Decizia civilă nr. 496/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 496/R/2013
Ședința publică din data de 19 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: G. -L. T. JUDECĂTOR: I. T.
G.: N. N.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței civile nr. 1631 din 24 octombrie 2012 pronunțate de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ precum și recursul declarat împotriva aceleiași hotărâri de pârâta S.C. T. T. S. B. M., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților s-au consemnat în încheierea ședinței publice din data de 12 februarie 2013, când s-a amânat pronunțarea, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1631 din 24 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._ s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul D. I., împotriva pârâtei S.C. T. T. S.R.L. și în consecință:
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului drepturile salariale restante în perioada:_ -_ .
S-a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata celor 9 curse efectuate în cuantum de 6772 lei și 2310 lei reprezentând contravaloarea taxelor de drum și parcare.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă S.C.
T. T. S.R.L., împotriva reclamantului - pârât D. I., pentru plata sumei de 6250 euro cu titlu de prejudiciu.
Au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că între părți au existat raporturi juridice de muncă potrivit contractului individual de muncă - fila 7 începând cu_ .
Pentru perioada_ -_ statele de plată depuse de angajator, nu au fost semnate de reclamant potrivit raportului de expertiză criminalistică nr. 177/_ efectuat de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice C.
- filele 201 - 207.
Așadar potrivit art. 168 alin. 1 Codul muncii angajatorul va fi obligat la plata drepturilor salariale pentru perioada sus - menționată, acesta nefăcând dovada plății drepturilor salariale.
Reclamantul a precizat la fila 28 că nu a fost plătit pentru cele 9 curse efectuate în perioada 2009 - 2010, după cum urmează:
0000410 B. M. - Franța - Olanda - B. M. ;
0000596 B. M. - Franța - Germania - C. inău - B. M. ;
-
0000430 B. M. - Iași - P. ni - B. M. ;
0000435 B. M. - Franța - Belgia - Olanda - Craiova - Sibiu - B. M. ;
- 0000572 B.
M.
- Petea - Franța - Olanda - Germania - București - B.
M. ;
- 0000566 B.
M.
- Iași -- Rădăuți - B. M. ;
- 0000540 B.
M.
- Franța - Olanda - Germania - Franța - Germania -
Franța - Germania - Olanda - România;
0000599 România - Franța - Olanda - B. M. ;
0000447 B. M. - Franța - Olanda - România;
Angajatorul a depus la dosar foile de parcurs după cum urmează:
fila 109 ruta România - Franța, unde se consemnează cantitatea de combustibil, diurna de 400 euro, total cheltuieli decontate pentru cursa din_, 462 euro;
fila 111 ruta România - Franța, plecare_ total decont 429,5 euro din care 400 euro diurnă și restul combustibil, rovinetă;
Cursa din_ decontat 909 euro din care 650 euro diurna restul cheltuieli de transport;
Cursa din_ decontat cheltuieli 3350 euro din care 3000 euro diurnă restul cheltuieli de transport; cursa din_ decontate cheltuielile 710 euro din care 500 euro diurna restul cheltuieli transport;
Cursa din_ total cheltuieli 2590 euro din care 1000 euro diurnă restul cheltuieli transport, alte cheltuieli;
Cursa din_, decontat cheltuieli 1052 euro din care 600 euro diurna restul cheltuieli transport - alte cheltuieli.
Martorii audiați Felic V. fila 223 și B. L. fila 230 au relatat modul în care angajatul completa aceste foi de parcurs, respectiv: "la plecările în cursă se făcea o foaie de decont în care era consemnată suma pe care o primea în avans la plecarea în cursă, iar ulterior după kilometri parcurși se completa suma pe care urma să o primească salariatul.";
Martorii au relatat că nu au primit suma corectă din decont, însă cum reclamantul nu s-a înscris în fals asupra acestor deconturi și a semnat împreună cu angajatorul, semnătura reclamantului a certificat primirea sumelor de bani, drept urmare cererea reclamantului de a-i fi plătite cele nouă curse efectuate a fost nefondată, la fel și cererea reclamantului de a i se plăti contravaloarea taxelor de drum și parcare a fost nefondată întrucât aceste cheltuieli sunt cuprinse în foile de parcurs depuse de angajator și decontate de angajator, reclamantul semnând aceste deconturi, astfel s-a considerat că nu mai este îndreptățit la primirea altor sume de bani.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de angajator tribunalul a reținut:
Societatea pârâtă pretinde de la reclamant suma de 6250 euro cu titlu de prejudiciu cauzat societății întrucât reclamantul a fost amendat pe teritoriul Republicii Ungaria pentru nerespectarea timpilor de conducere și de odihnă, așa cum a rezultat din procesul verbal - fila 23 în maghiară, tradus în limba română -fila 58.
