Decizia nr. 1242/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
D.ZIA CIVILĂ NR. 1242/R/2012
Ședința publică din data de 7 martie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE: I.-R. M. JUDECĂTORI: C. M.
S.-C. B. GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1905 din 3 noiembrie 2011, pronunțată de T. B.-N. în dosar nr. (...), privind și pe reclamanții intimați A. O., N. D., P. M., C. E., M. E., M. F., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanții intimați A. O. și P. M., lipsă fiind ceilalți reclamanți și reprezentantul pârâtei recurente.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat
și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de martie
2012, prin fax și la 5 martie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamanților întâmpinare.
De asemenea, se constată că la data de 7 martie 2012, prin fax, pârâta recurentă a depus la dosar note scrise.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamantul intimat A. O. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, pentru motivele din întâmpinare.
Reclamantul intimat P. M. solicită, de asemenea, respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii instanței de fond, pentru motivele din întâmpinare.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul T. B.-N. sub nr.3288/112/(...), reclamanții: A. O., N. D., P. M., C. E., M. E. ȘI M. F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S. N. DE T. F. M. „. M. S. B., obligarea acesteia la plata către fiecare reclamant a salariului suplimentar pentru anii
2008, 2009 și 2010, corespunzător timpului efectiv lucrat, echivalent cu salariul de baza de încadrare al salariatului pe luna decembrie a anului pentru care se acordă, actualizat în raport cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă; ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C., P. și Z. feroviarului";, toate pentru anul 2009, încuantum de câte 570 lei și pentru anul 2010 în cuantum de câte 600 lei, actualizate în raport cu rata inflației și dobânda legală de la data scadenței și până la plata efectivă; șase salarii de bază brute negociate compensatorii; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariați ai pârâtei până la data de 7 iulie 2011, când au fost concediați fără să primească drepturile solicitate prin acțiune, drepturi care le sunt conferite atât prin C. colectiv de munca al S. „. M. SA pe anii 2009-2010 și 2010-
2011, C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2010 și C. colectiv de muncă unic la nivel de ramura transporturi pe anii 2008-2011.
A., reclamanții au arătat că salariul suplimentar este reglementat de art.30 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități și potrivit acestuia pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea lui, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, iar art.64 alin.1 și 2 din C. colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate reglementează dreptul salariaților de a beneficia de un ajutor material de sărbătorile de P. și de C., precum și de premiere pentru „. feroviarului";, toate stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare. A. articol prevede plata acestor drepturi începând cu 1 ianuarie 2010, operând o amânare și nicidecum suprimarea acordării lor.
S-a mai arătat că drepturile solicitate, sunt conferite reclamanților și de art.71 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungită valabilitatea sa pentru 48 luni prin actul adițional înregistrat la M. B. sub nr.370/(...), care este aplicabil și pârâtei și fiind încheiat la nivel superior, prevederile lui minimale sunt obligatorii pentru societate.
Cât privește plata celor 6 salarii de bază brute compensatorii, s-a susținut că reclamanții sunt îndreptățiți la plata acestora potrivit art.60 alin.6 din C. colectiv de munca încheiat la nivelul pârâtei pe anii 2011-2012 și de art.80 alin.1 din C. colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pentru anul 2008-2011, fiind concediați în anul 2011, iar pârâta nu le-a achitat această plată compensatorie.
S-a mai arătat că, contractul colectiv de muncă, încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, angajatorul având obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil si din contractele individuale de muncă.
În drept, s-au invocat dispozițiile C. muncii, art.30, art.64 din Contractele colective de munca pe anii 2009-2010 și 2010-2011 la nivel de unitate , art.30 și art. 71 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități, art.80 din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2011.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâta S. N. de T. F. de C. „. C. S. B., prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat: excepția prescrierii dreptului la acțiune, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a inadmisibilității acțiunii în ce privește ajutoarele solicitate pentru P. și C. și premierea pentru Z. F., pentru anii 2009 și 2010, aceste drepturi fiind suspendate prin acord acordul partenerilor sociali, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 1905/F/(...), pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, s-au respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de pârâta S. N. de T. F. M. „. M. S. B. și s-a admis acțiunea civilă precizată, formulată de reclamanții: A. O., N. D., P. M., C. E., M. E. și M. F., împotriva pârâtei S. N. de T. F. M. „. M. SA B., și în consecință:
- a fost obligată pârâta să plătească reclamanților salariul suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective după cum urmează;
- reclamantului A. O. pentru anii 2008, 2009 și 2010; reclamanților C. E., M. E. și M. F. pentru anii 2008 și proporțional cu timpul lucrat în anul 2009 iar reclamanților N. D. și P. M. pentru anul 2010.
