Decizia civilă nr. 3913/2013. Contestație act. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 3913/R/2013
Ședința publică din data de 08 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. T. JUDECĂTOR: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: A. B.
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de contestatorul R. Ș. și pârâta A. N. "A. R. " A. B. S.
-T. împotriva sentinței civile nr. 1327/F din 17 aprilie 2013, a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect contestație act.
La data de 04 octombrie 2013, pârâta recurentă a transmis prin fax la dosar concluzii scrise și setul de acte solicitat de instanță.
La data de_ pârâta recurentă a depus la dosar concluziile scrise în original și o completare la concluziile scrise.
La data de 08 octombrie 2013, contestatorul recurent a transmis la dosar concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 01 octombrie 2013, când s-a dispus amânarea pronunțării pentru azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 1327/F din_ a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dos. nr._ a fost admisă excepția tardivității formulării contestației împotriva Deciziei nr.46/_, excepție invocată de pârâta A.
N. "A. R. " - A. B. S. -T. și în consecință: a fost respinsă, ca fiind tardivă, contestația formulată de reclamantul R. D. Ș. împotriva Deciziei nr.46/_, emisă de pârâta A. B. S. -T. ; a fost admisă în parte contestația formulată de reclamantul R. D. Ș. împotriva Actului adițional nr.19/_ 2 la contractul individual de muncă al reclamantului și în consecință: a fost dispusă modificarea în parte a Actului adițional nr.19/_, în ceea ce privește salariul de bază lunar, în sensul că a anulat dispoziția privind stabilirea salariului de bază lunar de 2700 lei și a obligat pârâta să acorde reclamantului un salariu de bază lunar de cel puțin 2730 lei(corespunzător unui coeficient da salarizare de 3,5 și cu valoarea coeficientului 1 de salarizare în cuantum de 780 lei); a fost respinsă cererea reclamantului prin care solicită acordarea unui salariu de bază lunar de 4230 lei; au fost menținute celelalte prevederi ale Actului adițional nr.19/_ ; a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânda legală calculată la suma ce reprezintă diferența dintre drepturile bănești determinate în funcție de salariul de bază lunar anterior arătat și drepturile bănești efectiv încasate de reclamant, începând cu data de_, pentru drepturile scadente anterior acestei date și începând cu data scadenței lunare a drepturilor bănești care sunt scadente ulterior acestei date, până la data plății diferențelor bănești; a fost respinsă cererea reclamantului de
obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată; a fost admisă în parte cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 300 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul este salariatul pârâtei începând cu data de_, potrivit contractului individual de muncă nr.154/_, postul ocupat de reclamant începând cu data angajării fiind cel de inginer la Compartimentul Exploatare lucrări.
Prin Decizia nr. 185 din_, emisă de pârâtă, reclamantul a fost numit în funcția de director interimar la SGA B. -Năsăud, până la organizarea concursului, iar prin decizia nr.222/_ începând cu data de_ reclamatul a fost eliberat din funcția de director interimar și, prin aceeași decizie s-a delegat exercitarea temporară a atribuțiilor de conducător al SGA B. - Năsăud domnului Decsei Atilla, nefiind menționată funcția pe care reclamantul urma să o ocupe ca urmare a încetării funcției de conducere, având în vedere că în perioada în care a ocupat funcția de conducere postul ocupat anterior a fost redus și postul liber de inginer era la Biroul gospodărirea resurselor de apă.
Începând cu data de_ reclamantul a beneficiat de concediu pentru incapacitate temporară de muncă până la data de_ inclusiv.
Prin decizia nr.46/_ s-a prevăzut că începând cu data aplicării deciziei nr.222/_, deci de la data de_ reclamantul se încadrează în funcția de inginer în cadrul biroului "Gestiunea resurselor de apă, făcându-se mențiunea că atribuțiile și responsabilitățile se stabilesc prin act adițional la contractul individual de muncă, care a fost înregistrat sub nr.19/_ în registrul special prezentat spre vedere, în original, în ședința publică din 10 aprilie 2013, constatările instanței fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată aflată la fila 318.
Referitor la excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei nr.46/_, s-a reținut că este întemeiată sens în care au fost reținute următoarele:
Decizia nr.46/_, contestată de reclamant este un act emis de angajator ce conține o măsură unilaterală de executare și de modificare a contractului individual de muncă, care potrivit art.211 alin.1 litera "a";din Legea nr.62/2011, legea dialogului social, poate fi contestat de reclamant în termen de 45 de zile calendaristice de la data la care a luat cunoștință de măsura dispusă, fiind astfel modificată dispoziția cuprinsă în art.268 alin.1 litera "a"; din Codul muncii care prevedea un termen de 30 de zile calendaristice care curge de la comunicarea deciziei unilaterale a angajatorului.
S-a reținut că pârâta a comunicat cu scrisoare recomandată decizia nr.46/_ reclamantul semnând de primirea scrisorii recomandate la data de_ pe dovada de comunicare a scrisorii recomandate fiind făcută mențiunea expresă a actelor comunicate: decizia nr.46/_ și adresa nr.3215/_, fapt confirmat de reclamant în ședința publică din_ .
În reținerea aspectului în discuție, instanța a mai arătat și din faptul că prin acțiunea formulată de reclamant la data de_ la Secția a II civilă, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului B. -Năsăud, obiect al dosarului nr._, pe lângă suspendarea dispoziției de organizare a concursului și a deciziei nr. 222/_, reclamantul a solicitat și suspendarea deciziei nr. 46 din_ (invocând că acesta este act subsecvent deciziei nr.222/2012).
În aprecierea instanței a fost faptul că la data de_, fiind prima zi de muncă după expirarea perioadei în care reclamantul a fost în concediu pentru
incapacitate temporară de muncă (deci după împlinirea termenului de contestare a deciziei nr.46/2012), odată cu înmânarea actului adițional la contractul individual de muncă nr.19/_, redactat în baza decizie nr.46/_, i s-a mai comunicat încă o dată copia deciziei nr.46/_ (f.35) și reclamantul a semnat de primirea acesteia la data de_ (f.19), nu determină curgerea unui nou termen de contestare a acestei decizii în condițiile în care ea a fost comunicată anterior.
De asemenea, instanța a considerat că nici faptul că, la data de_, data comunicării deciziei nr.46/_, reclamantul a fost în incapacitate temporară de muncă, nu prezintă relevanță în ce privește suspendarea termenului prevăzut pentru contestarea acestei decizii, întrucât nici în art.21 din Legea nr.62/2011 și nici înart.268 din codul muncii nu este prevăzută vreo cauză de suspendare a termenului de contestare a deciziei de modificare unilaterală a contractului individual de muncă, termen care este un termen procedural, de decădere, în privința căruia nu este incidentă suspendarea.
Referindu-se la dispozițiile art.49 alin.4 din codul muncii instanța a apreciat că aceste dispoziții nu se referă la suspendarea termenelor procedurale de contestare a actelor unilaterale comunicate în timpul cât contractul individual de muncă este suspendat ci se referă la suspendarea termenelor care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea efectivă a contractului individual de muncă, în perioada în care contractul individual de muncă este suspendat, cum ar fi de exemplu termenul de 20 de zile de la data apariției modificării, prevăzut de art.17 alin.5, pentru încheierea actului adițional la contractul individual de muncă în situația în care a intervenit modificarea elementelor prevăzute la alin.3 al aceluiași articol, printre care figurează și modificarea felului muncii, a locului muncii, a salariului.
Față de cele arătate și având în vedere că, contestația a fost formulată de reclamant la data de_, după împlinirea termenului prevăzut de dispozițiile legale anterior arătate, s-a apreciat că este întemeiată excepția tardivității invocată de pârâtă ceea ce face imposibilă analizarea pe fond a criticilor aduse cu privire la decizie nr.46/_ emisă de pârâtă, neimpunându-se administrarea de probe privind data emiterii efective a acestei decizii, data comunicării ei biroului din care face parte reclamantul, persoana care a întocmit proiectul de decizie.
Referitor la criticile aduse de reclamant actului adițional la contractul individual de muncă nr.19/_, sub aspectul salariului de bază prevăzut de 2700 lei, instanța a reținut următoarele:
Contestația formulată împotriva deciziei nr.222/_ prin care reclamantul a fost eliberat din funcția de director al SGA B. -Năsăud a fost respinsă de Tribunalul Bistrița Năsăud, astfel că această decizie se bucură de prezumția de legalitate până la anularea ei, drept consecință începând cu data de_ reclamantul nu mai avea calitatea de director, el îndeplinind funcție de execuție în cadrul SGA B. Năsăud și, prin urmare nu mai poate solicita ca, începând cu această dată, să primească drepturile salariale aferente funcției de director.
Instanța a apreciat că Decizia nr.46/_, rămasă definitivă prin respingerea contestație constituie actul prin care se stabilește locul de muncă al reclamantului începând cu data încetării funcției de conducere, fiind lipsit de relevanță faptul că reclamantul a prestat sau nu efectiv activitate și nici locul de muncă în care acesta a prestat activitate, în zilele de 25 și 26 septembrie 2012, cât timp angajatorul a reținut că a prestat activitate corespunzătoare funcției de execuție, aceea de inginer în cadrul Biroului "Gestiunea resurselor de apă";.
Analizând cerințele necesare pentru modificarea contractului individual de muncă instanța a reținut că atunci când aceasta are loc prin acordul părților. Acest acord se realizează în momentul în care se întâlnește voința angajatorului( manifestată sub forma ofertei) cu voința salariatului(manifestată sub forma acceptării ofertei, fie o acceptare a ofertei inițiale și a ofertei rezultate în urma negocierii), astfel că până la întâlnirea efectivă a voinței celor două părți atât oferta cât și acceptarea pot fi revocate.
Din această perspectivă în viziunea instanței acordul părților este independent de semnarea actului adițional, putând fii fie anterior fie concomitent semnării formei scrise a actului adițional, acesta putându-se realiza fie la o dată anterioară semnării efective de către salariat a formei scrise a actului adițional, fie la data semnării efective de către salariat a actului adițional redactat și semnat anterior de către angajator, aceste aspecte rezultând din cuprinsul art.17 alin7 din codul muncii în care se arată că actul adițional se încheie în termen de 20 de zile lucrătoare de la intervenirea modificărilor iar în CCM nr.8/2011, astfel cum a fost ulterior modificat prin acte adiționale, incident în speță, anterior arătat, se prevede că actul adițional la contractul individual de muncă se încheie în termen de maxim 20 zile de la data încunoștințării în scris a salariatului sau a acordului intervenit între părți.
S-a arătat că actul modificator al felului muncii, locului de muncă și salariului a fost înregistrat sub nr.19/_ și produce efecte de la data încetării funcției de conducere, respectiv_, reclamantul contestându-l doar cu privire la salariul de bază prevăzut de 2700 lei, solicitând acordarea unui salariu de bază de 4230 lei.
În privința acestei solicitări a reclamantului instanța a arărat că acesta a precizat că, inițial, angajatorul a prevăzut în actul adițional la contractul de muncă un salariu de bază de 4230 lei și că actul adițional care prevedea acest salariu de bază i-a fost comunicat prin poștă în plicul expediat cu scrisoare recomandată pe care l-a primit la data de_ în care pe lângă decizia nr.46/2012 și adresa prin care i se comunica să se prezinte la unitate pentru semnarea actului adițional la contractul individual de muncă, era și actul adițional la contractul individual de muncă nr.19/_, mențiune făcută expres în ședința publică din 13 martie 2013. Instanța a circumstanțiat aceste susțineri ale reclamantului arătând că în contestația de învestire a instanței nu s-a arătat nici modalitatea în care i-a fost comunicat actul adițional cu salariul de bază de 4230 lei și nici data la care i-a fost comunicat acesta(fiind făcută doar mențiunea că acest act adițional i-a fost comunicat înainte de data la care i-a fost comunicat actul adițional în care era prevăzut salariul de bază de 2700 lei.
În privința actului adițional care consemnează salariul de baza de 4230 lei, s-a reținut că pârâta a susținut că acesta a fost doar semnat de persoana delegată cu exercitarea funcției de conducere, Decsei Atilla și neștampilat dar care a fost revocat, în urma consultării cu conducerea pârâtei și acest act adițional nu a fost niciodată comunicat reclamantului.
S-a reținut de instanță că deși reclamantul a susținut că a primit prin scrisoare recomandată și actul adițional la contractul individual de muncă în care era prevăzut un salariu de bază de 4230 lei, acesta nu a probat această susținere.
