul efectuat de curtea de conturi, susținându-se că doar atunci s-a cunoscut paguba și persoana răspunzătoare. În opinia recurentului recurentul data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei este chiar data acordării acelor drepturi salariale, termenul de prescripție calculându-se pentru fiecare lună în parte, conform anexei depuse de reclamantă la fondul cauzei. Pe fondul cauzei recurentul învederează că sporurile acordate sunt întrutotul legale și că instanța de fond a interpretat în mod eronat și suma dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, art. 12 alin. 1 din L. nr. 130/1996 prevedea interdicția negocierii de clauze cu privire la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale. per a contrario, este permisă negocierea de drepturi ale căror acordare și cu antum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. În speță, nu s-au negociat drepturi care erau stabilite printr-o altă lege. O. nr.1. care reglementează "creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat" nu prevede interdicția acordării de sporuri privind norma de hrană, indemnizația de ținută, prima de sărbători, sporul de fidelitate, de mobilitate, de relații cu publicul și nici nu reglementează cuantumul acestor sporuri. Acest act normativ reglementează doar salariul de merit (art. 10), sporul de confidențialitate (art. 13), sporul pentru condiții vătămătoare (art. 14), sporul pentru condiții periculoase (art. 15) și sporul pentru munca suplimentară (art. 18). Art. 17 din O. nr.1. prevede că "personalul contractual beneficiază și de celelalte drepturi de natură salarială care se acordă potrivit dispozițiilor legale în vigoare". Instanța de fond se limitează a concluziona că nu se pot încălca norme imperativ prevăzute de lege, însă nu indică nicăieri care ar fi acele norme imperative care au fost încălcate, având în vedere că pârâtul a arătat că prin contractul colectiv de muncă s-au stabilit sporuri care nu au fost reglementate de O. nr.1., așadar este evident că ele sunt negociate și acordate în mod legal, cu atât mai mult cu cât nici Codul M. și nici L. nr. 130/1996 nu prevede interdicția acordării acestor sporuri. La data de 26 iunie 2012 recurentul pârât A. R. a depus concluzii scriseprin care a invocat dispozițiile Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la data de (...). Examinând hotărârea în raport de motivele invocate Curtea de A. va admite recursul pentru următoarele considerente: Drepturile de natură salarială în cuantum de 11.413 lei care constituie obiectul acțiunii în restituire formulată de reclamantă, în calitate de angajator, împotriva salariatului pârât, au fost acordate în temeiul contractului colectiv de muncă aprobat prin H. C. Local L. nr.34/(...). Prin art. 1 și 2 din L. 84 din 14 iunie 2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice s-au stabilit următoarele: Art. 1. „Prezenta lege se aplică personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la M. M., F. și P. S. sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente; b) hotărârilor consiliilor locale și județene; c) contractelor de muncă/convențiilor civile încheiate în cadrul proiectelor finanțate din fonduri europene, conform Ghidului de finanțare, în care M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau unitățile și instituțiile aflate în subordine/coordonare au calitatea de beneficiar/partener. Art.2. (1) Se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către Curtea de C. a unor prejudicii. (2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie."; În speță sunt întrunite condițiile exonerării de la plată enunțate de normele legale citate având în vedere că sumele imputate de angajator salariatului pârât au fost acordate în baza unui contract colectiv de muncă, aprobat prin hotărâre de consiliu local, precum și faptul că obligația de restituire a acestor sume a fost stabilită prin D. nr.8/2009 a C. de C. a J. B.- N. Având în vedere incidența în speță a actului normativ menționat Curtea de A. consideră că este superfluă examinarea motivului de recurs privind momentul de la care curge termenul de prescripție, astfel încât nu va reforma hotărârea atacată sub acest aspect ce va fi menținut ca atare. Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul art.312 alin.1-3 raportat la art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul declarat de pârât împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o va modifica în parte în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamantei C. L. împotriva pârâtului A. R. și va obliga reclamanta să plătească pârâtului suma de 300 de lei, cheltuieli de judecată la fond. Va fi menținută dispoziția de respingere a excepției prescripției. În baza art. 274 Cpr.civ. reclamanta va fi obligată să plătească pârâtului cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în sumă de 300 lei la fond și de 100 lei în recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul A. R. împotriva sentinței civile nr. 3. din (...) a T. B. N. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C. L. împotriva pârâtului A. R. Obligă reclamanta să plătească pârâtului suma de 300 lei cheltuieli de judecată la fond. Menține dispoziția de respingere a excepției prescripției. Obligă pe intimata C. L. să plătească recurentului suma de 100 lei cheltuieli de judecată în recurs. D. este irevocabilă. Dată și pronunțată în ședința publică din (...). PREȘEDINTE JUDECĂTORI D. C. G. G.-L. T. I. T. GREFIER N. N. Red.GLT/dact.MS 3 ex./(...) Jud.fond: C. I.
← Decizia nr. 3960/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 4109/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|