Decizia civilă nr. 2294/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ *

DECIZIA CIVILĂ NR. 2294/R/2013

Ședința publică din 13 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: L. D. JUDECĂTOR: S. D. JUDECĂTOR: D. G. GREFIER: C. M.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S. E. S. împotriva sentinței civile nr. 451/F din 04 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul B. -N. în dosarul nr._ *, privind și pe pârâta intimată SC

O. P. SA, și pe pârâtele - chematele în garanție - intimate A. F. P.

B., D. G. A F. P. B. -N., A. N. DE A. F.

, D. G. A A. A M. C. DIN C. A., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan I., lipsă fiind reclamanta recurentă și reprezentanții chematelor în garanție - intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat pârâtei intimate și pârâtelor - chematelor în garanție - intimate și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 25 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta - chemata în garanție - intimată A. N. de A. F. a transmis prin fax la dosar întâmpinare care a fost trimisă și prin poștă și înregistrată la data de 29 aprilie 2013, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate SC O. P. SA.

De asemenea, se constată că la data de 26 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta - chemata în garanție - intimată direcția G. a

  1. P. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, un exemplar înmânându-se reprezentantei pârâtei intimate SC O. P. SA.

    Totodată, se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată SC O. P. SA a depus la dosar întâmpinare la care a anexat împuternicirea avocațială a domnului avocat Bilan

  2. I. .

Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA depune la dosar delegație de substituire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, să se constate că în prezenta cauză sunt incidente prevederile OG nr. 61/2002, respectiv termenul de prescripție de 5 ani de la data la care s-a reținut acest impozit în mod nejustificat de către pârâta intimată SC

  1. P. SA și s-a virat către A. N. de A. F. .

    De asemenea, solicită să se constate că acțiunea a fost formulată în acest termen, astfel că în mod nejustificat instanța de fond a considerat că termenul de prescripție este cel de 3 ani și pe cale de consecință solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond pentru soluționarea pe fond a cauzei. Nu solicită obligarea pârâtelor intimate și a chematei în garanței - intimată la plata cheltuielilor de judecată.

    Reprezentanta pârâtei intimate SC O. P. SA solicită respingerea recursului ca nefondat și apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a apreciat că acțiunea formulată de către reclamantul recurent este prescrisă motivat de faptul că s-a înregistrat după trecerea timpului de 3 ani prevăzut de lege.

    Deși în principal a arătat la fondul cauzei că toate măsurile care au fost înscrise în decizia de încetare a contractului individual de muncă, toate drepturile care vizează acea decizie și mențiunile din decizie ar fi trebuit exercitate într-un termen de 30 de zile, fiind un termen de prescripție special, în măsura în care acest termen nu a fost luat în vedere de către instanța de fond reprezentanta intimatei apreciază că operează termenul general de prescripție de 3 ani. Întrucât acțiunea a fost formulată cu nerespectarea acestui termen, arată că se impune respingerea recursului, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

    Referitor la cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei intimate SC O.

  2. SA arată că își rezervă dreptul de a le solicita separat pe calea unei acțiunii distincte.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.491/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și,

în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul/a S. E. Ș. față de acestea ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta A. N. de A. F. .

A fost admisă acțiunea, ulterior completată, formulată de reclamantul/a S.

  1. Ș. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C., și, în consecință:

    - a fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului/ei suma de 3.037 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.

    A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.

  2. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P.

B. -N. și A. F. P. B. .

A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. să plătească reclamantului/ei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.

A fost obligată reclamantul/a să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 368,38 lei.

Prin decizia civilă nr.8767/2012 a Curții de Apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul

declarat de pârâta A. N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.491/2012 a Tribunalului B. N.

, Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 451/F din 4 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P.

B. -N. și A. F. P. B. și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul/a S. E. Ș. împotriva acestor pârâte ca fiind introdusă

împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost respinse ca nefondate excepțiile tardivității, inadmisibilității și lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC O. P. SA B. .

A fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA, și-n consecință s-a respins ca prescrisă acțiunea precizată formulată de reclamantul/a Pomană Ionel Gicu împotriva pârâtelor SC O. P. SA și A. .

A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O.

P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A. F. - D.

G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B. -N. și

A. F. P. B., ca rămasă fără obiect.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 784,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în prealabil excepțiile invocate în cauză în condițiile art.137 Cod procedură civilă, următoarele:

În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B. conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr.22 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului/ei.

Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acestuia în P., este de 15947 lei (RON).

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. - D. G. de A.

a M. C. și A. F. P., apreciindu-se că acestea nu au calitate procesuală pasivă, nici ca pârâte și nici ca chemate în garanție, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind de muncă de către instanța de recurs, iar impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantei a fost reținut de către angajatorul O. P. SA - aflat în administrarea Direcției Generale de A. a M. C., reorganizată în cadrul A. începând cu data de_ .

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei O. P. SA, invocată din oficiu de tribunal în primul ciclu procesual a fost respinsă de în raport de dezlegările de drept obligatorii date de instanța de casare în legătură cu obiectul litigiului.

Excepția tardivității introducerii acțiunii a fost respinsă întrucât nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă, ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse

judecății prin care nu se atacă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, ci se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă.

Tribunalul a respins și excepția inadmisibilității ca nefondată deoarece din moment ce litigiul promovat de reclamant a fost calificat de instanța de recurs ca fiind unul de muncă, nu se mai poate reține neîndeplinirea acestei proceduri prealabile în condițiile în care legislația muncii nu o prevede în mod expres.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC

O. P. SA s-a reținut că instanța de recurs a calificat litigiul dedus judecății ca fiind unul de muncă prin decizia de casare, iar aceste dezlegări de drept sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă.

Așa fiind, tribunalul a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art.283 alin.1 lit. c Codul muncii în forma anterioară existentă la data sesizării instanței, în prezent art.268 alin.1 lit. c Codul muncii republicat, ce prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau despăgubiri către salariat.

Tribunalul, față de obiectul acțiunii precizate, ce are natura juridică a plății unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit de către angajator, în mod nelegal în opinia reclamantei, arată că termenul de prescripție de 3 ani pentru drepturile bănești solicitate de reclamant/ă curge de la data comunicării deciziei de încetare a raporturilor de muncă, iar în speță aceasta a fost realizată la data 30 ianuarie 2006, decizia fiind semnată de reclamant/ă f.14.

Tribunalul a constatat că acțiunea civilă a fost depusă și înregistrată în data de 31 martie 2010, iar reclamantul/a nu a respectat termenul de prescripție de 3 ani impus imperativ de lege, acțiunea fiind formulată ulterior împlinirii acestui termen de prescripție ce s-a împlinit în data de 30 ianuarie 2009.

S-a reținut că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 5 ani de la data încheierii anului financiar, deoarece fiind calificat litigiul ca fiind unul de muncă de către instanța de recurs, tribunalul a arătat că în acest gen de litigii sunt aplicabile prevederile din legislația muncii inclusiv în ce privește termenul de prescripție, iar nu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, acest termen de prescripție ar fi fost incident dacă era soluționată cauza de instanța de contencios fiscal. Nu este aplicabil nici termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii, așa cum a susținut pârâta angajator, fiindcă față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul a arătat că nu este vorba în speță de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art. art.283 alin.1 lit.c Codul muncii, în forma anterioară existentă la data sesizării instanței.

Față de respingerea ca prescrisă a acțiunii civile precizate formulate de reclamant/ă, tribunalul a constatat că pârâta angajator nu a căzut în pretenții, situație în care în temeiul art.60 alin.1 Cod procedură civilă, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. B.

și A., ca rămasă fără obiect.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a constatat că reclamantul/a se află în culpă procesuală raportat la respingerea acțiunii formulate ca prescrise, motiv pentru care a fost obligat/ă să plătească pârâtei SC

  1. P. SA suma de 784,94 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale.

    Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. E. Ș.,

    solicitând în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 Cod procedură civilă casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond.

    În motivarea recursului reclamanta a arătat că suma datorată de pârâta O.

  2. SA reprezintă o diminuare a drepturilor salariale cu contravaloarea impozitului reținut de pârâtă și virat către bugetul statului, motiv pentru care

sunt incidente dispozițiile CAP. IV (art.137-142) din O.G. nr. 61/2002, termenul de prescripție fiind de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat.

S-a mai precizat că în conformitate cu dispozițiile art. 55 al. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal (în forma de la data emiterii deciziei de concediere) nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primate de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, iar prin dispozițiile punctului 68 lit. l din normele metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004 nu se pot modifica prevederile din Codul fiscal menționate anterior.

Drept urmare, în condițiile în care sumele în discuție au fost calculate și reținute din plățile compensatorii acordate și cuvenite reclamantului în temeiul legii, contractului colectiv de muncă și programului de concediere colectivă, iar aceste operațiuni au fost efectuate de către SC O. P. SA, în calitate de angajator, este întemeiată acțiunea având ca obiect obligarea pârâtei SC O. P. SA la plata către recurentă a diferenței dintre salariile compensatorii de care trebuia sa beneficieze și a salariilor compensatorii efectiv primite în urma desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a concedierii colective.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea de Apel reține următoarele:

Prin decizia de casare pronunțată în cauză în primul ciclu procesual s-a statuat, cu caracter obligatoriu conform dispozițiilor art. 315 alin. 1 Cod procedură civilă, că obiectul prezentului litigiu îl constituie obligarea pârâtelor, inclusiv a SC O. P. SA, în calitate de fost angajator, la restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit, din cele datorate reclamantului cu titlu de plăți compensatorii ca urmare a concedierii colective. Considerând în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii că obligația angajatorului de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați este una proprie, instanța de casare a calificat prezenta cauză ca fiind un litigiu de muncă.

Drept urmare, așa cum judicios a constatat și Tribunalul, Curtea reține că termenul de prescripție al acțiunii deduse judecății, prin care s-a solicitat plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit, este de 3 ani conform art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii (în forma în vigoare la data nașterii dreptului la acțiune).

Criticile din recurs în sensul că termenul de prescripție incident în cauză este de 5 ani de la data încheierii anului financiar în care a fost achitat impozitul sunt nefondate, întrucât art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003 (OG nr. 61/2002 fiind abrogată) prevede că dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Or, obiectul prezentei cauze îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate integral ca urmare a reținerii impozitului pe venit și nu se circumscrie în aceste condiții ipotezei din dispoziția legală menționată anterior.

De altfel, Curtea reține că în Codul muncii sau în Legea nr. 62/2011 nu se reglementează un termen de prescripție mai mare de 3 ani, astfel încât criticile recurentului sunt nefondate și din această perspectivă.

Pentru aceste considerente și reținând și faptul că deși a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 8 Cod procedură civilă, recurenta nu a dezvoltat motivele de recurs reglementate de aceste dispoziții legale, Curtea constată că instanța de fond a aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză

(motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă fiind nefondat), că nu se impune analiza motivelor de recurs relative la fondul cauzei și urmează ca în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de S. E. Ș. împotriva sentinței civile nr. 451 din_, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

D. G.

L.

D.

S.

D.

GREFIER,

C. M.

Red.S.D./S.D.

2 ex./_

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Decizia civilă nr. 2294/2013. Pretenții. Litigiu de muncă