- a fost obligată pârâta să plătească reclamanților prima ocazionată de
„. feroviarului"; echivalentă cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, reclamanților A. O. și N. D. pentru anii 2009 și 2010 iar reclamanților P. M., C. E., M. E. și M. F. pentru anul 2009;
- a fost obligată pârâta să plătească reclamanților ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de P., echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective, reclamanților A. O. și N. D. pentru anii 2009 și 2010 iar reclamanților P. M., C. E., M. E. și M. F. pentru anul
2009 ;
- a fost obligată pârâta să plătească reclamanților ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de C., echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, sumă indexată cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective reclamanților A. O. și N. D. pentru anii 2009 și 2010 iar reclamantului P. M. pentru anul 2009;
- a fost obligată pârâta să plătească suma ce reprezintă echivalentul a
6 (șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie pentru reclamanții C. E., M. E. și M. F. iar pentru reclamanții A. O. N. D. și P. M. diferența dintre suma cuvenită și cea acordată a celor șase salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective.
- a fost obligată pârâta să calculeze drepturile solicitate în sumă netă;
S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
P. a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Examinând prioritar, în condițiile art. 137 C.proc.civ, excepțiile invocate, tribunalul a apreciat că excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile este neîntemeiată întrucât, în temeiul principiului liberului acces la justiție, orice persoană se poate adresa instanței în vederea realizării dreptului pretins. Nu există niciun text de lege care să instituie expres obligativitatea îndeplinirii vreunei proceduri prealabile sesizării instanței.
Este adevărat că art. 107 din C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008, prevede înființarea comisiei mixte patronat-sindicate cu rol de analiză a sesizărilor privitoare la executarea contractului colectiv de muncă, însă această procedură este una cu caracter administrativ și nicidecum administrativ-jurisdicțional.
Prin urmare, persoana interesată are posibilitatea de opțiune între a se adresa organului administrativ respectiv comisia mixtă patronat-sindicate sau a se adresa instanței de judecată, ceea ce a și făcut.
S-a mai reținut că excepția prescripției dreptului la acțiune este de asemenea neîntemeiată, întrucât drepturile solicitate sunt de natură salarială, fiind incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii cu privire la termenul de 3 ani de prescripție a dreptului la acțiune, care curge de la data nașterii dreptului, astfel încât acțiunea de față a fost promovată la data de 28 iulie 2011, în termenul de prescripție legal.
Prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii întemeiată pe lipsa fondurilor în sensul că în anul
2009 contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi fost suspendat, considerând că acestea reprezintă, în realitate, apărări de fond, astfel că și această excepție a fost respinsă.
Analizând pe fond acțiunea formulată de reclamanții: A. O., N. D., P.
M., C. E., M. E. ȘI M. F., tribunalul a reținut că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Reclamanții C. E. și M. F. au fost salariați ai pârâtei până la data de 1 august 2009, reclamantul M. E. a fost salariatul pârâtei până la data de 1 iunie 2009 iar reclamanții A. O., N. D., P. M. au fost salariați ai pârâtei S. N. de T. F. de M. „. M. S. până la data de 8 iulie 2011, când contractul lor de muncă a încetat în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA aprobat de H. AGA nr.8/2011.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 5., drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă, iar potrivit art. 229 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată.
C. colectiv de muncă încheiat la nivelul C. M. pentru anii 2007- 2008 înregistrat sub nr. 1632 din data de 29 martie 2007 (f. 7) și, prelungit prin acte adiționale până la data de 28 februarie 2009 și cel pe anii 2009-2010, înregistrat sub nr. 2584 din data de 4 iunie 2009 în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată și în lipsa stipulării vreunui alt moment, se aplică de la data înregistrării contractului -
29 martie 2007, respectiv 4 iunie 2009.
Potrivit art.30 alin.1 din aceste contracte colective de munca, „. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
(3)Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul de salarii realizat lunar";,iar potrivit art.31 din același contract colectiv de munca, criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar sunt cele din Anexa nr.6 .
