Decizia civilă nr. 1712/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1712/R/2013
Ședința publică din data de 2 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta R. R. L.
, respectiv de pârâții P. MUNICIPIULUI C. N. și C. LOCAL C. N.
împotriva sentinței civile nr. 510 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, privind și pe intimații reclamantul R. I. și pârâții Ș. CU
C. I - V. "N. I. "; C. N., I. Ș. J. C. și M. E. ,
C., T. ȘI S., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei constatându-se că motivele de recurs au fost comunicate intimatului M. E. Naționale care de altfel a formulat
întâmpinare la data de 19 martie 2013, același act fiind ulterior înregistrat la data de 1 aprilie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 510 din 14 ianuarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâtul I. Ș. J. C. prin întâmpinare și în consecință s-a respins acțiunea față de acesta.
S-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada_ -_ invocată din oficiu de către instanță și s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
S-a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanții R. R. L. și R. I. în contradictoriu cu pârâții Ș. cu C. I - V. "N. I. ";, C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. și în consecință: A fost obligată pârâta Ș. cu clasele I - V. "N. I. "; în calitate de angajator la calcularea și la plata către reclamanți a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la_, sume
actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
A fost obligată parata la calcularea și la plata către reclamanți a primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază pentru anul școlar 2008-2009, sume actualizate în funcție de coeficientul de inflație, până la data efectivă a plății.
Pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumelor de bani reprezentand diferența dintre ajutorul financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic aferente anului 2009 și suma efectiv plătita cu acest titlu, actualizate în funcție de coeficientul de inflație până la data efectivă a plății.
Pârâții C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -
N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Cu privire la excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtei Primăria Municipiului C. -N. instanța a apreciat că în speță chemarea în judecată a acestei pârâte, reprezintă de fapt o inadvertență de exprimare din partea acestora, fiind evident că aceștia înțeleg, în realitate să se judece cu P. Municipiului C. -N. .
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al Municipiului C. -N., întrucât din textele de lege invocate de către pârât, rezultă tocmai că acestuia îi revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantei. Raportat la speța de față este irelevant dacă pârâtului i s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest lucru nu îi este imputabil reclamantei și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Instanța a admis excepția prescripției extinctive parțiale a acțiunii, referitor la perioada dintre_ -_ invocată din oficiu de către instanță, întrucât pentru această perioadă s-a împlinit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958. În consecință, instanța a respins ca prescrisă acțiunea formulată cu privire la această perioadă.
Instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a I. ui Ș.
C. și, implicit a M. ui E., C., T. și S. întrucât pârâții C. local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N., în calitate de ordonatori de credite au obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamanților.
Pe fond, instanța a constatat următoarele:
Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamanții a fost angajați al pârâtei de rândul în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
În această calitate reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de OG nr. 15/2008 modificată de Legea nr. 221/2008.
Î. Curte s-a pronunțat in acest sens prin Decizia privind recursul in interesul legii nr. 3/2011, concluzionând că, efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009. Or, această decizie este obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 ind. 7 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pârâta de rândul 1 nu a contestat faptul că reclamantei nu i s-a plătit această diferență, iar sarcina probei i-ar fi revenit acesteia conform art. 272 din Codul muncii.
În calitate de ordonatori de credite pârâții de rândul 2 și 3 au fost obligați să aloce fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
În calitate de cadre didactice, reclamanții sunt îndreptățiți să beneficieze de prima de vacanță pentru anul 2008-2009. Aceasta deoarece, acest drept este prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de învățământ pe anii 2008-2009 (art. 36 lit. g), obligatoriu pentru părți conform art. 48 din Legea nr. 128/1997. Fiind o recompensă pentru munca prestată de reclamanți, nu se poate considera că aceasta este condiționată de realizarea de venituri proprii de către pârâta de rândul 1.
Dreptul la ajutorul financiar pentru achiziționarea de materiale didactice solicitat de către reclamanți este prevăzut, clar și expres, de art. 1, 2 și 4 din Legea nr. 315/2006, iar pârâții sunt ținuți să execute obligația corelativă acestui drept. În consecință, reclamanta are dreptul la acordarea acestui ajutor financiar pentru anul 2009.
Având în vedere, deci, că reclamanții nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative indicate, tribunalul a admis cererea reclamantei, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta R. R. L. și pârâții P. MUNICIPIULUI C. -N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.
.
Prin recursul formulat reclamanta R. R. L.
a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în totalitate a capătului de cerere din acțiunea introductivă de instanță, extinsă și precizată la termenul din 23 iulie 2012.
În motivarea recursului se arată că, în fapt, prin acțiunea introductivă de instanță, extinsă și precizată la termenul din 23 iulie 2012, a solicitat acordarea sumelor aferente achiziționării de cărți și programe educaționale pe suport
electronic necesare îmbunătățirii calității didactice, prevăzut de dispozițiile Legii 315/2006, aferente anului 2009 și aferent perioadei 1 ianuarie 2010 - 3 iulie 2010, actualizat în funcție de rata inflației la data plății.
Prin hotărârea instanței de fond, Tribunalul a dispus acordarea diferenței de ajutor financiar pentru achiziționarea de cărți și programe educaționale pe suport electronic necesare îmbunătățirii calității didactice doar perioadei aferente anului 2009.
Raportat la solicitarea adresată instanței din acțiunea formulată, comparativ cu hotărârea instanței de fond în ceea ce privește admiterea (în parte) a acestor drepturi doar pentru anul 2009, nu și pentru perioada 1 ianuarie 2010 - 03 iulie 2010, așa cum a solicitat prin precizarea de acțiune, recurenta apreciază ca fiind admisibil recursul formulat.
Ajutorul în cauză se acordă anual, la solicitarea cadrelor didactice, și reprezintă echivalentul în lei a 100 euro, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României la data plății (art.2 din lege).
Recurenta invocă, de asemenea, prevederile art. 4 din Legea nr. 315/2006 și ale art. 1, 2, 5 și 6 din Normele de aplicare ale acestei legi, subliniind că din prevederile legale invocate, rezultă, fără putință de tăgadă, că o parte din personalul didactic, respectiv cadrele didactice titulare și suplinitoare calificate, beneficiază de un ajutor financiar - echivalentul în lei a 100 euro - în vederea achiziționării de cărți sau de programe educaționale pe suport electronic,
necesare îmbunătățirii calității activității didactice, acordat anual (deci pe an calendaristic), la solicitarea persoanei îndreptățite.
Recurenta mai arată că are calitatea de cadru didactic titular și conform art.3 alin.(1) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr.453/2007, a depus la unitatea de învățământ cererea pentru acordarea ajutorului financiar aferent anului 2009 până la data de 1 noiembrie 2008, respectiv până la data de 1 noiembrie 2009 pentru acordarea ajutorului financiar aferent anului 2010.
Deși a îndeplinit obligația de depunere a cererilor atât în anul 2008, cât și în anul 2009, a primit numai 130 de lei din ajutorul cuvenit pe anul 2009 și nimic din ajutorul financiar aferent anului 2010 - fapt ce rezultă din adeverințele emise de unitatea de învățământ.
Este adevărat că Legea nr.315/2006 a fost abrogată expres prin art.15 alin.(1) lit.k din Legea nr.118/2010, însă actul normativ respectiv a intrat în vigoare la data de 3 iulie 2010 și nu poate afecta drepturile cuvenite cadrelor didactice în prima jumătate a anului 2010, întrucât - potrivit Codului civil și Constituției - legea produce efecte numai pentru viitor. Orice altă interpretare echivalează cu încălcarea principiului genera al neretroactivității legii.
Din moment ce legea în cauză a fost în vigoare timp de 6 luni, cuantumul ajutorului prevăzut de Legea nr.315/2006 este redus la jumătate, astfel că suma la care erau îndreptățite cadrele didactice era de 50 de euro (echivalent în lei, la cursul comunicat de Banca Națională a României la data plății).
Recurenta consideră că a fost în mod nelegal privată de un drept cuvenit în mod legal, respectiv ajutorul financiar aferent perioadei_ -_, deși și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de actele normative respective și solicită admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul acordării si a drepturilor aferente perioadei 01 ianuarie 2010 - 03 iulie 2010.
Prin recursul formulat pârâtul P. municipiului C. -N.
a solicitat, în principal, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu P. municipiului C. -N. .
În motivarea recursului recurentul a invocat faptul că prin cererea de chemare in judecata a fost formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții Ș. cu clasele I-V. "N. I. ";, C. Local al Municipiului C. -N., I. Ș. J. C. si Primăria Municipiului C. -N., în niciun act procedural formulat de reclamanți nefiind menționat P. Municipiului C. -N. în calitate de pârât.
Raportându-se la prevederile art. 82 alin. 1 și art. 112 C. proc civ. recurentul arată că reclamantul stabilește cadrul procesual, acesta fiind cel care menționează in cererea de chemare in judecata persoanele cu care înțelege sa se judece si obiectul cererii. Instanța nu poate introduce din oficiu o alta persoana in proces, decât cele arătate de reclamant prin cerere. Principiul disponibilității presupune faptul că părțile pot determina nu numai existenta procesului prin declanșarea procedurii judiciare si prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supuse
judecății, ci si conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual in privința obiectului si a participanților la proces, a fazelor si etapelor pe care procesul civil le-ar putea parcurge. Principiul disponibilității in procesul civil lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual si limitele cererii inclusiv cu privire la persoanele cu care înțeleg să-și dispute obiectul litigiului.
Concluzionând, în ceea ce privește latura subiectivă a procesului, în respectarea principiului disponibilității, instanța nu poate introduce din oficiu o alta persoana în cauză.
Tribunalul Cluj, prin pronunțarea sentinței civile atacate, a încălcat normele de ordin procedural consacrate în temeiul principiului disponibilității. Mai mult, nefiind chemat în judecată P. Municipiului C. -N. si totodată nefiind exprimate pretenții in contradictoriu cu acesta, instanța a admis acțiunea in contradictoriu cu "paratul" P. Municipiului C. -N. obligându-l alocarea fondurilor necesare plății drepturilor bănești solicitate.
Reclamanții nu au formulat nicio extindere de acțiune prin care să identifice P. Municipiului C. -N. în calitate de parat și să exprime pretențiile în contradictoriu cu acesta.
In acest sens, critică sentința prin care instanța s-a pronunțat in contradictoriu cu P. Municipiului C. -N., fără ca acesta din urma să fi dobândit calitatea de pârât al prezentului litigiu.
Calitatea procesuala pasiva într-un proces presupune o identitate între pârâtul chemat în judecată (în cazul de față P. Municipiului C. -N. ) si persoana obligata in raportul obligațional dedus judecății de reclamant; persoana care neaga dreptul reclamantului; persoana fata de care reclamantul dorește sa-si stabilească existenta unui drept real; persoana in patrimoniul căreia reclamantul dorește sa dovedească inexistenta unui drept real.
În drept, recurentul a invocat prevederile art. 304 pct. 5 și art. 3041cod proc.civ.
Prin recursul formulat, pârâtul C. Local al municipiului C. -N.
a solicitat modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți față de acest pârât.
În principal, recurentul invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că la pronunțarea hotărârii instanța de fond nu a avut în vedere poziția procesuală a instituției pârâte care, raportat la prevederile legale în vigoare, nu are legitimare procesuală pasivă.
Arată recurentul că pentru putea îndeplini cerințele cuprinse in petitul acțiunii introductive este necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect, sa fi fost prevăzute in bugetul de stat, din acesta, sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local.
Prin urmare, rezulta ca în vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, în vederea includerii respectivelor drepturi în actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
Mai arată că instituția recurentă poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale doar condiționat de împrejurarea ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția recurentă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, în funcție de necesarul financiar al fiecăreia, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din Legea 273/2006. Așadar, în cazul prezentului litigiu, arată că nu s-a făcut dovada că partenerii sociali au urmat etapele mai sus expuse.
Recurentul mai invocă faptul că potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcul și achita drepturile salariale ale acestora.
Recurentul mai arată că potrivit prevederilor art. 104 alin. 2 din Legea nr. 1/2011 "Finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin
bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, "sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora [ ... ]";.
Totodată, potrivit alin. 5 finanțarea de baza aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului B., de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B., cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a I. ui Ș. al Municipiului B.
, iar alin. 6 al aceluiași articol prevede că sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților administrației publice locale.
În subsidiar, recurentul solicită admiterea recursului învederând faptul că în cuprinsul motivărilor incluse în petitele cererii reclamanta a făcut referire la dispozițiile art. 36 lit. g din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ unde se prevede că salariații sunt îndreptățiți la o primă de vacanță din venituri proprii în condiții legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu.
Acest drept salarial putea fi executat exclusiv din veniturile proprii realizate de pârâta de rândul I dacă ar fi fost îndeplinite condițiile ce reglementează art. 33 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv la nivel de ramură învățământ, conform căruia în scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi bănești prevăzute de legislația în vigoare și de contractul colectiv de muncă, părțile contractante vor stabili fondurile și vor identifica sursele de finanțare, înainte de adoptarea bugetului de stat, precum și în vederea modificării ulterioare a acesteia. A. . 2 prevede că părțile contractante vor purta negocieri în vederea includerii drepturilor respective în actele normative care reglementează aceste drepturi.
Pe de altă parte, bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin HCL nr. 57/2012, însă nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
De asemenea, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea 293/2011 sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin Decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a I. ui Ș. sau a Direcției de Munca si Solidaritate Sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Examinând recursurile prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:
Recursul declarat de reclamanta R. R. L. este inadmisibil.
În acest sens Curtea reține că prin sentința atacată instanța de fond a omis a analiza și a se pronunța asupra capătului de cerere formulat de reclamantă prin cererea completatoare depusă la data de 18 iulie 2012, prin care a solicitat obligarea pârâților și la plata ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent perioadei 1 ianuarie 2010 - 3 iulie 2010.
Art. 2812Cod procedură civilă prevede că: "(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel
sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 281^1 alin. 3 se aplica în mod corespunzător.
Dispozițiile prezentului articol se aplica și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
Pe de altă parte, art. 2812aCod procedură civilă (introdus de pct. 25 al art. I din Legea nr. 202 din 25 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 714 din 26 octombrie 2010) prevede că "îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 281-281^2.";
În raport de aceste dispoziții legale Curtea reține că pentru remedierea situației invocate prin recurs, și anume a omisiunii instanței de fond de a se pronunța asupra pretențiilor formulate de reclamantă prin cererea completatoare vizând acordarea ajutorului financiar aferent anului 2010, reclamanta avea la îndemână doar procedura prevăzută de art. 2812cod procedură civilă, legiuitorul prevăzând în mod expres că o asemenea omisiune nu mai poate fi invocată prin intermediul căii de atac a recursului.
Nu pot reținute susținerile recurentei în sensul că, în raport de admiterea în parte a acțiunii sale, conform dispozitivului sentinței, recursul este admisibil.
Aceasta întrucât, chiar dacă în unele cazuri dispoziția de admitere în parte a acțiunii poate avea și semnificația de respingere a celorlalte pretenții ale reclamantului, chiar în lipsa unei mențiuni exprese în acest sens din dispozitivul hotărârii, în cauză însă nu se poate reține existența unei asemenea situații, în condițiile în care din considerentele sentinței rezultă fără nici un dubiu că instanța de fond nu a examinat în nici un mod acel capăt de cerere.
Așadar, coroborând lipsa unei mențiuni din dispozitivul sentinței în sensul respingerii capătului de cerere menționat cu faptul că în considerentele sentinței nu se face nici o referire la acest capăt de cerere, nu se poate concluziona decât în sensul că instanța de fond a omis a se pronunța asupra acestui capăt de cerere.
De altfel, este lesne de observat faptul că în cauză dispoziția instanței de fond de admitere în parte a acțiunii s-a impus în raport de respingerea acțiunii față de pârâtul I. Ș. J. C. și de respingerea ca prescrisă a acțiunii pentru perioada_ -_ .
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II-a cod procedură civilă, Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantă.
Recursurile declarate de pârâții P. Municipiului C. -N. Și C. Local al Municipiului C. -N. sunt fondate și urmează a fi admise, pentru următoarele considerente:
Referitor la criticile formulate de recurentul P. municipiului C. -N. prin care se invocă nelegalitatea sentinței în raport de faptul că acesta nu a fost chemat în judecată de către reclamanți și nu a avut calitatea de pârât în cauză Curtea reține următoarele:
Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată primăria reprezintă o structură funcțională cu activitate permanentă constituită din primarul, viceprimarul, secretarul unității administrativ-teritoriale și aparatul de specialitate al primarului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale colectivității locale.
Însă, în mod corect tribunalul, în virtutea rolului activ prevăzut de art.129 pct.5 C.pr.civilă, a stabilit cadrul procesual ținând cont de raporturile juridice dintre părți, astfel cum acestea derivă din prevederile legale ce stabilesc atributul primarului de ordonator principal de credite, fiind vorba de o evidentă inconsecvență terminologică din partea reclamanților.
Nu se poate reține că, procedând în acest mod, instanța de fond ar fi încălcat principiului disponibilității. Dimpotrivă, o altfel de interpretare, contrară înțelesului evident avut în vedere de parte la data stabilirii cadrului procesual, ar fi însemnat o interpretare excesiv de rigidă a dispozițiilor legale amintite, cu încălcarea tocmai a înțelesului real dat de reclamant termenului de
"primărie"; și, deci a disponibilității în stabilirea cadrului procesual.
Chiar dacă formal apare ca fiind citată în cauză în fața instanței de fond Primăria Municipiului C. -N. și nu P. Municipiului C. -N., în raport de faptul că P. face parte din primărie, conform art.77 din Legea nr.215/2011, este evident că recurentul a avut cunoștință atât despre existența procesului, cât și despre pretențiile formulate de reclamanți, astfel încât urmează a fi înlăturată prezumția vătămării instituite prin art. 105 alin.2 teza finală prin raportare la art. 85 și 107 C.pr.civilă.
Curtea reține așadar că, în lipsa unei vătămări, nu se poate dispune nulitatea actelor de procedură, acest motiv de recurs invocat de recurentul P. municipiului C. -N. apărând așadar ca neîntemeiat, nefiind îndeplinite condițiile art. 304 pct.5 C.pr.civilă.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurenților P. Municipiului C. -N. și C. Local al Municipiului C. -N. în prezenta cauză, aceasta este justificată în ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect plata diferențelor salariale neachitate ca urmare a neaplicării prevederilor Legii nr. 221/2008 și primei de vacanță aferente anului școlar 2008-2009, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, față de considerentele ce urmează a fi expuse.
Potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 (dispoziții legale în vigoare la data scadenței drepturilor bănești solicitate), unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse. Se observă din acestea faptul că asigurarea cheltuielilor de personal se face în cadrul finanțării de bază, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile art. 104 din Legea nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar și care prevăd că finanțarea de bază pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora, se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile de natură salarială cuvenite reclamantei rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată.
Deși C. local nu are personalitate juridică și buget propriu, acesta reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având atât personalitate juridică, cât și patrimoniu propriu.
Este evident că împrocesuarea acestuia s-a făcut tocmai în considerarea calității sale de organ deliberativ al unității administrativ teritoriale, deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale.
Având în vedere atribuțiile ce revin C. ui Local al Municipiului C. -N.
, conform dispozițiilor art. 36 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că acesta este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și art. 36 alin. 6 pct. 1, potrivit cărora consiliul local asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, Curtea constată că în mod legal a statuat instanța de fond că în cauză este justificată calitatea procesuală pasivă a acestei autorități sub aspectul obligație de alocare a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale pretinse potrivit capetelor de cerere menționate.
Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât P. Municipiului C. -
N. este, de asemenea, justificată, prin prisma faptului că acesta are calitatea de ordonator principal de credite al bugetului municipiului, conform art. 63 alin. 4 lit. a din Legea nr. 215/2001 și, în mod evident, în calitate de reprezentant al unității administrativ teritoriale, respectiv al municipiului
C. -N., art. 62 alin. 1 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale prevăzând expres că "primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție";, cele două atribuții neputând fi disociate.
