Decizia civilă nr. 2309/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2309/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de chematul în garanție M. E.
N. împotriva sentinței civile nr. 1127 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._ respectiv recursurile declarate de pârâții C. LOCAL B. și P. C. B., privind și pe intimații reclamanta LS
D. ÎNVĂȚĂMÂNT S., Ș. G. D. și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurenților pârâți - consilier juridic Gavriș V., care depune la dosar delegația sa de reprezentare.
Procedura de citare este realizată.
Recursurile sunt declarate și motivate în termen legal, au fost comunicate intimaților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâții recurenți au formulat întâmpinare la recursul declarat de chematul în garanție, iar reprezentantul acestora arată că nu are cereri de formulat și înțelege să susțină recursurile declarate de pârâți și întâmpinarea la recursul chematului în garanție.
Nefiind formulate cereri în probațiune sau de altă natură, Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul pârâților recurenți susține recursurile declarate de aceștia solicitând admiterea lor și respingerea recursului declarat de minister.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6278 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._
s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. UI LOCAL B. și P. UI C. B. - I. P. UI, excepție invocată de acești pârâți.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT
S. - în numele membrilor de sindicat G. V., M. D., B. O., C. R., C. C., G. R., G. R., S. L., IA. M., H. A., L. M., B. F., G. A., C. S., G. V., G. D. ANA, R. C. ,
B. M., T. C. M., în contradictoriu cu pârâții, Ș. G. D. ,
județul S., C. LOCAL B. și P. C. B. - I. P. UI, și în consecința pârâții au fost obligați la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale ale reclamanților, și pârâtele au fost obligate să plătească reclamanților drepturile salariale
neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare 1 în cuantum de 400 de lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_, actualizate în funcție de coeficientul de inflație defalcat pe fiecare lună, calculat de la data scadentei și până la data plătii efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S., cerere formulată de pârâtul C. Județean S., și în consecință chematul în garanție a fost obligat să asigure fondurile necesare plătii acestor drepturi.
S-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a M. ui F.
P., cerere formulată de pârâții C. LOCAL B. și P. C. B. - I.
P. UI.
Pârâții au fost obligați la plata către reclamant a sumei de 136,40 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. Județean S., că finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, respectiv finanțarea de bază ce interesează în speță, se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ- teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetului local, primarul are calitatea de ordonator principal de credite, instanța a apreciat că legitimitatea procesuală pasivă a pârâtului P. orașului Z. a fost conferită de art. 21 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, art. 4 din OUG 22/2002 coroborate cu art. 167 din Legea nr. 84/1995, iar potrivit art. 167 din Legea 84/95 C. local a fost finanțatorul unităților de învățământ ca atare excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții C. Județean S. s-a respinse ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că potrivit art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă "orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată", iar art. 42 Cod procedură civilă se dispune că "persoanele care nu au exercițiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate... ".Potrivit art. 36 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 C. local aprobă la propunerea primarului bugetul local, virările de credite, iar potrivit art. 167 alin. 2 și 4 din Legea 84/1995 finanțarea complementară se asigură din bugetele locale. Așadar excepția lipsei capacității procesuale pasive a C. Județean S. se respinge ca neîntemeiată
Asupra fondului cauzei, instanța a reținut că membrii de sindicat reprezentați sunt angajați ai pârâtei de rândul 1 și nu au beneficiat, începând cu_ de drepturile salariale în conformitate cu Legea nr. 330/2009 coroborată cu Legea nr. 221/2008 de aprobare cu modificări a Ordonanței de Guvern nr. 15/2008, respectiv înmulțirea cu coeficientul de multiplicare 1,000 la valoarea de 400,00 lei.
Prin dispozițiile OG nr. 15/2008, privind creșterile salariale ale personalului din învățământ pe anul 2008, art. 1 alin. 1 lit. b și c, se stabilea valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, astfel încât, în anumite intervale de timp, se asigura o creștere a drepturilor salariale ale personalului didactic auxiliar pentru anul 2008 cu 16% mai mult față de nivelul din 31 decembrie 2007.
Acest act normativ a fost aprobat cu modificări de către Parlamentul României prin Legea nr. 221/2008, principala modificare constând în majorarea coeficientului de multiplicare 1,000 la 400,00 lei pentru perioada 1 octombrie -_, aceasta reprezentând valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Această valoare a fost diminuată prin ordonanțe de urgență succesive care au fost ulterior declarate neconstituționale prin decizii ale Curții Constituționale. Curtea Constituțională a stabilit că adoptarea ordonanțelor de urgență numai în scopul contracarării unei măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului din învățământ adoptate de Parlament încalcă articolul 1 alin. 4, art. 61 alin. 1 și art. 115 alin. 4 din Constituție. (Decizia nr. 1221/12 noiembrie 2008, Decizia nr. 842/2 iunie 2009, Decizia nr. 989/30 iunie 2009).
Prin Decizia nr. 3/2011 privind recursul în interesul legii publicată în Monitorul Oficial nr. 350 din_, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, astfel cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 221/2008, constituie temei legal pentru diferența dintre drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice potrivit acestui act normativ și drepturile salariale efectiv încasate, cu începere de la 1 octombrie 2008 și până la data de 31 decembrie 2009 ca efect al deciziilor Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 136/2008, nr. 151/2008 și nr. 1/2009.
Potrivit art. 330/7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, dezlegarea dată de înalta Curte de C. și Justiție, printr-o decizie în interesul legii, problemelor de drept judecate a fost obligatorie pentru instanțe de la data publicării în Monitorul Oficial.
În ce privește aplicarea dispozițiilor Legii 221/2008 și în anul 2010, instanța a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 2 din Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a menționat că "realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a prezenței legi nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", iar art. 12 alin. 3 din același act normativ a precizat că "în anul 2010, salariile, soldele și indemnizațiile lunare de încadrare se stabilesc potrivit art. 30 alin. 5 fără a fi utilizați coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele la prezența lege. "
Art. 30 alin. 5 din Legea 330/2009 prevedea că "în anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezența lege; sporurile prevăzute în anexele la prezența lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009. "
Însă, ținând seama de faptul că prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice intraseră în vigoare la 1 ianuarie 2010, dar nici acest act normativ și nici Legea nr. 329/2009 nu conțineau vreo reglementare expresă cu privire la modul de încadrare a personalului din aceste instituții și la modul de salarizare a acestuia după expirarea contractelor colective de muncă, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, publicată în M.O. nr. 62 din 27 ianuarie 2010.
Potrivit art. 5 al. 1 din O.U.G. nr. 1/2010, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstra salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată,
fără a fi afectate de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009 prevăzute la art. 10 din Legea nr. 329/2009. Pentru personalul didactic din învățământ art. 5 al. 6 din O.U.G. nr. 1/2010 prevedea că reîncadrarea la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioadă mai - decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009.
Însă, cum prin Decizia nr. 3 din 4 aprilie 2011 înalta Curte de C. și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, stabilind că acestea s-au aplicat pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31 decembrie 2009, instanța a apreciază că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 nu se poate realiza altfel decât pe coeficienții și salariul avut în plată la 31 decembrie 2009, stabilit în conformitate cu Legea nr. 221/2008, și nu cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2009.
O altă interpretare a prevederilor art. 5 al. 6 din O.U.G. 1/2010 ar conduce la nesocotirea deciziei susmenționate, dar și a considerentelor de principiu rezultate din deciziile Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării cadrelor didactice .
Acest aspect l-a reținut și Curtea Constituțională în Deciziile nr. 877 din 28 iunie 2011 și 1376/18 octombrie 2011.
Cererea de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S. a fost admisă având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 167 alin .(18) din Legea nr.84/1995-Legea învățământului republicată, potrivit cărora "Finanțarea
cheltuielilor privind inspectoratele școla re, casele corpului didactic, palatele ș i
cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică, centrele
logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive, și școlare se asigură de la
bugetul de stat, prin bugetul M. ui E. și C. ."
În baza art. 274 Cod Procedura Civilă, instanța a obligate pârâta la plata sumei de 136,40, reprezentând cheltuieli de judecată.
Față de considerentele expuse, instanța a admis cererea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs chematul în garanție M. E.
N., pârâții C. LOCAL B. și P. C. B. .
Chematul în garanție M. E. N. a solicitat
casarea hotărârii recurate și pe fond respingerea acțiunii în ceea ce îi privește.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că criticile se referă la faptul că instanța de fond nu aținut cont de stricta aplicare a normelor imperative în domeniul dedus judecății.
Astfel partea nu justifică calitatea procesuală pasivă a M. E. N.
, raportat la capetele de cerere, obligația care își are temeiul în art. 112 C. pr. civilă; M. E. N. și cadrele didactice nu au nici un fel de raporturi juridice de muncă, cu atât mai mult nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor pentru reclamanți.
Prin definiție, raporturile juridice de muncă au caracter intuituu personae, presupun existența numai a două părți contractante spre deosebire de raporturile juridice civile și cele comerciale.
Calitatea de angajator, așa cum este definită această noțiune la art. 10 și art. 14 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii cu modificările și completările ulterioare, o are numai directorul unității de învățământ cu personalitate
juridică, conform art.11 alin. 5 din Legea nr.128/1997, coroborat cu art. 7 alin. 8 din Legea nr. 84/1995 și art. 22 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.
Potrivit art. 25 din Legea nr.128/1997 și în conformitate c prevederile Legii nr. 90/2001, M. E. N. - în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale-are funcții publice specifice care implică exercițiul autorității de stat și funcții de conducere, îndrumare și control.
În nici un caz M. nu are calitatea de angajator față de reclamant, întrucât conform principiului specialității capacității de folosință, nu poate încheia contracte individuale de muncă cu personalul didactic de predare, nu are competența de a recalcula salarii și implicit nici de a plăti salarii.
În al doilea rând, M. E. naționale nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat.
Conform art.13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.";
Prin art.1 din Normele metodologice privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat aprobate prin Hotărârea de guvern nr. 538/2001 se prevede"; începând cu anul 2001 cheltuielile privind finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor suportate de la bugetul de stat";.
Având în vedere solicitările părții potrivnice, precum și atribuțiile M. ui Educație N. care nu are calitatea de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat și nici angajator al personalului didactic, solicită instanței să admită excepția astfel cum a fost invocată și să respingă cererea de chemare în garanție cu privire la M. Educație N. ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Având în vedere argumentele prezentate, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a M. Educație N., iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept: art. 3041, art. 304.6, art.304.8, art.304.9 Cod procedură civilă,
R.G. nr. 536/2011 privind organizarea și funcționarea MECTS, Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Ramură Învățământ 2007-2008, înregistrat la
M.M.F.E.S. sub nr. 596/_, Legea 329/2009.
Pârâții C. LOCAL B. și P. C. B.
au solicitat admiterea recursurilor ca fondate, și rejudecând în fond, admiterea acțiunii și modificarea sentinței recurate, ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că în fapt prin Sentința civilă nr.6278/17 decembrie 2012 a Tribunalului S., s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al comuni B., precum și a primarului acesteia, invocându-se dispozițiile art.36 alin. 4 din Legea nr.215/2001 privind administrația publică locală, republicată, potrivit cărora, C. local aprobă la propunerea primarului, bugetul local, virările de credite etc.
S-au invocat, de asemenea dispozițiile art.167 alin.2 și 4 din Legea nr.84/1995, potrivit cărora finanțarea complementară se asigură de la bugetele locale și s-a dispus obligarea C. ui local al comunei B. și a primarului acestei comune, față de persoanele angajate ale Scolii Gimnaziale D., la aplicarea coeficientului de multiplicare," 1" în cuantum de 400 lei ca bază de calcul a drepturilor salariale neacordate reprezentând diferența dintre drepturile salariale calculate cu coeficientul de multiplicare "1" în cuantum de 400 lei și cele efectiv încasate, pentru perioada_ -_ actualizate în funcție de
coeficientul inflației defalcat pe fiecare lună calculat de la data scadenței și până la data plății efective.
Tot prin sentința menționată instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a M. ui E., C., T. și S.
, cerere formulată de C. local al comunei B. cu nr.4565/20 noiembrie 2012 aferentă dosarului nr._ al Tribunalului S. .
Prin aceiași sentință, s-a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a M. ui F. P., a C. ui Local al C. B., precum și a primarului acestei comune, obligând pârâții menționați la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 136,40 lei.
