Decizia civilă nr. 150/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 150/A/2013

Ședința publică din 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: L. D.

G.: C. M.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta R. M. împotriva sentinței civile nr. 1220 din 03 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâtul intimat L. T. "G.

C. " T. L., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, din oficiu, în temeiul art. 215 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, invocă excepția tardivității apelului, având în vedere că sentința atacată i-a fost comunicată reclamantei apelante la data de 13 septembrie 2013, conform dovezii de înmânare aflat la fila 22 din dosarul tribunalului, iar apelul a fost declarat la data de 02 octombrie 2013, și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1220 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta R. M., împotriva pârâtului L. T. G. Moisil, T. L. .

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtului L. T. G. Moisil, T. L. în cursul anului 2010. (f.4).

Prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat acordarea premiului anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 36 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Jud. Maramureș pe 2008-2009 și de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009, " pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acordă proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de bază brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru

1

întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul";.

Aceste dispoziții au fost abrogate de art. 39 pct. W din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 877/28 decembrie 2010, care a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2011.

De asemenea, prin art. 8 din Legea nr. 285/28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28 decembrie 2010, s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Legiuitorul a stabilit așadar expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzută pentru întreg personalul bugetar în anul 2011.

Astfel, sumele de bani destinate plății premiului anual au fost acordate personalului bugetar, însă sub altă formă, respectiv cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizații, în cuantum de 15%.

În acest sens este și expunerea de motive a Legii nr. 285/2010, potrivit căreia, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pe luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, iar sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea acestor majorări salariale prevăzute pentru personalul din sectorul bugetar.

Instanța a reținut că nu sunt incidente nici prevederile art. 36 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de I.S.J. MM 2008 - 2009, prelungit și pentru anul 2010, deoarece potrivit art. 12 din Legea nr. 130/1996 republicată, în vigoare în perioada de referință din speță, contracte colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, or câtă vreme modalitatea de acordare a premiului anual a fost și este reglementată prin lege sau prin acte normative cu forță juridică inferioară, după cum a arătat și reclamanta (amănunțit și documentat) în cererea de chemare în judecată, ea nu poate fi supusă negocierii.

Pentru aceste considerente, instanța, raportat la prevederile legale invocate, a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta R. M. a declarat apel

prin care a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii acțiunii, prezentând motivele pe care se întemeiază.

Examinând apelul declarat de reclamantă, Curtea de Apel C. îl va respinge ca tardiv, pentru următoarele considerente:

Sentința civilă nr. 1220 din 3 septembrie 2013 a T. ui Maramureș, a fost comunicată reclamantei, conform dovezii de primire (f. 22 dosar fond) la data de_, iar apelul a fost formulat de aceasta la_ (f.2 dosar), în afara termenului de apel de 10 zile prevăzut de art.215 din Legea nr. 62/2011.

Având în vedere considerentele expuse, Curtea de Apel C. va respinge în temeiul art.480 alin.1 N.C.pr.civ. raportat la art.215 din Legea nr. 62/2011, apelul declarat de reclamantă, ca tardiv.

2

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

Respinge ca tardiv apelul declarat de reclamanta R. M. cu domiciliul în localitatea G. nr.372, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 1220 din_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._, pe care o păstrează.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

S.

D.

L.

D.

C. M.

red.S.D./S.M.D.

4 ex./_ jud.fond. G. B.

3

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 150/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă