Decizia civilă nr. 4398/2013. Calcul salariu. Litigiu de muncă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 4398/R/2013
Ședința publică din 12 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. JUDECĂTOR: L. D.
JUDECĂTOR: S. D. GREFIER: C. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 12132 din 02 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, privind și pe reclamantul intimat M.
O., și pe pârâta intimată U. B. -B., având ca obiect calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentantul pârâtei intimate U. "B. -B. ";, avocat L. ciu Nelu, lipsă fiind reprezentantul pârâtului recurent și reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat reclamantului intimat și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 24 octombrie 2013, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta intimată U. "B. -
B. "; a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul pârâtei intimate arată că nu mai are alte cereri de formulat. Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în întâmpinarea depusă la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.12132 din_, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. .
A fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul M. O., în contradictoriu cu pârâții U. B. -B. C., și M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. și în consecință a fost obligată pârâta U.
B. -B. C. în calitate de angajator la calcularea și la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale neacordate, rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2008, începând cu_ și în continuare până la
13 mai 2011, respectiv până la intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2011, sume actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății efective.
A fost obligat pârâtul M. E., CERCETĂRII, T. ȘI S. să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate.
Pentru a hotărî astfel asupra excepției, prima instanță a reținut că pârâtul
M. E. N. potrivit prevederilor art.171 din Legea învățământului nr.84/1995 are obligația finanțării de bază a pârâtei de rd.1 în vederea asigurării cheltuielilor cu salariile angajaților acesteia.
Asupra cauzei de față, instanța a reținut următoarele:
Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 din O.G. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 pentru personalul din învățământ prevede că în cursul anului 2008 salariile de bază ale personalului didactic din învățământ, stabilite potrivit prevederilor OUG nr. 68/2004 se majorează.
Prin Legea nr. 221/2008 s-a aprobat O.G nr. 15/2008 si s-a stabilit o majorare a valori coeficientului de multiplicare prevăzut pentru funcțiile didactice de predare cu grad didactic II, definitiv, debutant, cele cu studii de nivel liceal fără pregătire de specialitate si pentru funcțiile didactice auxiliare.
Prin OUG 136/2008, s-au stabilit alte valori ale coeficienților de multiplicare pentru perioada octombrie-decembrie 2008, si s-a amânat aplicarea Legii nr. 221/2008.
La data de_ a fost adoptată OUG nr. 151 prin care s-a modificat titlul OG 15/2008 si coeficientul de multiplicare în sensul stabilirii unui cuantum inferior celui stabilit prin Legea nr. 221/2008.
Aceste două Ordonanțe de Urgență nr. 136 si nr. 151 din 2008 au fost declarate neconstituționale.
Legea nr. 221/2008 a fost de asemenea declarată constituțională si prin Decizia nr. 3/2011 a Î.C.C.J. s-a decis că acest act normativ constituie temeiul legal pentru drepturile salariale cuvenite funcțiilor didactice pentru perioada _
-_ .
Reclamantul din prezenta acțiune are calitatea de angajat la U. "B.
-B. ";.
Potrivit prevederilor art. 157 alin. 2 din Codul muncii sistemul de salarizare a personalului din instituțiile publice finanțate integral de la bugetul local se stabilește prin lege cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Unitatea de învățământ la care este angajat reclamantul este instituție de învățământ finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat prin ministerul de resort și din alte surse potrivit legii, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși fără taxă, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ.
Potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 lit.";c"; din Legea nr.221/2008 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ pentru funcțiile didactice avute de către membrii de sindicat, valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 este 400,00 lei, care reprezintă valoarea de referință pentru creșterile salariale ulterioare, începând cu data de_ .
După intrarea în vigoare a Legea nr.221/2008 unitatea de învățământ avea obligația să calculeze pentru reclamant și să plătească acestuia după cuprinderea sumelor în buget salariile conforme cu acest act normativ, obligație pe care nu și- a respectat-o.
Pârâta de rd.1 a continuat să plătească reclamantului salarii în baza altor acte normative pentru perioada_ -_ deși Legea nr. 221/2008
reprezintă singurul temei de drept în ce privește salarizarea personalului din învățământ.
Potrivit prevederilor art.3 din Legea cadru nr.330/2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, sistemul de salarizare are la bază și principiul luării în considerare a sporurilor, adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite până la data intrării in vigoare a acestei legi prin hotărâri judecătorești.
Art.30 alin.5 din aceeași lege, prevede că în anul 2010 personalul aflat în funcție la_ își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel: noul salariu de bază va fi cel corespunzător funcțiilor din luna decembrie 2009 la care se adaugă sporurile care se introduc in acesta, potrivit anexelor la prezenta lege, iar sporurile prevăzute in anexe rămase in afara salariului de bază se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009.
Conform art.5 alin.1 din OUG nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, începând cu luna ianuarie 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își păstrează salariul de încadrare brut, avut la această dată, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, prevăzute la art.10 din Legea nr. 329/2009.
Potrivit prevederilor art.1 din Legea nr. 285/2010, începând cu_ cuantumul brut al salariilor de bază de încadrare astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Din analiza acestor texte legale, rezultă că în cursul anului 2010 așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr.330/2009, a OUG nr.1/2010 și a Legii nr.285/2010, salariul de bază nu putea fi stabilit sub nivelul celui din luna decembrie 2009, iar salariul de bază pe anul 2011 nu putea fi mai mic decât cel cuvenit în luna decembrie 2009, diminuat cu 25% în luna iulie 2010 și apoi majorat cu 15% începând cu luna octombrie 2010.
Potrivit Deciziei nr.3/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, Legea nr. 221/2008, declarată constituțională prin Decizia nr.1093/_ a Curții Constituționale, prin care a fost probată OG 15/2008 constituie singurul temei de drept pentru drepturile salariale cuvenite personalului din învățământ pentru perioada_ -_ .
Potrivit Deciziei nr.11/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu 1 ianuarie 2010 la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit in conformitate cu prevederile OG nr.15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda in anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
Jurisprudența CEDO a statuat ca poate fi considerat un bun in sensul art.1 din Protocolul Adițional și interesul patrimonial al subiectului de drept care poate avea o speranță legitimă în realizarea acestuia, speranță ce poate rezulta din dispozițiile exprese ale legii.
Reclamantul se bucură de o speranță legitimă în realizarea dreptului la un salariu calculat potrivit dispozițiilor Legii nr.330/2009 și nr. 285/2010 deoarece acest drept salarial a fost reglementat expres și a fost confirmat de Î. Curte de
C. si Justiție prin Decizia nr. 11/2012.
În cauza Lelas împotriva Croației, CEDO a făcut distincție între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
În cauza Vilho Esklinen împotriva Finlandei, CEDO a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient determinată și fundamentată legal în dreptul intern.
Începând cu_ și_ reclamantul nu a beneficiat de drepturile salariale prevăzute de Legea nr. 221/2008, situație în care pârâții au încălcat prevederile Legii nr.330/2009 și a Legii nr.285/2010.
Așa fiind, instanța a admis cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant și a obligat pârâta de rd.1, în calitate de angajator la reîncadrarea și la plata către reclamant a diferențelor de drepturi salariale neacordate rezultate din neaplicarea Legii nr.221/2008, reprezentând diferența dintre drepturile salariale efectiv încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile acestor legi, începând cu data de_ până la data de_, sume actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății efective și pârâtul de rd.2 să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale care urmează să fie alocate unității de învățământ în vederea efectuării plății drepturilor solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M. E. N.
considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În mod eronat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest minister.
S-a mai arătat că instanța de fond, deși a reținut care sunt prevederile legale aplicabile în speță, le-a interpretat în mod greșit, fiind astfel incidente prevederile art.304 pct.9 C.pr.civ..
Având în vedere solicitările reclamanților și atribuțiile M. ui E. N.
, conform prevederilor art.171 din Legea nr. 84/1995, republicată cu modificările și completările, s-a susținut că instituția nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Astfel, se arată că M. E., Cercetării, T. și S. nu este ordonator de credite pentru finanțarea învățământului superior de stat întrucât, potrivit art. 40 alin. (2) lit. c din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, instituțiile de învățământ superior, în calitate de angajator au obligația să acorde salariaților toate drepturile salariale ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă
aplicabil și din contractul individual de muncă. În această calitate, instituțiile de învățământ superior calculează și stabilesc drepturile salariale, iar în baza autonomiei universitare asigură și fondurile necesare plății acestora potrivit art. 92 alin. (2) și alin.(3) lit. g din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare "stabilirea necesității financiare și materiale, folosirea fondurilor și gestionarea lor cu respectarea prevederilor legale, găsirea și stabilirea surselor suplimentare de venituri, organizarea și controlul serviciilor economico-gospodărești";.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. (2) din Legea nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, veniturile instituțiilor superioare de stat "sunt utilizate de instituțiile de învățământ superior în condițiile autonomiei universitare, în vederea realizării obiectivelor care le revin în cadrul politicii statului din domeniul învățământului și cercetării științifice universitare";.
Așadar, recurentul arată că, în baza autonomiei financiare, instituțiile de învățământ superior își stabilesc bugetul de venituri și cheltuieli, care este aprobat de M. E. N., după adoptarea bugetului de stat, potrivit art. 171 alin.10 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și ulterioare.
Acest buget de venituri și cheltuieli asigură resursele financiare pentru realizarea obiectivelor cuprinse în planul strategic al fiecărei instituții de învățământ.
