Decizia civilă nr. 2284/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2284/R/2013
Ședința publică din data de 8 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. -C. B. JUDECĂTORI: I. -R. M.
C. M.
GREFIER: G. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 378 din 24 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosar nr._ *, privind și pe pârâții intimați SC O. P. SA,
A. N. DE A. F., A. F. P. B., D. G. A F.
P. B. -N., D. G. DE A. A M. C. D. C. A., , având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, av. Moroșan N. în substituirea av. Bilan I., lipsă fiind reprezentanții celorlalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat părților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei intimate SC O. P. SA.
Reprezentanta pârâtei intimate depune la dosar delegație de substituire și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, arătând în esență că instanța de rejudecare a calificat natura juridică a litigiului ca fiind de dreptul muncii, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. c Codul muncii republicat potrivit căruia cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat. Cheltuielile de judecată în recurs vor fi solicitate pe cale separată.
Cauza fiind în stare de judecată rămâne în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. nr. 378 din 24 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul
B. -N. în dosarul nr._ *,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F. P. B., D.
G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D.
G. de A. a M. C. din cadrul Agenției Naționale de A. F.
B., și s-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC
"O. P. "; SA.
S-au respins ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
S-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC
"O. P. "; SA și s-a respins acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul C.
împotriva acestei pârâte, ca fiind prescrisă.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 786,20 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P.
"; SA față de A.
N.
de A.
F.
ca neîntemeiată și față de A.
F.
P. B., D.
G.
a F.
P.
B. -N. și D. G.
de A.
a M. C. pentru lipsa calității procesuale de chemat în garanție.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B., conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 55 din 18 mai 2006 privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată reclamantului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acesteia în P., a fost de 19933 lei (RON).
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P.
, reclamantul a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele A., DGFP B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate în garanție A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N.
, A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C.
din cadrul Agenției Naționale de A. F., tribunalul a apreciat că acestea nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs.
Neîntemeiată este excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta O. P., excepție ce s-a impus a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței.
Tribunalul a reținut că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această
obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta SC O. P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de A. F. și A. N. de
A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamantul a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Procedura invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de
A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. - N., reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, tribunalul a găsit-o întemeiată.
Contrar susținerilor reclamantului, în cauză nu a fost aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, așa cum s-a susținut în răspunsul la întâmpinare, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs, în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, și nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală. Acest termen de prescripție ar fi
fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal.
Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul apreciază că în speță nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței. Astfel, potrivit art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale
neacordate sau despăgubiri către salariat.
Reclamantul a solicitat prin acțiune restituirea sumei reținute și virate cu titlu de impozit din suma acordată de pârâta angajator cu ocazia concedierii ca indemnizație de concediere iar termenul de prescripție de 3 ani curge de la data plății, respectiv a reținerii impozitului, iar în speță aceasta a fost realizată în luna mai 2006.
Având în vedere faptul că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată de reclamant în data de 08 aprilie 2010, tribunalul a constatat că reclamantul nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în mai 2009, motiv pentru care s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA și în consecință, s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamant.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, pentru considerentul neexercitării acesteia în termenul de prescripție, în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă s-a respins și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A.
F. ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C. A.,
solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că suma datorata de pârâta O.
P. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâta și virat către bugetul statului.
În aceasta situație, fiind vorba de un impozit reținut de la reclamant, sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din OG 61/2002, termenul de prescriptive fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.
Cu toate ca SC OMW P. SA susține că nu i-a acordat în totalitate salariile compensatorii motivat de faptul ca ar fi reținut și virat impozitul către chematele în garanție, consideră că acest impozit nu se datora, deoarece potrivit art.55 al.4 lit. j din Legea 571/2003 privind codul fiscal (in forma de la data emiterii deciziei de concediere individuala și efectuării plaților compensatorii de către reclamant), nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Potrivit punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a legii nr.571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin HG nr.44/2004, veniturile din salarii sau asimilate salariilor cuprind totalitatea sumelor încasate ca urmare a unei relații contractuale de munca, precum și orice sume de natura salariala primate în baza unei legi special, indiferent de perioada la care se refera, și ce sunt realizate din compensațiile bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractual de munca, însă, instant constata ca prevederile de mai sus au fost adoptate printr-o hotărâre de guvern, în executarea unei legi, act normativ cu forța juridica superioara, iar potrivit art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnica legislative pentru elaborarea actelor normative, actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordona.
Prin prevederile pct.68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, nu se poate contravine prevederilor art.55 alin.4 lit. j din Legea nr.571/2003 conform cărora nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plați compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte de munca au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, și drept urmare, se impune a se acorda prioritate de aplicare acestor prevederi legale, în sensul ca plățile compensatorii acordate reclamantului, căruia i s-a desfăcut contractul individual de munca, pe baza unor concedieri colective, sunt exceptate în mod expres la
plata impozitului de 16%, ceea ce înseamnă că în mod nelegal plățile compensatorii au fost supuse impozitului de 16%, calculate, reținut și virat de pârâta bugetului de stat.
În condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de munca și programului de concediere colectiva, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC OMW P. SA, în calitate de angajator, este întemeiata acțiunea recurentei în sensul obligării pârâtei SC OMW P. SA la plata diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia să beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de munca ca urmare a concedierilor colective de către P., diferența ce nu i-a fost achitată și a fost reținuta cu titlu de impozit.
Pârâta intimată SC O. P. SA a formulat întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând actele si lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs și prin prisma apărărilor din întâmpinare, Curtea reține următoarele:
Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 C.proc.civ., că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.
Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral, ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).
Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.
De altfel, Curtea reține că în Codul muncii, nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ. fiind astfel nefondat, apreciind totodată că nu se impune a analiza motivele de recurs privitoare la fondul cauzei.
De asemenea, se constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pe care se sprijină, neputându-se reține că acestea sunt contradictorii sau străine de natura pricinii, pentru a echivala cu o nemotivare și a atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ., care a făcut indicat în cererea de recurs.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ., a fost invocat doar formal de către recurent, întrucât nu a indicat care este actul dedus judecății ce a
fost interpretat greșit sau a cărui natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic a fost schimbat, împrejurare față de care nu poate fi reținută incidența acestuia.
Ținând seama de aceste considerente, Curtea apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ. să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul C. A. împotriva sentinței civile nr. 378/F din 24 ianuarie 2013 a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosarul nr._ *, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 8 mai 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
S. -C. B. I. -R. M. C. M.
GREFIER
G. C.
Red. S.C.B.
Dact. V.R./2ex. _
Jud. fond: I. C.