Conform acestei anexe, salariul suplimentar se acordă salariaților pentru munca prestată în cursul anului calendaristic, fără ca aceștia să fie sancționați cu retrogradarea în funcție sau categorie, desfacerea disciplinară a contractului de munca, retragerea disciplinara pe o perioada de 1-6 lunidin funcții care concură la siguranța trenurilor, înlocuirea disciplinară din funcții, pentru absențe nemotivate, etc.
Din coroborarea acestor dispoziții s-a reținut că pentru munca ireproșabilă prestată în cursul anului calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății poate beneficia de un ajutor material bănesc al cărui cuantum este echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, la nivelul clasei I de salarizare, cu condiția să nu fi fost sancționați disciplinar prin aplicarea repetată sau cumulată a sancțiunilor prevăzute la pct.2 lit. a si b, respectiv, retragerea uneia sau a mai multor clasa de salarizare pe o perioadă de 1-3 luni sau celor încadrați cu salariul la nivelul minim al funcției sau meseriei, diminuarea acestuia cu 5-10 și reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%.
Prin articolul 30 alin.1 și 3 se creează între contractanți drepturi și obligații corelative prin norme cu caracter imperativ de la care părțile nu pot abzice, iar pârâta este ținută cu obligativitate să-și îndeplinească obligația, cu atât mai mult cu cât aceste categorii de drepturi se încadrează în categoria de adaosuri la salariul de bază, ce intră în componența noțiunii de salariu conform art.160 C. muncii și art.7 din contractul colectiv de munca.
Este adevărat că, așa cum rezultă din actele adiționale încheiate, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2007-2008 s-a prelungit până la data de 28 februarie 2009, iar contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 s-a aplicat doar din data de 4 iunie 2009- data înregistrării sale, astfel că la nivel de unitate nu a existat contract colectiv de muncă în intervalul 1 martie 2009 - 3 iunie 2009.
Însă, în tot acest interval de timp, începând din data de 28 decembrie
2006 și până la 31 ianuarie 2011 a fost în vigoare și s-a aplicat C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008 nr. 2., contract prelungit prin actul adițional nr.370/20 iunie 2008 și care la art. 30 prevedea dreptul salariaților la plata salariului suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.
Potrivit art. 3 alin. 1 al contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, clauzele acestui contract produc efecte față de toți salariații încadrați în unitățile care fac parte din grupul de unități feroviare (pârâta fiind menționată la pct. 2 din anexa 4 la contractul colectiv la nivel de grup de unități) și pentru perioada în care din diverse motive nu există contract colectiv de muncă la nivel de unitate, indiferent de structura capitalului acesteia. Părților le revine obligația respectării prevederilor cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul grupurilor de unități din transportul feroviar.
Totodată, în cauză, nu are nicio relevanță faptul că în anul 2009 plata acestor drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate ar fi fost suspendate, drepturile pentru anul 2009 fiind datorate reclamanților în baza C.ui colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, în conformitate cu prevederile art. 247 C. muncii (în forma în vigoare pentru perioada din litigiu).
Prima instanță a mai reținut că apărarea în sensul că nu s-au constituit fondurile respective nu constituie impediment în obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar. Dacă s-a instituit obligația de constituire a fondului în procentul arătat, pârâta trebuia să o îndeplinească și să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege și din contractul colectiv de muncă aplicabil, așa cum prevede și art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii,astfel că nu poate fi reținută nici apărarea pârâtei din cuprinsul întâmpinării întemeiată pe dispozițiile OUG nr. 7. coroborate cu art.15 alin.1 din OUG nr.37/2008, potrivit cărora, fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și Infrastructurii, a fost monitorizată.
În consecință, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului A. O. salariul suplimentar pentru anii 2008, 2009 și 2010, reclamanților C. E., M.
E. și M. F. pentru anii 2008 și proporțional cu timpul lucrat în anul 2009 iar reclamanților N. D. și P. M. pentru anul 2010.
Dată fiind neplata la timp a sumelor cuvenite în baza art.30 din contractele colective de munca, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Referitor la ajutorul material pentru sărbătorile de P. 2009, 2010 C.
