Decizia civilă nr. 204/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR.204/R
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul Ț. Ș. împotriva sentinței civile 9701 din_ pronunțate de Tribunalul Cluj în dosar nr._ privind și pe intimata pârâtă U. T.
C. N., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 8 ianuarie 2013, când s-a amânat pronunțarea pentru data de 15 ianuarie 2013, încheieri care fac parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
asupra recursului civil de față, reține:
Prin acțiunea înregistrată la instanță în data de 12 decembrie 2012
, reclamantul Ț. Ș., a chemat în judecată pe pârâta U. T. C. -N., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în cauză să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor salariale restante începând cu_ și până la achitarea integrală a obligațiilor
fiscale, actualizată cu indicele de inflație,
ca cercetător
științific în cadrul Departamentului de Autovehicule Rutiere și Transporturi, Disciplina de Geometrie Descriptivă și Grafică Inginerească, facultatea de Mecanică, U.T.C-N, precum și la plata indemnizației de concediu de
odihnă
începând cu data de_ și până la achitarea integrală a obligațiilor fiscale, actualizată cu indicele de inflație, cu plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, a arătat că în urma începerii unui proces penal, conducerea pârâtei a decis, ca o măsură de protejare a prestigiului, dar și de echilibru, să fie trecut pe post de cercetare până la finalizarea acestuia. În acest sens a fost emisă Hotărârea Biroului Senatului UTC-N nr. 9 din_, iar ulterior, prin Dispoziția Rectorului nr. 227 din_ s-a decis schimbarea funcției reclamantului începând cu_, cercetător științific gr. II, cu normă întreagă, având un total drepturi salariale 2.558 lei.
Reclamantul a învederat că după data de_, după ce sentința penală a rămas definitivă la_, avea dreptul legal de a cere repunerea în funcția de conferențiar, pârâta neefectuând nici un demers de cercetare disciplinară în ce îl privește.
Cât privește drepturile bănești, în fapt pârâta nu i-a plătit nici salariul și nici indemnizația de concediu începând cu_, drepturile bănește încasate fiind câștigate de acesta din executarea de contracte de cercetare câștigate personal prin competiție, din care pârâta și-a retras cota de regie.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii,
iar în subsidiar, constatarea ca fiind prescris dreptul la acțiune cu privire la drepturile bănești restante pentru perioada_ - decembrie 2008.
S-a arătat că reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, săvârșită în calitate de conferențiar la UTC-N, fiind trecut, de comun acord, pe funcția de cercetător științific gr. II. În acest sens au fost emise dispoziția nr. 227/_ privind schimbarea funcției și stabilirea drepturilor salariale, dispoziția nr. 498/_ privind nivelul de salarizare minim garantat le 534 lei, cu mențiunea că salariul stabilit prin dispoziția 227/_ la cuantumul de 2558 lei poate fi acordat doar în situația în care există finanțare din contracte de cercetare și dispoziția nr. 921/_ prin care începând cu data de_ reclamantul beneficiază de un salariu de încadrare de 705 lei.
Pârâta și-a respectat obligația de plată a drepturilor salariale față de reclamant, achitând cuantumul stabilit prin dispoziții interne, încât nu există drepturi salariale restante, dovadă fiind statele de plată și fișa fiscală.
În ce privește plata indemnizației pentru concediul de odihnă, pârâta a învederat că aceasta se acordă la efectuarea concediului de odihnă, însă reclamantul a solicitat efectuarea unor zile de concediu doar în intervalul 12 - 21 septembrie 2011 pentru care a încasat toate drepturile. În ce privește compensarea în bani a concediului de odihnă, pârâta a învederat că acesta poate fi efectuată doar în ipoteza încetării contractului individual de muncă.
Reclamantul a formulat pentru termenul din_ o precizare și completare de acțiune, iar la data de 30 mai 2012 a înregistrat prin grefa instanței o precizare și completare de acțiune rectificatoare
, solicitând instanței constatarea nulității
absolute a dispoziției nr. 498/_ și a dispoziției nr. 921/_ prin care i-a fost modificat salariul de încadrare la 534 lei/ lună retroactiv - începând cu_ și ulterior la 705 lei/ lună - începând cu_ ; constatarea că din luna martie
2007 și până în prezent reclamantul ar fi avut dreptul la un salariu de încadrare
corespunzător postului de cercetător științific gradul II
, echivalent cu cel de conferențiar; constatarea că din luna martie 2007 și până în prezent reclamantul ar fi avut dreptul la un spor de vechime
15-20 de ani - 20% din salariul de bază în perioada_ -_, respectiv spor vechime 20 - 25 de ani - 25% din salariul de bază începând cu_ și până în prezent; constatarea că din luna martie 2007 reclamantul ar fi avut dreptul la un spor de doctorat, reprezentând
15%
din salariul de bază; constatarea că din luna martie 2007 și până în prezent reclamantul ar fi avut dreptul la tichete de masă, la indemnizația pentru
concediul anual de odihnă și la al XIII-lea salariu
pentru intervalul 2007 - 2011.
Reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtei să achite toate contribuțiile
obligatorii
pentru angajator raportat la salariile la care ar fi avut dreptul din martie 2007 și până în prezent, să achite toate contribuțiile obligatorii ale angajatorului, care se rețin la sursă, raportat la drepturile la care ar fi avut dreptul din martie 2007 până în prezent, precum și să-i plătească diferența dintre toate drepturile bănești enumerate la petitele 2 - 7, la care ar fi avut dreptul, și suma pe care a plătit-o efectiv, pentru perioada decembrie 2008 - aprilie 2012, indexate cu rata inflației
.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii moratorii
conform actului adițional nr. 186/_ la Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Universității Tehnice din C. -N., calculate de la data scadenței drepturilor bănești și până la plata efectivă, operarea în carnetul de muncă
a tuturor
modificărilor, rectificărilor și completărilor necesare referitoare la drepturile bănești la care reclamantul ar fi avut dreptul, precum și obligarea pârâtei la scanarea carnetului de muncă completat conform capătului de cerere anterior.
Prin sentința civilă nr. 9701 din 21 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C.
, a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de către reclamantul T. Ș. în contradictoriu cu pârâta U. T. D. C. -N.
.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamantul a fost angajat în cadrul societății pârâte în funcția de asistent în baza contractului individual de muncă nr. 1269 din 1995, fiind promovat prin concurs în funcția de conferențiar prin dispoziția nr. 508 din_ .
Ca urmare a unui proces penal, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, infracțiune săvârșită în calitatea sa de conferențiar al Universității Tehnice din C. -N. . Ca urmare a acestui fapt, prin dispoziția nr. 227/_, reclamantului i-a fost schimbată funcția, începând cu_, până la finalizarea procesului penal, în funcția de cercetător științific gr. II, fiindu-i stabilit un salariu de 2558 lei. Această decizie a avut la bază Hotărârea Biroului Senatului nr. 9 din_ .
Ulterior, la data de_, pârâta a emis dispoziția nr. 498 prin care a hotărât acordarea unui salariu de 534 lei reclamantului, cu mențiunea că salariul stabilit prin dispoziția 227/_, poate fi acordat în situația în care are acoperire pentru suma respectivă în contul unui program de cercetare.
Potrivit prevederilor art. 41 din Codul Muncii, contractul individual de muncă poate fi modificat numai cu acordul părților. Cu toate că reclamantul a contestat faptul că și-a dat acordul cu privire la actele angajatorului, demersul pârâtei se încadrează perfect în prevederile legale, acordul de voință al reclamantului reieșind din adresa înaintată conducerii UT C. -N., înregistrată sub nr. 13140/_ .
Prin acest înscris, reclamantul s-a identificat ca fiind încadrat în funcția de cercetător științific gr. II, începând cu_ conform dispoziției nr. 498 din _
. Acesta a învederat angajatorului că nu este de acord cu trecerea pe postul de inginer mecanic, ci pe cel de cercetător științific gr. II, deoarece acesta este echivalentul postului didactic de conferențiar. Mai mult chiar, reclamantul a arătat că urmează să propună un proiect de cercetare la un program pe 3 ani, sens în care înțelege să renunțe să fie retribuit cu salariul de 534 lei în avans, după cum se prevede în dispoziția nr. 498 din_ .
Prin aceeași adresă, reclamantul a solicitat să fie retribuit doar din contractele de cercetare, din suma virată de către beneficiarul contractului pe numele său, arătând totodată că nu va solicita prin instanță drepturi bănești care să aducă atingere imaginii UTC-N.
La data de_, reclamantul a adresat conducerii pârâtei o cerere, înregistrată sub nr. 25171/_ prin care, în calitate de director de contract, solicită modificarea salariului de încadrare la suma de 705 lei începând cu data de_ .
Acestei solicitări, angajatorul a dat curs, emițând Dispoziția 921/_ prin care a stabilit că începând cu_ (două luni mai devreme decât solicitase reclamantul), acesta va beneficia de un salariu de încadrare de 705 lei.
Raportat la această stare de fapt, contestația reclamantului a fost respinsă, având în vedere acordul dat, dar și totala buna credință a angajatorului raportat la condamnarea penală suferită de salariat.
În ce privește diferențele salariale solicitate și acestea au fost respinse. Potrivit Legii nr. 84/1995 - legea învățământului, în vigoare la momentul nașterii drepturilor, activitatea de cercetare din cadrul instituțiilor de învățământ
superior are regim de autofinanțare. Astfel, regimului de salarizare efectivă pentru cercetătorii din instituțiile de învățământ superior, nu-i sunt aplicabile automat cuantumurile prevăzute în grilele de salarizare specifice personalului plătit din fonduri publice.
Referitor la drepturile bănești încasate, instanța a reținut că potrivit borderoului întocmit de pârâtă, reclamantul a încasat drepturile cuvenite, încasând în unele luni venituri semnificativ mai ridicate.
În ce privește plata indemnizației de concediu, instanța a reținut că potrivit art. 146, alin. 4 din C. Muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă doar în cazul încetării contractului individual de muncă, ori raporturile de muncă dintre părți subzistă.
Tichetele de masă și al XIII-lea salariu, nu pot fi acordate reclamantului întrucât acesta, în calitate de director de proiect nu a solicitat includerea acestor drepturi în bugetul proiectului.
Față de aceste considerente, raportat la actele și probele administrate în cauză, instanța a respins, în temeiul art.208 și următoarele din legea nr.62/2011, acțiunea formulată de reclamant. În ce privește restul capetelor de cerere, având o legătură directă cu cele principale, au fost respinse la rândul lor, pe cale de consecință.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul
, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate și completate.
În motivare s-a arătat că prin dispoziția nr. 227/_ pârâta a dispus mutarea acestuia temporară de pe postul de Conferențiar pe cel de Cercetător științific gradul II, până la finalizarea procesului penal care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C. . Deși procesul s-a finalizat încă din 2009, pârâta a refuzat să îl repună pe postul de conferențiar, pretinzând că această modificare a contractului de muncă a fost definitivă, ocupând și în prezent postul de Cercetător științific gradul II.
Prin dispoziția nr. 227/_ s-au stabilit drepturile sale salariale pentru perioada cât urma să ocup postul de Cercetător științific gradul II, în cuantum total brut de 2.558 lei/lună, calculat astfel: 1.895 lei (salariu de bază) + 379 lei (spor de 2 vechime pentru 15-20 ani = 20 % din salariul de bază) + 284 lei (spor de doctorat - 15 % din salariul de bază) = 2.558 lei brut/lună, având în vedere că în conformitate cu dispozițiile legale drepturile salariale ale unui Cercetător științific gradul II sunt echivalente cu cele ale unui Conferențiar.
Aceste drepturi salariale nu i-au fost plătite niciodată după emiterea dispoziției nr. 227/_ și nu i-au fost respectate și acordate nici celelalte drepturi pe care le avea în calitate de angajat, conform Codului muncii și Contractului colectiv de muncă, deși în toată această perioadă a lucrat zi de zi câte 8 ore și în unele zile a efectuat ore suplimentare. Veniturile pe care le-a obținut au fost doar cele din cumulul efectuat în cadrul unui contract de cercetare, al cărui director a fost în perioada_ -_, ca urmare a câștigării de către recurent a unei competiții de proiecte, și pentru care a lucrat ore suplimentare.
Suma de bani care i-a revenit pentru acest cumul de funcții, deși i se cuvenea în plus față de salariul de încadrare pentru perioada_ -_, a fost împărțită pe 4 ani, fiind astfel simulată plata unui salariu lunar în mod constant, cu toate că pârâta nu a alocat și nu i-a plătit niciun ban din fondul de salarii din martie 2007 până în prezent.
Pârâta a apreciat că nu are drepturi în calitate de angajat, în afara dreptului la un venit pe care să și-l asigure el însuși din finanțări externe ale unor contracte de cercetare, pe care el personal ar fi trebuit să le aducă universității în calitate de director de proiect.
Pentru a da o aparență de legalitate acestei situații, pârâta a emis cele două dispoziții atacate prin acțiune, nr. 498/_ și nr. 921/_, prin care i-a modificat unilateral salariul de încadrare la nivelul celui minim pe economie, fără a i-l plăti însă nici pe acesta din fondul său de salarii (pentru norma de bază), fiind retribuit doar pentru munca prestată în cadrul proiectului de cercetare menționat.
Concluziile Tribunalului C. vădesc o interpretare greșită a probelor și a prevederilor legale aplicabile și au condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice.
Cât privește nulitatea absolută a dispozițiilor nr. 498/_ și 921/_ ca urmare a încălcării prevederilor art. 38 și 41 din Codul muncii, se arată că prin prima i-a fost modificat unilateral salariul de încadrare, diminuându-l la 534 lei/lună, retroactiv începând cu_ (cu 3 luni anterior emiterii), iar prin secunda, de asemenea, i-a modificat unilateral salariul de încadrare la 705 lei/lună, tot retroactiv, începând cu_, doar pentru a nu fi sub minimul pe economie admis de lege.
Aceste dispoziții nu au temei legal, nu i-au fost comunicate și nu au fost emise cu acordul acestuia liber exprimat și nu a avut acordul ulterior.
Înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă, pe care instanța de fond le-a interpretat ca fiind dovada acordului lui, nu arată decât că în toți acești ani a fost în permanență constrâns să accepte să obțină venituri doar din cumulul realizat pe contractul de cercetare, sub amenințarea concedierii.