Netemeinicia și nelegalitatea instanței de fond, cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a C. ui local al comunei B., ca și a primarului acestei comune, prin invocarea dispozițiilor art.36 alin.4 din Legea nr.215/2001, este cât se poate de evidentă, prin prisma dispozițiilor art.167 alin
din Legea nr.84/1995, care era în vigoare în perioada_ -_ cât și a dispozițiilor art.5 alin.7 din Legea nr. l1/2010-Legea bugetului de stat pe anul 2010, potrivit cărora este interzisă alocarea unor sume din bugetele locale, pentru finanțarea cheltuielilor de personal, respectiv a salariilor și contribuțiile aferente acestora.
Un alt motiv de netemeinicie și nelegalitate al sentinței recurate, îl constituie și faptul că, nu s-au respectat dispozițiile art.129 alin.(l) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, părțile din proces au obligația să efectueze dovada pretențiilor lor. În acest context, reclamanta, respectiv, L. sindicatelor din învățământ S., avea obligația să facă atât dovada propriei sale calități procesuale active, în raport de revendicările salariale solicitate prin intermediul instanței de judecată, cât și dovada calității procesuale pasive a C. ui Local al comunei B. și respectiv a primarului acestei comune, obligație care n-a fost respectată, potrivit legii, de către reclamantă, iar instanța de fond n-a analizat acest aspect esențial de nelegalitate al acțiunii reclamantei.
De asemenea, Sentința atacată este necesar a fi criticată și prin prisma faptului, că n-a analizat starea de fapt potrivit căreia,reclamanta a omis să efectueze dovada legalității coeficientului de multiplicare "1" în echivalent valoric de 400 lei, pe perioada_ -_, în sensul includerii acestuia în sporurile care se introduc în salariul de bază, care se acordă și personalului didactic, începând cu luna ianuarie 2010, în conformitate cu dispozițiile art.30 din Legea nr.330/2009, invocate în acțiunea civilă a reclamantei, deși acest aspect de fond al cauzei a fost menționat în întâmpinarea nr.7582 din 20 noiembrie 2012 al C. ui local al comunei B. .
Instanța de fond n-a analizat nici starea de fapt potrivit căreia, reclamanta a solicitat instanței de judecată, acordarea coeficientului de multiplicare în valoare de 400 lei ca baza de calcul a drepturilor salariale amintite, în condițiile Legii nr.221/2008, precum și a Ordonanței Guvernului nr.l5/2008 astfel cum a fost aprobată și modificată prin legea menționată. Ori temeiurile legale amintite, prevăd posibilitatea acordării drepturilor salariale revendicate de reclamantă pe perioada 1 octombrie 2008-31 decembrie 2009 și nicidecum pe perioada_ -_ la care se referă L. sindicatelor din învățământ S. .
Un alt motiv de netemeinicie și nelegalitate al sentinței recurate, îl constituie și faptul că instanța de fond, respectiv Tribunalul Sălaj se contrazice în mod evident afirmând în considerentele din finalul Sentinței Civile nr.6278/17 decembrie 2012, pe de o parte că, potrivit art.5 alin.(6) din OUG. nr. l/2010, reîncadrarea personalului didactic la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de baza la data de 31 decembrie 2009 stabilite în conformitate cu prevederile OUG. nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării
personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr.300/2009, iar pe de altă parte se afirmă faptul că reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face în raport de salariul și coeficienții stabiliți la data de 31 decembrie 2009, în conformitate cu Legea nr.221/2008 dar nu cu OUG nr.41/2009.
Ori dispozițiile OUG nr.41/2009 la care fac trimitere dispozițiile art. 5 alin.(6) din OUG nr. l/_ prevăd că valoarea coeficientului de multiplicare "1" este de 299,93 lei și nu de 400 lei cum în mod eronat a afirmat reclamanta prin acțiunea aferentă dosar nr._ al Tribunalului S. .
Un ultim motiv de netemeinicie și nelegalitate al sentinței recurate îl reprezintă și acela cu privire la omisiunea existentă în dispozitivul sentinței civile menționate de a admite cererea de chemare în garanție a M. ui E., C.
, T. și S. a C. ui local al comunei B. și a primarului acestei comune și nu a C. ui Județean S., precum și la respingerea ca nefondată a cererii de chemare în garanție a M. ui F. P., formulată de către cele două autorități legale ale comunei B., respectiv de C. local al comunei B. și primarul acestei comune, deși erau motivate în condițiile legii.
