Decizia civilă nr. 1011/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

Comentarii

0

Dosar nr. _

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1011/R/2013

Ședința publică din 04 martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D.

JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta F.

E. împotriva deciziei civile nr. 5126/R din 17 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr._, privind și pe intimata U. "L.

B. ";, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă revizuienta F. E.

, personal, și reprezentanta reprezentanta intimatei U. "L. B. ";, consilier juridic Bădilă D. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 28 februarie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, intimata U. "L. B. "; a depus la dosar completare la întâmpinare și dovada comunicării prin fax a completării la întâmpinare cu revizuienta.

Revizuienta arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare a cauzei și că a primit prin fax completarea la întâmpinare.

Reprezentanta intimatei arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de strămutare a prezentei cauze formulată de revizuienta F.

E. .

Instanța comunică revizuientei un exemplar al completării la întâmpinare, având în vedere că la dosar sunt două exemplare.

Atât revizuienta cât și reprezentanta intimatei arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra cererii de revizuire, cu mențiunea ca odată cu dezbaterile să se refere la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire.

Revizuienta solicită să se constate că este admisibilă cererea de revizuire prin prisma Codului de procedură civilă de pentru nepronunțarea cu privire la unele capete de cerere. Așa cum a arătat în scris, nu s-a verificat prima zi de înfățișare și nu este suficient a se invoca că a formulat precizare de acțiune sau modificare întrucât elementele de modificare sunt părțile și obiectul cauzei. De asemenea, precizează că nu s-a modificat calitatea părților, nici obiectul cauzei și nici temeiul juridic și că instanța avea obligația de a arăta noul obiect.

Revizuienta arată că pârâta a invocat excepția tardivității raportându-se la termenul de 30 de zile din Codul muncii și că soluționarea excepției depindea de prima zi de înfățișare, fiind o apărare de fond a pârâtei. De asemenea, precizează că nu s-au comunicat actele solicitate pentru a se respecta dreptul de informare a angajatului și nu știe ce modificare operează pârâta asupra temeiului juridic al locului său de muncă.

Revizuienta se întreabă cum poate să se pronunțe instanța înclinat, apreciind parțial fără a se verifica ce este corect și incorect și ce are suport în lege. Cu privire la prima zi de înfățișare, revizuienta arată că pârâta nu i-a comunicat actele pentru a avea posibilitatea de a formula o cerere completă, și și se întreabă cum pot să spună judecătorii Curții de Apel că o lege este abrogată, cărora li se cere să cunoască legea, este vorba de Ordinul nr. 3251/1998 care spune clar, în raport cu dispozițiile Codului Muncii, că are dreptul la indemnizația de concediu plătită. Învederează că a solicitat ori salariul conform contractului de muncă pe perioadă nedeterminată, ori indemnizația de concediu.

Revizuienta se întreabă cum este posibil ca în motivare judecătorii recursului să facă incidentă o lege abrogată cu șapte ani în urmă și că este obligația pârâtei, respectiv a angajatorului a comunica actele adiționale privitoare la raporturile de muncă și că actele adiționale trebuie emise, însă nici azi nu sunt comunicate și nu sunt emise. De asemenea, precizează că instanța de recurs spune că Decretul nr. 92/1976 a fost abrogat și că nu se poate completa carnetul de muncă, însă solicită a se aplica Hotărârea nr. 500/2011 și să se aplice celelalte acte din carnetul de muncă și întocmirea dosarului personal.

Revizuienta arată că există la dosar statele de funcții și statele de plată și că acestea nu i s-au comunicat și că la dosar mai există actul adițional la contractul său de muncă, însă acest act a fost pusă să îl semneze în timpul procesului. Mai precizează că este important a i se recunoaște vechimea în învățământ și că nu a solicitat refacerea actelor, motivarea Curții de Apel în acest sens fiind direcționată împotriva legii și a ei.

Este inadmisibil în opinia revizuientei să se susțină că postul scos la concurs de pârâtă este fără discipline, că titularizarea se face pe post didactic și nu pe discipline. Mai solicită să se arate care este legea care spune șterge tot și nu este posibil a se înregistra în carnetul de muncă modificările raportului său de muncă..

Revizuienta precizează că nu s-a pronunțat instanța asupra a ceea ce a cerut, așa cum a arătat în toate celelalte puncte ale motivării cererii de revizuire, și că nu s-a arătat în concret deciziile CJUE prin care s-au soluționat aspectele invocate. Mai arată că judecătorul poate constata că nu este necesar să trimită cererea pentru pronunțarea întrebării preliminare, dacă sunt îndeplinite cele trei condiții, însă acestea nu sunt întrunite și i se încalcă astfel un drept.

Revizuienta arată că nu există decizie enunțată în hotărâre asupra acestui aspect de incompatibilitate cu dispozițiile tratatului, instanța nu s-a pronunțat și nu a indicat astfel de decizii, deși avea această obligație. De asemenea, arată că o lege de aprobare a ordonanței se intgrează în lege, și nu știe cum se poate spune că are incidență de la data când vrea cineva, precizând că judecătorul nu se poate situa asupra legii.

Revizuienta arată că instanța s-a pronunțat asupra unei chestiuni pe care nu a cerut-o nimeni și a crezut că s-au depus actele individuale, nu poate face dovada negării, pârâta ar fi trebuit să depună actele individuale și ar fi trebuit să se cunoască acest aspect este un contract individual nu este un contract de licență, sau o altă activitate didactică. Mai precizează că instanța s-a pronunțat cu privire la funcția sa de bază.

Revizuienta precizează că la întocmirea raportului de expertiză s-a ajuns a se spune că pentru funcția de bază i se datorează 2 lei și că instanța nu s-a pronunțat pe baza unei evidențe clare ci pe o balanță aparținând părții care a furat-o. Mai susține că dacă un drept material există, în procedura extraordinară un judecător are posibilitatea să îndrepte violarea unui drept fundamental. Susține că revizuirea poate că nu este în litera dispozițiilor prevăzute de lege, însă pentru a nu fi obligată să recurgă la atragerea răspunderii penale, trebuie

îndreptate și eliminate nelegalitățile comise de către instanța de recurs, pe calea revizuirii.

Revizuienta arată că nici azi nu i s-au comunicat actele pe care le-a solicitat și că sunt multe alte dispoziții care se referă la drepturi fundamentale încălcate de către pârâtă, căreia prin decizie judecătorii recursului i-au acordat o primă de încurajare și că decizia reflectă un deznodământ previzibil, un profund dezacord cu demnitatea și profesionalismul specific unui judecător și participația improprie la comiterea de către pârâtă a abuzului contra intereselor persoanei. Nu solicită obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta intimatei arată că suntem în cadrul unei căi extraordinare de atac și nicidecum în rejudecarea recursului, așa cum a arătat și în întâmpinare. De asemenea, arată că, sesizată cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C.pr.civ., articol invocat de revizuientă în motivele cererii de revizuire, Curtea de Apel analizează doar dacă există concordanță între obiectul cauzei și ceea ce a pronunțat instanța de recurs prin dispozitiv (prin admiterea sau respingerea unor capete de cerere) și nu se intră sub alt aspect de fond.

Reprezentanta intimatei arată că toate cererile solicitate de către reclamantă în cererea inițială și în precizările ulterioare se regăsesc în dispozitivul hotărârii Curții de Apel în recurs exact așa cum au fost formulate, astfel încât cererea de revizuire trebuie să fie respinsă.

Reprezentanta intimatei arată că revizuienta a afirmat prin cererea de revizuire că nimeni nu a cerut obligarea pârâtei la completarea carnetului al reclamantei de muncă, însă exact așa s-a scris în acțiune: "să fie obligată pârâta la completarea carnetului de muncă";, iar instanța de recurs s-a pronunțat așa cum a fost formulată cererea. Precizează că că toate documentele și informațiile cu privire la salariați sunt preluate automat și se regăsesc în Registrul general de evidență al salariaților.

Reprezentanta intimatei arată că revizuienta a afirmat în cererea de revizuire că instanța nu s-a pronunțat asupra efectelor deciziei irevocabile dată de instanța de contencios administrativ și analizează că instanța s-a pronunțat pe obiect nu și asupra cererilor subsecvente, însă acestea sunt tardive din anul 2010 și nu au mai produs efecte, iar instanța de recurs nu putea să asaneze efectele formulării tardive a pretențiilor materiale ce decurg din aplicarea unei politici salariale discriminatorii.

Reprezentanta intimatei arată că revizuienta a arătat prin cererea de revizuire că instanța de recurs nu s-a pronunțat prin decizie asupra interpretării textelor din drepturile Uniunii și asupra chestiunilor prejudiciale, deși s-a cerut, însă instanța de recurs a respins prin încheiere cererea de adresare a unei întrebări preliminare și nu trebuia să se pronunțe prin dispozitiv asupra acesteia, iar această cerere nu a reprezentat un petit care să stabilească obiectul acțiunii. Mai mult, arată că în motivare instanța spune că a respins această cerere deoarece Legea nr. 95/2006 nu pune în aplicare dreptul Uniunii Europene, nefiind conflict între cele două drepturi.

Reprezentanta intimatei învederează că revizuienta a afirmat în cererea de revizuire că nu a cerut nimeni indemnizația concediului de odihnă, dar nici instanța nu s-a pronunțat asupra unui astfel de petit, însă petitul 4 al acțiunii introductive din data de_ este formulat astfel: " pârâta să fie obligată la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite în baza contractului individual de muncă, reprezentând diferență salariu, spor stabilitate în învățământ, spor suprasolicitare neuropsihică și indemnizația de concediu aferent concediului de odihnă, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu 23 aprilie 2005 și până la data plății efective, precum și pe viitor, pe toată durata raportului de

muncă al subsemnatei";; în precizarea din_, la petitul 4, "să fie obligată ârâta la plata sumei de 93.658, 46 RON reprezentând diferențe salariale pentru perioada aprilie 2005-1 martie 2009, respectiv sporul de 15% stabilitate în învățământ, sporul de 12% pentru suprasolicitare, indemnizațiile de concediu aferente lunilor august și septembrie 2006, 2007 și 2008";; în precizarea și completarea de acțiune din_ se menționează: "Arăt că îmi precizez petitul 4 din precizarea de acțiune depusă la dosarul cauzei la termenul din data de _

, în sensul că solicit: c) plata indemnizației de concediu aferentă lunilor august și septembrie din anii 2005-2006, în cuantum total actualizat cu rata inflației până la_, în cuantum de 7130 RON, și actualizarea în continuare a acestei sume cu indicele de inflație de la data de_ până la data plății efective ( conform Anexei 7 din expertiză); j) plata indemnizației de concediu aferentă lunilor august și septembrie din anii 2007-2009 în cuantum total actualizat cu rata inflației până la_ de 17901, și actualizarea în continuare a acestei sume cu indicele de inflație de la data de_ până la data plății efective (conform Anexei 14 din expertiză). Instanța de recurs a respins întru totul petitul, așa cum a fost formulat, pentru motivele arătate în decizie.

Reprezentanta intimatei arată că revizuienta a afirmat în cererea de revizuire că instanța de recurs s-a pronunțat asupra primei zile de înfățișare, însă la filele 19-20 din motivarea deciziei, instanța de recurs a statuat că precizările depuse de reclamantă la data de_ au fost făcute în termen, aceasta fiind prima zi de înfățișare și că tot ce s-a formulat după acea zi sunt tardive.

Reprezentanta intimatei arată că pentru toate susținerile expuse și cele formulate în scris solicită respingerea cererii de revizuire. Nu solicită obligarea revizuientei la plata cheltuielilor de judecată.

Revizuienta arată că și în prezent carnetul său de muncă se află în posesia pârâtei și nici azi nu sunt depuse la dosar actele individuale pe care să se apere și pe care să formuleze cerere și se întreabă ce este tardiv, având în vedere că și azi este în termenul de a formula cerere. De asemenea, precizează că a solicitat a i se da salariul în mână.

Revizuienta solicită a fi analizate toate aspectele și depune la dosar concluzii scrise.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 5126 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, a fost admisă în parte recursul declarat de pârâta UNIVERSITATE "L. B. "; S. împotriva sentinței civile nr. 3047 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, care a fost modificată în parte în sensul că:

A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta F. E. în contradictoriu cu pârâta U. "L. B. "; S. .

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale restante aferente funcției de bază pentru luna ianuarie 2006, în cuantum de 35 de lei și pentru luna decembrie 2006, în cuantum de 76 de lei, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației de la data scadenței plății acestor drepturi până la plata lor efectivă.

A fost respinsă ca nefondate cererile reclamantei de obligare a pârâtei la plata următoarelor drepturi salariale:

• diferențele salariale aferente cumulului de funcții pentru lunile ianuarie 2006, decembrie 2006, ianuarie 2007 și februarie 2007 și diferențele

  salariale aferente formei de învățământ master pentru lunile, decembrie 2006, ianuarie 2007 și februarie 2007;

• diferențe salariale reprezentând gradația de merit și sporul de doctorat pentru cumulul de funcții, aferente lunilor ianuarie și februarie 2007, în cuantum de 733 lei;

• indemnizațiile de concediu aferente lunilor august și septembrie din anii 2005 și 2006, în cuantum de 7130 lei;

• drepturile salariale aferente funcției de bază, cumulului de funcții și formei de învățământ master pentru perioada martie 2007 - august 2007 în cuantum de 6998 lei;

• drepturile salariale reprezentând gradația de merit și sporul de doctorat la cumulul de funcții pentru perioada martie 2007 - mai 2007, respectiv iunie - iulie 2008, în cuantum de 3904 lei;

• drepturile salariale aferente cumulului de funcții pentru perioada octombrie 2007-iulie 2008, în cuantum de 9871 lei;

  • drepturile salariale reprezentând orele efectuate în sistem plata cu ora pentru învățământ la distanță pentru anii universitari_ -2008 și 2008-2009, în cuantum de 14422 lei;

  • drepturile salariale reprezentând orele efectuate în sistem plata cu ora pentru licență pentru anii universitari_ -2008 și 2008-2009 în cuantum de 21029 lei;

• drepturile salariale aferente cumulului de funcții - master pentru perioada octombrie 2008 - iulie 2009, în cuantum de 17346 lei

  • indemnizațiile de concediu aferente lunilor august și septembrie din anii 2007-2009, în cuantum de 17901 lei;

    A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei de completarea carnetului de muncă al reclamantei cu evidențierea tuturor datelor privind salariul de încadrare, salariul net, creșterile salariale stabilite prin acte normative și sporurile salariale cuvenite.

    A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la emiterea deciziei de modificare a salariului reclamantei în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 220/2007 și ca urmare a numirii reclamantei în funcția de conferențiar universitar începând cu data de_ .

    A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 100 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată parțiale la fond.

    S-a menținut dispoziția de respingere a celorlalte cereri formulate de reclamantă.

    A fost respinsă ca nefondat recursul declarat de reclamanta F. E. împotriva aceleiași hotărâri.

    A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 50 de lei, reprezentând cheltuielile de judecată parțiale în recurs.

    Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta F. E.

    , solicitând în temeiul art. 322 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă următoarele:

  • să se schimbe decizia revizuită în sensul trimiterii la Curtea de Justiție a UE spre competentă soluționare cererea de interpretare a dispozițiilor din TFUE (45, 48, 56, 168) privind principiile liberei circulații a lucrătorilor și a serviciilor, dispoziții concretizate și detaliate în cererea de pusă la dosar, și a Regulamentului 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 precum și de rezolvare a chestiunilor prejudiciale având ca obiect compatibilitatea dispozițiilor din legea română expuse detaliat cu prevederi ale dreptului Uniunii de asemenea, concretizate și detaliate în cererea promovată în fața instanței de recurs;

  • să se dispună măsurile impuse de Tratatul FUE până la soluționarea cererilor de către CJUE;

  • să se soluționeze recursul după pronunțarea de către CJUE a hotărârii privitoare la interpretarea prevederilor Tratatelor și Regulamentului și a chestiunilor prejudiciale;

  • pe fond: - să se schimbe în tot decizia arătată în sensul admiterii recursului astfel cum a fost formulat și să se respingă recursul pârâtei ținând cont inclusiv de opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile prin care instanța de contencios administrativ a anulat actele administrative atacate;

  • să se enunțe bazat pe deciziile CJUE pronunțate în materie, interpretarea dată de această instanță prevederilor tratatelor;

  • să se constate bazat pe deciziile CJUE compatibilitatea sau incompatibilitatea dispozițiilor invocate de din legea națională.

    În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că în pofida

  • probelor administrate în fața instanței de fond și necombătute prin probe contrarii;

  • refuzului pârâtei de a depune la dosar actele și documentele din dosarul personal privitoare la încheierea și executarea contractului de muncă pe durată nedeterminată și la contractele de muncă pe durată determinată;

  • refuzului pârâtei de a îndeplini obligația de a-i comunica deciziile și orice acte ale angajatorului privitoare la contractul de muncă pe durată nedeterminată și la cele pe durată determinată, pentru a fi înregistrate de către funcționarul Curții de Apel în carnetul de muncă sau de a înregistra ea însăși aceste acte în carentul de muncă pe care îl posedă începând cu anul 2009;

  • deciziei irevocabile pronunțată de instanța de contencios administrativ;

    - recunoașterilor făcute de pârâtă prin motivele de recurs,

  • sentinței civile nr. 3047 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj fundamentată pe probe și pe lege, judecătorii recursului în mod regretabil și în același timp impardonabil s-au alăturat complice faptelor grave comise de către pârâtă, din care unele frizează penalul iar în condiții și împrejurări pe care nu le poate concretiza aici, sunt asimilate infracțiunilor de corupție, și parcă îndeplinind un dictat din exteriorul actului de judecată, s-au pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut dar nu s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut și au dat pârâtei mai mult decât a cerut.

    Astfel, conform stării de fapt necontestate, de către pârâtă, revizuienta a precizat că a dobândit calitatea de cadru didactic titular în anul 1994 când a fost angajată la U. L. B. prin transfer în interesul serviciului de la Tribunalul Sibiu, în urma câștigării concursului pentru ocuparea postului didactic în a cărei structură se află Drept comercial, Dreptul concurenței comerciale și Practică. În anul 2000, când a reintrat în sistemul judecătoresc la Curtea de Apel Alba Iulia, Legea nr. 2/1991 privind cumulul de funcții și Legea nr. 92/1992 (art. 111) pentru organizarea judecătorească i-au permis să opteze ca funcția bază să fie într-o instituție de învățământ superior.

    S-a mai arătat că în afara afirmațiilor pârâtei, niciun text de lege privitor la alegerea funcției de bază nu decade angajatul din drepturile cuvenite și acordate tuturor angajaților, întrucât sunt corelative obligațiilor specifice muncii prestate în baza contractului individual de muncă încheiat cu respectivul angajator, astfel încât pe toată perioada de executare a contractelor de muncă în învățământul superior legea recunoaște magistraților, la fel ca oricăror alte cadre didactice, drepturile rezultate din lege în baza contractelor de muncă, indiferent dacă sunt încheiate pe durată nedeterminată sau pe durată determinată respectiv, a unui an universitar.

    Legea, și nicidecum rectorul sau funcționarii universității stabilește expres și imperativ modul de plată a salariului pentru forma de prestare a activității didactice prin cumul (adică pentru mai multe norme didactice pe care le onorează) sau prin plata cu ora.

    Legea, expertiza contabilă și toate celelalte probe ale dosarului au fost înlăturate brusc de către judecătorii recursului.

    Cu subiectivism vădit și o conduită vădit parțială, atașată faptelor nelegale ale pârâtei, dublată de nepronunțarea asupra unor cereri ale revizuientei și de acordarea de avantaje pârâtei fără să fi fost investiți cu astfel de cereri, judecătorii recursului au pronunțat o decizie prin frauda la lege și cu scopul vădit de a avantaja pârâta, prin manipularea cu rea credință a situației juridice, a dispozițiilor legale imperative, clare și de neeludat, și prin preluarea ca reprezentând adevărul absolut a tuturor simplelor alegațiuni ale pârâtei astfel:

    1. Nu s-a cerut obligarea pârâtei la completarea carnetului de muncă al reclamantei cu evidențierea tuturor datelor privind salariul de încadrare, salariul net, creșterile salariale stabilite prin acte normative și sporurile salariale cuvenite. Soluția arătată reflectă cum judecătorii cauzei au ocultat esența procesului prin fraudă la lege.

