Decizia civilă nr. 142/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ N. 142/R/2013
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
G.: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul P. O. V. DE S. împotriva sentinței civile nr. 1656 din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, privind și pe reclamantul intimat S.
L. D. Î. M. și pe pârâții intimați L. T. "B. V. "; V. DE S., Ș. DE A. ȘI M. N. 4 V. DE S. și C. LOCAL V. DE S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 21 decembrie 2012, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar din partea reclamantului intimat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și judecarea în lipsă.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare, având în vedere că și prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea în lipsă.
C U R T E A,
Asupra cererii de recurs de față:
Prin cererea înregistrată sub nr.4520/100/_ pe rolul T. ui M.
, SINDICATUL L. D. Î. M. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții: L. T. "B. V. "; V. DE S., Ș. DE A. ȘI M. N. 4 V. DE S. ,
LOCAL V. DE S. și P. O. V. DE S., obligarea unităților de învățământ la calculul și plata drepturilor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pe trei ani anteriori introducerii acțiunii în instanță până la_, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății și obligarea celorlalți pârâți la alocarea sumelor necesare.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, la 30 ianuarie 2008, Guvernul României a aprobat OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 82/_ .
Potrivit art. 1 alin (1) lit. (b) din OG nr. 15/2008, "coeficienții de multiplicare prevăzuți pentru funcțiile didactice de predare cu gradul didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate și pentru funcțiile didactice auxiliare sunt majorați cu 10%, începând cu 1 ianuarie 2008, față de nivelul din 31 decembrie 2007";, iar conform lit. (c) a aceluiași articol: " pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele nr. 1.2, 2 și 3 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 va fi:
1 ianuarie -31 martie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:
259,593 lei;
1 aprilie-30 septembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000:275,168 lei, respectiv o creștere de 6%;
1 octombrie-21 decembrie 2008, valoarea coeficientului de multiplicare 1,00: 291,678 lei, respectiv o creștere cu încă 6%. Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 pentru această perioadă poate deveni 299,933 lei, în condițiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv produsul intern brut, ținta de inflație, precum și nivelul productivității muncii";.
În drept, s-au invocat: art. 283 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, art. 67 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, Legea nr. 221/2008, OG nr. 15/2008, deciziile Curții Constituționale nr.122/_, 1108/_, 842/_ și 898/_, Constituția României.
La judecarea fondului cauzei s-au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul P. orașului V. de S. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1656 din_ a T. ui M. ,
, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul P. orașului V. de S. prin întâmpinare, a fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de S.
L. D. I. M., în numele membrilor de sindicat, iar pârâții: L. T.
"B. V. "; V. de S. și Ș. de A. și M. nr.4 V. de S. au fost obligați să acorde reclamanților: Vesel-P. F. -I., Hritiuc I., Taraczkozi C. -C. drepturile salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite membrilor de sindicat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.
Pârâții C. Local V. de S. și P. orașului V. de S. au fost obligați să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești acordate.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului P. orașului V. de
S. este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin acțiune se solicită drepturi salariale de către cadrele didactice, or, potrivit dispozițiilor art.1 din H.G.nr.538/2001, cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat sunt asigurate din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale unde își au sediul. Aceste prevederi legale sunt aplicabile pentru perioada de până la 31 decembrie 2004, conform art. 49 din anexa la H.G. nr. 2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 2005, sunt aplicabile dispozițiile art. 16 din H.G. nr. 2192/2004, unde, de asemenea, se prevede că
"finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri
alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.";
Pe de altă parte, potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001, C. local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar.
Aceste atribuții au fost avute în vedere de către reclamant pentru a solicita, în contradictoriu cu acest pârât, admiterea acțiunii.
S-a mai reținut că ar fi excesiv de formal să nu se dea o astfel de interpretare acțiunii formulate de reclamant, în condițiile în care art.978 Cod civil
statuează, cu putere de principiu, că atunci când o clauză poate avea două înțelesuri, se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în acela ce n- ar putea produce niciunul. Aplicând acest principiu în speța de față, este oportună, din această perspectivă, interpretarea dată cererii introductive de către
instanță, în sensul că aceasta a fost formulată în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială, fără a mai fi nominalizată direct această unitate, ci autoritățile care o reprezintă.
Prima instanță a mai reținut în acest sens dispozițiile art. 23 din Legea nr. 215/2001, modificată, care prevăd că autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive.
De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât și public.";
Prin urmare, s-a reținut că Legea contenciosului administrativ reglementează in terminis capacitatea procesuală și calitatea procesuală a autorităților publice. Or, art. 2 alin. 1 lit.b din lege definește autoritatea publică drept organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Ca atare, consiliile locale și primarii se subsumează acestei categorii.
Instanța de fond a mai apreciat că dispozițiile legale sus-citate sunt aplicabile în cauză având în vedere că pârâții, C. local V. de S. și P. orașului V. de S., au fost chemați în judecată în considerarea raporturilor juridice stabilite între aceștia și angajatorul persoanelor ale căror drepturi salariale fac obiectul prezentului litigiu. Or, raportul juridic dintre un consiliu local, respectiv, primar și o unitate de învățământ este, prin excelență, unul administrativ. Prin urmare, reclamantul s-a raportat, în momentul constituirii cadrului procesual, nu doar la raportul juridic stabilit între angajat și angajator, ci și la cel în virtutea căruia angajatorul va putea obține sursele financiare pentru plata drepturilor salariale solicitate, în dorința de a asigura caracterul eficient și executoriu al hotărârii judecătorești, prin implicarea tuturor factorilor de decizie în asigurarea acestor surse financiare.
Ca atare, s-a reținut că pârâții au fost chemați în judecată în considerarea unui raport juridic de drept administrativ în care aceștia sunt implicați.
Pe de altă parte, conform art. 21 alin.1 din Legea nr.215/2001 a administrației publice locale, unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu. Conform prevederilor art. 36 alin.2 lit.b și d, alin.4 lit.a și alin.6 lit.a pct.1 din
Legea nr.215/2001, consiliul local exercită, printre altele, atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului și atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni. În exercitarea acestora, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar și asigură, potrivit competențelor sale și în condițiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind, printre altele, educația.
Pe de altă parte, P. a fost chemat în judecată în calitatea sa de ordonator principal de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea o evaluare a coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2008 și care reprezenta valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, ceea ce asigura creșteri salariale ale personalului didactic și didactic auxiliar de aproximativ 50% față de 31 decembrie 2007.
Guvernul României, prin OUG nr. 136/2008, privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învățământ, pe anul 2008, modifică unele prevederi ale OG nr. 15/2008, așa cum a fost probată prin Legea nr. 221/2008, reducând majorările salariale stabilite de Parlament.
Acest act normativ însă a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, prin decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, publicată în M.O. al României, partea I, nr. 804/2 decembrie 2008.
S-a stabilit atunci de către Curte că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ, adoptată de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție.
Totodată, s-a arătat că o asemenea măsură este contrară dispozițiilor art.
115 alin. 6 coroborate cu cele ale art. 41 și art. 47 alin. 1 din Legea fundamentală. În consecință, Curtea a constatat și încălcarea prevederilor constituționale ale art. 1 alin. 5, potrivit cărora "în România respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie";.
Ulterior, Guvernul emite OUG nr. 151/2008 din 10 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial - partea I, nr. 759/11 noiembrie 2008, prin care după ce în art. 1 pct. 1 modifică denumirea OG nr. 15/2008, prin art. I pct. 2 și 3, reduce în mod substanțial majorările salariale la care ar fi avut dreptul personalul din învățământ în temeiul Legii nr. 221/2008 de aprobare a OG nr. 15/2008.
Curtea Constituțională, prin decizia nr. 842/2 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial - Partea I, nr. 464/6 iulie 2009, constată neconstituționalitatea art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, invocând aceleași considerente avute în vedere și la analiza OUG nr. 136/2008.
Prin decizia nr. 989/30 iunie 2009, a constatat încă odată neconstituționalitatea dispozițiilor art. I pct. 2 și 3 din OUG 151 concomitent cu
constatarea neconstituționalității art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării în sectorul bugetar.
De remarcat faptul că, atât prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 1/2009, cât și prin dispozițiile art. 2 și 3 din OUG nr. 31/2009 și dispozițiile art. 2 din OUG nr. 41/2009 se reglementează modificări ale unor prevederi introduse prin art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008, prevederi constatate ca neconstituționale de către Curtea Constituțională.
Cum modificările aduse OG nr. 15/2008, prin dispozițiile art. I pct. 2 și 3 din OUG nr. 151/2008 nu-și mai produc efecte, fiind suspendate de drept, potrivit art. 31 alin. 3, fraza a II-a din Legea nr. nr. 47/1992 nici modificările aduse prin acte normative ulterioare unor prevederi legale suspendate de drept nu pot produce efecte.
În atare situație, ca urmare a constatării prin decizii succesive de către Curtea Constituțională a neconstituționalității modificărilor aduse de Guvern OG nr. 15/2008, așa cum aceasta fusese aprobată prin Legea nr. 221/2008, tribunalul a considerat că în prezent se aplică OG nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 și 2009 personalului din învățământ în condițiile în care aceasta a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
S-a mai reținut că, a privi astfel lucrurile, înseamnă a respecta considerentele Curții Constituționale și a pune în aplicare voința parlamentului cu privire la domeniul reglementat, afirmarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, precum și a principiului respectării Constituției, a supremației sale și a legilor țării.
Pe de altă parte, potrivit art. 169 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul este obligat în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale să-l despăgubească pe salariat în situația în care a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în
legătură cu serviciul.
Or, neplata salariului stabilit prin lege, potrivit art. 157 alin. 2 din Codul muncii, constituie o încălcare a contractului de muncă intervenit între angajator și salariat și care atrage răspunderea civilă contractuală a celui ce angajează.
Întrucât în cauză se aplică principiile răspunderii civile contractuale, cel vinovat trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului produs, astfel încât atunci când e vorba de plata unei sume de bani, cuantumul prejudiciului se compune atât din această sumă cât și din corecția ei cu indicele de inflație.
Procedând astfel, se dă satisfacție și respectării dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că,
"orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional";.
În practica CEDO, s-a statuat că noțiunea de "bunuri";, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, cuprinde atât "bunuri actuale"; cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine stabilite, creanțe al căror titular demonstrează că acestea au o bază suficientă în dreptul intern și în virtutea cărora reclamanta poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; în exercitarea efectivă a dreptului său ( a se vedea Draon împotriva Franței (MC(, nr. 1.513/03/ 65, CEDO 2005-IX).
Or, s-a reținut că reclamantul, fiind beneficiarul dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008, poate pretinde cel puțin o "speranță legitimă"; cu privire la realizarea drepturilor aferente creșterilor salariale.
De altfel, această "speranță legitimă"; a reclamantului își găsește justificarea și prin prisma deselor modificări legislative prin intervenția Guvernului, care prin ordonanțe succesive a căutat că contracareze măsurile legislative dispuse de Parlament cu privire la creșterile salariale ale personalului din învățământ.
Mai mult decât atât, prima instanță a constatat că, în speță, nu s-a dovedit că ingerința în dreptul reclamantului cu privire la reglementarea drepturilor ei salariale s-a făcut cu respectarea limitărilor reglementate de art. 1 din Protocolul adițional la Convenție.
Astfel, potrivit art. 1 din Protocol, privarea de un bun se poate face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică.
Pentru ca o ingerință să fie "legală"; aceasta trebuie, pe de o parte, să fie prevăzută de lege, asigurându-se astfel principiul supremației legii, principiu fundamental într-o societate democratică, iar, pe de altă parte, să păstreze un just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamanților (cauza Viașu contra României, hot. din 9 decembrie 2008).
Or, în cauză se constată că însăși Curtea Constituțională a considerat că normele emise de Guvern și care se constituie într-o ingerință în dreptul la un salariu mărit al reclamantei încalcă legea și că aceste norme nu fac altceva decât să contracareze unele măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament.
Cât privește prejudiciul suferit de către reclamant și care trebuie să fie acoperit de pârâți, în practica CEDO, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 41 din Convenție, aceasta a stabilit că reparația trebuie să fie echitabilă și să acopere daunele materiale suferite ca urmare a ingerinței produse ( vezi cauza Tarik împotriva României-hotărârea din 7 februarie 2008 și cauza Șerbănescu împotriva României).
În conformitate cu această practică, tribunalul a reținut că se impune ca reclamanților să li se restituie diferența drepturilor salariale de care aceasta ar fi trebuit să beneficieze potrivit dispozițiilor OG nr. 15/2008, așa cum a fost aprobată prin Legea nr. 221/2008.
De altfel, prin decizia nr. 3/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat și a statuat că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariile efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
Pentru aceste motive, acțiunea a fost admisă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul P. O. V. DE S. ,
considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În motivarea recursului pârâtul a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată în cauză potrivit prevederilor HG nr.538/2011, ale HG nr.2192/2004 și ale Legii nr. 215/2001.
Recurentul arată că instanța de judecată a interpretat greșit prevederile legale și nu a avut în vedere faptul că, potrivit HG nr.538/2001, finanțarea instituțiilor de învățământ se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale, așadar, nu din bugetul propriu al primarul orașului, cu atât mai mult cu cât aceeași reglementare arată că fiecare instituție de învățământ are obligația sa își desfășoare activitatea pe baza bugetului propriu.
Potrivit art. 3 din HGR nr.1618/2009 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, se prevede modul în care se finanțează unitățile de învățământ, inclusiv în ceea ce privește tranșe de vechime în muncă. Astfel, unitățile de învățământ transmit situația către primării, care transmit mai departe către Direcția generală a finanțelor publice județene situația elevilor, în funcție de care se vor repartiza sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, prin decizie a directorului Direcției generala a finanțelor publice județene. Acest articol, coroborat cu art. 4 ind. 2 din HGR nr. 1618/2009, potrivit căruia în cazuri excepționale, când sumele calculare nu asigură plata drepturilor salariale la unitățile de învățământ, se pot efectua redistribuiri ale sumelor defalcate pe orașe, prin intermediul Direcției generale a finanțelor publice județene, ne conduce spre concluzia că primarul nu poate asigura sumele din bugetul local și are o simplă atribuție de transmite situația către Direcția generală a finanțelor publice M., care, in colaborare cu Ministerul Finanțelor Publice sunt în măsură să dispună și să asigure sumele necesare plății drepturilor bănești în discuție.
Se mai arată că, potrivit HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, art. 40, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul Județean prin hotărâre și cu asistența direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar vor repartiza unităților administrativ teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și după caz fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora pentru plata drepturilor bănești ale cadrelor didactice.
Astfel, se arată că sumele se asigură de către consiliul județean cu asistența direcției generale a finanțelor publice, iar nu de către primarul orașului și nu prin dispozițiile acestuia.
Se mai invocă faptul că, potrivit Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale orice cheltuieli publice se realizează prin asigurarea resurselor financiare,ori, în situația aceasta, resursele financiare pentru plata tranșelor de vechime în muncă se realizează de către consiliul județean cu asistenta direcției generale a finanțelor publice din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, nu din bugetul local al orașului.
De asemenea, prin OUG nr.32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, se arată că începând cu anul 2001 finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, dar aceste prevederi trebuie coroborate cu prevederile art. 16 din HGR nr. 2192/2004, potrivit cărora unitățile de învățământ preuniversitar de stat sunt finanțate și de la bugetul de stat și din alte surse, respectiv, venituri proprii.
Intimatul S. L. din Î. M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate
.
Analizând recursul formulat de pârâtul P. O. V. DE S.,
prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acesta este nefondat
pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4 lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele
locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În mod corect prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți, începând cu data de_, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008, drepturi de care aceștia au fost lipsiți în mod nejustificat.
Curtea reține astfel că aceste dispoziții legale trebuiau să fie avute în vedere de către consiliile locale în fundamentarea deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
un viceprimar - președinte;
șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
unul-doi directori ai unităților de învățământ;
reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
Pe baza propunerilor comisiei locale de finanțare, consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor municipiului București aprobă și comunică unităților de învățământ de pe raza lor teritorială nivelul costurilor pe preșcolar/elev pentru finanțarea acestora și solicită fiecărei unități de învățământ proiectele de buget pentru anul financiar următor.
Curtea mai constată faptul că recurentul nu a fost obligat la plata salariilor către reclamanți, astfel încât nu pot fi reținute motivele de recurs prin care se invocă faptul că nu există raporturi juridice de muncă între părți.
Acesta a fost obligat doar să ia măsuri pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale ce se cuvin personalului din unitățile școlare intimate potrivit dispozițiilor Legii nr. 221/2008, începând cu data de_ .
Se mai reține că H.G.nr. 1618/2009 privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010, astfel încât prevederile acesteia nu sunt aplicabile perioadei în care trebuiau solicitate de către unitățile administrative-teritoriale fonduri și plătite drepturile salariale solicitate în cauză. Astfel, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata drepturilor salariale ale salariaților din învățământ din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării prevederilor legale și convenționale în vigoare, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești în cuantumul legal, să rămână doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanții nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a
școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.1 Cod.proc.civ., urmează să se respingă recursul formulat de pârâtul P. O. V. DE S. și să se mențină sentința civilă pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de P. O. V. DE S. împotriva sentinței civile nr.1656 din_ a T. ui M., pronunțată în dosarul nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECATORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
G.
G. C.
Red.:C.M.;
Tehnored.: C.M./S.M.;
2 ex./_ ;
Jud. fond: Tribunalul Maramureș: H. D. M. .
