Decizia civilă nr. 2508/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. 327._ *
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2508/R/2013
Ședința publică din data de 21 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: I. T. JUDECĂTOR: N. M. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 643/F din_ a Tribunalului B.
-N. pronunțată în dosar nr. 327._ *, respectiv recursul declarat de pârâta S.C.
P. SA privind și pe intimații reclamanta C. M. și pârâții A. F.
B., D. G. A F. P. B. -N. și chemata în garanție D.
G. DE A. A M. C. din cadrul ANAF, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA - avocat Moroșan N., în substituire avocat Bilan I., din cadrul Baroului B. N. .
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentanta societății recurente arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nefiind formulate alte cereri, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei SC O. P. SA pune concluzii de admitere a recursului declarat de această parte și solicită respingerea recursului declarat de ANAF, cu cheltuieli de judecată în cele trei stadii procesuale, respectiv în primul ciclu procesual și rejudecare, în cuantum de 1690 lei. Raportat la cheltuielile de judecată în recurs își rezervă dreptul de a formula separat o cerere de acordare a acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 643/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr. 327._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F. P. B., D. G. a F.
P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC "O. P. "; SA și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepții invocate de pârâta SC "O. P. "; SA.
A fost respinsă ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
A fost admisă acțiunea civilă precizată formulată de reclamanta C. M. împotriva pârâtei SC "O. P. "; SA și, în consecință a fost obligată pârâta să
plătească reclamantei suma de 4310 lei reprezentând impozit pe venit aferent plăților compensatorii, reținut necuvenit, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data promovării acțiunii, respectiv 11 februarie 2010 și până la data plății efective;
- a fost obligată pârâta SC "O. P. "; SA să plătească reclamantei suma de 1620 lei cheltuieli de judecată.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva A. N. de A. F. B. și, în consecință a fost obligat chematul în garanție să plătească pârâtei suma de 4310 lei, dobânda legală aferentă acestei sume și cheltuieli de judecată în sumă de 1620 lei.
A fost obligat chematul în garanție A. N. de A. F. B. să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 347,53 lei cheltuieli de judecată.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție
A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B., conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 22 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată reclamantei cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acesteia în P., a fost de 22.630 lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2007 și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. S.A. și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A.
F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj),
suma de 4310 lei
cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P. B.
, reclamanta a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere. La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele ANAF, DGFP B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului
pe venit aferent indemnizației de concediere.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate
în cauză, tribunalul a constatat următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate în garanție A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N., A.
N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. invocată de acestea prin întâmpinările depuse la dosar, tribunalul a apreciat că acestea nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs. În litigiul de muncă demarat de fostul angajat împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale nu există un raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte, rezultând din virarea sumelor reținute de SC O.
P. SA de la reclamantă la organul fiscal și că în raport cu reclamanta între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Prin urmare, lipsind legitimarea procesual pasivă în raport de pretenția dedusă judecății, excepția invocată de pârâte, ce au și calitatea de chemate în garanție a fost întemeiată, motiv pentru care a fost admisă și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantă împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Neîntemeiată a fost însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA
, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta O. P., excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței.
Tribunalul a reținut că sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamanta este nemulțumită de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantei și că a procedat la reținerea și virarea sumei solicitate prin acțiune, va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA
s-a reținut că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii (actualul art.268 alin.1 lit.e), așa cum a susținut pârâta angajator. Față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a arătat că în speță nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii (în forma în vigoare la data sesizării instanței), care prevăd un termen de prescripție de 3 ani, termen care nu a fost împlinit la data promovării acțiunii, respectiv 12 februarie 2010.
În consecință, excepția invocată nu a fost întemeiată și a fost respinsă ca atare.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii
, invocată de pârâta SC O. P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse
judecății, prin care se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă și în care nu se contestă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, situație în care era aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit.a) Codul muncii (în vigoare la data promovării acțiunii) și invocat de pârâtă, se impune respingerea acestei excepții.
Neîntemeiată a fost și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâta
chemată în garanție A. N. de A. F. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Această excepție nu a fost întemeiată, întrucât reclamanta a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantei împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către pârâta - chemată în garanție A. N. de A.
F., reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 1899/2004 prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri
judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamantă, pe de o parte, și pârâta O. P., respectiv chematele în garanție, pe de altă parte, există divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
Prin urmare, excepția invocată a fost respinsă.
În ce privește fondul acțiunii reclamantei și cererea de chemare în garanție
formulată de pârâta SC O. P. SA, analizând actele și lucrările dosarului, s-a reținut următoarele:
Prin Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 22/7 iunie 2007 au încetat raporturile de muncă dintre S. "P. "; SA B. și reclamanta C.
M. . Concedierea se înscrie în cadrul Programului de concediere colectivă, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 7 iunie 2005 și din data de 9 august 2005, referitoare la procesul de reorganizare al P. SA. Actul stipulează la art.6 că salariatul concediat va primi compensații sub formă de indemnizație de concediere, cu respectarea prevederilor art.50 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
Obligația asumată de angajator s-a îndeplinit în ceea ce o privește pe reclamantă. Secundei i-a revenit suma de 22.630 lei, din care s-a reținut și s-a virat la bugetul consolidat al statului: impozit 16% - în cuantum de 4310 lei, precum și contribuțiile la bugetul de asigurări sociale .
Acțiunea introductivă a fost fondată și a fost admisă în direcția constatării că reținerea efectuată de pârâta SC "O. P. "; SA cu titlu de impozit sunt în contradicție cu dispozițiile legale incidente litigiului și a obligării acesteia la restituirea în favoarea
reclamantei a sumei aferente, înlăturându-se apărările din întâmpinare și din chemarea în garanție, din acest punct de vedere.
Cum s-a menționat mai sus, plățile compensatorii s-au acordat reclamantei fundamentat și pe dispozițiile art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal. Textul normei din art.55 stabilește în alineatul 1 categoria veniturilor din salarii, în alineatul 2 definește veniturile asimilate salariilor, ambele supuse impozitării, iar în alineatul 4, ca excepție, face referire la sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care, la litera j, le prevede pe cele reprezentând plăți compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Cauza de față se regăsește cu evidență în ipoteza de excepție a legii și orice aplicare sau interpretare contrară sensului clar și expres dedus din reglementarea legală nu poate fi în mod corect împărtășită.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator, sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat și, în mod nelegal, pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamanta.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantă împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată, și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4310 lei reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
Având în vedere faptul că între reclamantă și pârâții A. N. de A.
F. - A. F. P. B., A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D. G. de
A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. nu au existat raporturi juridice directe sau conexe, s-a respins acțiunea formulată de aceasta față de acești pârâți.
Cât privește cererea de acordare a dobânzii legale, cerere formulată de reclamantă prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului suferit prin acțiunea pârâtei angajator de a reține nelegal din indemnizația de concediere impozitul pe venit.
Prin urmare, a fost obligată pârâta O. P. să plătească reclamantei și dobânda legală aferentă sumei de 4310 lei, începând cu data promovării acțiunii, 11 februarie 2010 și până la data plății efective.
În baza art.274 Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtei SC O. P. SA a fost obligată aceasta să plătească reclamantei suma de 1620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat de reclamată în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.
Rezolvarea pe fond a cererii de chemare în garanție nu prezintă caracter inadmisibil, iar abilitatea tribunalului de a statua asupra cererii de chemare în garanție derivă din prorogarea legală statornicită în art.17 Cod procedură civilă. D. examinarea articolului 117 din Codul de procedură fiscală nu rezultă că procedura aici instituită are valențele celei înscrise în articolul 109 alineat 2 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât titularul acestui drept a respectat-o.
În baza articolului 60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Prin urmare, cererea de chemare în garanție este privită ca o nouă acțiune care se grefează pe cea principală. Soluția ce se va da celei dintâi depinde de aceea ce se va da în acțiunea
principală, adică măsura încuviințării pretenției introductive imprimă limitele maxime în care se poate admite chemarea în garanție.
Orice alte raporturi existente numai între pârâtă și chemata în garanție A.
N. de A. F. B. - D. G. de A. a M. C. - D.
G. a F. P. B. -N. - A. F. P. a mun. B. nu pot fi discutate în acest litigiu.
Pentru aceste considerente de ordin procedural, cererea introdusă împotriva terților A. N. de A. F. B. - D. G. de A. a M. C.
D. G. a F. P. B. -N. - A. F. P. a mun. B. a
fost analizată numai pentru obligația la care pârâta SC "O. P. "; SA este îndatorată prin prezenta hotărâre judecătorească, circumscrisă subsidiarului ei.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, chemarea în garanție este întemeiată împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. B., aceasta fiind organul de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Economiei si F. ,
finanțata de la bugetul de stat potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F. .
S-a reținut că impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către pârâta O. P. SA - mare contribuabil, și cum sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de chemata în garanție A. N. de A. F. B., aceasta are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei, motiv pentru care tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta împotriva acestei chemate în garanție.
Chiar dacă la data concedierii reclamantei, pârâta SC O. P. SA se afla în administrarea Direcției Generale de A. a M. C. (conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 și potrivit HG nr. 495/2007), începând cu data de_, aceasta a fost reorganizată în cadrul ANAF ca direcție generală, fără personalitate juridică, prin comasare în conformitate cu art. III din HG nr.1171/2007 și HG nr.109/2009. Comasarea s-a făcut prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A. F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, calitatea de chemată în garanție o are A. N. de A. F.
B. care are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantei astfel că cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N. - A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F.
B. a fost respinsă.
Totodată, în baza art.274 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că chemata în garanție A. N. de A. F. B. se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, a fost obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 347,53 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale.
La stabilirea acestei soluții, tribunalul a precizat că pârâta angajator a efectuat apărări atât privind acțiunea civilă, cât și cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă și față de care este în culpă procesuală, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul acordând o sumă stabilită global și echitabil raportat la poziția pârâtei în proces.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC O. P. S.A
., solicitând, în principal, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, iar în subsidiar, modificarea în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecata.
În motivarea s-a arătat că sentința este netemeinică și nelegală.
În ce privește excepția tardivității, arată că prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare i s-a comunicat suma netă acordată ca plată compensatorie și avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile, potrivit art. 8 din decizie.
Textul articolului nu face diferențiere între diversele tipuri de contestații care pot fi formulate și nici nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.
Nelegala și netemeinică este și soluția pronunțata de instanța de fond de admitere a acțiunii precizate formulate de reclamantă.
Așa cum corect reține instanța de fond, potrivit deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii. Ca urmare, trebuia să se analizeze dacă recurenta a respectat normele fiscale incidente, și mai ales dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a retine și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Potrivit înțelegerii părților, a codului muncii și a codului fiscal, s-a efectuat reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere.
Obligațiile fiscale se datorează de către salariat în calitate de "beneficiar"; al venitului, care este "subiect"; al impozitului, P. având obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat impozitul aferent.
Plățile compensatorii au fost acordate în temeiul Planului Social, care reprezintă legea părților, iar acesta prevede că impozitul pe venit se va suporta de către angajatul P., debitorul obligației fiscale, prevederile contractuale fiind o concretizare a legislației în vigoare la data concedierii, anume, art. 55 alin. 4 lit. j Codul fiscal și pct. 68 lit. din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Potrivit Adresei ANAF nr. 91968/_, sunt supuse impozitării ,,_ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat _";.
În urma cererii companiei de clarificare a acestor dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr. 613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații, astfel că aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial.: "(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de
compania d-voastră (n.r. O. P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legi, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.
Prin urmare, interpretarea gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal, coroborată cu răspunsurile de la autoritățile statului mai sus menționate, duce la concluzia că veniturile din indemnizațiile de concediere care îndeplinesc cumulativ cele doua condiții, respectiv: sunt acordate din fondul de salarii al Companiei, conform prevederilor contractuale ale CCM P. și nu sunt reglementate prin acte normative, reprezintă venituri asimilate salariilor și în consecința sunt supuse impozitării.
O alta critica vizează data de la care a fost acordată dobânda legală, apreciind că aceasta se poate acorda doar de la data introducerii acțiunii.
Se critică sentința și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, suma la care a fost obligată, ce reprezintă 1/3 din cuantumul pretențiilor, fiind nejustificată în raport de complexitatea redusă a cauzei.
Tribunalul a obligat-o pe chemata în garanție doar la plata cheltuielilor efectuate de S.C. O. P. SA nefiind obligată și la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată recurenta față de reclamanta.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs pârâta - chemată în garanție A.
N. DE A. F. - D. G. A. F. A M. C. B.
, solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare se arată că în mod greșit tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei, fără a motiva temeinic soluția pronunțată.
Potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea și funcționarea A. N. de A. F., aceasta "se organizează și funcționează ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publica cu personalitate juridica, în sub ordine a M. ui Economiei și F., finanțata de la bugetul de stat";.
Conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 privind organizarea activității de administrare a marilor contribuabili, cu modificările și completările ulterioare, parata SC P. SA este mare contribuabil și intra în administrația Direcției Generale de A. a M. C., direcție aflata în subordinea ANAF, potrivit art. III din Hotărârea Guvernului nr.1171/2007 prin care a fost modificata Hotărârea Guvernului nr.495/2007 privind organizarea și funcționarea A. N. de A. F. .
A invocat excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, motivat de faptul că intimata reclamantă a fost angajata SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit și, prin urmare, între intimata reclamantă și recurentă nu a existat nici un raport juridic, astfel ca nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre în contradictoriu cu aceasta.
În raport de prevederile art. 117 C.proc.fisc. și prevederile OPANAF nr. 1899/2004, singura persoana care ar avea calitate să solicite restituirea sumelor reprezentând impozit pe venitul aferent sumelor compensatorii, este intimata pârâtă
S.C. O. P. SA.
Recurenta nu poate răspunde nici solidar cu intimata pârâtă SC P. SA, raportat la dispozițiile art. 47 C.proc.civ., întrucât nu are aceleași drepturi și obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic între această societate și organele fiscale, societatea neformulând o cerere de restituire conform art. 117 C.proc.fisc..
În raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu există nici un raport juridic născut între reclamantă și organele fiscale, având în vedere că intimata pârâtă SC P.
SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei pârâte S.C. P. SA, atât modul de calcul cât și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii îi aparține pârâtei, deoarece această societate comercială a inițiat procedura concedierilor colective iar sumele au fost acordate din fondul de salarii.
Excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de recurentă au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.
A invocat excepția inadmisibilității atât în ce privește acțiunea cât și în ce privește cererea de chemare în garanție, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117 din
O.G. nr. 92/2003, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului. Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate și deci singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Intimata reclamantă nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către ANAF - D. G. de A. a M. C., și ca atare, instanța de fond a fost în eroare când a reținut ca reclamanta ar fi respectat aceasta procedura.
Pe fond, tribunalul a refuzat aplicarea legii în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzii legale, de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective, soluția este greșită în condițiile în care reclamanta nu a formulat o astfel de cerere prin acțiunea inițială ci doar prin întregirea cererii de chemare în judecată care a fost depusă la dosar cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 134 C.pr.civ. și care nu a fost comunicată recurentei, fiind încălcat principiul contradictorialității.
În ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în mod neîntemeiat s-au considerat întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..
Intimata D. G. a F. P. a J. B. N. a solicitat admiterea recursurilor, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
SC O. P. SA, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de ANAF sub raportul soluției instanței de fond de admitere a cererii de chemare în garanție a acestei instituții.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs:
În mod corect a fost respinsă excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC O. P. SA.
Susține recurenta că textul articolului nu prevede ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar dacă se contestă măsura concedierii, astfel că în mod nelegal, tribunalul a modificat implicit dispoziția de încetare a contractului de muncă, fără ca partea să o solicite în termenul legal.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C.muncii, în forma în vigoare la data emiterii deciziei privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantei, cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului. Reiese în mod clar din formularea textului legal faptul că acest termen se aplică în condițiile în care decizia vizează "încetarea contractului individual de muncă";, astfel încât interpretarea logică a acestui text de lege impune a se considera că termenul se aplică doar în ipoteza în care este contestată chiar măsura încetării contractului individual de muncă, iar nu celelalte aspecte colaterale cuprinse în decizie, cum este cazul sumelor compensatorii acordate cu acest prilej. Deși nu o specifică textul legal invocat, faptul reiese din împrejurarea că acordarea acestor compensații nu este necesar a fi precizată în decizia de concediere (compensațiile se pot acorda pur și simplu, în temeiul Planului Social, anexă la contractul colectiv de muncă), astfel încât legiuitorul nu avea motive pentru a specifica în text o excepție de genul celei a cărei lipsă o subliniază recurenta: nu avea de ce să arate că sunt exceptate de la aplicarea acestui termen (sau nu) litigiile având ca obiect plata sumelor compensatorii. Pentru acest gen de litigii, legiuitorul a stipulat un termen distinct, cum corect a reținut tribunalul.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta ANAF,
Curtea constată că se justifică în cauză calitatea sa procesuală pasivă.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr- un contract încheiat între părți.
D. textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA derivă din lege.
Recunoaște recurenta ANAF prin motivele de recurs, că pârâta SC O. P. are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004 să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant.
Prin urmare, se justifică participarea recurentei în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA.
Excepția inadmisibilității
acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta ANAF, motivată de faptul neformulării unei cereri de restituire de către pârâta intimată S.C. O. P. S.A., în conformitate cu dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale O.M.F.P. nr. 1899/2004 și art. 33 din O.G. nr. 92/2003, se impune a fi cercetată ulterior cercetării caracterului fondat al acțiunii formulate împotriva pârâtei intimate - fostul angajator al reclamantei, S.C. O. P. S.A., în condițiile în care doar în măsura în care se verifică temeinicia contestației împotriva modului de calculare și stabilire a impozitului de către angajator, se justifică apoi, ca un pas următor, verificarea urmării procedurii legale de recuperare față de autoritatea de stat care a primit în final sumele reținute.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamanta a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantei, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile
"sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamanta nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamanta a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamantei, fiind superfluu a mai cerceta celelalte motive de recurs invocate.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantei, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A.
F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamanta va fi obligat să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1046,61 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin celor dispuse în recurs, ca urmare a înlăturării unor motive de recurs, conform celor ce preced, sau a faptului nerecurării unor dispoziții ale tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Admite recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA și de chemata în garanție
A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr. 643/F din_ a Tribunalului B. -N. pronunțată în dosar nr. 327._ * pe care o modifică în parte și în consecință respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C. M. în contradictoriu cu pârâta SC O. P. SA.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.
P. SA împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. DE A. A M. C. .
Obligă reclamanta la plata în favoarea pârâtei SC O. P. SA a sumei de 1046,61 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei SC O. P. SA de a plăti reclamantului suma de 1690 lei cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual.
Înlătură obligația chematei în garanței A. N. de A. F. - D. G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei SC O. P. SA suma de 2037,53 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclul procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 21 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
D. C. G. I. T. N. M.
Red.I.T./Dact.S.M.
2 ex./_ Jud.fond: I. C.
N. N.
GREFIER,
