Decizia civilă nr. 217/2013. Salarii și drepturi bănești. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 217/A/2013
Ședința publică din data de 9 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. M. JUDECĂTOR: I. T.
GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare apelul declarat de U. J. A S. L. D. Î. pentru membrii de sindicat împotriva sentinței civile nr. 2246/F din 16 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe intimații L. CU P. S. B., C. LOCAL B. și I.
P. B., având ca obiect litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că apelul este declarat în termen legal.
Curtea de Apel C. este competentă să judece apelul, în temeiul art. 96 pct. 2 C.pr.civ., raportat la dispozițiile art. la art. 95 pct. 1 și art. 209, 210 din Legea nr. 62/2011.
Se constată că medierea nu este necesară, că s-a depus întâmpinare la dosar de către C. Local al M. B., din eroare înaintată la Tribunalul
B. -Năsăud, dar formulată în termen.
Se constată de asemenea că nu s-au invocat excepții și nu s-au solicitat probe, astfel încât nu este cazul de o estimare a procesului având în vedere că faza de cercetare a apelului nu reclamă administrarea unor probe care să necesite o perioadă mai îndelungată, astfel că dezideratul judecării apelului într- un termen optim și rezonabil este respectată.
Curtea apreciază că cercetarea apelului este realizată și, având în vedere că recurentul a solicitat judecata și în lipsă, nefiind incidente de soluționat, declară închisă dezbaterea apelului și reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr.2246 din_ al Tribunalului B. Năsăud a fost respinsă ca tardiv formulată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Primarul municipiului B. și C. local al municipiului B. .
A fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamanta U.
J. a S. L. din Î. B. -Năsăud, în numele și pentru membrii de sindicat S. D. -M., R. Peliora, N. I., C. M. M., C. A., B.
M., B. G., B. S. -V., B. I. -F. împotriva pârâților L. cu P. S. B., , Primarul municipiului B., C. local al municipiului B. .
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că potrivit art. 205 NCPC, excepțiile procesuale pe care pârâtul le invocă față de cererea
reclamantului se invocă prin întâmpinare, care potrivit art. 201 alin. 1 NCPC, se depune în termen de 25 de zile de la data primirii cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal pârâții nu au invocat vreo excepție. Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată la data de 12 septembrie 2013, este una relativă, de ordine privată, conform art. 246 alin. 2 NCPC, întrucât urmărește ocrotirea intereselor pârâților. Aceasta trebuie invocată prin întâmpinare. Neinvocarea acesteia atrage decăderea părții din dreptul de a o mai invoca.
Așa fiind, având în vedere că excepția a fost invocată după terminarea cercetării procesului, cu mult după expirarea termenului legal pentru depunerea întâmpinării, tribunalul a respins ca tardiv formulată excepția invocată.
Analizând actele și lucrările dosarului
tribunalul a reținut faptul că reclamanții fac parte din rândul personalului plătit din fonduri publice, făcând parte din personalul didactic auxiliar (exceptând reclamantul B. I. -F., ce face parte din personalul contractual, fiind cabanier) care în anul 2010 și-au desfășurat activitatea în cadrul unității de învățământ chemată în judecată.
Potrivit art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Aceste dispoziții legale au fost abrogate expres prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010, lege care a intrat în vigoare de la data de_, cu excepția art. 34 și 35 care au intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial al României.
Salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2011 a fost reglementată prin Legea nr. 285/2010, aplicabilă din_, act normativ care la art. 8 a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor acestei legi.
În raport de aceste dispoziții legale, instanța a apreciat că, printr-o dispoziție legală expresă, legiuitorul a înțeles să nu mai acorde premiul anual pentru anul 2010, stabilind totodată și destinația sumelor corespunzătoare acestui premiu.
S-a reținut că din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 rezultă că legiuitorul a eșalonat plata acestor sume, iar creșterile salariilor din sectorul bugetar au inclus și suma unică, aferentă premiului anual solicitat prin cererea de chemare în judecată.
S-a arătat că deși se constată că nu s-a cuantificat procentul care a fost avut în vedere la majorările salariale pentru că, fiind o lege cadru, nu s-a putut specifica cât reprezintă acest cuantum pentru fiecare instituție, lipsa cuantificării nu reprezintă o dovadă a neincluderii premiului anual în majorările salariale, iar faptul că de aceste majorări salariale beneficiază în mod egal toți salariații bugetari indiferent de perioada lucrată și de eventualele sancțiuni disciplinare suportate, nu determină concluzia că premiul anual nu a fost inclus în mod efectiv în salariul de bază, ci reflectă intenția legiuitorul să asigure un tratament egal tuturor persoanelor, prin eliminarea începând cu anul 2011 a premiului anual.
