Decizia civilă nr. 211/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 211/R/2013
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. A-R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâta
S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA împotriva sentinței civile nr. 1903 din 31 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanții intimați B. D. -ANA, B. D. -
N., C. Ș., P. V. I., B. D., M. P. A., GACEA I., B. I., P. V., M. L., D. M. S., B. V., T. A., T. V., S. V. și pe pârâta intimată SNTFM C. M. SA - S. T., având ca obiect drepturi bănești.
Mersul dezbaterilor și susținerile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 ianuarie 2013, încheiere care face parte din prezenta decizie.
Pentru termenul de astăzi, pentru când s-a amânat pronunțarea, s-au depus la dosar, din partea reclamanților intimați, concluzii scrise.
C U R T E A,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 2793/112/31 mai 2012 pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, reclamanții: B. D. -ANA, B. D. -N., C. Ș., P. V. I., B. D., M. P. -A., G. I., B. I., P. V., M.
L., D. M. -S., B. V., T. A., T. V., S. V. au chemat în judecată pe pârâtele: S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M. "; S.A. B. și S. N. DE T. F. DE M. ,,C. M. ";-S. T., solicitând instanței obligarea pârâtelor la plata diferențelor de salariu rezultate prin luarea în calcul a salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010, față de sumele efectiv primite, pe perioada iunie 2009 - iunie 2011, respectiv august 2011 pentru reclamanta S. V., actualizate cu rata inflației cu începere de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.
De asemenea, s-a mai solicitat obligarea pârâtelor la plata diferențelor între sumele efectiv primite de către reclamanți cu titlu de prime pentru anii 2009-2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului potrivit primului capăt de cerere, precum și la operarea modificărilor corespunzătoare în carnetele de muncă, cu plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea acțiunii, s-a arătat faptul că reclamanții au fost angajați ai societăților pârâte în baza unor contracte individuale de muncă încheiate pe
perioadă nedeterminată, până în luna iunie 2011, respectiv în privința reclamantei S. V. până în luna august 2011, când reclamanții au fost disponibilizați în urma aplicării Programului de Restructurare și Reorganizare a societății angajatoare, datorită situației economico-financiare dificile a acesteia.
Pentru anii 2008-2010 au fost negociate și încheiate contracte colective de muncă la nivel de unitate, stabilindu-se drepturi salariale, prime și sporuri, menționându-se că salariul de bază minim brut este de 570 lei. În perioada iunie 2009 - iunie 2011, respectiv august 2011 pentru reclamanta S. V., reclamanților li s-au calculat drepturile salariale cuvenite pentru munca prestată, avându-se în vedere un salariu de bază minim brut de 570 lei, respectiv, cu începere din 21 aprilie 2010, de 600 lei. Pornind de la acest salariu minim brut de bază, pentru fiecare dintre reclamanți s-au stabilit drepturile salariale lunare cuvenite pentru munca prestată, aplicându-se coeficienți de ierarhizare specifici, sporuri permanente sau nepermanente, etc.
În aceeași perioadă de referință (iunie 2009 - martie 2010) era însă în vigoare și Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr. 722/2008, încheiat pe anii 2008-2010.
Reclamanții au mai arătat că acest Contract Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri era deopotrivă aplicabil raporturilor de muncă dintre părți, conform art. 11 alin. (1) litera c) din Legea nr. 130/1996.
Potrivit art. 41 alin. (3) litera a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri pe anii 2008-2010 "salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi valabil din data de_ și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Prin urmare, reclamanții au susținut că salariul minim brut de bază stipulat în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură era mai mare decât cel stipulat în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate/grup de unități pe perioada iunie 2009-iunie 2011, respectiv august 2011.
În conformitate cu prevederile art. 238 Codul muncii în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă:
"(1) contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior;
(2) contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.
1^I (3) La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal";.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 130/1996, republicată (în vigoare la data încheierii contractelor colective de muncă ale căror dispoziții sunt invocate în cauză), potrivit cărora: "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar la încheierea contractului colectiv de muncă, prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au un caracter minimal".
Totodată, art.30 alin. (1) din aceeași lege prevede că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Pe de altă parte, reclamanții au mai arătat că art.37 din Codul muncii consacră principiul negocierii individuale și colective a contractelor de muncă, iar în art. 38 din același cod sunt indicate într-o modalitate imperativă limitele minimale ale acestei negocieri și sancțiunea renunțării la unele drepturi stabilite
de lege în favoarea salariatului. În același sens, se statua expres și în dispozițiile art. 24 alin.(1) din Legea nr. 130/1996 republicată: "clauzele cuprinse în contractele de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art. 8 sunt lovite de nulitate".
Din coroborarea acestor texte de lege, rezultă că un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior (având deci forță juridică superioară), aplicabil unor raporturi juridice de muncă, produce efecte și are prioritate de aplicare față de un contract colectiv de muncă încheiat la nivel inferior.
Prin urmare, reclamanții au arătat că, deși prin contractul individual sau colectiv de muncă la nivel de unitate se prevăd anumite drepturi în favoarea angajatului, în condițiile în care printr-un contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior se stipulează drepturi superioare, atunci se vor aplica în mod direct dispozițiile favorabile angajatului, stipulate în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior. Astfel, în cazul de față, s-a considerat că pentru respectarea dispozițiilor art. 8 și art. 30 alin.1 din Legea nr. 130/1996, pârâtele trebuiau să calculeze drepturile salariale ale reclamanților pornind de la un salariu de bază minim brut de 700 lei, la care urmau să aplice indici de ierarhizare corespunzători situației fiecărui reclamant, precum și celelalte sporuri permanente sau nepermanente, ori alte categorii de drepturi bănești, care se determinau prin raportare la salariul minim brut de bază (salariu minim brut de bază de 700 lei, potrivit legii, nu de 570 lei, respectiv de 600 lei).
Reclamanții au mai arătat că, având în vedere faptul că primele solicitate se acordă prin raportare la salariul minim de bază, se impune în mod implicit și recalcularea acestor prime și obligarea pârâtelor la plata diferențelor astfel rezultate, sume actualizate la zi cu rata inflației.
Astfel, potrivit art. 30 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Grup de Unități din T. ul F. (nr. 2836/2006) pe anii 2006-2008, valabil până la data de_, "pentru muncă ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv".
De asemenea, art. 71 din același contract colectiv de muncă prevede că "în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material stabilit la nivelul clasei I de salarizare; pentru Ziua
F. ului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de consiliul de administrație, la nivelul clasei I de salarizare";.
În ceea ce privește prima de vacanță pentru anul 2009, potrivit art. 61 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri, s-a stabilit că prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească în plus și o primă de vacanță de minimum 50% din indemnizația de concediu, indemnizație de concediu care se stabilește în condițiile prevăzute la pct. 54 din O.U.G. nr.65/2005 pentru modificarea si completarea Legii nr. 53/2003, respectiv a art. 145 din aceasta.