       S-a solicitat, în baza dreptului reclamantei ca titular al contractului de muncă pe durată nedeterminată și ca parte în contractele de muncă pe durata unui an universitar încheiat pentru activitatea didactică (alta decât activitatea de judecată) la obligarea pârâtei să comunice actele și deciziile emise de conducătorul universității începând cu anul 2000 și până în anul 2009 care să fie înregistrate de către funcționarul Curții de Apel unde era depozitat carnetul de muncă, iar prin precizare să înregistreze aceste contracte și acte chiar funcționarul Universității întrucât din anul 2009 carnetul de muncă este depozitat la universitate, referindu-se la obligațiile care rezultă din lege formulate în esență la fel și imperativ înainte de anul 1989 și instituite în aceeași termeni și

       în prezent în Codul muncii, prin art.6 din Decretul 92 și ulterior anului 2005 prin HG 161/2006 (art. 7), modificată prin H.G. nr. 37/2010), această obligație revenind angajatorului trebuind executată conform H.G. nr. 500/2011.

       Deși din dosar rezultă că pârâta a refuzat chiar în cursul procesului să îndeplinească obligația prevăzută de lege, din motive care exced obligației de a se supune legii și de a fi imparțiali judecătorii au acceptat neîndeplinirea acestei obligații de către pârâtă deși fapta are consecințe prejudiciabile drepturilor fundamentale recunoscute prin lege subsemnatei în calitate de angajat al Universității, invocate în acțiune și implicit asupra soluționării celorlalte capete de cerere.

       Mai grav, judecătorii recursului au denaturat sensul cererii reclamantei stimulând încălcarea de către pârâtă a prevederilor legale în materia protecției persoanelor încadrate în muncă și solidarizându-se chiar cu faptele grave ale acesteia.

       S-a mai învederat că toate aceste contracte și modificările asupra elementelor lor esențiale au fost întocmite și operate cu referire la toate celelalte cadre didactice, respectiv că începând cu 1 ianuarie 2011 această obligație s-a păstrat dar trebuie realizată într-o modalitate simplificată prin înregistrarea în registrul salariaților, fiind menținută și obligația angajatorului de întocmire a dosarului personal al angajatului (indiferent de durata nedeterminată sau determinată a contractului ) și de comunicare a contractelor, actelor și deciziilor către angajat, sub sancțiunile prevăzute de lege aplicabile în funcție de gravitatea faptei. Prin urmare nu am cerut ceea ce a decis judecătorii recursului.

    2. Judecătorii nu s-au pronunțat asupra efectelor deciziei irevocabile dată de instanța de contencios administrativ prin care s-a admis

       excepția de nelegalitate a Proceselor verbale de ședință din_ și_ emise de U. "L. B. "; S., Direcția Generală Administrativă și au fost declarate nule aceste acte administrative .

       Trecerea sub tăcere de către judecătorii recursului a efectelor unui titlu executoriu opozabil erga omnes inclusiv judecătorilor recursului demonstrează pentru a doua oară, frauda la lege.

    3. Judecătorii recursului respingând prin încheiere cererea de trimitere la CJUE, nu s-au pronunțat prin decizie asupra interpretării textelor din dreptul Uniunii și asupra chestiunilor prejudiciale deși a cerut aceasta.

       Concret, judecătorii recursului au omis să se pronunțe asupra următoarelor cereri :

       a). Principiile liberei circulații a persoanelor și a prestării serviciilor (art.45 și art.56) care impun cu necesitate coordonarea sistemelor de securitate sociala în interiorul Uniunii Europene, prin mecanismul de prevăzut de art.48 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) (ex-articolul 42 TCE) și recunoașterea competențelor statelor membre în definirea politicilor de sănătate la care se referă art.168 alin. (7) din TFUE.

       Responsabilitățile statelor membre includ administrarea serviciilor de sănătate și de îngrijire medicală, precum și repartizarea resurselor care sunt alocate acestora, trebuie interpretate în sensul că se aplică prin coroborare și cu observarea următoarelor prevederi: art. 3 alin. 2, 6, 9 din Tratatul Uniunii Europene, art. 20, 2135 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 168 alin. (7) din TFUE ?

       b). Dispozițiile din Regulamentului 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială trebuie interpretat în sensul că dispozițiile sale sunt aplicabile inclusiv asigurărilor de sănătate sau numai asigurărilor sociale și exclusiv salariaților migranți ori inclusiv cetățenilor Statului membru?

       • în aplicarea art. 168 alin.7 din TFUE Statul membru care a reglementat un regim al contribuției la asigurarea de sănătate diferit de regimul juridic aplicabil impozitului, are latitudinea de a stabili contribuția la asigurarea de sănătate în termenii similari impozitării numai față de acele persoane fizice care realizează venituri din mai multe surse motivând că această contribuție datorată de persoanele fizice este destinată să răspundă obiectivelor de interes general?

       • aplicarea art. 168 alin.7 din TFUE Statul membru trebuie să se conformeze exigențelor art. 3 alin.2, art.6 și art. 9 din TUE și ale art. 20, 21, 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în sensul că poate stabili în sarcina cetățenilor săi obligația de contribuție la asigurarea de sănătate calculate pentru fiecare venit și avantaj realizat, adică similar impozitării veniturilor, fără ca metoda să fie considerată contrară principiului egalității de tratament și al proporției între cuantumul contribuției și cuantumul serviciilor de sănătate atribuite ?

       • în aplicarea art. 168 alin 7. din TFUE și ținând cont de pertinența caracteristicilor esențiale ale regimului de asigurare de sănătate (C- 385/199, Miiller-Faure și van Riet, Hot din 13 mai 2003), Statul membru are suveranitatea să stabilească regimul de securitate socială, fără a fi obligat să respecte drepturile fundamentale garantate prin tratatele UE, cu precădere în materia contribuției la asigurări de sănătate a cărei întindere oricum diferă de la caz la caz în raport de salariul, dar care este majorată prin extinderea acestei obligații asupra tuturor veniturilor, stabilind astfel o diferență de tratament care nu este corespunzătoare și nu respectă principiul proporționalității lipsind dreptul persoanelor de a fi egale în fața legii și de a beneficia de un tratament juridic egal?

         După ce a reiterat întrebările preliminare depuse în cadrul soluționării recursului, revizuienta a arătat că, respingând în principiu cererile și omițând sau refuzând să expună prin decizia pronunțată interpretarea și soluțiile solicitate asupra dreptului UNIUNII, judecătorii recursului au comis denegare de dreptate.

         Practica adoptată reflectă și de această dată frauda la lege, scopul de a-i obstacula accesul efectiv la procedura prevăzută de art. 267 TFUE și implicit

         intenția de încălcare preemțiunii dreptului Uniunii față de dreptul național.

         Într-adevăr, în cadrul procedurii instituite prin art. 267 TFUE aparține judecătorului național responsabilitatea pentru refuzul de a trimite cererea de interpretare și/sau de rezolvare a chestiunilor prejudiciale. Pe de altă parte, pentru ca dreptul de acces la o instanță să fie respectat, trebuie ca instanța să fie competentă să analizeze atât aspectele de fapt, cât și cele de drept ale cauzei adică să se bucure de jurisdicție deplină.

         În materia prevăzută de art. 267 alin. 1 lit. a instanța națională chiar de la fond nu se poate substitui CJUE fiind ținută să trimită cererea de interpretare acestei instanțe, iar conform art. 267 alin.3 instanța de recurs este obligată la trimiterea spre interpretare și spre rezolvarea chestiunilor prejudiciabile, exceptând cazul în care prin deciziile sale CJUE a interpretat prevederile în discuție și a rezolvat chestiunile prejudiciale.

    4. Nu s-a cerut obligarea pârâtei la despăgubiri reprezentând echivalentul concediului de odihnă neefectuat și nici indemnizația de concediu de odihnă aferentă muncii prestate în baza contractelor încheiate pe durată determinată (pentru cumul sau plata cu ora), ci s-a solicitat obligarea pârâtei la indemnizația de concediu de odihnă aferent muncii prestate în baza contractului pe durată nedeterminată. Tribunalul a reținut corect prin sentință dreptul social fundamental al oricărui angajat pe durată nedeterminată la încasarea

       indemnizației de concediu de odihnă.

       Aceste drepturi bănești se cuvin necondiționat oricărui angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, sumele cu acest titlu fiind alocate de la bugetul statului astfel că neplata lor către cadrele didactice titulare semnifică fie deturnare fie delapidare prin însușire.

    5. Nu s-a cerut înlăturarea efectelor Legii nr.220/2007, o astfel de cerere este supusă finelui de neprimire deoarece reflectă invitația de a depăși atribuțiile puterii judecătorești.

    Pe de altă parte, Legea nr.220/2007 s-a aplicat tuturor cadrelor didactice titulare iar incidența sa nu poate fi obstacultă printr-o decizie a judecătorilor. Halucinant, judecătorii recursului au decis sic volo că trebuie să înlăture incidența prevederilor imperative ale legii arătate riscând din interes pentru pârâtă să fie urmăriți pentru abuz contra intereselor legitime prin depășirea puterii judecătorești.

    Dreptul derivat din lege a fost încălcat de pârâtă astfel cum rezultă din expertiza contabilă și cum corect a reținut instanța de fond.

    Pârâta nu a cerut judecătorilor recursului să respingă aplicarea legii nr.220/2007.

    Cu toate acestea, cu scopul de a da satisfacție totală pârâtei, judecătorii recursului au înlăturat efectele imperative la legii prejudicindu-mă cu totală rea credință și prin depășirea puterii judecătorești.

    În concluzie: prin cerere, prin recurs și în tot cursul procesului am indicat, am explicat, am dovedit că pârâta a încălcat grav dispozițiile legale naționale, ale dreptului european, ale dreptului UE și am expus cazurile din jurisprudența CEDO și CJUE incidente speței iar prin sentința pronunțată instanța de fond a arătat dispozițiile imperative de protecție a drepturilor sociale fundamentale ale

    subsemnatei, inclusiv pârâta prin recurs recunoscând implicit comiterea faptelor grave, prejudiciabile judecătorii recursului au dovedit o suspectă părtinire și favorizare a pârâtei.

    În ședința publică din_ revizuienta a depus o detaliere a motivelor de revizuire (excepția tardivității depunerii acestora fiind respinsă în ședința publică din_ ) arătând că judecătorii recursului s-au așezat deasupra legii și au acceptat participația improprie, judecând în numele mentalității proprii de confirmare a abuzului contra intereselor persoanelor contrar art. 124 alin. 1-3 din Constituție, art. 4 alin.l din Lega nr.303/2004 au depus efortul pentru a-i fi violate drepturi fundamentale respectiv, dreptul de proprietate asupra salariului din muncă, dreptul de acces efectiv la o judecată finalizată printr-o hotărâre judecătorească motivată pe texte legale in vigoare, dreptul de a benefica de efectul direct al dreptului UE.

    Abuzul comis împotriva intereselor legitime ale subsemnatei de către domnii judecători ai recursului care s-au făcut complice Ia furtul din drepturi salariate și cu refuzul de a respecta obligații a căror încălcare este sancționată prin lege, sunt fapte care compromit demnitatea funcției de judecător și în societate în senul art. 90 alin.l și al art. 99¹lit.r și lit. t din Legea nr. 303/2004, nu trebuie agravat prin participarea lor la judecata revizuirii.

    În acest sens s-a precizat că pentru a respinge acțiunea, judecătorii recursului au preluat integral susținerile pârâtei și s-au pronunțat asupra multor lucruri fără să fi fost cerute și chiar contrar recunoașterilor și executării de către pârâtă, iar pe de altă parte nu s-a pronunțat asupra unor lucruri cerute.

    1. Nu s-au pronunțat și nu au arătat nouă cauză juridică sau noul temei juridic despre care au afirmat că este modificator al cererii, față de cel pe care s-a sprijinit cererea de chemare în judecată.

    2. Nu s-au pronunțat asupra efectelor juridice ale refuzului pârâtei de a îndeplini obligația prevăzută de art. 287 Codul muncii de a depune până la prima zi de înfățișare, dovezile privind modul de stabilire și modificările operate asupra drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea didactică prestată.

    3. Nu s-au pronunțat asupra termenului pe care îl consideră prima zi de înfățișare conform art. 134 Cod procedură civilă . Or, în condițiile în care:

       • la 16 aprilie 2009 am indicat suma de 137.712, 46 lei cuantumul diferențelor salariale pentru activitatea didactică;

       • până la 22 iunie 2009 când s-a dispus efectuarea expertizei, pârâta nu a depus dovezile privind drepturile salariale susținând în cursul procesului că aceste drepturi au fost stabilite prin decizii ale rectorului

       • la termenul din 22 iunie 2009 s-a dispus efectuarea expertizei contabile având ca obiective calcularea tututor drepturilor bănești în baza acelorași dispoziții legale;

       • după efectuarea expertizei contabile, pârâta a formulat obiecțiuni;

       • despre unele decizii am luat cunoștință de la doamna expert care. in lucrare susține că le-a consultat la sediul pârâtei (pag. 10 decizie);

       • a fost necesară anularea actelor pârâtei în instanța de contencios administrativ care s-a pronunțat doar în anul 2012,

       • legea nu stabilește drepturi salariale diferite în cazul cumului de norme;

       • "funcția de bază"; nu are relevanță pentru cadrul didactic titular cu mai multe norme, ci pentru persoana care în aceeași universitate este, de exemplu, director administrativ și cadru didactic universitar, ceea ce nu este cazul în speță, judecătorii au permis ca pârâta să se prevaleze de propria culpa și cu scopul de a o părtini au preluat ca fiind prima zi de înfățișare termenul indicat de către pârâtă.

       Nici la 28 mai 2009 când și-a majorat pretențiile reprezentând diferențe salariale astfel cum au rezultat din expertiza contabilă, și cum au fost detaliate, pârâta nu a depus dovezile la dosar referitoare la stabilirea și plata drepturilor salariale pentru activitățile didactice prestate prin cumul de norme la formele de învățământ - zi, ID Master, toate formând obiect al contractului individual de muncă.

       Prima zi de înfățișare, nu putea să fie anterioară datei la care pârâta nu a depus dovezile, iar revizuienta nu a cunoscut aceste dovezi pentru a-și întregi cererea.

       Reclamanta a formulat cererea pentru toate drepturile salariale care au fost indicate la 6 aprilie 2009 și enunțate și ca obiective încuviințate ale expertizei contabile dispusă de Tribunal la 22 iunie 2009 (pag. 3 alin.l). Prin expertiză s-a calculat cuantumul pentru activități didactice prestate, iar temeiul juridic al calculării acestor drepturi salariale enunțat în cerere nu a fost modificat - Codul Muncii și textele actelor normative speciale indicate expres -.

       În afara activității didactice nu am prestat o altă muncă pentru pârâtă. Expertul contabil a utilizat sintagmele funcția de baza și cumul de Juneții cu scopul de a detaliasumele pe care pârâta nelegal nu mi le-a plătit pentru activitatea de predare, deseminarizare și examinare indiferent de forma de învățământ (zi, ID, mașter).

       La nici un termen nu s-a formulat o altă cerere, nu s-a modificat obiectul, părțile sau temeiul juridic.

       Pentru a justifica pretinsa modificare a acțiunii, judecătorii recursului au afirmat fără temei, existența modificării obiectului cererii de plată utilizând denumiri precum funcția de bază, funcții vacante, cumul de funcții, expresii care nu au suport în lege. Legea conferă cadrului didactic titular un drept prioritar la cumul de norme adică Ia prestarea mai multor norme didactice, raportul juridic fiind același, de muncă, iar legislația aplicabilă, adică temeiul juridic fiind același, indiferent dacă acest cumul de norme didactice se realizează la forma de

       învățământ zi, id sau mașter.

       Judecătorii recursului cu totală rea credință au ignorat:

       • obligația de a se pronunța asupra refuzului pârâtei de a respecta obligația de probațiune până la prima zi de înfățișare;

       • raportat la acest refuz, stabilirea termenului la care poate fi socotită prima zi de înfățișare pentru cererea reclamantei;

       • procesul purtat pentru anularea unor acte ale pârâtei, și anulate irevocabil numai în anul 2012 de către instant de contencios administrativ;

       • nemodificarea cauzei juridice sau a temeiului juridic în cazul majorării drepturilor salariale pe baza expertizei contabile.

         Așadar, judecătorii recursului erau obligați să se pronunțe asupra:

       • termenului la care părțile se aflau în situația procesuală de a putea pune concluzii în fond, termen care ar coincide cu prima zi de înfățișare;

       • efectele procedurale și sancțiunea aplicabilă pârâtei care nu a depus dovezile până la prima zi de înfățișare;

       • noului temei juridic despre care susțin că ar fi modificator al cererii din 16 aprilie 2009, din 22 iunie 2009 și din 28 mai 2010.

    4. Admițând per absurdum, că într-un conflict de muncă, refuzul pârâtei de a depune probe și majorarea cererii conform expertizei, este o modificare a obiectului, judecătorii nu s-au pronunțat asupra disjungerii capătului de cerere despre care susțin că ar reprezenta modificarea obiectului cererii.

       În cuprinsul deciziei, judecătorii recursului reproduc discuția purtată în fața instanței de fond asupra modificării cererii invocată de pârâtă, și asupra

       cererii avocatului reclamantei de a dispune disjungerea în măsura în care, se va stabili că este o modificare a cauzei juridice.

       Cu aceeași rea - credință în scopul vădit de a o prejudicia pe reclamantă, judecătorii recursului nu s-au pronunțat pro sau contra soluției tribunalului, nici asupra noii naturi juridice a activității didactice și a noii calități pe care ar avea-o în exercitarea acestei activități. Situându-se în mod arbitrar deasupra legii și refuzând să aplice normele de drept material - (art. 281, art. 287 Codul muncii, și textele actelor normative speciale indicate expres cu privire la drepturile salariale) și normele de drept procesual (art. 132 alin. 1, art. 134 Cod pr.civ.) Judecătorii recursului au adoptat o conduită abuzivă perpetuată până la paroxism..

       Spre a stabili care este termenul considerat prima zi de înfățișare și dacă la 22 iunie 2009 s-a respectat dreptul pentru întregirea sau modificarea cererii și pentru a se propune noi dovezi, nu s-au pronunțat dacă la 28 mai 2010 este vorba de majorarea câtimii obiectului și nici asupra casării cu trimitere cu indicarea măsurilor de urmat pentru tribunal, în condițiile în care susțin că la 28 mat 2010 s-ar fi modificat temeiul juridic al acțiunii care ar avea o altă cauză juridică.

    5. Nu s-a cerut dar s-au pronunțat că este posibil ca titularizarea să se facă pe post didactic și nu pe discipline !!!, dar nu au indicat temeiul juridic al acestei pronunțări, pronunțare care s-a făcut cu scopul exclusiv de a o prejudicia pe revizuientă în drepturile sale legitime.

       Afirmația este contrară legii și rațiunii întrucât, un post didactic nu este scos "gol"; la concurs, ci prin indicarea disciplinei-lor componente postului vacant, iar persoana câștigătoare va încheia contractul de muncă având ca obiect discipline (a) ele respective.

       Dovadă că Ia pag. 8 și la pag 17 din decizii judecătorii recursului enunță fără a combate compoziția postului didactic și a disciplinelor componente care fac obiectul contractului de muncă, dar acceptă practicile nelegale adoptate de actualii funcționari ai pârâtei care, începând cu anul 2003, consideră că pot fi inventate discipline cu titluri diferite dar cuprinzând aceeași materie, și că o astfel de practică înseamnă autonomie și flexibilizare deși reflectă de fapt falsificarea planurilor de învățământ.

       Într-adevăr, procedura este prevăzută de lege și implică toate cadrele didactice titulare. Astfel, în ipoteza în care, pentru o anumită disciplină dispare interesul științific sau apare un astfel de interes pentru o nouă disciplină, problema se pune în discuția departamentului (fosta catedră), cadrul didactic titular își exprimă punctual de vedre și se decide.

       Din aceste motive, atât vechea cât și nouă lege prevede că se întocmesc anual planurile de învățământ în care se înscriu pentru fiecare an de studii - disciplinele -. La rândul lor, disciplinele nu sunt redate ca un inventar ci incluse în fiecare post didactic.

       Pentru a nu se suprapune tematica, flecare cadru didactic întocmește pentru disciplinele din postul didactic FIȘA ANALITICĂ a DISCIPLINEI.

       Suprapunerea tematicii este inadmisibilă (reflectă fals, abuz în serviciu contra intereselor publice și a intereselor personale). Legea conferă cadrului didactic titular pe fiecare post didactic al cărui conținut este format din disciplina-ele respective, dreptul prioritar de a cumula mai multe norme didactice, toate drepturile bănești cuvenite pentru oricare formă a activității didactice fiind drepturi salariale cu același temei juridic: Codul muncii, (anterior Legea nr. 128/007 în prezent, Legea nr. 1/2011) contract individual de muncă.

       În speță, fără să se fi discutat în catedră, și cu scopul de a satisface interesul unei persoane "aduse"; în facultate, în mod ocult, s-au desprins părți din discipline consacrate academic pentru a fi creat post didactic acelei persoane.

       (Ex: Dreptul societăților comerciale din dreptul comercial; Dreptul european al concurenței sau Libertatea de circulație și dreptul concurenței din Dreptul concurenței comerciale).