Felul în care sunt redactate aceste pretinse "cereri";, dovedește fără niciun dubiu faptul că a fost obligat să le facă, neexistând un salariat care să își ia angajamentul "de a nu solicita drepturi bănești în instanță pentru a nu aduce atingere imaginii"; angajatorului, dacă nu este constrâns, nici un salariat care să solicite să nu fie retribuit din fondul de salarii al angajatorului, ci doar din finanțările pe care își propune să le atragă el însuși prin participarea cu proiecte proprii de cercetare la competițiile naționale al căror rezultat este incert. Aceste
"cereri"; au fost concepute de pârâtă, iar el a fost obligat să le scrie după dictare și să le semneze, pentru a putea rămâne în universitate.
Având în vedere că postul de Cercetător științific gradul II a fost înființat de
către pârâtă fără a respecta procedura legală, precum și faptul că angajatorul nu
s-a preocupat de asigurarea organizării și finanțării cercetării științifice
din instituție, acest post putea fi oricând desființat
. Este relevant și faptul că în toată această perioadă a avut convingerea că după finalizarea procesului penal va fi
repus pe postul de Conferențiar
, întrucât mutarea pe postul de Cercetător științific gradul II a fost temporară, așa cum rezultă din dispoziția nr. 227/_
. După finalizarea procesului penal, a solicitat în repetate rânduri repunerea acestuia pe postul de Conferențiar, pentru că prin sentință i s-a aplicat o pedeapsă cu suspendare, fiindu-i permis să exercite profesia de cadru didactic. Pârât a amânat mereu să dea un răspuns ferm acestor cereri de repunere pe post și în aceste condiții a fost constrâns să accept condițiile impuse pentru a nu fi supus riscului concedierii, care i-ar fi zădărnicit și repunerea pe postul de Conferențiar.
Sunt invocate prevederile art. 41 și art. 38 din Codul muncii, conform căruia salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Se mai arată că autofinanțarea cercetării științifice universitare nu are ca efect lipsa oricăror garanții privind plata drepturile de natură salarială ale cercetătorului științific.
În calitate de angajat al pârâtei pe postul de Cercetător științific gradul II, are dreptul la salariul de bază și sporuri (vechime, doctorat) conform încadrării, tichete de masă, al 13-lea salariu și indemnizație pentru concediul de odihnă anual, indiferent dacă reușește sau nu să câștige finanțarea din surse externe a vreunui proiect de cercetare realizat de acesta, cu condiția de a desfășura efectiv munca de cercetare (conform atribuțiilor postului ocupat).
Munca efectuată de recurent în timpul normal de lucru s-a concretizat, în perioada_ -_, într-o serie de cărți și lucrări științifice: 6 cărți (care totalizează 1916 pagini), 1 capitol într-o carte în limba engleză, 85 de lucrări (care totalizează 460 de pagini), dovezile fiind depuse la dosar. Faptul că în ciuda eforturilor nu a reușit să atragă mai multe finanțări pentru universitate nu se datorează culpei lui și nu poate restrânge drepturile acestuia ca angajat al pârâtei.
Pârâta a recunoscut că recurentul a fost plătit din martie 2007 și până în prezent doar în măsura și în cuantumul pe care și l-a asigurat singur din finanțarea externă a contractului de cercetare câștigat pe proiectul realizat exclusiv de el, dar a susținut că această situație este normală. Pentru a-și motiva această apărare, pârâta a invocat autofinanțarea cercetării, căreia i-a denaturat însă înțelesul.
Susținerile pârâtei că universitatea îl împrumută pe angajatul cercetător cu propriul lui salariu în perioadele de timp în care nu lucrează într-un proiect de cercetare cu finanțare externă obținută de el însuși (răspunsul la întrebarea 5 din interogatoriu), este contrară legii și neagă dreptul oricărui angajat la salariul pentru munca prestată. Toți ceilalți membri ai echipei de cercetare din contractul menționat au fost plătiți cu salariul de încadrare și suplimentar cu veniturile obținute din contractul respectiv, iar după finalizarea acestuia doar cu salariul de încadrare.
Un cercetător are dreptul la salariul de încadrare ce trebuie plătit din fondul de salarii și la celelalte drepturi ale unui angajat, iar suplimentar poate obține venituri din contractele de cercetare cu finanțare externă.
Interpretarea autofinanțării cercetării științifice universitare prezentate de pârâtă și însușită de tribunal ar conduce la o inversare a raporturilor angajator- angajat: recurentul a asigurat venituri pârâtei, constând în regia de 15% pe care și-a reținut-o din valoarea contractului de cercetare cu finanțare externă, al cărui proiect l-a realizat exclusiv și pentru care a muncit în afara programului normal de lucru; pârâta nu i-a asigurat nici un venit din fondul de salarii și nu i-a acordat nici celelalte drepturi pe care le-a acordat tuturor ceilalți angajați; pârâta nu a făcut niciun demers pentru a asigura finanțarea cercetării științifice.
Având în vedere că nu poate fi simultan director de proiect în mai multe contracte, dacă finanțarea nu este suficientă pentru a-i asigura întregul salariu, cum angajatorul nu are nicio obligație de a-i asigura alte proiecte de cercetare, angajatul va trebui să se mulțumească cu orice nivel al retribuției.
Prevederile legale stabilesc că activitatea de cercetare din învățământul superior se autofinanțează, în sensul că instituțiile de învățământ superior trebuie să își asigure fondurile necesare desfășurării acestei activități (obligație de rezultat) și nu fiecare angajat pentru el însuși. Obligația cercetătorului angajat este doar o obligație de diligență (cum recunoaște pârâta prin răspunsurile la întrebările 1 și 21 din interogatoriu) în sensul că trebuie să depună toate eforturile și să își pună în valoare întreaga sa competență profesională pentru a încerca să atragă finanțări pentru cercetarea desfășurată în universitate. Dacă din motive independente de conduita sa profesională cercetătorul nu reușește să atragă resurse financiare externe sau nu suficiente pentru ca din acestea să îi fie plătite toate drepturile, nu înseamnă că angajatorul este exonerat de la plata
acestora. Dacă universitatea angajează un cercetător, înseamnă că desfășoară o activitate de cercetare în care acesta poate fi implicat și că îi garantează acordarea tuturor drepturilor pe care le are în calitate de angajat.
Prin răspunsul la întrebarea 3 din interogatoriu pârâta a recunoscut că universitatea încheie contracte de cercetare și că un cercetător nu le poate încheia în calitate de persoană fizică.
În orice instituție de cercetare sau universitate din România, la angajarea unui cercetător științific cu contract de muncă, i se acordă un salariu de bază, la care i se adaugă sporurile de vechime și de doctorat, dacă este cazul, iar când este inclus într-o echipă de cercetare sau câștigă un contract de cercetare ca și director de proiect, la salariul său se adaugă suplimentar o renumerație negociată, pentru efectuarea cumulului de funcții pe cercetare, pe perioada contractului; dacă cercetătorul este inclus în mai multe contracte de cercetare obține retribuirea pentru fiecare contract suplimentar, până la nivelul plafonului stabilit prin H.G. nr. 475/_ ; după finalizarea contractelor în derulare, dacă nu mai are nici un alt contract în lucru (dar executându-și toate activitățile specifice de la locul de muncă, cum ar fi: elaborare lucrări științifice; deplasări la noi contractări; specializări; prezentări ale rezultatelor cercetării etc.) cercetătorul științific este plătit doar cu salariul de încadrare și în nici un caz nu i se modifică salariul de încadrare la minimul pe economie sau nu i se mai plătește niciun salariu pe motiv că angajatorul nu are la un moment dat contracte de cercetare finanțate de terți sau pe motiv că angajatul nu a obținut el însuși o finanțare pentru angajator.
