Decizia nr. 779/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
DECIZIA CIVILĂ Nr.779/R/2012
Ședința publică din data de 21 februarie 2012
I. constituită din: PREȘEDINTE: G.-L. T. JUDECĂTOR. I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. G.: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă S. A. F. P. C. SRL prin Administrator L. R. împotriva sentinței civile nr. 1949 din (...) pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr. (...) privind și pe reclamanta intimată S. M., având ca obiect litigiu de muncă - contestație împotriva deciziei de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei - avocat F. G. din cadrul Baroului M., lipsind reclamanta.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatei și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 25 ianuarie 2012 reclamanta a înregistrat la dosar întâmpinare.
Reprezentantul recurentei arată că i s-a comunicat un exemplar al întâmpinării și nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei invocă excepția nulității hotărârii de fond solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei întrucât prima instanță a acordat mai mult decât s-a cerut. În situația în care Curtea apreciază că poate rejudeca, solicită respingerea acțiunii reclamantei. S. recursul astfel cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1949 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), a fost admis contestația formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu intimata SC A. F. P. C. SRL B. M. și în consecință s-a anulat decizia nr.
112 din (...) emisă de intimată, privind desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a fost angajata pârâtei, în baza contractului individual de muncă înregistrat la I. M. sub nr. 623256/(...). Contractul a fost încheiat pe durată nedeterminată, reclamanta începându-și activitatea în meseria de vânzător, la data de (...).
Prin decizia nr. 104/(...), s-a dispus ca în perioada (...)-(...) să i se acorde reclamantei 9 zile de concediu de odihnă, în perioada (...)-(...) reclamanta să fie în perioada de preaviz, iar potrivit art. 3 din această decizie se dispune că începând cu data de (...), contractul individual de muncă al reclamantei încetează. Această decizie nu a fost contestată, fapt confirmat de reclamantă, care a susținut că înțelege să atace doar decizia nr. 112/2011 motivat de faptul că i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, deși părțile s-au înțeles privind încetarea raportului de muncă. În această situație excepția tardivității contestării deciziei nr. 1.11 este lipsită de obiect, iar după clarificarea și stabilirea obiectului litigiului, pârâta prin reprezentant nu a mai susținut această excepție.
Prin decizia nr. 112/(...), pârâta a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă încheiat cu reclamanta. În motivarea decizi- ei se reține că reclamanta, având funcția de vânzător, nu s-a mai prezentat la locul de muncă. Nu se precizează care este perioada în care aceasta nu s-a prezentat la locul de muncă, aceasta deducându-se din motivarea întâmpinării și astfel se reține că, începând cu data de (...), reclamanta nu s-a mai prezentat la locul de muncă, lipsind nemotivat.
În condițiile în care decizia nr. 104/(...), prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă încheiat între părți începând cu data de (...) nu a fost atacată de către reclamantă și nu a fost revocată de către pârâtă, aceasta a rămas definitivă și a produs efecte, în sensul că începând cu data de (...) între părți nu mai era încheiat un contract individual de muncă și în consecință nu exista nici obligația reclamantei de a se prezenta la locul de muncă și în consecință nu se poate reține în sarcina acesteia că ar fi săvârșit o abatere disciplinară, nemaiavând calitatea de angajat.
Ambele părți susțin că între acestea a fost o înțelegere privind încetarea contractului individual de muncă prin acordul părților, în acest sens fiind de fapt emisă decizia nr. 104/(...), iar la împlinirea termenului de preaviz, reclamanta a încunoștințat pârâta că nu dorește continuarea raportului de muncă.
S.rea pârâtei că decizia nr. 104/(...) nu este semnată de reclamantă, iar acest fapt echivalează cu neacordarea acceptului privind încetarea contractului individual de muncă nu poate fi primită, deoarece decizia de în- cetare a contractului individual de muncă se emite de către angajator, acea- sta, potrivit art. 76 Codul muncii trebuie să cuprindă anumite elemente și se comunică salariatului în scris . Potrivit art. 77 Codul muncii, decizia de concediere își produce efecte de la data comunicării ei salariatului.
În speță, decizia de concediere nr. 104/(...) și-a produs efecte, con- tractul individual de muncă dintre părți a încetat la data de (...), astfel că după această dată, neexistând un raport de muncă valabil încheiat între părți, nu se poate reține săvârșirea unei abateri disciplinare din partea recla- mantei și în consecință măsura încetării contractului individual de muncă este lipsită de temei legal.
Față de considerentele reținute, s-a admis contestația astfel cum a fost formulată și în consecință s-a dispus anularea deciziei nr. 112/2011.
S-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, invocând excepția nulității hotărârii instanței de fond pentru încălcarea principiului disponibilității, iar pe fond, solicită în principal casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T. M., raportat la necercetarea fondului cauzei, iar în subsidiar, admiterea excepției tardivității contestației împotriva deciziei nr.
104/(...) iar pe fond, modificarea hotărârii în sensul respingerii contestației ca neîntemeiata, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că din conținutul contestației formulate rezulta ca aceasta a contestat deciziile nr. 104 din (...) și nr. 112 din (...) arătând și motivele, fără să ceara ceva anume prin contestație. I. însă în practicaua hotărârii reține ca reclamanta a solicitat prin contestație anularea deciziei nr. 112/(...), fapt ce nu corespunde adevărului întrucât nu rezulta ca reclamanta a cerut așa ceva și nici nu și-a modificat sau precizat cererea.
Cu privire la nelegalitate, invocă incidența art. 312 pct. 5 din C.pr.civ. întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra excepției tardivității invocată.
Raportat la art. 304 pct. 6 din C.pr.civ., instanța a acordat mai mult decât s-a cerut și ceea ce nu s-a cerut, întrucât reclamanta a formulat contestația fără să ceara ceva prin acțiunea principala (art. 130 alin ultim C.proc.civ.)
În ce privește fondul, instanța de fond a dat o interpretare greșita actelor juridice deduse judecății fiind incident art. 304 pct. 8 și 9 C.proc.civ.
Decizia nr. 104/(...) reclamanta a primit-o la data de (...) și a contestat-o la data de (...), după expirarea termenului legal de 45 zile; recurenta a invocat excepția tardivității contestației.
Cât privește conținutul Deciziei nr. 112/(...), și acest act juridic a fost interpretat greșit de instanța întrucât daca rezulta din motivarea hotărârii ca neprezentarea la serviciu a fost motivul desfacerii contractului individual de munca fapt ce rezulta din conținutul Deciziei nr. 112/(...) și din întimpinare, aceste mijloace de proba trebuiau asociate cu celelalte probe administrate în dosar respectiv cu pontajele depuse.
Nu poate împărtăși opina instanței potrivit căreia începând cu (...) nu exista obligația reclamantei de a se prezenta la munca.
În lipsa unor raporturi juridice de munca după data de (...) instanța potrivit principiului rolului sau activ putea să pună în discuție o eventuala excepție a lipsei de interes a reclamantei în promovarea capătului de cerere ce privește contestarea Deciziei nr. 112/(...).
Nu sunt susținute de probe reținerile instanței cum că „reclamanta a încunoștințat pârâta că nu dorește continuarea raporturilor de munca";, neexistând o cerere de încetare a raporturilor de munca prin acordul părților.
S-a dat o interpretare greșita și susținerilor din întimpinare potrivit cărora potrivit art. 77 din Codul muncii Decizia nr. 104/(...) trebuie să cuprindă anumite elemente, întrucât această decizie nu a fost contestata în termen.
Prin întâmpinare reclamanta a solicitat respingerea recursului cucheltuieli de judecată.
Arată că a atacat doar decizia nr. 112/2011 astfel încât excepția tardivității contestării deciziei nr. 1.11 este lipsită de obiect.
Solicită respingerea excepției nulității hotărârii pentru încălcarea principiului disponibilității deoarece a dorit sa conteste decizia 112/2011.
Decizia de concediere nr. 104/(...) și-a produs efecte, contractul individual de muncă dintre părți a încetat la data de (...), astfel că după această dată neexistând un raport de muncă valabil încheiat între părți, nu se poate reține săvârșirea unei abateri disciplinare din partea intimatei și în consecinței măsura încetării contractului individual ele muncă este lipsită de temei legal.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și aapărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Se constată, în acest sens, că în mod corect a procedat prima instnață la interpretarea actului dedus judecății, mai precis a acțiunii introductive de instanță, în acord cu dispozițiile legale incidente în materie.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 80 alin. 1 Codul muncii, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic și nelegal, instanța va dispune anularea ei.
Ca urmare, faptul formulării unei contestații de către reclamantă cu privire la două decizii emise de angajator, ambele vizând desfacerea contractului individual de muncă, în mod corect a fost interpretat de instanța de fond ca tinzând spre consecința legală firească, aceea a anulării deciziilor, chestiune care se subînțelegea și care de altfel așa a fost înțeleasă și de către recurenta pârâtă la fond, în condițiile în care a adus argumente privitoare la legalitatea și temeinicia deciziei nr. 112/2011 prin întâmpinarea depusă, fără a formula solicitări de clarificare a obiectului cererii, cum s-ar fi impus în situația în care ar fi considerat incompletă cererea introductivă prin neprecizarea obiectului cererii.
În ce privește motivul de recurs referitor la nepronunțarea primei instanțe asupra excepției tardivității contestației deciziei nr. 1.11, Curtea observă că practic lipsește interesul recurentei pentru a susține acest motiv de recurs, întrucât consecința admiterii acestei excepții este respingerea contestației formulate împotriva deciziei nr. 1.11, cu menținerea acestei decizii în ființă, or acest rezultat favorabil recurentei din acest punct de vedere există practic în prezent, raportat la cuprinsul sentinței recurate, fără a fi necesară formularea acestui motiv de recurs.
Practic, dintr-o omisiune a primei instanțe nu s-au solicitat clarificări cu privire la menținerea contestației împotriva acestei decizii, deși la termenul din (...), au fost puse concluzii de către reclamantă doar cu privire la contestația formulată împotriva deciziei nr. 112/2011. Cert este însă faptul că singura care ar fi putut justifica un interes în a invoca nepronunțarea primei instanțe raportat la contestația formulată împotriva deciziei nr. 1.11 era reclamanta, și doar în contextul în care aceasta ar fi formulat recurs, era actual interesul pârâtei recurente în a susține motivul de recurs privitor la nepronunțarea primei instanțe asupra excepției tardivității invocată de aceasta în raport de contestația ce privea decizia nr. 1.11.
Pe fond, se critică faptul că prima instanță a anulat decizia nr.
112/2011, reținând că întrucât încetaseră raporturile de muncă dintre părți în temeiul deciziei nr. 1.11, nu se putea reține ulterior o culpă în disciplinar în sarcina reclamantei.
Consideră recurenta că practic, în acest context, lipsea interesul reclamantei în a solicita anularea deciziei nr. 112/2011, întrucât încetând raporturile juridice dintre părți, nu avea de ce să o mai intereseze soarta unui act emis ulterior de către fostul angajator.
Se constată neîntemeiat acest motiv de recurs, în condițiile în care decizia nr. 112/2011 a fost emisă pe numele reclamantei intimate, i-a fost comunicată acesteia și constata săvârșirea unei grave abateri disciplinare de către reclamantă, de natură a justifica desfacerea contractului individual de muncă. Or, în mod evident, există un suficient interes al reclamantei în anularea acestei decizii, pentru a nu exista în profilul său profesional, relevant în cazul unor angajări ulterioare, reținerea unei atari abateri disciplinare. Nu se poate susține că nu ar exista un interes al fostului angajat față de un act emis de fostul angajator, dacă acesta îl privește și i se comunică.
Neîntemeiat este și motivul de recurs prin care se critică concluzia pe care o trage tribunalul din împrejurarea emiterii deciziei nr. 1.11, anume, faptul că ulterior reclamanta nu mai avea obligația de a se prezenta la muncă, nemaiavând calitatea de angajat.
Totodată, se contestă concluzia primei instanțe că ar fi probat în cauză acordul reclamantei cu privire la încetarea raporturilor de muncă.
Or, din motivele de recurs nu reiese faptul că recurenta ar repudia propria decizie, nr. 1.11, ci doar clamează că aceasta nu poate fi supusă controlului de legalitate și temeinicie datorită necontestării în termen.
În acest context, se observă că, deși necontestabilă, decizia nr. 1.11 există ca probă la dosar și este ca atare supusă interpretării instanței, din această perspectivă, situație în care în mod corect a apreciat tribunalul asupra faptului că prin această decizie au încetat raporturile de muncă dintre părți, cu consecința trasă asupra imposibilității constatării subsecvente a unei încălcări a disciplinei muncii.
Raportat la contestarea reținerii încetării raporturilor de muncă prin acord, Curtea notează că în cuprinsul deciziei nr. 1.11 (fila 4 dosr fond), recurenta a statuat: „începând cu data de (...) … contractul individual de muncă al d-nei S. M. … încetează";, fiind reținut în partea introductivă, ca justificare, „. angajatorului de a oferi salariatului S. M. alte condiții de muncă decât cele prevăzute în contractul de muncă, condiții cu care salariatul nu mai este de acord și refuzul acestuia de a se prezenta la locul de muncă";.
Or, singura interpretare ce poate fi dată acestui act juridic este cea a unei decizii de constatare a încetării prin acord a contractului individual de muncă, în lipsa indicării unui temei juridic și a unor date suplimentare specifice care să permită interpretarea actului ca fiind o decizie de concediere, raportat la prevederile art. 55, 58 alin. 2, 61 coroborat cu 252 și 65 Codul muncii.
Deși nu este exprimat printr-un înscris care să emane de la reclamantă acordul acesteia la încetarea contractului individual de muncă încheiat cu societatea, din modul de redactare a deciziei nr. 1.11 reiese că un atare acord a avut în vedere societatea recurentă la date emiterii acestei decizii, astfel încât nu poate invoca în prezent imprecizia deciziei pe care a emis-o, cu atât mai mult cu cât nu prezintă propria teză cu privire la temeiul juridic în baza căruia au încetat raporturile juridice dintre părți conform acestei decizii. Or, a invoca în recurs faptul că nu există un înscris care să constate acordul reclamantei la încetarea contractului individual de muncă echivalează cu invocarea propriei culpe, anume, a faptului că la data emiterii deciziei nr.
1.11 nu a constatat starea de fapt pe care însăși a reținut-o în cuprinsul acesteia.
În plus, Codul muncii nu impune o formă sacramentală de constatare a acordului părților, neexistând ca atare condiția ad validitatem ca acest acord să fie exprimat în formă scrisă. Or, din punct de vedere probatoriu, recurenta s-a considera edificată la data emiterii acestei decizii cu privire la existența acordului, nemaiputând invoca în recurs faptul că în mod greșit a reținut acest aspect. De altfel, reclamanta intimată, neformulând recurs, achiesează la reținerile primei instanțe și confirmă tacit existența acestui acord la încetarea raporturilor de muncă.
Practic, recurenta critică reținerile tribunalului cu privire la temeiul încetării contractului individual de muncă, însă nu arată ce temei ar fi trebuit avut în vedere, refuzând să se raporteze la semnificația juridică a deciziei nr.
1.11 și insistând ca dezlegarea cauzei să se facă prin raportare la excepțiile pe care le-a invocat în recurs, dezlegate în cele ce preced.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 și 5 raportat la art. 304 pct. 6. 8 țo 9 C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. A. F. P. C. S. împotriva sentinței civile nr. 1949 din (...) a T. M. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 februarie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
G.-L. T. I. T. D. C. G.
G. N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./(...) Jud.fond. C. V.
| ← Decizia nr. 1/2180, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 2793/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
