Decizia civilă nr. 1449/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 1449/R/2013
Ședința publică din data de 27 martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE:
A. -T. N.
JUDECĂTORI:
T. D. - președintele Secției I-a civilă
M. -C. V.
GREFIER:
M. -L. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. -NĂSĂUD
în numele și pentru membrul de sindicat A. L., împotriva sentinței civile nr. 2535/F din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud, în dosar nr._, privind și pe pârâții G. Ș. S. M. B.
, C. LOCAL AL M. B. și I. P. M. B., având
ca obiect drepturi bănești - diminuare indemnizație concediu de odihnă cu 25%.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin memoriul de recurs, reclamanta a solicitat judecarea cauzei in conformitate cu prevederile art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
C U R T E A,
Prin sentința civilă nr. 2535/F din 10 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr. _ , s-au admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții C. LOCAL B. ȘI I.
P. M. B. și în consecință, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. L., prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud împotriva acestor pârâți pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta A.
L. , prin Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. - Năsăud împotriva pârâtului G. Ș. "S. M. "; B. .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pârâții
C. LOCAL B. și I. P. M. B. au calitate
procesuală pasivă raportat la dispozițiile art. 167 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, art. 36 și 62 din Legea nr. 215/2001.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că în anul școlar 2009- 2010, reclamanta a funcționat în cadrul unității școlare pârâte, în calitate de profesor așa cum rezultă din adeverința depusă la dosar și a intrat în concediul de odihnă anterior datei de 3 iulie 2010, situație în care cuantumul indemnizației de concediu i-a fost diminuată cu 25%.
Conform art. 1 alin.(1) din Legea nr. 118/2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 și ale O.U.G. nr. 1/2010, s-au diminuat cu 25%.
Chiar dacă acest text legal nu face referire expresă la indemnizația de concediu de odihnă, el se aplică și acesteia, care se diminuează cu 25% pentru zilele de concediu efectuate începând cu intrarea în vigoare a legii, 3 iulie 2010.
La stabilirea indemnizației de concediu de odihnă a cadrelor didactice, sunt incidente dispozițiile art. 145 din Codul muncii, art. 103 din Legea nr. 127/1997, Ordinul nr. 3251/1998 și Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, potrivit cărora indemnizația de concediu de odihnă se calculează în raport cu numărul zilelor lucrătoare din fiecare lună în care se efectuează zilele de concediu de odihnă și se plătește anticipat cu cel puțin 5 zile înainte de ziua plecării în concediu.
Diminuarea indemnizației de concediu de odihnă pentru perioada anterioară datei de 3 iulie 2010, este nelegală.
Curtea Constituțională prin deciziile nr. 872 și nr. 874/2010, a constatat că dispozițiile Legii nr. 118/2010 privind diminuarea temporară a drepturilor salariale, este constituțională.
La rândul său, Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție prin decizia nr. 20/2011, a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 raportate la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 127/1997 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, sunt incidente cererile formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-2010, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Prima instanță a reținut că această interpretare se impune și din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care conține trei norme distincte: prima care se exprimă în prima frază a primului alineat și care are caracter general, exprimă principiul respectării proprietății; cea de-a doua ce figurează în cea de-a doua frază a primului alineat vizează privarea de proprietate și o supune anumitor condiții; cea de-a treia conținută în cel
de-al doilea alineat, recunoaște puterea statelor contractante de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
Din această perspectivă, reclamanta nu a avut un "bun"; sau o
"speranță legitimă";, Curtea Europeană făcând distincție între dreptul de a
continua să primești în viitor un anumit salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată Cauza Lelas împotriva Croației.
Existența "bunului"; sau "speranței legitime"; s-ar putea reține numai atunci când fie creanța reclamantei în cuantumul anterior datei de 3 iulie 2010 ar fi fost stabilită irevocabil printr-o hotărâre judecătorească fie diminuarea salarială ar fi intervenit retroactiv după prestarea muncii, ceea ce nu este cazul în speță Cauza Bahceyaka împotriva Turciei.
Statul se bucură de o marjă de apreciere, pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor sale în acest domeniu, iar Curtea Europeană nu are rolul de a verifica în ce măsură aceste soluții legislative mai adecvate pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepția cazurilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei Cauza Wieczorek contra Poloniei, Cauza Mellacher contra Austriei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Învățământ B. -Năsăud în numele membrului de sindicat A. L. , solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive de instanță, respectiv obligarea pârâților la plata
indemnizației nediminuate cu 25%, inclusiv pentru perioada începând cu 3 iulie 2010.
