Decizia civilă nr. 2392/2013. Pretenții. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ *
DECIZIA CIVILĂ NR. 2392/R/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: S. D. JUDECĂTOR: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
GREFIER: C. M.
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâta SC O. P. SA și de chemata în garanție A. N. DE A. F. împotriva sentinței civile nr. 651/F din 14 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._ *, privind și pe reclamantul intimat M. S. și pe chematele în garanție - intimate A. F. P. A M. B., D.
G. DE A. A M. C. D. C. A., D. G. A F. P.
B. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA, avocat Moroșan N. Agapia A., în substituirea domnului avocat Bilan I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 30 aprilie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă SC O. P. SA a depus la dosar întâmpinare cu privire la recursul declarat de A. .
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA depune la dosar delegație de substituire și arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat pentru motivele arătate pe larg în memoriul depus la dosar.
Referitor la recursul declarat de chemata în garanție A. N. de A.
F., reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA solicită respingerea acestuia, strict cu privire la cele două critici aduse hotărârii instanței de fond.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, reprezentanta pârâtei recurente SC O. P. SA arată că pentru acest stadiu procesual SC O. P. SA își rezervă dreptul de a formula separat o acțiune pentru recuperarea acestor cheltuieli de judecată, iar în ceea ce privește celelalte stadii procesuale, respectiv fond, recurs și rejudecare solicită obligarea reclamantului intimat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1045,3 lei, respectiv 491,18 lei cheltuieli de judecată la fond (filele 158, 159), 280, 10 lei cheltuieli de judecată în recurs ( filele 37 și 46) și 273, 75 lei cheltuieli de judecată în rejudecare (filele 13,14).
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
În urma deliberării, reține că prin sentința civilă nr. 651/F/_ a Tribunalului B. N., pronunțată în dosar nr. _ *,
s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor și chematelor în garanție A. F.
P. B., D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A.
F. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de
A. F. B. .
S-a respins acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC "O. P. "; SA și excepția prescripției dreptului la acțiune, excepții invocate de pârâta SC "O.
P. "; SA.
S-au respins ca nefondate celelalte excepții invocate de pârâte și chemate în garanție.
S-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul M. Ș. împotriva pârâtei SC "O. P. "; SA și, în consecință, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 4698 lei reprezentând impozit pe venit aferent plăților compensatorii, reținut necuvenit, precum și dobânda legală aferentă acestei sume începând cu data promovării acțiunii, respectiv 8 aprilie 2010 și până la data plății efective; a fost obligată pârâta SC "O. P. "; SA să plătească reclamantului suma de 2310 lei cheltuieli de judecată.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC "O. P. "; SA împotriva A. N. de A. F. B. și, în consecință, a fost obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 4698 lei, dobânda legală aferentă acestei sume și cheltuieli de judecată în sumă de 2310 lei.
A fost obligat chemata în garanție A. N. de A. F. B. să plătească pârâtei SC "O. P. "; SA suma de 348 lei cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție
A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N. și D.
G. de A. a M. C. .
Soluția menționată a avut la bază următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 413/2012 a Tribunalului B. N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. _ a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D.
G. a F. P. B. -N., A. F. P. B. și SC O. P. SA, și, în consecință, a fost respinsă acțiunea principală formulată față de acestea .
A fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâta A. N. de A. F. .
A fost admisă acțiunea completată, formulată de reclamantul M. Ș. împotriva pârâtei A. N. de A. F. - D. G. de A. a M.
C. și, în consecință, a fost obligată pârâta A. N. de A. F.
D. G. de A. a M. C. să restituie reclamantului suma de 4698 lei, reprezentând impozit pe venit, precum și dobânda legală de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție precizată formulată de pârâta SC O. P. SA împotriva chematelor în garanție A. N. de A.
F., D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B. . A fost obligată pârâta A. N. de A. F. - D. G. de A.
a M. C. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 1.190 lei.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei SC O. P. SA cheltuieli de judecată în cuantum de 491,18 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. N. DE A.
F. - D. G. A. F. A M. C. B., solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
Prin decizia civilă nr.8733/2012 a Curții de apel C., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de pârâta A.
N. de A. F. împotriva sentinței civile nr.413/2012 a Tribunalului B.
N., Secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr._, a fost casată această sentință în întregime și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului B. N., Secția I civilă, în compunerea specifică soluționării litigiilor de muncă.
În considerentele acestei decizii, ce sunt obligatorii pentru instanța de rejudecare potrivit art.315 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs a calificat litigiul promovat de reclamantă ca fiind unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamanta este nemulțumită de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu există vreo rațiune a califica litigiu ca fiind unul de contencios fiscal. S-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă, dar această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Cauza fiind trimisă spre rejudecare a fost înregistrată la nr. de mai sus.
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv înscrisurile depuse în dovedire, tribunalul a reținut următoarele
:
În cadrul procesului de reorganizare a activității Zonei PECO B., conform Programului de reorganizare a P. SA, aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administrație al P. SA din data de_ și respectiv_, în temeiul prevederilor art. 65-67 și art. 73-75 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a fost emisă Decizia nr. 139 din_ privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului.
Potrivit art.6 al menționatei decizii, valoarea netă a indemnizației de concediere acordată reclamantei cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, completate cu prevederile Planului Social, ținând cont de vechimea acesteia în P., a fost de 20.906 lei (RON).
