Decizia civilă nr. 1819/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1819/R/2013
Ședința publică din data de 16 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N., respectiv recursul declarat de pârâtul P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 1742 din 4 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._, privind și pe intimata reclamantă U. I. -C., precum și pe intimata pârâtă Ș. "H. "; C. N., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea recurenților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1742 din 4 februarie 2013 a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui Local C. -N. și a primarului C. -N., ca neîntemeiată.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta U. I. C. în contradictoriu cu pârâții Ș. H., C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și
P. MUNICIPIULUI C. -N. .
A fost obligată pârâta unitate de învățământ, în calitate de angajator, la calcularea și plata către reclamantă a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008 - 2009, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data efectivă a plății.
Au fost obligați pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În ceea ce privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Local Al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N., instanța a reținut că potrivit art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale
unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
Art. 167 al. 3 din Legea 84/1995 prevede că finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat care cuprinde și cheltuielile de personal în categoria cărora se înscriu și primele de vacanță se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ. De asemenea, în conformitate cu art. 8 din Legea nr. 1/2011, pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv.
Apoi, potrivit art. 36 al. 4 din Legea nr. 215/2001, consiliul local aprobă la propunerea primarului bugetul local, iar potrivit art. 23 al. 1 din aceeași lege autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative și primarii, ca autorități deliberative.
Pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. a fost chemat în judecată datorită calității de finanțator ai instituției de învățământ, iar P. Municipiului
-N. în calitate de ordonator principal de credite.
Legitimarea procesuală a acestora nu trebuie analizată strict din perspectiva raporturilor juridice de muncă, ci trebuie raportată și la dispozițiile legale menționate care stabilesc în sarcina consiliului local obligația de a suporta toate cheltuielile de personal, iar în persoana primarului calitatea de ordonator de credite.
Față de aceste considerente, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate.
Pe fondul cauzei
, în fapt, se constată că, în perioada anului școlar 2008- 2009, reclamanta U. I. - C. a fost angajată a pârâtei Ș. H. C. - N. și nu a beneficiat în cursul acestui an școlar de acordarea primei de vacanță.
În drept, în ceea ce privește prima de vacanță, instanța a reținut că, potrivit art. 59 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel național pe anii 2007-2010, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță";, iar prin dispozițiile art. 37 lit. g din Contractele Colective de Muncă încheiate la Nivel de Ramură Învățământ pe perioada vizată prin prezenta cerere de chemare în
judecată, în acest domeniu s-a convenit ca personalul din învățământ să beneficieze și de "o primă de vacanță din venituri proprii";, care urma să se acorde odată cu indemnizația de concediu, respectiv cu cel puțin 10 zile înainte de plecarea în concediu (art. 29 alin. 4).
În conformitate cu prevederile art. 236 alin. 4 din Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Pe cale de consecință, încălcarea obligațiilor de către părțile semnatare atrage răspunderea contractuală a părții aflate în culpă.
Clauzele contractelor colective de muncă evocate mai sus trebuie interpretate având în vedere prevederile art.977-985 Cod civil, rezultând fără îndoială că acordarea primei de vacanță reprezintă o obligație contractuală, iar nu o facultate a angajatorului. De altfel, însăși modalitatea în care părțile au înțeles să formuleze clauza reclamată exclude ipoteza afectării obligației de modalitatea condiției. Astfel, părțile nu au menționat "plata primei de vacanță se va face dacă se obțin venituri proprii";, ci "plata primei de vacanță se face din venituri proprii";, înțelegând, așadar, să indice sursa de finanțare a acestor cheltuieli.
Necuprinderea în fondul de salarii inclus în bugetul de venituri și cheltuieli supus aprobării a fondului necesar acordării primei de vacanță s-a făcut din
culpa pârâților de rând 2 și 3, iar aceștia nu se poate prevala de propria culpă pentru a justifica neexecutarea obligațiilor asumate prin contractele colective de muncă. A condiționa plata primelor de vacanță (ca, de altfel, a oricăror drepturi salariale) de existența veniturilor angajatorului și a lăsa la latitudinea angajatorului cuprinderea acestor sume în buget este de natură a scoate raporturile de muncă din matca lor firească și a deschide calea abuzului.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, tribunalul a constatat că în cauza dedusă judecății se angajează răspunderea contractuală a părții care nu și-a îndeplinit culpabil obligațiile contractuale, sens în care s-a dispus obligarea pârâtei Ș. H. C. -N., în calitate de angajator, la plata către reclamantă a sumelor de bani reprezentând prima de vacanță în cuantum de un salariu de bază aferent anului școlar 2008-2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
De asemenea, pârâții C. Local al municipiului C. -N. și P. municipiului C. -N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Împotriva acestei hotărâri au declarat pârâții P. MUNICIPIULUI C. -N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. .
Prin recursul declarat de P. municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de acest pârât
.
În motivare s-a arătat, în esență, că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului recurent, față de dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ având calitatea de angajator al personalului didactic și astfel obligația de a calcula și achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art.63 alin.4 lit.b, recurentul "întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local";, de unde rezultă că nu poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale, fiind necesar ca sumele care se cuvin personalului din învățământ să fi fost calculate corect, prevăzute în bugetul de stat, iar din acesta, să fi fost repartizate și virate în contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, conform art. 39 alin 6 din Legea 273/2006.
De asemenea, potrivit Legii nr. 1 din 5 ianuarie 2011 - Legea Educației Naționale - prin art. 104, în conformitate cu alin. 2 Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporuri, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora [...]. Totodată, potrivit afin 5 finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiva municipiului București, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiva Inspectoratului Școlar al Municipiului București. De asemenea. alin. 6 din Legea Educației Naționale prevede în mod clar ca Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale. Unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul local și din alte surse, urmând ca finanțarea de bază să se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din
sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Se face referire la dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ unde se prevede ca salariații sunt îndreptățiți la "o prima de vacanta din venituri proprii în condițiile legii. Prima se acorda odată cu indemnizația de concediu";. Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1, dacă ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ, conform cărora: "în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contract colectiv de munca, părțile contractuale vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . (2) Părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative prin care se reglementează aceste drepturi";.
Pe de alta parte, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților. De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr. 293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor și obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizie a directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean și a primarului și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă și solidaritate socială, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective, conform art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006.
Prin recursul declarat de pârâtul C. Local al Municipiului C. -N. s-a solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de recurent.
În motivare a invocat în principal excepția lipsei calității procesuale pasive, cu aceleași argumente ca și în recursul P. ui mun. C. -N. .
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.
Argumentele pârâților recurenți C. local și P. mun. C. -N. vizează modul de alimentare a bugetului local pentru asigurarea sumelor necesare plății drepturilor salariale ale cadrelor didactice și situația creată prin obligarea acestora la alocarea fondurilor în lipsa unor repartizări specifice de la bugetul de stat.
Raportat la aceasta, Curtea constată că în mod corect a reținut prima instanță incidența în cauză a dispozițiilor art. 167 din Legea nr. 84/1995, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități
finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 al Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. Local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr. _
"consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ";.
De asemenea, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Nu s-a dispus prin sentință plata reclamanților de către recurenți în calitate de angajați ai acestora, ci prin obligarea la "acordarea"; drepturilor s-a înțeles de fapt efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
Conform art.40 din H.G. 2192/2004, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean și C. General al Municipiului București, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Consiliile locale adaugă la sumele primite de la bugetul de stat și bugetul județului sumele alocate din bugetul propriu învățământului și aprobă bugetul fiecărei unități de învățământ. Bugetele aprobate conform legii se comunică unităților de învățământ și trezoreriilor în a căror rază teritorială își au sediul aceste unități.
După aprobare, bugetele unităților de învățământ preuniversitar de stat reprezintă documentul pe baza căruia se asigură finanțarea cheltuielilor acestora în exercițiul financiar respectiv.
Executarea plății drepturilor salariale este posibilă, printre altele, și în raport de măsura în care recurenții își îndeplinesc obligația de a cuprinde în proiectul legii bugetului sumele corespunzătoare cu această destinație, desigur în baza propunerilor ordonatorului principal de credite.
Deși este axiomatic imperativul încadrării în limitele bugetare a tuturor cheltuielilor de la buget, se constată că obligația de a asigura încadrarea în limitele bugetare a acestor cheltuieli revine chiar recurenților, care trebuie să asigure prevederea în buget a acestor sume datorate în baza unei legi în vigoare la momentul pentru care se solicită drepturile.
În plus, un alt aspect este cel dat de specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de
muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Cât privește motivele de recurs formulate de pârâți cu privire la sursa din care putea fi plătită prima de vacanță conform dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul 1), dacă ar fi fost îndeplinite condițiile reglementate în art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul Colectiv la nivel de ramura învățământ (anume, stabilirea de către părțile contractuale a fondurilor și identificarea surselor de finanțare), Curtea reține că pentru anul școlar 2008- 2009, s-a invocat prin acțiune și era aplicabil contractul colectiv de muncă unic județean la nivel de ramură învățământ C., care nu indica faptul că plata primei de concediu se va face din venituri proprii, astfel încât, prin raportare la acest contract colectiv de muncă, nefiind condiționată acordarea primei de vacanță decât prin textul incident din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, pentru perioada în discuție, dreptul la acordarea primei de vacanță este unul simplu, neafectat de modalități.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin.1- 3, raportat la art. 304 pct. 9 și art. 3041C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții P. MUNICIPIULUI C.
-N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 1742 din 4 februarie 2013 a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. G. G. -L. T. I. T.
transferat de la instanță, semnează Președintele
Curții de Apel C., judecător V. M.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. A. M. I.