Sentința civilă nr. 285/2013. Pretenții. Litigiu de muncă

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 285/F/2013

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2013 Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE: B. I. S., judecător GREFIER: M. D.

cu participarea asistenților judiciari:

SA L. M. C. V.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii judecătorești privind acțiunea civilă formulată de reclamanta A. A., în contradictoriu cu pârâții Ș. G. "L. B. "; B.

,

având ca obiect pretenții.

Cauza s-a dezbătut în fond la data de 18 ianuarie 2013, iar încheierea de ședință de la acea dată face parte integrantă din prezenta hotărâre și când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru data de 21 ianuarie 2013.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin acțiunea înregistrată la nr. de mai sus, reclamanta A. A. a chemat în judecată pârâta Ș. G. "L. B. "; B. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să-i plătească suma de

2.483 lei reprezentând echivalentul unui salariu de bază, cu titlu de indemnizație de pensionare.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul/a a fost pensionată pentru limită de vârstă începând cu data de 02 iulie 2012, prin Decizia nr. 124765/_ și că în conformitate cu disp. art.37 lit.e din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ înregistrat la Ministerul Muncii sub nr.596 din_ era îndreptățită să primească la pensionare "o indemnizație de cel puțin un salariu de bază";.

În drept invocă art.269 alin.1 lit.c, art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, Legea nr.53/2006 și CCM la nivel de ramură învățământ.

În probațiune a fost depusă la dosar copia deciziei de pensionare și adeverința nr.1522/_ .

Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar, conform art.270 Codul muncii republicat.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare sau alte apărări scrise.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele

:

Reclamanta a fost angajata pârâtei Ș. G. "L. B. "; B. în calitate de profesor, iar potrivit adeverinței eliberată de pârâta angajatoare, raporturile de muncă între părți au încetat la data de_ (f.3).

Reclamanta s-a pensionat pentru limită de vârstă începând cu data de 02 iulie 2012, conform Deciziei nr.124765/_ (f.4).

1

Reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.37 lit.e din Contractul Colectiv de muncă Unic la nivel de ramură învățământ, conform cărora salariații care se pensionează la vârsta standard primesc o indemnizație cu cel puțin un salariu de bază.

Potrivit prevederilor art.9 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, lege intrată în vigoare în data de 03 iulie 2010, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizații la ieșirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă. Tribunalul constată că sunt aplicabile aceste prevederi, ținând cont de faptul că reclamanta s-a pensionat cu începere de la data de 02 iulie 2012, iar legea menționată produce efecte juridice din 03 iulie 2010.

Tribunalul arată că această lege specială nu mai permite acordarea indemnizației de pensionare solicitată de reclamantă și că această lege are caracter special și derogator de la prevederile de drept comun din Codul muncii ce impuneau executarea contractelor colective de muncă legal încheiate, inclusiv CCM Unic la nivel de ramură învățământ invocat de reclamantă, ce ar fi permis acordarea îndemnizației de pensionare reclamantei, dacă acesta s-ar fi pensionat înainte de data de 03 iulie 2010.

Având în vedere aceste prevederi legale imperative, reținând că reclamanta s-a pensionat după intrarea în vigoare a legii menționate, tribunalul urmează a respinge ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată de reclamantă împotriva pârâtei.

Nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

În baza art. 55 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, s-a solicitat votul consultativ al asistenților judiciari, care au exprimat aceeași opinie.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. A., cu domiciliul în B.

, S. P. C., Nr. 1, sc. B, ap. 9, jud. B. -Năsăud în contradictoriu cu pârâta Ș.

G. L. B. B., cu sediul în B., S. G., Nr. 8, jud. B. -Năsăud, ca neîntemeiată.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE, GREFIER

,

B. I. S. M. D.

Cu votul consultativ al asistenților judiciari:

SA L. M. C. V.

Red./Dact. BISz/S.A.L._ / 6 ex.

2

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Comentarii despre Sentința civilă nr. 285/2013. Pretenții. Litigiu de muncă