Raportat la mențiunile fișei fiscale aferentă anului 2007( fila 147 dosar) și precizările depuse la dosar de pârâta angajatoare SC O. P. SA( file 134-142) și în cuprinsul cărora menționează, defalcat, reținerile efectuate asupra indemnizației de concediere rezultă că din cuantumul brut al acestei indemnizații, s-a reținut și virat de către pârâta O. P. SA (în calitate de mandatar al instituțiilor financiare în temeiul art. 58 din Codul fiscal), bugetului general consolidat administrat de pârâta A. N. de A. F., alături de contribuțiile pentru bugetul de asigurări sociale (CAS, CASS, șomaj), suma de 4698 lei cu titlu de impozit pe venit în procent de 16%.
Prin cererea colectivă înregistrată la D. G. A F. P. B. -N. sub nr. 1559 din_ și adresată deopotrivă și ADMINISTRAȚIEI F. P.
B., reclamantul a solicitat restituirea impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute și plătite de către angajator pentru sumele compensatorii primite în urma disponibilizării colective, sume care, în opinia
petiționarilor, nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.
Se impune a se menționa în acest context faptul că obiectul cererii deduse
judecății, așa cum a fost acesta stabilit în aplicarea principiului disponibilității, vizează doar impozitul pe venit reținut și virat bugetului general consolidat, sens în care considerațiile ce vor succeda se raportează strict la această categorie de reținere.
La dosar nu au fost depuse înscrisuri care să ateste soluționarea favorabilă a cererii adresate organelor fiscale, dimpotrivă, poziția procesuală exprimată de pârâtele A., D. B-N și AFP B. susținând legalitatea perceperii impozitului pe venit aferent indemnizației de concediere.
Potrivit art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel încât, în privința excepțiilor invocate în cauză, tribunalul a constatat următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor - chemate în garanție A. F. P. B., D. G. a F. P. B. -N.
, A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C.
din cadrul A. N. de A. F. invocată de acestea prin întâmpinările depuse la dosar, tribunalul a apreciat că acestea nu au calitate procesuală pasivă, în condițiile în care litigiul a fost calificat ca fiind unul de dreptul muncii de către instanța de recurs. În litigiul de muncă demarat de fostul angajat
împotriva pârâtei angajator și a celor trei organe fiscale nu există un raport juridic direct sau conex, că acesta se regăsește doar între pârâte, rezultând din virarea sumelor reținute de SC O. P. SA de la reclamant la organul fiscal și că în raport cu reclamantul între aceste pârâte nu există relație de coparticipare procesuală izvorâtă din solidaritate sau indivizibilitate.
Prin urmare, lipsind legitimarea procesual pasivă în raport de pretenția dedusă judecății, excepția invocată de pârâte, ce au și calitatea de chemate în garanție este întemeiată, motiv pentru care va fi admisă și, în consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acestora ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Neîntemeiată este însă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei
O. P. SA, invocată inițial din oficiu de instanța de contencios administrativ și fiscal, apoi susținută de pârâta O. P., excepție ce se impune a fi analizată din perspectiva casării în întregime a sentinței.
Sub acest aspect sunt relevante și obligatorii considerentele date de către instanța de recurs în decizia de casare prin care s-a menționat că litigiul promovat de reclamantă este unul de dreptul muncii, în condițiile în care reclamantul este nemulțumit de faptul cum a înțeles angajatorul să interpreteze și să aplice dispozițiile legale atunci când a efectuat plata sumelor datorate ca urmare a concedierii, motiv pentru care nu a existat vreo rațiune a califica litigiul ca fiind unul de contencios fiscal și s-a mai indicat că angajatorului îi revine obligația de a calcula, reține și vira către bugetul de stat sumele datorate de angajați cu titlu de impozit, prin stopaj la sursă. Această obligație îi revine și din perspectiva prevederilor art.40 alin.2 lit.f Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina sa, precum și de a reține și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Față de aceste dezlegări de drept, obligatorii pentru instanța de rejudecare, în condițiile art.315 alin.1 Cod procedură civilă, reținând și faptul că pârâta a fost angajatorul reclamantului și că a procedat la reținerea și virarea sumei
solicitate prin acțiune, va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale a pârâtei angajator.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta SC O. P. SA s-a reținut că în cauză nu este aplicabil termenul de prescripție de 6 luni, conform art. 283 alin. 1 lit. e) Codul muncii (actualul art.268 alin.1 lit.e), așa cum a susținut pârâta angajator. Față de obiectul concret al pretențiilor deduse judecății, tribunalul arată că în speță nu este vorba de neexecutarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, ci de restituirea unor sume reținute și virate de angajator cu titlu de impozit din indemnizația de concediere acordată, iar aceste pretenții au natura juridică a unor drepturi salariale neacordate integral, fiind incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c Codul muncii ( în forma în vigoare la data sesizării instanței), care prevăd un termen de prescripție de 3 ani, termen care nu a fost împlinit la data promovării acțiunii, respectiv 12 februarie 2010.
