Decizia civilă nr. 1145/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1145/R/2013
Ședința publică din data de 12 martie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
S.C. T. T. S. B. M. împotriva sentinței civile nr. 1829 din 13 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ * privind și pe reclamantul intimat F. V., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 5 martie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1829 din 13 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ *
s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul F. V., în contradictoriu cu pârâta S.C. T. T. S.R.L..
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 19 august 2009 - 22 decembrie 2009 prin raportare la un salariu de bază brut lunar în sumă de 1050 lei și la plata diurnei în cuantum de 2595 Euro, la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății.
S-au respins celelalte cereri formulate de reclamant.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamant a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în baza contractului individual de muncă încheiat între părți, depus în copie la filele 50-51 din dosarul nr._, reclamantul F. V. s-a obligat să presteze muncă pentru pârâta S.C. T. T. S.R.L., pe o durată nedeterminată, începând cu data de _
, în calitate de conducător auto.
Potrivit clauzei inserate la litera J din contrat, părțile au stabilit un salariu de bază brut lunar în cuantum de 1050 lei.
Din înscrisurile depuse în probațiune a rezultat că reclamantul a efectuat curse internaționale pe parcursul a 127 de zile, în perioada 19 august 2009 - 21 decembrie 2009, în Cehia, Germania, Franța, Luxemburg, Belgia, Olanda.
Această împrejurare a fost confirmată și de pârâtă prin adresa depusă la fila 39 în rejudecare, în cuprinsul căreia se arată că la data de 19 august 2009 reclamantul a plecat din B. M. - România, cu autocamionul cu nr. de înmatriculare_, pentru a efectua curse de transport marfă, cu descărcări, respectiv încărcări în următoarele țări europene: Germania, Franța, Belgia, Olanda, Italia, Luxemburg. Pârâta a arătat, de asemenea, că la data de_ reclamantul a părăsit camionul în Italia, recunoscând efectuarea de către acesta de curse externe pe o perioadă de 125 de zile.
În conformitate cu dispozițiile art. 159 alin.1 și 2 din Codul muncii, republicat, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, dispozițiile legale statuând că pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit, astfel cum statuează art. 168 alin.1 din Codul muncii, republicat.
T. a reținut că pârâta nu a făcut dovada plății către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 19 august 2009 - 22 decembrie 2009, cu toate că sarcina probei îi incumbă, potrivit art. 272 din Codul muncii, care arată că angajatorul este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Potrivit art. 44 alin.2 din Codul muncii, salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.
Art. 47 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 statuează că salariații unităților trimiși în delegație în țară și străinătate beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport și a costului cazării, potrivit condițiilor stabilite prin contractele colective de muncă la celelalte niveluri, precum și de diurna de deplasare, al cărei cuantum se stabilește prin negociere la nivel de grupuri de unități sau unitate; nivelul minim al diurnei este cel stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice.
În cuprinsul contractului individual de muncă nu sunt inserate clauze cu privire la cuantumul diurnei de deplasare cuvenită reclamantului.
Clauza privind plata către reclamant a diurnei în funcție de distanța efectiv parcursă este lovită de nulitate absolută, iar prin prisma dispozițiilor art. 57 alin. 6 din Codul muncii, această clauză este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau cele edictate de contractul colectiv de muncă aplicabil, care conturează regimul juridic al acordării drepturilor de diurnă personalului (conducători auto) încadrat în ramura de activitate transporturi.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că pentru cele 127 de zile de deplasare în străinătate, dovedite cu înscrisurile depuse în copie la dosar, reclamantul este îndreptățit la nivelul minim al diurnei, stabilit prin actele normative ce se aplică în instituțiile publice, respectiv 35 Euro pe zi, conform H.G. nr.518/1995.
Din diurna totală cuvenită în sumă de 4445 Euro (35x127 zile), reclamantul a recunoscut primirea sumei de 1850 Euro, rămânând o diferență de 2595 Euro, ce a fost acordată de către instanță.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a apreciază că reclamantul nu a probat cheltuirea sumei de 300 Euro din bani proprii pentru achiziționarea de combustibil.
Instanța a reținut că, potrivit art. 40 alin.2 lit. c) din Codul muncii, angajatorul este obligat să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Raportat la considerentele mai sus-expuse, în temeiul art. 40 alin.2 lit. c), art. 44 alin.2, art. 159, art. 168 din Codul muncii, coroborat cu art. 45 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, art. 47 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și
H.G. nr. 518/1995, instanța a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata către reclamant a drepturilor salariale aferente perioadei 19
august 2009 - 22 decembrie 2009 prin raportare la un salariu de bază brut lunar în sumă de 1050 lei și la plata diurnei în cuantum de 2595 Euro, la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății.
Instanța a respins celelalte cereri formulate ca neîntemeiate.