       Procedeul este contrar dispozițiilor legale (art.84 din Legea nr. 128/1997) enunțate chiar de către judecătorii recursului (pag. 16 a deciziei) și chiar motivării cuprinse în penultimul aliniat din pag. 16 a deciziei în care se referă expres și la "repartizarea titularilor de posturi didactice pe discipline de învățământ";.

    6. deși instanța de recurs s-a pronunțat în sensul că s-ar fi cerut executarea în viitor a obligației pârâtei de refacere a statelor de funcții, însă în realitate, reclamanta a solicitat ca pe viitor pârâta să respecte obiectul contractului de muncă al subsemnatei conform postului didactic înscris în statul de funcțiuni care trebuie să coincidă cu planul de învățământ astfel cum legea impune.

       Alterând conținutul cererii, judecătorii recursului vizează protejarea nelegalităților comise de câte pârâtă și se solidarizează cu faptele ilicite ale pârâtei care s-a sustras de la imperativul privind întocmirea programelor de studii în acord cu statele de funcții și cu fișele analitice ale disciplinelor.

       Cum, respectarea acestei corespondențe este obligatorie pentru a se evita suprapunerea disciplinelor, cererea s-a referit la abținerea pârâtei prin funcționarii acesteia ca în viitor să comită astfel de fapte grave care constitute abuz în serviciu contra intereselor publice și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

       Aceste fapte s-au comis și s-a cerut să fie stopate pentru viitor, concret în ce o privește pe reclamantă, să se respecte obiectul contractului de muncă

       La începutul fiecărui an universitar, există obligația de a fi întocmite planurile de învățământ cu arătarea disciplinelor ce trebuie urmate pe fiecare an de studiu, ținându-se cont de programul de studii (licență, mașter). De asemenea, se întocmește și statul de funcțiuni în care sunt înscrise posturile didactice cu disciplina - ele respective ocupate prin concurs de cadrele didactice titulare și cele vacante tot cu arătarea disciplinelor componente, care urmează să fie ocupate cu prioritate de titulari, iar dacă aceștia nu își exprimă dorința de a efectua norme în cumul, de către persoane din afara universității (facultății) care vor fi cadre didactice asociate, plătite per/oră sau per număr de ore, în temeiul unui contract pe durată determinată. Legea nr. 1/2011 ca și legea veche, stabilește în mod clar aceste reguli a căror neresepectare atrage sancțiuni din partea M. ui și chiar retragerea autorizării sau acreditării conform normelor ARACIS.

       Din motivele arătate, nu s-a cerut refacerea pe viitor a Statelor de funcții cum s-au pronunțat judecătorii recursului, cu scopul de a denatura judecata spre fraudarea legii

    7. Judecătorii nu s-au pronunțat asupra temeiului juridic care conferă dreptul la plata indemnizațiilor de concediu de odihnă cuvenite în baza contractului de muncă încheiat cu universitatea pentru activitatea didactică prestată.

       Cu vădită rea credință și prin abuz în serviciu contra intereselor persoanelor judecătorii recursului au motivat că: reclamanta nu are beneficiul unui concediu suplimentar (deși nu a cerut acest beneficiu) și că îi sunt aplicabile dispozițiile an. 3 alin. 1 HG 250/1992 chiar dacă în prezent este abrogată, a continuat să producă efecte juridice.

       Așadar, nu s-au pronunțat asupra:

       • incidenței directe a legislației și jurisprudenței europene în materia dreptului de proprietate asupra unui bun;

       • incidenței exclusive în speță a dispozițiilor art.144 Codul muncii și a obligației pârâtei de a da curs acestei dispoziții în condițiile în care indemnizația este datorată pentru activitatea didactică prestată și nu pentru alte activități prestate la alți angajatori;

       • dreptului judecătorilor de a anula, condiționa, limita garanția plății indemnizației oferită salariaților de art. 144 Codul Muncii ;

       • temeiului juridic care conferă dreptului unui angajator de a condiționa plata indemnizației de concediu;

       • temeiului juridic care conferă judecătorilor puterea de a da efecte juridice în anii 2005- 2012 unei legi abrogate expres încă din anul 2003, cu scopul de a nu da efect dispoziției care obligă pârâta la plata indemnizației de concediu;

       • excluderii prin art. 17 din HG 250/1992 a cadrelor didactice de sub incidența sa (admițând doar, per absurdum, că în anii 2005-2008 ar fi fost în vigoare prevederile acestei HG 250 ar fi fost în vigoare).

         În speță, cu scopul de a-i fi negat reclamantei dreptul la indemnizația de concediu de odihnă începând cu anul 2005, judecătorii au susținut în mod mincinos și cu vădită rea credință că Legea nr.6/1992 a produs efecte juridice în perioada 2005-2008, deși a fost abrogată expres la 1 martie 2003 prin art. 298 Codul muncii.

         Prin urmare, pentru perioada 2005-2008 sunt incidente prevederile art. 144 Codul muncii dar judecătorii au refuzat să se pronunțe și să aplice aceste dispoziții de drept material încălcând și de această dată cu vădită rea credință obligația impusă de Legea nr.303/2004, astfel cum a fost modificată în 2012.

         Nu s-au pronunțat cu privire la obligația judecătorului de a cunoaște, aplica și proteja dreptul la indemnizația de concediu cuvenită salariatului, datorată de angajator fiecărui salariat deși această obligație rezultă cu putere de lucru judecat din recenta jurisprudență a CJUE (C-282/2010 Domniguez, Hotărârea din 24 ianuarie 2012), fiind opozabilă jucătorilor la 17 decembrie 2012 când au pronunțat decizia.

    8. Judecătorii au susținut (fără să fi fost cerut) că Legea nr.220/4 iulie 2007 de aprobare a O.G. nr. 11/2007, nu se aplică din ianuarie 2007, ci din iulie 2007.

    9. Fără să le fi cerut, judecătorii recursului au interpretat contra legem

       dispozițiile dreptului intern, respectiv cele ale Legii nr. 220/2007.

       Parțialitatea și prejudicierea intenționată sunt evidente și rezultă din motivarea năucitoare a deciziei (pp23-24).

       Pentru a se așeza de partea pârâtei, judecătorii au motivat că "dacă s-ar fi vrut să se aplice retroactiv s-ar fi prevăzut acest lucru în lege";.

       Potrivit art. 9 din OG. i 1/2007 (publicată în M.Of. nr. 85 din 2 Februarie 2007) prevederile prezentei ordonanțe se aplica începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007r Legea nr. 220/2007 a aprobat O.G. nr. 11/2007 menținând nemodificate dispozițiile art. 9.

       Așadar, art.9 din O.G. nr. 11/2007 a fost integrat în Legea nr.220/2007 ale cărei prevederi se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2007.

       O lege de aprobare a unei ordonanțe nu este retroactivă atunci când nu modifică și nici nu suprimă pentru viitor o stare de drept născută anterior. Dimpotrivă, legea consolidează efectele unei situații juridice constituite sub imperiul ordonanței aprobate, și a modului de acțiune a acestei ordonanțe care a rămas același și după ce a fost aprobată prin lege.

       În această materie nu are relevanță nici tehnica legislativă și nici termenul de intrare în vigoare a legii de aprobare a ordonanței Guvernului .

       Motivarea reflectă însă conduita judecătorilor care și-au direcționat actul de justiție spre abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și spre frauda la lege.

       Interpretarea contra legem a dreptului național de către judecători reprezintă cel mai grav atentat la ordinea juridică și la actul de justiție supus sancționării eficace, disuasive și proporționale celei aplicabile violării dreptului fundamental de acces efectiv la un proces echitabil judecat de către un judecător care spune dreptul în mod independent, imparțial și profesional (CJCE, C~ 50/76, Amsterdam Bulb, Hot din 2februarie 1977; C- 205 - 215/82 conexate,

       Deutsche Milchkontor, Hot din 21 septembrie 1983; C-326/88, Hansen, Hotărârea din 10 iulie 1991).

    10. Judecătorii recursului nu s-au pronunțat asupra incidenței prevederilor H.G. nr. 500/2011.

        Printr-o conduită abuzivă, judecătorii recursului au motivat că nu mai este posibilă efectuarea de către pârâtă a înregistrărilor în carnetul de muncă deoarece Decretul nr. 92/1976 a fost abrogat începând cu 1 ianuarie 2011 iar carnetele de munca au fost eliberate titularilor.

        Și de această dată, parțialitatea și intenția de a mă prejudicia sunt evidente întrucât judecătorii, au susținut, preluând ca fiind absolute și adevărate afirmațiile pârâtei conform căreia, aș fi primit carnetul de muncă de la pârâtă, deși se află și în prezent la aceasta.

        Și-au modificat concepția privind ultraactivitatea legii vechi aplicată și descrisă abuziv, în situația în care o astfel de interpretare era favorabilă pârâtei (mai sus la pct.3).

        Cu rea credința, nu s-au pronunțat asupra incidenței prevederilor H.G. nr.

        500/ privind registrul general de evidență a salariaților.

        Hotărârea nr. 500/2011, publicată în M.Of nr. 372 din 27 mai 2011 a intrat în vigoare la 1 august 2011 (conform art. 14).

        Cu rea credință au trecut sub tăcere și dispozițiile Codului muncii și ale acestei hotărâri, conform cărora angajatorului îi revine aceleași obligații privind întocmirea dosarului personal, comunicarea actelor către angajat și efectuarea înregistrărilor în forma modernă, electronica.

        Au ignorat și prevederile art. 296 Codul Muncii privind dreptul fundamental care se probează cu carentul de muncă și maniera în care se probează predarea carnetului de munca.

        Refuzând să se pronunțe și să aplice prevederile clare de drept material, judecătorii recursului s-au solidarizat cu pârâta favorizând escamotarea muncii la negru comisă de aceasta care, prin decizie, a obținut o primă de încurajare dovadă că procedează la fel și în prezent determinând sesizarea organelor de urmărire penală.

    11. Judecătorii recursului s-au pronunțat, deși nu li s-a cerut, iar pârâta nu s-a apărat, asupra cuplei reclamantei de a nu contraproba un fapt negativ pretins de angajator (respectiv, că angajatorul nu a emis decizii individuale privind modificarea elementelor esențiale ale contractului individual de muncă), parțialitatea judecătorilor fiind astfel evidentă.

        Cu rea credință, judecătorii recursului nu au aplicat prevederile de drept material conținute de art. 17- 19 din Codul muncii care circumscriu expres obligația angajatorului de emite acte individuale cu scopul informării angajatului.

        Dispozițiile art. 17-19 din Codul muncii pe care judecătorii recursului le-au ignorat cu aceeași rea credință, transpun în dreptul intern dispozițiile Directivei nr. 91/533/CEE din 14 octombrie 1991 referitoare la obligația angajatorului de a-l informa pe salariat asupra condițiilor aplicabile contractului de muncă.

        Așadar, judecătorii recursului prin participație improprie la abuzul comis de către pârâtă au motivat că reclamanta este vinovată pentru neîndeplinirea obligației pârâtei de a o informa asupra elementelor contractului de muncă și/sau modificării acestor elemente, o asemenea concepție a judecătorilor unei Curți de Apel fiind revoltătoare deoarece contrazice legea și probele dosarului, întrucât tocmai refuzul pârâtei de a respecta și îndeplini obligația prevăzută de Codul Muncii și de legislația Uniunii a determinat declanșarea procesului.

        În acest context, susținerile judecătorilor recursului sunt mincinoase și direcționate spre a-i prejudicia reclamantei drepturi legitime și dovedite.

    12. Judecătorii recursului nu s-au pronunțat asupra dovezii certe privind aplicarea unei politici salariale diferite față de reclamantă comparativ cu cea aplicată celorlalte cadre didactice, deși la dosar se află înscrisul din care rezultă expres măsura ca salariul reclamantei să fie situat sub nivelul salariului celorlalte cadre didactice.

        Cu rea credință nu au aplicat dispozițiile art. 261 pct.3 teza finală Cod pr. civilă omițând să arate dovezile dosarului întrucât confirmau tratamentul discriminatoriu pe care pârâta 1-a aplicat cu premeditare față de subsemnata.

        Cu rea credință, judecătorii susțin că este imposibil să dea efect prevederilor Deciziei Curții de Apel Cluj nr.7128/2012 a cărei autoritate de lucru judecat este încălcată sic voio, bazată pe o motivare confuză, inacceptabilă potrivit legii, iar pentru a justifica abuzul cras, nemaiîntâlnit în actul de justiție, judecătorii recursului motivează că au încuviințat cererea de anulare a actelor administrative ale pârâtei pentru a-și ascunde prejudecata!!!!, (adică soluția era hotărâtă de multă vreme), scop în care au acceptat trimiterea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ, motivând că dacă ar fi respins această cerere, se putea anticipa soluția dată în prezenta cauză.

        În același timp, adoptând o conduită vădit abuzivă, străină de demnitatea de judecător, judecătorii recursului au ignorat expertiza contabilă prin care s-a constatat aplicarea tratamentului discriminatoriu în stabilirea drepturilor salariale cuvenite în baza contractului de muncă, modificat conform recunoașterilor pârâtei prin deciziile rectorului.

    13. Judecătorii s-au pronunțat fără să le fi fost cerut, asupra culpei reclamantei pentru neplata salariului în mâinile subsemnatei, considerând refuzul de a accepta o altă variantă de plată, voința de a mă expune de bună voie și în mod conștient situației de a nu beneficia de salariu...(pag. 26-27decizie).

        Parțialitatea este evidentă întrucât și de această dată, judecătorii au decis cu un dispreț total pentru actul de justiție. Dacă ar fi fost animați de ideea de a lămuri acest aspect ar fi fost necesară punerea în discuție a dreptului fundamental recunoscut prin Convenția europeană, prin art.6 din TFUE și prin legea națională.

        Dacă s-ar fi așezat în echilibru față de părțile împrocesuate judecătorii recursului ar fi dispus să fie prezentate probe asupra refuzului pârâtei de a respecta acest drept fundamental al salariatului reglementat prin art. 166 alin. l și alin.4 Codul Muncii.

        Pe de altă parte, cu rea credință judecătorii recursului nu s-au preocupai pentru actul de dreptate, situându-se de partea celei care încalcă legea.

        Chiar deranjați de prevederile legii, judecătorii erau obligați să se abțină de la orice afirmație mincinoasă prin care să-și justifice reaua credința în aplicarea dreptului material.

        Ar fi fost încunoștințați că a optat pentru plata în propriile mâini a drepturilor salariale întrucât am avut și am motive de îngrijorare serioasă față fapte sau înscenări la care unele persoane se puteau preta pentru a crea impresia că primesc în cont bani cu altă compensație decât pentru munca prestată.

        Judecătorii ar fi constatat că, pentru a-mi fi plătite în mână drepturile salariale, au fost necesare intervenții verbale, telefonice, inclusiv declanșarea cererii de ordonanță prezidențială finalizată cu Sentința civilă nr. 981/16 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr._ prin care pârâta a fost obligată să facă plata drepturilor salariale în mâinile subsemnatei șt că inclusiv, după declararea neconstituționalității legii, a fost necesară formularea cererii cu nr. 1546/2 iulie 2009 căreia pârâta a refuzat din nou să-i dea curs, sub cuvânt că sindicatul ar fi decis contrar hotărârii Curții Constituționale

    14. În afara cazurilor aberante și compromițătoare pentru actul de justiție, descrise mai sus se solicită să se constate că judecătorii recursului: nu s-au pronunțat asupra :

    1. cererii de interpretare a actului emis de o instituție UE;

       • refuzând să trimită cererea de interpretare in limne litis a dispozițiilor art. 45 și art.46 din TFUE în coroborarea cu dispozițiile art.3 alin2., art. 6 și art. 9 din TUE și cu art. 20, 21 și art. 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) judecătorii recursului nu s-au pronunțat prin arătarea deciziilor ale CJUE prin care anterior a rezolvat această interpretare;

• refuzând să trimită cererea de interpretare a art. 168 din TFUE judecătorii recursului nu au arătat jurisprudența CJUE care permite bis in idem pentru o pane din cetățenii români, în îndeplinirea obligației de contribuție la fondul de sănătate și care consideră că o astfel de obligație nu este discriminatorie;

  • refuzând să trimită CJUE cererea de interpretare a dispozițiilor Regulamentului 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004, judecătorii recursului un au arătat deciziile prin care CJUE a interpretat acest Regulament prin prisma arc 168 alin.7 din TFUE exigențelor art.

    3 alin.2, art.6 fi art. 9 din TUE fi ale art. 20, 21, 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii European;

    • nu s-au pronunțat ei înșiși asupra înțelesului dispozițiilor și textelor din TFUE, TUE, (CDFUE) și Regulamentului 883/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 prin interpretarea dispozițiilor referitoare la problema ridicată prin cererea subsemnatei privind sfera de incidența refuzând să trimită chestiunile prejudiciale, judecătorii recursului nu au arătat deciziile prin care CJUE s-a pronunțat cu privire la compatibilitatea dispozițiilor din TFUE și din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (CDFUE) astfel cum ele au fost concretizate se opun dispozițiilor concret indicate din Legea națională nr.95/2006.

      1. efectului direct și obligației judecătorului național de a aplica direct și prioritar a dispozițiile din dreptul Uniunii Europene

    • judecătorii recursului nu s-au pronunțat asupra motivelor pentru care în cauză nu au făcut aplicarea directă a dreptului material al UE a prevederilor legale și jurisprudenței CJUE indicate expres în acțiune referitoare la protecția celor două drepturi fundamentale: dreptul de proprietate asupra salariului și dreptul la paritate de tratament juridic în stabilirea salariului și a contribuției la fondul de sănătate;

      Judecătorii recursului nu s-au prevalat nici de teoria actului lămurit și a actului clar deoarece nu sunt întrunite condițiile dezvoltate în jurisprudența CJUE (Cauzele conexate: 28,30/62, Da Costa și Schaake și in Cuza CLIFIT).

      Întrucât nu au enunțat cauzele CJUE judecătorii recursului erau obligați să recunoască obligația de trimitere a cererilor noastre în fața CJUE, deoarece în speță:

    • întrebările de interpretare și cererile preliminare nu sunt identice cu întrebări asupra cărora CJUE s-a pronunțat;

    • răspunsul la întrebările preliminare nu au putut fi în mod clar deduse din jurisprudența CJUE;

    • răspunsul la întrebările preliminare nu lasă loc nici unei îndoieli rezonabile.

      Negarea pur și simplă a obligației la care judecătorul național recurge pentru a nu respecta imperativul art. 267 TFUE atrage responsabilitatea acestuia pentru exces de putere având consecința violării art.6 din Convenția - parte integrantă a art. 6 din TUE - în condițiile în care:

    • întrebările preliminare ridică chestiuni de drept care nu au fost tranșate în jurisprudența anterioară a CJUE;

    • cererea de interpretare și cererile prejudiciale pun probleme noi mai complexe care prezintă aspecte aparte, fiind de mare importanță pentru aplicarea uniformă și eficientă a normelor UE cu referire la coexistența celor două drepturi fundamentale ale magistraților;

    Este de menționat că obligația de trimitere a întrebărilor prejudiciale nu se suplinește prin motivarea aberantă la care s-au oprit judecătorii recursului, fiind poate singulară decizie a unei instanțe dintr-un Stat membru prin care judecătorii recursului se pretează la fapte grave, de dispreț față de principii fundamentale ale dreptului Uniunii, negând pur și simplu cererea privind compatibilitatea între prevederile concrete ale legii naționale cu prevederilor arătate concret din TFUE, TUE și din CDFUE.

    Judecătorii recursului nu au dat efect direct legislației și jurisprudenței UE în privința tratamentului discriminatoriu la care am fost supusă potrivit probelor aflate în dosar și necombătute de pârâtă.

    Așa fiind, se impune admiterea cererii de revizuire cu scopul eliminării abuzului împotriva intereselor legitime ale subsemnatei comis prin aplicarea cu rea credința a dispozițiilor de drept procedural și material de către judecătorii care, la adăpostul funcției, acceptă furtul din salariu ascund adevărul, adoptă frauda la alege, interpretează contra legem, și încalcă drepturi fundamentale ale omului.

    1. cererilor de rezolvare a compatibilității între dreptul național și dreptul

    UE.

• refuzând să trimită chestiunile prejudiciale pe care le-a concretizat

  reclamanta la CJUE exclusiv competentă în rezolvarea lor, judecătorii nu au arătat concret deciziile CJUE prin care s-au rezolvat respectivele chestiuni prejudiciale respective, doar prin îndeplinirea acestei obligații ar fi dovedit respectarea accesului Ia un recurs efectiv;

  • nu s-au pronunțat asupra propriei competențe de a soluționa cererea preliminară prin raportare la dreptul CJUE;

  • pertinența întrebărilor adresate către CJUE raportată la analiza obiectului și situației de fapt din litigiul dedus judecății.