Prin art. 8 mai sus menționat s-a modificat modalitatea de plată a premiului anual, aferent anului 2010, aceasta fiind transformată dintr-o executare uno ictu, într-o executare succesivă, iar sumele corespunzătoare
dreptului s-au regăsit în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010.
S-a invedereat că, conformitatea acestor dispoziții legale cu normele din Legea fundamentală și Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la principiul neretroactivității legii și protecția dreptului de proprietate privată a fost constatată de Curtea Constituțională.
În acest sens a arătat că, prin decizii succesive (nr. 1165/_ ; nr. 115/9 februarie 2012; nr. 395/26 aprilie 2012), instanța de contencios constituțional a statuat că, de principiu, sporurile, premiile și alte stimulente acordate angajaților din sistemul bugetar prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate ca atare de Constituție, legiuitorul fiind în drept să le instituie, să prevadă condițiile și criteriile de acordare, să le modifice, suspende sau chiar să le anuleze, ceea ce aparține competenței și opțiunii sale exclusive, singura condiție de ordin constituțional fiind aceea ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situație identică.
Cu referire la beneficiul premiului anual pe anul 2010, Curtea Constituțională a constatat că acesta reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său și constituie un "bun"; în sensul Convenției, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 fiind modificată, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului de bază.
Ca atare, art. 8 menționat a modificat doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întrutotul această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Este menționat că, întrucât nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în prezent abrogată, nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, s-a considerat că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil între interesele angajaților, pe de o parte, și interesul public, sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul crizei economice, pe de altă parte.
S-a făcut referire la faptul că, întrucât legiuitorul a modificat doar modalitatea în care statul urmează să execute în totalitate această obligație financiară, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul și întinderea creanței, Curtea Constituțională a stabilit că nu au fost încălcate prevederile constituționale și convenționale referitoare la protecția dreptului de proprietate privată.
De asemenea, prin decizii succesive (decizia nr. 257/20 martie 2012; nr. 240/21 mai 20130; nr. 549/24 mai 2012) instanța de contencios constituțional nu a reținut nici încălcarea principiului neretroactivității legii, deoarece dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi.
Totodată, s-a observat și că faptul includerii sumelor corespunzătoare premiului anual aferent anului 2010 în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar conform art. 1 din Legea nr. 285/2010, rezultă din aceea că, potrivit prevederilor art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare din domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției cu cel care s-a acordat în luna
decembrie 2011, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pentru anul 2011.
S-a precizat că raportat la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și față de jurisprudența Curții Constituționale, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor instanței de contencios constituțional sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept, deopotrivă, în cazul deciziilor prin care se constată neconstituționalitatea unor norme, dar și în ipoteza celor prin care se resping obiecții sau excepții de neconstituționalitate.
Pe de altă parte, s-a arătat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009 s-a statuat că, potrivit Legii fundamentale, singura autoritate abilitată să exercite un control al constituționalității legilor sau ordonanțelor este instanța constituțională, iar examinarea de constituționalitate și convenționalitate efectuată în abstract prin aceste decizii se impune instanțelor de judecată învestite cu soluționarea cauzelor analizate.
În aprecierea instanței, nici raportarea la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât măsura legislativă, de plată eșalonată a premiului aferent anului 2010, prin includerea sumelor corespunzătoare în majorările salariale acordate personalului din sectorul bugetar potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 8 din Legea nr. 285/2010 nu afectează dreptul reclamanților în substanța sa, iar măsurile luate au fost destinate menținerii echilibrului între cheltuielile și veniturile publice, urmărind un scop de utilitate publică.
S-a reținut că reclamanții nu au fost lipsiți de un "bun"; într-o modalitate incompatibilă cu exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător, consacrat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat, în jurisprudența Curții, în anumite condiții, unui drept de proprietate.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut o distincție esențială între dreptul de a primi, în viitor, un salariu câștigat pentru o muncă prestată și dreptul de a primi, în viitor, un salariu într-un anumit cuantum (Lelas vs. Croația, cererea nr.55555/08, hotărâre din 20 mai 2010, §. 58; Vilho Eskelinen ș.a. vs. Finlanda, cererea nr.63235/00, hotărâre din 19 aprilie 2007, §. 94).