S-a avut în vedere și faptul că, la data de_ reclamantul s-a prezentat la serviciu și la acea dată, prin adresa nr.312/_, i s-a comunicat actul adițional la contractul individual de muncă redactat de angajator în care era prevăzut un salariu de bază de 2700 lei iar, prin adresa nr. 314/_, i s-a pus în vedere ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a actului adițional să depună actul adițional semnat la compartimentul RURPA,
ambele adrese fiind semnate de reclamant de luare la cunoștință, aspect necontestat, acesta nici în momentul comunicării și nici ulterior, până la formularea contestației în instanță, nu a făcut vreo referire la faptul că i-a fost comunicat un alt act adițional în care era prevăzut un alt salariu și nici nu a susținut că a acceptat acel salariu.
Mai mult, la data de_, reclamantul a formulat o contestație, potrivit art.49 alin.2 din CCM, dar nu face nicio referire la salariul stabilit anterior de 4230 lei, arătând doar că este nemulțumit cu salariul de bază propus(adică oferit) de angajator, de 2700 lei.
În aceeași ordine de idei s-a arătat că anterior datei de_ reclamantului nu i-a fost comunicat niciun act adițional la contractul individual de muncă rezultă și din faptul că la data de_ (ulterior datei de_, data comunicării scrisorii recomandate) prin cererea nr.3362/09.10l2012(f.227) reclamantul solicită SGA B. -Năsăud să-i comunice modul de stabilirea a drepturilor sale salariale pentru luna septembrie 2012, cerere la care SGA BN a răspuns prin adresa nr.3744/_ . Or, dacă reclamantului i-ar fi fost comunicat actul adițional la contractului individual de muncă nu ar fi avut dubii cu privire la modalitatea de determinare a drepturilor salariale aferente lunii septembrie, cunoscând că a avut calitatea de director până în data de 24 septembrie inclusiv și că din_, urmare a eliberării din funcția de director ocupă funcția de execuție menționată în decizia nr.46/_ și a salariul indicat în presupusul act adițional comunicat.
Instanța a concluzionat că pentru prima dată la data de_ reclamantului i-a fost comunicat actul adițional la contractul individual de muncă nr.19/_ în care era prevăzut un salariu de bază de 2700 lei, astfel că oferta de salariu de 4230 lei menționată în forma inițială a actului adițional nu a fost efectiv comunicată reclamantului și nici nu s-a realizat un acord de voință cu privire la acest salariu, pârâta fiind îndreptățită să revoce oferta consemnată inițial în actul adițional scris și să emită o nouă ofertă de salariu menționată în actul adițional cu același număr, neimpunându-se întocmirea unui nou act adițional cu un alt număr cât timp primul a fost doar în stadiu de ofertă.
Sub aspectul realizării acordului de voință, în ce privește salariul reclamantului, tribunalul a reținut că, în speță, nu prezintă nicio relevanță modalitatea în care reclamantul a intrat în posesia copiei actului adițional cu salariul de bază de 4230 lei(depus de acesta la fila 7) cât timp nu a probat că a depus la angajator un exemplar semnat de către el a originalului acestui act adițional, anterior comunicării actului adițional la contractul individual de muncă ce are menționat salariul de bază de 2700 lei și nici nu a comunicat prin adresă angajatorului că a acceptat salariul de bază de 4230 lei.
Referitor la cuantumul salariului de bază la care este îndreptățit reclamantul, tribunalul a reținut pe de o parte că, potrivit art.162 din Codul muncii, salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat iar conform art.38 din același cod salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute de lege, iar pe de altă parte că nivelul drepturilor salariale la care sunt îndreptățiți salariații pârâtei au fost stabilite prin CCM încheiat în anul 2011, valabil pentru perioada 2011-2014, așa cum acesta a fost modificat succesiv, CCM și actele adiționale fiind depuse în copie la dosar, contract care la art. 48, așa cum a fost modificat prin actul adițional nr.3/2012 în vigoare începând cu data de_ prevede că salariul de bază minim brut la nivel de Administrație("A. R. ";) se stabilește la nivelul salariului minim brut pe țară plus 80 lei, reprezentând coeficientul 1 de salarizare din anexa 11 a CCM.
S-a reținut de instanță apoi că
la data de_, data de la care reclamantul ocupă funcție de execuție, de inginer la SGA B. -Năsăud, în cadrul Biroului "Gestiunea resurselor de apă";, salariul minim brut pe țară era de 700 lei, conform HG nr. 1225 din 14 decembrie 2011, astfel că salariul minim brut în cadrul Administrației Naționale "A. R. ";, era de 780 lei și acesta reprezintă coeficientul 1 de salarizare în funcție de care se stabilesc salariile de bază, potrivit anexei 11 la CCM.
Începând cu data de 16 august 2011, urmare a modificărilor aduse CCM prin actul adițional nr.2/2011(f.188-198), anexa nr.1 are conținutul indicat la fila 171 din prezentul dosar.
Raportându-se la vechimea în muncă a reclamantului care este mai mare de 15 ani, aspect ce rezultă din sporul de vechime, de 20%, acordat la_, conform contractului individual de muncă, spor ce corespundea unei tranșe de vechime cuprinsă între 15 și 20 de ani, potrivit anexei 11 litera "b"; ce conține coeficienții de salarizare, instanța a reținut că pentru un salariat cu studii superioare cu o vechime mai mare de 15 ani ce ocupă o funcție de execuție în cadrul SGA coeficientul minim de salarizare este 3,50 și coeficientul maxim de salarizare este de 6, astfel că pentru funcția de execuție de inginer cu vechime în muncă mai mare de 15 ani din cadrul SGA salariul minim este de cel puțin 2.730 lei ( 3,5 x 780).
Instanța a înlăturat susținerile pârâtei în sensul că nu se aplică coeficienții de salarizare prevăzuți în anexa 11, întrucât adresa 7089/_, invocată de pârâtă(f.185-186) prin care A. N. "A. R. "; comunică tuturor unităților aparținătoare că prevederile anexei 11 nu se aplică până în anul 2014, este un act unilateral emis de patronat în calitate de parte a CCM fără acordul organizațiilor sindicale semnatare a CCM , astfel că această adresă nu constituie un act de suspendare sau de modificare în sensul prevederilor CCM, care trebuie luat de toate părțile semnatare ale CCM.