Referitor la motivul de recurs formulat de recurentul C. Local al municipiului C. -N. prin care se invocă faptul că prima de vacanță putea fi executată exclusiv din veniturile proprii ale unității de învățământ, potrivit prevederilor art. 36 lit. g din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ Curtea reține următoarele:
Art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic (în vigoare în perioada pentru care se solicită în cauză drepturile bănești) prevedea că personalului didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
De asemenea, se mai reține că potrivit art. 146 din aceeași lege, "în măsura în care prezentul statut nu dispune altfel, personalului didactic i se aplică celelalte dispoziții din legislația muncii";.
Astfel cum au arătat și reclamanții în cererea lor, prin dispozițiile art. 59 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007- 2010 s-a statuat că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță.
Așadar, contractul colectiv de muncă la nivel național aplicabil în perioada de referință prevede posibilitatea acordării prin contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior a unei prime de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
La data de_ a fost înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului C. Contractul Colectiv de Muncă Unic J. la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2007-2008, prelungit până la_, care la art.36 lit. g, prevede că personalul din învățământ beneficiază de "o primă de vacanță, în condițiile legii. Prima se acordă odată cu indemnizația de concediu și este egală cu un salariu de bază al angajatului conform O.U.G. nr.146/2007";. Potrivit art. 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de munca se aplică de la data înregistrării la D.M.P.S., sau la o dată ulterioară în
măsura în care părțile își manifestă voința în acest sens.
Curtea constată că prin prevederile Contractului Colectiv de Muncă Unic J. la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2007-2008 dreptul la prima de
vacanță nu a fost supus vreunei modalități (condiție ori termen), astfel că nu pot fi reținute criticile recurentului referitoare la condiționarea acordării acestei prime de existența unor venituri proprii ale unității de învățământ angajatoare.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, în vigoare în perioada de referință, Contractele colective de munca nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
În consecință, Curtea reține că prin contractele colective încheiate la un nivel inferior pot fi negociate clauze mai favorabile salariaților, astfel că, chiar dacă prin contractele colective de muncă încheiate nivel național și la nivel de ramură învățământ acordarea primelor de vacanță era condiționată de existența veniturilor proprii, în raport de prevederile legale menționate se impune a se da eficiență clauzei din contractul colectiv de muncă la nivel județean care cuprinde prevederi mai favorabile personalului din învățământ.
Prin urmare, Curtea apreciază că în mod corect a admis instanța de fond cererea reclamanților privind acordarea primei de vacanță pentru anul școlar 2008-2009, aceștia fiind îndreptățiți la plata primei de vacanță în temeiul dispozițiilor art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Muncă Unic J. la nivel de Ramură Învățământ C. pe anii 2007-2008, care nu mai condiționează plata acesteia de existența veniturilor proprii ale unităților școlare.
Curtea mai reține că acest contract colectiv de muncă a fost înregistrat la DMPS C. la data de_, din partea angajatorilor participând la negociere inspectorul școlar general al județului, astfel încât acest contract își produce efectele legale, fiind opozabil autorităților implicate în alocarea de fonduri pentru asigurarea plății drepturilor salariale pentru angajații din învățământul preuniversitar de stat.
Se au în vedere și dispozițiile art. 167 din Legea nr. 84/1995, ale art. 16 din H.G. nr. 2192/2004 și ale art. 50 alin. 12 din Legea nr. 84/1995 enunțate mai sus.
În raport de aceste dispoziții legale și având în vedere că prin contractul colectiv de muncă menționat nu se prevede o clauză în sensul că prima de vacanță în discuție se acorda din venituri proprii ale unității de învățământ, Curtea constată că, deși obligația de plată a primei de vacanță revine unității de învățământ, în calitate de angajator, pârâții recurenți rămân a fi obligați la alocarea în favoarea unității de învățământ a fondurilor bănești necesare plății sumelor datorate, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus. Nealocarea până în prezent de la bugetul de stat a fondurilor necesare achitării drepturilor bănești solicitate de reclamanți nu poate fi reținută de către instanță ca motiv de netemeinicie a acțiunii prin care salariatul solicită îndeplinirea obligației de plată a drepturilor de natură salarială la care este
îndreptățit conform legii.
