Sentința nr. 83/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA I C.
Dosar nr. (...)
S. C. NR. 83/F/2012
Ședința Camerei de C. din 24 septembrie 2012
Instanța constituită din: PREȘEDINTE : L. D. GREFIER : C. M.
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între
Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Maramureș, în soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanta S. OMV P. S., în contradictoriu cu pârâta B. ANA, având ca obiect întoarcere executare.
Conflictul negativ de competență s-a soluționat, conform art. 22 alin. 5
C.pr.civ., în Camera de consiliu, fără citarea părților.
C U R T E A
Deliberând reține că prin cererea înregistrată la data de (...), reclamanta SC OMV P. SA a chemat-o în judecată pe pârâta B. Ana solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.046,82 lei actualizată la data plății efective în raport cu indicele de inflație, urmare a dublei executări a sentinței civile nr.
868/(...) pronunțată în dosar nr. (...) a T.ui M..
În motivarea cererii sale reclamanta a învederat că prin S. C. nr. 868/(...) pronunțată în dosar nr. (...) a T.ui M. a fost obligată la plata către pârâtă a unor drepturi salariale. Suma respectivă rezultată după reținerea la sursă și achitarea către bugetul statului a taxelor și impozitelor aferente, în cuantum de 3091 lei a fost executată voluntar de reclamantă la data de (...) în contul de salariu al pârâtei.
La data de (...) pârâta a executat silit și suma de 2046,82 lei urmare a solicitării adresate BEJ M. M. I. în vederea executării silite a aceluiași titlu executoriu.
Cât privește mijlocul procedural ales, reclamanta a arătat că sunt incidente prevederile art. 256 al. 1 Codul muncii, dar și art. 4042 alin.3 Cod pro- cedură civilă, apreciind că îi revine competența de soluționare a cererii T.ui Mara- mureș, care a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu. A invocat în susținerea acestui punct de vedere decizia nr. 1126/(...) a Î.C.C.J. unde se arată că sintagma „instanța judecătorească potrivit legii"; face trimitere la competența materială de soluționare a litigiului în prima instanță. În vederea reparării integrale a prejudiciului s-a solicitat actualizarea sumei cu indicele de inflație. În drept s-au invocat prevederile art. 256 Codul Muncii și art. 4042 alin.3 Cod procedură civilă. Pârâta prin întâmpinare a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de întoarcere a executării silite, considerând că nu sunt întrunite cerințele art. 404¹ Cod procedură civilă, deoarece S. civilă nr. 868/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de A. C. Pârâta a mai invocat și excepția prescripției dreptului de a cere restituirea plății voluntare efectuate de reclamantă la data de (...). La data de (...) reclamanta a depus un răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii învederând că sumele izvorăsc dintr-un raport de muncă și de aceea din ele au fost reținute contribuțiile obligatorii la bugetul statului și cele sociale datorate de beneficiari, respectiv: impozit pe venit, C., C. și șomaj. A mai învederat reclamanta că prin cererea formulată nu a solicitat nici anularea întregii executări sau a actului nelegal, nici anularea încheierii de investire cu formulă executorie, ci restituirea de către pârâtă a sumei încasate fără temei, iar simpla contestație la executare chiar admisă irevocabil, nu e suficientă pentru a obține și întoarcerea executării -în lipsa unei cereri accesorii cu acest obiect. La prima zi de înfățișare din data de (...), instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale privind soluționarea cauzei, constatând că reclamanta urmărește, fără echivoc, întoarcerea executării silite, motivată pe ipoteza desființării titlului executoriu în calea de atac exercitată împotriva lui. Prin sentința civilă nr. 545 din 26 martie 2012, pronunțată în dosarul nr. (...)al T.ui M., s-a admis excepția de necompetență materială a T.ui M. invocată dinoficiu și, în consecință: S-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta S. OMV P. S. B. împotriva pârâtei B. Ana, având ca obiect întoarcere executare silită, în favoarea Judecătoriei B. M.. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat, reținând incidența art. 4041 alin. 1 și 4042 alin. 3 C.pr.civ., că: - cererea de întoarcere a executării este o cerere ce ține de faza procesuală a executării, subsecventă fazei procesuale de soluționare irevocabilă a fondului litigiului; că dispozițiile legale aplicabile cu privire la instanța competentă și căile de atac sunt cele prevăzute în acest capitol pentru executare și respectiv contestație la executare; stabilindu-se o procedură judiciară contradictorie pentru soluționarea întoarcerii executării, reglementată subsecvent contestației la executare, acesteia îi sunt aplicabile procedura de soluționare și căile de atac prevăzute pentru contestația la executare, instituția cadru, generală, în raport cu procedura specială a întoarcerii executării, care reprezintă o contestație specială la executare. Drept urmare, făcând aplicarea prevederilor art. 3733 alin. 2 C.pr.civ., conform cărora instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se face executarea, s-a apreciat că în speță aceasta este Judecătoria B. M.. Întrucât, competența de încuviințare a executării silite, revine potrivit art. 373 alin. (2) din codul de procedură civilă judecătoriei, ca instanță de executare, respectând principiul simetriei, tot judecătoriei îi revine și competența de soluționare în primă instanță a cererii de întoarcere a executării prin care se poate restabili situația anterioară executării, aceeași instanță fiind competentă să soluționeze și contestația la executare, în lumina dispozițiilor art. 400 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În același sens s-a pronunțat și Î. Curta de C. și Justiție în D. nr. 5 din (...) pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii. Față de aceste considerente, în baza art. 158 al. 3 Cod procedură civilă, s-a admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantă având ca obiect întoarcere executare silită, în favoarea Judecătoriei B. M.. Prin sentința civilă nr. 8084 din 7 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al Judecătoriei B. M., s-a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamanta SC OMV P. SA B. și s-a declinat competența de soluționare a acțiunii civile formulată de reclamanta SC OMV P. SA în contradictoriu cu pârâta B. Ana, în favoarea T.ui M.. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Baia Mare și Tribunalul Maramureș. S-a suspendat judecata cauzei și a trimis cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență C. de A. C. Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele: În aplicarea principiului disponibilității, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul ca nu poate acorda mai mult sau mai puțin decât s-a solicitat. Dacă formulările reclamantului sunt improprii, ambigui și nu se poate determina exact temeiul cererii, instanța are obligația, în baza rolului activ, să ceară părții să facă precizările necesare. În exercitarea rolului activ, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii, având posibilitatea de a schimba calificarea juridica dată de reclamant, în funcție de conținutul cererii, iar nu de denumirea dată de parte, incidente fiind în acest sens, prev. art. 84 Cod procedură civilă. Raportat la cele mai sus-enunțate, investirea este făcută cu situația de fapt în întregul său, și, deși obiectul acțiunii a fost exprimat cu claritate (restituirea sumei de 2.046,82 lei), temeiul de drept invocat nu a fost în concordanță cu toate susținerile din acțiunea redactată, reclamanta indicând atât incidența art. 256 alin.1 din Codul muncii cât și „în plus art. 404 ind.1 Cod procedură civilă";. Obiectul unei cauze având natura juridică a unui conflict de muncă, supus, pe cale de consecință, jurisdicției muncii, depinde de măsura în care acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile din legislația muncii. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 256 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie. Sumele de bani încasate de pârâtă în baza Sentinței civile nr. 868/(...) pronunțată de Tribunalul Maramureș au reprezentat drepturi salariale rezultate din raporturile de muncă dintre acesta și reclamantă, raporturi guvernate de legislația muncii. Atât încasarea sumelor în discuție, cât și restituirea lor se întemeiază pe derularea raporturilor de muncă și nu pe raporturi exterioare, astfel încât sunt incidente dispozițiile Codului muncii în cauză, litigiul nefiind de natură civilă. Aflându-ne în prezența unui conflict de drepturi, reglementat de jurisdicția muncii în conformitate cu dispozițiile art. 269 din Codul muncii și cap. VI din Legea 62/2011, instanța a dat eficiență art. 209 din Legea 62/2011 și art.269 din Codul muncii, conform cărora judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței stabilite conform Codului de procedură civilă, care prin art. 2 pct.1 lit. c stabilește că tribunalul judecă în primă instanță conflictele de muncă. Dispozițiile privitoare la competența materială au caracter imperativ, fiind de ordine publică, potrivit art. 159 Cod procedură civilă, iar excepția necompetenței a fost invocată în termen legal. Examinând sesizarea Judecătoriei B. M., Curtea se consideră legal învestităcu soluționarea conflictului negativ de competență ivit și, în temeiul art. 20 și urm. Cod procedură civilă, constată următoarele: Așa cum corect a reținut Judecătoria, reclamanta nu a formulat în cauză o acțiune de întoarcere a executării, ci de restituire de a unor sume nedatorate. Astfel, pe lângă faptul că reclamanta și-a precizat expres acțiunea în acest sens, prin acțiunea inițială s-au invocat temeiurile juridice atât pentru acțiunea de întoarcere a executării (art. 4042 alin. 3 Cod procedură civilă), cât și pentru restituirea unor sume nedatorate (art. 256 din Codul muncii), iar în condițiile în care cele două temeiuri juridice nu pot fi aplicate concomitent, T. avea posibilitatea, conform art. 84 Cod procedură civilă, să schimbe calificarea juridică dată de reclamantă, în funcție de conținutul cererii. Din dispozițiile art. 4042 Cod procedură civilă, așa cum au fost acestea interpretate cu caracter obligatoriu și prin D. nr. 5. pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, rezultă că pentru a se putea realiza întoarcerea executării, titlul executoriu sau executarea silită trebuie să fie desființate. Or, în cauză, conform susținerilor reclamantei, aceasta a achitat de două ori drepturile salariale la care a fost obligată printr-o hotărâre judecătorească, însă executarea silită în urma căreia s-a plătit a doua oară drepturile salariale nu a fost desființată. Reținând că în cauză se susține că pârâta, în calitate de angajată, a încasat de la reclamantă (angajatoarea sa) drepturi salariale necuvenite, Curtea de A. apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 256 alin. 1 din Codul muncii, care prevăd că „salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie";. Drept urmare, fiind un conflict între angajat și angajatorul său privind drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, prezenta cauză este un conflict de muncă, care conform art. 2 lit. c Cod procedură civilă, la care art. 209 din Legea 62/2011 face trimitere, se judecă în primă instanță de tribunal. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior, a art. 20 pct. 2 și 22 alin. (2) și (5) Cod procedură civilă se va soluționa conflictul negativ de competență stabilindu-se competența de soluționare a cauzei în favoarea T.ui M.. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanta SC OMV P. SA, cu sediul în loc. B. str. C., P. C., nr. 22, sector 1, în contradictoriu cu pârâta B. ANA domiciliat în B. Mar, B-dul T., Bl. 2, ap. 21, jud. M., în favoarea T.ui M.. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2012. PREȘEDINTE, GREFIER, L. D. C. M. Red.L.D./S.M 4 ex (...)
← Decizia nr. 3230/2012, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă | Decizia nr. 1/2209, Curtea de Apel Cluj - Litigii de muncă → |
---|