A concluzionat instanța că salariul reclamantului este de 2730 lei și nu de 2700 lei cât a fost stabilit în actul adițional.
Tot în privința cuantumului salariului reclamantului instanța a arătat că întrucât salariul se negociază, obligația angajatorului impusă de CCM fiind doar în ce privește respectarea limitei minime a salariului de bază, instanța nu poate obliga angajatorul să acorde reclamatului salariul solicitat de acesta de 4230 lei, care se apropie de limita maximă a salariului de bază prevăzut în anexa 11(salariul de bază corespunzător coeficientului maxim 6 fiind de 4680 lei).
S-a precizat de instanță că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele efectiv încasate ci a solicitat doar obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumelor datorate la scadență și neîncasate, motiv pentru care, în limita învestirii, constatând că reclamantul este îndreptățit să primească drepturi salariale mai mari decât cele efectiv încasate, care nu au fost achitate la data acordării drepturilor salariale aferente pentru fiacre lună, începând cu cele aferente lunii septembrie 2012, în baza art. 166 alin.4 din Codul muncii, a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânda legală calculată la suma ce reprezintă diferența dintre drepturile bănești determinate în funcție de salariul de bază lunar anterior arătat și drepturile bănești efectiv încasate de reclamant, începând cu data de_, data promovării acțiunii, pentru drepturile scadente anterior acestei date și începând cu data scadenței lunare a drepturilor bănești care sunt scadente ulterior acestei date, până la data plății diferențelor bănești.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul R. Ș. și pârâta A. N. "A. R. " prin A. B. DE APĂ S. -T. .
Prin recursul declarat de reclamantul R. Ș.
s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii introductive și pe cale de consecință modificarea deciziei nr. 46/_, emisă de angajator, referitor la data aplicării retroactive a art. 1 din aceasta, modificarea actului adițional la contractul individual de muncă nr. 19/_ în ceea ce privește drepturile salariale acordate salariatului, conform actului adițional comunicat cu reclamantul, respectiv acordarea sumei de 4230 lei, obligarea angajatorului la plata dobânzilor legale pentru sumele datorate de la scadență până la data achitării efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
Criticile din motivele de recurs se referă la aspectele ce se vor prezenta.
Astfel, un prim aspect se referă la respingerea greșită ca tardivă a contestației formulată împotriva deciziei nr. 46/_ întrucât aceasta i-a fost comunicată în data de_, iar nu în data de_ cum a reținut prima instanță.
În dezvoltarea criticii reclamantul a arătat că a fost în concediu pentru incapacitate temporară de muncă începând cu data de_ până în data de_ astfel că potrivit art. 49 alin. 6 din Codul Muncii: se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, iar potrivit art. 50 lit. b din Codul Muncii:
"contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă. În aceste condiții reclamantul a apreciat că, decizia nr. 46/_ nu poate fi aplicată retroactiv, respectiv din data de_, întrucât în perioada_ -_ el aflându-se în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și potrivit articolelor mai sus menționate, pe perioada suspendării contractului individual de muncă pentru incapacitate temporară de muncă nu se putea modifica unilateral contractul individual de muncă.
În privința Actului adițional la Contractul Individual de Muncă nr. 19/_ reclamantul precizează că a fost de acord cu funcția de inginer în cadrul biroului Gestiunea Resurselor de Apă, dar nu a fost de acord cu aplicarea retroactivă din data de_ și de asemenea nu a fost de acord cu faptul că aceasta i-a fost comunicată în perioada concediului medical, perioadă care conform art. 50 lit. b coroborat cu art. 49 alin. 6 din Codul muncii, contractul individual de muncă este suspendat de drept. A mai precizat că a acceptat funcția de inginer prin cererea înregistrată sub nr. 4149/_, iar în ceea ce privește salariul stabilit, angajatorul a comunicat actul adițional cu nr. 19/_ în care salariul a fost stabilit la suma de 4230 lei, ulterior comunicându-i același act adițional prin care salariul era modificat în mod unilateral de către unitate la suma de 2700 lei.
A considerat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că actul adițional nr. 19/_ care prevedea un salariu de bază de 4230 nu a fost acceptat de către el întrucât l-a primit prin scrisoarea recomandată în data de_, făcând dovada în acest sens cu toate că în materia conflictelor de muncă sarcina probei aparține angajatorului, respectiv pârâtei. A invocat reclamantul că instanța nu a avut în vedere și faptul că pârâta a recunoscut că actul adițional cu nr. 19 care prevedea un salariu de bază de 4230 lei a fost semnat de către persoana delegată cu exercitarea funcției de conducere, d-nul Decsei Atilla, deci actul adițional a existat, contrar susținerilor inițiale ale pârâtei.
Referitor la susținerile instanței potrivit cărora cât timp nu s-a realizat un acord de voință cu privire la salariul de 4320 lei, în sensul acceptării exprese de către reclamant a acestei oferte, pârâta putea să o revoce, reclamantul a arătat că potrivit dispozițiilor 1199 cod civil 2009: oferta poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la destinatar anterior sau concomitent cu oferta, situație în care pârâta
trebuia să revoce oferta de 4230 lei cel mai târziu la data de primirii acesteia de către el, lucru pe care nu l-a făcut. S-a arătat de reclamant că potrivit teoriei acceptării ofertei, dacă oferta este făcută exclusiv în interesul celeilalte părți(în speță a reclamantului) nu este necesară acceptarea expresă a destinatarului întrucât se acceptarea se prezumă din moment ce ea nu poate decât să profite destinatarului!!!
Concluzionând în cadrul criticilor reclamantul a arătat că oferta angajatorului materializată prin actul adițional nr. 19/_, care prevedea salariul brut de 4230 lei, a fost acceptată de către el prin modalitatea mai sus menționată, nefiind revocată de către angajator înainte de acceptare, situație în care acordul de voință dintre cele două părți s-a realizat, iar actul adițional produce efecte juridice de la data_ .
Prin recursul declarat de pârâta A. N. A. R. prin A.
B. de Apă S. T.
s-a solicitat admiterea recursului, suspendarea parțială a executării Sentinței civile nr.l327/F/2013 până la soluționarea recursului conform art.300 alin.2 Cod proc.civ., modificarea/casarea în parte a Sentinței civile nr.l327/F/2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._
.
Anterior criticilor, pârâta a făcut câteva precizări. Astfel în ce privește suspendarea parțială a executării Sentinței civile nr.l327/F/2012 conform art.300 alin.2 Cod proc.civ a arătat că această suspendare a fost solicitată numai pentru petitul referitor la obligarea pârâtei la plata către reclamant a dobânzii legale calculată la suma ce reprezintă diferența dintre drepturile bănești determinate în funcție de salariu de bază cuvenite si drepturile bănești efectiv încasate de reclamant. începând cu data de_, pentru drepturile anterior scadente acestei date si începând cu data scadentei lunare a drepturilor bănești care sunt scadente ulterior acestei date, până la data plății diferențelor bănești. A apreciat că greșit a fost obligată la plata unei dobânzi legale aferentă diferenței de salar menționată eronat în sentința nr.l327/F/2013
Apoi pârâta a precizat că instanța de fond dintr-o eroare materială a menționat că Decizia nr.46/_ a fost emisă de A. B. de Apă S. T. deoarece această decizie a fost emisă de subunitatea pârâtei S. ul de Gospodărire a Apelor B. -Năsăud cu sediul în mun. B., str. Avram Iancu, nr.9, județul B. Năsăud, Decizia nr.46/_ fiind emisă de A. B. de Apă S. T. prin S. ul de Gospodărire a Apelor B. -Năsăud.
În privința împrejurărilor de fapt și reglementărilor în drept privind stabilirea și comunicarea salariului reclamantului au fost arătate următoarele:
Prin art.9 din Hotărârea nr.l din_ a Comitetului de Direcție al Administrației Bazinale de Apă S. T. i s-a menținut contestatorului salariul la sumă de 2.700 lei, iar contestația reclamantului fost tardivă din punct de vedere juridic și netemeinică din punct de vedere al biroului Resurse Umane.
Art.49 alin.2 din CCM 2011-2014 menționează: "în situația în care la negociere, salariatul nu accept salariul de bază propus, acesta poate depune o contestație în timp de 3 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință, obiecțiile sale urmând a fi analizate la prima ședință a Comitetului de direcție sau de către directorul general pentru sediul central, împreună cu un reprezentant al sindicatului care are personalitate juridică. Decizia acestuia rămâne definitivă.
Contractul Colectiv de Muncă 2011-2014 al Administrației Naționale "A.
R. ,, depus la dosarul cauzei este valabil atât la data eliberării din funcție a reclamantului cât și la momentul formulării recursului.
În baza adresei nr. 7089/DD/l_ emisă de A. N. A. R. la pct.IV se menționează că "aplicarea prevederilor Anexei 11 la CCM pentru perioada 2011-2014 se va face la o dată ulterioară, pe baza unei analize
economico-financiare,, adresa fiind emisă de forul tutelar - A. N. A.
R. - este obligatore pentru toate sucursalele bazinale cât și pentru subunitățile acestora.(sisteme de gospodărire a apelor).
Criticile se referă la modificarea în parte de instanță a Actului adițional nr.19/_ emis de S. ul de Gospodărire a Apelor B. -Năsăud și de obligare a pârâtei să acorde reclamantului un salariu de bază lunar de cel puțin 2730 lei, corespunzător unui coeficient de salarizare de 3,5 și cu valoarea coeficientului 1 de salarizare în cuantum de 780 lei.
În susținerea criticilor pârâta a arătat că prin CCM 2011-2014 al Administrației Naționale "A. R. ";, Anexa 11 au fost stabiliți coeficienții minim- maxim de ierarhizare pentru funcțiile ocupate de salariații Administrației Naționale A. R., iar coeficientul 1 a fost stabilit la valoarea de 720 lei.
Pentru funcțiile de execuție, de inginer, cu o vechime în muncă mai mare de 15 ani în cadrul SGA B. -Năsăud, limita minimă a drepturilor salariale era de 720 x 3,5 iar limita maximă era de 720 x 6.
Prin Actul adițional nr.2 /2011 la CCM 2011-2014 al Administrației Naționale "A. R. ";, se modifică coeficienții minim de ierarhizare pentru funcțiile ocupate de salariații A.N. A. R., astfel ca Anexa 11 prezentata la dosarul cauzei în care coeficientul 1 este egal cu 720 lei si coeficientul minim de ierarhizare pentru funcțiile de execuție, de inginer cu o vechime în muncă mai mare de 15 ani în cadrul SGA este de 2, 5 (prin acest act adițional coeficientul minim de ierarhizare a scăzut de la 3,5 la 2,5).
Prin Actul adițional nr.3 /2012 la CCM 2011-2014 al Administrației Naționale "A., R. ,, părțile convin să modifice art. 48 astfel:
Coeficientul 1 este de 780 lei calculat la salarul minim pe economie de 700 lei + 80 lei.
Prin actul adițional nr.3 a fost modificat numai valoarea coeficientului fără a se modifica si limita minimă de ierarhizare (în speță 2,5), astfel că salariul minim pe care era obligată pârâta să-1 respecte în cazul reclamantului ar fi fost de 1.950 lei calculat astfel:
780 x 2,5 = 1.950 lei
S-a mai precizat că la data de_ data stabilirii salariului reclamantului era valabila Anexa 11 depusă la dosarul instanței de fond, în care coeficientul minim aplicabil este de 2,5 si nu 3,5 asa cum retine instanța prin documentele prezentate de reclamant.
In concluzie pârâta a reținut că reclamantului i s-a acordat salariul de 2.700 lei ceea ce inseamnă că salariul corespunde unui coeficient de 3,46, mult mai mare decât minimul prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă 2011-2014, salariul minim la care ar fi trebuit să fie obligată pârâta de către instanța de fond era de 1.950 lei, salar care de altfel a si fost acordat reclamantului, astfel că nu se impunea modificarea în parte a Actului adițional nr.19/_ .
S-a apreciat de pârâtă că Actul adițional nr.19/_ cu salariul de 2700 lei respectă prevederile CCM 2011-2014, iar suma menționată în acest act este mult mai mare decât limita minimă prevăzută în CCM 2011-2014.
În cadrul criticii pârâta a concluzionat că petitele privind modificarea în parte a Actului adițional nr.19/_ respectiv obligarea la plata dobânzii legale calculate la suma ce reprezintă diferența dintre drepturile bănești determinate în funcție de salariu de bază lunar anterior arătat si drepturile bănești efectiv încasate de reclamant, începând cu data de_ nu au temei juridic si consideră că au fost dispuse de către instanța de fond cu aplicarea greșită a legii sau că instanța a interpretat greșit prevederile Contractului Colectiv de muncă 2011-2014 al A.N. A. R. coroborat cu actele adiționale depuse la dosarul cauzei.
În apărare, pârâta A. B. DE APĂ S. -T. a formulat întâmpinare la recursul reclamantului
solicitând să se respingă recursul ca nefondat.
Apărările pârâtei față de criticile din recursul reclamantul au în vedere următoarele aspecte:
In baza Deciziei nr.222/_ emisa de către A. B. de Apa S.
T., conform prevederilor legale ale Contractului Colectiv de Muncă 2011-2014 al Administrației Naționale " A. R. " coroborat cu prevederile Codului Muncii, reclamantul a fost eliberat din funcția de director al S. ului de Gospodărire a Apelor B. Nasaud, iar potrivit art.2 al acestei decizii, exercitarea temporara a atribuțiilor de conducător al S. ului de Gospodărire a Apelor B. -Nasaud se delegă d-lui Decsei Atilla- inginer sef, pana la finalizarea concursului pentru ocuparea postului, acesta nefiind numit în funcția de director așa cum susține recurentul.
Concursul pentru postul de director a fost organizat iar prin Decizia nr.242/_ a fost numit în funcție domnul ing. Drăgan Petru.
S-a arătat că Decizia nr.222/_ a fost comunicată S. ului de Gospodărire a Apelor în aceeași zi -_ - iar reclamantul pentru a tergiversa procedurile interne de emitere a actelor a comunicat-o numai a doua zi în data de_ inginerului sef, iar în data de_ a intrat in mod subit in concediu pentru incapacitate temporara de muncă, fiind diagnosticat cu "hipertensiune esențiala". Comunicarea Deciziei nr.46/_ s-a realizat conform adresei de înaintare nr.3215/_ prin poștă cu confirmare de primire (confirmarea primirii -_ )
A precizat pârâta că această decizie -222/_ - a fost contestată la Tribunalul Bistrița Năsăud, dosar nr._ iar instanța de fond prin Sentința civilă nr.664/F/2013 a respins ca neîntemeiată acțiunea recurentului R. Ș. care a declarat recurs și împotriva acestei sentințe, dosarul fiind pe rolul Curții de Apel C. cu termen de judecată la data de_ .
Referindu-se la această decizie pârâta arată că reclamantul revine pe postul de inginer tot la aceeași unitate conform Contractului Individual de muncă nr. 154/_ avut la data numirii sale temporare ca și conducător de unitate numai până la organizarea concursului, aplicabilitatea Deciziei 46/_ fiind de la data de_ iar raporturile de muncă ale reclamantului R. D. Ș. nu au încetat, acesta revenind tot pe postul de inginer în cadrul aceleiași unități - S. ul de Gospodărire a Apelor B. -Năsăud, în cadrul Biroului Resurse de Apă din cadrul S. ului de Gospodărire a Apelor B. Năsăud iar salarizarea este corespunzătoare postului de inginer.
Se menționează de pârâtă ca prin adresa înregistrată la A. B. de Apă S. T. cu nr.9464/_ emisa de A. N. "A. R. " nr.l4701/SP/_ s-a primit acordul conducerii privind ocuparea prin concurs a postului de director al S. ul de Gospodărire a Apelor B. Năsăud.
În privința modificărilor privind raporturile de muncă ale reclamantului pârâta arată că deși acesta în datele de_ și_ s-a prezentat la locul de muncă avut anterior funcției de director, respectiv la biroul GRA în calitate de inginer, fiind și pontat, totuși la data de_, când a revenit din concediu medical, respectiv la_ a solicitat comunicarea deciziei de schimbare din funcție.
Pârâta a subliniat că procedura de emitere a Deciziei nr.46/_ a fost blocată chiar de către responsabilul compartimentului Resurse Umane-d-na Pupeză Zenaida care la aceea data era obligată să informeze conducerea S.G.A.
B.N. asupra întocmirii tuturor documentelor privind emiterea unei decizii.
În ce privește comunicarea actului adițional nr. 19/_ unde a fost menționat salariul de 4230 lei pârâta a arătat că reclamantul încearcă inducerea în eroare a instanței în ce privește Actul adițional nr. 19/_ unde era menționat salariul de 2700 lei a fost comunicat la data revenirii din concediul medical cu adresa nr.312/_ adică în data de_ .
A apreciat pârâta că instanța de fond în mod temeinic și legal a reținut că nu s-a probat că oferta de salariu de 4230 lei menționată în forma inițială a actului adițional a fost efectiv comunicată reclamantului și nici nu s-a realizat un acord de voință cu privire la acest salariu, pârâta fiind îndreptățită să revoce oferta consemnată inițial în actul adițional scris și să emită o nouă ofertă de salariu menționată în actul adițional cu același număr, neimpunându-se întocmirea unui nou act adițional cu un alt număr cât timp primul a fost doar în stadiul de ofertă..(vas.6, alin.4 din S.c. nr.327/F/2013.
Referitor la contestația nr.4149/_ formulată de reclamant privind salariul menționat în actul adițional nr.19/_ - 2700 lei cât și motivarea acesteia au fost înaintate conform prevederilor CCM 2011-2014 spre soluționare Comitetului Director al Administrației Bazinale de Apă S. T., iar prin Hotărârea nr.1/_ a Comitetului Director al Administrației Bazinale de Apă
S. T. s-a menținut reclamantului salariul în sumă de 2700 lei iar contestația a fost respinsă ca tardivă din punct de vedere juridic și netemeinică din punct de vedere al biroului Resurse umane.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor celor două recursuri invocate și a apărărilor formulate, Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce succed.
Recursul reclamantului R. Ș.
Referitor la prima critică privind respingerea ca tardivă a contestației reclamantului împotriva Deciziei nr. 46/_ se reține că este întemeiată.
Decizia susmenționată a fost emisă la_ și a fost comunicată inițial la_, iar ulterior la data de_, contestația împotriva deciziei fiind înregistrată la instanță la_ .
Prima comunicare a deciziei făcută reclamantului în data de_ nu poate produce efecte în ce privește cursul termenului de contestație de 45 de zile prevăzut de art. 211 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011.
Curtea nu împărtășește opinia primei instanțe potrivit căreia termenul de contestație de 45 zile este un termen de decădere, nefiind supus instituției suspendării și nu își însușește nici argumentele pe care instanța le are în vedere.
Concluzia primei instanțe se bazează pe faptul că dispozițiile art. 211 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011 nu prevăd vreo cauză de suspendare a termenului de contestație pe de o parte, iar pe de altă parte, pe faptul că dispozițiile art. 49 alin. 6 din Codul muncii nu se aplică întrucât aceste dispoziții nu se referă la termenele procedurale de contestare a actelor unilaterale comunicate în timpul cât contractul individual de muncă este suspendat, ci se referă la suspendarea termenelor care au legătură cu încheierea, modificarea sau încetarea efectivă a contractului individual de muncă, în perioada în care acesta este suspendat.
În opinia Curții considerarea termenului de contestație ca un termen de decădere nu este în concordanță cu doctrina în materie și cu o parte a practicii judiciare pe care Curtea și-o însușește care a considerat că termenul de 30 de zile și respectiv de 45 de zile sunt termene de prescripție.
Ca atare aceste termene sunt supuse cauzelor de prescripție prevăzute de art. 2532 din NCC și repuneri în termen.
Considerarea termenelor arătate ca fiind de decădere nu ar fi în concordanță cu caracterul altor termene prevăzute în legislația muncii, care nu sunt de decădere, ci de prescripție sau recomandabile, stabilite pentru angajator,
fiind astfel încălcat principiul egalității ce ar trebui să existe între cele două părți în contractul de muncă.
Aceasta cu atât mai mult cu cât legiuitorul în domeniul legislației muncii a urmărit realizarea unui cadrul legal de protecție pentru angajat.
Consecințele decăderii din nerespectarea termenelor în discuție impune prevederea expresă a acesteia și nu dedusă pe cale de interpretare. Or, legiuitorul nu a făcut acest lucru, așa cum a făcut-o în alte situații unde, din anumite considerații, a înțeles să o facă.
În afara celor arătate, se impune a fi observat ceea ce nu a făcut prima instanță că măsura luată de angajator prin Decizia nr. 46/_, ce a afectat unul din elementele esențiale ale contractului de muncă al reclamantului, respectiv felul muncii, a fost luată în perioada de incapacitate temporară de muncă a acestuia, care s-a aflat în concediu medical în perioada_ -_ .
Or, în conformitate cu art. 50 alin. 1 lit. b din Codul muncii, contractul individual de muncă se suspendă de drept pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă, iar conform art. 49 alin. 6 din același cod "în cazul suspendării contractului individual de muncă se suspendă toate termenele care au legătură cu încheierea, modificarea, executarea sau încetarea contractului individual de muncă, cu excepția situațiilor în care contractul individual de muncă încetează de drept.";
Din aceste dispoziții legale rezultă că modificarea contractului de muncă nu poate avea loc în perioada în care angajatul este în incapacitate temporară de muncă, așa cum este în cauză, din foaia colectivă de prezență (fila 43) și din adresa pârâtei (fila 34 dosar fond) rezultând că reclamantul s-a aflat în concediu medical.
În aceste condiții, în care, însăși luarea măsurii de schimbare a felului muncii a fost luată cu încălcarea reglementărilor arătate, măsura trebuind a fi luată și comunicată după expirarea perioadei de incapacitate temporară de muncă, se impune a se considera cel puțin că efectele măsurii se produc de la data de_ când reclamantul a revenit din concediu medical. Strict legal, se impunea emiterea unei noi decizii. Întrucât însă reclamantul a acceptat efectele acestei decizii nu s-a mai impus emiterea unei noi decizii, dar aceasta nu înseamnă că efectele deciziei s-au produs în perioada concediului medical, inclusiv sub aspectul termenului de contestare.
Este firesc ca într-o astfel de situație comunicarea deciziei nr. 46/_ la data de_ să fie cea care produce efecte sub aspectul curgerii termenului de contestare .
De altfel, pârâta, luând în considerare că reclamantul se afla începând cu
27.09. în concediu medical, comunică acestuia prin adresa nr. 3215/_ că la expirarea concediului medical, să se prezinte pentru semnarea actului adițional la contractul individual de muncă iar prin adresa nr. 312/_ îi face cunoscut că îi comunică acest act pentru semnare și totodată îi comunică și Decizia nr. 46/_ .
Având în vedere aceste circumstanțe, reținerea primei instanțe că această comunicare a deciziei nu ar pune reclamantul în termenul de contestație, nu este în concordanță cu aspectele particulare ale speței.
Singura semnificație ce se poate da acestei comunicări este efectul ei de curgere a termenului de contestație pentru reclamant împotriva deciziei, pârâta având cunoștință, așa cum s-a arătat că în timpul concediului medical nu poate lua măsura.
Pârâta, în prezentarea excepției tardivității, nu a făcut referire la motivele ce au determinat-o să facă comunicarea deciziei la_, iar instanța nu a făcut cercetări în acest sens, astfel că, concluzia sus arătată se impune.
Față de cele arătate critica reclamantului sub aspectul lipsei tardivității contestației este întemeiată fapt ce se va reflecta prin admiterea recursului având în vedere că contestația a fost înregistrată la instanță la_, respectându-se termenul de 45 de zile prevăzut de art. 211 alin. 1 lit. a din Legea nr. 62/2011.
Critica pe fond privind modificarea Deciziei nr. 46/_ se referă la caracterul ei retroactiv.
Critica este neîntemeiată.
Prin Decizia nr. 222 din_ emisă de pârâtă, neatacată de reclamant, s- a dispus eliberarea reclamantului din funcția de director.
Este necontestat că reclamantul a rămas după data de_ angajatul pârâtei până în data de_, în funcția de inginer, funcție avută anterior numirii în funcția de director.
Decizia nr. 46/_ nu a făcut altceva decât i-a confirmat statutul în societate, actul pârâtei fiind necesar pentru continuitatea raporturilor de muncă ale reclamantului și cu efectele ce derivă din acest statut, referitoare la obligațiile și drepturile ambelor părți.
În lipsa acestui act, raporturile de muncă ale reclamantului rămâneau neclarificate, ceea ce ar fi contravenit dispozițiilor art. 17 alin. 5 din Codul Muncii.
De altfel, reclamantul a fost de acord atât cu funcția cât și cu locul de muncă stabilite prin decizia atacată. Se impune a fi observat că reclamantul deși susține că decizia nu ar putea produce efecte pe perioada_ -_ nu arată care ar fi fost funcția pe care ar fi trebuit să o aibă.
În ce privește critica referitoare la greșita reținere a primei instanțe în sensul neproducerii de efecte a actului adițional nr. 19/_ prin care îi comunică un salariu de 4230 lei pentru noua funcție de inginer în cadrul Biroului Gestiunea Resurselor de Apă, se apreciază că nu este întemeiată.
În susținerea criticii, în esență, se arată că actul adițional sus arătat i-ar fi fost comunicat la data de_ când prin acceptarea sa s-a realizat acordul de voință, inclusiv asupra salariului, astfel că pârâta nu mai putea reveni în mod unilateral asupra ofertei, potrivit art. 1199 din Codul civil.
În mod corect prima instanță a reținut pe baza probelor administrate că reclamantului nu i-a fost comunicat actul adițional ce consemnează salariul de 4230 lei. Faptul că reclamantul a intrat în posesia acestui act adițional în altă modalitate decât comunicarea angajatorului nu prezintă relevanță sub aspectul realizării acordului de voință în privința actului adițional.
Oferta actului adițional trebuia să aibă caracter ferm, or acest lucru putea rezulta doar din comunicarea de către pârâtă a acestui act, ceea ce nu s-a făcut în cauză.
Așa cum rezultă din actele dosarului, salariul propus prin actul adițional trebuia să aibă confirmarea ierarhică a pârâtei și abia ulterior se putea vorbi de o ofertă fermă, evident comunicată. Nu prezintă relevanță sub aspectul discutat faptul că pârâta avea nevoie sau nu de această confirmare, cât timp ca parte în actul adițional ea a înțeles ca numai în acest mod se putea face o ofertă fermă reclamantului.
De altfel reclamantul nu a făcut dovada comunicării de către pârâtă a actului adițional, din dovada de comunicare din data de_ (confirmare a de primire - fila 25 dosar de fond) rezultă că i-au fost comunicate doar Decizia nr. 46/_ și adresa nr. 3215/_ nu și actul adițional nr. 19/_ .
Este corectă concluzia primei instanțe că acordul cu privire la salariu de 4230 lei nu s-a realizat din lipsa comunicării actului adițional care îl consemnează, astfel că dispozițiile art. 1199 din Codul civil nu sunt aplicabile.
Recursul pârâtei
Critica se referă la modificarea în parte a Actului adițional nr. 19/_ și obligarea pârâtei la acordarea către reclamant a salariului de 2730 lei, corespunzător unui coeficient de salarizare de 35 lei cu valoarea coeficientului 1 de salarizare de 780 lei.
În susținerea criticii s-a invocat Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2014 și actele adiționale la acest contract, cu nr. 2/2011 și 3/2011 prin care au fost stabiliți și modificați coeficienții minim-maxim de ierarhizare pentru funcțiile ocupate de salariați.
S-a precizat că reclamantului îi sunt aplicabile actele adiționale arătate care prevăd în privința lui un coeficient de ierarhizare de 2,5 și o valoare a coeficientului 1 de 780 lei, concluzionând că reclamantului i s-a acordat un salariu de 2700 lei, ce corespunde unui coeficient de ierarhizare de 3,46.
Critica este întemeiată.
Prima instanță în mod greșit a avut în vedere anexa 11 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2014 privind coeficienții de ierarhizare pentru funcțiile de execuție cu studii superioare care prevedea pentru reclamant un coeficient minim de 3,5.
Această anexă a fost modificată prin actul adițional nr. 2/2011, fiind stabilit pentru reclamant un coeficient minim de 2,5.
Eronat reține prima instanță că pârâta ar fi susținut că nu s-ar aplica Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2014, datorită adresei nr. 7089/_
, susținerea pârâtei fiind în sensul neaplicării anexei 11 la Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2011-2014 și aplicării acestei anexe modificate din Actul Adițional nr. 2/2011.
Pe de altă parte, este de observat că, adresa invocată prevedea că aplicarea anexei 11 la CCM se va aplica de la o dată ulterioară, pe baza unei analize economico-financiare, fapt concretizat prin Actul Adițional nr. 2/2011 care a și modificat anexa.
Respectiva adresa nu face referire la actul adițional nr. 2/2011 care de altfel nu a fost contestat nici de reclamant.
Actul adițional nr. 2 a și fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă și ca atare de la data înregistrării,_ își produce efectele între părțile semnatare.
Potrivit anexei nr. 11 așa cum a fost modificată prin Actul Adițional nr. 2/2011 (fila 146 din recurs) reclamantul care are o vechime mai mare de 15 ani, are studii superioare și are funcție de execuție are pentru locul său de muncă - SGA un coeficient minim de ierarhizare de 2,5 și nu de 3,5 cât a reținut prima instanță.
Având în vedere că valoarea coeficientului 1 de ierarhizare este de 780 lei, salariul minim cuvenit reclamantului era de 1950 lei.
Cum i-a fost acordat un salariu mai mare decât salariul minim, rezultă că a fost respectat CCM pe anii 2011-2014.
Așadar aplicarea de către instanță a coeficientului de ierarhizare de 3,5 este greșită, cu consecința că și modificarea actului adițional nr. 19/_ în privința salariului este greșită.
Având în vedere cele reținute în privința criticilor din cele două recursuri, urmează ca în baza art. 312 alin. 1, 2 și 3 teza II-a din C.pr.civ. să fie admise cu consecința respingerii excepției tardivității contestației și respingerii în tot a acțiunii reclamantului.
Cu ocazia dezbaterii în fond a recursului nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Admite recursurile declarate de reclamantul R. Ș. și respectiv pârâta A.
"A. R. " prin A. B. DE APĂ S. -T. împotriva sentinței civile nr. 1327/F din_ a Tribunalului B. Năsăud, pronunțată în dos. nr. _
, pe care o modifică în parte in sensul că respinge excepția tardivității contestației formulate împotriva deciziei nr. 46/_ ; respinge in tot acțiunea.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE,
JUDECĂTORI,
I. T. D. C.
G.
N.
M.
GREFIER,
B.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: R. - I. B.
