Decizia civilă nr. 1900/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1900/R/2013
Ședința publică din data de 23 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: C. M. JUDECĂTOR:: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. respectiv recursul declarat de P. MUNICIPIULUI C.
N. împotriva sentinței civile nr. 3328 din 25 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata reclamantă J. M.
A. și pe intimatul pârât C. T. DE C. "A. M. "; C. N., având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanta intimată a formulat întâmpinare în cauză, înregistrată la dosar la data de 11 aprilie 2013.
Curtea apreciază că prezenta cauză se află în stare de judecată și, având în vedere și solicitarea părților de judecată în lipsă, o reține în pronunțare în baza actelor aflate la dosar.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr._, reclamanta J. M. A., i-a chemat în judecată pe pârâții: C. T. DE C.
"A. M. ";, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI
C. -N., solicitând instanței să îi oblige pe pârâți la calculul și plata diferențelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, respectiv, dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea OG nr. 15/2008, începând cu data de_ și până la data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței cât și pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat în esență că este îndreptățit să primească drepturile salariale solicitate în temeiul OG nr. 15/2008 aprobată prin cu modificări prin Legea nr. 221/2008, ținând cont de deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de C. și Justiție referitoare la modificările aduse acestor acte normative.
Pârâtul C. local al Municipiului C. -N. a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând excepția prescripției extinctive pentru perioada_ -_
, raportat la data formulării acțiunii, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, raportat la prevederile Legilor nr.1/2011 și nr.273/2006, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât de la bugetul de stat nu a fost asigurată sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamantului.
Prin sentința civilă nr. 3328 din 25 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._,
s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N., s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune aferentă perioadei_ -_ și, în consecință, s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta J. M. A., în contradictoriu cu pârâții C. T. DE C. "A.
M. ";, C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N.
, unitatea de învățământ pârâtă, în calitate de angajator, fiind obligată la calcularea și la plata diferențelor de drepturi salariale neacordate către reclamant, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și până la până la_, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011.
Pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N. și P.
MUNICIPIULUI C. -N. au fost obligați la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale obiect al prezentei cauze.
S-a respins, în rest, ca neîntemeiată acțiunea care face obiectul prezentei
cauze.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: S-a constatat ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantului referitor
la perioada care depășește 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată, în temeiul disp.art. 1 și 3 din Decretul nr. 167/1958.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al Municipiului C. -N., s-a reținut că aceasta este nefondată, întrucât din textele de lege invocate în întâmpinare, rezultă că tocmai că pârâților le revine obligația de a vira sumele necesare plății drepturilor salariale ale reclamantului. Raportat la speța de față s-a considerat ca fiind irelevant dacă pârâților li s-au alocat de la bugetul de stat sumele necesare acestei plăți, întrucât acest fapt nu îi este imputabil reclamantului și nu afectează calitatea procesuală pasivă a pârâtului.
Din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat că reclamantul a fost angajat al pârâtei C. T. DE C. "A. M. "; în perioada pentru care solicită plata drepturilor salariale restante.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin deciziile pronunțate în interesul legii nr. 3/2011 și nr. 11/2012 a stabilit că pentru anul 2009 și respectiv 2010, personalul didactic din învățământ, are dreptul la un salariu lunar, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr.221/2008.
Aceste decizii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată conform art.
330 indice 7 alineatul 4 din Codul de procedură civilă.
În consecință, pentru perioada anterioară datei de_, interpretarea succesiunii textelor legale a fost efectuată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizii obligatorii pentru instanțe.
Pentru perioada următoare datei de_ instanța a apreciat, de asemenea, că acțiunea este întemeiată.
Astfel, la baza deciziei în interesul Legii nr.11/2012 a stat în esență considerentul că potrivit art. 30 alin. (5) din Legea nr. 330/2009, în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut în luna decembrie 2009, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal, iar potrivit art. 6 din același text de lege, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege sau nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în îndemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora.
Instanța a constatat că, similar cu art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2009, art. din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010, pentru salarizarea pentru anul 2011, se raportează la salariul din luna octombrie 2010 (care, după cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, se raportează la cel din luna decembrie 2009).
Prin urm,are, s-a reținut că, și după data de_ reclamantul este îndreptățit la calcularea salariului în condițiile prevăzute de Legea nr. 221/2008.
Având în vedere că reclamantul nu și-a primit toate drepturile salariale stabilite și recunoscute prin actele normative anterior, tribunalul a admis cererea reclamantului, în conformitate cu prevederile art. 283 și următoarele din Codul muncii coroborate cu prevederile art. 155, art. 157 alin. 2 și art. 169 alin.1 din Codul muncii și i-a obligat pe pârâți să calculeze și să plătească diferențele de drepturi salariale.
S-a mai constatat că reclamantul a fost îndreptățit la calcularea în acest mod a salariului până în data de_, data intrării în vigoare a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, care a instituit un nou sistem de salarizare a personalului din învățământ și nu face referire la vreun cuantum anterior al salariului.
Instanța a respins, în consecință, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului de obligare a pârâților la plata acestor drepturi salariale, după data de_ .
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții: P. MUNICIPIULUI C.
-N. și C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. -N.
, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Soluția pronunțata de către instanța de fond este nelegala, hotărârea fiind pronunțata cu încălcarea prevederilor legale incidente in materie, motiv de recurs prevăzut de disp. art. 304 pct. 9 Cod.proc.civilă.
Potrivit petitelor cuprinse in cererea de chemare in judecată, recurenții consideră că nu au în cauză calitate procesuală pasivă, având in vedere că, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 128/1997, unitățile de învățământ au calitatea de angajator al personalului didactic, având astfel obligația de a calcula si achita drepturile salariale ale acestora.
Potrivit dispozițiilor art. 63 alin.4, lit. b din Legea 215/2001, P. întocmește proiectul bugetului local și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local. Astfel, P. municipiul poate aloca fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Prin urmare, rezulta ca in vederea acordării diferențelor drepturilor salariale, solicitate prin cererea introductiva, era necesar ca partenerii sociali sa procedeze la identificarea surselor de finanțare înainte de adoptarea legii bugetului de stat, negocierea, in vederea includerii respectivelor drepturi in actele normative care le reglementează si achitarea acestora exclusiv din veniturile proprii realizate de unitatea de învățământ.
De asemenea, se mai arată că, pentru ca instituțiile pârâte să poate aloca sumele necesare plății drepturilor salariale, era necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ sa fi fost calculate in mod corect si sa fi fost virate in contul bugetului local, având in vedere ca sumele provin de la bugetul de stat, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin 6 din Legea 273/2006.
De asemenea, se arată că Legea nr.1/2011 stabilește, la art.1, că finanțarea de baza asigura desfășurarea in condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale.
Totodată, potrivit alin. 2, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugata si alte venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli: a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile si alte drepturi salariale in bani, stabilite prin lege, precum si contribuțiile aferente acestora [ ... ]. In acest sens, alin. 5 prevede: Finanțarea de baza aprobata anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii si sectoare ale municipiului Bucuresti, de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului Bucuresti, cu asistenta tehnica de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului școlar al Municipiului Bucuresti; De asemenea, alin. 6 Sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, alocate pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat ca finanțare de baza, nu pot fi executate silit pentru recuperarea creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina autorităților administrației publice locale. Așadar, se observă ca, unitățile de învățământ preuniversitar sunt finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror raza își desfășoară activitatea, de la bugetul local si din alte surse, urmând ca finanțarea de baza sa se asigure prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat si din alte venituri ale bugetelor locale.
Totodată, se mai arată că bugetul pe anul 2012 a fost aprobat prin H.C.L. nr. 57/2012, însa nu a fost asigurata sursa de finanțare de către bugetul de stat pentru a fi onorate pretențiile reclamanților.
De asemenea, se susține că, potrivit Legii bugetului de stat pentru anul 2012, Legea nr.293/_ sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugata, sunt destinate finanțării cheltuielilor de personal, burselor si obiectelor de inventar ale instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat. Repartizarea acestor sume pe comune, orașe, municipii se face prin decizia directorului Direcției Generale a Finanțelor P. e Județene după consultarea consiliului județean, a primarului si cu asistenta tehnica de specialitate a Inspectoratului Școlar sau a Direcției de munca si Solidaritate Sociala, după caz, in funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective.
Raportat la aceste considerente, se arată ca art. 50 alin. 2 lit. a din Legea nr. 273/2006, Direcția Generala a Finanțelor P. e asigura repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, in termen de 20 de zile de la data publicării legii bugetului de stat În Monitorul Oficial al României, Partea 1.
În consecință, se arată că, pentru ca instituțiile pârâte sa poată aloca fonduri pentru cheltuielile solicitate este imperios necesar ca sumele care se cuvin personalului din unitățile de învățământ să fi fost calculate in mod corect, să fi fost prevăzute in bugetul de stat, iar pe de alta parte, din bugetul de stat sumele destinate cheltuielilor de personal sa fi fost repartizate si virate in contul bugetului local, instituția pârâtă făcând doar deschiderea de credite către
instituțiile de învățământ, in funcție de necesarul financiar al fiecăreia, in conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. 6 din Legea nr. 273/2006.
Pârâta J. M. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate.
Analizând recursurile formulate de pârâții: C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -
și P. MUNICIPIULUI C. -N.,
prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, se reține că acestea sunt nefondate
pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a constatat că reclamanta este îndreptățită, în perioada 1 iunie 2009 -13 mai 2011, la plata diferențelor salariale cuvenite, potrivit dispozițiilor Legii nr.221/2008, drepturi de care aceasta a fost lipsită în mod nejustificat.
Prin decizia nr.3/2011, obligatorie pentru instanțe, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, având în vedere efectul deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale Ordonanțele de Urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 31 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009.
În mod corect prima instanță a soluționat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților-recurenți în cauză, având în vedere faptul că, potrivit disp.art.36 alin.2 lit.d) din Legea nr.215/2001 privind administrația locală, consiliul local are ca atribuție aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor necesare unităților școlare, iar primarul, conform disp.art.63 alin.4
lit.a) din aceeași lege, exercită funcția de ordonator principal de credite.
Conform disp.art.16 din H.G. nr.2192/2004, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În acest sens, potrivit disp.art.33 din H.G. nr.2192/2004, în procesul de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în subordinea M. ui Educației și Cercetării și a consiliilor locale funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu.
Conform lit.c) a aceluiași articol, la nivelul fiecărei localități funcționează o comisie locală de finanțare a învățământului preuniversitar constituită prin hotărâre a consiliului local, având următoarea componență:
un viceprimar - președinte;
2.șeful compartimentului de finanțare și administrare a învățământului din cadrul consiliului local;
unul-doi contabili ai unităților de învățământ din localitate;
unul-doi directori ai unităților de învățământ;
reprezentanții organizațiilor sindicale desemnați de sindicatele județene.
În ceea ce privește disp.art.63 din Legea nr.215/2001, se reține că recurenții nu au probat în cauză că ar fi solicitat, în cadrul fundamentării fondurilor necesare unităților de învățământ, alocarea în buget a sumelor necesare plății drepturilor solicitate de către reclamant prin acțiune.
Se mai reține că, potrivit art.4 alin.1 din H.G. nr.1618/2009, consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică.