În concluzie revizuienta a arătat că îndârjirea pentru confirmarea faptelor ilicite ale pârâtei prin violarea dreptului procedural și material este străină de demnitatea de judecător. Este năucitoare motivarea prin care judecătorii recursului fac incidență o lege abrogată cu 7 ani în urmă, sau nu dau efect legii în vigoare atât în anul 2005 cât si în anul 2013.

Practica adoptată de judecătorii recursului reflectă frauda la lege cu scopul de a-i fi obstaculat accesul efectiv la un proces echitabil, inclusiv la procedura prevăzută de art. 267 TFUE. Această practică reflectă intenția de încălcare preemțiunii dreptului Uniunii față de dreptul național. Dincolo de inexistenta motivării și a fictivității controlului de legalitate a sentinței tribunalului, au fost distorsionate cererile, dispozițiile procedurale și dreptul la un recurs efectiv

instituit necondiționat și de art. 267 din TFUE.

Animați de mentalitatea celui care vizează scopuri ilicite, judecătorii recursului i-au imputat nedovedirea faptelor negative comise de către pârâta deși era dovedită încălcarea imperativului legal de către aceasta.

Pe fondul cauzei, conduita abuzivă a judecătorilor D. G., L. D. și S.

1. întrece orice limită a răutății deoarece au violat dreptul la o judecată dreaptă întrucât în mod concertat judecătorii:

   • au înlăturat realitatea faptică a dosarului, preluând tale quale situațiile ipotetice, ideile pârâtei și interpretarea personală a dispozițiilor de drept procesual și material;

   • au distorsionat dreptul incident stării de fapt, expunând păreri personale, lipsite de suport legal și chiar contrare legislației naționale, Uniunii Europene, jurisprudenței CJUE și jurisprudenței ICCJ; nu au judecat efectiv și nu s-au pronunțat sub nici un aspect cu privire la fondul cererilor noastre;

   • cu un sentiment de profundă ură, în motivarea deciziei au făcut un proces de intenție, imputându-i ca neonorantă, dovada îndeplinirii de către pârâtă a obligațiilor imperativ prevăzute de lege.

   • s-au substituit competenței CJUE și nu au arătat care dintre condițiile(enunțate concret în cauza CLIFIT) lipsesc și prin această lipsă ar face inadmisibilă cererea de interpretare și cererea în compatibilitate;

   • nu au arătat decizia sau deciziile prin care CJUE a interpretat dispozițiile în litigiu și cele prin care această instanță a rezolvat chestiunile prejudiciale.

Așadar, doar ura față de reclamantă i-a animat pe cei trei judecători ai recursului care au încălcat flagrant drepturi, fundamentale utilizând malversațiuni incredibile și ignorând prevederi legale obligatorii din dreptul UE din dreptul național, decizii privind dezlegarea chestiunilor de drept date de CJUE și de ÎCCJ.

Cu siguranță, aceste nelegalități comise din ură (cum odio sui coepit ueritas) și cu scopul de a-mi fi obstaculat dreptul la un proces echitabil, în afară de faptul ca sunt motive pentru atragerea răspunderii penale, trebuie îndreptate și eliminate pe calea revizuirii deciziei.

Revizuienta a formulat Concluzii scrise (85-104) , reiterând susținerile din crerea de revizuire.

Intimata U. "L. B. "; S.

, prin întâmpinare (filele 38-42) și completarea la întâmpinare (filele 72-75) a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.

Prin Încheierea civilă din 13 februarie 2013 s-a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată împotriva judecătorilor învestiți cu soluționarea prezentei cereri de revizuire (fila 51).

Examinând decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Art. 322 Cod procedură civilă prevede că "revizuirea unei hotărâri ramase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

2. dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri, care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut";.

Al doilea motiv de revizuire prevăzut de art. 322 Cod procedură civilă reprezintă o aplicare a principiului disponibilității și are drept scop înlăturarea inadvertențelor dintre ceea ce s-a cerut și ceea ce instanța a pronunțat. Conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății";, ceea ce presupune că instanța nu poate depăși limitele obiectului dedus judecății, indiferent dacă acesta este formulat printr-o cerere principală, accesorie sau incidentală (care însă trebuie

introdusă în condiții procedurale), respectiv că este obligată să se pronunțe cu privire la toate cererile formulate în cauză.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă se referă la cererea concretă dedusă judecății și nu la argumentele care susțin această cerere, iar prin intermediul acestei căi de atac de retractare nu se poate realiza o nouă examinare a cauzei soluționate în mod irevocabil prin recurs, întrucât s-ar încalca principiul securității juridice și dreptul la o instanță, componente esențiale ale sistemului de garanții instituit prin art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Cauza Popov contra Republicii Moldova, nr.2, Hotărârea CEDO din 6 decembrie 2005).

De asemenea, în Cauza Mitrea contra României (Hotărârea din 29 iulie 2008) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "dreptul la un proces echitabil înaintea unui tribunal, după cum este garantat de Articolul 6 alineatul

1 trebuie să fie interpretat în conformitate cu Preambulul la Convenție, care prevede, printre altele, că statul de drept face parte din patrimoniul comun al Statelor Contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale statului de drept este principiul certitudinii legale, care impune, inter alia, ca în cazurile în care instanțele au soluționat definitiv o problemă, hotărârea acestora să nu mai fie pusă sub semnul întrebării.

Certitudinea legală presupune respect pentru principiul res judicata, adică principiul caracterului definitiv al deciziilor. Acest principiu subliniază că nici o parte nu are dreptul să solicite revizuirea unei decizii definitive și obligatorii doar în scopul de a obține o rejudecare și o nouă decizie în speță";.

Cererea de revizuire depusă inițial

1. Aplicând aceste principii generale cauzei deduse judecății, Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului

   S. în_ reclamanta a solicitat (pct. 6) obligarea pârâtei la "efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă la reclamantei prin care să se evidențieze începând cu anul 2000 drepturile recunoscute de lege în calitate de cadru didactic universitar, creșterile salariale stabilite prin actele normative adoptate și sporurile salariale solicitate prin prezenta"; (fila 1 vol. I dosar_ al Tribunalului S. ). Acest capăt de cerere a fost reiterat prin precizarea de acțiune din_ (fila 36 vol. I dosar_ al Tribunalului Cluj), iar prin Notele de ședință din_ a fost completat, solicitându-se și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere până la executarea obligației menționată anterior.

   Drept urmare, Curtea constată că respingând ca rămas fără obiect acest capăt de cerere întrucât Decretul nr.92/1976 privind carnetul de muncă a fost abrogat prin art.298 alin.3 din Legea nr.53/2003, începând cu data de_, iar după această dată nu mai este posibilă completarea sau rectificarea carnetelor de muncă, instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la un capăt de cerere cu care a fost investită.

2. Contrar celor invocate în memoriul inițial, instanța de recurs s-a pronunțat în mod expres cu privire la efectele Deciziei nr. 7128/_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr._ *, statuând că această decizie "nu face posibilă asanarea efectelor formulării tardive a pretențiilor materiale ce decurg din aplicarea unei politici salariale discriminatorii, iar instanța de recurs nu avea posibilitatea de a respinge cererea de sesizare a instanței de contencios administrativ cu excepția de nelegalitate, deoarece putea

   fi anticipată soluția dată în prezenta cauză";.

   De altfel, susținerile revizuientei sunt contradictorii întrucât prin înscrisul denumit "Detalierea motivelor de revizuire"; (pct. 12) s-au criticat considerentele

   reținute de instanța de recurs cu privire la Decizia nr. 7128/_ pronunțată de Curtea de Apel Cluj.

3. Referitor la al treilea motiv de revizuire, prin care s-a invocat omisiunea instanței de recurs de a se pronunța prin decizie asupra interpretării textelor din dreptul Uniunii și asupra chestiunilor prejudiciale, Curtea apreciază că întrucât instanța de recurs a respins prin încheiere cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, nu era obligată să se pronunțe și prin decizie cu privire la această cerere.

   Oricum, această cerere nu reprezintă un petit al obiectului acțiunii deduse judecății întrucât conform art. 19 alin. 3 lit. b din Tratatul privind Uniunea europeană și art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii. În consecință, rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene în cadrul procedurii preliminare este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, iar nu de a aplica acest drept la situația de fapt care face obiectul procedurii principale.

   Drept urmare, chiar dacă instanța de recurs nu s-ar fi pronunțat prin decizie cu privire la interpretarea textelor din dreptul Uniunii invocate de recurentă, această omisiune nu poate fi circumscrisă motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

   Mai mult, Curtea constată că în cuprinsul pct. 14 din detalierea motivelor de revizuire revizuienta a criticat considerentele reținute de instanța de recurs cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, ceea ce nu poate avea decât semnificația că instanța s-a pronunțat, chiar și implicit, cu privire la aspectul invocat.

4. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului S. în_ reclamanta a solicitat (pct. 4) obligarea pârâtei la "plata tuturor drepturilor salariale cuvenite în baza contractului individual de muncă, reprezentând diferență salariu, spor de stabilitate în învățământ, spor de suprasolicitare neuropshică și indemnizație aferentă concediului de odihnă, în cuantum actualizat cu indicele de inflație, începând cu 23 aprilie 2005 și până la data plății efective, precum și în viitor pe toată durata raportului de muncă";.

   Prin precizarea de acțiune formulată de reclamantă la data de 6 aprilie 2009, reclamanta F. E. (filele 34-39 volum I al Tribunalului Cluj) a solicitat (pct. 4 lit. a ) obligarea pârâtei la plata sumei de 93.658,46 lei - diferențe salariale pentru perioada aprilie 2005 - 1 martie 2007, respectiv sporul de 15% stabilitate în învățământ, sporul de 12% pentru suprasolicitare și indemnizațiile de concediu aferente lunilor august și septembrie din anii 2006, 2007 și 2008";.

   La data de 28 mai 2010 reclamanta F. E. a depus o precizare și completare a acțiunii (fila154 vol. II dosar Tribunalul Cluj) prin care a arătat cu privire la petitul nr.4 din precizarea de acțiune din 6 aprilie 2009, că solicită:

   c)plata indemnizațiile de concediu aferente lunilor august și septembrie din anii 2005 - 2006 în cuantum total actualizat cu rata inflației până la data de_ de 7.130 RON, și actualizarea în continuare a acestei sume cu indicele inflației de la_ până la data plății efective (conform Anexa 7 din expertiză)

   j)plata indemnizațiilor de concediu aferente lunilor august și septembrie din anii 2007 - 2009 în cuantum total actualizat cu rata inflației până la data de _

   , de 17.901 RON, sumă actualizată cu indicele inflației de la_ până la data plății efective (conform Anexei 14 din expertiză).