2009, 2010 și premierea pentru „. feroviarului"; 2009, 2010, tribunalul a reținut că aceste drepturi salariale sunt cuvenite reclamanților în temeiul art.71 alin. 1 și 2 din C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar, cele anterior reținute cu privire la incidența acestui contract colectiv, cu ocazia analizării îndreptățirii la salariul suplimentar pentru anul 2008-2010, fiind valabile și cu privire la aceste drepturi.
A., conform acestui articol, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. de un ajutor material bănesc, iar pentru „. feroviarului"; de o premiere, ambele stabilite la nivelul clasei I de salarizare.
Instanța de fond a mai constatat că nu poate fi reținută apărarea pârâtei în sensul că estimarea cuantumului primei de Z. feroviarului se determină de către consiliul de administrație în funcție de posibilitățile financiare ale acesteia. Plata acestei prime nu este condiționată de desfășurarea ori finalizarea vreunei negocieri, nefiind o obligație stipulată sub condiție suspensivă, fiind o obligație pură și simplă, neafectată de modalități. A., suma care trebuie acordată, fiind stabilită imperativ, se situează cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
Așa fiind, a fost obligată pârâta să plătească reclamanților, potrivit dreptului fiecăruia, ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de P., C. și „. feroviarului";, pentru anul 2009, 2010, echivalent cu un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare.
S-a mai reținut că, potrivit art.166 alin.4 din Codul muncii, sumele ce urmează a fi achitate vor fi actualizate cu indicele inflației la data plății efective, pentru perioada cuprinsă între data scadenței fiecărei sume și data plății efective.
Prima instanță a mai reținut că și cererea având obiect obligarea pârâtei la plata sumei ce reprezintă echivalentul a 6 salarii de bază brute negociate, cu titlu de plată compensatorie, este întemeiată, având în vedere faptul că reclamanții: A. O., N. D. și P. M. au fost concediați începând cu 8 iulie 2011, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă, concediere colectivă care a avut loc în baza Programului de restructurare și reorganizare a C. M. SA aprobat de H. AGA nr.8/2011 fiind emise decizii de concediere individuală.
În deciziile de concediere, la art.7, s-a făcut mențiunea că, urmare a aplicării măsurilor de concediere colectivă, reclamanții beneficiază lunar de suma de 670 lei timp de 6 luni, având în vedere prevederile contractului colectiv de muncă și ale HG nr.1193/2010.
Însă, în C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008-2010, nr.722/2008, contract care se aplică și la nivelul S. C. M. SA, pârâta în cauză, potrivit anexei 5 a contractului, în art.80 alin.1 se prevede că la desfacerea contractului individual de muncă din inițiativa angajatorului, salariații vor primi, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, și o plată compensatorie în valoare de minimum
6 salarii de bază brute negociate, în alin.2 fiind stipulate situațiile în care se aplică alin.1, la litera „a"; fiind prevăzută desfacerea contractului de muncă a intervenit urmare a faptului că unitatea își reduce personalul prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de cel în cauză, ca urmare a reorganizării. Se constată că, în acest contract colectiv de muncă, nu s-a prevăzut ca plata compensatorie să fie plătită eșalonat, în 6 rate, ci s-a prevăzut dreptul salariatului concediat de a beneficia de această plată la desfacerea contractului individual de muncă.
Potrivit art.4 alin.1 din C. colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi nr.722/2008, acesta se aplică până la 31 decembrie 2010 și, conform alin.2, dacă nu a fost denunțat de niciuna din părți cu 30 de zile înainte de data expirării valabilitatea lui se prelungește până la încheierea unui nou contract dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Pârâta nu a probat faptul că acest contract colectiv de muncă ar fi fost denunțat în condițiile anterior enunțate, astfel că, acesta este aplicabil până la 31 decembrie 2011, așa cum prevăd și dispozițiile tranzitorii din art.2 al Legii nr.40/2011, de modificare a C. muncii.
Chiar dacă potrivit art.128 și 133 din Legea nr.62/2011 nu mai este prevăzută posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă la nivel de ramură, ci doar la nivel de sector de activitate, vechile contracte colective de muncă încheiate la nivel de ramură, valabile până la 31 decembrie 2011, produc efectele prevăzute în fostul articol 241 din Codul muncii sub imperiul căruia au fost încheiate conform art.2 din Legea nr.40/2011.
În consecință, s-a reținut că susținerile pârâtei în sensul că, în privința angajaților săi, acest contract colectiv de muncă nu se aplică nu sunt întemeiate și având în vedere că drepturile bănești ce se acordă salariaților concediați și prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi sunt superioare celor prevăzute în art.60 (6) din contractul colectiv de muncă la nivel de angajator, reclamatul este îndreptățit să beneficieze de aceste drepturi, respectiv de o plată compensatorie egală cu 6 salarii de bază brute negociate și nu doar de 6 salarii minime pe economie în anul 2011.
Totodată dispozițiile din C.ui colectiv de muncă la nivel de ramură sunt mai favorabile reclamantului și sub aspectul modalității de plată a acestei compensații pentru concediere pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, nefiind prevăzută plata eșalonată în 6 rate lunare.
Așadar, s-a reținut că la data concedierii, angajatorul avea obligația să plătească reclamanților plata compensatorie minimă prevăzută în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.
În baza art.274 C.pr.civ., prima instanță a respins cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reclamanții nefăcând dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta S. N. DE T. F. DE M.
„. M. SA B., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Instanța de fond, prin dispozitivul hotărârii a dispus obligarea pârâtei să plătească suma ce reprezintă echivalentul a 6 (șase) salarii de bază brute negociate, sumă actualizată cu rata inflației, pe perioada cuprinsă între data concedierii și data plății efective, cu titlu de plată compensatorie pentru reclamanții C. E., M. E. și M. F., deși aceștia nu au solicitat niciodată aceste drepturi, contractele lor muncă încetând în anul 2009, ca urmare a pensionării acestora și nu ca urmare a concedierii colective.
S-a mai arătat că în mod greșit prima instanță a reținut ca fiind neîntemeiată excepția prescripției invocate în cauză, considerând în mod eronat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c Codul Muncii.
Recurenta a mai arătat că este criticabilă soluția instanței de fond referitoare la modul de soluționare a excepției de inadmisibilitate a acțiunii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, pe care a respins-o fără a avea însă în vedere prevederile art. 229 alin.4 din Codul Muncii republicat, potrivit cărora contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
De asemenea, s-a invocat faptul că instanța de fond a admis capetele de cerere cu privire la plata ajutoarelor de P., C. și Z. F. pe anii 2009 și
2010, dar și a salariului suplimentar pe anul 2010, fără a avea în vedere voința părților exprimată prin C. colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii
2009-2010, în sensul renunțării la posibilitatea acordării ajutoarelor materiale pentru anii 2009 și 2010, dar și a salariului suplimentar pe anul
2010.
Cu privire la motivarea instanței de fond potrivit căreia aceste drepturi sunt cuprinse și în C. colectiv de muncă la nivel de grup de unități, s-a arătat că, potrivit art. 149 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, clauzele contractului colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori toate părțile îndreptățite să negocieze contractul colectiv de muncă convin acest lucru.
În ceea ce privește salariul suplimentar, s-a arătat că, prin C. colectiv de muncă la nivelul C. M. pentru anii 2008-2010, este prevăzută doar posibilitatea acordării unui salariu suplimentar, iar în acest sens chiar instanța de fond în motivarea sentinței reține că : "potrivit art. 30 alin. 1 din aceste contracte colective de muncă - P. munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia. personalul societății poate primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. "
Mai mult, alin. 3 din C. Colectiv de M. al S. C. M. SA a prevăzut că sumele necesare pentru salariul suplimentar provin din veniturile realizate de societate. D., s-a susținut că posibilitatea acordării acestui salariu suplimentar derivă în principal de posibilitățile financiare ale angajatorului și este condiționată de conduita salariaților într-un an calendaristic anterior.
În acest sens, s-a arătat că, pentru anii 2008, 2009 și 2010, veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, anii fiscali fiind încheiați în pierdere.
S-a mai arătat că, potrivit anexei 6 pct. 2 la CCM, care stabilește criteriile de acordarea salariului suplimentar rezultă, nu vor beneficia de această prevedere salariații care în cursul anului respectiv au avut abateri disciplinare, astfel încât reclamantul C. E., ce a avut sancțiuni pe anul 2008 și 2009, nu poate beneficia de salariul suplimentar pe anii 2008 și 2009.
Cu privire la ajutoarele materiale de P. și C. și P. de Z. F. pentru anii
2009 și 2010, s-a arătat că acordarea ajutoarelor materiale pretinse prinacțiune nu se face în mod direct, ci cu respectarea procedurii vizate de textele de natură normativă din contractele colective de muncă, mai sus arătate, cu analiza și aprobarea C.ui de administrație al societății.
S-a mai arătat că, în lipsa posibilităților financiare, societatea nu poate să asigure sprijinul suplimentar al veniturilor salariaților în afara clauzelor obligatorii ale contractelor individuale de muncă prin care se stabilesc drepturile și obligațiile ambelor părți, inclusiv drepturile salariale ale angajatului.
Mai mult, s-a mai arătat că S. N. de T. F. de M. "C. M." - S. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M.ui T.urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr. 7. privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010, aprobate prin hotărâri de guvern.
În drept, s-au invocat disp.art. 304 pct. 6, 8 și 9 și 3041 Cod.proc.civ., art. 969, 977 și următoarele Cod Civil, prevederile C. muncii, Legii 54/2003, Contractelor Colective de M. ale S. C. M. SA valabile în perioada 2007-2009.
Analizând recursul formulat de S. N. DE T. F. DE M. C., prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este doar în parte fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește soluționarea excepției prescrierii dreptului la acțiune, Curtea reține că drepturile salariale solicitate în prezenta acțiune se subsumează categoriei de drepturi salariale, conform art. 155 Codul muncii, care enumeră ca fiind componente ale salariului salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Potrivit art. 166 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune este de 3 ani de la data nașterii acestui drept, în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă este plata unor drepturi salariale neacordate.
Art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii stipulează termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, însă acest text de lege are caracter de normă generală, reglementând în general situația litigiilor generate de nerespectarea unor clauze din contractele colective de muncă, pe când art. 283 alin. 1 lit. c) Codul muncii dobândește, comparativ, caracter de normă specială, atunci când se referă la drepturi salariale reglementate prin contractul colectiv de muncă, astfel încât se va aplica norma specială, deci dispozițiile de la litera c), atunci când drepturile salariale neplătite sunt reglementate într-un contract colectiv de muncă.
Faptul că drepturile solicitate sunt de natură salarială, iar termenul de introducere a acțiunii este de 3 ani, rezultă din prevederile art.7(1) din C. colectiv de muncă încheiat la nivelul pârâtei S. C. M. S.A, conform cărora salariul personalului C. M. S.A cuprinde: salariul de bază care se stabilește în raport cu pregătirea, competența, răspunderea, complexitatea sarcinilor funcției ocupate, etc.; sporuri la salariul de bază; adaosuri; premii pentru obținerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.
În consecință, Curtea reține că nu este incident în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.8 Cod.proc.civilă.
Curtea reține că în mod corect prima instanță a soluționat acțiunea având ca obiect ajutoarele/primele solicitate de către reclamanți de Z.feroviarului, de P. și de C., criticile recurentei sub acest aspect fiind nefondate.
Premiile acordate cu ocazia Zilei feroviarului, de P. și de C. au fără îndoială natura juridică a unui drept salarial. Concluzia potrivit căreia aceste prime ar fi un „ajutor social"; nu poate fi primită, aceasta nefiind fundamentată de nici o prevedere a contractului colectiv de muncă.
Potrivit prevederilor art. 64 din C. Colectiv de muncă pe anii 2009-
2010 și 2010-2011, pentru Z. F. se va acorda o premiere a cărui cuantum va fi stabilit de către C. de A. cu consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.
De asemenea, cu ocazia Sărbătorilor de P. se va acorda un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.
O interpretare corectă a acestui text duce indubitabil la concluzia că acordarea acestei primei este un drept al salariatului, sintagma folosită de părți fiind aceea „se va acorda"; și nu „se poate acorda";. Ca atare, formularea fermă a acestui drept exclude dreptului angajatorului a analiza oportunitatea acordării acestui drept în funcție de performanțele sale economice.
Este adevărat că textul amintit stabilește în sarcina C.ui de A. aprobarea și stabilirea cuantumului acestei prime, însă această prevedere contractuală prevede o obligație în sarcina recurentului și nicidecum o simplă facultate a acestuia. Intenția co-contractanților în acest sens este indubitabilă și tocmai pentru a preveni posibile abuzuri ale angajatorilor părțile au inserat un cuantum minim al acestei primei.
Ca atare, C. de administrație nu putea decide în contra unor prevederi contractuale exprese nici neacordarea primei, nici acordarea acestuia la un cuantum inferior celui stabilit de părți.
Cu atât mai mult, recurenta nu își poate invoca propria culpă - lipsa unei hotărâri a consiliului de administrație - pentru a obține exonerarea sa în întregime de o obligație pe care singură și-a asumat-o prin semnarea contractului colectiv de muncă.
Nu pot fi reținute nici criticile referitoare la neîndeplinirea procedurii prealabile, sesizarea comisiei patronat -sindicat anterior introducerii cererii de chemare in judecată nefiind o condiție obligatorie a cărei încălcare să atragă inadmisibilitatea cererii, ci o procedură facultativă, astfel încât în mod corect prima instanță a soluționat și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de către recurenta-pârâtă.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate, atât prin critica adusă modului de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii, cât și pe fond, privind renunțarea partenerilor sociali la acordarea acestor prime/ajutoare pe anii 2009 și 2010
A., în ceea ce privește primele cuvenite pentru anii 2009 și 2010, se reține că, potrivit disp.art.238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective încheiate la nivel superior, astfel încât în mod corect prima instanță a reținut că în cauză este aplicabil art.71 din C. Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul F., astfel cum acesta a fost modificat prin actul adițional nr.370/(...) înregistrat la M., acordând reclamanților drepturile solicitate în temeiul acestui contract colectiv.
De asemenea, se constată că în mod corect prima instanță a obligat recurenta și la plata salariilor suplimentare cuvenite reclamanților, art. 30 alin. 3 din C. Colectiv de M. la nivel de G. de U. din T.ul F. precizând că :„
Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar";. Din modul de formulare neechivoc și nesupus vreunei condiții rezultă așadar în mod evident obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri, așa cum în mod corect a remarcat și instanța de fond.
Față de cele de mai sus, și acest motiv de recurs apare ca nefondat.
P. aceste motive, având în vedere faptul că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de
10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, se reține că dispozițiile O.U.G. nr. 7. și cele ale H.G. nr.1712/2008 invocate de către recurentă pentru a justifica lipsa fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, nu pot prezenta relevanță în speță.
Se mai reține că aspectele invocate de către recurente prin motivele de recurs, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale, nu pot fi reținute ca justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative ulterior adoptării actelor normative menționate prin recursurile formulate.
În ceea ce privește O.U.G. nr.79/2001, deși invocată în general în recurs, se reține că recurenta nu formulează critici de nelegalitate a sentinței recurate prin raportare la anumite dispoziții din acest act normativ.
În ceea ce privește motivul de recurs privind îndreptățirea reclamantului C. E. la plata salariului suplimentar pentru anii 2008, 2009, se reține că și acesta este nefondat, întrucât recurenta a susținut, însă nu a probat în cauză că acesta ar fi fost sancționat disciplinar în această perioadă.
Se rețin însă ca fiind fondate motivele de recurs privind greșita soluționare de către prima instanță a cererii privind obligarea recurentei la plata compensațiilor bănești prevăzute de art.80 din C. colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, nr.722/2008, având în vedere faptul că, pe de o parte, contractele reclamanților: C. E., M. E. și M. F. nu au încetat prin concediere, ci în temeiul art.56 lit.d) din Codul muncii, iar, pe de altă parte, contractele reclamanților: A. O., N. D. și P. M., au încetat la datele de (...) și (...), după data de (...), la care, în urma denunțării acestui contract de către C. N. a P. Român, conform înscrisurilor depuse la filele nr.11 și 12 dosar recurs, acest contract colectiv de muncă și-a încetat valabilitatea.
În consecință, față de considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.2 Cod.proc.civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. C. M. S., și va modifica în parte sentința recurată, în sensul de a respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la plata compensațiilor bănești constând în 6 salarii de bază.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
P. A.E MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. „. M. SA B. împotriva sentinței civile nr. 1905 din 3 noiembrie 2011 a T. B.-N., pronunțată în dosarul nr. (...), pe care o modifică în parte în sensul că respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților având ca obiect obligarea pârâtei la plata plăților compensatorii constând în 6 salarii de bază.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
D.zia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 martie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I.-R. M. C. M. S.-C. B.
GREFIER
G. C.
Red.CM/dact.MS
2 ex./(...)
Jud.fond: C.I.
| ← Decizia nr. 934/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3156/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
|---|