Curtea constată însă că în mod nelegal a reținut instanța de fond că pârâții
P. Municipiului C. -N. și C. Local al Municipiului C. -N. au calitate procesuală pasivă și în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamanta
R. R. L., având ca obiect plata ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006.
În acest sens Curtea reține că potrivit prevederilor art. 4 din Legea nr. 315/2006 sumele necesare acordării ajutorului financiar prevăzut de art. 1 din acest act normativ se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Educației și Cercetării.
Pe de altă parte, se reține că art. 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 315/2006 prevede următoarele: "1) Unitățile școlare vor solicita lunar,
până la data de 10 a fiecărei luni, la inspectoratul școlar, sumele necesare pentru plata ajutorului financiar aferent lunii următoare.
Inspectoratele școlare județene/al municipiului B. vor solicita lunar, până la data de 20 a fiecărei luni, la M. E., C. și T. - Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții, necesarul de deschideri de credite bugetare pentru luna următoare.
Sumele necesare plății ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) se asigură din bugetul M. ui E., C. și T., capitolul 65.01 "Învățământ", art. 57.02.01 "Ajutoare sociale în bani", în limita creditelor bugetare aprobate.
Direcția generală buget-finanțe, patrimoniu și investiții din cadrul M. ui E., C. și T. va aloca lunar către inspectoratele școlare/al municipiului B. sumele solicitate, în limita creditelor bugetare deschise.
Inspectoratele școlare județene/al municipiului B. vor aloca lunar către unitățile școlare sumele necesare efectuării plății ajutoarelor într-un cont de disponibil deschis în afara bugetului local.
Plata ajutorului financiar se face de către unitățile de învățământ, integral, pe baza documentelor justificative, sau în avans, într-o singură tranșă, cu încadrare în cuantumul stabilit la art. 1 alin. (2). Plata se face în lei, la cursul de schimb din data efectuării plății. Justificarea sumelor primite ca avans se realizează în condițiile legii, în termen de 15 zile calendaristice.
Beneficiarii ajutorului financiar prevăzut la art. 1 alin. (2) au obligația de a prezenta documentele justificative, conform reglementărilor financiar-contabile în vigoare.";
Totodată, se reține că potrivit prevederilor art. 6 din Normele metodologice responsabilitatea privind asigurarea ajutorului financiar revine directorului la nivelul instituției de învățământ, inspectorului școlar general responsabil de curriculum la nivelul I. ui Ș. J. /al Municipiului B. și Direcțiilor de specialitate din cadrul M. ui E. C. T. și S. . Se constată din aceste dispoziții legale că pârâții C. local al municipiului C. -N. și C. Local al Municipiului C. -N. nu au stabilit prin lege un rol în lanțul administrativ ce asigură finanțarea privind ajutorul financiar menționat, sumele necesare efectuării plății acestor ajutoare fiind virate lunar de inspectoratele școlare județene către unitățile școlare, într-un
cont de disponibil deschis în afara bugetului local.
Drept urmare, se constată că în mod nelegal a reținut instanța de fond că pârâților recurenți le revine obligația de a vira către unitatea de învățământ pârâtă și sumele necesare achitării ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate de pârâții C. Local al Municipiului C. -N. și P. Municipiului C. -N. și va modifica în parte sentința atacată în sensul că va înlătura obligarea pârâților recurenți la alocarea sumelor necesare plății ajutorului financiar prevăzut de Legea nr. 315/2006 aferent anului 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta R. R. L. .
Admite recursurile declarate de pârâții P. MUNICIPIULUI C. - N. și
C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. împotriva sentinței civile nr. 510 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._ pe care o modifică în parte în sensul că înlătură obligarea pârâtelor recurente la alocarea sumelor necesare plății ajutorului de cărți aferent anului 2009.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red.G.L.T./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-B. G. Z.