Ținând cont de faptul că de la data la care trebuiau să primească sumele arătate anterior și până în prezent a survenit o depreciere a puterii monedei naționale, reclamanții au mai arătat că, potrivit principiului reparării integrale a prejudiciului, se impune ca aceștia să primească sumele datorate de pârâte într- un cuantum actualizat în raport de indicele de inflație.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.130/1996, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, ale Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Grup de Unități nr. 2836/2006; Codul muncii.
Pârâta S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA - S. T.
, prin întâmpinarea formulată, în nume propriu și ca reprezentantă a Societății Naționale de T. M. "C. M. "; S.A. B., a invocat prescripția dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca fiind nefondată, întrucât modificarea salariului nu poate avea loc fără respectarea procedurii din contractele colective de muncă și încadrarea în cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de Guvern, la propunerea M. ui T. urilor.
Se invocă în acest sens disp.art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 532/2008, H.G. nr.
28/2010, H.G. nr. 311/2010.
La judecarea fondului cauzei s-a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2012, tribunalul din oficiu a invocat și pus în discuția părților excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlu de primă de vacanță pe anul 2009 și sumele rezultate din recalcularea salariului prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei prevăzut de contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, pentru reclamanții: B. D. -Ana, B. D. N., C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A.
, G. I., B. I., P. V., M. L. .
Toate excepțiile (atât cele invocate prin întâmpinare de pârâte, cât și cea invocată de către prima instanță din oficiu) au fost unite cu fondul cauzei la termenul de judecată din data de 24 octombrie 2012.
Prin sentința civilă nr.1903 din_ pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud
, au fost respinse ca neîntemeiate excepțiile autorității de lucru judecat și prescripției invocate de pârâta S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA- S. T., în nume propriu și în calitate de reprezentant al Societății Naționale de T. F. de M. ,,C. M. "; B. .
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții: B. D. -Ana, B. D. N., C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A., G. I., B. I., P.
V., M. L. împotriva pârâtelor: S. N. de T. F. de M. ,,C.
M. "; SA B. și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; S. T. pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții: B. D. -Ana, B. D. -N., C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A., G. I., B. I.
, P. V., M. L., D. M. -S., B. V., T. A., T. V., S. V.
, împotriva pârâtelor: S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; SA B.
, și S. N. de T. F. de M. ,,C. M. "; S. T., și în consecință:
au fost obligate pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea tuturor reclamanților, a diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut acordat reclamanților, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru perioada iunie 2009 - 31 ianuarie 2011, respingându-se ca neîntemeiată cererea pentru perioada 1 februarie 2011 - iunie 2011, respectiv august 2011 în privința reclamantei S. V. ;
au fost obligate pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea tuturor reclamanților a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru: Crăciun, salariu suplimentar aferente anului 2009, primă de
vacanță pe anul 2010 și sumele rezultate în urma recalculării salariului de bază prin luarea în calcul a valorii de 700 lei;
au fost obligate pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamanților: B. D. -N., B. D. -Ana, C. Ș., B. D. ,
P. V. I., M. P. A., G. I., B. I., P. V., S. V., T. V. a
diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru Crăciun, Paști, Ziua feroviarului, salariu suplimentar aferente anului 2010 și sumele rezultate în urma recalculării salariului prin luarea în calcul a valorii de 700 lei;
au fost obligate pârâtele la plata, actualizată cu indicele inflației, în favoarea reclamanților: D. M. -S., B. V., T. A., T. V., S. V. a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de primă de vacanță pe anul 2009 și sumele rezultate în urma recalculării salariului prin luarea în calcul a valorii de 700 lei;
a fost respinsă ca neîntemeiată cererea tuturor reclamanților de obligare a pârâtelor la plata, actualizată cu indicele inflației, a diferențelor dintre sumele efectiv primite cu titlu de primă Paști, Ziua F. ului, vacanță, toate pe anul 2011, respectiv parțial salariul suplimentar pe anul 2011 și sumele rezultate în urma recalculării salariului prin luarea în calcul a valorii de 700 lei.
a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților: M. L., D. M.
-S., B. V., T. A. de obligare a pârâtelor la plata actualizată cu indicele inflației a diferențelor între sumele efectiv primite cu titlu de prime pentru Crăciun, Paști, Ziua feroviarului, salariu suplimentar aferente anului 2010 și sumele rezultate în urma recalculării salariului prin luarea în calcul a valorii de 700 lei.
au fost obligate pârâtele să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților în privința drepturilor recunoscute prin prezenta hotărâre aferente anului 2009 și 2010, respingându-se cererea în privința pretențiilor nerecunoscute prin prezenta sentință și a celor recunoscute, aferente lunii ianuarie 2011 (diferența dintre salariul de bază acordat și cel cuvenit de 700 lei pe luna ianuarie 2011).
Au fost obligate pârâtele să plătească, în solidar, suma totală de 2.258 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 273/2012, astfel: reclamanților B. D. -N., B. D. -Ana, C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A., G. I., B. I.
, P. V., S. V., T. V., suma de 160 lei, pentru fiecare, reclamanților:
D. M. -S., B. V., T. A., suma de 128 lei, pentru fiecare și reclamantului M. L., suma de 114 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția autorității de lucru judecat nu este întemeiată, întrucât reclamanții nu solicită drepturi recunoscute deja printr-o hotărâre judecătorească, nici drepturi solicitate în instanță și neacordate prin hotărâre judecătorească irevocabilă, pentru a fi în prezența triplei identități de părți, obiect, cauză, ci solicită acordarea diferențelor dintre sumele deja recunoscute, calculate luând în considerare salariul de bază minim brut de 570 lei și sumele care li s-ar cuveni pentru drepturile recunoscute prin hotărâre judecătorească, calculate luând în considerare salariul minim brut de 700 lei.
Tribunalul a reținut ca fiind nefondată și excepția prescripției dreptului material la acțiune întemeiată pe prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat.
Obiectul acțiunii îl constituie plata diferențelor de salariu, ori, conform art. 55 alin. 1 din Codul fiscal, sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani și/sau în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de
lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă.
Ca atare, s-a reținut că aceste diferențe de salariu sunt supuse prescripției de 3 ani, prevăzută de art. 268 alin. 1 lit. c, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Conform art. 229 alin. (1) din Codul muncii, republicat, prin contractul colectiv de muncă "se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă".
Drept urmare, s-a reținut că în contractul colectiv de muncă sunt cuprinse dispoziții referitoare la salarizare, la contractul individual de muncă, la drepturile și obligațiile părților, inclusiv la modalitatea de contestare a deciziilor unilaterale ale angajatorului. În consecință, sunt sau pot fi clauze în contractul colectiv de muncă dispoziții relative la toate drepturile la acțiune pentru care art. 268 alin.
(1) lit. a) - d) din Codul muncii, republicat, a reglementat termene speciale distincte de prescripție. Dacă s-ar accepta susținerile pârâtelor, aceste termene nu ar avea aplicabilitate, în condițiile în care nerespectarea oricăruia dintre drepturile menționate anterior constituie o neexecutare a contractului colectiv de muncă.
Ca atare, s-a constatat de către prima instanță că, ori de câte ori obiectul conflictului individual de muncă îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate ori plata unor diferențe salariale rezultate din recalcularea salariului de bază, indiferent de izvorul lor, termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, republicat, prevederile art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii, republicat, fiind incidente numai în situația neexecutării unor clauze ale contractului colectiv de muncă, altele decât cele privitoare la drepturi salariale neacordate.
Astfel, s-a reținut că dreptul la acțiunea pentru plata diferenței de salariu dintre salariul de bază minim brut negociat de 700 lei prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi și salariul de bază minim brut de acordat reclamanților, de 570 lei, prevăzut de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, solicitată pentru perioada iunie 2009 - iunie 2011, respectiv august 2011 în privința reclamantei S. V., a început să curgă diferit, pentru fiecare lună în parte, de la data la care se plătește salariul aferent lunii anterioare, acesta fiind momentul la care s-a cunoscut că salariul nu s-a acordat la nivelul solicitat de 700 lei (astfel, pentru luna iunie 2009, prescripția curge de la data plății salariului aferent acestei luni, adică din iulie 2009; pentru luna iulie 2009 prescripția curge din luna august 2009 și așa mai departe), astfel că raportat la momentul introducerii acțiunii, cererea s-a formulat în termenul legal de prescripție de 3 ani.
Salariul suplimentar se acordă, conform art. 30 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, după expirarea anului calendaristic.
Prin urmare, dreptul la acțiunea în plata eventualei diferențe dintre salariul suplimentar calculat luând în considerare salariul de bază minim brut de 570 lei și cel cuvenit prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 700 lei, începe să curgă tot de la momentul la care s-a născut dreptul la acțiunea în plata salariului suplimentar aferent anului_, adică de la data de 1 ianuarie 2010 (pentru diferența de salariu pe anul 2009), de la data de 1 ianuarie 2011 (pentru diferența de salariu pe anul 2010), respectiv de la data de 1 ianuarie 2012 (pentru diferența de salariu pe anul 2011).
Raportat la data introducerii acțiunii -_ - dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre salariul suplimentar cuvenit prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cel efectiv încasat prin luarea în
considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei începând din data de_, nu este prescris.
În privința primei de Crăciun, s-a reținut că dreptul la plata acesteia curge din momentul plății salariului aferent lunii decembrie în care s-a sărbătorit Crăciunul (aceasta fiind data la care s-a cunoscut că nu s-a acordat prima de Crăciun), astfel că dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de Crăciun aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, care curge din ianuarie 2010, de la data plății salariului aferent lunii decembrie 2009, nu este prescris.
Tot astfel, nu este prescris nici dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de Crăciun aferentă anului 2010 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 600 lei (sumă plătită începând din
21 aprilie 2010, așa cum se relevă de reclamanți în acțiunea introductivă), dreptul la acțiune începând să curgă din ianuarie 2011.
Prima de vacanță se acordă la plecarea în concediu, astfel că termenul de prescripție curge de la data plății salariului aferent lunii în care s-a efectuat concediul, acesta fiind momentul la care se cunoaște că nu s-a plătit dreptul.
În speță, s-a reținut că, întrucât se solicită diferența dintre prima de vacanță efectiv încasată și cea cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei, prescripția începe să curgă de la data plății primei.
Potrivit actelor justificative depuse la dosar de pârâta S. N. de T.
de M. ,,C. M. "; SA - S. T. reclamanții au încasat prima de vacanță pe anii 2009 și 2010 astfel:
reclamanta B. D. -Ana în luna mai 2009 și ianuarie 2010
reclamantul B. D. -N. în luna februarie 2009 și ianuarie 2010
reclamantul C. Ș. în luna mai 2009 și mai 2010
reclamantul P. V. I. în luna februarie 2009 și februarie 2010
reclamantul B. D. în luna aprilie 2009 și martie 2010
reclamantul M. P. -A. în luna aprilie 2009 și februarie 2010
reclamantul G. I. în luna martie 2009 și februarie 2010
reclamantul B. I. în luna martie 2009 și ianuarie 2010
reclamantul P. V. în luna aprilie 2009 și aprilie 2010
reclamantul M. L. în luna aprilie 2009 și februarie 201011. reclamanta D. M. -S. în luna decembrie 2009 și februarie 2010
reclamantul B. V. în luna iunie 2009 și aprilie 2010
reclamantul T. A. în luna iulie 2009 și mai 2010
reclamantul T. V. în luna august 2009 și februarie 2010
reclamanta S. V. în luna octombrie 2009 și februarie 2010.
În consecință, s-a reținut că, raportat la data introducerii acțiunii, 31 mai 2012, dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de vacanță aferentă anului 2009 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei este prescris numai în privința reclamanților: B. D. - Ana, B. D. N., C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A., G.
I., B. I., P. V., M. L.
, acțiunea fiind introdusă în termen în privința celorlalți reclamanți (D. M. -S., B. V., T. A., T. V., S. V.
).
De asemenea, în raport de momentul promovării acțiunii, dreptul la acțiune în privința diferențelor solicitate cu titlu de primă de vacanță pe anul 2010 și pe anul 2011, nu este prescris.
Prima de Paște se acordă cu ocazia sărbătorii pascale, care în anul 2010 a avut loc în data de 4 aprilie, iar în anul 2011 în data de 24 aprilie, astfel că termenul de prescripție curge de la data la care se plătește salariul aferent lunii în care a avut loc sărbătoarea, aceasta fiind data la care se cunoaște neplata dreptului.
Prima pentru Ziua feroviarului se acordă cu ocazia acestei sărbători, care în fiecare an are loc la data de 23 aprilie, astfel că termenul de prescripție curge de la data la care se plătește salariul aferent lunii aprilie, în care a avut loc sărbătoarea, aceasta fiind data la care se cunoaște neplata dreptului.
Raportat la data introducerii acțiunii, 31 mai 2012, dreptul la acțiune pentru plata diferenței dintre prima de Paște și cea acordată cu ocazia Zilei feroviarului aferente anului 2010 și 2011 cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei și cea efectiv încasată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei începând din 21 aprilie 2010, nu este prescris.
Prin urmare, s-a reținut că fondul pretențiilor deduse judecății se va analiza numai cu privire la drepturile pentru care nu s-a prescris dreptul la acțiune.
În acest sens, tribunalul a reținut că reclamanții au fost angajații pârâtelor până la data concedierii acestora (reclamanta S. V. a fost concediată la data_, ceilalți reclamanți la data de_ .
Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Conform literei b a art. 41 alin. 3, părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41 pct.
(1) din contractul colectiv de muncă nr. 722/2008.
Potrivit art. 132 alin. 3 și 4 din Legea nr. 62/2011, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivel superior. Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de muncă aplicabile. Aceleași prevederi se regăseau și în art. 8 alin. 2 și 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii dreptului pretins.
Prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități s-a stabilit valoarea salariului de bază minim brut negociat de 570 lei, respectiv de 600 lei începând din 21 aprilie 2010 față de salariul de bază minim brut negociat prevăzut în contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, de 700 lei.
Prin urmare, prima instanță a constatat că, întrucât are prioritate în aplicare contractul colectiv de muncă la nivel superior, ce cuprinde dispoziții mai favorabile pentru salariat, reclamanții sunt îndreptățiți în baza contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 la un salariu de bază minim brut negociat de 700 lei pe perioada iunie 2009 - 31 ianuarie 2011, cât a fost în vigoare acest contract.