Totodată, în materia drepturilor salariale, statele se bucură de o largă marjă de apreciere în a determina oportunitatea și intensitatea măsurilor adoptate, iar instanța de contencios european a declarat în mod constant că respectă modalitatea în care statele membre concep imperativele utilității publice, cu excepția cazului în care raționamentul acestora se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil (F. Mihăieș și Gavril Senteș vs. România, cererile nr. 44232/11 și nr. 44605/11, §.19).
Raportat la această jurisprudență, instanța a apreciat că, statul este cel în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor asemenea beneficii prin modificări legislative corespunzătore, însă atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate au fost respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora (Kechko vs. Ucraina, cererea nr. 63134/00, hotărâre din 8 noiembrie 2005, §23).
Or, în privința premiului pentru anul 2010, dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 care consacrau acest drept au fost abrogate în mod expres prin art.
39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, iar prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit o altă modalitate de plată a sumelor aferente.
În baza considerentelor exprimate, tribunalul a reținut că premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadrul nr. 330/2009 nu poate fi acordat pe cale judecătorească, sumele aferente acestuia fiind incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, astfel încât nu se poate pune problema încălcării vreunui drept ocrotit de reglementările naționale și europene, astfel încât acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel U. JUDEȚENĂ A S.
L. D. Î. prin care se solicită
admiterea apelului, casarea sentinței civile recurate, modificarea în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivele apelului se arată că instanța de fond a respins acțiunea formulată în numele și pentru membrii de sindicat în calitate de reclamanți în cauza ce a format obiectul dosarului mai sus menționat al Secției Conflicte de munca și Asigurări Sociale al Tribunalului B. -Năsăud deoarece, potrivit art. 25 din Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009.
S-a arătat că din cuprinsul art. 25 din Legea nr. 330/2009 rezultă în mod neîndoielnic faptul că dreptul la premiul anual este UN DREPT DE NATURA SALARIALĂ care se acordă ..pentru activitatea desfășurată", proporțional cu perioada lucrată în anul 2010, singurele situații în care acesta poate fi redus sau nu se acordă, prevăzute de alin. 3 al articolului mai sus menționat, fiind acelea în care salariații au desfășurat activități profesionale necorespunzătoare sau au fost sancționați disciplinar, situații în care nu se află membrii noștri de sindicat, așa cum rezultă din actele pe care le vom depune la dosar (adeverințele emise de unitatea de învățământ din care rezultă că membrii noștri de sindicat nu au desfășurat activități profesionale necorespunzătoare și nici nu au fost sancționați disciplinar).
De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 878 din_: "Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi."
S-a susținut că dreptul membrilor de sindicat de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deia câștigat în anul 2010. chiar dacă plata era amânata până în luna ianuarie 2011, iar Legea nr. 284/2010, ce a abrogat posibilitatea acordării lui, a intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care acest premiu se acordă -anul 2010. Faptul că dispozițiile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost abrogate prin Legea nr. 284/2010 nu este de natură să înlăture dreptul la plata premiului anual aferent anului 2010, întrucât până la momentul abrogării - _
. prevederile art. 25 din Legea nr. 330/2009 au fost în vigoare si trebuie să îsi producă efectele juridice.
Mai mult, premiul anual se acordă pentru activitatea deia desfășurată, astfel încât. întrucât activitatea aferentă anului 2010 s-a încheiat la_ . iar Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare la_ . dreptul la acordarea premiului anual este un drept câștigat, care recompensează activitatea prestată în anul 2010. indiferent de data la care acest premiu urinează a fi plătit.
Potrivit art. 11 din Constituția României: (l) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credirilă obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. (2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern "
Potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României - Tratatele internaționale privind drepturile omului: "Dispozițiile constituționale privind drepturile si libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă exista neconcordanțe între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile."
În aprecierea apelului, în condițiile în care dreptul la premiul anual este un drept de natură salarială. acesta intră sub sfera de protecția a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994), potrivit căruia: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".", el constituind un " bun" în sensul acestui text.