Potrivit art.104 al.2 din Legea nr.1/2011, finanțarea de baza se asigura din bugetul de stat, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugată si din alte
venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale, pentru cheltuieli cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
A. .5 al aceluiași articol prevede că finanțarea de bază aprobată anual prin legea bugetului de stat se repartizează pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare județene, respectiv a Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Potrivit art.5 din H.G.nr.1274/2011:
(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități de învățământ, pe baza numărului de elevi/preșcolari și a standardelor de cost prevăzute în anexele nr. 2 și 5, și le supun aprobării autorităților deliberative.
Plata cheltuielilor cu salariile stabilite conform legii și a contribuțiilor aferente acestora se face pe baza statelor de plată ale unităților de învățământ verificate și validate de către inspectoratele școlare județene, respectiv de inspectoratul școlar al municipiului București, potrivit precizărilor aprobate prin ordin comun al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, al ministrului administrației și internelor și al ministrului finanțelor publice.
În cazuri excepționale, inclusiv cele prevăzute la art. 4 alin. (6), atunci când sumele calculate nu asigură plata drepturilor salariale prevăzute la art. 1 alin. (2) sau nu asigură plata cheltuielilor prevăzute la art. 1 alin. (4) la unele unități de învățământ cu personalitate juridică, în cadrul sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate județului/municipiului București prin legea bugetului de stat pe anul 2012, direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratelor școlare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe comune, orașe, municipii și sectoare ale municipiului București cu această destinație.
În situația prevăzută la alin. (4) redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică din cadrul aceleiași unități administrativ- teritoriale se aprobă de consiliul local, la propunerea primarului, cu avizul conform al inspectoratului școlar.
Redistribuirea sumelor între unități de învățământ cu personalitate juridică, potrivit prevederilor alin. (4) și (5), conduce implicit la modificarea bugetelor inițiale aprobate, calculate pe baza standardelor de cost.
Aprobarea redistribuirii sumelor pentru cheltuielile prevăzute la art. 1 alin. (2) si (4) în cadrul unității de învățământ care solicită suplimentarea sumelor alocate se va face după verificarea de către inspectoratul școlar a modului de angajare și utilizare a cheltuielilor alocate pe baza standardelor de cost, care fac parte din finanțarea de baza.
Cât privește prevederile H.C.L. nr.57/2012, precum și cele ale Legii nr.293/_ nu se poate reține că acestea ar putea fi aplicabile în cauză, întrucât nu erau adoptate la data la care drepturile solicitate prin acțiune erau scadente.
Având în vedere aceste dispoziții legale, se reține că recurenților le reveneau atribuții legale însemnate în ceea ce privește fundamentarea fondurilor necesare și asigurarea finanțării unităților de învățământ, necesare plății tuturor drepturilor bănești cuvenite personalului din învățământ, cu respectarea legilor și a prevederilor contractuale în vigoare la data scadenței acestora.
În consecință, nu se poate reține că, deși Statul a prevăzut imperativ prin lege plata acestui drepturi din fonduri bugetare, ulterior, în cursul aplicării
acestor prevederi legale, acordarea efectivă a acestor drepturi bănești, a rămas doar o problemă pe care trebuie să și-o pună și să o rezolve unitățile școlare, întrucât dispozițiile legale pe care își întemeiază acțiunea reclamanta nu prevăd acordarea drepturilor din venituri proprii, cu atât mai mult cu cât marea majoritate a școlilor nici nu realizează asemenea venituri.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 312 alin.1 Cod.proc. civilă, urmează să se respingă ca nefondate recursurile formulate de C. LOCAL MUNICIPIULUI C. -N. și P. MUNICIPIULUI C. -N. și să se mențină sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții C. LOCAL AL MUNICIPIULUI C. N. și P. MUNICIPIULUI C. N. împotriva sentinței civile nr. 3328 din_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
I. T. C. | M. | D. C. | G. |
GREFIER
N. N.
Red. C.M.;
Tehnored.:C.M./V.R.;
2ex./_ ;
Jud.fond: Tribunalul Cluj: B. G. Z.