Decizia civilă nr. 2243/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2243/R/2013
Ședința publică din data de 30 aprilie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: L. D. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare, pentru a se vedea dacă sunt întrunite condițiile perimării, recursul declarat de pârâții P. C. B. DE J. și C. B. DE
J. prin primar împotriva sentinței civile nr. 2183 din 20 decembrie 2012, pronunțate de Tribunalul B. -Năsăud în dosar nr._, privind și pe reclamanta intimată E. A. T., având ca obiect contestație act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că judecata în cauză a fost suspendată la data de 10 aprilie 2012, în temeiul art. 242 alin.1 pct.2 C.proc.civ., pentru lipsa nejustificată a părților de la dezbateri și întrucât nici una din acestea nu a solicitat judecata în lipsă.
Având în vedere că de la data suspendării și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, Curtea apreciază îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 până la 254 C.proc.civ. și reține cauza în pronunțare asupra excepției perimării.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 2183/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanta E. A. T. în contradictoriu cu pârâții P. C. B. DE J. și C. B. DE J. prin P. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută parțială a dispoziției nr. 149 din_ emisă de P. com. B. de J. numai în privința reclamantei E. A. T. .
Au fost obligați pârâții în solidar să plătească reclamantei suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâții P. C. B. DE J. și
C. B. DE J. prin P. , solicitând modificarea în totalitate a sentinței civile recurate potrivit art.3041C.pr.civ. în sensul respingerii ca netemeinică a contestației împotriva dispoziției nr. 149/_ emisă de P. comunei B. de
J. .
În ședința de judecată din data de 10 aprilie 2012 s-a dispus suspendarea judecării recursului în sensul dispozițiilor art.242 alin.1 pct.2 C.pr.civ.,
1
constatându-se că părțile, deși legal citate, nu s-au înfățișat în instanță și nici nu au solicitat judecarea recursului în lipsa lor de la dezbateri.
Cum de la data acestei suspendări și până în prezent a trecut mai mult de 1 an, pricina rămânând în nelucrare din motive imputabile părților, în temeiul art.248 și 252 C.pr.civ. se va constata perimarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Constată perimat recursul declarat de pârâții P. C. B. DE J. și C.
DE J. prin P. împotriva sentinței civile nr. 2183/F din_ a Tribunalului B. -Năsăud pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 30 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
T. D. C. G. L. D.
GREFIER,
N. N.
Red.I.T./S.M.
2 ex./_
Jud.fond. B. I. S.
2