În motivarea recursului, s-a susținut că sentința atacată este nelegală, având în vedere dispozițiile art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 art. 145 alin. (1) din Codul muncii, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, în baza cărora reclamantul în calitate de cadru didactic, avea dreptul la plata indemnizației de concediu de odihnă, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de concediu și întrucât a plecat în concediu anterior datei de 3 iulie 2010, are dreptul la plata indemnizației de concediu nediminuată, pentru întreaga durată a concediului.
La momentul la care ar fi trebuit calculată în mod corect indemnizația cu 10 zile sau cel puțin 5 zile înaintea plecării în concediu, salariile personalului din învățământ erau stabilite conform art. 30 din Legea nr. 330/2009, iar Legea nr. 118/2010 care a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010, nu putea să retroactiveze.
Art. 1 din Legea nr. 118/2010 și art. 48 alin. /2) din Legea nr. 330/2008, nu se referă la diminuarea indemnizației de concediu cu 25%, ci din contră, conține dispoziții conform cărora prevederile din actele normative referitoare la acordarea concediilor, rămân în vigoare.
De asemenea, s-a mai susținut că au fost încălcate și dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, întrucât noțiunea de "bun"; îmbracă în speță natura unui drept nepatrimonial, respectiv orice interes al unei persoane de drept privat ce are valoare economică (Cauza Buchen contra Cehiei), dreptul la indemnizația de concediu fiind grav afectat de măsura diminuării cu 25% a veniturilor.
Reclamantei i-a fost încălcată și "speranța legitimă";, dreptul la o corectă și siguranță legislativă în baza căreia să își poată valorifica, păstra și apăra drepturile, devenind iluzii.
Întrucât dreptul la indemnizație constituie un drept de proprietate, în sensul Convenției și a Protocoalelor adiționale, diminuarea cuantumului indemnizației cu 25% echivalează cu o expropriere.
Intimații legal citați nu au depus întâmpinare la dosar și nu și-au delegat reprezentanți în instanță.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010, cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010, precum și alte măsuri din domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Completul competent să judece recursul în interesul legii din cadrul Înaltei Curți de C. și Justiție, prin decizia nr. 20 din_, a stabilit că dispozițiile art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, raportat la art. 150 (fostul art. 145) din Codul muncii, art. 103 lit. a) din Legea nr. 128/1997 și art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 250/1992, sunt incidente cererilor formulate de personalul didactic și didactic auxiliar din învățământul preuniversitar de stat ce au ca obiect acordarea indemnizației de concediu de odihnă aferente anului școlar 2009-1020, după intrarea în vigoare a Legii nr. 118/2010, respectiv 3 iulie 2010.
Conform art. 3307alin. (3) C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I-a.
Acțiunea introductivă de instanță a fost înregistrată ulterior publicării deciziei nr. 20/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, situație în care judecătorul fondului era obligat să o respecte.
Prin urmare, față de dezlegarea dată de instanța supremă, indemnizațiile de concediu ale personalului didactic și didactic auxiliar, cuvenite anului școlar 2009-2010, s-au diminuat pentru perioada începând cu data de 3 iulie 2010, cu 25% în temeiul art. 1 din Legea nr. 118/2010.
Faptul că indemnizațiile de concediu trebuiau acordate anticipat cu 10 sau 5 zile înainte de plecarea în concediu, nu poate fi reținut de instanță, deoarece dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 sunt clare, precise și ferme, prin ele abrogându-se orice alte dispoziții contrare.
Nu este vorba de o aplicare retroactivă, ci de o aplicare pentru viitor, adică de la data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010.
Nu corespunde realității că Legea nr. 118/2010 nu ar fi diminuat și indemnizațiile de concediu de odihnă ale cadrelor didactice raportat la dispozițiile art. 1 și ale deciziei în interesul legii.
Reclamanta nu a avut nici un "bun"; sau măcar o "speranță legitimă"; care să poată fi ocrotite în baza art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, în speță nu este vorba de o expropriere a unui drept de proprietate, statul garantând dreptul la muncă în art. 41 din Constituție, nu și la cuantumul acestuia pe toată durata desfășurării raporturilor de muncă.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 304 pct. 9, art. 3041și art. 312 alin. (1) C.pr.civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta UNIUNEA JUDEȚEANĂ A SINDICATELOR LIBERE DIN ÎNVĂȚĂMÂNT B. în numele
și pentru membrul de sindicat A. L. împotriva sentinței civile nr. 2535/F din 10 decembrie 2012 a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr. _ , pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
A. -T. N. T. D. M. -C. V.
GREFIER
M. -L. T.
Red. DT:_
Dact.CC:_ -2 ex.
Jud.fond:B. M.L.