S-a arătat că în același sens sunt dispoz. art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care prevede că: "Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
S-a făcut referire și la faptul că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( C.E.D.O.) a statuat că poate fi considerat ..un bun" în sensul art.l și
interesul patrimonial al subiectului de drept, care poate avea o "speranță legitimă în realizarea acestuia", speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii sau dintr-o jurisprudența constantă a instanțelor naționale. Deși protecția dreptului de proprietate nu are caracter absolut, posibilitatea limitării exercițiului atributelor proprietății, nu trebuie să ajungă la golirea de conținut a însăși dreptului.
S-a menționat că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, membrii de sindicat se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la premiul anual, de natură salarială. deoarece acesta a fost reglementat expres prin lege și, mai mult, a fost confirmat de instanțele judecătorești naționale, așa cum rezultă prin practica judiciară pe care o anexăm prezentei cereri. Precizăm faptul că, în baza art. 25 din Legea nr. 330/2009 (în vigoare până la_ data abrogării prin Legea nr. 284/2010) se născuse în patrimoniul membrilor noștri de sindicat o creanță suficient de bine stabilită si nu un simplu drept eventual, cu atât mai mult cu cât abrogarea art. 25 din Legea nr. 330/2009 s-a făcut la_ . prin intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010.
S-a făcut referire și la faptul că în privința drepturilor asupra veniturilor salariale, în jurisprudența C.E.D.O. se face o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată ( cauza Lelas împotriva Croației din 20 mai 2010, par. 58). De asemenea, Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată "bun" dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern (hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen împotriva Finlandei din 19 aprilie 2007. Totodată, prin hotărârea Kecho contra Ucrainei din 8 noiembrie 2005, CEDO a stabilit că "este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au
fost îndeplinite, autoritățile nu pot. în mod deliberat, să amâne plata lor atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare."
S-a arătat că la data intrării în vigoare a Legilor nr. 284/2010 și nr. 285/2010. membrii noștri de sindicat erau beneficiarii unui drept actual - în sensul Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu o bază legală - Legea nr. 330/2009. astfel încât intră sub sfera de protecție a art. 1 alin. (1) din Primul protocol adițional la Convenție.
Referindu-se la art.8 din Legea nr.285/2010, s-a menționat că în practică nu a avut loc o compensare între sumele cuvenite cu titlu de "premiu anual" aferent anului 2010 și creșterile salariale ce se acordă pentru anul 2011, din următoarele considerente: art. 8 din Legea nr. 285/2010 prevede că sumele corespunzătoare premiului anual sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011; natura juridică a premiului anual și a salariului sunt diferite: premiul reprezintă o sumă unică, ce se acordă o singură dată, în considerarea muncii desfășurate, în raport și cu perioada de timp lucrată din anul 2010, în timp ce salariul reprezintă prestație bănească lunară, acordată pentru munca depusă de salariați. Mai mult, nu toți salariații beneficiază de premiul anual, ci doar cei care au desfășurat activități profesionale satisfăcătoare sau nu au fost sancționați disciplinar, în timp ce salariul se acordă tuturor angajaților; nu se poate aprecia că a operat o compensare între sumele cuvenite cu titlul de premiu anual și majorările salariale ce se acordă în anul 2011, întrucât ar fi trebuit ca aceste creșteri salariale să se acorde diferențiat (ținându- se scama de situația fiecărui salariat și de îndreptățirea fiecărui salariat de a primi sau nu o sumă de bani cu titlul de premiu anual pe anul 2010) și nu tuturor salariaților, în mod unitar și cu același procent ( de 15%); conform art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010, majorările salariale se acordă în anul 2011, ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010, deci în baza unor criterii total diferite de cele care sunt avute în vedere la acordarea premiului anual aferent anului 2010 ( perioada de timp lucrată în anul 2010 și desfășurarea unei activități profesionale corespunzătoare).
În aprecierea apelantului, dacă instanțele de judecată constată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
Cu privire la obligațiile ce revin pârâților Primarul și C. local, apelantul a arătat următoarele: potrivit art. 21 alin. (1) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu... Unitățile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat în care acestea sunt parte, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii."
Conform art. 23 alin. (1) din Legea administrației publice locale, autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale, comunale, orășenești și municipale, ca autorități deliberative, și primarii, ca autorități executive."
