Decizia civilă nr. 2278/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. 2881/112/2010*
DECIZIA CIVILĂ NR. 2278/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul T. I. împotriva sentinței civile nr. 830 din 4 martie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosar nr._ *, privind și pe pârâții intimați SC O. P. SA, D. G.
DE A. | A | M. | C. | D. C. | ANAF și pe chematele în garanție | |
intimate A. | F. | P. | B. | , D. | G. A F. P. B. -N. , |
N. DE A. F., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, av. Moroșan N. în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 23 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus întâmpinare la dosar din partea intimatei chemate în garanție D. G. a F. P. B. -N.
.
De asemenea, se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate SC O. P. SA.
Se comunică un exemplar din întâmpinarea Direcției Generale a F. P.
-N. reprezentantei pârâtei intimate, care depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând în esență că instanța de rejudecare a calificat natura juridică a litigiului ca fiind de dreptul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Cheltuielile de judecată în recurs vor fi solicitate pe cale separată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 830 din 4 martie 2013 pronunțată de Tribunalul B.
-N. în dosarul nr._ *,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N., A. F. P., A.
N. de A. F., D. G. de A. a M. C. și în consecință,
S-a respins acțiunea formulată de reclamantul T. I. împotriva pârâtelor
D. G. A F. P. B. -N., A. F. P., A. N. DE A. F., D. G. DE A. A M. C., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-au respins ca nefondate excepțiile tardivității, prescripției de 6 luni și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA.
S-au respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocate de A. N. de A. F., D. G. a F. P. B. -
N. .
S-a admis excepția prescripției de 3 ani a dreptului la acțiune invocată din oficiu și în consecință,
S-a respins acțiunea civilă precizată de reclamantul T. I. formulată împotriva pârâtei SC O. P. SA ca fiind prescris dreptul la acțiune.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA.
Reclamantul T. I. a fost obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1047,27 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație ale P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă decizia nr. 81 din_ de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului.
Valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 19.933 lei.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F.
P. B. -N. și A. F. P. este întemeiată.
Aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă în condițiile în care litigiul a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, calificare ce se
impune instanței de rejudecare cu caracter obligatoriu.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A. N. de A.
F. și D. G. de A. a M. C. este întemeiată.
La termenul de judecată din data de 20 septembrie 2011 reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat doar obligarea pârâtei S. O. P. S.A. la restituirea impozitului reținut, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâte.
În aceste condiții, în care împotriva acestor pârâte reclamantul nu a mai formulat pretenții, acestea nu mai justifică legitimare procesuală pasivă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual, ce s-a impus a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței, nu este întemeiată.
Sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele instanței de recurs din decizia de casare prin care s-a menționat expres că litigiul promovat de reclamant este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de modul în care angajatorul a înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal.
Excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta angajator, nu este întemeiată, impunându-se respingerea acesteia.
Contrar aserțiunilor acesteia, în cauză nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății prin care nu se contestă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.
Nu este întemeiată și nu poate fi reținută nici excepția prescripției dreptului la acțiune întemeiată pe prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii, în forma în vigoare la data invocării excepției.
Nu poate fi reținută aplicabilitatea termenului de prescripție de 6 luni invocat de către societatea angajatoare, deoarece prin acțiunea sa reclamantul invocă greșita calculare a sumei nete care i se cuvine în urma concedierii, solicitând practic drepturi asimilate drepturilor salariale, care trebuie să aibă un regim juridic similar, inclusiv sub aspectul termenului de prescripție.
Excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție invocate în cauză de pârâtele ANAF, DGFP nu sunt întemeiate, impunându-se respingerea acestora.
Atât timp cât litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate pune problema neîndeplinirii procedurii prealabile, o asemenea procedură nefiind prevăzută în legislația muncii.
Pe de altă parte, la data de_ reclamantul a formulat o cerere de restituire, înregistrată la D. G. a F. P. B. -N., care trebuia redirecționată de pârâtă autorității competente în soluționarea ei.
Excepția prescripției de 3 ani a dreptului la acțiune invocată de instanță din oficiu este întemeiată.
Reclamantul a solicitat restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii cu titlu de
indemnizație de concediere.
Instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă, această dezlegare de drept fiind obligatorie pentru instanța de rejudecare, conform art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în forma în vigoare la data sesizării instanței (în prezent art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii republicat), care statuează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.
Raportat la obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, în speță de la data 14 iunie 2006, decizia fiind semnată de reclamant.
Cel mai târziu un asemenea drept poate curge de la data efectivă a plății indemnizației de concediere, care în cauză a fost luna iunie 2006.
Întrucât acțiunea s-a promovat la data de 31 martie 2010, raportat la data plății indemnizației, se constată că termenul de 3 ani a fost depășit, dreptul fiind solicitat după împlinirea termenului legal de prescripție.
Față de soluția respingerii acțiunii ca fiind prescris dreptul la acțiune, pârâta angajator nu a căzut în pretenții, astfel încât în temeiul art. 60 alin. 1 Cod
procedură civilă s-a impus respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul T. I.
, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că suma datorata de pârâta O.
P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâta și virat către bugetul statului.
În aceasta situație, fiind vorba de un impozit reținut de la reclamant, sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din OG 61/2002, termenul de prescriptive fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
Cu toate ca SC OMW P. SA susține că nu i-a acordat în totalitate salariile compensatorii motivat de faptul ca ar fi reținut și virat impozitul către chematele în garanție, consideră că acest impozit nu se datora, deoarece potrivit art.55 al.4 lit. j din Legea 571/2003 privind codul fiscal (in forma de la data emiterii deciziei de concediere individuala și efectuării plaților compensatorii de către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Este adevărat, cum se susține prin întâmpinările formulate de către pârâta SC OMW P. SA și chematele în garanție, că potrivit punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum și orice sume de natura salariala primate în baza unei legi special, indiferent de perioada la care se refera, și ce sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractual de munca, însă, instant constata ca prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de guvern, în executarea unei legi, act normativ cu forța juridica superioara, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordona.
Așa fiind, prin prevederile pct.68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003 aprobate prin HG nr.44/2004, nu se poate contravine prevederilor art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plați compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul ca plățile compensatorii acordate reclamantului, căruia i s-a desfăcut contractul individual de munca, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculate, reținut și virat de pârâta bugetului de stat.
În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de munca și programului de concediere colectiva, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC OMW P. SA, în calitate de angajator, este întemeiata acțiunea recurentei în sensul obligării pârâtei SC OMW P. SA la plata diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și a
salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de munca ca urmare a concedierilor colective de către P., diferența ce nu i-a fost achitată și a fost reținuta cu titlu de impozit.
Pârâta intimată SC O. P. SA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata DGFP B. N. a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantei cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și
impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs privitoare la fondul cauzei.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantă, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta T. I. împotriva sentinței civile nr. 830/F din_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B. | ||
Dact. V.R./2ex. | ||
_ | ||
Jud. fond: G. | C. | F. |