Amenda a fost achitată de societatea pârâtă.
Angajatorul trebuia să facă dovada programului de lucru stabilit pentru reclamant în calitatea sa de șofer ce efectua curse internaționale pe fișa postului, Regulamentul de Ordine Interioară cu respectarea art. 132 Codul muncii.
Pentru a putea pretinde acel prejudiciu, angajatorul trebuia să dovedească
încălcarea sarcinilor de serviciu de către reclamant. Se impută reclamantului faptul că a fost amendat pentru că nu a respectat timpul de conducere și de odihnă pe teritoriul Ungariei, reclamantul fiind singurul vinovat de acea amendă
plătită de angajator, însă martorii audiați Felic V. fila 223 și B. L. fila 230 au relatat faptul că angajatorul a impus reclamantului și altor angajați să încalce timpii de odihnă pentru a-și putea acoperi programul de lucru.
Așadar din probele administrate a rezultat că societatea pârâtă este vinovată de amendarea reclamantului și nu poate pretinde de la reclamant nicio sumă de bani, angajatorul este vinovat în exclusivitate de acel prejudiciu, motiv pentru care cererea reconvențională a fost respinsă ca nefondată.
Potrivit art. 276 Cod procedură civilă au fost compensate cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamantul D. I. cât si pârâta S.C. T. T. S. B. M.
.
Reclamantul D. I. a solicitat admiterea recursului în temeiul prevederilor art. 312, rap. la art. 304 pct. 7 și 9, art. 304 1 C. pr. civilă și în consecință, în principal casarea în parte a sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru cercetarea cauzei pe fond iar în subsidiar modificarea în parte a sentinței recurate și rejudecând cauza admiterea acțiunii formulată și precizată de reclamant. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele considerente:
Prin Sentința civilă nr. 1631/_, pronunțată în dos. nr._ al T. ui Maramureș, instanța de fond admite în parte acțiunea formulată de reclamant și obligă pârâtă la plata drepturilor salariale restante aferentă perioadei_ -_ .
Deși se admite acest petit instanța de fond nu indică în dispozitivul hotărârii atacate, cuantumul sumei ce urmează a fi încasată de recurent, iar în condițiile în care s-ar pune în executare ac astă hotărâre ar exista un impediment la executare, întrucât partea din hotărâre ce se pune în executare este dispozitivul în care nu este indicată suma cuvenită cu titlu de drepturi salariale restante, la nivelul sumei de 9516 lei, aferentă perioadei_ -_ .
Instanța de fond respinge în mod greșit cererea recurentului privind plata sumei de 6772 lei reprezentând plata celor 9 curse internaționale efectuate de recurent și deopotrivă, respinge cererea privind plata sumei de 2310 lei reprezentând contravaloarea taxelor de drum, parcare și alte cheltuieli aferente curselor efectuate.
Față de cele mai sus expuse, instanța de fond pronunță o hotărâre minus petita, întrucât deși a fost investită cu o cerere de chemare în judecată precizată, așa cum reiese din încheierea din data de_, (f.212), prin care se reține că reclamantul prin avocat depune la dosar modificare de acțiune privind câtimea obiectului cauzei, în sensul că înțelege să solicite suma de 13.450 lei pentru cursele efectuate în perioada_ -_, aspecte arătate și prin concluziile scrise depuse de recurent, nu s-a pronunțat asupra acțiunii precizate, reținând doar acțiunea inițială, cu privire la plata curselor efectuate, la nivelul sumei de 6772 lei.
Din păcate instanța de fond reține în dispozitivul hotărârii că: "respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata celor 9 curse efectuate în cuantum de 6772 lei și 2310 lei reprezentând contravaloarea taxelor de drum și parcare" iar hotărârea pronunțată este motivată sumar și confuz, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, în speță fiind incidente disp. art. 304 pct. 7
C. pr. Civilă.
De asemenea, instanța de fond, respinge cererea privind plata celor 9 curse internaționale efectuate de recurent, reținând prin considerentele hotărârii atacate (f.4), că: "Martorii audiați Felie Vas de fila 223 și B. L. fila 230 au relatat modul în care angajatul completa aceste foi de parcurs, respectiv "la
plecările în cursă se făcea o foaie de decont în care era consemnată suma pe care o primea în avans la placarea în cursă, iar ulterior după kilometri parcurși se completa suma pe care urma să o primească salariatul".