În consecință, excepția invocată nu este întemeiată, fiind respinsă ca atare. Tribunalul a respins ca neîntemeiată și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocată de pârâta SC O. P. SA, fiindcă, contrar susținerilor acesteia, nu este aplicabil termenul de 30 de zile de la data comunicării deciziei de încetare a contractului individual de muncă. Ținând cont de obiectul acțiunii civile deduse judecății, prin care se solicită plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă și în care nu se contestă măsura încetării raporturilor de muncă între părți, situație în care era aplicabil termenul de 30 de zile prevăzut de art. 283 alin.1 lit.a) Codul muncii (în vigoare la data promovării acțiunii)și
invocat de pârâtă, se impune respingerea acestei excepții.
Neîntemeiată este și excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de A. F. și A. N. de
A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N. prin prisma lipsei procedurii prealabile, față de pretențiile concrete deduse judecății.
Această excepție nu este întemeiată, întrucât reclamantul a acționat în calitate de fost salariat al pârâtei angajator, invocând expres prevederile Codul muncii ce reglementează scopul jurisdicției muncii, părțile conflictului de muncă și termenul pentru formularea cererilor în materie dintre salariați și angajatori.
Acțiunea reclamantului nu este inadmisibilă față de angajator, chiar dacă, prin dispoziții legale speciale se reglementează o procedură specială de restituire a sumelor reținute în plus cu titlu de contribuții și impozit, atunci când acestea se solicită a fi restituite de către organul fiscal, deoarece această procedură nu este prevăzută pentru litigiile de muncă, caz în care acțiunea reclamantului împotriva pârâtei este admisibilă, fiind exercitată în condițiile dreptului la acces liber la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție.
Procedura invocată de către pârâtele - chemate în garanție A. N. de
A. F. și A. N. de A. F. - D. G. a F. P. a Județului B. -N., reglementată de art. 117 din Codul de procedură fiscală, nu este una prealabilă care să înlăture accesul liber la justiție al pârâtei, ci ea se referă la anumite proceduri administrative uzitate în cazul restituirii unor sume de bani încasate necuvenit la buget. Se observă că la alin. 1 lit. f se menționează ca și temei al restituirii și hotărârile judecătorești, așa că ar fi greu de conceput cum ar putea exista astfel de hotărâri în cazul în care cererile de restituire ar fi inadmisibile în instanță.
Pe de altă parte, pct. 3 din anexa nr. 1 la Ordinul MFP nr. 1899/2004 prevede că la cererea de restituire adresată organului fiscal trebuie anexate și documente din care să rezulte că suma solicitată nu este datorată la buget. Or, în lipsa unei hotărâri judecătorești, restituirea sumelor respective nu poate fi solicitată, cu atât mai mult cu cât, în speță, între reclamantă, pe de o parte, și
pârâta O. P., respectiv chematele în garanție, pe de altă parte, există divergențe referitoare la interpretarea textelor legale incidente în materie.
Prin urmare, excepția invocată a fost respinsă.
În ce privește fondul acțiunii reclamantului și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA, analizând actele și lucrările dosarului, s-au reținut următoarele:
Prin Decizia de încetare a contractului individual de muncă nr.139/19 decembrie 2008 (f.12 - dos._ ) au încetat raporturile de muncă dintre S.
"P. "; SA B. și reclamantul M. Ș. . Concedierea se înscrie în cadrul Programului de concediere colectivă, aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al pârâtei din data de 7 iunie 2005 și din data de 9 august 2005, referitoare la procesul de reorganizare al P. SA. Actul stipulează la art.6 că salariatul concediat va primi compensații sub formă de indemnizație de concediere, cu respectarea prevederilor art.50 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. P. SA, completat cu prevederile Planului Social.
Obligația asumată de angajator s-a îndeplinit în ceea ce îl privește pe reclamant. Secundului i-a revenit suma de 34956 lei, din care s-a reținut și s-a virat la bugetul consolidat al statului: impozit 16% - în cuantum de 4698 lei, precum și contribuțiile la bugetul de asigurări sociale .
Acțiunea introductivă este fondată și va fi admisă în direcția constatării că reținerea efectuată de pârâta SC "O. P. "; SA cu titlu de impozit sunt în contradicție cu dispozițiile legale incidente litigiului și a obligării acesteia la restituirea în favoarea reclamantului a sumei aferente, înlăturându-se apărările din întâmpinare și din chemarea în garanție, din acest punct de vedere.
Cum s-a menționat mai sus, plățile compensatorii s-au acordat reclamantului fundamentat și pe dispozițiile art.55 alin.4 lit.j din Codul fiscal. Textul normei din art.55 stabilește în alineatul 1 categoria veniturilor din salarii, în alineatul 2 definește veniturile asimilate salariilor, ambele supuse impozitării, iar în alineatul 4, ca excepție, face referire la sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile, printre care, la litera j, le prevede pe cele reprezentând plăți compensatorii primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective.
Cauza de față se regăsește cu evidență în ipoteza de excepție a legii și orice aplicare sau interpretare contrară sensului clar și expres dedus din reglementarea legală nu poate fi în mod corect împărtășită.
În consecință, plățile compensatorii sunt acordate în temeiul legii, indiferent de faptul că sunt acordate efectiv din fondul de salarii, de către angajator, sau sunt acordate salariaților prin acte normative și suportate de stat și, în mod nelegal, pârâta angajator a reținut și virat la bugetul de stat impozitul aferent sumei de care a beneficiat reclamantul.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamant împotriva pârâtei angajator ca fiind întemeiată, și în consecință, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 4698 lei reprezentând impozit pe venit reținut nelegal.