Acestea sunt confirmate de faptul că dispoziția nr. 227/_ - prin care i s-au stabilit drepturile bănești la mutarea pe postul de Cercetător științific gradul II la nivelul celor ale unui Conferențiar - a fost emisă cu 7 luni înainte ca acesta să muncească în vreun contract de cercetare, cât și de felul în care au fost salarizați colegii lui care au lucrat împreună cu el în contractul în care a fost director de proiect.
Pe de altă parte, finanțarea efectivă într-un contract de cercetare se face în cea mai mare parte la finalizarea cercetării sau a anumitor etape (primindu-se doar un avans la început) și numai în măsura în care finanțatorul este pe deplin satisfăcut de rezultat și dispune de toate fondurile estimate inițial. În aceste condiții, conform susținerilor pârâtei, cercetătorul ar trebui să lucreze lungi perioade fără să obțină nici un venit, ceea ce contravine drepturilor pe care i le conferă statutul său de angajat.
Toate cererile au fost respinse de către instanța de fond fără a mai fi analizate distinct pe baza celor două motivări, care așa cum a arătat în cele de mai sus contravin prevederilor legale.
Pentru toate aceste motive consideră că Tribunalul Cluj a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, bazată pe o greșită interpretare a probelor administrate în cauză și a prevederilor legale aplicabile, și solicită admiterea prezentului recurs.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 noiembrie 2012 pârâta U.
D. C. -N.
, a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinica și legală a sentinței.
S-a arătat în motivare că instanța de fond, făcând o apreciere corectă a probelor și aplicând corect legea, a respins acțiunea.
S-au redat considerentele sentinței, arătându-se că în fapt, în urma procesului penal, a fost trecut, de comun acord cu universitatea, pe funcția de cercetător științific gr. II. în care sens au fost emise:
Dispoziția nr. 227/_ privind schimbarea funcției în cercetător științific gr. II și stabilirea drepturilor salariale;
Dispoziția nr. 498/_ privind nivelul de salarizare minim garantat la 534 lei, cu mențiunea ca salariul stabilit prin dispoziția 227/_ la cuantumul de 2558 lei poate fi acordat doar în situația în care exista finanțare obținuta din contracte de cercetare.
Dispoziția nr. 921/_ prin care începând cu data de_ acesta beneficia de un salar de încadrare de 705 lei.
Aceste dispoziții au fost îndeplinite de către UTC-N și nu exista nici un temei legal care să justifice acordarea salariului la un cuantum diferit. Reiese chiar din actele depuse de către reclamant (fisa fiscala, state de plata), că universitatea a plătit toate drepturile salariale stabilite.
În subsidiar, solicită să se constate că pentru perioada_ - decembrie 2008, dreptul la acțiune s-a prescris potrivit prevederilor art. 171 Codul muncii.
Referitor la plata indemnizației de concediu, arată că aceasta se acorda la efectuarea concediului de odihna, ori reclamatul în calitatea sa salariat și de director al proiectelor de cercetare pe care le-a condus, avea posibilitatea să efectueze concediul de odihna, însă nu a solicitat efectuarea decât în anul 2011 pentru în perioada 12-21 septembrie 2011, perioadă pentru care a încasat toate drepturile aferente (luna septembrie a fost plătita integral). Pentru concediul neefectuat, compensarea în bani se face doar la încetarea contractului de munca. Conform art. 189 alin. 3) din legea educației naționale nr. 1/2011
"Personalul implicat în activități de cercetare în institute, laboratoare sau centre de cercetare ale universității dispune, în limita proiectelor de cercetare pe care le coordonează, de autonomie și de responsabilitate personală, delegată de ordonatorul de credite, în realizarea achizițiilor publice și a gestionării resurselor umane necesare derulării proiectelor. Aceste activități se desfășoară conform reglementărilor legale în vigoare și fac obiectul controlului financiar intern.
Reclamantul în calitatea sa de coordonator/responsabil de proiecte de cercetare are obligația gestionarii resurselor umane și în ceea ce privește timpul de munca și timpul de odihna al personalului implicat. Nu exista cereri de concediu de odihna din partea reclamantului refuzate de către conducerea universității, ori indemnizații restante.
Urmare a procesului penal a fost trecut, de comun acord cu universitatea, pe funcția de cercetător științific gr. II, urmând sa desfășoare doar activitate de cercetare. Activitatea de cercetare din cadrul instituțiilor de învățământ superior are regim de autofinanțare, nefiind finanțată prin contractele instituționale pe care instituția le încheie în vederea asigurării bugetului - finanțarea de bază. Astfel, și plata drepturilor salariale ale cercetătorilor este asigurată din veniturile obținute ca urmare a încheierii diferitelor contracte de cercetare fie cu terți, fie cu instituții bugetare care asigura finanțarea ca urmare a câștigării competițiilor pe care le lansează. Ca urmare a câștigării unui contract în astfel de condiții, în funcție de bugetul alocat respectivului contract la capitolul resurse umane, directorul/responsabilul de contract aloca corespunzător și cu stricta încadrare sumele ce urmează a fi plătite membrilor echipei care desfășoară activitatea de cercetare în respectivul proiect.
Mecanismul de finanțare este prevăzut în Legea 84/1995 - legea învățământului în vigoare în perioada pe care reclamantul o reclamă, sens în care sunt citate dispozițiile art. 80-82, 170-171, 185, 131, 191, 223, 288 și 189.
Rezultă că regimului de salarizare efectiva pentru cercetătorii din instituțiile de învățământ superior nu-i sunt aplicabile automat cuantumurile prevăzute în grilele de salarizare specifice personalului plătit din fonduri publice, așa cum prevede spre exemplu Legea nr. 284/2010 și cele ulterioare. Spre exemplu, un cercetător științific gr. II poate beneficia de un cuantum salarial brut lunar de până la echivalent lei a 4.300 euro, așa cum prevede HG nr.
475/2007, limita maxima specifica categoriei de proiecte în care reclamantul a fost director de contract.
Referitor la decizia 498/2007 pe care reclamantul o contesta și susține ca nu a luat cunoștința de ea, arată intimata ca în data de_ prin adresa nr.
13.140 (atașata dosarului cauzei) reclamantul personal menționează decizia în integralitatea ei făcând referire la număr și conținut și specifica faptul ca nu este de acord cu salariul stabilit în cuantumul de 534 lei în avans (salariul minim brut la acea data) solicitând sa fie "retribuit doar din contractele de cercetare, în care va fi director de contract sau membru în echipa de cercetare, din suma virata de către beneficiarul contractului la Departamentul de Cercetare al UTC-N, pe numele sau";; menționează că nu solicită prin instanță drepturi bănești care să aducă atingere imaginii UTC-N însă se observă că își încalcă propria solicitare.
Instituția pârâtă nu a făcut decât sa-i asigure venitul minim garantat până la obținerea unui proiect.
Decizia nr. 498/2007 trebuia atacata în instanța în termen de cel mult 3 ani de zile potrivit codului muncii, astfel ca solicitarea anularii ei este tardiva și lipsita de interes (însuși recurentul a întocmit ulterior pontaje valorice în calitate de director de contract pe respectiva valoare).
Referitor la decizia nr. 921/_, dată la care proiectul a cărui director de contract era se finalizase, arată că urmare a cererii reclamantului nr. 25171/_ s-a emis această decizie de modificare a salariului la nivelul de 705 lei.
În luna mai a anului 2007 a încasat și drepturile aferente lunii martie și aprilie (perioada pentru care reclamantul reclama venituri zero lei) Veniturile realizate și plătite reclamantului însumează un total brut din martie 2007- prezent de 80.882 lei (net 62.363 lei) cu o medie lunara pe întreaga perioada de 1304,54 brut, respective 1039,38 net, obținute așa cum a dispus reclamantul, din bugetul proiectului a cărui director a fost.
Exista luni în care a încasat sume imens mai mari decât ceea ce reclama în proces unde susține ca a încasat doar salariul minim, spre exemplu în luna februarie 2009 a obținut un venit brut de 23005 lei, și alte asemenea după cum se observa în borderou, venituri pe care cu vehementa susține ca nu le-a obținut. Mai mult, în prima precizare de acțiune a solicitat chiar o suma imensa și anume
15.000 lei/lună pe o perioada de 24 de luni, suma ce depășește bugetul total al proiectului pe capitolul resurse umane de aproximativ 3 ori. În acest sens a fost depus la dosarul cauzei bugetul alocat proiectului la capitolul resurse umane din care reiese un cuantum total brut de 99.270 lei ca urmare a opririi finanțării proiectului la finalul lunii septembrie 2009. Totalul salariilor brute încasate doar de reclamant, fără a include și ceilalți membri ai echipei însumează în prezent suma bruta de 80.882 lei.
Ulterior, recurentul-reclamant a precizat totuși acțiunea a doua oara, renunțând la solicitarea fabuloasa. Solicitarea fabuloasa a sumei de 15.000 lei/luna timp de 24 luni fost trecuta personal de reclamant pe o adresa interna din data de_ . Inițial a fost emisa chiar o decizie în acest sens, anulata ulterior și tăiata din cartea de munca întrucât salariul cerut la poziția sa nu corespundea realității bugetului alocat în proiect, decizie însă de care a încercat chiar sa se folosească după cum se observa, o data în cadrul universității și a doua oara prin intermediul instanței la prima precizare de acțiune. Se poate observa buna credința a angajatorului care a dat curs oricărei solicitări venite din partea recurentului-reclamant.
Referitor la celelalte solicitări accesorii solicită respingerea ca urmare a solicitărilor principale nefondate.
În privința indemnizației de concediu solicită respingerea ca nefondata, întrucât acestuia i-a fost acordat concediul de odihna solicitat și în cazul restului
de concediu neefectuat acesta se compensează în bani doar la încetarea raporturilor de munca, ceea ce nu e cazul.
Referitor la solicitarea privind tichetele de masa, acestea puteau fi acordate daca reclamantul în calitate de director de proiect solicita acest lucru, asigurând plata acestora din bugetul alocat proiectului.
În privința celui de-al 13-lea salar din nou eșalonarea banilor din bugetul de resurse umane al proiectului este la latitudinea directorului de proiect.
Referitor la dobânda moratorie solicitată în baza contractului colectiv de munca la nivel UTC-N menționează că contractul de munca de care reclamantul încearcă să se prevaleze a fost valabil în intervalul 2006-2007.
Referitor la modificările în cartea de munca, reclamantul în calitate de director de proiect trebuia sa anunțe departamentul resurse umane în timp util asupra veniturilor pe care le-a alocat pentru salarii astfel încât situația faptica sa fie reflectata și în cea scriptica. Mai întâi solicitarea trebuia adresata instituției pentru ca eventualele erori sa poată fi corectate și cum aceasta solicitare nu a existat solicită respingerea ca prematur formulata.
În drept a invocat prevederile codului muncii, Legea nr. 84/1995, Legea nr.
1/2011 a educației naționale.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Prezentul litigiu a fost generat de viziunea diferită a părților asupra raporturilor juridice stabilite între ele în urma săvârșirii unei fapte penale și apoi, a condamnării penale a reclamantului.
Corect a reținut tribunalul succesiunea în timp a actelor prin care părțile au încercat să reglementeze raporturile lor juridice în acest context, recursul nevizând o critică a modului de redare a stării de fapt sub acest aspect, ci interpretarea valorii juridice a acestor acte.
Apare deci lipsită de relevanță redarea încă o dată a acestei succesiuni de acte juridice emise în acest context, reținerile tribunalului fiind elocvente.
Ipoteza necontestată de la care trebuie pornit în analizarea recursului este aceea că părțile au agreat ca până la finalizarea procesului penal, reclamantul să fie mutat temporar de pe postul de conferențiar (post pe care îl ocupa în mod legal în urma unui concurs specific) pe postul de cercetător științific gradul II, un post similar ca nivel de salarizare.
Procesul penal a fost finalizat, ocazie cu care reclamantul a solicitat angajatorului să fie repus pe postul de conferențiar universitar și refuzat fiind, s- a derulat între părți litigiul înregistrat sub numărul_, în care, în mod irevocabil, instanțele au respins această cerere a reclamantului.
Pe de altă parte, sub aspect pecuniar, reclamantul a agreat până la un moment dat să fie plătit exclusiv din sumele destinate cheltuielilor de personal din cadrul unui contract de cercetare al cărui director a fost reclamantul, însă terminându-se aceste sume, în prezentul cadru procesual, pretențiile reclamantului din petitul principal vizează plata unui salariu de încadrare corespunzător postului de cercetător științific gradul II, retroactiv pentru perioada ce se încadrează în termenul de prescripție, sume ce să fie asigurate din fondul de salarii al universității, deci distinct de cele achitate din sumele aferente contractului de cercetare.
Susținerea reclamantului recurent este aceea că grație încadrării pe postul de cercetător științific gradul II, i se cuvenea salariul aferent acestei funcții, iar plata pentru activitatea aferentă derulării contractului de cercetare trebuia privită ca distinctă, acordată prin cumul, deci aferentă unei alte activități, adiționale față de cea specifică contractului individual de muncă.
Curtea constată că raporturile juridice derulate între părți în contextul special creat, astfel cum a fost descris în cele de mai sus, sunt unele sui generis, necesar a fi clarificate pentru a se putea tranșa asupra drepturilor salariale ce decurg din acestea. Cu alte cuvinte, pentru a se clarifica drepturile bănești ale reclamantului aferente activității prestate de acesta în cadrul universității în perioada supusă judecății, trebuie cu prioritate a se descifra cărui contract îi corespund acestea.
Aceasta, raportat la specificul dat de domeniul în care s-a desfășurat activitatea, acela al învățământului universitar de stat, domeniu reglementat în mod imperativ prin dispoziții legale.
Tribunalul s-a mărginit a constata acordul expres al reclamantului de a fi plătit în modalitatea arătată, adică exclusiv din sumele aferente contractului de cercetare, omițând a avea în vedere dispozițiile art. 38 Codul muncii, care reglementează interdicția salariaților de a renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Or, în raport de această interdicție, se constată că orice acord prin care salariatul, ipotetic, renunță la un drept al său, este lipsit de valoare juridică și trebuie să nu i se dea eficiență, situație în care este necesar a se face încadrarea situației juridice supuse judecății în dispozițiile imperative ale legii, pentru a se contura care sunt drepturile pe care beneficiarul le poate reclama în justiție.
Este necontestat de părți că între ele s-a derulat un contract individual de muncă. Atât reclamantul o afirmă, prin acțiunea formulată, cât și pârâta o acceptă, prin pozițiile procesuale exprimate și chiar prin înscrisurile întocmite, menționate în sentință.
Solicitarea reclamantului de a i se plăti salariul de cercetător științific gradul II are ca ipoteză de pornire încadrarea acestuia ca cercetător științific gradul II. Altfel spus, pentru a se admite acțiunea și a se acorda drepturile salariale astfel cum sunt solicitate, trebuie să se constate încadrarea reclamantului în dispozițiile legale ce reglementează aceste cuantumuri salariale.
În acest context, trebuie remarcat că însuși reclamantul recurent subliniază prin chiar cererea de recurs faptul că "postul de Cercetător științific gradul II a fost înființat de către pârâtă fără a respecta (…) procedura legală";.
Or, funcția de cercetător științific este supusă unei stricte proceduri legale în ce privește accederea și cursul profesional ulterior, așa cum transpare din dispozițiile Legii nr. 319 /2003 privind statutul personalului de cercetare dezvoltare, lege depusă la dosarul de fond chiar de către reclamant și deci la care acesta s-a raportat. Potrivit prevederilor art. 11 din lege, încadrarea pe funcții și grade profesionale a personalului de cercetare-dezvoltare se face prin concurs, în condițiile prevăzute de lege, articolele următoare detaliind metodologia acestui concurs, cu o procedură clară, imperativă.
Prin urmare, nu se poate accepta de către instanța de recurs că reclamantul s-ar afla în poziția unui cercetător științific și nici reclamantul nu se poate prevala de drepturile aferente acestei funcții, la care însuși arată că nu a acces prin urmarea pașilor legali, întrucât o atare abordare ar semnifica eludarea unor dispoziții imperative ale legii, adoptate în reglementarea unui domeniu de activitate de interes național, cum punctează art. 4 din lege, domeniu aflat sub autoritatea de stat a M. ui Educației, Cercetării și Tineretului, conform art. 3 din lege.
Totodată, potrivit art. 18 din lege, gradul profesional, o dată acordat, aparține persoanei titulare pentru domeniul de cercetare-dezvoltare respectiv și constituie titlu personal de care poate face uz în toate cazurile care implică imaginea sau drepturile personale, reglementare față de care se conturează o
dată în plus inadmisibilitatea de a se atașa un atare grad profesional unei persoane fără a se fi urmat pașii legali în acest sens.
Faptul că universitatea a emis acte prin care a înțeles să atribuie reclamantului acest grad nu are relevanța scontată, în sensul de a da naștere dreptului reclamantului de a se prevala de gradul respectiv, în condițiile în care acesta nu a fost obținut prin procedura legală.
Practic, angajatorul a dat o soluție unei situații temporare, o soluție sui generis, agreând a recunoaște reclamantului o încadrare care să îi permită acestuia să deruleze activitatea de cercetare științifică, din sumele aferente contractului de cercetare urmând a se considera că s-au achitat drepturile salariale ale reclamantului.
Ca atare, Curtea notează că este lipsită temei legal cererea reclamantului de a i se achita drepturile salariale în cuantumul reglementat de lege pentru funcția de cercetător științific gradul II.
Totuși, așa cum s-a arătat, existența unui contract individual de muncă între părți este indiscutabilă.
În primul rând, între părți s-a încheiat un atare contract, astfel cum a reținut tribunalul.
Dacă prin decizia civilă nr. 4795/R/_, pronunțată de Curtea de Apel
C. în dosar nr._, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat între părțile din prezenta cauză, că a încetat de drept contractul individual de muncă al reclamantului pe funcția de conferențiar, s-a mai reținut și faptul că a avut loc o modificare unilaterală a contractului său individual de muncă în sensul trecerii sale definitive pe postul de cercetător II, modificare neatacată la timp pentru a putea fi cenzurată în instanță.
Curtea notează că trebuie considerate ca obligatorii în virtutea autorității de lucru judecat doar acele dezlegări care privesc cu precizie obiectul și cauza deduse judecății în acel dosar, nu și restul considerentelor, aduse ca argumente colaterale dezbaterilor din proces.
Or, în dosarul nr._, obiectul cauzei a vizat constatarea nulității hotărârii Biroului Senatului Universității din data de_, prin care s-a decis menținerea încadrării recurentului pe postul de cercetător științific, nulitate privită din perspectiva caracterului temporar al trecerii pe postul de cercetător științific, cu consecința, solicitată de reclamant, de a se reveni la încadrarea sa pe postul de conferențiar.
În mod evident, acea judecată nu a purtat asupra încadrării pe postul de cercetător științific, astfel încât intră în autoritatea de lucru judecat, raportat la cele de mai sus, doar acele dezlegări care privesc strict obiectul dedus judecății și cauza juridică pentru care este afirmat dreptul litigios, în speță, cele prin care se tranșează, în legătură cu acestea, încetarea de drept a contractului individual de muncă pe funcția de conferențiar și continuarea raporturilor juridice.
Funcția pe care au continuat aceste raporturi, deși este indicată prin menționata decizie, nu a făcut obiectul dezbaterii părților, nu s-au conturat pe marginea acesteia pozițiile procesuale și argumente de drept, astfel încât nu se poate concluziona în sensul existenței unei autorități de lucru judecat în acest sens.
Față de aceste considerente, constatând existența unui contract individual de muncă între părți, Curtea notează temeinicia acțiunii reclamantului doar sub aspectul caracterului datorat al plății drepturilor salariale aferente.
Având în vedere că încadrării ca și cercetător științific nu i se poate da eficiență sub aspectul salarizării conforme acestei funcții, raportat la inadvertențele arătate mai sus privind accederea pe funcție, Curtea
concluzionează că drepturile salariale pe care le poate solicita reclamantul sunt cele minime corespunzătoare studiilor superioare pe care le are reclamantul.
Întrucât părțile au negociat o salarizare la nivelul salariului minim pe economie, iar prin acțiune, reclamantul solicită salariul corespunzător unei funcții pe care nu a dobândit-o în mod legal, și deci nu poate beneficia de drepturile salariale corespunzătoare acesteia, Curtea apreciază că se impune modificarea sentinței și admiterea doar în parte a pretențiilor, anume, în măsura minimului legal la care acesta era îndrituit.
Se au în vedere în acest sens dispozițiile din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, art. 40, unde sunt stipulate elementele minimale în salarizare, în funcție de studiile aferente încadrării, anume, coeficienții minimi de ierarhizare și salariul de bază minim brut negociat.
Aplicabilitatea acestui contract colectiv de muncă este necesară tocmai față de situația atipică în care se regăsește reclamantul, încadrat cu un contract individual de muncă a cărui existență este indiscutabilă și nedisputată, dar pe un post pentru care nu are întrunite condițiile de ocupare. Astfel, în mod excepțional - raportat la un domeniu ocupațional în care salarizarea este reglementată prin lege, anume, învățământul universitar de stat - este necesară aplicarea dispozițiilor legale minimale, în lipsa unor determinări care să fie legal opozabile părților.
În mod evident, aplicarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 - pe perioada în care a fost în vigoare - nu este incompatibilă cu statutul angajatorului, de universitate de stat, nici cu cel al angajatului, de bugetar, în condițiile în care art. 11 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 130/1996 (aplicabilă ratio temporis) statuează că produc efecte clauzele contractelor colective de muncă la nivel național pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, după cum și dispozițiile art. 3 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010 specifică faptul că aceste efecte se produc pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, roman sau străin/mixt), în cazul contractelor colective de munca la nivel național.
Curtea urmează a obliga angajatorul doar la plata diferențelor salariale dintre sumele primite de acesta pe perioada în litigiu decembrie 2008 - aprilie 2012 și cele la care era îndrituit în limitele arătate mai sus.
Se are în vedere faptul că reclamantul recurent recunoaște primirea unor sume pe care la momentul plății a fost de acord să le considere drepturi salariale, conform înțelegerii părților, sume provenite din contractul de cercetare al cărui director era.
Or, de îndată ce a existat această înțelegere a părților, nu există suficiente argumente pentru a considera că nu s-ar fi plătit nici un salariu pe această perioadă reclamantului recurent.
Susținerea acestuia că procedeul a fost nelegal, întrucât potrivit art. 38 Codul muncii, angajatul nu poate renunța la drepturile sale legale, și că sumele respective ar fi corespuns activității aferente cercetării în cadrul menționatului proiect, fiind derulată în paralel o activitate de cercetare științifică pe postul de cercetător științific II pe care a fost considerat ca încadrat, trebuie privită în ansamblul raporturilor stabilite între părți.
Astfel, chiar reclamantul recurent arată că activitatea derulată în cadrul raporturilor de muncă și separat de cercetarea aferentă contractului de cercetare al cărui director, a constat din conceperea unui număr de 6 cărți, 85 de lucrări și un capitol într-o carte în limba engleză.
Nu reiese însă faptul că acestea au corespuns unor directive date de angajator, că activitatea respectivă ar fi fost derulată în cadrul contractului de
muncă, definit de art. 10 Codul muncii ca fiind acel contract în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, prestează muncă pentru și sub autoritatea unui angajator în schimbul unei remunerații denumite salariu.
Or, din ansamblul probațiunii scrise depuse la dosar, reiese faptul că nu a fost necesară o activitate de cercetare în cadrul universității, și că acceptarea de către universitate a continuării raporturilor de muncă s-a făcut doar pentru a se oferi în acest mod posibilitatea ca reclamantul să continue derularea contractului de cercetare și eventual să acceadă la alte contracte de cercetare, pentru care scop, una din condiții era aceea de a fi angajat al unei instituții de învățământ superior.
Practic, nu reiese că lucrările enumerate de recurent ar fi fost elaborate în considerarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia, dimpotrivă, angajatorul susține că nu a trasat atari atribuții reclamantului.
Există, în acest sens, la dosar, adresa șefei catedrei de geometrie descriptivă și grafică inginerească (fila 26 dosar fond) prin care se arată că în statul de funcții al catedrei nu există un post de cercetător științific gr. II, iar colectivul de cercetare nu este implicat în nici un proiect de cercetare, susținând cele arătate mai sus.
Nu se verifică susținerile recurentului în sensul că voința sa ar fi fost viciată prin amenințare cu concedierea, pentru a-și exprima acordul pentru cuantumul salariului și sursa din care să se plătească acesta. Or, pentru a constitui un viciu de consimțământ în sens juridic, întreaga doctrină acceptă că amenințarea trebuie să fie nelegitimă, adică destinatarul acesteia să fie amenințat cu un rău injust, iar nu cu unul just, cum ar fi aplicarea unei sancțiuni disciplinare sau a altei măsuri organizatorice de către angajator în limitele legii. În acest din urmă caz, când s-a amenințat cu un asemenea rău legitim, just, amenințarea nu reprezintă un viciu de consimțământ și ca atare, nu anulează acordul de voință.
Practic, între părți s-a derulat un contract individual de muncă sui generis, în cadrul căruia acordul părților a privit plata drepturilor salariale din sumele rezultate din acel proiect de cercetare.
Nu este încălcat în acest mod nici art. 38 Codul muncii, care nu permite renunțarea la drepturile ce sunt recunoscute prin lege reclamantului, în condițiile în care acesta nu a avut alte drepturi decât cele pe care le-a agreat cu angajatorul și la care prin ipoteză să fi renunțat. În stabilirea diferențelor de plată se vor compara sumele primite de reclamant din acest contract de cercetare cu minimele fixate de contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010, astfel cum s-a arătat în cele de mai sus.
Susținerile recurentului în sensul că prin acest mod de salarizare, practic i s-ar refuza plata salariului, în condițiile în care recurentul a asigurat venituri pârâtei (și nu invers) constând în regia de 15% pe care și-a reținut-o din valoarea contractului de cercetare cu finanțare externă, al cărui proiect l-a realizat exclusiv, nu pot fi primite, întrucât practic, în orice contract de muncă, plusul de valoare îl creează muncitorii, angajații, iar angajatorul, fiind cel care creează întreprinderea, cadrul în care se derulează activitatea creatoare, fiind cel care suportă riscul acesteia, este și cel care culege beneficiile, fructele, cu condiția de a remunera activitatea angajaților săi. Or, reclamantul însuși a solicitat universității să îl mențină în cadrul său, în forma arătată, pentru a-și putea derula în continuare activitatea de cercetare, agreând ca plata să se facă din aceste contracte.
Solicitarea de a fi remunerat prin asimilare cu situația persoanelor care prin cumul exercită atât activitatea specifică de învățământ, cât și, în paralel, activitate în cadrul unor proiecte de cercetare, nu poate fi primită, întrucât, așa
cum s-a arătat în cele ce preced, nu a existat un post didactic sau de cercetare pe care reclamantul să fi fost încadrat în mod legal. Situația sa juridică este una atipică. Acordul de voințe al părților se impune instanței cu forță de lege, cu corectivul arătat, dedus din dispozițiile minimale ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007-2010.
În mod evident, părțile având un contract individual de muncă în derulare, angajatorul este ținut să achite drepturile salariale minime chiar și după încheierea contractului de cercetare al cărui director a fost reclamantul, un argument fiind acela conform căruia universitatea încheie contracte de cercetare și un cercetător nu le poate încheia în calitate de persoană fizică, astfel încât, pe perioada de derulare a contractului individual de muncă, angajatorul are obligația de a achita salariul aferent muncii angajatului său. Nu poate invoca angajatorul faptul că acesta nu a atras un alt contract de cercetare, din moment ce s-a dovedit în cauză (fila 151 dosar recurs) refuzul universității de a-și da acordul de cooperare în cadrul unui proiect de cercetare științifică, motivat tocmai de existența diferendului juridic între părți. Se conturează astfel lipsa oricărei culpe a angajatului raportat la faptul că nu derulează activitatea profesională avută în vedere de părți în cadrul contractului individual de muncă, astfel încât nu i se poate refuza salariu pentru acest motiv.