Față de aspectele relatate de martorii, instanța de fond pronunță o hotărâre nelegală, deoarece înțelegerea privind plata către recurent în funcție de distanța efectiv parcursă este lovită de nulitate absolută, întrucât încalcă o normă imperativă, nulitate care însă nu poate fi asanată, ci doar constatată.
Nulitatea acestei clauze rezidă din încălcarea dispozițiilor art. 8 al. 1, pct. 11, din OUG nr. 37/2007, care statuează că, constituie contravenție acordarea de către întreprinderea/operatorul de transport rutier a unor plăți conducătorilor auto, chiar și sub formă de bonificații sau prime, în funcție de distanța parcursă și/sau de cantitatea de mărfuri transportată, iar instanța de fond nu a analizat aceste aspecte pentru a se aduce lămuriri cauzei, pentru o reală cercetare pe fond a cauzei, dar mai ales pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală.
Jurisprudența Curții de Apel C., a statuat prin hotărârile pronunțate în cauze având același obiect, nulitatea clauzelor prin care angajații sunt plătiți în funcție de distanța parcursă, așa cum reiese din probele administrate cauzei și face trimitere la decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel C. în dos. nr. _
.
Întrucât o astfel de clauză exista între părți, aferentă raporturilor de muncă în speță sunt aplicabile dispozițiile legale amintite respectiv art. 57 al. 6 din Codul Muncii, potrivit cărora, în situația în care o clauză a unui contract individual de muncă este afectată de nulitate întrucât stabilește drepturi sau obligații pentru salariați, care contravin unor norme legale imperative sau contractelor colective de muncă aplicabile, salariatul are dreptul la despăgubiri.
Instanța de fond raportat la disp. art. 129 alin. 5, C. pr. civilă, care consacră principiul rolului activ al judecătorului și al aflării adevărului, care prevăd că: judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărârii temeinice și legale"avea obligația să constate incidența dispozițiilor legale din OUG nr. 37/2007, față de motivele mai sus expuse, motiv pentru care solicită casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare T. ui Maramureș, pentru o reală cercetare a cauzei pe fond.
De asemenea, instanța de fond reține prin considerentele hotărârii pronunțate cu privire la cele 9 curse efectuate (f. 4 din sentință), că: martorii au relatat că nu au primit suma corectă din decont, însă reclamantul nu s-a înscris în fals asupra acestor deconturi și a semnat împreună cu angajatorul, iar semnătura certifică primirea sumelor de bani.
Învederează instanței că deconturile pe care le-a depus intimata și reținute de către instanța de fond privesc perioada aferentă lunilor: martie, aprilie, august, octombrie și decembrie 2009, în ordinea reținută instanța de fond, respectiv:
fila 109, ruta România - Franța -_ ;
fila 111, ruta România - Franța -_ :
cursa din_ ;
cursa din_ ;
cursa din_ ;
cursa din_ ;
cursa din_ ;
Însă, precizările de puse la fila 28, privesc cursele efectuate în perioada decembrie 2009 - aprilie 2010, pentru care intimata nu a depus deconturi sau alte înscrisuri, iar deconturile reținute de instanța de judecată sunt aferente altei
perioade lucrate de recurent, adică martie-octombrie 2009, nu decembrie 2009- aprilie 2010, așa cum a arătat mai sus.
Faptul că intimata nu a depus deconturile, respectiv foile de parcurs reiese și din notele de ședință depuse de recurent (f. 183), prin care arată că niciunul din înscrisurile depuse nu fac parte din cele solicitate a fi depuse în probațiune, care a indicat numărul foilor de parcurs pentru cursele efectuate și cu privire la care nu a încasat diurna.
Cu toate acestea instanța respinge în mod greșit petitul privind plata celor nouă curse, cât și plata sumei de 2.310 lei reprezentând contravaloarea taxelor de drum, parcare și alte cheltuieli aferente curselor efectuate, deși a dovedit că a fost achitată de recurent din banii personali, prin înscrisurile depuse la f. 10-17.