S-a mai reținut că, întrucât aplicabilitatea contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008 a încetat la data de 31 ianuarie 2011, aspect necontestat de vreuna dintre părți, pretențiile reclamanților de plată a salariului de bază minim brut de 700 lei pe perioada 1 februarie 2011 - iunie 2011, respectiv august 2011 în privința reclamantei S. V., nu sunt întemeiate, nemaiexistând temei de acordare a salariului minim brut la acest nivel.
Ca atare, s-a reținut că pârâtele sunt obligate să achite reclamanților diferența dintre salariul de bază minim brut efectiv achitat și salariul de bază minim brut cuvenit de 700 lei numai pe perioada iunie 2009 - 31 ianuarie 2011.
Tribunalul a mai constatat că, întrucât salariul suplimentar recunoscut în favoarea reclamanților prin contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități (art. 30) și contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010 (art. 30) se raportează la salariul de încadrare, prima de vacanță se raportează la salariul de bază (art. 50 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010), iar prima de Paște, Crăciun, Ziua F. ului se raportează la salariul stabilit la nivelul clasei I de salarizare (art. 71 contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, art. 64 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2009/2010), de 570 lei conform actului adițional din_ - f. 389; de 600 lei începând din 21 aprilie 2010, urmare a recunoașterii îndreptățirii reclamanților la plata unui salariu de bază minim negociat de 700 lei și implicit la plata diferențelor dintre salariul de bază minim brut negociat efectiv plătit și cel cuvenit de 700 lei pe perioada iunie 2009 - 31 ianuarie 2011, reclamanții au dreptul și la plata diferențelor dintre sumele primite efectiv cu titlu de asemenea prime (calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei) și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei.
De asemenea, tribunalul a mai apreciat că, așa cum rezultă din cuprinsul tabelului depus la dosar, toți reclamanții au beneficiat pe anul 2009 de sume cu titlu de prime de Crăciun, salariul suplimentar (și de alte drepturi care însă nu fac obiectul prezentei acțiuni), astfel încât sunt îndreptățiți la plata diferențelor dintre sumele primite efectiv cu titlu de asemenea prime - Crăciun, salariul suplimentar (calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei) și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei.
În privința primei de vacanță pe anul 2009, s-a reținut că îndreptățirea la plata diferențelor dintre sumele primite efectiv cu acest titlu (calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei) și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei privește numai reclamanții al căror drept la acțiune nu s-a prescris și anume: D. M. -S., B. V., T. A., T. V., S. V. .
Pentru anul 2010, din tabelul depus la dosar, coroborat cu decizia nr. 3558/R/_ a Curții de Apel C. pronunțată în dosarul nr._ și cu adresa nr. 153/2012 a pârâtei S. N. de T. F. de M. ,,C. M. ";
- S. T., s-a constatat că reclamantul B. D. -N. a beneficiat pe anul 2010 de primele cuvenite cu ocazia Zilei F. ului, sărbătorii de Paște, Crăciun, salariu suplimentar.
Totodată, reclamantul a beneficiat de plata primei de vacanță pe anul 2010, conform fluturașului ce atestă efectuarea plății, precum și de plata primei aferente Zilei feroviarului pe anul 2011, proporțional cu perioada efectiv lucrată, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 4617/2012 a Tribunalului C. pronunțată în dosarul nr._, modificată numai parțial prin decizia nr. 3558/R/2012 a Curții de Apel C., modificare ce însă nu a vizat prima aferentă
Zilei feroviarului, așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul deciziei instanței de recurs.
Din dispozitivul sentinței civile nr. 1901/F/2012 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 30 octombrie 2012 în dosarul nr._ rezultă că în favoarea reclamanților: B. D. -Ana, C. Ș., B. D., P. V. I., M.
P. A., G. I., B. I., P. V., S. V., T. V. s-a recunoscut dreptul la plata pe anul 2010 a primelor cuvenite pentru Crăciun, Paști, Ziua feroviarului, salariu suplimentar aferente anului 2010.
Tribunalul a reținut că există așadar o hotărâre definitivă în sensul art. 377 C.pr.civ., susceptibilă de executare de la data pronunțării ei, prin care reclamanților mai sus menționați li s-au recunoscut drepturile solicitate pe anul 2010.
S-a mai constatat că, în privința celorlalți reclamanți nu s-a făcut dovada decât că au beneficiat de prima de vacanță pe anul 2010, nu și de celelalte drepturi solicitate (Paște, Ziua feroviarului, Crăciun, salariu suplimentar), astfel că îndreptățirea la plata diferenței dintre sumele primite efectiv cu titlu de prime de Paști, Crăciun, salariu suplimentar, Ziua F. ului aferente anului 2010 (calculate prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei) și cele cuvenite prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei poate fi stabilită numai în favoarea reclamanților: B. D. N., B. D. -Ana, C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A., G. I.
, B. I., P. V., S. V., T. V. .
În schimb, s-a reținut că toți reclamanții sunt îndreptățiți la plata diferenței dintre sumele primite efectiv cu titlu de primă de vacanță pe anul 2010 (calculată prin luarea în considerare a salariului de bază minim brut de 570 lei, respectiv de 600 lei) și cea cuvenită prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut de 700 lei, deoarece tuturor reclamanților li s-a achitat această primă, potrivit fluturașilor depuși la dosar.
S-a mai constatat că, pentru anul 2011, cu excepția reclamantului B.
D. N., care așa cum s-a arătat mai sus a beneficiat de prima aferentă Zilei
F. ului, nu s-a depus la dosar de către reclamanți dovada recunoașterii benevole sau prin hotărâre judecătorească a drepturilor la plata primei de Paști, Ziua F. ului, vacanță, salariu suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată, astfel încât să se poată reține îndreptățirea acestora la plata diferențelor solicitate.
Reclamanții au sesizat instanța cu o cerere de plată a diferențelor între sumele efectiv primite și cele care li s-ar fi cuvenit prin luarea în calcul a salariului de bază minim brut negociat de 700 lei, astfel că revenea reclamanților obligația de a proba plata efectivă a drepturilor a căror diferențe le pretind.
Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței civile nr. 1901/F/_ pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la data de 30 octombrie 2012 în dosarul nr._, cererea reclamanților: B. D. -N., S. V., P. V.
I., T. V., B. I., C. Ș., B. D. -Ana, G. I., B. D., M. P.
A., P. V. de plată a drepturilor solicitate pe anul 2011, reprezentând primă de Paști, Ziua feroviarului, salariul suplimentar proporțional cu perioada efectiv lucrată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Ceilalți reclamanți, nu au figurat ca părți în dosarul nr._ și nu au depus la dosar vreo dovadă din care să rezulte că în favoarea lor s-au recunoscut drepturile a căror diferență o pretind pe anul 2011 în prezentul cadru procesual, din adresa nr. 153/2012 a pârâtei S. N. de T. F. de M. ,,C.
"; S. T. rezultând că reclamanții nu au beneficiat pe anul 2011 de drepturile a căror diferență o pretind.
Prima pentru ziua feroviarului se acordă cu ocazia acestei sărbători, la data de 23 aprilie, astfel încât cuantumul primei se raportează la valoarea salariului de bază la data sărbătorii, în speță în privința reclamantului B. D.
, la data de 23 aprilie 2011. Tribunalul a reținut că, întrucât la această dată contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010 nr. 722/2008 care prevedea valoarea salariului de bază de 700 lei nu mai era în vigoare (acesta încetându-și aplicabilitatea la data de 31 ianuarie 2011), rezultă că valoarea primei aferentă Zilei F. ului nu poate fi raportată la valoarea salariului de bază de 700 lei, astfel că cererea acestui reclamant de plată a diferenței dintre sumele efectiv primite cu titlu de primă pentru Ziua F. ului pe anul 2011, proporțional cu perioada lucrată și sumele rezultate în urma recalculării salariului ținând seama de valoarea salariului de bază de 700 lei, nu este întemeiată.
Prima instanță nu a reținut apărarea pârâtelor din cuprinsul întâmpinării formulate, în sensul că plata diferențelor nu este justificată, deoarece în prealabil este necesară urmarea unei proceduri ce implică o analiză și o aprobare din partea consiliului de administrație, iar sumele nu sunt cuprinse în buget.
Tribunalul a constatat că pârâta nu a respectat prevederile art. 41 alin. 3 lit. b din contratul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr. 722/2008, care obliga părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate să ia ca bază de pornire în negociere valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi de 700 lei, stipulat la art. 41 pct. (3) lit. a) al contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.
Conform art. 24 alin. 4 din Statutul pârâtei, aprobat prin HG nr. 582/1998, drepturile și obligațiile salariaților se stabilesc prin contractul colectiv de muncă.
Potrivit art. 229 alin. 4 Codul muncii, republicată, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților (prevederea se regăsea în art. 236 alin. 4 din Codul muncii în vigoare la data nașterii dreptului).
Executarea contractului colectiv este obligatorie pentru părți potrivit art. 148 alin. 1 din Legea nr. 62/2011, republicată (prevedere cuprinsă și în art. 30 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii drepturilor), iar prevederile acestor contracte produc efecte față de toți salariații, indiferent de data angajării, conform art. 133 alin. 1 lit. b, c din Legea nr. 62/2011 republicată (prevedere existentă și în art. 11 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 republicată, act normativ în vigoare la data nașterii dreptului).
Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, republicată, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior (aceeași dispoziție era prevăzută și de art. 8 alin. 3 din Legea nr. 130/1996, republicată, în vigoare la data nașterii dreptului).
Pentru acest considerent, tribunalul a reținut că, nerespectând prevederile unui contract colectiv de muncă aplicabil, pârâtele sunt în culpă și datorează diferența dintre salariul de bază efectiv acordat și cel cuvenit de 700 lei, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta, conform art. 148 alin. 2 din Legea nr. 62/2011, republicată.
S-a mai reținut că celelalte diferențe recunoscute în favoarea reclamanților, reprezentând diferite prime, se acordă ca o consecință a faptului că raportându- se sub aspectul modului de calcul la valoarea salariului de bază minim brut negociat, cuantumul lor trebuia să fie mai mare decât cel efectiv acordat.
Tribunalul a mai constatat că sumele recunoscute prin hotărâre suportă riscul devalorizării, astfel că debitorul obligației de plată este ținut la repararea în totalitate a prejudiciului, motiv pentru care se impune obligarea debitorului la plata actualizată cu indicele inflației a sumelor cuvenite, începând cu data scadenței fiecărei obligații și până la data plății efective.
Întrucât drepturile recunoscute prin hotărâre privesc o perioadă în care era în vigoare Decretul nr.92/1976, abrogat numai cu începere din 1 ianuarie 2011, tribunalul a dispus obligarea pârâtelor să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților în privința drepturilor recunoscute prin prezenta hotărâre aferente anului 2009 și 2010, respingând cererea în privința pretențiilor nerecunoscute prin prezenta sentință și a celor recunoscute, aferente lunii ianuarie 2011 (diferența dintre salariul de bază acordat și cel cuvenit de 700 lei pe luna ianuarie 2011).
În baza art. 274, 276 C.pr.civ., ținând seama de limitele în care s-a admis acțiunea, de faptul că pretențiile fiecărui reclamant sunt proprii, de interesul comun al pârâtelor și de legătura dintre acestea, tribunalul a obligat pârâtele să plătească în solidar suma totală de 2.258 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând onorariu de avocat justificat cu chitanța nr. 273/2012, astfel: reclamanților B. D. -N., B. D. -Ana, C. Ș., B. D., P.
V. I., M. P. A., G. I., B. I., P. V., S. V., T. V. suma de 160 lei, reclamanților D. M. -S., B. V., T. A., suma de 128 lei pentru fiecare și reclamantul M. L. suma de 114 lei.
La stabilirea acestui sume s-a avut în vedere că onorariul total achitat a fost de 3.000 lei, potrivit chitanței justificative depusă la dosar. Reclamanții au investit instanța cu o cerere de plată a diferenței dintre salariul de bază acordat și cel cuvenit, cu cereri de plată a diferențelor de premii aferente anilor_ cuvenite ca urmare a modificării salariului de bază și cu o cerere de înscriere a modificărilor în carnetul de muncă, în total 5 cereri.
S-a mai arătat că, potrivit chitanței justificative de plată a onorariului de avocat (verso) onorariul achitat de fiecare reclamant a fost de 200 lei, astfel că pentru fiecare cerere formulată s-a luat în calcul un onorariu achitat de 40 lei (200 lei: 5 cereri = 40 lei/cerere).
Tribunalul a mai constatat că, întrucât reclamanților: B. D. -N., B. D. -Ana, C. Ș., B. D., P. V. I., M. P. A., G. I., B. I.
, P. V., S. V., T. V. li s-au respins doar pretențiile aferente anului 2011, aceștia sunt îndreptățiți la suma de 160 lei (fiindu-le admise 4 cereri: cea de plată a diferenței de salariu de bază, diferențele pe anul 2009 și 2010 și cererea de înscriere în carnetul de muncă).
Reclamanților: D. M. -S., B. V., T. A., cărora li s-au respins pretențiile aferente anului 2011 și parțial pretențiile aferente anului 2010, li se cuvine, conform considerentelor sentinței primei instanțe, suma de 128 lei (pentru pretențiile aferente anului 2010 admise s-a avut în vedere suma de 8 lei, reprezentând 1/5 părți din totalul pretențiilor, reținându-se că pe anul 2010 instanța a fost sesizată cu o cerere de plată a 5 diferențe de drepturi salariale diferite, din care s-a acordat doar un singur drept 40 lei/cerere: 5 = 8 lei).
În ceea ce privește pe reclamantul M. L., căruia i s-au respins pretențiile aferente anului 2011, parțial pretențiile aferente anului 2010 și pretențiile aferente anului 2009 în ce privește prima de vacanță, tribunalul a reținut că i se cuvine suma de 114 lei (pentru pretențiile aferente anului 2009 admise s-a avut în vedere suma de 26 lei, reprezentând 2/3 părți din totalul pretențiilor aferente anului 2009, reținându-se că pe anul 2009 instanța a fost sesizată cu o cerere de plată a 3 diferențe de drepturi salariale diferite, din care s-
au acordat două drepturi; pentru pretențiile aferente anului 2010 admise s-a avut în vedere suma de 8 lei, reprezentând 1/5 părți din totalul pretențiilor, reținându-se că pe anul 2010 instanța a fost sesizată cu o cerere de plată a 5 diferențe de drepturi salariale diferite, din care s-a acordat doar un singur drept, cel privitor la prima de vacanță).
Împotriva acestei sentințe civile a formulat recurs pârâta S. N. DE T.
F. DE M. "C. M. "; S.A., considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
Dreptul solicitat de catre reclamanti este prevazut in Contractul Colectiv la nivel de Ramura T. uri pe anii 2008-2010, astfel încât recurenta consideră că toate clauzele acestuia sunt supuse termenului de prescriptie de 6 luni.
În ceea ce priveste fondul cauzei, se arată că, având în vedere faptul că pe perioada în care se solicită diferența de salariu, respectiv iunie 2009 - iunie 2011,
C. M. SA a avut contracte valabil încheiat la nivel de unitate pe anii 2009, 2010 si 2011, ale căror prevederi sunt obligatorii pentru parți, salariul de baza minim brut la nivel de unitate, astfel negociat, a fost menționat si în contractul individual de muncă al reclamanților.
Se mai arată că, la încheierea la încheierea Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, negocierile au fost purtate între reprezentanții salariaților (respectiv federațiile sindicale reprezentative: Federația Mecanicilor de Locomotivă, FNFMC, FSRV) și reprezentanții conducerii executive a SNTFM C. M. S.A., ori, reprezentanții salariaților sindicatelor reprezentative au cunoscut prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel de Ramură, au avut cunoștință și de posibilitățile financiare, maxime, ale societăților din calea ferată și, de comun acord, recunoscând buna-credință a patronatelor semnatare, au finalizat negocierile Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate prin semnarea acestuia și implicit prin semnarea tuturor Anexelor lui.
Referitor la temeiul legal în baza căruia reclamanții și-au întemeiat cererea, respectiv Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură T. uri, recurenta arată că, potrivit art. 229 alin. 4 din Codul Muncii "Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților", de unde se subînțelege că se pot respecta clauzele acestora doar în condițiile compatibilității lor cu legislația României.
Se mai invocă faptul că, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/_ și-a încetat valabilitatea la_, astfel cum rezultă din actul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale nr. 141/DDS/l_, astfel încât orice pretentii salariale in temeiul acestui contract pe anul 2011 sunt lipsite de temei juridic.
De asemenea, se arată că dispozițiile art. 37 din Codul Muncii, dispun faptul că "drepturile și obligațiile privind relațiile de muncă dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă".
Pe cale de consecință, se arată că, salariul fiind un drept de natură consensuală și supus negocierii, atâta timp cât pentru perioada_, a existat încheiat la nivel de unitate contract colectiv de muncă, unde în Anexa nr.1 s-a stabilit de către părțile semnatare nivelul clasei 1 de salarizare, obligarea recurentei la înlocuirea acesteia cu valoarea prevăzută de art. 41alin.(3) lit. a) din Contractul colectiv de munca unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008- 2010, este tardivă și neîntemeiată.
În acest sens, se invocă faptul că, în conformitate cu prevederile art. 268 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, republicat: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în
cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Se mai arată că, veniturile societății sunt constituite exclusiv din venituri proprii și nu din alocații bugetare, iar în anii_, inclusiv 2010 veniturile nu au asigurat nici măcar acoperirea tuturor cheltuielilor, astfel încât anii fiscali în cauză au fost încheiați în pierdere.
În plus, se susține că SNTFM C. M. S.A. este o societate cu capital de stat aflată sub autoritatea M. ui T. urilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor OUG nr.79/2008 privind întărirea disciplinei economico-financiare și alte dispoziții cu caracter financiar. Până în anul 2008 a fost în vigoare OUG 79/2001 prin care societatea era obligată la respectarea acelorași dispoziții.
În aplicarea acestor prevederi legale, recurenta arată că i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2008, 2009 și 2010, aprobate prin H.G. nr. 532/2008, H.G. nr. 28/2010 și H.G. nr. 311/2010.
Recurenta mai susține că suma sporurilor acordate in conformitate cu anexa nr.5 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate (si care nu sunt prevazute in Contractul colectiv de muncă Ramura T. uri) este mai mare decat diferenta intre drepturile salariale calculate in functie de salariul minim de 700 lei si cel de 570 lei.
Se mai arată că perioada pentru care reclamantii solicita acordarea acestor diferente salariale de la 570 lei la 700 lei coincide cu perioada in care salariile bugetarilor au fost micsorate cu 25% și tot in aceasta perioada societatea s-a confruntat cu mari probleme economice si financiare,anii fiscali incheindu-se cu pierderi.
In plus, se arată că este de notorietate criza economica, care a dus la reducerea considerabila a transporturilor pe calea ferata (obiectul principal de activitate al societatii), culminând cu intrarea in somaj tehnic, respectiv cu reorganizarea si restructurarea societatii si efectuarea de concedieri colective masive (peste 10.000 de salariati), in scopul eficientizarii societatii si echilibrarii financiare.
Se mai susține că acordarea acestor diferente nu ar face altceva decat sa puna in pericol insasi existenta societatii.
Potrivit art. 24. alin. (2) din Legea 130/1996 (act normativ valabil în perioada de aplicabilitate a CCM la nivel de unitate, respectiv perioada 2009/2010) "Nulitatea clauzelor contractuale se constată de către instanța judecătorească competentă", la cererea părții interesate, iar la alin. (3): "În cazul constatării nulității unor clauze de către instanța judecătorească, partea interesată poate cere renegocierea drepturilor respective".
Ori, se arată că, în cazul de față, reclamanții, fie prin reprezentant, fie individual, nu au solicitat vreunei instanțe judecătorești, pe perioada de valabilitate a Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, obligarea C. M. de a modifica vreo clauză prevăzută în acest contract.
În sprijinul susținerii că, fondul de salarii este limitat la suma aprobată prin hotărâre de Guvern, se mai invocă și disp. art.2 (1) din H.G. nr.28/2010 și
H.G. nr. 311/2010, care dispun imperativ următoarele: "Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetul de venituri și cheltuieli reprezintă limite maxime, care nu pot fi depășite decât în cazuri justificate și numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea M. ui T. urilor și Infrastructurii."
Se mai arată că, nefiind prevăzute în actul normativ de aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al SNTFM C. M. SA sumele necesare plății
diferențelor de drepturi salariale solicitate, devine aplicabil textul art. 12
(1) din Legea 130/1996.
Cu privire la Contractul Colectiv de Muncă 2009/2010, încheiat la nivelul
C. M., se susține că, părțile de comun acord, pentru a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetele de venituri și cheltuieli aferente anilor 2009 -2010, aprobate prin hotărâri de guvern, au stabilit ca sistem de referință valoarea de 570 de lei pentru clasa 1 de salarizare.