Potrivit art. 8 și art. 21 alin. (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, instituția de învățământ superior, în calitate de ordonator de credite, trebuie să elaboreze bugetul în conformitate cu prevederile imperative din această lege prin "includerea în totalitate, a veniturilor și cheltuielilor, în sume brute, deci inclusiv a cheltuielilor de personal (salarii, CAS, deplasării interne și internaționale).
Veniturile instituției de învățământ superior, în conformitate cu dispozițiile art.171 alin. (2) din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se compun din sume alocate de la bugetul
M. ui E. N., pe bază de contract pentru finanțarea de bază și finanțarea complementară, precum și din venituri proprii, din alte surse.
În conformitate cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, finanțarea de bază se asigură de M. E. N., "din fondurile alocate de la bugetul de stat, în funcție de numărul de studenți și doctoranzi admiși la studii fără taxa, de numărul de cursanți, de nivelul și specificul instituirii teoretice și practice și de ceilalți indicatori specifici activității de învățământ, în special de cei referitori la calitatea prestației în învățământ"; și, potrivit art. 171 alin. (7) din aceeași lege, se face pe bază de contract încheiat între M. E., Cercetării, T. și S. și această instituție de învățământ superior.
Se arată că, din coroborarea dispozițiilor legale sus menționate, rezultă cu certitudine că finanțarea de bază se acordă sub formă de sumă globală de la bugetul de stat, urmând ca în temeiul autonomiei universitare veniturile alocate de M. E. N., să fie utilizate de instituția de învățământ superior, care are un drept de gestiune asupra acestei sume.
Prin urmare, se susține că M. E. N. nu are calitate procesuală în cauză, întrucât gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat se realizează conform autonomiei universitare, iar acest minister a asigurat plata tuturor drepturilor bănești, universitatea având sarcina să repartizeze, să gestioneze sumele alocate din bugetul de stat cu această destinație.
Pârâta U. "B. -B. "; a depus întâmpinare
prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând hotărârea în raport de motivele invocate; Curtea de Apel va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Legitimarea procesuală a acestui recurent derivă din dispozițiile art. 171 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, conform cărora veniturile instituțiilor de învățământ superior de stat "se compun din sume alocate de la bugetul M. ui
E., Cercetării, T. și S., pe bază de contract pentru finanțarea de bază";, care cuprinde, în baza art. 167 alin.5 lit. a din același act normativ și cheltuieli de personal.
Este adevărat că între reclamant în calitate de salariat și pârât nu există raporturi de muncă, reclamantul nefiind angajatul acestui pârât, însă Curtea constată că prin cererea de chemare în judecată nu s-a susținut existența unor raporturi directe între reclamant și pârâtul recurent izvorâte în baza vreunui contract individual de muncă. De asemenea, se reține că prin acțiune nu s-a solicitat nici obligarea pârâtului recurent la plata unor sume de bani direct către reclamanți.
În realitate, din modul de formulare a cererii introductive reiese că pârâtul a fost chemat în judecată tocmai în virtutea atribuțiilor legale cuprinse în Legea nr. 84/1995, întrucât s-a solicitat obligarea acestuia la alocarea către pârâta U.
B. a fondurilor necesare efectuării plății drepturilor restante, pretenții ce au fost întemeiate tocmai pe calitatea pârâtului recurent de autoritate finanțatoare a instituțiilor de învățământ universitar de stat, aspect care este de natură să conducă la concluzia că acest minister are calitate procesuală pasivă.
Deși mecanismul de finanțare prezintă unele particularități care îl deosebesc de raporturile de drept comun privind finanțarea instituțiilor bugetare, în sensul că se încheie un contract între pârât și instituția de învățământ superior, iar finanțarea de bază se asigură în funcție de numărul de studenți, doctoranzi, cursanți etc. conform art. 171 alin. 3, acest aspect nu este de natură să înlăture obligația de finanțare a recurentului pentru cheltuieli de personal stabilite ulterior prin hotărâri judecătorești.
În cele din urmă, apărarea pârâtului aparține sferei executării hotărârii, nu celei a judecății propriu zise în care prezintă prioritate analiza temeiniciei pretențiilor deduse judecății, iar în mod subsecvent stabilirea titularului obligației de finanțare a învățământului superior de stat, astfel încât reprezintă o problemă de executare pretinsa nerespectare a procedurii menționate anterior.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel apreciază ca hotărârea fondului este legală și temeinică, astfel ca o va menține ca atare, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă să respingă ca nefondat recursul declarat de pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta M. E. N. împotriva sentinței civile nr. 12132 din_ a Tribunalului C. pronunțată în dosar nr._, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
D.
G.
L.
D.
S. D.
GREFIER
M.
red.S.D./S.M.D.
2 ex./_ jud.fond.P. U.