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei, care a căzut în pretenții, instanța a dispus obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 3500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în toate instanțele, apreciate ca fiind corespunzătoare părții din pretenții admise, reprezentând onorariu avocat, dovedit cu înscrisurile depuse la fila 92 din dosarul nr._, fila 16 din dosarul Curții de Apel C. și fila 17 din rejudecare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC T. T. S.,
solicitând în temeiul dispozițiilor art. 304 alin. 1 pct. 7, 9 și 11 coroborat cu 312 aliniatul 3 Cod de procedura civila în principal admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingeri acțiunii introductive de instanță și admiteri cererii reconvenționale. Fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că în fapt prin sentința atacată s-a admis în parte cererea reclamantului și s-a dispus obligarea pârâtei la plata către acesta a drepturilor salariale aferente perioadei 19 august 2009 - 22 decembrie 2009 prin raportare la un salariu de bază brut lunar în sumă de 1050 lei și la plata diurnei în cuantum de 2595 Euro, la cursul oficial al Băncii Naționale a României din ziua plății.
Apreciază ca în mod injust instanța nu a ținut cont de apărările sale. A solicitat respingerea cererii ca nefondată, deoarece drepturile salariate i-au fost achitate intimatului integral, iar prin cererea reconvențională a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 5500 EURO în echivalentul în lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin abandonarea autotrenului încărcat cu marfă.
A arătat că în decembrie 2009 intimatul a abandonat camionul cu încărcătură în Italia, fapt ce a determinat livrarea mării cu o întârziere de 2 zile și plata unor penalități de 2000 EURO. Apoi, a întârziat 2 zile și la preluarea următoarei încărcături pentru care era programată mașina, suportând din nou o penalitate de 2000 euro, iar diferența de 1000 EURO reprezintă cheltuielile ocazionate de trimiterea în Italia a altor doi șoferi, cu un alt mijloc de transport pentru a recupera autocamionul abandonat și pentru a preda marfa.
În probațiune a depus înscrisuri.
Instanța în motivare nu a făcut trimitere la argumentele pentru care i s-a respins cererea reconvențională.
În drept a invocat art. 304 pct.7,9 și 11, art. 3041și art. 312 C. proc.civ.
Intimatul F. V. a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția inadmisibilității cu privire la petitul privind admiterea cereri reconvenționale iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea în totalitate a sentinței atacate cu cheltuieli de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Prin recursul formulat, pârâta critică în mod generic sentința atacată, arătând că instanța nu a luat în considerare probele ce dovedeau îndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor ce îi reveneau în raport cu reclamantul intimat, inclusiv sub aspectul plății diurnei și a salariului.
Aceste critici sunt însă nefondate, fiind lipsite de suport probator. Astfel, așa cum în mod corect a arătat și instanța de fond, conform art. 168 alin.1 din Codul muncii, republicat, plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit. Or, deși potrivit art. 272 din Codul
muncii sarcina probei revenea recurentei pârâte, aceasta nu a făcut dovada plății către reclamant a drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 19 august 2009 - 22 decembrie 2009.
Înscrisurile depuse în probațiune de către aceasta nu justifică plata pretinsă, statele de plată nu sunt semnate de către intimatul reclamant, fiind așadar inopozabile acestuia. În ceea ce privește diurna, recurenta a depus în recurs copie după două deconturi, probe ce sunt însă irelevante în condițiile în care reclamantul a recunoscut el însuși plata parțială de către recurentă a unor sume de bani cu acest titlu.
Raportat la cererea reconvențională, curtea notează că aceasta a fost soluționată irevocabil prin decizia civilă nr.2950/R din_ a Curții de Apel C.
, decizie prin care a fost casată doar parțial sentința civilă nr._, fiind menținută ca legală și temeinică soluția primei instanțe sub aspectul modului de soluționare a cererii reconvenționale. În considerentele acestei decizii se arată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că societatea recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii patrimoniale, în sensul art.270 din Codul muncii.
Ca atare, limitele rejudecării fiind clar stabilite prin decizia civilă nr.2950/R din_ a Curții de Apel C. la acțiunea principală, Curtea notează ca fiind inadmisibile reluarea criticilor referitoare la modul de soluționare a acțiunii reconvenționale în această etapă procesuală - recurs după rejudecare.
În consecință, față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 raportat la art. 304 ind.1 C.pr.civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta-reclamantă S.C. T. T. S. împotriva sentinței civile nr. 1829 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ * pe care o va menține.
În temeiul art. 274 C.pr.civilă, va obliga pe numita recurentă să plătească intimatului F. V. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta-reclamantă S.C. T. T.
S. împotriva sentinței civile nr. 1829 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._ * pe care o menține.
Obligă pe numita recurentă să plătească intimatului F. V. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 12 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
D. C. G. G. -L. T. I. T.
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