Conform art. 36 alin. (4) lit. a ) din aceeași lege, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetarConform art. 104 alin.(2) din Legea educației naționale: "Finanțarea de bază se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și alte venituri ale bugetului de stat, prin busetele locale, pentru următoarele categorii de cheltuieli:
a) cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora:...", iar potrivit art. 106 din aceeași lege, "Finanțarea de bază și finanțarea complementară se realizează pe baza contractului de management încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității/primarul de sector în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ, respectiv cu președintele consiliului județean/primarul de sector, în cazul școlilor speciale"
Art. 1 din H.G. nr. 1395/2010 privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 896/_ prevede: "(1) Finanțarea cheltuielilor cu salariile stabilite prin lege, cât și contribuțiile aferente acestora, pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat, se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar.
Standardele de cost pe elev/preșcolar se determină, pentru fiecare nivel de învățământ, filieră, profil, specializare/domeniu, în funcție de numărul de elevi,
de limba de predare, de alți indicatori specifici de învățământ și de mediul urban/rural.
Finanțarea cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată?"
Art. 4 alin.(l) din aceeași hotărâre de guvern prevede: "Consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică."
De asemenea, conform art. 1 din H.G. nr. 1274/2011 privind metodologia de calcul pentru determinarea costului standard pe elev/preșcolar/an și finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2012, publicată în Monitorul Oficial - Partea I Partea I nr. 937/_: "(1) Finanțarea de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de
învățământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unități de învățământ, din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată.
(2) Finanțarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și a contribuțiilor aferente acestora pentru unitățile de învățământ se face pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar/an.""
Art. 5 din același act normativ: "(1) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale răspund de repartizarea sumelor pe unități de învățământ, pe baza numărului de elevi/preșcolari și a standardelor de cost prevăzute în anexele nr. 2 și 5, și le supun aprobării autorităților deliberative.
(2) Directorul unității de învățământ cu personalitate juridică, în calitate de ordonator terțiar de credite, răspunde de încadrarea în bugetul aprobat pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar/an."
Art. 6 din hotărârea de Guvern mai sus menționată stipulează "Pentru finanțarea cheltuielilor prevăzute la art. 1, autoritățile administrației publice locale alocă pe lângă sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și sume din bugetele proprii ale acestora./"
Pentru Inspectoratul Școlar Județean finanțarea se asigura din bugetul de stat. - Potrivit Legii 84/1955 TITLUL VI art.167 lin 18 finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școlare ... se asigura din bugetul de stat prin bugetul M. ui Educației si Cercetării.
Prin întâmpinarea formulată C. Local al municipiului B. prin Primar
a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată, raportat la temeiul de drept invocat - respectiv art. 25 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
În motivare se arată că potrivit prevederile alin. 4 din art. 25, plata premiului anual se va face începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul. Prin acțiunea formulată, reclamanții solicită premiul anual aferent anului 2010, care ar fi trebuit să li se plătească începând cu luna ianuarie 2011, însă prin Legea nr. 284/2010, publicată în M. Of la data de 28 decembrie 2010, se abrogă Legea nr. 330/2009, în integralitatea ei, astfel că dreptul pretins de reclamanți nu mai subzistă, odată abrogată Legea nr. 330/2009.
Se face precizarea că Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevede la art. 46 că: "Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2011, cu lexcepția art. 34 și 35, care intră în vigoare la 3 zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I". Prin art. 39, lit. w). se arată: "La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:w) Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare;" Având în vedere prevederile legale indicate mai sus, apreciază că acțiunea prin care solicită acordarea premiului anual aferent anului 2010 este neîntemeiată.
Analizând hotărâre a atacată, cu luar ea în considerare a criticilor din
motivele de recurs, Curtea constată că aceasta este legală, iar recursul nefonda t
pentru considerentele ce succed.
Criticile subsumează aspectele privitoare la natura salarială a dreptului la premiu anual, la caracterul de drept câștigat pentru anul 2010 al premiului anual la necompensarea sumelor cuvenite cu titlu de premiu anual cu creșterile salariale pentru anul 2011 datorită diferențelor dintre ele și la modul de interpretare a jurisprudenței CEDO și a disp.Constituționale cu privire la neretroactivitatea legii civile.
Criticile nu sunt întemeiate.
Înaintate de a se analiza criticile se impune a se observa următoarele:
Potrivit art. 25 din Legea nr. 330/2009 pentru activitatea desfășurată personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază sau a indemnizațiilor de încadrare realizate în anul pentru care se face premierea.
Prin art. 39 lit. w din Legea nr. 284/2010 a fost abrogată în mod expres Legea nr. 330/2009.
Prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, s-a prevăzut că sumele corespunzătoare premiului pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor acestei legi.
În raport de aceste reglementări, oprimă concluzie care se impune este că în mod corect prima instanță a respins acțiunea formulată de către reclamanți, având în vedere faptul că, la data la care premiul anual aferent anului 2010 ar fi fost scadent, conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 330/2009, respectiv în luna ianuarie 2011, erau deja aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010.
În privința criticilor susmenționate, reținute ca și critici din motivele de recurs se observă că se referă la desconsiderarea principiului neretroactivității legii, încălcarea art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, pentru constatarea căreia se solicită aplicarea prin similitudine a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 3/_ dată în interesul legii; încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale; ignorarea dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, în condițiile în care, raportat la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului "majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010, rezultă că aceste majorări salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat; încălcarea dreptului la muncă.
Cât privește primul aspect din critici, Curtea constată că în cauză nu se poate reține retroactivitatea legii pentru aceleași considerente pentru care nu se poate constata nici o ingerință în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art.1 din Protocolul 1 la CEDO: practic, acest drept nu a fost negat, nu a fost refuzat la plată de către debitor, anume, Statul Român, ci s-a dispus plata acestuia într-o altă modalitate decât cea clasică, anume, prin plata unor drepturi salariale majorate față de cele plătite în anul precedent.
Prin urmare, nu a fost afectată substanța dreptului, pentru a se putea vorbi despre efectul retroactiv al dispozițiilor art.8 din Legea nr. 285/2010, ci s-a reglementat, prin aceste prevederi legale, modalitatea de plată a dreptului litigios, plată ce urma a fi făcută sub imperiul noii legi, astfel încât se constată o activitate a legii, iar nu o aplicare retroactivă a acesteia.
În doctrină, chestiunea neretroactivității legii civile a fost descrisă ca impunând aplicarea legii în vigoare la data producerii situației juridice asupra căreia se poartă judecata.
În situații similare celei în cauză, de decelat între aplicabilitatea legii vechi și a celei noi, s-a apelat la anumite criterii, dintre care utile în cauză se dovedesc următoarele: drepturi câștigate versus simple expectative; fapte trecute, fapte în curs de a-și produce efectele și fapte viitoare. În mod evident, dreptul invocat de reclamanți, un drept câștigat, s-a reglementat a fi plătit prin plata drepturilor salariale majorate aferente anului 2011, astfel încât dispozițiile legii noi reglementează doar modalitatea de plată a dreptului, deci un fapt viitor, situație care nu poate fi privită ca impietând asupra principiului neretroactivității legii.
Cât privește încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală și a principiului statului de drept prin interpretarea legii în sensul reglementării unor drepturi pur formale, se constată că cercetarea acestuia se impune a fi făcută odată cu motivul de recurs referitor la constatarea că majorările salariale în anul 2011 nu s-au mai acordat, raportat la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 25 din Legea nr. 330/2009, la expunerea de motive ale Legii nr. 285/2010, la modul efectiv de transpunere în calculul matematic al sumelor prevăzute de textele celor două articole de lege și la semnificația termenului
"majorare"; din textul art. 1 al Legii 285/2010.
Practic, recurenții afirmă că statuând prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi";, statul practic a eludat obligația de plată a acestui premiu anual.
Se constată, sub acest aspect, că din expunerea de motive a legii rezultă această intenție a legiuitorului, de cuprindere în majorările salariale aduse în
anul 2011, a premiului anual pentru anul 2010, alături de intenția de a recupera parțial diminuarea de 25% a salariilor personalului din sectorul bugetar, astfel încât nu se verifică argumentul adus de recurenți sub acest aspect, în afirmarea
faptului că practic nu s-ar fi plătit premiul anual pentru anul 2010.
Ceea ce contestă recurenții, este că ar fi posibilă imputarea unei unice creșteri salariale asupra a două deziderate legislative: că, altfel spus, legiuitorul, afirmând că prin creșterile salariale de 15 % față de salariile de bază aferente lunii octombrie 2010, se achită și obligația de plată a premiului anual aferent anului 2010 și se și recuperează parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar, nu face decât să omită practic prima dintre aceste deziderate.
Or, Curtea constată că nu reiese din expunerea de motive a legii faptul că se tinde, prin măsurile date de Legea nr. 285/2010, la o recuperare a diminuării salariale din sectorul bugetar exact cu acest procent de 15 % aplicat salariului aferent lunii octombrie 2010, ci din lecturarea întregii expuneri de motive și a legii, interpretând-o în ansamblul său, cu luarea în considerare a tuturor dispozițiilor sale, se ajunge la concluzia că intenția legiuitorului a fost de a recupera parțial diminuarea cu 25 % a salariilor personalului din sectorul bugetar și de a cuprinde în creșterea salarială reglementată plata salariului suplimentar pentru anul 2010, urmărind deci un dublu scop, la care se împarte măsura de creștere salarială cu 15 %.
Ca atare, interpretând dispozițiile legii în așa fel încât să aibă un sens (conform dictonului actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat), se concluzionează în sensul că nu s-a ratat scopul de a se asigura, prin creșterile salariale reglementate de Legea nr. 285/2010, plata premiului anual pentru anul 2010, fiind înlăturată interpretarea majorării salariale ca acoperind doar recuperarea parțială a diminuării cu 25 % a salariilor din sectorul bugetar.
Argumentul dedus de reclamanți, în susținerea poziției lor procesuale, din afirmata imposibilitate a stabilirii la data edictării Legii nr. 285/2010 (în anul 2010) a cuantumurilor premiilor anuale aferente fiecărui bugetar pentru anul 2010 (ce se pot stabili doar după urmarea procedurii financiare de calcul și raportare între ordonatorii de credite), este neconsistent, în condițiile în care, desigur, la data edictării Legii nr. 285/2010, s-a avut în vedere un deziderat legislativ, bazat pe calcule globale, iar nu pe calcule individuale.
Tot astfel, inconsistent este și argumentul dedus din modalitatea criticabilă, arată recurenții, în care legiuitorul a surprins în cuvinte dublul scop al legii detaliat în cele ce preced. Se afirmă de către recurenți incongruența termenului de "majorare"; din textul art. 1 comparativ cu cel din textul art. 8 al Legii nr. 285/2010, propunându-se un alt mod de formulare pentru art. 8 din lege. Curtea constată că nu se verifică în raport de aceste texte de lege o neconcordanță logică sau o stângăcie de exprimare. Dimpotrivă, trimiterea pe care art. 8 o face la majorările ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar "potrivit prevederilor prezentei legi"; este clară și lasă a se înțelege că tocmai acele majorări dispuse în art. 1 din lege sunt cele ce au avut în vedere și sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.
În ce privește aspectul criticat al încălcării art.1 din Protocolul 1 Adițional la Convenție, prin faptul că premiul anual fiind prevăzut de art.25 din Legea 330/2009 constituie un bun în sensul Convenției și deci nu poate fi încălcat, Curtea constată că din jurisprudența CEDO, pertinentă în cauză, rezultă că dreptul la un spor la salariu nu poate fi negat cât legea care îl recunoaște este în vigoare la momentul solicitării lui (cauza kechko c.Ucrainei) ceea ce nu este cazul în speță. Curtea Europeană a mai constatat că în Convenție nu este consacrat
dreptul de a continua plata unui salariu într-un anumit cuantum (cauza Eskelinen c.Finlandei).
În ce privește jurisprudența Curții Europene referitoare la rațiunea de
"bun"; în sensul că reprezintă un "bun"; în sensul Convenției ceea ce s-a câștigat, s-a obținut, unei asemenea statuări circumscriindu-se și dreptul la premiul anual solicitat, se reține că această statuare nu este încălcată prin modul în care prima instanță a soluționat cauza, întrucât nu este negat dreptul la acest premiu, ci neacordarea lui este justificată de acordarea de către legiuitor printr-o altă modalitate respectiv a majorărilor salariale din anul 2011.
Așadar, nefiind întemeiate niciuna din criticile aduse hotărârii, în temeiul art.312 alin.1 din C.pr.civ., urmează să fie respins recursul ca nefondat.
Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de U. J. A S. L. D. Î. cu sediul în B., str.Al.O. nr.3, jud.B. -Năsăud împotriva sentinței civile nr. 2246/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr. _
, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | GREFIER | |||
N. M. | I. | T. | N. | N. |
red.N.M./A.C.
4 ex./_
jud.fond.G. Ferentiu