În drept: dispozițiile art.:3 pct. 3, 281 alin.(l) și 299-316 din Codul de procedură civilă, precum și pe textele de lege invocate în conținutul actualului recurs.
Intimata Direcția G. ă a F. P. a județului S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursului formulat față de MFP și menținerea sentinței atacate în sensul respingerii ca nefondată a cererii de chemare în garanție a M. ui F. P. .
Pârâții P. C. B. și C. LOCAL B. au formulat întâmpinare prin care au solicitat
respingerea recursului declarat de M. E. N. ca nefundat și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Intimata LS D. ÎNVĂȚĂMÂNT S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat
respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, Curtea reține următoarele:
Cu privire la recursurile declarate de pârâții P. C. B. și C. LOCAL B., Curtea reține că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru motivele ce succed.
Prin criticile de fond, recurenții arată că în condițiile în care nivelul salariilor din învățământul preuniversitar de stat se stabilește de către guvern prin mărirea sau micșorarea coeficientului de multiplicare, acțiunea nu putea fi admisă.
Or, o atare critică, deși întemeiată pe dispozițiile legale citate (art. 48 alin. 1 și 4 din Legea nr.128/1997, art. 1 din H.G. nr.1618/2009, art. 5 din Legea nr.11/2010) nu poate fi primită, întrucât tinde la răsturnarea interpretării obligatorii pentru instanțe a prevederilor legale vizând salarizarea personalului din învățământul preuniversitar, dată prin decizia pronunțată în interesul legii nr. 3/2011 a Înaltei Curți de C. și Justiție, astfel cum sunt evocate în motivarea instanței de fond, redată mai sus, și a dezlegărilor date de Curtea Constituțională a României în cuprinsul deciziei nr. 877/2011 asupra singurei interpretări constituționale posibile a prevederilor art. 5 alin. (6) din O.U.G. nr. 1/2010.
Se arată, în această decizie, că interpretarea din decizia în interesul legii nr. 3/2011 se impune și în cadrul operațiunii de aplicare a prevederilor art. 5 alin.
(6) din O.U.G. nr. 1/2010, prin care se prevede că "reîncadrarea personalului
didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul
salariile de bază la data de 31 decembrie 2009,
stabilite în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009";.
Ca atare, apar ca neîntemeiate motivele de recurs formulate sub acest aspect.
Pe de altă parte, se invocă imposibilitatea de a se aloca alte sume de către recurenți, decât cele avansate de la bugetul de stat, din cote defalcate din TVA, cu acest titlu, prin legea bugetului de stat pe 2010, Guvernul interzicând autorităților publice locale să aloce sume din bugetul local pentru plata cheltuielilor cu salariile instituțiilor sau ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Notând că drepturile salariale solicitate erau scadente în anul 2010 și prima parte a anului 2011, conform dispozitivului, sens în care vor fi avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la acea dată, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 167 din Legea nr. 84/1995 unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse.
Aceste considerente sunt valabile și raportat la dispozițiile Legii nr. 1/2011 (legea în vigoare la data promovării acțiunii, în timp ce Legea nr. 84/1995 era în vigoare la data derulării raporturilor juridice supuse judecății), similare în ce privește chestiunea finanțării unităților din învățământul preuniversitar.
Drept urmare, sursa din care trebuie plătite drepturile salariale neacordate în mod nelegal reclamanților rămâne tot bugetul local al unității administrativ- teritoriale de care aparține unitatea de învățământ, fiind fără relevanță din ce venituri se constituie sumele necesare pentru această plată, din punctul de vedere al reclamanților.
Este adevărat că în sensul prevederilor art. 14 din C. muncii coroborat cu dispozițiile art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic (dispoziții menținute în esență în Legea nr. 1/2011), calitatea de angajator aparține unității de învățământ, și prin urmare acesteia îi revine în primul rând obligația de a efectua calculul și plata drepturilor de natură salarială, însă îndeplinirea acestei obligații este dependentă de asigurarea finanțării corespunzătoare de la bugetul de stat și de la bugetele unităților administrativ-teritoriale, ori pentru aceasta sunt prevăzute, prin dispoziții legale speciale, atribuții specifice în sarcina altor instituții, printre care și consiliile locale ale unităților administrativ teritoriale.
În cauză, calitatea procesuală pasivă a recurenților este justificată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art.36 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local este cel care aprobă, la propunerea primarului, bugetul local și asigură și cadrul necesar privind furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația. Totodată, consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind educația, conform dispozițiilor art. 36 alin. 6 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001. În plus, conform art. 4 alin. (1) din HG nr._ privind finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, finanțate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preșcolar pentru anul 2010 "consiliile locale răspund de repartizarea sumelor și aprobarea bugetelor pentru fiecare unitate de învățământ cu personalitate juridică";.
C. local reprezintă autoritatea deliberativă a unității administrativ teritoriale, aceasta din urmă având personalitate juridică. Împrocesuarea
acestuia s-a făcut deci în reprezentarea unității administrativ teritoriale și raportat la calitatea pârâtului de autoritate publică locală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 1 alin. 1 și art. 2 alin. 1 lit.b din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Pe de altă parte, art. 63 alin. 4 lit. a) și b) din Legea nr. 215/2001 reglementează atribuțiile primarului de ordonator principal de credite, respectiv de întocmire a proiectului bugetului local.
În mod evident, primarul a fost chemat în judecată în considerarea calității sale de reprezentant al unității administrativ teritoriale, art. 62 alin. (1) din Legea administrației publice locale prevăzând expres această calitate.
Chemând în judecată pe acești pârâți, reclamanții au acționat prin considerarea raporturilor juridice care leagă angajatorul de acești pârâți, în condițiile în care raporturile de muncă în sistemul bugetar, pe lângă latura de drept privat pe care o comportă, au în subsidiar o latură specifică dreptului public, prin aceea că o parte importantă a acestor raporturi juridice de dreptul muncii este reglementată prin legi și pusă în aplicare de organe ale statului în regim de putere publică. Astfel, salarizarea cadrelor didactice și în general salarizarea în sistemul bugetar are o componentă de drept public, fiind stabilită prin lege și asigurată de la bugetul de stat. Or, considerând că drepturile salariale ale cadrelor didactice reprezentate în litigiu nu au fost calculate în acord cu prevederile legii, au fost chemate în judecată nu doar angajatorul, adică unitatea de învățământ reprezentată prin director, ci și autoritățile publice care au atribuții în asigurarea sumelor litigioase, tocmai în considerarea acestor atribuții. Practic, reclamanții se întemeiază pe dispozițiile legale care atribuie recurenților un anumit rol în asigurarea fondurilor pentru salarii recurenților, așa cum au fost arătate pe larg în sentință, pentru a solicita ca aceste autorități să își exercite atribuțiile legale în sensul asigurării sumelor necesare pentru acoperirea
integrală a salarizării cadrelor didactice.
Prin obligarea la aplicarea coeficientului de multiplicare de 1 în cuantum de
400 lei, s-a înțeles în fapt alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor astfel calculate și deci, efectuarea de către fiecare dintre cei implicați în procesul de salarizare a personalului didactic a procedurilor specifice pentru asigurarea fondurilor necesare plății.
În acest sens, se reține specificul raporturilor de muncă în cadrul unităților bugetare, în care deși încheierea formală a contractului individual de muncă se face între unitate și angajat, în fond, raportul este unul între stat și angajat, întrucât sursa financiară din care se achită drepturile salariale este bugetul de
stat și bugetul local, reglementarea raporturilor de muncă, a drepturilor și obligațiilor angajaților, a cauzelor răspunderii disciplinare, se face prin legi specifice, negocierea salarială este limitată, neputând fi negociate clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, cu alte cuvinte, statul se comportă ca un angajator în cazul acestor angajați. Ca atare, chemarea în judecată a recurenților se face în considerarea acestui raport juridic suis generis, ca reprezentând angajatorul sub aspect financiar în cadrul raportului de muncă.
Practic, este o aplicație a unei acțiuni oblice, în sensul art. 974 Cod civ., salariații acționând atât împotriva debitorului lor direct, în cadrul raportului de muncă, anume, instituția de învățământ angajatoare, cât și împotriva celor obligați să îi furnizeze resursele financiare, deci debitorii acesteia în ce privește aceste sume.