Recurenta mai arată că, la nivelul societatii, nu exista meserii și funcții care au ca încadrare clasa 1 de salarizare.
Se mai arată că cererea reclamanților din prezenta cauză este cel puțin bizară atâta timp cât, aplicând prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ar însemna ca salariații din cadrul C.
M. să aibă venituri mult mai mici, întrucât acest contract nu prevede clasele de salarizare și aplicarea unor coeficienți de ierarhizare.
Totodată, se arătă că, la momentul înregistrării contractelor colective de muncă încheiate la nivelul C. M., Direcția de muncă și protecție socială din cadrul M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a contractelor colective de muncă.
Intimații-reclamanți: B. D. -Ana, B. D. -Niculac, Scillag S., P.
V. I., B. D., M. P. -A., G. lonica, B. I., P. V., M. L. ,
D. M. -S., B. V., T. A., T. V. si S. V. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În recurs, părțile depun la dosar hotărâri judecătorești pronunțate în cauze similare.
Analizând recursul formulat de pârâta S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; S.A., prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor legale și convenționale invocate în cauză, se reține că acesta este în parte fondat,
pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâta-recurentă în temeiul disp.art. 268 al.1 lit. e) din Codul muncii republicat.
Astfel, art.268 alin.1 din Codul muncii republicat prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate:…..
c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Conform disp.art.171 din Codul muncii republicat, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Astfel, se reține că art. 268 al.1 lit. e) din Codul muncii republicat nu este aplicabil în cauză, întrucât, prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat plata unor diferențe de drepturi salariale ce puteau fi solicitate, conform art. 171 și 268 alin.1 lit.c) din Codul muncii, în termenul de prescripție de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Reclamanții-intimați se prevalează în cauză de dispozițiile art. 41 alin. 3 lit.a) din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură T. uri nr.722/2008, încheiat pe anii 2008-2010, potrivit cărora salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700
lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
Prima instanță a mai reținut în cauză prevederile literei b) a art.41 alin.3, potrivit cărora părțile implicate în negocierile colective la nivel de grup de unități și unitate vor lua ca bază de la care pornesc negocierile valoarea salariului de bază minim brut la nivel de ramură transporturi, stipulat la art. 41, pct. (3), lit.a), pentru stabilirea salariului de bază minim brut la nivelul respectiv, iar la stabilirea salariilor de bază minime brute pentru fiecare categorie de salariați vor fi adoptați coeficienții minimi de ierarhizare stabiliți la art. 41, pct. (1) din prezentul contract colectiv de muncă.
Conform disp.art.157 alin.1 din Codul muncii în vigoare la data negocierii drepturilor salariale solicitate în cauză, salariile se stabilesc prin negocieri individuale și/sau colective între angajator și salariați sau reprezentanții acestora.
Potrivit disp.art.162 alin.1 din Codul muncii republicat, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile.
Curtea reține că, în speță, verificând îndeplinirea de către angajator a obligației sale de a plăti reclamanților drepturile salariale, în integralitatea lor, cu respectarea dispozițiilor legale și contractuale aplicabile, pentru perioada iunie 2009-ianuarie 2011-reținută prin hotărârea recurată, în mod greșit prima instanță a constatat că prezenta acțiune este fondată.
Astfel, recurenta invocă în cauză faptul că solicitările formulate de către reclamanți încalcă atât prevederi ale contractelor colective de muncă valabile în perioada pentru care s-au cerut drepturi salariale, cât și dispozițiile legale în vigoare.
În ceea ce privește dispozițiile art.41 alin.3 lit.a) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la M. Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/_, se constată, în primul rând, că acestea și-au încetat valabilitatea la data de_, astfel cum rezultă din adresa nr. 141/DDS/1_ a M. ui Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
Prin urmare, după data de_, acțiunea reclamanților cu certitudine nu mai putea avea ca temei această clauză contractuală.
În ceea ce privește perioada iunie 2009-decembrie 2010, pentru a se verifica dacă art.41 alin.3 lit.a) din contractul colectiv menționat anterior cuprinde o clauză suficient de clară și necondiționată, care prevede drepturi salariale la nivel superior celor prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate pe anii 2009, 2010, trebuie analizate toate prevederile art.41 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, respectiv, nu numai cele menționate la alin.3, de care se prevalează reclamanții, ci și cele ale alin.5 și 6.
Astfel, în cadrul aceluiași articol din contractul la nivel de ramură, partenerii sociali au prevăzut, la alin.5, că: "Pe toată perioada de valabilitate a prezentului contract colectiv, în fiecare an, începând cu luna octombrie, părțile semnatare se vor întruni în vederea negocierii și stabilirii noului salariu de bază minim brut și a altor drepturi salariale ce vor fi aplicate cu începere de la 1 ianuarie a anului următor.
De asemenea, alin.6 al aceluiași articol, prevede că: "La nivel de unitate și în cadrul fiecărei negocieri anuale, părțile implicate în negocierile colective vor stabili, pentru anul respectiv, limita maximă a fondului de salarii aferent personalului angajat pe bază de contract individual de muncă, stabilit prin bugetul de venituri și cheltuieli aplicabil de la 1 ianuarie;";.
Prin urmare, conform disp.art.1267 din Codul civil, interpretând sistematic această clauză prevăzută în art.41 alin.3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, atribuindu-i înțelesul ce rezultă din conținutul întregului articol, rezultă că aceasta nu este suficient de clară și necondiționată încât să fie considerată o clauză mai favorabilă față de cele prevăzute în Anexa nr.1 la Contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2009 și 2010.
Astfel, partenerii sociali au prevăzut, în cadrul aceluiași articol, că salariul de bază minim brut la nivel de ramură și la nivel de unitate trebuie de fapt negociat și stabilit în fiecare an, cu încadrarea în limita maximă a fondului de salarii aprobat prin bugetul de venituri și cheltuieli.
În consecință, și în aplicarea acestor prevederi, societatea națională recurentă, a negociat cu sindicatele și a stabilit, prin Contractul colectiv de muncă pe anii 2009/2010, înregistrat sub nr.2584/_, în Anexa nr.1 la acest act, că nivelului clasei de salarizare 1 îi corespunde salariul de bază brut de 570 lei, iar începând cu data de_, prin actul adițional nr.1713/_, partenerii sociali au stabilit, pentru clasa de salarizare 1, un salariu de bază brut de 600 lei.
De altfel, fiecare dintre reclamanții din prezenta cauză au înscrise în carnetul de muncă mențiunile privind: salariul stabilit, începând cu data de _
, cu precizarea că acesta a avut la bază actul adițional nr.2093/_ la Contractul colectiv de muncă și drepturile salariale stabilite de către angajator începând cu data de_, conform actului adițional nr.1713/_ la Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nr.2584/_ .
