Decizia civilă nr. 208/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

DECIZIA CIVILĂ NR. 208/A/2013

Ședința publică din 05 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. G.

JUDECĂTOR: S.

-C.

B.

G.: A.

B.

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta S. R. împotriva sentinței civile nr. 1310 din 10 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr._, privind și pe pârâta intimată S. G. "

A. I. C. B. M., având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că prin motivele de apel, reclamanta apelantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul prev. art. 223 din C.pr.civ.

Curtea constată apelul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare în baza actelor de la dosar.

C U R T E A

În urma deliberării, reține că

prin acțiunea înregistrată pe rolul T. ui Maramureș sub dosar nr._, la data de_, reclamanta S. R., a chemat în judecată pe pârâta Ș. G. "A. I. C. "; B. M., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la calcul și plata primei de vacanță în cuantum de un salariu de bază avut în luna anterioară plecării în concediu aferentă anului școlar 2009-2010, în conformitate cu prevederile Legii nr.128/1997 art. 50 al. 12, art. 146 și Legea 53/2003 art. 150 - Codul Muncii art.59 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al județului Maramureș pe 2008-2009; actualizarea sumei ce urmează a-i fi acordată în funcție de indicele de inflație, până la data efectivă a plății.

Prin sentința civilă nr. 1310/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._

, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta

S. R., în contradictoriu cu pârâta Ș. G. " A. I. C. "; B. M. .

Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:

Reclamanta invocă Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al județului Maramureș pe anul 2008-2009 pentru acordarea primei de vacantă pe anul 2010.

Ca și valabilitate al acestui contract la art. 9 alin. 2 se stipulează: ,,Dacă contractul nu este denunțat de niciuna dintre părți cu minimum 60 de zile înainte de data expirării sau dacă niciuna dintre părți nu are inițiativa renegocierii lui, contractul se prelungește automat pe o perioadă de un an";.

În Contractul Colectiv de Muncă prima de vacanță este prevăzută ca adaos la salariu, însă nu ca drept, ci ca vocație.

Acordarea primei de vacanță se face din venituri proprii, în condițiile legii, iar plata acestora este condiționată de stabilirea cuantumului prin lege în sens larg și existența fondurilor bugetare. Potrivit art. 29 alin 1 din Legea 329/2009:

,,organele administrației publice centrale după caz, locale, care au în subordine coordonarea, sub autoritate în portofoliul operatori economici au obligația ca, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și cheltuieli, să elaboreze documentația necesară aprobării în condițiile legii, a acestora";.

Potrivit art.30 din Legea 329/2009, Contractul Colectiv de Muncă se negociază, în condițiile legii după aprobarea bugetelor de venituri de cheltuieli și ale operatorilor economici, în limitele și condițiile stabilite prin bugete";.

Câtă vreme nu a fost stabilită prin lege sau negocieri cuantumul primei de vacanță și nu sau alocat fonduri pentru plată, vocația nu poate fi realizată, iar acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S. R. ,

solicitând modificarea hotărârii și admiterea acțiunii, așa cum a fost formulata.

În motivare, se apreciază că în acord cu prevederile art. 50 alin. 12 din Legea 128/1997 coroborate cu art. 59 din Contractul Colectiv de munca Unic la Nivel Național, cu prevederile art. 37 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Învățământ si cu prevederile art. 36 lit. g din Contractul Colectiv de Munca la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anul 2008-2009, personalul didactic, didactic auxiliar si nedidactic din învățământ beneficiază si de o prima de vacanta, care trebuie acordata odată cu indemnizația de concediu si care trebuie sa fie in cuantum de un salariu de baza din luna anterioara plecării in concediul de odihna.

Se arată că acest beneficiu constituie un drept, și nu o vocație, întrucât este prevăzut în CCM la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș, contract care era în vigoare la data de_, iar cuantumul acestuia constă într- un salariu de bază avut în luna anterioară.

Se mai invocă forța obligatorie a contractului colectiv de muncă între părțile semnatare, indiferent de nivelul la care acesta a fost încheiat, sens în care se fac trimiteri la prevederile art.11 alin. 1 lit. a, c si d din Legea 130/1996 a contractelor colective de munca

Deși a fost legal citată, intimata nu a depus întâmpinare. Nu au fost administrate probe noi.

Apelul este nefondat pentru cele ce succed:

Dispozițiile art. 157 alin. 2 din Codul muncii (în forma în vigoare pentru perioada în litigiu) au instituit principiul potrivit căruia sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.

Una dintre excepțiile de la acest principiu era prevăzută de dispozițiile art.

50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, privind Statutul personalului didactic, potrivit cărora personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

Astfel, prin art. 36 lit. g din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al județului Maramureș pentru anii 2008-2009 înregistrat

la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Județului Maramureș la data de_ s-a stipulat că "toți salariații din învățământ primesc o primă de vacanță, în cuantumul unui salariu de bază avut în luna anterioară, care se acordă odată cu

indemnizația de concediu";.

Însă, norma cuprinsă în alin. 12 al art. 50 din Legea nr. 128/1997, care a prevăzut posibilitatea negocierii prin contracte colective de muncă a unor prime în favoarea cadrelor didactice, a fost abrogată în mod expres începând cu data de 1 ianuarie 2010, prin dispozițiile pct. 40 al alin. 1 al art. 48 din Legea - Cadru nr. 330/2009.

Ca o consecință a acestui fapt se poate reține că modul de salarizare al cadrelor didactice poate fi stabilit doar prin lege, fiind exclusă posibilitatea negocierii pentru drepturi de natura celor pretinse în prezentul litigiu, motiv pentru care Curtea apreciază că este lipsită de temei cererea având ca obiect obligarea unității de învățământ la plata primei de vacanță pentru anul 2010 fundamentată pe prevederile art. 36 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivelul Inspectoratului Școlar al Județului Maramureș pe anul 2008-2009.

Un alt temei al prezentului demers îl constituie Contractul Colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ 2007 - 2008 înregistrat la data de _

, care într-adevăr prevedea acordarea unei prime de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii, dar care, nu mai era în vigoare la momentul la care se pretinde că s-ar fi născut dreptul la acțiune, întrucât, fiind încheiat pe o perioadă de un an, cu posibilitatea prelungirii potrivit art. 9 cu încă un an, a încetat la data de_ .

În fine, nici Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pentru anii 2007 - 2010 nu cuprinde nicio prevedere care să confere posibilitatea acordării primei de vacanță și care să confere temeinicie pretențiilor deduse judecății.

Constatând că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică și având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod de procedură civilă Curtea va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta S. R. împotriva sentinței civile nr. 1310 din_ a T. ui Maramureș pronunțată în dosarul nr._ pe care o păstrează în întregime.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

G.

D. G.

S.

C.

B.

A.

B.

Red.DG/dact.MS

4 ex./_ Jud.fond: M.C.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 208/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă