Încheierea nr. 30/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. (...)
ÎNCHEIERE CIVILĂ NR. 30/ 2012
Ședința Camerei de C. din 17 mai 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : D. C. G.
GREFIER: N. N. n examinare cererea formulată de recurenta SC L. I. SRL în contradictoriu cu intimatul L. T., având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 3156 din 22 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).
S-a luat în examinare cererea formulată de recurenta SC L. I. SRL în contradictoriu cu intimatul L. T., având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr. 3156 din 22 martie 2012, pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosar nr. (...).
Cererea a fost soluționată în camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Prin cererea din data de 15 mai 2012 înregistrată la această instanță sub nr. (...) recurenta SC L. I. SRL a solicitat în contradictoriu cu intimatul L. T. suspendarea provizorie a sentinței civile nr. 3156 din 22 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...), până la soluționareacererii de suspendare a executării formulată în dosarul de recurs aflat pe rolul C. de A. C.
În motivarea cererii, s-a arătat în esență că sentința supusă executării este netemeinică și nelegală, iar în cazul întoarcerii executării societatea va fi pusă în situația de a face noi cheltuieli, nefiind garantată solvabilitatea intimatului
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 403 alin. și 4 C.proc.civ.
Analizând actele si lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3156 din 22 martie 2012 pronunțată de
Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...) s-a admis acțiunea formulată de reclamantul L. T. în contradictoriu cu pârâta SC L. I. SRL, și în consecință s- a dispus: anularea Deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.
120/(...); anularea Deciziei de desfacere a contractului de muncă nr.
173/(...); obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale indexate, majorate și reactualizate începând cu (...) și până la reintegrarea pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere nr. 120/(...); reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei de concediere nr.
120/(...); obligarea pârâtei la plata echivalentul în lei al sumei de 2975 euro, la data plății, reprezentând diurnă și suma de 650 euro reprezentând prejudiciul material, sume reactualizate cu dobânda legală începând cu data de (...) și până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata sumei de
500 lei cheltuieli parțiale de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, ocazie cu care a solicitat și suspendarea executării sentinței până la soluționarea recursului.
Curtea reține că potrivit prevederilor art. 300 alin. 2 Cod procedură civilă „la cerere, instanța sesizată cu judecarea recursului, poate dispune motivat suspendarea executării hotărârii recurate";, dispozițiile art. 403 alin. (3) și (4) C.proc.civ. urmând a se aplica în mod corespunzător.
Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. 4 C.proc.civ. „în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauțiunea, președintele instanței poate dispune, prin încheiere și fără citarea părților, suspendarea provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare de către instanță. (…) Cauțiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani";.
Recurenta a depus la dosar recipisa prin care s-a consemnat cauțiunea, reprezentând 10% din valoarea obiectului cererii, la dispoziția C. de A. C., fiind așadar îndeplinită cerința legală imperativă a consemnării cauțiunii la dispoziția instanței.
Condițiile formale prevăzute de art. 300 alin. 2 raportat la art. 403 alin. 4 C.proc.civ. fiind îndeplinite, curtea va proceda la analizarea celorlalte condiții necesare dispunerii măsurii suspendării.
Sub aspectul urgenței, condiție impusă de textul legal, se constată în primul rând, caracterul executoriu de drept al hotărârilor pronunțate în fond, în conflictele de drepturi, conform art. 289 Codul muncii. O astfel de condiție nu este însă suficientă, impunându-se ca, din argumentele recurentei susținute de probe, să se contureze perspectivei unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.
Sub acest aspect Curtea notează că nu s-au furnizat probe care să întemeieze urgența unei atari măsuri, nefiind dovedită iminența intrării în imposibilitate de plăți ca urmare a punerii în executare a deciziei atacate, nu s-a anexat nici un calcul aproximativ pentru verificarea cuantumului creanței a cărei suspendare se solicită și estimarea impactului unei puneri în executare anterior parcurgerii căii de atac a recursului.
Pe de altă parte, trebuie avut în vedere că pentru a se dispune suspendarea executării, deci pentru dispunerea unei măsuri contrarii regulii caracterului executoriu al hotărârilor ce au ca obiect raporturi de dreptul muncii, trebuie aduse argumente și construită o probațiune mai convingătoare decât cea a contestatoarei, astfel încât să fie conturat un caz extraordinar care să justifice o astfel de suspendare a efectului unei atari hotărâri.
Față de aceste considerente, Curtea urmează a respinge cererea formulată, raportat la textele legale invocate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :
Respinge ca nefondată cererea formulată de recurenta SC L. I. SRL C.-
N. având ca obiect suspendarea provizorie a executării sentinței civile nr.
3156 /. pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. (...).
Irevocabilă.
Dată în camera de consiliu și pronunțată în ședința publică azi, 07 mai 2012.
PREȘEDINTE GREFIER D. C. G. N. N.
Red./Dact. DG/2 ex.
← Decizia nr. 198/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 3149/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|