Decizia civilă nr. 2310/2013. Obligație de a face. Litigiu de muncă
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția I Civilă
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2310/R/2013
Ședința publică din data de 14 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. C. G. JUDECĂTOR: N. M. JUDECĂTOR: I. T. GREFIER: N. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta S. C. SA împotriva sentinței civile nr. 6285 din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ privind și pe intimații reclamanți N. T., T. D., B. P.
, B. M., C. A., C. C., S. ANA, G. ANA, V. M., T. A., M.
P., B. D., A. V., V. ANA, C. V., R. C. și B. C., având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul pârâtei recurente - avocat A. u R. Cristian din cadrul Baroului Maramureș, care depune la dosar împuternicirea avocațială.
Procedura de citare este realizată.
Recursul este declarat și motivat în termen legal, a fost comunicat intimaților și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că reclamanții intimați au depus la data de 7 mai 2013 întâmpinare și acte adiționale la dosar, într-un singur exemplar.
Reprezentantul recurentei arată că a luat cunoștință de conținutul acestei întâmpinării cu ocazia studiului de dosar.
Curtea pune în vedere reprezentantului recurentei că, în cauze similare, s- au solicitat informații de la Arhivele Naționale, instituție care a clarificat că S. E.
S. a fost lichidată în anul 2008, că reprezentanții Serviciului Județean Sălaj al Arhivelor Naționale s-au deplasat la sediul unității, au discutat cu conducerea societății și, având în vedere că S. "C. "; S. era succesoarea fostei unități, iar structurile specializate prevăzute de către OUG nr. 39/2006 nu au fost înființate, s-a convenit ca arhiva să rămână în vechile spații de depozitare. Totodată s-a mai arătat că reprezentanții Serviciului Județean Sălaj al Arhivelor Naționale au acordat asistență de specialitate pentru ca arhiva fostei societăți S. E. S. să fie păstrată și conservată în condițiile prevăzute de Legea nr. 16/1996, astfel încât recurenta, în calitate de deținătoare de documente, este obligată să elibereze documentele solicitate de către reclamantă.
Raportat la conținutul acestei adrese, reprezentantul recurentei declară că nu se impune o nouă solicitare, în prezenta cauză. Susține că documentele se păstrează însă, un anumit număr de ani și că, din actele rămase, nu se poate nici confirma nici infirma plata CAS-ului.
Nefiind formulate alte cereri Curtea declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei susține recursul astfel cum a fost formulat în scris solicitând admiterea acestuia, fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 6285/2012 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr._ a fost admisă acțiunea reclamanților N. T. ș.a. împotriva S. C.
SS Z. ș.a. obligându-i să elibereze la cererea reclamanților, în baza documentelor pe care le deține, o adeverință privind veniturile brute lunare la care s-au achitat contribuțiile pentru asigurări sociale, pentru perioada în care aceștia și-au desfășurat activitatea la S. E. S.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt și în drept următoarele:
Reclamanții au fost angajați la S. E. S., o parte din ei devenind ulterior angajații pârâtei S. C. S. B., desfășurându-și activitatea în cadrul pârâtei S. C. S., S. Z. .
La data de 22 octombrie 2004, între S. E. S.A și S. C. S. s-a încheiat protocolul înregistrat la Direcția pentru Muncă, Familie și Solidaritate Socială Sălaj sub nr. 97/_ prin care părțile au convenit preluarea de către SC C. SA a salariaților S. E. S., precum și a arhivei acesteia S. C. SA obligându-i să se substituie S. E. SA în toate drepturile și obligațiile față de angajații astfel preluați, așa cum acestea au fost asumate prin Contractul Colectiv de Muncă nr. 97/2004, precum și în contractul individual de muncă.
S-a arătat că deși prin sentința civilă nr. 2588/2011 a Tribunalului Sălaj irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 811/_, S. E.
S.A a fost radiată din evidențele registrului comerțului, încetându-și astfel ființa ca persoană juridică, totuși chiar dacă pârâtele nu sunt continuatoarele S. E.
S. totuși prin convenție și-au asumat drepturi și obligați care decurg din contractele de muncă (colectiv și individual) în privința foștilor angajați ai societății radiate care au devenit angajații săi.
Reținându-se că solicitarea reclamanților de eliberare a unei adeverințe care să conțină dovada veniturilor obținute de la S. E. S., în perioada in care au fost angajații acesteia, nu a fost soluționată favorabil, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 159 alin.1 coroborate cu dispozițiile art. 161 din Legea nr. 263/2010 și la dispozițiile art. 125 din HG nr. 257 și a concluzionat că pârâtele deținătoare ale arhivei care conține datele necesare emiterii unei adeverințe necesare stabilirii drepturilor la pensie, au obligația emiterii acesteia, refuzul expres sau tacit nefiind justificat.
Instanța a mai reținut, pentru confirmarea deținerii de către pârâți a arhivei necesară pentru eliberarea adeverinței faptul că la 23 ianuarie 2012 a fost eliberată numitului Mihuț T. o adeverință cu veniturile realizate în cadrul SC
SA.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC C. SA prin administrator special
solicitând admiterea acestuia, modificarea in tot a acesteia în sensul respingerii cererii reclamanților privind obligarea la eliberarea adeverinței.