Tot din cuprinsul cărților de muncă depuse la dosarul de fond, rezultă că în privința modificărilor salariale intervenite pentru fiecare dintre reclamanți în anul 2008 și în anul 2010, în temeiul Contractelor colective încheiate la nivel de unitate, angajatorul și-a îndeplinit obligația de informare a salariaților, conform disp.art.17 alin.2,3 și 5 din Codul muncii, angajații semnând în acest sens actele adiționale încheiate în acest sens, nr.I.B/540/_, nr.I.B-880 din_ și nr.4 A_ 1/2010.
Se mai reține că art.1 lit.d) din Legea nr.329/2009 reglementează și măsuri privind disciplina financiar-bugetară la nivelul regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, al societăților comerciale la care statul sau unitățile administrative-teritoriale au calitatea de acționar unic ori majoritar, precum și al filialelor acestora;
În acest sens, potrivit.art.27 alin.1 din Legea nr.329/2009, anual, prin legea bugetului de stat, se stabilesc și obiectivele de politică salarială ale regiilor autonome, societăților și companiilor naționale, ale societăților comerciale la care statul ori unitățile administrativ-teritoriale au calitatea de acționar unic, precum și ale filialelor acestora, denumite în continuare operatori economici.
Conform alin.2 al aceluiași articol, reprezentanții statului
, respectiv ai unităților administrativ-teritoriale sunt mandatați să pună în aplicare politica
salarială stabilită potrivit alin.1 în cadrul organelor de administrare și de
conducere a operatorilor economici.
Potrivit art.28 alin.1 din același act normativ, operatorii economici prezintă,
în vederea aprobării, bugetul de venituri și cheltuieli organelor administrației
publice centrale
sau locale, după caz, în subordinea, coordonarea, sub autoritatea cărora funcționează sau în al căror portofoliu se află, în termen de 10 zile de la aprobarea bugetului de stat, potrivit legii.
Organele administrației publice centrale, potrivit art.29 alin.1 din
aceeași lege, elaborează, în termen de 5 zile de la primirea bugetelor de venituri și
cheltuieli, documentația necesară aprobării acestora.
Conform art.30 din Legea nr.329/2009, contractele colective de muncă se negociază, în condițiile legii, după aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale operatorilor economici, în limitele și în condițiile stabilite prin bugete.
Mai mult, analizând în cauză și mențiunile înscrise în carnetele de muncă al reclamanților în perioada 2009-2010
, Curtea observă că toți aceștia au înscrise diferite perioade
din lunile iulie-decembrie 2009 și iunie-decembrie 2010, în care s-au aflat în șomaj tehnic, ceea ce evidențiază, pe de o parte,
dificultățile economice ale recurentei, iar, pe de altă parte, încercarea acesteia de
a păstra în această perioadă personalul angajat, cu atât mai mult cu cât, tot din
înscrierile din carnetele de muncă ale intimaților rezultă că societatea a trecut și
în anul 2010 printr-o procedură de reorganizare aprobată prin Hotărârea A.G.A.
nr.27/_ .
De asemenea, la data de 0_, reclamanții au fost concediați, în temeiul
disp.art.65 din Codul muncii, în cadrul unei proceduri de concediere colectivă,
potrivit Programului de Restructurare și Reorganizare aprobat prin Hotărârea
A.G.A. nr.8/_ .
În consecință, se constată că toți reclamanții au avut, în diferite perioade ale anilor 2009, 2010, suspendat contractul de muncă, în temeiul disp. 52 alin.1
lit.d) din Codul muncii,
pentru intreruperea temporară a activitatii angajatorului,
din motive economice, tehnologice, structurale
și, conform disp.art.53 alin.1
din cod, în aceste perioade, salariații erau îndreptățiți doar la o indemnizatie
, platită din fondul de salarii, ce nu poate fi mai mică de 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat.
De altfel, conform disp.art.44 alin.3
din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură nr.722/2008, "În cazuri excepționale, când din motive tehnice sau din alte motive neimputabile salariaților activitatea unității a fost întreruptă
, salariații vor primi 75% din salariul de bază minim brut individual avut și sporul de vechime al acestuia
, cu condiția ca încetarea activității să nu se fi produs din vina lor și dacă în tot acest timp au rămas la dispoziția unității. Prin negocieri în cadrul comisiei paritare constituite la nivel de grup de unități sau unitate se vor stabili cazurile excepționale precum și modul concret de realizare a prevederii de a rămâne la dispoziția unității, prezenți în incinta unității în așteptarea reluării activității sau de a rămâne la domiciliu, de unde să poată fi convocați de unitate.";
Din carnetele de muncă ale reclamanților rezultă că aceștia au beneficiat, în perioadele din anii 2009 și 2010, în care au fost în șomaj tehnic, de dispozițiile O.U.G.nr.28/2009 și O.U.G. nr.4/2010 privind reglementarea unor măsuri de protecție socială.
De altfel,în preambulul O.U.G. nr.4/2010, Guvernul a arătat că adoptarea acestui act normativ a fost necesară având în vedere faptul că:
"… s-a decis reducerea temporară a costurilor cu forța de muncă pentru a contracara efectele negative ale crizei economico-financiare asupra activității economice.
Ținând seama de efectele pozitive pe care această măsură le-a avut asupra companiilor care au fost forțate să își întrerupă temporar activitatea, de influența benefică asupra ratei șomajului în anul 2009, precum și de solicitările partenerilor sociali, pentru a da un semnal pozitiv angajatorilor de a opta pentru menținerea forței de muncă în condițiile în care efectele crizei economice sunt estimate a se prelungi și de a evita pierderea lucrătorilor calificați în anumite
domenii cu potențial de dezvoltare/expansiune după reluarea creșterii economice,…";.
Prin urmare, având în vedere faptul că în cauză nu se poate reține încălcarea de către angajator, în ceea ce privește stabilirea salarizării reclamanților, a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, respectiv art.132 alin.3 din Legea nr.62/2011, se reține ca fiind nefondată în totalitate acțiunea reclamanților, atât în ceea ce privește acordarea diferențelor de salariu de bază, cât și a celorlalte prime și adaosuri salariale.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 alin.2 Cod. proc. civilă, se va admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. și se va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul de a se respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanții: B. D.
-Ana, B. D. -N., C. Ș., P. V. I., B. D., M. P. A. ,
Gacea I., B. I., P. V., M. L., D. M. S., B. V., T. A. ,
T. V., S. V. în contradictoriu cu pârâtele: S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. și S. N. de T. F. de M. "C. M. "; S.A. -
S. T., menținându-se restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de pârâta S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA împotriva sentinței civile nr. 1903/F din_ a Tribunalului Bistrița-Năsăud pronunțată în dosarul nr._, pe care o modifică în parte în sensul că respinge în întregime acțiunea formulată de reclamanții: B. D. -ANA, B. D. -N., C. Ș., P. V. I., B. D.
, M. P. A., GACEA I., B. I., P. V., M. L., D. M. -S., B.
V., T. A., T. V., S. V. în contradictoriu cu pârâtele: S. N. DE T. F. DE M. "C. M. "; SA și S. N. DE T. F. DE M.
"C. M. "; SA - S. T. .
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. C. B. I. A-R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red.:C.M.;
Tehnored.:C.M./M.D.S.;
2 ex./_ ;
Tribunalul Bistrița-Năsăud: G.C.F. .
