Decizia nr. 888/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ Secția I Civilă
Dosar nr. (...)
D. CIVILĂ Nr. 888/R/2012
Ședința publică din data de 28 februarie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: G.-L. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta R. G. împotriva sentinței civile nr. 5057 din 10 noiembrie 2011 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) privind și pe intimatul P. C. T., având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta personal și reprezentanta intimatului - avocat R. C.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimatului și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de 6 februarie
2012 intimatul a formulat întâmpinare.
Pârâta recurentă depune la dosar la acest termen H. nr.4 din (...) a C. Local
T. și copia sentinței civile nr. 5474/(...) a T. C. privind o cauză similară, precum și fluturașul cu salariul pârâtei pe luna decembrie 2011.
Reprezentanta intimatului declară că are cunoștință de conținutul acestor înscrisuri.
Nefiind formulate cereri prealabile sau de altă natură, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Pârâta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea sentinței pronunțate de prima instanță în sensul respingerii acțiunii întrucât prejudiciul nu i se poate reține pârâtei.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe fiind temeinică și legală. Pârâta a recunoscut că a încasat salarii necuvenite și este adevărat că nu poate fi reținută culpa acesteia, însă este obligată să le restituie. Arată că înțelege să își rezerve dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de (...) pe rolul T. C., reclamanta C. T., prin P., a chemat în judecată pe pârâta R. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să fie obligată pârâta să îi restituie suma de 16.202 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat prin încasarea necuvenită în anul 2009 a unor drepturi de natură salarială, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat în esență că, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - C. de C. a J. C. s-a constatat că s-au efectuatplăți necuvenite de natură salarială în cuantum total de 296.859 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit de către salariații Primăriei comunei T.
(drepturi pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, protecția muncii, drepturi de protecție socială).
Reclamanta a mai arătat că a înștiințat-o pe pârâtă printr-o notificare cu privire la faptul că datorează suma stabilită în temeiul art. 272 din Codul Muncii si în cazul în care este de bună credință si dorește de bună voie să evite un litigiu, să restituie sumele primite necuvenit prin semnarea unui angajament de plată în care să recunoască suma, modul concret de stabilire a acesteia si modalitatea de recuperare printr-o singură plată sau în rate lunare.
In drept au fost invocate prevederile art. 272, art. 284 și art. 285 din Codul
Muncii si art. 62 din Legea nr. 215/2001.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prejudiciul stabilit în sarcina sa nu corespunde venitului real încasat, sumele fiind acordate prin H. C. Local semnată de către primar si consemnată de secretar, act neatacat în termenul legal de către I. P. J. C. De asemenea, hotărârea organului de conducere a avut viza de control financiar preventiv si a fost pusă în aplicare de către P. comunei T.
In această situație, nu există o condiție a răspunderii patrimoniale, respectiv vinovăția si, ca atare, solicită exonerarea sa de răspundere.
Ulterior reclamanta si-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtei să îi achite doar suma netă încasată necuvenit, respectiv 12.318 lei.
Prin sentința civilă nr. 5057/(...), pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr.
(...), s-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta C. T. prin P., încontradictoriu cu pârâta R. G. și în consecință:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma netă de 12.318 lei reprezentând plată nedatorată.
A fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli de judecată - onorariu avocațial.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele: Potrivit copiei Contractului individual de muncă încheiat si înregistrat sub nr. 5056/(...) în Registrul general al salariaților, pârâta îndeplinește funcția de referent III asistent social.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosar instanța a reținut că în cursul anului 2009 pârâta a beneficiat în mod necuvenit de drepturi salariale reprezentând sporul pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază, prime, drepturi salariale suplimentare si alte sporuri.
Această stare de fapt a fost constatată prin D. nr. 10/(...) a C. de C. a R. C. de C. a J. C. în care se arată că salariații Primăriei comunei T. au beneficiat de drepturi necuvenite în sumă totală de 296,859 lei acordate în scopul declarat de îmbunătățire a condițiilor de muncă, protecția muncii și protecție socială conform cap. D, pct.2 din actul de control.
Cu prilejul efectuării controlului, s-a constatat că au fost încălcate prevederile Legii nr. 273/(...), Legea nr. 130/1996, HG nr. 833/2007, OG nr.
6/2007 si prevederile art. 3 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic nr.
2895/(...).
Prin întâmpinare pârâta nu neagă primirea acestor sume, însă arată că acestea au fost acordate prin H. C. Local semnată de către primar si contrasemnată de secretar, act neatacat în termenul legal de către I. P. J. C.
Salariul reprezintă remunerația în bani a muncii prestate în baza contractului individual de muncă, echivalentul muncii prestate de către angajat. Prin corelația dintre prestarea muncii de către salariat si salarizarea muncii decătre angajator se respectă principiul echivalenței prestațiilor în contractele sinalagmatice - do ut des - respectiv poți pretinde numai în măsura în care dai.
Potrivit dispozițiilor art.168 alin.1 și 2 Codul Muncii, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată precum și prin orice alte documente justificative cere demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Neplata salariului, invocându-se îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu de către angajat, nu se justifică în situația în care angajatorul nu și-a exercitat prerogativa de a aplica sancțiunile disciplinare prevăzute de art.274 din Codul Muncii.
Prin scriptul înregistrat sub nr. 5817/(...) formulat de către pârâtă, aceasta arată că nu este de acord să restituie suma de 16.202 lei si nici să semneze un angajament de plată deoarece nu se face vinovată de legalitatea acordării acestor drepturi salariale pe anul 2009 (f.8). Angajatul are obligația de a restitui sumele încasate pe nedrept prevăzute de art.256 alin.1 și 2 din Codul Muncii, în sarcina angajatorului nefiind stabilită o obligație de plată sau o culpă; în caz contrar s-ar ajunge ca angajatul să beneficieze de o îmbogățire fără just temei, de o sporire a avantajelor sale bănești. Solicitarea angajatorului ca salariatul sau fostul salariat să-i restituie sumele pretins încasate în mod necuvenit, impune prezentarea de dovezi, sarcina probei revenindu-i acestuia potrivit prevederilor art.1169 Cod civil, în vigoare conform art.230 lit. a din Legea nr. 71/2011, art.129 alin.1 Cod procedură civilă și art.272 din Codul Muncii.
Prevederilor art.1341 alin.1 din Codul civil arată că „cel care plătește fără a datora are dreptul la restituire";, iar potrivit dispozițiilor art.1345 din același act normativ „cel care, în mod neimputabil s-a îmbogățit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire, în măsura pierderii patrimoniale suferite de cealaltă persoană…";
Față de cele ce preced, având în vedere că reclamanta a dovedit faptul că pârâta a încasat pe nedrept drepturi salariale în cursul anului 2009, instanța, în temeiul art. 208 și urm. din Legea nr. 62/2011, a admis acțiunea reclamantei și pe cale de consecință, a dispus obligarea pârâtei să-i achite acesteia suma de
12.318 lei reprezentând drepturi de natură salarială încasate necuvenit în cursul anului 2009.
Fiind în culpă procesuală, instanța a obligat pârâta, în temeiul art.274 Cod de procedură civilă, să îi achite reclamantei suma de 400 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta R. G., solicitând, înprincipal, casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, cu respingerea acțiunii reclamantei C. T.
În motivarea recursului recurenta critică hotătârea pentru nelegalitate și netemeinicie, considerând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, pronunțând o hotărâre prin greșita aplicare a legii.
Arată recurenta că prin contractul individual de muncă sunt stabilite în sarcina angajatorului obligații privind anumite sporuri, premii și indemnizații de hrană, astfel că, cel puțin în parte, suma pe care a încasat-o are acoperire legală suficient de clară pentru a putea să o justifice. Prin sentință este obligată la restituirea sumei nete, cu titlu de plată nedatorată fără însă a se verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile specifice.
Este real faptul că a existat o plată, însă cuantumul sumei a fost calculat și stabilit unilateral de angajator fiindu-i plătit cu titlu de sporuri, prime și drepturi salariale suplimentare, însă această plată nu a fost făcută din eroare, ci tocmai în considerarea specificului muncii pe care o desfășoară.
De altfel, neregulile existente au fost descoperite ca urmare a controlului efectuat de Curtea de C., faptele constatate fiind calificate drept "abateri de la legalitate și regularitate" consecința firească a unei asemenea constatări fiind atragerea răspunderii disciplinare, patrimoniale și eventual penale a celor responsabili.
Întreaga acțiune introductivă se întemeiază pe propria culpă a reclamantei.
D. culpa reclamantei este indirectă, fiind rezultatul unui transfer firesc dinspre funcționarul responsabil spre instituție. C. și așa însă, reclamanta este răspunzătoare pentru erorile, neglijențele sau chiar abuzurile săvârșite de proprii angajați. Soluția aleasă de reclamantă prin chemarea în judecată a pârâtei este un mijloc abil de a extrage de sub incidența normelor juridice privind răspunderea pe acei angajați care potrivit C. de C. se fac vinovați de "abateri de la legalitate și regularitate".
Dreptul recurentei la sporuri și la alte drepturi este consfințit prin lege, dar și prin contractul de muncă, iar îndeplinirea defectuoasă a obligației de către reclamantă îi este imputabilă întrutotul, ea singură fiind responsabilă de situația creată. Încasarea sumelor a fost posibilă deoarece a existat o hotărâre a C. Local (act neatacat și prin urmare act valabil) care acorda salariaților aceste drepturi. Subliniază pârâta că a primit sumele acordate fără a avea posibilitatea să bănuiască faptul că ulterior va fi nevoită să le restituie, ceea ce îi poate crea un grav dezechilibru de ordin patrimonial.
Mai arată că actul de constatare emis în urma controlului efectuat de Curtea de C. nu îi este opozabil. Este un act adresat exclusiv instituției care are datoria să realizeze propria anchetă pentru a stabili persoanele vinovate și pentru a lua măsurile necesare în vederea recuperării prejudiciului de la cei care l-au generat.
Prin acceptarea actului emis de organul de control rec1amanta și-a recunoscut culpa (avea posibilitatea de a contesta actul), însă în loc să se îndrepte împotriva persoanelor responsabile de cauzarea prejudiciului (persoane pe care precizează că intenționează să le cheme în garanție în ipoteza în care dosarul o să fie trimis T. pentru rejudecare) a ales (calea mai simplă chiar dacă fără temei) să se îndrepte împotriva pârâtei.
Menționează faptul că în fața primei instanțe nu a fost dovedit cuantumul prejudiciului prin raportare la drepturile pârâtei. A. spus scăzând din suma încasată de aceasta drepturile sale contractuale se poate obține cuantumul prejudiciului instituției, dacă acest prejudiciu există. Susține recurenta că lipsa unor formalități procedurale ale actelor nu implică amputarea drepturilor sale, ci sancționarea responsabililor.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, art. 304/1, art. 312 C.pr.civ.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerearecursului ca nefondat, arătând că a fost obligată de Curtea de C. și în bazaprocesului verbal de constatare din (...), respectiv a deciziei nr. 10/(...) să calculeze prejudiciul rezultat din efectuarea plăților salariale necuvenite pentru anul 2009, iar întinderea prejudiciului stabilit în sarcina recurentei rezultă din documentele contabile anexate la dosarul cauzei.
Recursul este nefondat.
Astfel cum a reținut și prima instanță, în urma unui control al Camerei de C. a județului C. s-a constatat că în anul 2009 reclamantul a acordat salariaților din aparatul propriu drepturi de natură salarială și alte drepturi neprevăzute de legislația salarizării personalului din administrația publică locală.
Prin decizia nr. 10/2010 a organului de control s-a impus în sarcina conducerii Primăriei C. T. stabilirea întinderii prejudiciului ca urmare a acordăriiacestor drepturi necuvenite și luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia, în condițiile legii.
Potrivit tabelului depus de reclamant la filele 6-7 din dosar, sumele a căror restituire s-a solicitat de către reclamant au fost acordate pârâtei în anul 2009 cu titlu de norma de hrană, indemnizație ținută, ajutor sărbători, spor condiții vătămătoare, prima de vacanță.
Conform art. 157 alin. 2 din Codul muncii în forma în vigoare la data încasării sumelor și nașterii obligației de restituire, sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege.
Într-adevăr, în contractul individual de muncă al pârâtei, la capitolul privind salariul este menționat sporul de calculator, indemnizația de hrană și ținută, iar ca adaosuri „. P. și C..
Însă, ca o consecință a faptului că modul de salarizare a angajaților din autoritățile publice este stabilit doar prin lege, Curtea reține că drepturile de natură salarială care se cuveneau reclamantei nu erau negociabile, astfel că, în lipsa unei prevederi legale prin care să fie stabilit dreptul personalului din cadrul autorității reclamante la plata indemnizațiilor și premiilor menționate mai sus, acordarea acestor drepturi nu putea fi stabilită în urma negocierii contractului individual de muncă.
Totodată, Curtea reține că nu poate constitui temei legal al acordării acestor drepturi contractul colectiv de muncă negociat la nivel de unitate (depus la dosar la filele 38-63) întrucât acest contract colectiv nu a fost înregistrat la D. de M. și P. S. a J. C.
Cum dispozițiile art. 25 al. 3 din Legea nr. 130/2006, în vigoare în perioada de referință, condiționează producerea de efecte de momentul înregistrării, este evident că acest contract colectiv de muncă nu putea produce efecte și, prin urmare, nu putea constitui fundamentul legal pentru acordarea de drepturi, indiferent de natura acestora.
În raport de această situație este lipsit de relevanță faptul că acel contract colectiv de muncă a fost aprobat prin H. a C. L.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 272 din codul muncii (anterior republicării) potrivit cărora salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie.
Această obligație de restituire are la bază plata lucrului nedatorat, care de regulă exclude ideea de culpă din partea beneficiarului. În consecință, în cadrul procesual de față, instituirea în sarcina pârâtei a obligației de restituire a sumelor respective nu s-a bazat pe stabilirea unei culpe a acesteia, ci pe constatarea caracterului nedatorat al plăților cu titlu de sporuri, prime și celelalte drepturi salariale suplimentare menționate mai sus, ca urmare a faptului că nu erau drepturi prevăzute de lege.
Pe de altă parte, eventuala culpă a altor persoane din cadrul reclamantei pentru plata sumelor nedatorate nu este de natură a înlătura obligația pârâtei de a restitui reclamantei sumele pe care le-a încasat și care nu îi erau datorate, întrucât în caz contrar s-a ajunge la o îmbogățire fără justă cauză a acesteia.
De asemenea, faptul că reclamantul nu a contestat actul de control al C. de
C. nu prezintă relevanță în cauză, întrucât indiferent de existența sau nu a unei decizii a C. de C. prin care să se dispună recuperarea plăților nejustificate făcute în favoarea angajaților, angajatorul poate să aibă inițiativa unor astfel de litigii în condițiile în care constată că a făcut astfel de plăți.
Pe de altă parte, deși reclamantul a declanșat prezentul litigiu în urma controlului C. de C., în cadrul conflictului individual de muncă de față actul decontrol al C. de C. a constituit doar o probă, instanța statuând asupra caracterului nedatorat al plăților respective prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie de salarizare personalului reclamantei.
Curtea apreciază ca fiind nefondate și criticile recurentei referitoare la cuantumul prejudiciului, reținând în acest sens faptul că prin înscrisurile depuse la instanța de fond reclamanta a prezentat în detaliu componența sumelor solicitate, respectiv cuantumul brut și net al sumelor de care a beneficiat recurenta.
Pe de altă parte, Curtea reține că în cursul judecății în primă instanță pârâta nu a contestat cuantumul sumei pretinse decât prin prisma faptului că reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumelor brute, iar sub acest aspect se reține că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la restituirea sumelor nete, întrucât acestea sunt sumele reale încasate de către pârâtă.
Aspectele invocate de recurentă privind consecințele de ordin patrimonial pe care le are restituirea sumelor încasate sunt lipsite de relevanță în ceea ce privește legalitatea și temeinicia sentinței atacate, vizând faza executării acestei hotărâri.
Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 al. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R. G. împotriva sentinței civile nr. 5057 din (...) a T. C. pronunțată în dosar nr. (...), pe care o menține.
D. este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din (...).
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. T. D. C. G. G.-L. T.
GREFIER
N. N.
Red.GLT/dact.MS
2 ex./(...) Jud.fond: E.B.
| ← Decizia nr. 4163/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 150/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