Criticile aduse hotărârii prin motivele de recurs sunt invocate pentru nelegalitate și netemeinicie, în acest sens arătându-se următoarele:
cu ocazia radierii SC E. SA au fost preluate o serie de documente arhivate în dosar și bibliorafturi, al căror conținut nu a fost verificat;
nu este succesoarea în drepturi și obligații a SC E. SA, dobândind doar de la această societate cu titlu particular și oneros o serie de active în baza
convenției de dare în plată nr. 4157/_ consecința fiind că între ei și SC Elcons SA nu a intervenit o transmisiune de patrimoniu;
nu este deținătoare de arhive care să poată opera în arhive, neavând nici abilitare legală și nici personal calificat.
Prin întâmpinarea depusă reclamanții
au solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.
Prin motive s-a arătat că au solicitat eliberarea unei adeverințe privind veniturile brute realizate pentru care s-a achitat contribuția de asigurări sociale aferente perioade în care și-au desfășurat activitatea la societatea pârâtă, însă au fost refuzați, deși obligația de eliberare este prevăzută de art. 35 alin. 5 din Codul Muncii. În plus refuzul îi creează un prejudiciu prin faptul că nu pot folosi aceste înscrisuri la calcularea dreptului la pensie.
Au fost invocate și dispozițiile art. 18/1 din Legea nr. 16/1996 a Arhivelor Naționale privind obligațiile de conservare, păstrare și evidență a arhivei deținătorilor de documente, persoane juridice, care își schimbă regimul de proprietate sau își modifică obiectul de activitate, precum și de noii deținători care preiau patrimoniul. În același timp au fost invocate și dispozițiile art. 21 din legea susmenționată, care prevăd obligația creatorilor de documente de eliberare, potrivit legii, la cererea persoanelor fizice sau juridice, certificate, copii și extrase de pe documentele pe care le creează, dacă acestea se referă la drepturi care îl privesc pe solicitant.
S-a făcut referire și la dispozițiile art. 4 alin. 3 din OUG nr. 4/2005 care vizează dovada sporurilor, îndemnizațiilor și majorărilor de retribuții, în sensul că acestea se fac prin înscrisurile din carnetul de muncă sau prin adeverințe întocmite, conform legii, eliberate de angajatori care poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea și corectitudinea acestora.
A fost apreciat ca relevant și Protocolul încheiat în data de_ prin care activitatea SC E. SA a fost preluată și continuată de SC C. SA iar arhiva fostei societăți se găsește depozitată în prezent la sediul C. SA S. Z., fapt ce rezultă din raportul final de radiere al SC E. SA Z., publicat în M.O. nr. 5529/_ Partea a IV-a, conform căruia "lichidatorul a luat toate măsurile necesare pentru selectarea, compactarea și păstrarea documentelor depozitate la sediul actual al SC C. SA și care aparțin SC E. SA.
Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor din motivele de recurs, ce pot fi circumscrise motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea apreciază că hotărârea este temeinică și legală, iar recursul nefondat pentru considerentele ce succed.
Reclamanții s-au adresat instanței în scopul obținerii unei adeverințe din care să rezulte veniturile brute lunare realizate în perioada în care au fost angajați ai S. E. S. Z., acestea fiindu-le necesare pentru recalcularea pensiei.
Curtea de A. C. a solicitat Arhivelor Naționale - Serviciul Județean Sălaj, în cauze cu același obiect, clarificări privind arhiva S. "E. "; S., iar prin adresa nr. 1. din_, înaintată în dosar nr._, această instituție a comunicat instanței că această societate a fost lichidată în anul 2008, iar cu acea ocazie, reprezentanții Serviciului Județean Sălaj al Arhivelor Naționale s-au deplasat la sediul unității, au discutat cu conducerea societății și, având în vedere că S. "C.
"; S. era succesoarea fostei unități, iar structurile specializate prevăzute de către
O.U.G. nr.39/2006 nu au fost înființate, s-a convenit ca arhiva să rămână în vechile spații de depozitare.
S-a mai arătat că reprezentanții Serviciului Județean Sălaj al Arhivelor Naționale au acordat asistență de specialitate pentru ca arhiva fostei societăți S.
"E. "; S. să fie păstrată și conservată în condițiile prevăzute de Legea nr.16/1996.
În raport de aceste aspecte Curtea reține că recurenta, în calitate de deținătoare de documente, este obligată să elibereze documentele solicitate de către reclamanți, fiind irelevant sub acest aspect faptul că recurenta nu continuă, din punct de vedere juridic, personalitatea juridică a fostului angajator, SC E. SA.
În consecință, în temeiul art.16, 18, 181și 21 din Legea nr.16/1996 și a art.126 alin.2 din H.G. nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010, recurenta are obligația de a elibera adeverințele solicitate de către reclamanți, în baza documentelor pe care le deține.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de SC C. SA împotriva sentinței civile nr. 6285/_ a Tribunalului Sălaj așa cum a fost îndreptată prin Încheierea din_ pronunțată de același tribunal, sentință civilă pronunțată în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S. C. S. împotriva sentinței civile nr. 6285 din_ a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr._ pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 14 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTOR, | JUDECĂTOR, | ||
D. C. | G. N. | M. | I. T. |
GREFIER,
N. N.
Red.N.M./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: P. R. a M. lena