Având în vedere faptul că între reclamant și pârâții A. N. de A.
F. - A. F. P. B., A. N. de A. F. - D. G. a F. P. B. -N., A. N. de A. F. B. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. nu au existat raporturi juridice directe sau conexe, s-a respins acțiunea formulată de acesta față de acești pârâți.
Cât privește cererea de acordare a dobânzii legale, cerere formulată de reclamant prin precizarea ulterioară de acțiune, aceasta se impune a se acorda în temeiul prevederilor OG nr. 9/2000 - în perioada de aplicabilitate a acestui act
normativ - iar ulterior în baza OG nr. 13/2011 și respectiv a Noului Cod civil, întrucât numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului suferit prin acțiunea pârâtei angajator de a reține nelegal din indemnizația de concediere impozitul pe venit.
Prin urmare, a fost obligată pârâta O. P. să plătească reclamantului și dobânda legală aferentă sumei de 4698 lei, începând cu data promovării acțiunii, 8 aprilie 2010 și până la data plății efective.
În baza art.274 C.pr.civ., având în vedere culpa procesuală a pârâtei SC O.
P. SA, a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului suma de 2310 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial achitat de reclamată în toate fazele procesuale, potrivit înscrisurilor justificative depuse la dosar.
Rezolvarea pe fond a cererii de chemare în garanție nu prezintă caracter inadmisibil, iar abilitatea tribunalului de a statua asupra cererii de chemare în garanție derivă din prorogarea legală statornicită în art.17 Cod procedură civilă.
D. examinarea articolului 117 din Codul de procedură fiscală nu rezultă că procedura aici instituită are valențele celei înscrise în articolul 109 alineat 2 Cod procedură civilă, cu atât mai mult cu cât titularul acestui drept a respectat-o.
În baza articolului 60 alin.1 Cod procedură civilă, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Prin urmare, cererea de chemare în garanție este privită ca o nouă acțiune care se grefează pe cea principală. Soluția ce se va da celei dintâi depinde de aceea ce se va da în acțiunea principală, adică măsura încuviințării pretenției introductive imprimă limitele maxime în care se poate admite chemarea în garanție.
Orice alte raporturi existente numai între pârâtă și chemata în garanție A.
N.
de A.
F.
B.
- D.
G.
de A.
a M. C.
, D.
G.
a F.
P.
B. -N.
și A.
F.
P.
a mun. B.
nu pot
fi discutate în acest litigiu.
Pentru aceste considerente de ordin procedural, cererea introdusă împotriva terților A. N. de A. F. B. - D. G. de A. a M. C., D. G. a F. P. B. -N., A. F. P.
a mun. B. a fost analizată numai pentru obligația la care pârâta SC "O. P. "; SA este îndatorată prin prezenta hotărâre judecătorească, circumscrisă subsidiarului ei.
D. perspectiva soluției date acțiunii introductive, chemarea în garanție este întemeiată împotriva chematei în garanție A. N. de A. F. B., aceasta fiind organul de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea M. ui Economiei si F., finanțata de la bugetul de stat potrivit art. 1 din H.G.109/2009 privind organizarea si funcționarea A. N. de A. F.
Se reține că impozitul pe venit, calculat asupra indemnizației de concediere acordată reclamantului a fost reținut de către pârâta O. P. SA - mare contribuabil, și cum sumele reținute au fost virate de către pârâtă bugetului general consolidat, conform art.114 alin.2/1 din OG nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală, administrat de chemata în garanție A. N. de A. F.
B., aceasta are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului, motiv pentru care tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta împotriva acestei chemate în garanție.
Chiar dacă la data concedierii reclamantului, pârâta SC O. P. SA se afla în administrarea Direcției Generale de A. a M. C. (conform Anexei 2 din Ordinul nr.753/2006 și potrivit HG nr. 495/2007), începând cu
data de_, aceasta a fost reorganizată în cadrul A. ca direcție generală, fără personalitate juridică, prin comasare în conformitate cu art.III din HG nr.1171/2007 și HG nr.109/2009. Comasarea s-a făcut prin absorbția Direcției generale de administrare a marilor contribuabili de către A. N. de A.
F., în condițiile Decretului nr.31/1954 cu privire la persoanele fizice si persoanele juridice, cu modificările ulterioare.
Prin urmare, calitatea de chemată în garanție o are A. N. de A.
B. care are obligația de despăgubire cu privire la suma pe care pârâta a fost obligată să o plătească reclamantului astfel că cererea de chemare în garanție a celorlalte chemate în garanție A. N. de A. F. - D.
a F. P. B. N. - A. F. P. B., D. G. a
F. P. B. -N. și D. G. de A. a M. C. din cadrul A. N. de A. F. B. a fost respinsă.
Totodată, în baza art.274 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că chemata în garanție A. N. de A. F. B. se află în culpă procesuală raportat la admiterea cererii de chemare în garanție, a fost obligată să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 348 lei cheltuieli de judecată, reprezentând o parte din onorariul avocațial achitat de pârâtă în toate fazele procesuale.