Dispozițiile legale mai sus indicate, respectiv art. 304, pct. 7, C. pr. Civilă, operează și față de soluționarea în mod greșit și cu încălcarea disp. art. 274 și urm. C. pr. civilă, de către instanța de fond a petitului privind cheltuielile de judecată pe care le compensează, fără a motiva în drept și în fapt această compensare.
Învederează instanței că părțile nu au solicitat soluționarea acestui petit în această manieră, mai ales că cererea reconvențională a pârâtei intimate a fost respinsă, iar compensarea cheltuielilor de judecată nu se impune în condițiile în care recurentul a fost nevoit să promoveze cererea de chemare în judecată, urmare încălcării drepturilor sale de către intimată, motiv pentru care se impune ca recurentului să-i fie achitate cheltuielile de judecată la fond, în cuantum de
2.540 lei, reprezentând onorariu expertiză 1.800 lei (f. 178, 187), onorariu avocat 500 lei și 240 lei traduceri (f. 249)
Pentru toate aceste considerente solicităm admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta S.C. T. T. S. B. M. a solicitat
în temeiul art. 304 alin.1 pct.7,8 si 9 coroborat cu 312 alin.3 C. pr. civ., în principal admiterea recursului si modificarea hotărârii instanței de fond în sensul respingerii acțiunii intimatei si admiterii cererii reconvenționale.
În fapt apreciază că în mod greșit instanța de fond a respins cererea reconvențională prin care solicita obligarea intimatului la plata sumei de 6250 euro echivalentul a 1.3. forinți, care reprezintă amenda plătită de recurentă pentru nerespectarea timpilor de odihnă si conducere pe teritoriul Ungariei.
Așa cum a explicat si în fata instanței de fond culpa în sancționarea contravențională îi aparține în exclusivitate intimatului care avea obligația să respecte timpii de odihnă si de conducere. Apreciază că avea posibilitatea legală să se îndrepte în regres împotriva fostului angajat pentru plata acestei sume.
În ceea ce privește cererile intimatului menționează că acesta si-a primit drepturile salariale așa cum rezultă din statele de lată, recurenta neavând alte obligații salariale către intimat, toate fiind achitate până la stingerea contractului de muncă cu acesta.
Intimatului i-au fost decontate toate cheltuielile făcute de acesta în interesul societății cu ocazia efectuărilor curselor externe prin alimentarea cardului personal de către administratorul societății.
Menționează si faptul că intimatul cu ocazia unor curse de transport cu autocamionul la Timișoara a încasat de la beneficiari aproximativ 3000 euro pentru care a emis chitanță în numele si pe seama societății iar sumele au fost încasate de acesta.
Reclamantul D. I. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea, deliberând, reține următoarele:
Cu privire la recursul reclamantului D. I.
, în ceea ce privește petitul privind plata salariului, Curtea notează că în mod corect instanța de fond a constat că pârâta intimată nu a făcut dovada achitării acestora pe perioada _
-_, în condițiile în care, conform concluziilor expertizei grafologice efectuate în cauză, semnăturile de pe statele de plată nu aparțineau acestuia.
Intimata pârâtă nu a administrat alte probe din care să rezulte îndeplinirea acestei obligații; deși a susținut că plata salariului se făcea pe card, prin virament bancar, nu a depus la dosar înscrisuri care să dovedească acest fapt deși instanța de recurs i-a solicitat în mod expres acest lucru (fila 31 dosar recurs).
Ca atare, aplicând dispozițiile 168 alin.1 Codul muncii, instanța de fond a obligat pârâta intimată la plata drepturilor salariale pe această perioadă, fără însă a indica cuantumul acestora. Or, în condițiile în care acest aspect rezultă din probele administrate (contract individual de muncă și state de plată), curtea constată că apar ca întemeiate criticile recurente sub acest aspect, un simplu calcul matematic confirmând suma pretinsă de reclamantul recurent, de 9516 lei.
În ceea ce privește plata diurnei, Curtea reține că în mod netemeinic și nelegal această pretenție a fost respinsă de instanța de fond.
În acest sens, Curtea reține în primul rând că deconturile reținute ca dovadă a plății sunt aferente unor alte perioade decât cele în care s-au efectuat cursele pretinse de reclamant.