Neprevederea în buget a fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate de reclamanți nu poate determina sistarea plății acestor drepturi salariale, atâta timp cât ordonatorii de credite, în elaborarea bugetelor
instituțiilor din subordine, au obligația de a respecta inclusiv dispozițiile legale care reglementează drepturile salariale ale angajaților.
De altfel, acest aspect aparține etapei executării hotărârii, neputând fi opusă drepturilor de natură salarială ale reclamanților, care au caracter pur și simplu, nedepinzând de o atare pretinsă condiție suspensivă.
Faptul că nu au fost până în prezent aprobate fonduri de la bugetul de stat pentru achitarea drepturilor salariale litigioase nu poate conduce la modificarea sentinței atacate. Aceste aspecte privesc în fapt procedura de alimentare a bugetului local, din care se fac în final plățile pentru asigurarea salariilor cadrelor didactice. Or, acest aspect poate fi invocat în cadrul derulării raporturilor dintre recurenți și autoritățile care alimentează bugetul local, pentru a se solicita alocarea de fonduri în scopul asigurării sumelor necesare acoperirii plăților dispuse de instanță. Nu se diminuează însă participarea recurenților la raporturile juridice care, potrivit celor ce preced, întemeiază calitatea lor procesuală pasivă, nici semnificația juridică a acestor raporturi: altfel spus, recurenții rămâne a fi obligați la alocarea fondurilor bănești necesare plății sumelor restante datorate în favoarea unității de învățământ, potrivit competențelor legale la care s-a făcut referire mai sus.
Ultima critică din recurs vizează obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care arată că nu au culpă în nealocarea și neachitarea drepturilor salariale litigioase.
Or, se constată că recurenții s-au opus la admiterea acțiunii, prin întâmpinarea formulată la fond, iar pe de altă parte, în raport de considerentele dezvoltate în cele ce preced, acești recurenți reprezintă, cum s-a arătat, angajatorul în sens larg, adică statul, sub raport financiar, în ce privește salarizarea cadrelor didactice, astfel încât apare legală obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente judecății, căzând în pretenții sub aspectul nealocării fondurilor îndestulătoare pentru plata drepturilor salariale în cuantum integral pentru reclamanți.
Se reține incidența prevederilor art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1 C.proc.civ. și art. 10 și 14 din Codul muncii.
Cu privire la recursul declarat de chematul în garanție M. E. N.
, Curtea reține că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod greșit instanța de fond a reținut calitatea procesuală pasivă a chematului în garanției M. E. N., prin raportare la dispozițiile art.
167 alin .(18) din Legea nr.84/1995-Legea învățământului republicată, potrivit cărora "Finanțarea cheltuielilor privind inspectoratele școla re, casele corpului
didactic, palatele și cluburile copiilor, centrele și cabinetele de asistență
psihopedagogică, centrele logopedice, cabinetele școlare, cluburile sportive, și
școlare se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul M. ui E. și C.
."
Aceste prevederi - menținute în esență în Legea nr. 1/2011 - conferă calitatea de ordonator de credite M. ui E. N. DOAR în situațiile
limitativ arătate.
Or, în cauza de față finanțarea vizează școli gimnaziale, situație în care finanțarea este supusă regulilor generale cuprinse în art. art.13 din O.U.G. nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.";
În consecință, constatând că chematul în garanței nu are nici calitatea de angajator, nici pe cea de ordonator de credite, neavând de altfel nici un rol în
finanțarea unităților școlare de genul celor din speță, Curtea constată că motivele de recurs invocate de M. educației N. sunt fondate, fiind incidente prevederile art. 304 pct.9 C.pr.civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN
N. LEGII D E C I D E:
Admite recursul declarat de chematul în garanție M. E. N. împotriva sentinței civile nr.1127 din_ a Tribunalului S. pronunțată în dosar nr._, pe care o modifică, în parte în sensul că respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție a M. E. N. formulată de pârâta C. LOCAL B. .
Respinge ca nefondate recursurile formulate de pârâții P. C. B. și
C. LOCAL B. împotriva sentinței civile nr. 6278/_ pronunțată în dosar nr._ a Tribunalului S., pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||||
D. C. | G. | I. | T. | N. | M. |
GREFIER
N. N.
Red.D.C.G./dact.V.R.
2ex./_
Jud.fond:P. R. a M. lena