Urmează a fi obligată pârâta ca în cadrul drepturilor salariale să ia în calcul și sporul de vechime în muncă, aplicabile fiind în acest sens dispozițiile art. 41 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pentru anii 2007- 2010.
Pentru toate considerentele ce preced, va fi admis în parte și petitul vizând anularea dispozițiilor nr.498/_ și nr. 921/_ emise de pârâtă, prin care i-a fost modificat salariul de încadrare la 534 lei/ lună retroactiv - începând cu_ și ulterior la 705 lei/ lună - începând cu_, respectiv, doar sub aspectul cuantumului salariului stabilit în favoarea reclamantului.
Va fi obligată pârâta la actualizarea cu indicele de inflație a de la data scadenței drepturilor aferente fiecărei luni.
Va fi obligată pârâta la acordarea în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente cu valoarea tichetelor de masă aferente perioadei decembrie 2008 - aprilie 2012, actualizată cu indicele de inflație.
Se reține, în acest sens, faptul că singura obiecție ridicată de pârâtă cu privire la temeinicia acestei pretenții a privit inadmisibilitatea, în raport de acordul părților, de a se aloca alte sume decât cele din contractul de cercetare al cărui director a fost reclamantul, pentru achitarea acestor drepturi.
Or, nefiind contestată acordarea de tichete de masă în cadrul unității pârâte, și față de precizările de mai sus cu privire la minimul salarial ce trebuie asigurat angajatului, chiar peste acordul expres al părților, se conturează, raportat la aceleași considerente, mutatis mutandis, temeinicia cererii și sub aspectul tichetelor de masă, întrucât nu trebuie tratați discriminatoriu salariații unei unități sub acest aspect, ci, în măsura în care atari tichete se acordă unora, trebuie acordate tuturor.
Aceleași sunt considerentele pentru care va fi obligată pârâta la plata către reclamant a celui de-al 13-lea salariu pentru anul 2009, actualizat cu indicele de inflație. În ceea ce privește acordarea celui de al 13-lea salariu pentru anii 2010- 2011, instanța constată aplicarea dispozițiilor art. 8 și 9 din Legea nr. 285/2010 ce stipulează că nu se acordă sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 și 2011.
Se va dispune obligarea pârâtei la virarea sumelor aferente contribuțiilor obligatorii ale angajatorului și ale angajatului, aferente acestor drepturi salariale,
petitul fiind unul accesoriu a cărui legalitate și temeinicie nu au fost contestate în sine de către pârâtă.
Nefondate se conturează a fi criticile din recurs sub raportul modului de soluționare a petitelor privitoare la plata sporului de doctorat, în condițiile în care, cum s-a arătat mai sus, contractul individual de muncă al reclamantului este unul sui generis, ce atrage aplicabilitatea dispozițiilor general valabile în materie, iar nu a unora specifice funcției de care se prevalează reclamantul, ce invocă în susținerea acestui petit dispozițiile art. 23 lit. n) din Legea nr. 319/2003 privind statutul personalului de cercetare dezvoltare.
Cât privește solicitarea de obligare la plata indemnizației pentru concediul anual de odihnă, Curtea constată că nu este necesară o pronunțare distinctă asupra acesteia, în condițiile în care s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor de drepturi salariale între cele efectiv încasate și cele datorate conform determinărilor stabilite în cele ce preced, fiind incluse eventualele diferențe cu titlu de indemnizație de concediu.
Nefondată apare solicitarea de a fi obligată pârâta la plata dobânzii moratorii conform art. 26 alin. 7 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul Universității Tehnice din C. -N., prelungit prin actului adițional nr. 186/_
.
Textul prevede că persoanele care se fac vinovate de întârzierea plății drepturilor bănești cu mai mult de 2 zile, vor fi sancționate potrivit legislației în vigoare, iar salariatul va primi o dobândă moratorie de 1 % pe zi întârziată.
Or, ipoteza reglementată de text vizează o altă ipoteză decât cea invocată de reclamant prin acțiune, anume, întârzierea voită în plata unor drepturi salariale indiscutabile în cuantumul lor, din culpa unor salariați cu atribuții în acest sens.
În cazul reclamantului, practic a existat o situație juridică neclară, un acord de voință asupra căruia reclamantul a revenit ulterior, astfel încât întârzierea nu a fost imputabilă exclusiv angajatorului, ci în egală măsură reclamantului.
Așa cum corect arată intimata pârâtă, petitul privind obligarea acesteia la operarea în carnetul de muncă și la scanarea carnetului de muncă este prematur formulat, nefiind probat un refuz al angajatorului sub acest aspect, dimpotrivă, acesta exprimându-și disponibilitatea pentru corectarea eventualelor erori și aducerea înscrisurilor la forma corespunzătoare realității.
Onorariul avocațial achitat de reclamant în cele două etape procesuale a fost de câte 1000 lei, din care, în temeiul art. 274 și 276 C.proc.civ., instanța va obliga pârâta să suporte jumătate, apreciind că în ansamblu, într-o apreciere globală, în această măsură a fost câștigat litigiul de reclamant.
Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1-3 raportat la art. 304 cpt. 9 și art.
3041C.proc.civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul Ț. Ș. împotriva sentinței civile nr. 9701 din_ a Tribunalului C., pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul că admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Ț. Ș. în contradictoriu cu pârâta U. T. C. N. și în consecință:
Anulează în parte dispozițiile nr.498/_ și nr. 921/_ emise de pârâtă, sub aspectul cuantumului salariului stabilit în favoarea reclamantului.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a drepturilor salariale reprezentând diferența dintre drepturile efectiv plătite și drepturile cuvenite - respectiv salariul minim la care era îndreptățit conform studiilor superioare și sporul de vechime în muncă - aferente perioadei decembrie 2008 - aprilie 2012, actualizate cu indicele de inflație.
Obligă pârâta la acordarea în favoarea reclamantului a unei despăgubiri echivalente cu valoarea tichetelor de masă aferente aceleiași perioade, actualizată cu indicele de inflație.
Obligă pârâta la plata către reclamant a celui de-al 13-lea salariu pentru anul 2009, actualizat cu indicele de inflație.
Obligă pârâta la virarea sumelor aferente contribuțiilor obligatorii ale angajatorului și ale angajatului, aferente acestor drepturi salariale.
Obligă pârâta la plata sumei de 500 lei în favoarea reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale aferente judecății în primă instanță.
Menține dispoziția sentinței instanței de fond privind respingerea celorlalte pretenții.
Obligă intimata la plata sumei de 500 lei în favoarea recurentului, cu titlu de cheltuieli de judecată aferente judecății în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||||
G. | -L. T. | I. | T. | D. C. | G. |
Red., dact. I.T. 2 ex.
Jud. fond: E.B.