Astfel, prin precizarea făcută în ședința publică din data de_ (fila 224 dosar fond), consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, reclamantul recurent și -a precizat acest petit, arătând că solicită suma de 13.450 lei, ca fiind diurna aferentă curselor efectuate în perioada_ -_ . Or, deconturile depuse privesc alte perioade decât cea litigioasă, fiind aferente anului 2009 (filele 109 și urm. dosar fond). De altfel, societatea a refuzat să depună la dosar foile de parcurs pentru cursele pretinse, deși această probă i-a fost solicitată atât în fond(fila 183), cât și în recurs.
În al doilea rând, Curtea constată că, așa cum a reținut și instanța de fond, înscrisurile depuse în cauză (deconturile aferente unor alte curse decât cele litigioase) coroborate cu declarațiile martorilor confirmă faptul că între părți a existat o înțelegere potrivit căreia cuantumul și plata diurnei se stabilea în funcție de kilometri parcurși la fiecare cursă.
Un astfel de acord încalcă însă prevederi imperative în materie, sancțiunea aplicată fiind așadar a nulității absolute a unor astfel de clauze.
Nulitatea acestei clauze rezidă din încălcarea dispozițiilor art. 8 al. 1 pct. 11 din OUG nr. 37/2007, potrivit căreia constituie contravenție acordarea de către întreprindere/operatorul de transport rutier a unor plăți conducătorilor auto, chiar și sub formă de bonificații sau prime, în funcție de distanța parcursă și/sau de cantitatea de mărfuri transportată.
De menționat este faptul că OUG nr. 37/2007 stabilește cadrul de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează operațiuni de transport rutier ce fac obiectul Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006 de armonizare a anumitor dispoziții din domeniul social privind transportul rutier și amendare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.821/85 și Regulamentului Consiliului (CE) nr. 2.135/98 și abrogare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 3.820/85 sau operațiuni de transport rutier care fac obiectul Acordului european privind activitatea echipajelor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere internaționale (AETR).
În sensul menționat sunt și dispozițiile art. 10 al. 1 din Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 561/2006 care instituie aceeași
interdicție, stabilind că "se interzice întreprinderilor de transport să remunereze conducătorii auto salariați sau care sunt puși la dispoziția lor în funcție de distanța parcursă și/sau de cantitatea de mărfuri transportată, chiar și sub forme de prime sau majorări salariale, în cazul în care o asemenea remunerare este de natură să pericliteze siguranța rutieră și/sau să încurajeze încălcarea regulamentului";.
Având în vedere dispozițiile art. 148 din Constituția României, Ordonanța nr. 37/2007 trebuie interpretată prin prisma dispozițiilor Regulamentului. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu art. 249 din TCE regulamentul menționat, ca act comunitar, este obligatoriu în toate elementele și se aplică direct în fiecare stat membru. Cu alte cuvinte, regulamentele comunitare devin imediat parte a dreptului intern al statelor membre, deci inclusiv a României.
Din modul de reglementare, rezultă intenția legiuitorului intern, respectiv comunitar, de a asigura securitatea rutieră care ar putea fi periclitată în condițiile în care conducătorii auto ar efectua transporturi cu încălcarea perioadelor legale de odihnă.
Așadar, înțelegerea privind plata către reclamantul recurent a diurnei în funcție de distanța efectiv parcursă este lovită de nulitate absolută, întrucât încalcă o normă imperativă, nulitate care însă nu poate fi asanată, ci doar constatată.
Însă, prin prisma dispozițiilor art. 57 al. 6 din Codul Muncii, această clauză este înlocuită de drept cu dispozițiile legale sau edictate de contractul colectiv de muncă aplicabil, care conturează regimul juridic al acordării drepturilor de diurnă personalului (conducători auto) încadrat pe ramura de activitate transporturi.
În consecință, Curtea apreciază ca fiind fondate criticile recurentului, acesta fiind îndreptățit la plata diurnei în funcție de numărul de zile petrecut în deplasare, iar cuantumul acesteia urmează a fi stabilit prin raportare la normele legale generale în materie.
La stabilirea cuantumului diurnei, Curtea va avea în vedere, așa cum s-a arătat deja, faptul că intimata nu a depus foile de drum solicitate de instanța,
înscrisuri care ar fi probat numărul exact de zile pe care recurentul le-a petrecut în fiecare delegație. În lipsa acestor probe, ce erau în sarcina intimatei conform art. 287 Codul muncii, Curtea va reține ca dovedite susținerile recurentului, urmând a stabili cuantumul diurnei prin raportare la cele 62 de zile pretinse de acesta.
În ceea ce privește cuantumul diurnei per zi, se reține că în mod eronat acesta a fost indicat de recurent ca fiind de 50 de euro, potrivit dispozițiilor HG 518/1995 acesta fiind de 35 de euro. Ca atare, Curtea reține că suma totală aferentă diurnei pentru 62 de zile este de 2170 euro. Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată reclamantul recurent a recunoscut că i-a fost achitate jumătate din cuantumul sumei ce i se cuvenea cu titlu de diurnă, Curtea constată îndreptățirea acestuia la plata de către recurentul intimat a sumei reprezentând echivalentul în lei a 1085 euro.
De asemenea, Curtea reține că, deși recurentul a făcut dovada unor cheltuieli în beneficiul intimatei, aceasta nu a probat restituirea acestora, așa cum s-a argumentat mai sus, deconturile reținute de instanța de fond ca probă vizând alte curse efectuate de recurent decât cele pretinse. Așa fiind, criticile recurentului apar ca fondate și sub acest aspect, urmând a fi obligată intimata și plata sumei de 2310 lei cu titlu de despăgubiri.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată aferente fondului, față de cele de mai sus, Curtea reține culpa procesuală a pârâtei, motiv pentru care, având în
vedere dispozițiile art. 274 C.pr.civilă, urmează a o obliga pe aceasta la plata sumei de 2540 lei către reclamant cu acest titlu.
În consecință, față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă, raportat la art. 304 pct.9 C.pr.civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței civile nr. 1631 din 24 octombrie 2012 a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică în parte în sensul dispozitivului prezentei decizii.
Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. T. T. S., sub aspectul cererii reconvenționale
, Curtea apreciază că în mod corect a reținut prima instanță că societatea recurentă nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor răspunderii patrimoniale, în sensul art. 270 din Codul Muncii.
Astfel, recurenta pârâtă pretinde de la reclamant suma de 6250 euro cu titlu de prejudiciu cauzat societății, întrucât reclamantul a fost amendat pe teritoriul Republicii Ungaria pentru nerespectarea timpilor de conducere și amenda a fost achitată de societatea pârâtă.
Așa cum a reținut însă și instanța de fond, martorii audiați în cauză confirmă apărările reclamantului pârât, potrivit cărora exista o practică a societății în a-și determina angajații să încalce timpii legali de odihnă.
Mai mult, atât din cuprinsul procesului verbal de contravenție depus în dosarul de fond (fila 58), cât și din hotărârea Parchetului Tata nr.B.45/2009/4 din 28 mai 2009, rezultă că societatea recurentă a emis o adeverință cu conținut fals, care atesta că în perioada_ -_ reclamantul pârât s-a aflat în concediu; această adeverință a fost emisă tocmai pentru a justifica în fața autorităților străine respectarea de către șofer a timpului legal de odihnă.
Este așadar evident că societatea recurentă și-a asumat implicit și riscurile activității sale ilicite, motiv pentru care, conform principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans - potrivit căruia nimeni nu poate sa obțină foloase invocând propria sa vină sau incorectitudine și nici sa se apere valorificând un asemenea temei-, Curtea reține că aceasta nu este îndreptățită la restituirea de către intimat a sumei achitate cu titlu de amendă.
În consecință, constând neîntemeiate criticile recurentei S.C. T. T. S., în temeiul art. 312 alin.1 și 3 C.pr.civilă, urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de acesta.
În temeiul art. 274 și 276 C.pr.civilă, reținând culpa procesuală a intimatei
S.C. T. T. S., o va obliga pe aceasta să plătească recurentului D. I. suma de 1260 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs, corespunzător pretențiilor admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamantul D. I. împotriva sentinței civile nr. 1631 din 24 octombrie 2012 a T. ui Maramureș pronunțată în dosar nr. _
, pe care o modifică în parte în sensul că: drepturile salariale cuvenite reclamantului pentru perioada_ -_ sunt în cuantum net de 9516 lei.
Obligă pârâta la plata echivalentului în lei la data plătii a sumei de 1085 euro, reprezentând diurnă si la plata sumei de 2310 lei cu titlu de despăgubiri.
Obligă pârâta la plata sumei de 2540 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată aferente fondului.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii.
Respinge ca nefundat recursul declarat de pârâta S.C. T. T. S. împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe intimata S.C. T. T. S. să plătească recurentului D. I. suma de 1260 lei, cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată si pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. C. G. | G. | -L. | T. | I. | T. |
G.
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_ Jud.fond: C. M.