La stabilirea acestei soluții, tribunalul a precizat că pârâta angajator a efectuat apărări atât privind acțiunea civilă, cât și cererea de chemare în garanție, situație în care o parte din cheltuielile efectuate de aceasta au vizat acțiunea civilă ce a fost admisă și față de care este în culpă procesuală, caz în care aceste cheltuieli trebuie suportate de pârâtă, tribunalul acordând o sumă stabilită global și echitabil raportat la poziția pârâtei în proces.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC O. P. S.A.,
solicitând, în principal, admiterea recursului modificarea hotărârii recurate cu consecința respingerii acțiunii promovate, iar în subsidiar, admiterea recursului modificarea hotărârii recurate și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecata la care a fost obligată recurenta.
În motivarea recursului pârâta arată că această hotărârea atacată este netemeinica și data cu încălcarea a legii.
Astfel, în ceea ce privește excepția tardivității, precizează recurenta că, prin decizia de încetare a contractului individual de muncă, fiecărui salariat care a făcut parte din procesul de restructurare, i s-a comunicat suma neta acordata ca plata compensatorie, această sumă fiind cunoscută de salariat prin semnarea deciziei, și avea posibilitatea să o conteste în termen de 30 de zile, potrivit art. 8 din decizie.
Textul articolului nu face diferențiere între diversele tipuri de contestații care pot fi formulate și nici nu prevede, așa cum în mod eronat se retine prin hotărârea atacata, faptul ca termenul de 30 de zile este aplicabil doar daca se contesta măsura concedierii, astfel că soluția instanței, de respingere a excepției tardivității și de admitere a acțiunii reclamantului, este nelegala, deoarece în acest mod instanța a modificat în mod implicit și dispoziția de încetare a contractului de munca în partea privitoare la despăgubirile acordate, fără ca partea sa o solicite în termenul legal.
Nelegala și netemeinică este și soluția pronunțata de instanța de fond de admitere a acțiunii precizate formulate de reclamant/a.
Așa cum în mod corect reține instanța de fond, potrivit deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel C., Secția a II-a civila de contencios administrativ și fiscal, litigiul promovat de reclamant/a este unul de dreptul muncii.
În aceste condiții, instanța de rejudecare urma să analizeze dacă angajatorul (recurenta) a respectat normele fiscale incidente, și mai ales
dispozițiile art. 40 alin. 2 lit. f din Codul muncii. Potrivit acestor dispoziții, angajatorul are obligația de a plăti toate contribuțiile și impozitele aferente aflate în sarcina sa, precum și de a retine și vira contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.
Câtă vreme s-a stabilit, potrivit înțelegerii părților, a codului muncii și a codului fiscal, reținerea de către angajator a impozitului aferent indemnizației de concediere, este evident ca recurenta nu a făcut altceva decât sa respecte voința părților și normele legale incidente. În acest context, este nelegala și netemeinica soluția instanței de fond de obligare a recurentei la restituirea acestor sume reținute și virate la bugetul de stat.
Plățile compensatorii au fost acordate în temeiul Planului Social, care reprezintă legea părților, Patronat și Sindicat, iar acesta prevede în mod clar faptul că impozitul pe venit se va suporta de către angajatul P., debitorul obligației fiscale, prevederile contractuale cuprinse în Planul Social nefiind contrare legislației în vigoare la data concedierii, ci reprezintă tocmai o concretizare a dispozițiilor legale. Astfel recurenta înțelege să facă trimitere la prevederile art. 55 alin. 4 lit. j din codul fiscal și pct. 68 lit. din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Precizează recurenta că, potrivit Adresei nr. 91968/_ emisă de A., sunt supuse impozitării ,,_ compensațiile bănești individuale acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective_ sunt venituri asimilate salariilor. Astfel veniturile obținute în condițiile mai sus-menționate sunt venituri impozabile, iar determinarea impozitului se face în conformitate cu prevederile art. 57 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Plătitorii de salarii și venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și retine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat pana la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri _";.
Mai mult decât atât, în urma cererii Companiei de clarificare a acestor dispoziții legale, Ministerul Finanțelor Publice - D. G. Juridică, conform adresei nr. 613099/_, consideră că prevederile din Codul fiscal și cele din Normele Metodologice reglementează situații distincte, respectiv cele din Codul Fiscal tratează numai cazul în care plata indemnizațiilor de concediere este reglementată de acte normative, iar cele din Normele Metodologice celelalte situații, astfel că aceste venituri sunt supuse impozitării ca orice venit salarial. :
"(…) Dispozițiile normative menționate anterior (n.r. art.55 alin.4 lit. j) din Codul Fiscal) sunt incidente în situațiile în care acordarea plăților compensatorii este reglementată prin acte normative. De exemplu, plățile compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 8/2003 cu modificările și completările ulterioare salariaților concediați colectiv se încadrează din punct de vedere fiscal în dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul Fiscal, asupra lor necalculându-se impozit pe venit._ Prin urmare precizam ca veniturilor realizate sub forma de compensații bănești, acordate de compania d-voastră (n.r. O. P. S.A.) cu ocazia concedierii colective în baza contractului colectiv de munca și nu în temeiul unei legi, le sunt aplicabile dispozițiile art. 55 alin. 2lit. k din Codul fiscal și pct. 68 lit. l) referitor la art. 55 din Codul fiscal, din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004. astfel încât acestea se supun impunerii în condițiile art.57 alin. 2 din Legea nr. 571/2003";.
Prin urmare, interpretarea gramaticală, logică și sistematică a dispozițiilor art. 55 din Codul fiscal, coroborată cu răspunsurile de la autoritățile statului mai sus menționate, duce la concluzia că veniturile din indemnizațiile de concediere care îndeplinesc cumulativ cele doua condiții, respectiv: sunt acordate din
fondul de salarii al Companiei, conform prevederilor contractuale ale CCM P. și nu sunt reglementate prin acte normative, reprezintă venituri asimilate salariilor și în consecința sunt supuse impozitării.
O alta critica adusa hotărârii recurate vizează data de la care a fost acordată dobânda legală, recurenta apreciind că aceasta se poate acorda doar de la data introducerii acțiunii.
De asemenea, recurenta înțelege să critice hotărârea primei instanțe și cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, subliniind faptul că suma la care a fost obligată reprezintă 1/3 din cuantumul pretențiilor, fiind astfel nejustificată în raport de complexitatea redusă a cauzei.
Pe de altă parte, precizează faptul că, prin dispozitivul hotărârii, instanța de fond a obligat-o pe chemata în garanție doar la plata cheltuielilor efectuate de se O. P. SA nefiind obligată și la plata cheltuielilor de judecata la care a fost obligată recurenta fata de reclamanta.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta - chemată în garanție
A. N. de A. F. - D. G. A. F. a M. C. B.
, solicitând modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată de către recurentă că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a A. N. de A.
F., fără a motiva în niciun fel soluția pronunțata.
Prin urmare, solicită să se retină că, instituția a înțeles să invoce excepția lipsei calității sale procesuale-pasive, motivat de faptul că intimatul/a reclamant/a a fost angajatul SC P. SA B., societate comerciala care a calculat și a reținut impozitul pe venit și, prin urmare, între intimatul/a reclamant/a și instituția sa nu a existat nici un raport juridic, astfel ca A. N. de A. F. nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecații și de aceea nu exista motive pentru a se pronunța o hotărâre judecătoreasca în contradictoriu cu această instituție.
Totodată, instituția pârâtă nu poate răspunde nici solidar cu intimata parata SC P. SA, întrucât nu are aceleași drepturi și nici aceleași obligații cu aceasta, în prezent nefiind născut nici un raport juridic intre aceasta societate și organele fiscale, cat timp societatea nu a formulat o cerere de restituire în conformitate cu prevederile art. 117 C.proc.fisc..
Mai mult, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004 nu exista nici un raport juridic născut între reclamant/a și organele fiscale, având în vedere faptul ca intimata parata SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit conform declarațiilor fiscale întocmite și depuse de către aceasta la organul fiscal competent.
Având în vedere obligațiile ce-i reveneau intimatei parate SC P. SA, menționate anterior, învederează instanței că atât modul de calcul cât și sumele reținute cu titlu de impozit aferent sumelor compensatorii îi aparține paratei, deoarece această societate comerciala a inițiat procedura concedierilor colective iar sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale au fost acordate din fondul de salarii.
În același context, pârâta susține că instanța de fond a admis în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei SC O. P. SA.
În ceea ce privește excepțiile inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție invocate de către A. N. de A. F., acestea au fost respinse în mod greșit de către instanța de fond.
Precizează recurenta că a înțeles să invoce excepția inadmisibilității atât în ceea ce privește acțiunea introductivă de instanță cât și în ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată, întrucât, potrivit dispozițiilor art.117
din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, sumele plătite la bugetul de stat se restituie la cererea debitorului.
Intimata pârâta SC P. SA este de fapt debitorul obligațiilor fiscale privind reținerea și virarea la bugetul de stat, a impozitului pe venit aferent compensațiilor bănești acordate în urma desfacerii contractelor individuale de munca ca urmare a concedierilor colective.
Având în vedere ca, intimata parata SC P. SA a calculat și reținut impozitul pe venit aferent compensațiilor bănești individuale acordate ca urmare a concedierilor colective, solicită să se rețină că, această instituție era singura în măsura să solicite restituirea sumelor, în concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu completările și modificările ulterioare.
Astfel, restituirea ar putea fi posibila numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, cu modificările și completările ulterioare și O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget.
Intimatul/a reclamant/a nu a formulat o plângere prealabila către organul fiscal competent, în speța către A. N. de A. F. - D. G. de
A. a M. C., și ca atare, consideră recurenta că instanța de fond a fost în eroare atunci când a reținut ca reclamantul/a ar fi respectat aceasta procedura.
Prin urmare, recurenta parata - chemata în garanție - A. - a invocat, prin întâmpinările formulate, atât excepția inadmisibilității acțiunii cat și a cererii de chemare în garanție pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, susținând c[ exista, în ceea ce privește instituția, o reglementare legala derogatorie de la dreptul comun care stabilește îndeplinirea unei proceduri speciale în materia restituirii sumelor de la buget, materializata în prevederile art. 117 Cod proc. fiscala și în dispozițiile pct. 2 din Anexa 1 la OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, coroborate cu prevederile art. 33 din O.G. nr. 92/2003.
Pe fondul cauzei, recurenta consideră că instanța de judecata a refuzat aplicarea unei legi în vigoare, în speță, a dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k) din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile punctului 68, lit. I) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin
H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă, sunt considerate venituri asimilate salariilor și, în consecința, sunt supuse impozitării, aceste sume fiind distincte de plățile compensatorii, astfel cum acestea sunt definite prin dispozițiile art. 28 din OUG nr. 98/1999, și care sunt neimpozabile potrivit art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal.
Referitor la obligarea A. -DGAMC la plata dobânzii legale, de la data reținerii impozitului și până la data restituirii efective, solicită instanței de recurs să constate că soluția primei instanțe este greșită în condițiile în care reclamantul/a nu a formulat o astfel de cerere prin acțiunea inițială ci doar prin întregirea cererii de chemare în judecată care a fost depusă la dosar cu încălcarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și art. 134 C.pr.civ..
Mai mult decât atât, cererea completatoare formulata de către intimatul/a reclamant/a, prin care a solicitat, ulterior, dobânda legala, nu a fost comunicată recurentei, fiind evident că nu a fost respectat principiul contradictorialității.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, solicită instanței de recurs să constate că în mod neîntemeiat, instanța de fond a considerat ca sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 C.pr.civ..
Prin întâmpinarea înregistrată la dosar în data de_ (f. 33), pârâta S.C.
O. P. S.A. a solicitat respingerea recursului declarat de A.N.A.F. în ceea ce privește soluția de admitere a cererii de chemare în garanție și de obligare a
A.N.A.F. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea O. P., ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește excepțiile reiterate prin motivele de recurs.
Excepția tardivității
cererii de chemare în judecată, invocată de către recurenta pârâtă SC O. P. SA, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.1 lit. a C. muncii, în forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 139/_ (f. 12 fond), privind încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, modificată prin Decizia nr. 222/_ (f. 15 ), cererile având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, referitor la încetarea contractului individual de muncă, pot fi formulate în termen de 30 de zile calendaristice de la data la care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului, însă, în cauza dedusă judecății, după cum corect s-a reținut și de către prima instanță, obiectul litigiului dedus judecății nu îl constituie măsura concedierii reclamantului/ei, astfel că nu este aplicabil termenul de 30 de zile menționat.
Prima instanță, respectând îndrumările date prin decizia de casare, în mod corect a apreciat că obiectul litigiului, astfel cum acesta rezultă potrivit cadrului procesual fixat de reclamant/a prin cererea de chemare în judecată, îl constituie plata unor sume de bani reținute și virate cu titlu de impozit de către pârâtă, reclamantul/a contestând practic modul în care angajatorul a aplicat dispozițiile legale cu ocazia determinării cuantumului indemnizației de concediere.
Este adevărat că termenul de contestare a deciziei emisă de angajator a fost prevăzut în conținutul acesteia, fără a se face distincție între măsura concedierii și alte măsuri luate potrivit aceleiași decizii, însă acest fapt nu poate determina crearea unei legături indisolubile, accesorii, între contestarea măsurii concedierii și contestarea cuantumului indemnizației de concediere, doar pentru simplul motiv că acest cuantum a fost menționat în conținutul aceluiași act emis de angajator. Pentru acest motiv nu pot fi primite nici susținerile recurentei potrivit cărora, prin respingerea excepției tardivității, instanța ar fi modificat implicit și dispoziția de încetare a contractului individual de muncă în partea privitoare la despăgubirile acordate.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta A.
,
Curtea constată că această instituție a fost chemată în judecată în dublă calitate, aceea de pârâtă, în cererea de chemare în judecată promovată de reclamant, și de chemată în garanție, în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA.
Într-adevăr, în ceea ce privește calitatea sa de pârâtă, sunt fondate criticile aduse de recurenta A. hotărârii atacate, în sensul inexistenței unui raport obligațional față de reclamant, în prezentul cadru procesual, astfel cum acesta a fost determinat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care reclamantul nu a formulat o acțiune în contencios fiscal cu respectarea dispozițiilor legale în materie, inclusiv prin urmarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 250 din C.pr.fiscală.
Pe de altă parte însă, referitor la cererea de chemare în garanție a A., Curtea constată că față de aceasta se justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.
Astfel, potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Este știut faptul că cererea de chemare în garanție este justificată pe rațiunea că cel care transmite altuia un drept este obligat să-i garanteze folosul, sub toate formele, potrivit cu natura acelui drept, garanția putând să reiasă din lege sau dintr-un contract încheiat între părți.
Însă, din textul art. 60 alin. 1 C.pr.civ., rezultă faptul că cererea de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Or, obligația recurentei de garanție față de pârâta O. P. SA, derivă din
lege.
După cum de altfel recunoaște și recurenta A. prin motivele de recurs,
pârâta SC O. P. are calitatea în condițiile art. 117 C.pr.fiscală și ale prevederilor OMFP 1899/2004, să solicite restituirea sumelor reprezentând impozitul aferent sumelor reprezentând indemnizația de concediere, și ar fi justificată o astfel de solicitare în cazul în care, în prezentul litigiu, pârâta ar cădea în pretenții față de reclamant/a.
Prin urmare, chiar dacă în prezentul cadru procesual, astfel cum acesta a fost determinat prin cererea de chemare în judecată, nu există un raport juridic direct între reclamant și organele fiscale, față de recurentă se justifică participarea sa în proces, având calitate procesuală pasivă în cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC O. P. SA. De altfel, prin sentința instanței de fond, recurenta nu a fost obligată direct către reclamant/a, ci, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, și în limitele acesteia, a fost obligată să restituie pârâtei sumele reținute cu titlu de impozit pe venit.
Excepția inadmisibilității acțiunii și a cererii de chemare în garanție, invocată de recurenta A., nu poate fi reținută în cauză, în condițiile în care, potrivit considerentelor anterior expuse, reclamantul/a a înțeles să promoveze un litigiu în contradictoriu cu fostul său angajator, nemulțumit fiind de felul în care acesta a înțeles să-i calculeze cuantumul indemnizației de concediere, litigiul fiind supus soluționării potrivit normelor specifice conflictelor de muncă, și nicidecum procedurii de contencios fiscal.
Pe fondul cauzei
, Curtea constată că sunt fondate criticile aduse de recurente hotărârii atacate, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ..
Astfel, reclamantul a beneficiat cu ocazia concedierii sale de o indemnizație de concediere acordată în temeiul art. 50 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate și pct. 4 din Planul Social, anexă la contractul colectiv de muncă, determinată raportat la vechimea reclamantului în cadrul SC P. SA și la salariul mediu brut pe unitate.
Potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, sunt asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, "sumele acordate cu titlu de compensații bănești individuale, acordate persoanelor disponibilizate prin concedieri colective, din fondul de salarii, potrivit dispozițiilor prevăzute în contractul de muncă";.
Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. 4 lit. j din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, reținute de prima instanță ca temei pentru admiterea pretențiilor reclamantului/ei, nu sunt incluse în veniturile salariale și nu sunt impozabile "sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, precum și sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere și de restructurare, acordate potrivit legii";, însă reclamantul/a nu se găsește în ipoteza reglementată de acest text legal.
Astfel, prevederile art. 55 alin. 4 lit. j impun două condiții în ceea ce privește exceptarea de la impozitul pe venit și anume, plățile compensatorii să fie acordate potrivit legii și să fie calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, or, reclamantul/a a beneficiat de o indemnizație de concediere în baza prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la Nivel de P., din fondurile proprii ale acestei unități, și nu în temeiul unei dispoziții legale, iar această indemnizație a fost calculată prin raportare la salariul mediu brut pe unitate și nicidecum în funcție de salariul net cum se impune prin cerința textului legal menționat anterior.
Se constată astfel că dispozițiilor art. 55 alin. 2 lit. k din Codul fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 68 lit. l din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare, și dispozițiile art. 55 alin. 4 lit. j) din Codul fiscal, reglementează două situații diferite, neputându-se considera, cum eronat s-a apreciat de către prima instanță, că prin prevederile cuprinse la pct. 68 lit. l din Normele Metodologice se adaugă la actul normativ în baza căruia acestea au fost adoptate.
Fiind vorba de compensații bănești acordate sub forma unei indemnizații de concediere, plătite de către pârâta SC O. P. SA, din fonduri proprii, ele sunt considerate venituri asimilate salariilor și, prin urmare, sunt supuse impozitării, astfel că este neîntemeiată cererea privind restituirea sumelor reținute cu titlu de impozit pe venit, impozitarea fiind în concordanță cu prevederile legale menționate anterior.
Așa fiind, având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 C.pr.civ., Curtea va admite recursurile declarate cu consecința modificări în parte a sentinței atacate în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate de reclamant/a.
Ca urmare a respingerii acțiunii reclamantului, va fi respinsă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, urmând a fi înlăturată și dispoziția instanței de obligare a pârâtei SC O. P. SA și a chematei în garanție A. N. de A. F. - D. G. de A. a M. C. la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.
În temeiul dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., reclamantul/a va fi obligat/a să plătească pârâtei SC O. P. SA suma de 1045,3 lei, cheltuieli de judecată la fondul cauzei, reprezentând onorariu avocațial, cheltuieli calculate având în vedere toate fazele procesuale ale prezentului litigiu, mai puțin în prezentul recurs în care nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâta S.C. O. P. S.A. și de chemata în garanție A. N. DE A. F. S.A. împotriva sentinței civile nr. 651/F/_ a Tribunalului B. -N., pronunțată în dosarul nr. _ *, pe care o modifică în parte și, în consecință, respinge ca nefondată acțiunea
formulată de reclamantul M. Ș. împotriva pârâtei S.C. O. P. S.A. Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta
S.C. O. P. S.A. împotriva chematei în garanție A. N. DE A. F.
D. G. DE A. A M. C. .
Obligă reclamantul/a la plata în favoarea pârâtei S.C. O. P. S.A. a sumei de 1045,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația pârâtei S.C. O. P. S.A. de a plăti reclamantei suma de 2310 lei cheltuielile de judecată în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Înlătură obligația chematei în garanție A. N. DE A. F. - D.
G. DE A. A M. C. de a plăti pârâtei S.C. O. P. S.A. suma de 348 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale în primul ciclu procesual și în rejudecare.
Menține restul dispozițiilor sentinței care nu contravin prezentei decizii. Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||
S. | D. D. | G. | L. | D. C. M. |
Red.DG/dact.MS 3 ex./_ Jud.fond: C.I.