   În consecință, pronunțându-se cu privire la capătul de cerere privind indemnizațiile de concediu aferente lunilor august și septembrie din anii 2005 și

   2006, fără să rețină că dreptul la concediu de odihnă derivă dintr-un contract încheiat pe durată determinată, instanța de recurs nu a făcut decât să analizeze un capăt de cerere cu care a fost investită.

5. Referitor la susținerile circumscrise ultimului motiv de revizuire invocat prin memoriul inițial, Curtea reține că "înlăturarea efectelor Legii 220/2007"; (conform exprimării revizuientei), respectiv determinarea momentului intrării în vigoare a actului normativ menționat, nu se subsumează motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, nereprezentând în sine un capăt de cerere cu privire la care să se poată invoca extra petita, minus petita sau plus petita. În plus, deoarece atât în expertiza contabilă realizată la fondul cauzei, cât și în sentința instanței de fond s-au făcut referiri la drepturile salariale cuvenite reclamantei în temeiul Legii 220/2007, iar pârâta a cerut modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii în întregime a acțiunii, Curtea apreciază că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele obiectului acțiunii cu care a fost investită.

Deși s-a invocat și motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 Cod procedură civilă, nu s-au formulat critici concrete care să se circumscrie acestui motiv de revizuire.

Motivele de revizuire invocate prin înscrisul denumit "Detalierea motivelor de revizuire";

Fără a reitera considerentele generale cu privire la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, așa cum au fost acestea expuse anterior în prezenta decizie, Curtea apreciază că întrucât nu se referă la depășirea limitelor obiectului acțiunii deduse judecății, într-una din cele trei modalități (extra petita, minus petita sau plus petita), motivele prin care s-a invocat că instanța de recurs nu s-a pronunțat cu privire la: 1) cauza juridică sau noul temei juridic despre care a afirmat că este modificator al cererii de chemare în judecată; 2) efectele juridice ale refuzului pârâtei de a îndeplini obligația prevăzută de art. 287 din Codul muncii; 3) termenul pe care îl consideră prima zi de înfățișare conform art. 134 Cod procedură civilă; nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

De fapt, prin cele trei motive invocate, revizuienta critică soluția instanței de recurs cu privire la aspectele menționate, ceea ce, așa cum s-a arătat anterior, este inadmisibil a se realiza prin intermediul acestei căi de atac de retractare.

1. În mod similar, se constată că în considerentele deciziei de recurs s-a reținut că cererea de disjungere a capetelor de cerere prin care s-a modificat obiectul acțiunii "reprezintă o cerere nouă, formulată după prima zi de înfățișare, în contra opoziției pârâtului, astfel încât nu putea fi primită, trebuind formulată pe cale separată";, iar instanța de revizuire și-ar depăși atribuțiile dacă ar realiza o analiză cu privire la decizia instanței de recurs în afara motivelor de revizuire prevăzute de lege.

2. Contrar celor menționate în cuprinsul cererii de revizuire, Curtea constată că la pagina 15 alineatul 8 din decizia de recurs sunt redate apărările pârâtei (în sensul că este posibil ca titularizarea să se facă pe post didactic și nu pe discipline) și nu considerente ale instanței.

   De asemenea, prin celelalte susțineri formulate în cadrul acestui motiv se formulează critici cu privire la modul de soluționare de către instanța de recurs a primului motiv de recurs, critici care pentru considerentele expuse anterior, nu pot fi analizate în prezentul cadru procesual.

3. Prin pct. 3 din cererea introductivă, reclamanta a solicitat "să fie obligată pârâta să refacă statele de funcțiuni conform evoluției profesionale a reclamantei, și cu respectarea obiectului contractului său individual de muncă începând cu

   data modificării unilaterale, stabilită pe baza unui raport de expertiză a acestui contract";.

   Prin precizarea de acțiune formulată în data de 6 aprilie 2009, reclamanta a solicitat "obligarea pârâtei ca, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța, să întocmească statele de funcțiuni în conformitate cu postul didactic al reclamantei și cu respectarea contractului individual de muncă al reclamantei";.

   Contrar celor invocate în revizuire, Curtea reține că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la petitul invocat de reclamanta F. E., așa cum acesta a fost formulat, susținerea acesteia în sensul că în mod greșit s-ar fi pronunțat instanța de recurs cu privire la "executarea în viitor a obligației pârâtei de refacere a statelor de funcții";, fiind de fapt considerente (extrase din context) pentru care instanța de recurs a respinsul petitul 3 din acțiunea reclamantei.

4. Așa cum s-a învederat anterior, motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă se referă la depășirea limitelor obiectului acțiunii deduse judecății, într-una din cele trei modalități (extra petita, minus petita sau plus petita) și nu la omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la temeiul juridic pentru care s-a admis sau s-a respins un petit ce face obiectul acțiunii.

Drept urmare, reținând și că instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la dispozițiile legale invocate de revizuientă (așa cum rezultă chiar din dezvoltarea acestui motiv de revizuire), Curtea apreciază că susținerile subsumate acestui motiv nu se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă, fiind, de fapt, critici formulate împotriva considerentelor reținute de instanța de recurs.

8-9) În mod similar, susținerile conform cărora "judecătorii au susținut (fără să fi fost cerut) că Legea nr.220/4 iulie 2007 de aprobare a O.G. nr. 11/2007, nu se aplică din ianuarie 2007, ci din iulie 2007";, respectiv că "fără să le fi cerut, judecătorii recursului au interpretat contra legem dispozițiile dreptului intern, respectiv cele ale Legii nr. 220/2007"; reprezintă tot critici împotriva considerentelor reținute de instanța de recurs, motiv pentru care vor fi înlăturate. De altfel, se reține și faptul că, așa cum s-a reținut chiar în decizia contestată, intimata i-a achitat revizuientei drepturile salariale majorate prin

Legea 220/2007 începând cu data de_ și nu cu data de_ .

1. Întrucât nu s-a formulat niciun capăt de cerere cu privire la incidența în cauză a HG 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților, petitul formulat de reclamantă relativ la evidența activității sale fiind așa cum a fost detaliat în cadrul analizei primului motiv de revizuire, Curtea apreciază că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele în care a fost investită, conform art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă.

2. Aspectele invocate de revizuientă în cadrul acestui motiv, respectiv că

   "judecătorii recursului s-au pronunțat, deși nu li s-a cerut, iar pârâta nu s-a apărat, asupra culpei reclamantei de a nu contraproba un fapt negativ pretins de angajator (respectiv, că angajatorul nu a emis decizii individuale privind modificarea elementelor esențiale ale contractului individual de muncă)"; reprezintă considerente reținute de instanța de recurs în examinarea petitului nr.

   7 din acțiune, revizuienta criticând motivele pentru care instanța de recurs a respins acest capăt de cerere.

3. Contrar susținerilor formulate în cadrul acestui motiv de revizuire, se constată că în cadrul analizei petitului nr. 8 din acțiune, instanța de recurs a analizat discriminarea reclamantei prin aplicarea unei politici salariale diferite față de cea a celorlalte cadre didactice, iar considerentele reținute de instanța de recurs nu pot fi cenzurate de instanța care soluționează prezenta cerere de revizuire.

4. În mod similar cu motivele 6 și 11 din "detalierea motivelor de revizuire";, susținerile invocate prin acest motiv de recurs în sensul că "judecătorii s-au pronunțat fără să le fi fost cerut, asupra culpei reclamantei pentru neplata salariului în mâinile subsemnatei, considerând refuzul de a accepta o altă variantă de plată, voința de a mă expune de bună voie și în mod conștient situației de a nu beneficia de salariu"; sunt motive pentru care instanța de recurs a respins petitul 8 din acțiune și nu se încadrează astfel în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă.

5. Așa cum s-a arătat și în cadrul analizei motivului 3 din memoriul inițial de revizuire, cererea de cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu reprezintă un petit al obiectului acțiunii deduse judecății, iar eventuala omisiune a instanței de a se pronunța cu privire la această cerere nu poate fi circumscrisă motivului de revizuire prevăzut de art.

322 pct. 2 Cod procedură civilă. Pentru aceleași considerente, nici susținerile referitoare la pretinsa omisiune a instanței de recurs de a se pronunța asupra

"efectului direct și obligației judecătorului național de a aplica direct și prioritar a dispozițiile din dreptul Uniunii Europene";, respectiv "cererilor de rezolvare a compatibilității între dreptul național și dreptul UE"; nu reprezintă o omisiune a instanței de recurs de a se pronunța în limitele obiectului dedus judecății, astfel încât nici din această perspectivă nu se poate reține motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 Cod procedură civilă este fondat.

Mai mult, Curtea reține că instanța de recurs s-a pronunțat în mod expres cu privire la aspectele învederate de revizuientă, reținând că "Regulamentele europene invocate (1407/_ ) tratează armonizarea securității sociale între statele Uniunii Europene (Comunității Europene), reglementând situația lucrătorilor care își desfășoară activitatea în mai multe state, așadar raporturi

juridice de muncă cu caracter de extraneitate ceea ce exclude aplicarea sa în cazul reclamantei.

De altfel, aceste regulamente europene au fost invocate și în cadrul cererii de adresare a unei întrebări preliminare Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care s-au mai invocat prevederi similare din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, din Tratatul Uniunii Europene și din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar instanța de recurs a respins această cerere, deoarece Legea nr. 95/2006 nu pune în aplicare dreptul Uniunii Europene, astfel încât nu se pune nici problema unei coliziuni între dreptul intern și cel european și, prin urmare, nici aplicarea directă și prioritară a dreptului Uniunii Europene în cauze în care, în mod vădit, este incident";.

În consecință, reținând că niciunul dintre motivele de revizuire invocate nu este întemeiat, în temeiul dispozițiilor legale menționate anterior și a art. 326 Cod procedură civilă se va respinge ca nefondată revizuirea declarată de revizuienta F.

E. împotriva deciziei civile nr. 5126 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, care va fi menținută..

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondată revizuirea declarată de revizuienta F. E. împotriva deciziei civile nr. 5126 din_ a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 04 martie 2013.

PREȘEDINTE,			JUDECĂTORI,
L. D.	S.	D.	D.	G.

GREFIER,

C. M.

Red.L.D./Dact.S.M.

2 ex./_

Jud.recurs: D.G. /L.D. /S.D.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Sentința civilă nr. 1010/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 876/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Decizia civilă nr. 1009/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Încheierea civilă nr. 1035/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Sentința civilă nr. 930/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă Decizia civilă nr. 873/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă